Suntem obișnuiți să considerăm lumea și universul în care trăim, o construcție mecanică, exterioară, care are propriile ei legi de articulare, independente, imuabile. Iar pe noi înșine separați de el, entități independente. Și singuratice, în acest univers enorm. Singuratici, dar inteligenți și vii. Pe când universul, materia, piatra și stelele, apa și lumina, plantele, animalele și vântul nu par înzestrate cu inteligență, cu capacitatea de a raționa. E drept, uneori, minți luminate redescoperă cunoașterea străveche și afirmă inteligența intrinsecă a existenței. Tragem cu ochiul în spatele cortinei.

Ultimul secol a însemnat o revoluție a cunoașterii. Mecanica cuantică a revelat faptul că materia în sine este o vibrație, un nor de energie și că în interiorul său spațiul și existența nu au nimic mecanic în ele. Nimic fix. Legile clasice ale fizicii nu funcționează acolo. În adâncul materiei, particulele reacționează la conștiința umană, la intenție, apar și dispar în dimensiuni necunoscute în funcție de gândirea și stările interioare ale cercetătorilor. Straniu, pentru o civilizație care a pus mecanica clasică și materia pe un loc atât de înalt, încât a construit o civilizație întreagă pe cultul acesteia. Medicina și învățământul, politica și religia și filosofiile cunoașterii, sistemele sociale tot ceea ce există în lumea noastră, este întemeiat pe această perspectivă mecanică asupra lumii și a universului, pe această separare a omului față de rest.

Ar fi fost de așteptat ca odată cu marile revelații exprimate matematic de Einstein, anume că materia și energia sunt expresii diferite ale aceleiași realități, să schimbe totul în lumea noastră. Părea să fie dovada de care civilizația noastră avea nevoie pentru a schimba totul din rădăcini. Omul și universul nu sunt separate, ci sunt un continuum, materia este energie de o vibrație diferită și întreaga realitate este alcătuită din diferite vibrații ale acestei energii. Corpurile noastre fizice sunt energie în mișcare perpetuă și în transformare, iar Conștiința noastră influențează profund și transformă dimensiunea noastră fizică. Ar fi fost de așteptat ca această revelație… științifică să schimbe din temelii modul în care ne privim pe noi înșine și universul. Nu doar medicina, ci lumea în ansamblul ei, sistemele sociale și politice, economia și felul în care trăim. A fost dovada că între noi și universul material există o relație cu mult mai complexă decât una mecanică.

Nu s-a întâmplat așa. O rezistență extraordinară a sistemelor și, de fapt, a propriei noastre minți, a continuat să perpetueze vechea paradigmă a separării. Cu rezultatele cunoscute. Sisteme sociale profund greșite, o economie întemeiată pe distrugerea mediului în care trăim, o societate pulverizată, în care oamenii se simt separați și diferiți nu numai de lumea în care trăiesc, dar și unii față de ceilalți. Medicina continuă să trateze corpul omenesc ca și cum ar fi separat de Conștiința noastră, continuă să-l îndoape cu medicamente care anihilează simptomele dar ignoră adevăratele cauze ale bolilor. Oamenii continuă să-și vândă răsuflarea și energia sacră a vieții pentru salarii mai mult sau mai puțin îndestulătoare, doar pentru ca sistemele acestei lumi să poată supraviețui.

Nu este subiectul acestor rânduri de ce anume noi refuzăm să privim la implicațiile acestor descoperiri științifice care confirmă străvechi revelații ale misticilor din toate timpurile. Perpetuarea sinucigașă a vechilor perspective este un exercițiu de putere al unor structuri, dar acesta nu ar fi posibil fără colaborarea fiecărui om care face parte din aceste sisteme. Sistemele de putere ale lumii sunt reprezentări ale noastre, sunt expresii colective ale orbirii, închiderii, mediocrității, fricii de care noi înșine dăm dovadă în fiecare zi și în fiecare clipă a vieții noastre. Ele nu ar putea exista fără noi. Noi suntem aceste sisteme, chiar dacă este mai ușor să proiectăm responsabilitatea lumii noastre pe alții. Preferăm labirintul, chiar dacă știm foarte bine că depinde de noi să schimbăm totul, chiar acum.

