Comenzi și Retururi » Călătoria Inimii Skip to content

Comenzi și Retururi

 

Dorința noastră este să fiți pe deplin mulțumiți atunci când cumpărați produse de pe calatoriainimii.ro.

Calatoriainimii.ro respectă prevederile în vigoare privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor la distanță, ceea ce conferă cumpărătorului (numai în condițiile actului normativ menționat) dreptul ca în termen de 14 zile lucrătoare de la primirea tuturor produselor cumpărate, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv, să returneze produsele cumpărate.

Returnarea produselor se face pe cheltuiala clientului, dacă acestea nu au suferit deteriorări sau au urme de uzură, iar contravaloarea lor se restituie de obicei in 3-4 zile de la recepționarea returului termenul maxim legal fiind de 30 de zile de la primirea cererii de retur în format scris.

În cazul cărților, returnarea produsului/produselor este posibilă doar în cazul produselor nefolosite,  – adică în starea în care au fost primite, numai in ambalajul original nedeteriorat, nedesfăcut și împreuna cu originalele documentelor comenzii respective. Dacă produsul este defect clientul poate solicita returnarea produsului/produselor. În acest caz, acestuia i se poate înlocui respectivul produs cu unul identic sau – dacă acest lucru nu este posibil – poate primi înapoi suma plătită pentru acel produs.

Produsele digitale tip meditații, programe online, articole, etc nu se pot returna datorită naturii lor, iar contravaloarea acestora nu se poate restitui.
 
Adresa de returnare a produselor este:
str. Timișoara, nr.16, Hațeg, Cod 553300, județ Hunedoara

Pentru a solicita returnarea unui produs, vă rugăm să completați acest formular:

Newsletter

Abonează-te la newsletter și primești un cupon de reducere de 10% pentru prima ta comandă pe site-ul Călătoria Inimii