Agnis & AmmaRa, către tine Om: Acesta este, probabil cel mai important Crăciun pe care-l vei fi trăit vreodată

Adevărata renaștere a lui Christos nu se petrece în piețele publice, ci în adâncurile propriei Inimi. Este o întoarcere din exterior către profunzimea Ființei și descoperirea unui Adevăr mai profund despre noi înșine și despre existență. Este o transformare adâncă a identității pe care ne-am asumat-o și care a creat lumea exact așa cum este ea.

Continue reading

Schimbă-ți perspectiva! Asta îți va schimba viața.

Perspectivele tale nu-ți permit să vezi și să simți că ești mult mai puternic decât ți-ai dat voie vreodată să crezi. Nu ți-ai dat seama de puterea ta de creator căci nimeni nu te-a învățat să crezi în ea. Și nici n-ai profitat la maxim de a ta putere, într-un sens bun și constructiv, din cauza perspectivelor tale care te-au reținut, te-au limitat. Schimbă-ți perspectiva! Asta îți va schimba viața.

Perspectivele noastre, sunt lentilele prin care vedem lumea. Acei ochelari fumurii, sau roz, pe care îi tot purtăm pentru a privi realitatea din jurul nostru. De cele mai multe ori, experiențele noastre de viață, cultura în care trăim, și, în cele din urmă, modul în care le transpunem în credințe devin perspectivele noastre. De exemplu, experiența mea de viață cu oameni din țări străine, atunci când călătoream mult singură, a fost predominant pozitivă. Din experiența mea, oamenii au fost de ajutor mai mereu și foarte primitori. Aceasta a devenit credința mea și, în cele din urmă, perspectiva mea pe care am purtat-o cu mine ori de câte ori am călătorit. Știu însă că alți oameni au avut și alte experiențe și, ca urmare, perspectivele lor despre oamenii din țări străine pot fi diferite. O fi de la dorul de a călători, de vin acum cu acest exemplu. J

Nicio perspectivă nu este bună sau rea, nici complet corectă sau incorectă. Sunt două piese diferite ale aceluiași puzzle care, atunci când sunt puse împreună, aduc o vedere mai clară și mai largă asupra realității.

Perspectivele noastre ne colorează felul în care ne vedem, pe noi înșine, și felul în care vedem lumea, felul în care răspundem evenimentelor vieții, și felul în care interacționăm cu ceilalți.

Ele sunt create printr-o porțiune restrânsă a experiențelor noastre individuale de viață și se bazează, de asemenea, pe cultura noastră, familie, religie etc. Este imposibil pentru cineva să aibă o perspectivă, cu adevărat, imparțială asupra a ceva, deoarece nu ne putem scăpa de experiențele noastre de viață și de lucrurile care ne-au făcut „noi”.

Așadar, perspectivele noastre sunt doar un mod de a privi o anumită situație. Sunt nenumărate feluri, zeci, poate chiar sute, de a privi aceeași situație. Și fiecare este doar o mică parte din marele puzzle, din marele Adevăr și din realitatea acelei situații. Asta înseamnă că … dacă vrem să înțelegem ceva, cu adevărat, avem nevoie să ne lărgim perspectiva acelei situații dincolo de ceea ce credem acum. Dincolo de perspectiva pe care o avem acum. Iar asta nu este atât de ușor de făcut pe cât pare. Avem tendința să ne protejăm propriile perspective făcând, conștient sau inconștient, alegeri care să valideze acea perspectivă și credințele noastre actuale. Adică, ne trezim că citim articole care se aliniază cu propria perspectivă, vorbim cu oameni care au aceeași perspectivă sau se uită la canale de știri care împărtășesc aceeași perspectivă. Și, în același timp, filtrăm orice informație care ar putea nega propria perspectivă sau credințele noastre. Reacționăm defensiv în fața oamenilor care spun sau fac ceva diferit decât perspectiva noastră. Am putea chiar merge până într-acolo încât să discredităm cercetări solide punându-le eticheta „teoria conspirației”. Ceea ce se întâmplă, când facem asta, este o limitare. O sufocare. O închidere. Ne închidem în fața informației care ne-ar putea ajuta să ne creăm o perspectivă mai solidă, mai curată, mai largă, despre situația în cauză. Făcând asta, limitându-ne, ne încetăm creșterea, evoluția și chiar împiedicăm schimbarea. Pentru că atunci când ne schimbăm perspectivele, când le lărgim, putem schimba și situația.

Iată de ce: perspectivele tale modelează și modul în care vor decurge interacțiunile și experiențele tale viitoare. Vei intra în orice situație cu o idee și o perspectiva predeterminate despre cum va merge. Cu toții am experimentat asta. Dacă mergi la o petrecere așteptându-te că te vei simți super bine, în mod sigur, te vei distra de minune. Dar dacă mergi acolo, așteptându-te să fie ”nașpa”, atunci sigur vei avea parte de momente oribile. Există o fabulă grozavă care ilustrează acest lucru frumos. Un bătrând stă pe o bancă la jumătatea distanței dintre două sate. Vede un bărbat apropiindu-se, mergând dintr-un sat în altul. El îl întreabă pe bărbat: „cum sunt oamenii din satul tău?” Bărbatul răspunde: „Sunt amabili și primitori”. Bătrânul răspunde: „vei găsi că oamenii din satul alăturat, către care te îndrepți acum, sunt la fel, amabili și primitori.”

Așadar, perspectivele tale nu sunt create doar din experiențele tale de viață dar ele modelează și experiențele tale de viața în viitor.

Este destul de profund când te gândești la asta. Este aproape ca și cum perspectivele noastre ne conduc viața, nu noi! Asta înseamnă că perspectivele noastre sunt greșite sau proaste? Deloc. Perspectivele tale te ajută să înțelegi lumea și îți organizează experiențele în alte perspective și descoperiri. Ele îți oferă un cadru inițial din care să vezi lumea. Dar dacă vrei să trăiești cu curaj și autentic, trebuie să recunoști că perspectivele tale sunt incomplete și doar un mic punct de vedere. Perspectivele tale sunt un punct de plecare din care poți continua să explorezi și să crești și să înveți mai multe despre tine în acest proces.

Identifică și definește

Pentru a lărgi – și chiar a schimba – perspectivele, astfel încât să ai mai multă claritate și cât mai multă conștientizare, trebuie să începi prin a identifica care sunt perspectivele tale acum.

De exemplu, pune-ți următoarele întrebări: ce îmi tot spun despre ce trăim acum la nivel global? Care sunt gândurile, emoțiile, atitudinea, în raport cu tot ce trăim la nivel macro acum? Ce îmi spun, ce simt, ce gândesc, cum mă simt în corpul meu, atunci când sunt total în perspectiva mea asupra contextului actual?

Pare simplu, acest exercițiu, să-ți identifici perspectivele. Însă ele fac parte din tine, într-atât încât nici măcar nu le poți recunoaște ca perspective. În schimb, le vezi ca fapte. Hai să facem asta acum, împreună, … Imaginează-ți că un prieten drag, la care ții foarte mult, ți-a împărtășit că, de curând, a făcut ceva care, din perspectiva ta, îi poate dăuna sănătății sau poate crezi chiar că și-a pus viața la risc. Dacă el ți-a cerut părerea despre ceea ce el a făcut … ce alegi să-i spui? Cum alegi să-i spui? Te înfurii pe el? Îi arăți tu cum „trebuie să fie” sau „cum e corect”? Dacă procedezi astfel, uiți că nu de asta are el nevoie acum. Răspunsurile tale sunt doar o … perspectivă asupra perspectivei sale! A-i spune perspectiva ta nu înseamnă a-l condamna pentru ce a făcut și nici a-l convinge să facă altfel. Perspectiva ta este doar ceea ce gândești tu în legătură cu acea situație sau acel fapt.

Reflectează

Deci, să ne întoarcem la întrebările de mai sus. La micul exercițiu pe care ți l-am propus, cu ajutorul căruia îți poți identifica perspectiva asupra contextului actual ce-l trăim toți. Mai pune-ți întrebările, încă o dată, dacă simți nevoia. Stai și ascultă răspunsurile sincere ce se nasc în interiorul tău. O atitudine deschisă, ajută enorm.

Cu perspectiva definită, dă-ți voie și petrece ceva timp reflectând asupra ei. Cum ți-a modelat această perspectivă viața, alegerile, deciziile. Mă refer, în primul rând, la alegeri ce țin de tema de mai sus. Contextul actual. Dar nu numai. Vei vedea că această perspectivă, de-a lungul vieții tale, ți-a modelat felul în care te-ai raportat la sănătate, curaj, integritate, autoritate, adevărul tău, încredere în a ta putere.

Petrece puțin timp cu asta. Găsește exemple din viața ta, situații, contexte, relații din trecutul tău, în care ai intrat cu această perspectivă pe care ai identificat-o făcând exercițiul pe care ți l-am propus, stând cu întrebările de mai sus. Cum ți-a influențat această perspectivă (asupra sănătății, autorității, curajului, integrității, umanității …) momente din viața ta? Ți-a determinat această perspectivă ceea ce ai spus sau ai făcut în diferite situații din trecutul tău? Perspectiva ta te-a făcut să pierzi o oportunitate sau ți-a deschis o ușă? Te-a făcut să faci un compromis sau să-ți simți curajul? Cum îți modelează viața ta de azi aceeași perspectivă? Poți transfera această perspectivă și asupra altor zone ale vieții tale? Dacă da, care a fost impactul? Sau care este acum? Cum influențează relațiile tale, jobul tău, creațiile tale? Reflectează asupra evenimentelor din viață care te-au făcut să crezi și mai mult această perspectivă. Cum ai continuat să „alimentezi” această perspectivă și să o validezi?