Credem că putem schimba ceva în interiorul nostru – în cel mai bun caz, dar nu lumea. Și dintre aceia care cred cu adevărat că pot schimba ceva în  interiorul lor și asta le-ar schimba viața, foarte puțini o fac în cele din urmă. De ce? Rezistența la schimbarea interioară este aceeași rezistență, la nivel colectiv, care face ca în ciuda faptului că știm adevărul, să continuăm pe aceleași cărări.

Răspunsul constă într-o calitate a existenței pe care o numim în Școala Maestrului Interior, Conștiență.

A fi conștient înseamnă în primul rând a simți, a percepe. Cu cât suntem mai conștienți, cu atât simțim mai mult, mai adânc, mai profund, mai rafinat realitatea propriei ființe și a existenței în general. A raționa despre aceasta este un act ulterior percepției. Mai întâi trebuie să simt ceva, și abia apoi îmi pot da cu părerea despre acel ceva. Nu e suficient să știu că acel ceva există, fără să-l simt. Tot ceea ce nu simțim este o abstracție pentru oricare dintre noi. În plus, avem tendința să extrapolăm propria experiență. Adică să credem că dacă noi nu putem simți, nici alții nu pot simți și chiar că acea dimensiune a realității nu există.

A ne cultiva Conștiența este a cultiva capacitatea de a percepe mai adânc realitatea.

Ne simțim separați de restul existenței și privim universul ca pe o mașinărie mecanică și neînsuflețită pentru că nu putem percepe faptul că totul este viu, vibrant și strălucitor. Nu putem simți. În zadar Einstein a făcut o demonstrație matematică. Rămâne o abstracție, o speculație interesantă despre care putem vorbi mult și bine, dar fără efecte asupra alegerilor noastre, asupra modului în care concepem realitatea. De la Einstein până în zilele noastre, științele de frontieră au descoperit lucruri mai mult decât tulburătoare, care ar putea schimba totul, dacă aceste realități ar putea fi trăite în mod direct de oameni. Umanitatea a inventat instrumentele necesare pentru a vedea în dimensiuni în care a uitat cum să se uite.

Dar misticii din toate timpurile nu au avut nevoie de instrumente. Ei credeau că a vedea în profunzimea existenței este o chestiune de atenție, de antrenament al acesteia, de cultivare a percepției, de ascultare a profunzimii insondabile a realității. Au existat dintotdeauna școli de mistere în care oamenii învățau să asculte adevărul, să se reconecteze cu adâncimea și rafinamentul ființei, mai întâi în interior, apoi cu tot ceea ce există. Extinderea percepției a fost dintotdeauna esența demersului mistic. Toate tehnologiile sacrului, ritualurile, toate modurile de a ieși din percepția liniară, au slujit acestei extinderi a capacității de a percepe mai profund realitatea. Dar nu toți oamenii deveneau discipoli în școli de mistere, și puțini puteau integra în viața lor această cunoaștere. La fel ca și acum. Mulți știau adevărul, dar puțini îl trăiau.

Științele moderne redescoperă adevăruri mistice dintotdeauna și le confirmă, într-un limbaj nou. Dar ca și acum o sută, o mie, zece mii de ani, puțini pot integra acest adevăr și pot trăi pe măsura lui. De aceea sistemele acestei lumi, ca și sistemele tuturor timpurilor, reflectă nu ceea ce știm despre noi înșine și despre universul în care trăim, ci strict ceea ce putem simți din acestea. Cu alte cuvinte reflectă gradul nostru de Conștiență, nu cunoașterea noastră liniară. Reflectă capacitatea noastră de a percepe, de a simți, limitată, și nu aceea de pe nivelul acumulării de informație.

Din această perspectivă, putem citi toate cărțile din lume despre dumnezeu, dar fără să trăim vreodată starea de unificare cu întregul, numită dumnezeu. Știm totul despre asta, dar lipsește experiența, capacitatea de a simți, de a percepe această dimensiune.

De aceea, întreagă Școala Maestrului Interior este centrată pe experiență directă, pe explorare, pe trăire și cultivă Conștiența, această capacitate de a simți. Desigur, are legătură cu modularea stărilor interioare, cu capacitatea de a ne deschide față de realitate, fără prejudecată, fără să credem că știm, are legătură mai degrabă cu inima noastră – simțire, percepție, decât cu capacitatea de a analiza ceea ce simțim.

Cele mai tulburătoare momente în acest proces sunt descoperirea lumii interioare de care suntem separați în starea obișnuită de conștiință. Lumea propriului nostru corp fizic și natura lui energetică, meta-fizică, lumea emoțiilor noastre adânci și dimensiunea gândirii, căreia îi redescoperim natura. Am considerat că acest corp fizic este materie oarbă, un fel de noroi, un fel de mașinărie în care am fost închiși, o pușcărie pe care am desconsiderat-o. Descoperirea adevăratei sale naturi, prin lărgirea Conștienței, adică a capacității de a simți, este de multe ori un șoc cognitiv pentru aceia care o trăiesc. Lumea lăuntrică, necunoscută câtă vreme suntem exclusiv identificați cu gândirea noastră, este un univers în sine. Această reconsiderare a materiei propriului corp deschide calea către reconsiderarea întregului univers fizic.

Am descris foarte detaliat fiecare pas al procesului de conștiință care conduce la această trăire în Cartea Maestrului Interior. Și, mai mult decât atât, aceasta conține ghidaje pas cu pas către această experiență. Inițial, această Carte a fost destinată să fie un manual pentru studenții din Școala Maestrului Interior. În cele din urmă a devenit Carte în urma unei revelații importante:

sunt foarte mulți oameni pregătiți pentru această schimbare de paradigmă, pretutindeni în lume.

Cea mai mare nevoie în acest moment, pentru a schimba propriile vieți și lumea în care trăim, este un nou grad de Conștiență, adică o nouă capacitate de a simți, de a percepe adevărul. Adevărul ne eliberează din închisoarea propriei minți, dacă este trăit în mod direct, ca experiență. Iar aceasta este o chestiune de Conștiență. 

A doua cea mai tulburătoare descoperire în interiorul acestui proces, după aceea a adevăratei naturi a propriului corp fizic și a lumii interioare, este descoperirea că întreaga existență este însuflețită, vie, strălucitoare, că nu există spațiu gol în acest univers, nu există nimic, mort, nimic inert, totul este impregnat cu Viață în diferite grade de conștiență. Rețeaua imensă a vieții, pe care o poți numi divinitate sau întreg, sau conștiință, sau totul, se manifestă necontenit în toate dimensiunile sale. Totul este în mișcare perpetuă, în transformare. Procesul creației nu s-a terminat niciodată, el se petrece acum, chiar în clipa în care tu citești aceste rânduri.

Și, cea mai tulburătoare dintre toate, faptul că în fiecare clipă a vieții noastre, la fiecare răsuflare, fiecare gând, fiecare emoție, fiecare gest, noi creăm realitate, creăm existență. Gândirea, emoțiile, relațiile noastre, acțiunile noastre, atitudinile noastre, sunt creații. Realitatea emană din noi, așa a fost dintotdeauna, așa va fi mereu. Numai că nu ne-am dat seama. Am fost inconștienți, nu am putut vedea acest lucru. Și astfel, realitatea propriei noastre vieți părea că are altă sursă, exterioară.