Fii blând și bun cu tine însuți în timpul acestui proces de introspecție. Reflectează. Perspectiva ta se bazează pe mulți factori și poate că ai dezvoltat-o folosind cele mai bune informații pe care le aveai la momentul respectiv. Poate că nu. Poate că doar te-ai mulțumit cu știrile de la tv sau cu „așa se face”, „fac și eu ca toată lumea”, „ei știu mai bine decât mine”? Nu mai contează acum. … Perspectiva ta actuală este, pur și simplu, cea care are capacitatea de a-ți modifica și schimba noile perspective … pe măsură ce alegi acum să schimbi … 

Redefinește

Odată ce îți înțelegi mai bine perspectiva și simți că o înțelegi cu adevărat, petrece ceva timp să vezi care ar fi și alte perspective pentru aceeași situație. Discută cu oameni care au o altă perspectivă decât a ta, fă și câteva cercetări și pune-ți întrebări. DA, pune-ți întrebări! Cel mai important lucru este să rămâi cât mai deschis posibil. Dacă observi că te închizi, că opui rezistență în fața a ceea ce descoperi, dacă opui rezistență la ceea ce citești, auzi, vizionezi (altceva decât la știri!!), doar oprește-te puțin, respiră atât cât ai nevoie pentru a liniști emoțiile ce, cu siguranță, se trezesc în tine. Și adu-ți aminte doar că ești într-un proces de a căuta perspective diferite. Nu trebuie să fii de acord cu ceea ce descoperi ci doar vrei să înțelegi cum pot vedea alți oameni același tip de situație.

Deoarece perspectiva este doar o mică fărâmă a adevărului apoi poți explora și „proba” alte perspective. Pentru fiecare perspectivă suplimentară pe care ai identificat-o, întreabă-te cum ai trece prin viață dacă aceasta ar fi perspectiva ta? Ce ar fi diferit? Cum ți-ar schimba viața? Ce beneficii ai putea avea? Ce ar putea fi diferit sau mai rău? În ce mod adăugarea acestei perspective (sau schimbarea ei) la perspectiva ta îți va crește înțelegerea situației actuale? Cum te-ar putea ajuta să fii mai autentic și mai fidel cu tine însuți? Înarmat cu toate aceste informații, întreabă-te ce ai schimba despre perspectiva ta actuală. Cum ai extinde?

Încercă ceva nou

Odată ce ți-ai redefinit perspectiva, atunci este timpul să o pui în manifestare. Adică, să-ți trăiești noua perspectivă. Acest lucru necesită încredere, determinare, voință, practică. Adică, puțină muncă din partea ta, deoarece te antrenezi la un nou mod de a fi și un nou mod de a privi lumea. Cu asta, și nu cu altceva, fie să-ți injectezi viața, cu noua perspectivă pe care o alegi până când ea devine naturală.

Desigur, treaba cu perspectivele este că întotdeauna va exista o altă perspectivă pe care ai luat-o în considerare. Îți pot garanta că, după ce ți-ai perfecționat perspectiva, vei întâlni pe altcineva care are o perspectiva complet diferită decât a ta …

Recunoaștere

Când se întâmplă asta, începe prin a recunoaște perspectiva celeilalte persoane. Amintește-ți că fiecare perspectivă are sâmburi (oricât de mici) de adevăr și de înțelepciune dar că nicio perspectivă nu este 100% corectă sau incorectă. Prin recunoașterea celeilalte perspective, creezi o minte deschisă și capacitatea de a avea o conversație pentru a înțelege perspectiva diferită. Petrece ceva timp pentru a înțelege perspectiva celeilalte persoane. Fără ranchiună, fără critică, fără judecată, fără negativitate. Întreab-o de ce crede asta și cum a ajuns la această perspectivă. Ascultă cu mintea deschisă, astfel încât să poți descoperi puncte de vedere suplimentare care ți-ar putea mări perspectiva personală. Apoi treci prin același proces de mai sus pentru a vedea impactul pe care acest punct de vedere l-ar putea avea asupra vieții tale și apoi ia o decizie dacă dorești sau nu să îți mai extinzi perspectiva …

Pe măsură ce îți extinzi și modifici perspectivele, vei descoperi că o mai mare claritate și înțelegere care vin cu aceasta îți vor oferi mai multe opțiuni cu privire la modul în care răspunzi și acționezi … și prin urmare te va împuternici mai mult.

AmmaRa

„Can’t we give ourselves one more chance?Why can’t we give love that one more chance?” Freddy Mercury

Aceasta pare să fie tema principală pentru luna noiembrie, presiunea. Dacă am știut vreodată să ne recunoaștem adevărul, acum pare că începem să ne îndoim, cu atâta presiune din toate părțile. Toți ne simțim, într-un fel sau altul, Under Pressure.

Ne simțim presați din interior, căci vrem să ne acordăm cu adevărul nostru lăuntric. Dar, de multe ori, nici nu mai știm care este acela, dacă nu știm să ne ascultăm cu atenție. Ne simțim presați din exterior, și pe bună dreptate, căci sub pretextul de a ni se face  ”binele”, tot despre presiune este vorba. Am tot lăsat, în ultima vreme, ne-am tot eliberat de vechi tipare de gândire și mecanisme emoționale, însă tema reinventării noastre, despre care am pomenit luna trecută, este încă prezentă. Suntem în plin proces alchimic, coagulându-ne o nouă identitate, atât la nivel personal (fiecare în felul său), cât și la nivel colectiv. Nu e un lucru ușor. La asta se adaugă presiunea suplimentară în ceea ce privește poziția pe care o luăm în fața a ceea ce ni se impune. Trebuie să facem alegeri noi, unele chiar foarte grele, ce țin de integritatea și de libertatea noastră. Am putea spune că luna aceasta vine încărcată cu multă tensiune și știm toți  ce se întâmplă cu un recipient pus  sub presiune.

Această presiune ne obligă să ne găsim echilibrul și curajul de a arăta care este poziția noastră, ceea ce susținem și care este adevărul nostru. Și va crește dacă, la nivel personal, nu mai rezonăm cu locul în care suntem, dacă nu mai suntem în acord cu oamenii  din jurul nostru. Și, de asemenea, dacă nu ne-am eliberat încă de vechi atașamente emoționale. Presiunea crește până în punctul în care nu mai putem rămâne în expectativă și va trebui să alegem.

Cu alte cuvinte, presiunea este o forjă a adevărului. Ne obligă să ne poziționăm, să alegem, adică să exercităm propria noastră libertate. Fie să avem curajul a ne deschide și a recunoaște că a venit momentul să lăsăm vechile atașamente de sisteme ce nu ne mai reprezintă! Și fie să mergem mai departe fără a mai stagna în ele, găsind în noi puterea de a ne renaște. Nu vrem să ne tot bălăcim în resturi emoționale și să ne învârtim, la nesfârșit, într-un cerc, vicios, de victimizare. Făcând asta, victimizându-ne, pierdem oportunitatea de a folosi energia prezentă acum pentru noi toți. O energie foarte puternică, a renașterii, a împuternicirii, și care vine să ne ajute să evoluăm.

Tensiunea este, uneori, foarte bine venită. Fără ea, am bălti în apele nămoloase ale neputinței și ale compromisului. Gândiți-vă la un termen limită. Unii oameni (eu, de exemplu, am funcționat așa multă vreme) lucrează cel mai bine în conformitate cu termenele limită, deoarece acestea oferă o structură sarcinii sau proiectului. Ne aflăm acum, cu tot ce trăim la nivel global, într-un termen limită energetic pentru a schimba modul în care gândim, modul în care privim realitatea și înțelegem cum să creăm următorul pas. Recunoscând, însă, că nu putem crea un nou pas înainte de a ne întoarce înlăuntru, mai întâi. Înainte de a reflecta la tot ce am creat. Căci la ceea ce trăim, la nivel global, am contribuit fiecare. Prin propriile măști, închideri, îndoieli, suspiciuni, furii, violențe, lipsă de respect. Și, mai ales, prin falsitatea pe care, fiecare în felul său, a hrănit-o de-a lungul vieții în diferite situații, relații, contexte.

Modul în care ne privim pe noi înșine și realitatea, acum, este atât o sarcină individuală, cât și una colectivă. În mijlocul haosului și al confuziei – unde și cum să mergem mai departe? – presiunea pe care o simțim cere echilibru. Și merită să ne oprim puțin și să ne punem întrebări. Fără a ne pune, cu sinceritate, întrebări și a ne oferi un răgaz pentru a asculta răspunsurile născându-se, tot cu sinceritate, înlăuntrul nostru, această presiune se va prelungi. Căci echilibrul nu vine decât în urma unui răspuns. Realitatea nu poate fi înșelată de răspunsuri prefabricate sau de bun simț. Pentru obținerea echilibrului și ieșirea de sub presiune este nevoie de un răspuns acordat cu adevărul nostru interior. Altfel, presiunea se prelungește. 

Mai sunt la locul potrivit acum? Mă simt, cu adevărat, sprijinit/ă, susținut/ă, în ceea ce privește binele meu, sănătatea mea, evoluția mea?

Toți avem nevoie de o disciplină puternică acum, pentru a nu aluneca în negare, în letargie, în depresie, pentru a nu intra pe șleaul vechi de învinuire sau pe panta resentimentelor. Este nevoie să ne folosim voința și practica zilnică pentru a rămâne în recunoștință și apreciere pentru ceea ce avem în acest moment, fără a pierde din vedere consacrarea vieții noastre.