Oamenii sunt izvoare extraordinare de realitate. Dimensiunea densă, această lume materială este hrănită chiar de noi, cu energia propriilor noastre inimi. Suntem porțile prin care lumea se naște necontenit. Suntem instrumente ale Creației universale. Când devenim conștienți de acest lucru, când îl putem percepe, abia atunci întreaga noastră paradigmă despre realitate începe să se transforme.

Spațiul cuantic, aflat în directă conexiune cu Conștiința noastră, lumea rafinată a fotonilor influențați de așteptările cercetătorilor – un mister pe care științele îl adulmecă împiedicat, pentru că nu se potrivește deloc cu imaginea clasică a unui univers prefabricat, ci mai degrabă cu unul în conexiune dinamică cu noi înșine, este domeniul științelor de frontieră. Acestea îl studiază cu instrumente spectaculoase în laboratoare sofisticate. Concluziile lor sunt greu de înghițit de o lume care nu percepe nimic din aceste realități. Ea va continua un timp să funcționeze ca și cum universul este o mașinărie cosmică.

Dar pentru noi, acest spațiu ”cuantic” este spațiul propriei Conștiințe. El poate fi perceput, simțit, intuit.

Nu în același fel ca în laborator, prin intermediul unor instrumente. Cel mai extraordinar instrument suntem noi înșine. Cu cât Conștiența noastră este mai rafinată, cu atât percepțiile noastre sunt mai adânci și mai vaste. Acum doar câțiva ani, mulți oameni veneau la sesiunile noastre de lucru cu stările extinse de Conștiință și erau bucuroși că pot percepe dincolo de simțurile obișnuite.

Acum nu mai este vorba despre asta. Toată lumea poate percepe mai mult din realitate. Ceva s-a acumulat în Conștiință, gradul de Conștiență a crescut, astfel încât foarte mulți oameni deschid porțile imediat. Acum marea provocare este integrarea acestei cunoașteri care devine posibilă prin experiență directă, în viață, în relații, în sănătate, în corp, în a trăi cum vrem să trăim. Cu alte cuvinte, este în joc exact această schimbare de paradigmă.

Sute de oameni practică Prezența în  viețile lor deja. Sunt doctori și antreprenori, oameni din bănci și educatori, psihologi și oameni de business. Conștiența schimbă viața, în orice privință. Noua Paradigmă  nu se poate răspândi decât prin aceia care trăiesc în mod direct expansiunea de Conștiență, adică de percepție, care încep să simtă mai mult din realitatea propriei ființe și a universului. Fiecare om care trăiește mai mult din adevăr îl face disponibil pentru cei din preajma lui și pentru ceilalți.

Științele de frontieră și experiența de Conștiință conduc către același spațiu, către aceeași concluzie, și participă la configurarea acestei noi paradigme, adică mod de a ne raporta la realitate. Sunt căi diferite către un singur adevăr mai larg.

Printre autorii Cărților Maestrului Interior îl găsești pe  Ervin Laszlo, marele filosof al științelor. Este unul dintre aceia care pune cap la cap informațiile din toate științele de frontieră și configurează o imagine globală, comprehensibilă, a existenței privite prin această prismă. El răspunde la întrebarea cum putem înțelege lumea în care trăim și pe noi înșine, în contextul informațiilor de ultimă oră din științe. Concluziile sale sunt tulburătoare. La fel de mult ca și concluziile pe care le trag cei care explorează direct spațiile profunde ale propriei lor Conștiințe. El este analistul vizionar care pune datele cap la cap și creează dintr-un puzzle un tablou. Noi suntem cei care creăm acest tablou multidimensional pornind de la experiența noastră cu sute de oameni care explorează Conștiința și aplică în viețile lor principiile universale descoperite în meditațiile lor. Căi diferite, o singură ajungere.

Toți autorii Cărților Maestrului Interior: Stan Grof, Richard Moss, John Welwood și alții încă, invitați și prieteni ai noștri, autori, terapeuți, mistici, fac parte din această comunitate trans-națională de oameni care schimbă lumea. Cărțile și călătoriile noastre sunt experiențe și au darul de a clinti ceva în interiorul oamenilor. Temele sunt convergente și tind către o singură idee: suntem mult mai mult decât ceea ce am crezut despre noi înșine, iar universul în care trăim este conștient și viu. Noua Paradigmă se naște din această convergență a experiențelor, ideilor, explorărilor, și este confirmată de plin de științele secolului XXI.

O nouă lume se naște, chiar acum, prin Conștiența tot mai multor oameni, pretutindeni pe această planetă. Aceasta este consacrarea noastră, de a participa prin tot ceea ce facem și suntem la nașterea acestei noi lumi. Privește în adâncul tău și vezi dacă rezonezi cu toate acestea. Și dacă da, atunci vino să ne simți, să ne cunoști, să explorezi, să asculți, să te scalzi în energia acestei noi lumi pe care o naștem împreună.

Agnis

PS. Ia o pauză de câteva minute. Du-ți Atenția în centrul pieptului, simte-l, apoi, pur și simplu Ascută spațiul împrejurul tău, oriunde te-ai afla. Cât de tulburătoare ți se pare afirmația că acest spațiu, cu tot ceea ce există în el, este Conștient și Viu? Te simte în aceeași măsură în care tu îl poți simți? Ca o oglindă sferică, te reflectă. Când ești absent, este absent. Când ești furios, este furios. Când zâmbești, zâmbește. Ce vei alege să fii în clipa următoare, determină spațiul în care se va petrece experiența ta. 

Te poți înscrie în retreat-ul Practica Prezenței & Respirație Holotropică din 23-25 septembrie pentru a contribui la nașterea unei noi lumi, prin Conștiență.

Luna Iunie vine cu noi oportunități ce au darul de a schimba complet peisajul vieții noastre. Putem amâna, schimbarea. Însă, pentru ce am face asta? Vindecare

Continue reading

Locul unde frumusețea și iubirea vindecă

În ultima vreme am „scris” mai mult cu grebla pe Colina Lunii, cu hârlețul în livada cea bătrână și cu săpăliga în cea tânără care a prins deja forță în acest pământ atât de primitor și de bogat. Conectarea cu Natura, aici, m-a ajutat să rămân fermă și neclintită în ceea ce privește încrederea în Vis, curgând însă, mereu și mereu, cu toate provocările ce s-au ivit. Multe fură ele. Provocările. Multe și de toate felurile. Recunoștință, eman mereu, pentru tot ce învăț din aceste provocări. Lecții uriașe pe care, rând pe rând, le integrez în ritmul potrivit mie acum.

Rădăcinile, pe care le simt puternic ancorate în pământul sacru de pe Colina Lunii, refuză să se mototolească în fața provocărilor sau să se retragă, repede, repede, din fața a ceea ce nu pare să corespundă Visului. Solidă și fără de teamă, mă simt de multe ori. Iar vulnerabilitatea îmi este, din ce în ce mai mult, sursă de putere. Și-n curgere cu ritmurile naturii, mă simt tot mai mult, clarificând permanent viziunea asupra acestui Vis. Credința nezdruncinată în propria capacitate de a depăși orice provocare, o recunosc a fi acum o calitate coaptă și de care mă pot bucura într-un mod mult mai liniștit, cu un soi de înțelepciune profundă și totuși pragmatică.

În această perioadă, trăim toți o imensă oportunitate de a ne regăsi sursa de siguranță în interior, de a ne ancora în centrul ființei, în prezență, fără a ne mai păcăli că ne putem baza pe exterior. Înlăuntrul nostru avem toate resursele necesare. Dacă ne dăm voie să ne ascultăm, știm și ce și când și cum trebuie să facem ceea ce avem de făcut de acum înainte, în ciuda provocărilor și a vremurilor incerte pe care le trăim toți.