Pentru ce sunt aici, acum, în această viață? Doar pentru a-mi plăti ratele la bancă și a mă supune unui sistem cu care nu rezonez deloc? A avea o viziune pentru viitorul nostru personal este extrem de important, deoarece va da sens și scop oricărei provocări sau lupte pe care o întâmpinăm pe măsură ce avansăm sub presiune. „Under pressure”

Tensiunea este o energie care face ca lucrurile să se întâmple. Sub presiune, materialul recipientului nostru se poate sparge sau dezintegra. Luna aceasta ar putea fi o provocare pentru structurile fizice în care trăim. Orice lucru fix sau dur este supus presiunii, căci se opune curgerii vieții în mișcare. La fel este și cu structurile noastre numite ego. El este acela care simte schimbarea, adică mișcările de val ale vieții, ca pe o presiune, pentru că prin natura sa rigidă se opune curgerii. Inevitabil, opoziția este preludiul unei mari destructurări … de ego. Și o dată cu acesta este în primejdie rezultatul conjugat al tuturor structurilor egotice ale acestei lumi, adică sistemele sale de putere. 

Un mare dar ne oferim dacă ne acordăm atenție și grijă, fiind cât mai prezenți posibil în monitorizarea propriei presiuni interioare și exterioare, pentru a-i înțelege cauzele și a acționa în consecință.

Adesea, nerăbdarea poate crea tensiune. Am decis să mergem mai departe cu o relație, un proiect, dar rezultatele nu se întâmplă precis așa cum vrem sau exact la momentul la care ne dorim. Nerăbdarea creează tensiune. O altă sursă a presiunii ce simțim poate fi o alegere sau o acțiune pe care am amânat-o sau frustrarea de a nu putea vedea clar ce este în față. Sentimentul de necunoscut, creează tensiune. Presiunea internă poate fi, de asemenea, legată de bătălia dintre alegerile pe care ceilalți ne presează să le facem, spre deosebire de alegerile pe care noi vrem să le facem și care sunt mai aliniate cu ceea ce vrea inima noastră, mai în acord cu adevărul nostru.

Dacă ai citit până aici, te încurajez acum să te oprești puțin și să identifici sursa, sau sursele, presiunii pe care o simți acum.

Odată ce le-ai identificat, găsește în tine curajul și voința (nu este adevărat că nu le ai! Ele sunt acolo, înlăuntrul tău!), determinarea și consecvența, pentru a te angaja din nou în alegerea corectă și apoi oferă-ți darul de a avea încredere în momentul potrivit și de a primi sprijinul de care ai nevoie pentru a realiza acest lucru.

Cere! Vei primi susținere, sprijin, odată ce te deschizi și ceri. Înrădăcinează-te, adânc, în propriul tău adevăr și ai încredere în a ta putere de creator. Tu, doar tu, îți creezi propriul destin! Încredere!

Lucrul cu presiunea simțită ca venind din exterior necesită disciplina voinței și a atenției tale. Identifică care este, pentru tine acum, cea mai mare sursă a presiunii pe care o simți. Da, poate părea ceva doar de ordin personal însă, adu-ți aminte, nu este niciodată doar individual. Este, întotdeauna, și colectiv. Mai ales acum, în contextul pe care-l trăim toți la nivel global. Drepturile omului, violență, justiție, inegalitate, încălzirea globală, agățarea de sisteme vechi ce nu servesc binelui nostru … Toate acestea, laolaltă, formează un mare declanșator de presiune în relațiile noastre, în comunitățile noastre, la locul de muncă.

Stabilește-ți limitele în fața presiunii pe care o simți din partea celorlalți,

mai ales dacă aceasta este despre ceva ce nu este în acord cu tine. A-ți seta limite clare este o modalitate de a rămâne, cu încredere, pe calea ce ai ales. Setează-ți limitele de care ai nevoie însă respectă alegerile fiecăruia. Poate că poți pierde contractul de muncă la actualul job, dacă alegi să spui „NU” la ceva care nu este în acord cu credința ta, cu adevărul tău. Și, da, asta provoacă disconfort și mult stres. Însă, curajul de a-ți respecta integritatea, demnitatea, umanitatea, te obligă să-ți extinzi viziunea asupra a ceea ce credeai că poți face. Te obligă să ai încredere că poți să manifești o altă creație (un alt job). Ceva la care ai tot visat și ai crezut, din varii motive, că nu poți, nu ești în stare, nu e momentul … Iată, această presiune, poate creează exact contextul potrivit în care tu să te împuternicești.

Realitatea ne servește, întotdeauna.

Dar nu să rămânem cei care am fost, ci ne ajută să ne transformăm, să evoluăm. Instrumentele sale de evoluție conțin această presiune. Este o presiune asupra ego-ului nostru care tinde să se autoconserve, o presiune asupra conceptelor despre noi înșine și despre realitate, o presiune, de fapt, asupra noastră, cei care am fost. Prezentul, în eternă curgere, presează asupra structurilor trecutului forțând schimbarea. Este presiunea Vieții asupra încremenirii în proiectul vechi în care tindem să înghețăm, noi și Lumea. Da, Realitatea ne servește. Dar nu lui ego, ci Sufletului nostru a cărui prioritate este, dintotdeauna și pentru totdeauna, ascensiunea interioară.

Fie că vine din interior, fie din exterior, presiunea creează o oportunitate. Aceea de a ne reinventa. Și dacă rezonezi cu toate acestea, atunci fă primul pas plonjând în această Meditație Vindecătoare pe care am creat-o pentru acest moment: Întoarcere la Adevărul interior

Adevărul este, simplu, ceea ce este. Nimic nu poate distorsiona ceea ce este. Chiar dacă este negat, ignorat sau reinterpretat, Adevărul pur și simplu este ceea ce este și nimic nu-l poate schimba în pulsația sa eternă.

Desigur, perspectivele asupra Adevărului sunt nenumărate, atunci când privim lucrurile prin prisma gândirii liniare, căci aceasta privește orice lucru din exterior. Prin intermediul gândirii liniare putem evalua formele lucrurilor, suprafețele lor, dar nu putem pătrunde niciodată în interiorul lucrurilor, al situațiilor, al formelor. Din exterior, orice lucru are o multitudine de nuanțe, și toți cei care-l privesc au o perspectivă diferită asupra adevărului despre acel lucru. Dar asta nu înseamnă că lucrul pe care-l privim își modifică adevărul pentru fiecare. Dimpotrivă, el ne cheamă să ne rafinăm capacitatea de a percepe acest Adevăr.

A gândi despre realitate,

adică a folosi exclusiv gândirea liniară pentru a evalua adevărul, este tot una cu a ne plasa în afara tuturor lucrurilor, a ne separa de ele și a nu le putea simți. Desigur, suntem educați temeinic pentru a face acest lucru și această educație care pune accentul pe judecata asupra realității ne înstrăinează de aceasta. Întreaga structură a personalității noastre liniare, ego, este întemeiată în judecată, adică în plasamentul Atenției sub forma gândirii liniare.  

A ne plasa în afara realității

nu este nici un avantaj. Dimpotrivă. Vom avea o imagine parțială, foarte superficială asupra oricărui lucru, om sau situație. Științele, în versiunea lor strict gânditoare, au crezut foarte mult timp că pentru a cunoaște un lucru acesta trebuie tăiat în bucățele cât mai mici pentru a fi cunoscut. Numai că în felul acesta științele liniare au cunoscut numai dimensiunea materială a lucrurilor, adică tot formele lor. Între timp, științele au evoluat. Iau în considerare dimensiuni subtile, precum energii, spectre de frecvențe și, de vreo sută de ani deja, câmpurile rafinate care stau la baza existenței materiale. Au inventat instrumente pentru a extinde capacitatea de a percepe la nivelul acestor câmpuri de forțe.

Astăzi, tabloul celor mai evoluate științe arată identic cu acela pictat de marii mistici ai umanității. Descrie dimensiunile subtile ale realității materiale și afirmă că materia este o emanație a câmpului cuantic și nu invers. Misticii lumii știau acest lucru dintotdeauna.

Un singur lucru lipsește din consecințele acestor descoperiri asupra naturii realității: schimbarea paradigmei, adică a felului în care noi privim realitatea, ceea ce este, adică Adevărul. Continuăm să privim suprafața lucrurilor, să disputăm la nesfârșit care este adevărul mai mic pe care-l percepem în comparație cu altele și mai ales continuăm să ignorăm cu desăvârșire faptul că

suntem născuți din același Adevăr și că avem în interiorul nostru acces la cele mai subtile dimensiuni ale acestuia.

Paradigma separării de realitate,

în care am fost educați, cedează greu. Am fost educați cu precădere să cultivăm forma liniară a gândirii, și foarte mulți oameni nu au auzit niciodată de celelalte secvențe ale minții. Ei nu cunosc decât secvența de emisie a minții, căci în esență asta este gândirea liniară, așa cum o cunoaștem. Suntem într-o permanentă emisie, un zumzet necontenit al gândurilor și suntem atât de obișnuiți să funcționăm cu Atenția noastră turnată în forma gândirii liniare, încât atunci când survine un moment de tăcere încercăm să-l acoperim rapid cu zgomotul unei noi gândiri liniare.

Astfel devine gândirea liniară casa noastră și devenim o structură numită ego, alcătuită din moduri de a gândi, care creează secvențe de emoții și atitudini, mereu aceleași, și un anumit mod de a ne raporta la realitate. De aici se naște sentimentul nostru de ruptură, sentimentul că ”mai este ceva dincolo de această realitate”, de aici se naște întrebarea ”cine sunt eu cu adevărat”.

Nu putem simți Adevărul despre realitate și nici despre noi înșine, pentru că funcționăm într-un mod al Atenției care, de fapt, nu ne permite percepția Adevărului.

Toate școlile liniare ale acestei lumi așa cum este ea, se ocupă de educația gândirii. Ne învață cum să gândim, ne dă liniile directoare ale gândirii, pretinzând că acestea sunt cheile pentru a cunoaște Adevărul. Este, desigur, fals, căci există nenumărate grade ale Adevărului, unele mai mici ca anvergură și profunzime, altele mai mari, dar nici unul dintre aceste grade de profunzime și anvergură nu sunt accesibile prin gândirea liniară. Căci aceasta se referă doar la suprafețele lucrurilor, plasându-se în exteriorul lor, și nu are acces la profunzime și anvergură, care sunt dimensiuni sferice ale realității.