Povești. Povești. Povești

Nu știu cum a fost la tine, în ultima vreme, însă la mine a fost despre cum mi-am gestionat emoțiile, cum am răspuns la emoțiile celor din jurul meu, despre ce poveste veche am continuat să-mi spun și pentru ce am făcut asta, despre ce povești vechi am putut vedea și asculta că-și spun cei din jurul meu … povești despre „Cine? Ce? Cum? În ce fel? Unde? De ce? … Înseamnă că …”

Aceste povești, cu ale lor nuanțe, au fost și mai mult scoase în evidență în ultima perioadă, amplificate de eclipsele ce-au fost. Teme comune, au reieșit în sesiunile de călăuzire individuală și de cuplu, aici la Centrul Călătoria Inimii. Cea care m-a impresionat cel mai mult a fost legată de incapacitatea de ne bucura când primim ceva ce ni se pare „prea mult” … căci vocea interioară care spune „dar nu merit atât de mult …” este cea care paralizează bucuria. „Sigur o să pierd acest miracol, așa că mai bine nu mă bucur prea mult” – este un alt mod în care se exprimă vocea aspectului hrănit cu credința „nu merit”.

O altă temă comună, reieșită în sesiunile individuale, a fost despre curajul de a identifica consecințele prezente ale acțiunilor sau omisiunilor, negărilor sau compromisurilor, judecăților sau poziționărilor din trecut. Și cum identificarea acestor consecințe ne ajută să facem alegeri noi și conștiente și în acord cu ceea ce suntem acum. Alegeri bazate pe încredere și nu din frică și disperare în fața provocărilor.

Anul acesta, aici la Centrul Călătoria Inimii, tema centrală a tot ceea ce facem în sesiunile de Călăuzire Individuală, de Mentorat, în Practica Puterii Feminine, în Anam Cara Retreat, în Școala Maestrului Interior, am ales să fie VINDECARE PRIN IUBIRE.

Integrând aspecte vechi, ne reafirmăm autoritatea asupra victimizării și ne reamintim că tot ceea ce facem are consecințe. Din ce în ce mai rapid, ajungem să vedem și să simțim, să trăim și să recunoaștem aceste consecințe. Da, multe încă ne sunt  greu de înțeles, de perceput, odată ce am acționat. Iar dacă nu suntem atenți la intenția cu care facem tot ceea ce facem … alegeri, rostire sau non-rostire. Toți suntem orbi, uneori. Ne încăpățânăm, de multe ori, să nu vedem, cu claritate, ceea ce ne oferă viața. Uităm că realitatea ce trăim este, de fapt, o reflexie, a ceea ce credem.

Mentalitatea victimei este foarte prezentă, foarte vie, în această perioadă. Cu toate nuanțele sale. Victima inocentă. Victima manipulatoare. Victima seducătoare. Victima pe cale să se transforme în opresor imediat ce primește un NU. Oricât de plin de iubire ar fi acel „nu”. Nuanțe diferite însă, dacă ne uităm cu atenție în jur (dar și înlăuntrul nostru), foarte multă lume trăiește energia victimei. „am greșit”, „nu-i corect”, „ceva trebuie să plătesc … dacă mi se întâmpla asta …”, „nu-i corect”, „nu e drept …”, „nu mă simt în stare să fac o asemenea schimbare” … .

De fapt, când suntem victime? Doar atunci când permitem ca ceva sau cineva să ne dicteze starea lăuntrică în loc să ne ridicăm în picioare, să privim în față, să ne simțim suveranitatea chiar și în fața a celor mai mari provocări. Chiar și când pare imposibil să ne manifestăm Visul, putem alege încrederea în locul victimizării.

Când ți-ai pus, ultima oară, cu cea mai mare sinceritate, această întrebare:

Ce judecăți, ce gânduri, ce credințe limitative, declanșează propria-mi spirală prin care mă duc direct în șleaurile vechi? Șleauri de disperare, de furie, de deznădejde, de disperare, de îndoială, de oscilație la nesfârșit, de confuzie.