Adevărul, adică ceea ce este, orice ar fi, se petrece întotdeauna într-o sferă numită Existență.

În zadar deschidem vectori de gândire liniară investigând elementele interioare acestei sfere din exteriorul lor. O linie nu poate conține în ea multiplicitatea unei sfere. Pentru a le cunoaște este nevoie să găsim în noi înșine capacitatea de a simți, de a ne scufunda în dimensiunile rafinate care alcătuiesc sfera existenței și a rezona cu diferitele realități și structuri dinamice ale acesteia. Poate te întrebi de ce

nu se predă în școlile lumii nimic despre natura sferică a ființei și despre faptul că noi suntem născuți și alcătuiți din aceleași câmpuri de vibrație și avem capacitatea înnăscută de a percepe și a modifica în mod natural aceste câmpuri, în orice moment. Acestea sunt cunoștințe despre natura profundă a omului și a existenței care pot fi experimentate oricând de către oricine are întrebări. Un răspuns este acela că dacă noi toți am avea acces la această ”tehnologie” interioară naturală, atunci am avea acces nu numai la Adevăr, adică la ceea ce este, netrunchiat, ci și la modificarea acestuia. (caută articolul Ceea ce nu trebuie să știi …) Imaginează-ți o lume în care oamenii sunt conștienți

de adevărata lor putere de ființe creatoare, născute din esența a tot ceea ce există, o lume în care Adevărul nu poate fi ascuns, pentru că este perceput de către toți. Imaginează-ți ce s-ar întâmpla cu sistemele de putere ale acestei lumi, care nu umanitatea o servesc, ci pe ele însele, sisteme politice, economice, militare, sociale, imaginează-ți transformările pe care le-ar suferi științele, medicina și educația, felul în care ar servi nu suprafețele lucrurilor, injustiția, abuzul și violența, ci adevărata natură profundă a umanității care nu caută până la urmă decât un singur lucru: bucuria de a trăi, frumusețea, iubirea și adevărul, viața și exprimarea de sine.

Câtă vreme suntem în gândirea liniară nu putem percepe nimic și suntem orbi, prizonieri ai unor raționamente extrem de rudimentare care generează frică și separare, care ne îndepărtează tot mai mult de Adevărul despre noi înșine și despre Existență.

Au existat dintotdeauna Școli ale Adevărului despre Ființă,

în toate timpurile. Și mai există și astăzi. Una dintre ele este Școala Maestrului Interior. În ea se predă nu Adevărul, căci Adevărul nu poate fi predat ci doar trăit, ci mijloacele prin care putem să ne reeducăm percepția asupra propriei noastre ființe și asupra realității. Nu putem modifica decât dimensiunile pe care le percepem direct, cu alte cuvinte nu putem crea decât în dimensiunile care ne sunt accesibile conform gradului nostru de Conștiență.

A fi conștient este a percepe și a crea.

A fi conștient nu înseamnă doar a înțelege relațiile dintre lucruri, ci a le simți și a le transforma, a le modela. Mulți știu despre dimensiunile rafinate ale propriei lor ființe dar nu le pot simți și nu pot lucra cu ele, pentru că a ști nu este destul. A percepe Adevărul într-un grad tot mai profund și tot mai vast,

înseamnă a antrena percepția și capacitatea de a modela în primul rând Adevărul interior care este alcătuit din propria … gândire, din atitudini, cuvinte interioare, emoții și energii bio-fizice, inclusiv expresia lor cea mai densă, corpul. Este un proces care necesită lucrul îndelungat cu Atenția, necesită interiorizare, curaj, determinare, încredere, necesită îndrăzneala infernală de a ieși din turmă, din bunul simț, din rolurile noastre vechi care au fost modelate pentru a supraviețui într-o lume în care ne simțeam neputincioși. Cam asta face o Școală a Ființei.

Este o Școală a Adevărului care nu-ți este servit pe tavă, ca o teorie pe care trebuie să o înveți și să i te conformezi. Este despre a trăi Adevărul tu însuți și despre a avea încredere în ceea ce percepi și exprimi. Este o Școală care se adresează oamenilor suficienți de maturi încât să aibă curajul de a lăsa să se dizolve acea structură numită ego, alcătuită în esență din gândire liniară străină, apoi din emoții și atitudini conforme cu regulile trecutului.

Nimic din ceea ce ai gândit vreodată nu este al tău

Te-ai gândit vreodată că nimic din ceea ce tu consideri gândurile ”tale” nu este ”al tău”? totul ți-a fost servit, picurat în ureche din fragedă pruncie ca fiind ”Adevărul”. Și au fost mereu numai perspective asupra acestuia, trunchieri, așchii care au aparținut celorlalți, masei, culturii în care te-ai născut, conștiința ți-a fost turnată într-o tavă de cozonac standard, o paradigmă pe care nu ai pus-o niciodată la îndoială. Poate ți-a fost lene să-ți pui întrebări, poate te-ai considerat prea mic pentru a afla tu însuți adevărul despre tine, poate ai intuit unele lucruri dar te-ai conformat, ai devenit cetățean disciplinat al acestei lumi, gata să trăiești, să-ți plătești ratele și impozitele și să mori apoi cuminte, la locul tău, după ce ai hrănit lumea cu energia sacră a Inimii tale, pe care nu ai apucat niciodată să o cunoști.

Pe jumătate, lumea aceasta te-a forțat să fii așa cum ești, pe de-altă parte indolența și conformismul tău s-au simțit ca acasă în mediocritatea pe care sistemele o cer, chiar și de la cei mai înalți funcționari ai lor. Adevărata gândire nu are nimic de-a face cu conformismul și mai ales cu liniaritatea. Cei mai mari gânditori ai lumii au refuzat să creadă ce li s-a spus și au plonjat în interiorul lor, au ascultat Existența, au primit inspirația din spațiile vaste ale Minții universale, infinite, de o profunzime și o anvergură inimaginabile pentru bieții vectori liniari care se predau în școlile de sclavi ale lumii. Ei nu au crezut că ”știu” deja de la școlile lor înalte Adevărul, ci s-au deschis pentru a-l primi. Asta înseamnă de fapt ”Inspirație”, la propriu, înseamnă a primi înăuntru spiritul tău, adică o dimensiune a propriei tale ființe de care gândirea liniară habar nu are. Adevărul, care este o nuanță a Existenței, adică a tot ceea ce este, sau a lui Dumnezeu dacă vrei, este Sferic și Pulsatoriu. Tot ceea ce există pulsează, oamenii, stelele, spațiul, atomii și Adevărul … adică ceea ce este. O ființă umană este articulată asemenea Existenței, pulsează și conține în sine toate dimensiunile acesteia. Noi suntem va să zică una cu Adevărul

numai că am uitat să ne acordăm cu el. Mintea pulsează și ea, la fel cu fiecare dimensiune a noastră, dar noi am uitat natura ei pulsatorie. Suntem necontenit în emisie, ca un walkie/talkie stricat, al cărui buton s-a blocat. De aceea nu putem auzi nimic, simți nimic. Existența ne vorbește necontenit, în ea ne-am născut și suntem parte din ea, dar noi nu auzim nimic pentru că perorăm în continuu. Ne e frică de tăcere, deși tăcerea mentală ne-ar deschide porțile percepției și ale adevărului despre lucruri, oameni și situații. De ce ne este frică de tăcere? Pentru că structura fundamentală de ego este gândirea liniară, adică tot ceea ce am fost învățați despre adevăr.

Ne e frică de tăcere pentru că tăcerea este disoluția structurii numită ego și ne umple de spaimă, chiar dacă înțelegem teoretic că Mintea universală este exact această tăcere interioară.

Una peste alta, ceea ce te învață o astfel de școală a ființei, nu este despre Adevăr, ci cum să devii una cu Adevărul,  cum să-l trăiești în tine însuți și cum să-l exprimi în această lume, prin relațiile și creațiile tale.  A deveni una cu Adevărul

este cu totul altceva decât a ști ceva despre acest adevăr. La acest lucru se referea marele Maestru al Umanității spunând ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” referindu-se nu numai la el însuși ci la orice ființă umană. Noi toți suntem Calea, Adevărul și Viața și fiecare dintre noi are de parcurs această Cale magistrală a Conștienței către Adevărul despre Viață. Acesta este Adevărul pe care sistemele acestei lumi, inclusiv bisericile care au devenit ele însele sisteme, îl țin departe de cunoașterea ta.

Privește în lumea noastră acum,

așa cum arată. Acesta este rezultatul ne-trăirii personale a Adevărului despre adevărata noastră natură și despre Existență. O lume în care manipularea și milioane de adevăruri parțiale sunt vehiculate în toate felurile, în care tu nu știi ce să crezi pentru că nu poți să te conectezi direct la Adevăr. O lume a rupturii care reprezintă propria ta ruptură de Existență, lipsită de orice putere pentru tine, pentru că nu poți recunoaște sursa lăuntrică a Puterii, o lume a războaielor, nedreptății și a crizelor care reprezintă propriile tale războaie lăuntrice și propriile tale crize, proiectate pe ecranul sferic al realității. Și totuși, dacă citești aceste rânduri, atunci ești pregătit(ă) pentru Adevăr și pentru a deveni propria ta Cale și a-ți asuma propria ta viață. Sunt deja mulți în această lume care parcurg marea transformare de paradigmă și care trăiesc deja grade de Adevăr tot mai profunde și tot mai vaste. Poate că vei găsi în tine curajul de a face primul pas către asumarea lumii tale interioare și către Adevăr.

***Ei bine, toate acestea despre natura Adevărului și a felului în care el poate fi trăit, au fost declanșate astăzi, ascultând ultima din seria Meditațiilor Vindecătoare ghidate de AmmaRa. Este despre Adevăr, despre înrădăcinarea în propria ființă, despre crearea încrederii în ceea ce simțim, despre validarea Puterii noastre lăuntrice în acest context. Ascultând-o cu ochii închiși, conectat cu … Umanitatea prin cuvintele ei, am simțit importanța momentului acestuia pentru noi toți și pentru această lume. Un moment de uriașă tensiune și confuzie, dar care este o imensă oportunitate pentru noi toți și pentru … tine. Lumea noastră se zguduie din temelii. Dar nu în Adevărul ei, căci acesta este imuabil în profunzimea sa cea mai adâncă, ci în structurile ei, care sunt rezultatul structurilor noastre de gândire. Ele sunt acelea care se clatină și ele se vor prăbuși, pentru că felul nostru de a ne raporta la existență prin gândirea liniară și-a atins gradul maxim de expansiune și de durere. Suntem împreună în această transformare și avem toate mijloacele de a crea o nouă lume. Aceasta este realitatea din care se nasc aceste rânduri, pe care le alătur Meditației Vindecătoare ghidată de AmmaRa, și care se numește Întoarcere la Adevărul interior.

Agnis

Privește înainte. Cu AmmaRa

Adevărul ne face liberi. Cu condiția să-l recunoaștem

Ne-am tot spus că suntem capabili să ne creăm o nouă poveste sau, mai degrabă, o nouă identitate. Ne-am și pus pe treabă, cu încredere că putem și iat-o acum provocată. Identitatea nouă, ce ne-am pus la distilat, ne este provocată la maxim în această perioadă.

Suntem, de fapt, provocați să ne uităm cu mai multă sinceritate la noi înșine și să vedem din ce suntem, cu adevărat, făcuți. Suntem provocați să fim cât se poate de sinceri și să recunoaștem dacă ne-am păstrat vii angajamentele pe care ni le-am făcut nouă înșine, în legătură cu această nouă identitate și nouă poveste ce ne creăm acum în viața noastră, sau am alunecat în vechile tipare. Suntem provocați să fim sinceri și să privim în jurul nostru, recunoscând, fără judecată, cine sunt cei care ne susțin procesul de transformare și cine nu. Suntem provocați să recunoaștem dacă suntem sau nu pe drumul cel bun. În adâncul nostru, întotdeauna știm adevărul.

Transformarea de sine este Calea Vieții. A rezista este durere

Care este Calea ce-am ales? Suntem, sau nu, pe ea? Cel mai probabil, în această lună vom trece printr-un proces anevoios, chinuitor chiar, de a renunța la vechile credințe, de a ne asculta – cu adevărat – durerea, de a renunța la confort și la iluzii, la identități vechi și la atașamente. Că ne place sau nu, noi toți dăm drumul la ceva vechi acum. Eliberăm la niveluri foarte profunde. Pare că luna aceasta, cu tot ce se petrece în lume dar și cu conjuncturile astrale, este momentul în care noua poveste, noua identitate (distilată, coagulată de procesul alchimic prin care toți am trecut, mai conștient sau nu) trece de la idee la realitate. Vom trăi din plin, fiecare în felul său, ce înseamnă să ne manifestăm noua identitate. Adică, vom experimenta cu ce vine la pachet această nouă identitate. Această nouă poveste ce criza ne obligă să ne creăm. La ce avem nevoie să renunțăm? De ce anume sau cine a venit momentul să ne separăm? Ce trebuie lăsat în dizolvare? Iată doar câteva întrebări cu care merită să ne așezăm în ascultare.

Doar frica limitează Creația

De fapt, provocarea prin care ne trecem cu această nouă poveste este chiar canalul nașterii ei. Ne naștem o nouă identitate. Da, este întunecos, presează rău, ne sperie al naibii, dar nu mai este cale de întors, odată ce-am intrat pe canalul nașterii. Așa și cu procesul reinventării noii noastre identități. Oricât de necunoscut pare să ne fie tărâmul pe care ne naștem noua identitate, este unul creativ și plin de potențiale. Dacă alegem să-l vedem așa. Smulgându-ne din frică și negativitate, din judecată și dezamăgire, din supunere și izolare, începem să simțim energia creatoare, inspirația și elanul cu care ne putem reinventa.

Iar frica este… trecutul

În foarte multe feluri, această lună este una pivot cu un focus uriaș pe procesul nostru de transformare. Oricum am da-o, nu putem fenta schimbarea. Transformarea. Și, de fapt, de ce am face asta? Doar trăim o mare criză. Iar o criză este, întotdeauna, o mare oportunitate. Însă transformarea, noua poveste (adică, noua viață ce ne creăm), noua identitate, are nevoie de disciplină, de încredere în a lăsa vechiul (tipare de gândire și de comportament, credințe limitative, obiceiuri sau relații toxice, dependențe…) și a se reinventa.

În această perioadă, cel mai înțelept ar fi să stăm departe de orice poate fi exces și să ne creăm timp și spațiu pentru ceva nou. Dacă alegem să privim viața într-un mod creativ, am putea vedea câtă schimbare suntem capabili să îmbrățișăm.

Nu la toată lumea va fi vorba de o schimbare a orașului, a țării, a job-ului sau a relației. Mulți oameni se vor reinventa pe dinăuntru. Își vor renaște lumea interioară permițând esenței autentice să iasă la suprafață, schimbându-și felul în care se raportează la existență.

Orice criză este expresia oportunității de a schimba ceva înlăuntru

La nivel individual dar și colectiv creăm crize, precum cea prin care trecem acum, pentru a ne împinge propriile limitele, în care ne-am încorsetat, să stimuleze schimbarea. Însă, aceste momente de criză pot fi foarte stresante cauzând îngrijorare și anxietate despre viitor.

Fie să ne aducem mereu aminte să privim o criză precum o oportunitate pentru a îmbunătăți sau pentru a schimba radical ceva în viața noastră. Fricțiunile dintr-o criză produc energie și putere creatoare pe care le putem direcționa în a ne reinventa. La capătul crizei este, întotdeauna, eliberare și inspirație. O inspirație din care creăm noul. Condiția este să avem încredere în a noastră putere de creatori și să nu ne supunem jocului manipulator ce continuă peste tot în lume.

Contează enorm să ne oprim și să privim înlăuntrul nostru, să ne întrebăm „cât adevăr este în viața mea acum?” , și să luăm o decizie în legătură cu noua noastră identitate, noua poveste.

Cărarea se naște sub picioarele tale pe măsură ce pășești

Odată ce o decizie este luată și apoi este urmată de angajament și determinare, de disciplină și de practică, și mai ales de încredere, apare și energia de care avem nevoie pentru a o manifesta. Atunci când ne agățăm de vechile tipare, rămânând în stagnare, în băltire, în călduț, este nevoie de un efort din partea noastră, unul conștient, pentru a ne elibera de agățarea de vechi forme de gândire, de rostire sau non-rostire, vechi tipare de comportament. Cel mai mare disconfort pe care-l simțim este acela dinainte de a lua o decizie. Odată luată decizia, totul se așază, se configurează împrejurul nostru pentru a ne servi. Chiar dacă nu vedem și nu simțim asta imediat. Un mare disconfort simțim înainte să decidem ce vrem pentru corpul nostru, de exemplu, ce vrem pentru viața noastră.

Plec capul, mă supun, fac precum mi se cere, chiar dacă în corpul meu simt altceva? Sau, decid pentru mine, având încredere în înțelepciunea corpului de a se vindeca?

Singura libertate posibilă este asumarea responsabilității pentru noi înșine

Aici avem de clarificat calea noii povești a vieții noastre. Asumându-ne puterea de creatori, ne putem reinventa. Sau, hrănind frica și inconștiența, putem alege vechile șleauri. Ne putem păstra în vechea poveste, punând-o undeva, pe un raft, să mai colecteze ceva praf. Sau o putem injecta cu niște mutații genetice, sperând că vom deveni invincibili și prefăcându-ne că nu vedem cum jucăm jocul manipulator. Orice alegere este sacră. Fie s-o facem asumându-ne responsabilitatea.

E nevoie de curaj, de mult curaj, pentru a naviga în această lună cu ochii deschiși, privind în față adevărul și toate alegerile ce-am făcut în legătură cu noua identitate, noua poveste de viața pe care o creăm acum.

Fii tu însuți. Înfruntă presiunea prin transparență

Dacă ai tendința de a te da la o parte când vine vorba de tensiuni și confruntări, poate că acum, când integritatea îți este pusă la încercare, a venit momentul să iei o poziție. Cu siguranță vor fi oameni care vor acționa eronat, agresiv, proiectându-și fricile în exterior, pe alții, și poziționându-se în jurul vechilor credințe la care le este atât de frică să renunțe. Cei care reacționează pe baza fricii au nevoie de multă compasiune din partea noastră a celor care, cât de cât, ne putem păstra centrul și încrederea în puterea noastră de creatori. Fie să nu luăm niciodată proiecțiile la modul personal și fie să ne focusăm doar pe ce avem noi, fiecare, de lăsat, de curățat, și de reinventat fără a ne compara cu ceilalți și fără a ne proiecta, la rândul nostru, propriul disconfort asupra celorlalți.

Avem toți o uriașă oportunitate în această lună să vindecăm și discordia profundă între masculin și feminin dar, din păcate, nu înainte ca discordia să escaladeze în indignare, sentimente de nedreptate și să declanșeze foarte multe reacții emoționale.

Amintește-ți că toate acestea duc la o revoluție care, în cele din urmă, se va termina bine. Poate nu în forma în care-ți imaginezi tu „binele” însă, dacă recunoști că sunt întotdeauna aspecte subtile, profunde, care țin de mister și de Divinitate, poți simți acest BINE.

Cât Adevăr este în viața mea, acum?