Iar dacă nu prea ți-ai pus această întrebare, te încurajez să-ți creezi timp și spațiu și să stai cu ea. Pur și simplu, nu ne mai putem permite să stăm și să tot stăm și să așteptăm ca emoțiile noastre să se schimbe ele … așa de la sine. Este responsabilitatea noastră să alegem ce stări vrem să trăim, înlăuntrul nostru, ascultându-ne emoțiile – oricare ar fi ele – fără a ne identifica complet cu ele sau a ne complace, la nesfârșit, în ele. Suntem responsabili să fim proprii noștri maeștri, proprii noștri stăpâni și ambasadori ai schimbării pe care vrem s-o trăim în lume.

Cât putem menține centrul, cât putem rămâne fermi, permițând provocărilor să ne pătrundă până în miezul ființei, ne întrupăm Maestrul Interior. În adâncul nostru, noi știm ce și cine suntem, chiar dacă nu vrem s-o recunoaștem, de multe ori. În adâncul nostru, noi știm că nu putem face schimbarea la care visăm rămânând în zona de confort, în ce cunoaștem (chiar dacă nu ne face bine), în vechiul sistem (de gândire, de comportament, de acțiune sau non-acțiune, de rostire sau non-rostire), hrănind credințele vechi și limitative. S-ar putea ca foarte curând să fim forțați să facem unele schimbări radicale. Și atunci nu va mai fi o alegere. Ci o constrângere.

Atâta vreme cât încă simți că poți face alegeri conștiente, acum, fă-le! Nu mai amâna!

Uneori, provocările pe care viața ni le oferă, ne modelează evenimentele și emoțiile în funcție de prioritățile lor, neținând cont, nicicum, de ceea ce visăm noi. Cu greu înțelegem, de multe ori, ce ne aduc aceste provocări. Însă, niciodată ele nu vin degeaba.

Indiferent de ce ai trăit, șocant, tulburător, dureros, nedrept, neașteptat, în viața ta în ultima perioadă, dă-ți voie acum și privește fără de judecată la tot ce-a fost. Chiar dacă tu credeai că viața te duce într-o direcție aleasă de tine (sau nu), poate că acum te confrunți cu o altă direcție. Poate că trebuie să creezi o nouă cale. Să faci alegeri noi. Ai încredere și fă alegeri noi. Adu-ți însă aminte că intenția contează enorm.

Pentru ce?

Pentru ce aleg ceea ce aleg acum? – pune-ți această întrebare și stai cu ea. Ascultă răspunsul născându-se din adâncurile tale.

Că îți place sau nu, e necesar – pentru al tău proces de transformare – să privești fără de judecată la tot ce a fost zdruncinat sau chiar făcut țăndări din acele aspecte ale vieții tale pe care le credeai imbatabile. Recunoaște însă și puterea ta de a renaște, de a re-crea. NOU. Și mai recunoaște că îți este frică, chiar mai multă frică, de măreție, de frumusețe, de iubire, de adevăr, de schimbări „pozitive” și de evoluție, decât ai anticipat anterior. Pare că mulți am trăit un fel de paradox interesant. O energie înaltă, vibrantă și experiențe puternice, radicale, pe de o parte. Și, pe de altă parte, o nevoie de introspecție, de întoarcere înlăuntru, de iluminare interioară. Parcă am fost cu un picior pe accelerație și cu celălalt pe frână. Acum, însă, trebuie să decidem ce alegem. Frânăm și ne oprim de tot pentru a ne odihni și a ne clarifica drumul sau calea? Sau, începem să accelerăm încet, luând piciorul de pe frână?

Știm însă care ne este direcția, la nivel colectiv? Tu știi care îți este direcția?

La nivel colectiv, eu nu pot spune că „știu” – căci multe îmi sunt necunoscute și e mai bine așa. Simt însă, foarte profund, că trăim o uriașă oportunitate de schimbare. Simt și care ne este direcția, dacă vrem vindecare și transformare. Nu distrugere. Simt care ne este direcția dacă vrem un sincer „împreună” și nu să continuăm a hrăni separarea. Iar la nivel individual știu care îmi este direcția. Știu care îmi este Visul. Trăiesc deja în el. Și este acordat cu cel ce ține de colectiv, de umanitate, de împreună. Însă, oricât de bine ar părea că „știu” sunt foarte conștientă că, de fapt, nu știu mai nimic. Că totul este schimbător și curgător. Și că întotdeauna este și mister. Și am învățat să mă las surprinsă, curgând cu ceea ce vine.

A ști și a simți direcția nu mă scutește, uneori, de nevoia de odihnă. Ea este prezentă și-o recunosc. Nu o mai neg ca în trecut, judecându-mă pentru ea. Uneori, mi-o ofer. Mult mai des decât în trecut. Alteori, mă mai trezesc cu piciorul pe accelerație deși voiam să frânez. Fără judecată, însă. Am învățat să-mi ascult, cu atenție, corpul. Am învățat să cultiv bunătatea și îngăduința, față de mine însămi, în primul rând, onorându-mi ritmurile naturale ale corpului și, în același timp, intrând în rezonanță cu ritmurile naturii. În această odihnă, atunci când mi-o ofer, reașez, șlefuiesc, rafinez, hrănesc cu încredere Visul. Și, tot cu încredere, suflu în el.

Care îți este Visul? Cât de des sufli în el?

Atenția la calitatea gândurilor, este cea mai prețioasă practică pe care ne-o putem oferi. Modul în care ne gestionăm emoțiile și comportamentul, de asemenea. Iar când recunoaștem că suntem suverani asupra vieții noastre și, în același timp, supuși unor forțe mai mari, atunci începem să dansăm dansul vieții cu mai multă lejeritate și bucurie. Mai puțină încrâncenare și judecată. Da, putem dansa, fiecare dintre noi, cu mai multă conștientizare și integritate în procesul transformator prin care trecem ca și umanitate, renunțând la prea asprele judecăți. Și, mai ales, auto-judecăți. /

Provocările ne ajută să creștem

Provocări tot vor mai fi. În ciuda lor sau poate chiar datorită lor, putem conștientiza mai mult decât oricând, în aceste vremuri ce trăim, că suntem propriul nostru destin. Evenimentele vieții noastre, răsturnările, suișurile și coborâșurile, întorsăturile și provocările, realizările și bucuriile, reflectă esența noastră cea mai profundă și prezența noastră unică în această lume.

Suntem toți, fiecare în felul său unic, câmpuri de forță, de energie, de intenție, interacționând necontenit cu marele câmp unificator. Sunt mulți factori, în viața noastră, ce putem lua drept „cauza” a ceea ce trăim, însă noi suntem numitorul comun și printr-un proces alchimic de autocunoaștere, de acceptare și iubire de sine, putem trăi mai conștient, mai pe deplin, orice ne-ar oferi viața.

Și, întorcându-mă la Visul meu – în care deja mă petrec și pentru care sunt profund recunoscătoare – oricare ar fi provocările, continuu să accelerez, lent și cu atenție, luând piciorul de pe frână. Alegând, însă, ca în mod conștient, din când în când, să opresc de tot și să mă odihnesc. Căci și pe frână și pe accelerație, în același timp, nu-i nici creație și nici odihnă. /

Cu încredere și cu vibrația vindecării prin iubire, Visul prinde rădăcini adânci, aici, în Colina Lunii și-n Dealul Zmeului. Centrul Călătoria Inimii e Visul și e locul unde frumusețea și iubirea vindecă. Și e locul unde, de vei simți nevoia să te rupi de jungla urbană, te primim cu mare drag.

AmmaRa