Multe dintre reacțiile celor din jurul nostru sunt bazate pe frică, multă frică.   O compasiune neutră, din partea cât mai multora dintre noi, pentru experiența creată colectiv și în care ne aflăm cu toții, ar putea ajuta la diminuarea valului de frică.

Cel mai bun mod de a naviga în acest sens este să fim conștienți de ceea ce musai a venit momentul să se schimbe în colectiv (în finanțe, economie, sănătate, politică, industrie…) și să continuăm să privim, cu sinceritate, înlăuntrul nostru. Acolo, în interior, fiecare este stăpânul lumii sale. În următoarele săptămâni, de mari turbulențe, ajută foarte mult să ne asumăm curajul de a privi înăuntru pentru a vedea cum putem lucra cu propriul echilibru între masculin și feminin. Dacă ne dezbinăm, ne separăm, între noi, în cele mai apropiate relații, de iubire, de prietenie, cum să pretindem că la nivel colectiv putem fi uniți? Nu putem naviga, pe oceanul coștienței, dacă nu ne onorăm adevărul. Cât adevăr este în viața mea acum?  

Puterea personală se naște întotdeauna în interior

Suntem în această criză toți, împreună. Energia tensionată pe care o vom simți în această primă parte a lunii poate fi folosită pentru a iniția îmbunătățiri în diferite aspecte ale vieții noastre (sănătate, relații, creații, prietenii…), prin curajul de a lăsa, de a repara – acolo unde-i cazul -, de a schimba radical dacă este nevoie.

Fie să ne aducem aminte să rămânem centrați, practicând bunătatea și compasiunea, încredere și deschiderea, orice ar veni din exterior. Asta nu înseamnă să fim de acord sau să plecăm capul! Multe pot veni, și vor tot veni, din exterior. Însă …

cum aleg să privesc, este puterea mea. Nimeni nu mi-o poate lua. Cum aleg să gândesc, este puterea mea. Nimeni nu mi-o poate lua. Cum aleg să mă poziționez, este puterea mea. Nimeni nu mi-o poate lua. Cum aleg să alchimizez, tot ce vine către mine, este puterea mea. Nimeni nu mi-o poate lua. Cum aleg să creez înlăuntrul meu, este puterea mea. Nimeni nu mi-o poate lua.

Doar așa putem naviga prin provocările uriașe într-un mod pozitiv și productiv. Oricât de provocată ne este acum noua poveste, noua identitate, pe care le-am pus la distilat și coagulat, ne putem opri să privim, cu sinceritate, înlăuntrul nostru. Ne putem pune întrebarea „cât adevăr trăiesc acum în viața mea?” .

Loialitate, față de noi înșine

Toată nebunia ce trăim acum, peste tot în lume, nu o putem dizolva luptându-ne, în exterior, cu ea. Dacă am ales, cât de cât, calea conștienței, atunci ne dăm seama că suntem, de fapt, provocați să ne uităm cu foarte multă sinceritate la noi înșine și să vedem și să recunoaștem din ce suntem, cu adevărat, făcuți. Suntem provocați să fim în adevăr și în curajul de a recunoaște dacă ne-am păstrat vii angajamentele pe care ni le-am făcut nouă înșine sau am alunecat în vechile tipare. Într-un fel sau altul, fiecare ne-am făcut noi angajamente ce țin de o nouă identitate, o nouă poveste de viață. Le-am respectat? Le respectăm, aceste angajamente? Sau vechile tipare de gândire, de rostire sau non-rostire, de comportament, vechile credințe limitative, frica, toate astea sunt mai puternice decât angajamentul făcut?

Fără judecată, doar să recunoaștem care este adevărul acum în viața noastră. Și să avem curajul să luăm o nouă decizie. Odată luată decizia, oricât de mare pare să fie provocarea, Existența se configurează în jurul nostru pentru a servi binelui nostru suprem.

Privește înainte, cu AmmaRa

Octombrie. La nivel personal

Presiune

Este o lună în care creștem uriaș, la nivel personal, dacă avem grijă de nevoile noastre, dacă rămânem în deschidere și cu o atitudine pozitivă, în încredere și-n adevăr. Este foarte ușor să alunecăm pe vechile șleauri, împinși de știrile ce se mediază pe toate canalele, de presiunile din ce în ce mai greu de suportat, în legătură cu așa zisul va@@iiin, sau de reacțiile celorlalți și de climatul plin de judecată, de frică și de discordie.

Fie să rămânem cu focusul pe propriile intenții, pe adevărul personal, păstrând conștiența că facem parte dintr-o țesătură colectivă care trece printr-o tranziție deloc confortabilă.

Expansiune

Este o lună numai bună să ne re-examinăm angajamentele, pe măsură ce recunoaștem că avem multe opțiuni pentru a ne urma procesul de creștere, de transformare, de evoluție. Nu este deloc  adevărat că nu avem încotro. Prinși în frică și-n anxietate, în închidere și-n suspiciune, nu ne-am dat voie să vedem că avem mai multe opțiuni la dispoziție decât ne-am putut imagina. Există direcții noi, schimbări noi. Poveste nouă. Identitate nouă. Doar să avem grijă să fim atenți dacă direcția pe care o luăm ne aparține, este în acord cu nevoile noastre și deciziile noastre, sau aparține altcuiva. Cuiva care doar pretinde că ne vrea binele.

Lasă!

Fie să ne amintim, din ce în ce mai repede și mai des, că avem nevoie să expirăm, mai întâi, să eliberăm, să lăsăm, să facem spațiu… ca apoi să putem naște ceva nou.

Expir amplu, pentru a elibera, ascult, privesc, simt și-apoi inspir profund, pentru a putea crea ceva nou, cu o nouă decizie, cea în acord cu ceea ce sunt acum, o decizie în acord cu adevărul meu, nu cu ce vor alții pentru mine. Expir, eliberând frica, inspir, conectându-mă cu încrederea în puterea mea de creator.

Distilează

Ne mai ajută și să ne reamintim unde ne aflăm în propriul ciclu al vieții pentru a putea integra, cu mai mare ușurință, ceea ce se schimbă, nu doar înlăuntrul nostru ci și în lume, sau pentru a integra mai ușor ceea are nevoie de schimbare. Există momente, precum acesta din aceste zile, când este mai important să fim „pro-activi” prin a lăsa, a face curat, a elibera vechiul, reinventându-ne propria poveste de viață. Și, continuând a distila și coagula noua identitate. Poate că acum suntem precum șerpii care-și leapădă pielea. Ei devin mai ursuzi, și au nevoie să fie lăsați singuri, să-și urmeze propria lor rutină.

Introspecție

Fie să ne oferim momente de solitudine, de introspecție, de ascultare lăuntrică, fără să ne mai expunem la tot felul de opinii, păreri, „adevăruri”, presiuni,  rămânând însă ancorați, centrați, și cu o atitudine deschisă. Și oferindu-ne acest răgaz, această reîntoarcere înlăuntru, ne ajută să schimbăm și rutina predictibilă sau prea multa facere în care alunecaserăm. Pași mărunți, ce merită a fi recunoscuți și onorați. Orice mică izbândă, reușită (că-i în modul de comunicare, în atitudine, în gândire…), merită a fi recunoscută și nicidecum ignorată. Enormitatea a tot ceea ce se petrece în lume, la nivel global, poate fi descurajantă și ne poate arunca într-o stare de disperare. Ne dă sentimentul că regresăm, în loc să evoluăm. Și nu este deloc așa. Doar lepădăm o piele veche.

Focus, disciplină, recunoștință

Focus. Disciplină. Apreciere pentru micile realizări. Profundă recunoștință pentru tot ceea ce avem și suntem. Toate acestea sunt un veritabil antidot împotriva potențialei spirale în negativitate.

Râsul și rahatul

Fie să nu luăm nimic personal și să ne rostim adevărul despre propriul proces, asumându-ne responsabilitatea pentru propria creștere și evoluție. Și fie să ne mai folosim și de ceva simț al umorului în fața spectacolului de rahat ce se desfășoară în jurul nostru. Este, fără doar și poate, și propriul nostru rahat.

Octombrie. La nivel de relații

Rămâi deschis(ă)

În această lună, relațiile își au vârfuri și coborâșuri ce pot fi extreme. Ba pe cele mai înalte culmi, ba în cele mai întunecate adâncimi. Cel mai bun lucru pe care-l putem face este să le oferim celorlalți spațiul lor și, în același timp, să ne asigurăm că ne luăm spațiul propriu de care fiecare avem nevoie. Asta nu înseamnă separare, izolare.

Rămân cu o atitudine lăuntrică deschisă, chiar dacă-mi ofer timp și spațiu pentru mine.

Mai ales în primele 3 săptămâni ale acestei luni, fie să ne abținem de la a lua orice decizie permanentă, ireversibilă, în legătură cu relațiile noastre, cu excepția cazului în care decizia ne este deja foarte clară și vine dintr-un spațiu al adevărului și nu din reacție. Pe de altă parte, pe măsură ce eliberăm relații sau dinamici de relații care nu ne mai servesc, creăm spațiu, creăm un nou container pentru noile relații care ne pot servi mai bine procesul de creștere, de transformare, de evoluție.

Fie să avem curajul să ne deschidem către noi relații și să primim în viețile noastre oameni care vin în viața noastră odată ce ne îndepărtăm de tiparele care trebuie eliberate.

Noi ”întâmplăm” realitatea

Oamenii au nevoie de multă compasiune, în această lună. Inclusiv noi care credem că suntem, cât de cât, mai conștienți. Compasiune pentru noi toți. Toți am alunecat în judecată, în disperare, în a fi prea duri cu noi înșine, în prea multă facere, sau prea mare închidere. Toți am crezut că este nedrept ceea ce ni se întâmplă, uitând că, într-un fel, fiecare a creat propria realitate a vieții ce trăim acum.

Care este acum relația cu mine însămi, cu mine însumi? Ce îmi spun? Ce gândesc? Care-i credința mea acum?

Solitudine revelatoare

Fie să avem curajul să facem un pas înapoi și să privim, cu ochiul bun și blând al inimii, cu compasiune și o privire neutră, la tot ce se petrece în lume. Oferindu-ne însă un moment de solitudine, de introspecție sinceră. Solitudine nu înseamnă să fugim de ce se petrece, nu, ci înseamnă să ne oferim mai multă susținere și înțelegere pentru a lua deciziile cele mai potrivite pentru noi acum. Și cu mai multă compasiune.

Octombrie. La nivel de sănătate și de corp fizic

Ecologia corpului, a inimii, a minții

Grija față de sine, îngrijirea corpului, ar trebui să fie în topul listei noastre cu „lucruri de făcut”. Pe măsură ce problemele fizice apar, pentru a reflecta schimbarea interioară, crește însă și nevoia de grijă față de noi înșine. Dar cum ar fi să nu așteptăm să apară problemele fizice ca noi să începem să ne îngrijim? Această grijă ar trebui să includă: dieta, exercițiile fizice, practica spirituală, ieșirea din rutina predictibilă și din obiceiurile toxice, momente de odihnă, de ascultare lăuntrică, și curajul de a elimina cât mai multe din cele ce ne stresează și ne poluează (timp prețios petrecut pe canalele media, la știri…). Emoțiile pot fi foarte mari, în această perioadă.

Fie să ne aducem aminte că suntem precum un șarpe ce-și schimbă pielea. Noua piele încă nu a apărut. Să nu ne judecăm dacă ne luăm mai mult timp de odihnă și de ascultare lăuntrică, chiar dacă această alegere poate dezamăgi pe altcineva care se așteaptă ca noi să tot facem și să fim mereu disponibili. A ne lua timp pentru noi, nu înseamnă a ne separa.

Regenerare prin credință

Ficatul procesează și menține furia și iritarea, nemulțumirea și dezamăgirea. Îngrijirea ficatului poate fi utilă în această lună, deoarece procesăm furia colectivă acumulată în jurul nedreptății, ne îmbibăm în mult prea învechitul dezechilibru între masculin și feminin și ani (poate chiar vieți la rând) de represiune. Avem toți, înlăuntrul nostru, capacitatea de regenerare și resursele necesare pentru vindecare. Contează enorm credința noastră.

În ce și cine aleg să cred? Într-o sursă exterioară, o aparentă „autoritate”, sau în înțelepciunea trupului meu?

Responsabilitate

În loc să tot proiectăm în afara noastră, cum că alții ne pot vindeca și salva, poate c-a venit momentul să ne asumăm responsabilitatea asupra propriei noastre vindecări. Căci, de fapt, nimeni nu o va face pentru noi.

E vorba de corpul meu, cel fizic, cel emoțional, cel mental, cel spiritual. Dacă nu mă opresc puțin, să-mi pun întrebări, să mă ascult, să mă simt, să-mi recunosc nevoile și să-mi onorez vibrația adevărului, cine o va face pentru mine?

Octombrie. La nivel de creație, de proiecte, de parteneriate

Acționează înăuntru, nu în afară

În această lună nu pare să avem o energie prea armonioasă în ceea ce privește business-ul sau proiectele în care suntem implicați. Și nici armonie în direcția parteneriatelor sau a unor colaborări, dacă cei cu care colaborăm sunt deja robotizați. Este o direcție a vieții noastre încărcată cu incertitudine și supusă, din cauza contextului global, la multă învinovățire, judecată, neîncredere și confuzie. Cel mai înțelept ar fi să așteptăm și doar să privim, să observăm neutru tot ce se așază armonios, pe calea ce-am ales, și tot ceea ce, pur și simplu, nu merge. Nu pare să fie un moment potrivit pentru a lua acum decizii majore în legătură cu proiecte, mari sau mici.

Ia decizii cu Inima. Criteriul: ce simți?

Următoarele săptămâni sunt pline de incertitudini și confuzie, pentru noi toți. Se va limpezi însă, sunt convinsă de asta, începând cu luna următoare. Da, înțelept ar fi să nu luăm acum decizii majore, în legătură cu proiecte mari (sau mici), cu parteneriate, dar este un moment potrivit pentru a elibera, a da drumul la ceea ce am tot amânat de multă vreme. Proiecte. Relații. Parteneriate. Doar să fim atenți ca decizia să fie luată din inimă și nu ca o reacție.

O decizie luată după o profundă introspecție și ascultare lăuntrică, ca fiind o recunoaștere a adevărului interior, ca fiind ceva cu care rezonez profund, și nu ca o reacție negativă împotriva a ceva ce nu îmi place sau ca o supunere la ceva ce face toată lumea.

Creează spațiu

Orice spațiu pe care-l creem, în aceste următoare săptămâni, curățenie, eliberare, rostire, separare, clarificare, creează loc pentru ceva nou. Ce simțim, ce observăm că se petrece înlăuntrul nostru, atunci când facem curat, când dăm delete la foldere vechi, când curățăm beciul, pivnița, debaraua, sertarele? Când dăm drumul la tot ce ne ține în veche energie, ce se întâmplă înlăuntrul nostru? Încă nu știm ce și cum va fi, dar simțim eliberarea, curățenia, lejeritatea, ușurătatea.

Octombrie. La nivel de mediu înconjurător

Realitatea este sincronică cu lumea interioară

Pe măsură ce mediul fizic înconjurător continuă să ne surprindă cu schimbările radicale, cu tipare neprevăzute, fie să avem curajul a ne opri puțin și a reflecta asupra propriului mediu lăuntric care este în proces de mare schimbare. Să ne gândim la atitudinile noastre, la credințele noastre, ca fiind mediul nostru înconjurător lăuntric. Atunci când se petrece un cutremur, undeva pe planeta noastră, rezonăm cu acesta onorând mișcările lăuntrice care se petrec în noi. Atunci când se petrece o inundație sau o furtună, ne putem privi eliberările emoționale. Când un vulcan erupe, putem să-i folosim influența precum o explozie profundă a creativității. Aspectul distrugător al tuturor acestor fenomene îl putem vedea precum un agent al schimbării care destructurează propriul nostru mediu, și tipare învechite, calcificate, rigidizate, înghețate.

Totul este despre noi înșine

Fie să găsim înlăuntrul nostru puterea de a emana compasiune, față de noi, mai întâi de toate, să fim flexibili cu orice plan ne-am fi făcut, să vedem provocările ca pe uriașe oportunități, să profităm de amânările venite din exterior – ca semn că avem nevoie să mai reflectăm, să cultivăm răbdarea față de starea vremii, atât cea din afară cât și cea dinlăuntrul nostru. (acum când scriu, aici la noi, un vânt foarte puternic suflă de parcă vrea să smulgă totul din adâncuri și să curețe…)

Suntem provocați să recunoaștem dacă suntem sau nu pe drumul cel bun și dacă suntem sau nu împreună cu oameni care ne susțin procesul de transformare.

În adâncul nostru noi știm, întotdeauna, Adevărul 

Cu încredere,

AmmaRa

PS. Am ales ca ilustrație a acestui articol una dintre cele mai semnificative picturi ale lui William Blake, The Angel of Revelation, pentru că ilustrează perfect momentul acesta al existenței noastre, în care, lăsând trecutul în urmă, ne ridicăm în picioare iluminați de propria noastră Revelație despre noi înșine și despre Existență. 

Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important pas în a crea o Lume Nouă. Autentică. O lume în care să conștiențizăm că noi suntem cei care aparținem Mamei Pământ. Că pământul nu este o sursă inepuizabilă din care doar să luăm și să luăm fără a da înapoi nimic. O Lume Nouă în care să alegem să respectăm și să onorăm Mama Pământ, în recunoștință și iubire.

Cum ar fi dacă ne-am da voie să simțim că suntem, cu toții, copiii Mamei Pământ, conectați între noi prin însăși umanitatea noastră?

A ne simți și celebra umanitatea în această nouă energie este poate, intenția cea mai puternică din care s-a născut 

Retreat-ul ShamaniA – Cele 4 Temeiuri ale Firii.

Iar aceste 4 Temeiuri sunt, de fapt, principiile pe care se bazează viziunea despre Creație a culturilor străvechi, ancestrale.

Aproape toate tradițiile shamanice, pentru a fi în armonie și echilibru cu mediul în care trăiesc, dar și cu natura interioară a Ființei, își extrag puterea din cele patru arhetipuri universale: Războinicul, Vindecătorul, Vizionarul și Învățătorul. Și cum fiecare dintre aceste arhetipuri își are rădăcinile mitologice adânc înfipte în istoria umanității, noi, la rândul nostru, ne putem conecta cu înțelepciunea lor. Învățând sa trăim aceste arhetipuri în interiorul nostru, avându-le în armonie, ne vindecăm pe noi și lumea fragmentată în care trăim și să simțim, cu adevărat, noua energie, Noul Pământ căruia îi aparținem.  Putem naște, în mod conștient, o Lume Nouă. Trebuie doar să vrem! Eu vreau. Tu?

În toate tradițiile shamanice, sănătatea optimă este considerată a fi expresia armonioasă a acestor patru arhetipuri. Însă, din păcate, foarte puțini oameni sunt aceia care întrupează, în mod armonios, toate aceste patru arhetipuri universale. Împreună însă, în acest Retreat de 5 zile, vom învăța a le aduce întru armonie în interiorul nostru, pentru a le putea manifesta apoi în viața de zi cu zi. Dacă ne dorim cu adevărat să fim sănătoși și în armonie cu noi înșine, cu ceilalți și cu mama Natură, avem nevoie să învățăm cum să gestionăm energiile celor patru arhetipuri prezente în noi toți.

Călătoria Inimii numită generic ShamaniA – Explorarea celor 4 Temeiuri ale Firii este structurată pe patru niveluri.

O zi pentru fiecare arhetip, direcție, element al Naturii. În fiecare dintre aceste niveluri, explorăm, prin experiență directă, energia fiecăruia dintre cele 4 arhetipuri.

Fiecare Călătorie include ghidarea către înțelegerea principiului de bază al acelui arhetip, folosind instrumentele transformării corespunzătoare acelui arhetip. Și, de asemenea, identificarea „umbrei” respectivului arhetip, la fel de importantă.

Practica, ce se va desfășura în sânul Naturii, include exerciții de întrupare a principiului de bază al respectivului arhetip.

Această Călătorie Shamanică a Inimii este, de fapt, o incursiune în mai multe culturi și „adevăruri”la care te invit doar dacă…

…alegi să înveți a fi mai prezent și cum să-ți folosești adevărata putere. Atunci, vino să-ți trezești Războinicul din tine!

…alegi să fii atent la tot ce vine din inimă, la tot ce are inimă și tot ce are un sens. Atunci, vino să-ți simți Vindecătorul din tine!

…alegi a spune mereu adevărul fără a învinovăți și fără a judeca. Atunci, vino să-ți urmezi Vizionarul din tine!

…alegi să fii deschis în fața a orice vine spre tine fără a te agăța de rezultat. Atunci, vino să asculți Învățătorul din tine!

Poate ca William Blake a fost inspirat de cele patru arhetipuri când a scris:”I in a fourfold vision see / And a fourfold vision is given me / Fourfold is my supreme delight…”

Te aștept să ne deschidem împreună, pe Colina Lunii, în fața Puterii Personale, a Iubirii, a Creativității și a Înțelepciunii. Acestea toate fiind daruri cu care ne-am născut și care zac adânc adormite în splendoarea Ființei Sferice care suntem. Daruri dornice a fi readuse la viață și manifestate în această Lume Nouă pe care o putem naște doar împreună. Poate părea doar o metaforă, dar nu este deloc așa. Cu adevărat, cred că, împreună, putem naște această Lume Nouă. Darurile noastre, unice fiecăruia, abia așteaptă să fie manifestate pe acest Nou Pământ în care am ales să ne trăim Aventura minunată numită Viață!

În ShamaniA, împreună:

ne transformăm în flăcările înțelepte ale Bătrânului Foc Sacru, ne recuperăm vocea Adevărului, ne limpezim Viziunea, ne deschidem Inimile ne recunoaștem, ne reamintim, ne renaștem, ne recuperăm Ritmul unic și învățăm să-l onorăm, ne redobândim adevărată Putere Personală, ne integrăm trecutul – acceptându-l, ne purificăm corpul întorcându-ne în uterul Mamei Pământ

Și, mai presus de orice, ShamaniA este un Retreat în care ne bucurăm împreună de Spiritele bătrânilor Fagi și ale pădurii de Mesteceni. Ne bucurăm de aerul curat și limpede – hrană atât de necesară corpului nostru îmbâcsit de stres și de toxine. O binevenită detoxifiere. Ne bucurăm de liniștea și calmul colinelor rupte din file de basme. Liniște si calm după care agitata noastră minte tânjește atât de mult.

Cu încredere și recunoștință că alegi să-ți oferi în dar acest transformator Retreat –

ShamaniA – cele 4 Temeiuri ale Firii – Psihologie. Spiritualitate. Magie –

îți mulțumesc și te invit să-ți ocupi locul tău special în Cercul Sacru pe care-l vom crea, la Lună Plină, pe Colina Lunii.

Cu recunoștință,

AmmaRa

Poveștile, trecutul și identitatea

Încă din vremuri imemoriale, poveștile au colectat și documentat atât istoria noastră colectivă cât și trecutul nostru personal. Poveștile sunt peste tot în lume, reprezentând o piatră de temelie pentru cultura noastră. Că sunt povești religioase, mituri, legende, povești personale, toate ne-au călăuzit, într-un fel sau altul, în călătoria vieții noastre. În familiile noastre, de sărbători, la nunți, botezuri, înmormântări, poveștile familiei se tot repetă. În felul acesta, istoria familiei pare să rămână vie, amintindu-ne de rădăcinile noastre și, poate, inspirând generațiile viitoare.

Chiar dacă poveștile pe care le tot repetăm ne pot servi în diferite moduri pozitive, a rămâne blocați în vechile povești este nesănătos și ne ține în micime. Atunci când, însă, în mod constant, ne bazăm pe povești trecute pentru a ne justifica prezentul sau viitorul, ne auto limităm. Îi permitem trecutului să determine ce ar putea fi. Iar ceea ce ar putea fi are potențiale nebănuite. A tot rămâne în ce a fost și cum a fost, nu este altceva decât o reciclare a experiențelor trecute.

Poate că, doar pentru că trăiesc ceea ce trăiesc acum (pe de o parte, încă mai curg în mine frumoasele trăiri de la ShamaniA Retreat, pe de altă parte, emoții puternice mă traversează de ieri de când Țoțonera Curandera a trecut într-o altă dimensiune), mă pot așeza să scriu despre acest subiect. Poveștile pe care ni le spunem despre noi înșine și felul în care ele ne țin prizonieri în trecut. Ni le spunem nouă înșine dar și celorlalți, despre cine suntem, de ce suntem așa cum suntem, ce și cât putem și cum s-a întâmplat asta.

Poveștile reprezintă întotdeauna trecutul, și când suntem în ele, momentul Prezent ne scapă. Poveștile devin identitatea noastră și în cele din urmă prizonierat. Eliberarea de propriile noastre povești este însă inevitabilă, atunci când descoperim că poveștile ne împiedică să trăim ceea ce vrem să trăim în viețile noastre. 

Atașament natural de poveste. Durerea trecutului vs frica de schimbare

E momentul să renunți la vechea ta poveste! – i-am spus, privind-o în ochi, în ziua dedicată Arhetipului Vindecătorul, în ShamaniA Retreat.

Cum adică? Cum adică să renunț la tot ce mi-am spus ani la rând? Păi am dezvoltat chiar și glume, pe seama poveștii mele de viață. Anecdote. Am pus, de-a lungul anilor fundițe și floricele, paranteze de tot felul. Cum adică să renunț la acest fir narativ? Tocmai ce m-am măiestrit la a-l povesti. Pe bune? Tocmai asta îmi ceri, să renunț la povestea vieții mele?

De la bucuria ce era prezentă, brusc, energia furiei și a frustrării s-a instalat rapid. Respingere în fața propunerii mele de a renunța la povestea cu care s-a identificat și de a-și da voie să se arate în adevăr și autenticitate.

Da’ chiar așa, de ce ar renunța la vechea ei poveste? Doar este atât de importantă pentru ea. A fost chiar fundamentală în calea dezvoltării ei personale. A condus-o până unde este ea acum. Această poveste (cu tot felul de nuanțe) a fost cea care a forțat-o, până la urmă, să sape adânc în trecutul ei și să revadă tipare vechi, de gândire, de comportament. Această poveste de viață este cea care i-a arătat umbrele, a ajutat-o să se înțeleagă pe ea și să-i înțeleagă pe ceilalți. A ajuns chiar să depindă de această poveste de viață. Cum să renunțe acum la ea?

Am văzut-o cum, pe parcursul întregii zile ce-a urmat în ShamaniA Retreat, și-a domolit din furie și chiar s-a întrebat de ce a reacționat cu atâta furie la propunerea mea. A înțeles că ori de câte ori intră într-o asemenea reacție atât este pentru că o rană veche, încă deschisă, a fost atinsă. Și-a dat seamă că i-am propus, de fapt, să renunțe la păturica ei comodă cu care se înfășura, în siguranță și confort. Povestea vieții ei. Mi-a spus, cu mare deschidere, privindu-mă sincer în ochi, că nu este în stare să renunțe la povestea vieții ei. Dacă nu mai am această poveste cum vor mai înțelege oamenii cine sunt și de ce sunt în felul aceasta? Cum aș mai putea influența ce cred alții despre mine, dacă aș renunța la povestea vieții mele?

Cu siguranță că, la fiecare dintre noi, în diferite momente din viața noastră, aceste povești au fost necesare. Poate că le-am folosit pentru a ne justifica cuvintele și acțiunile, ca ceilalți să vadă cine suntem sau cine vrem noi să vadă ei că suntem. Sau, poate, în unele situații, poveștile pe care ni le-am tot spus despre viața noastră, ne-au ajutat să traversăm momente dificile, aducându-ne puțin confort.

Dar, oare, mai avem nevoie de ele acum? Mai contează ele acum? Oare nu ne fac mai mult rău decât bine, dacă continuăm să le hrănim? Ne țin în micime, poveștile noastre? Ne împiedică creșterea și evoluția? Dacă da, când e momentul să le lăsăm?

Suntem în mod natural atașați de poveștile noastre, dar ele devin o capcană, căci ne țin în trecut și ne împiedică să trăim lucruri noi în viețile noastre. Adică să evoluăm prin experiență. A rămâne în poveste pare asigurator, dar în cele din urmă generează durere și stagnare. când durerea devine mai mare decât frica de a schimba, atunci este momentul să renunțăm la poveste. 

Identificând motivațiile interioare. Povestea justifică perpetuarea trecutului

Salva vindecătoare a Arhetipului Vindecătorul, pe Roata Medicinei Șamanice, este „a spune povești”. Un adevărat Vindecător știe să spună povești. A împleti poveștile, cu scop curativ și de vindecare, este magic. Dar nu la acestea mă refer, nu la cele care ne inspiră și ne vitalizează, ci la cele care ne țin în băltire, în stagnare, cele care ne îngreunează ori de câte ori ne tot repetăm despre cele rele ce au fost și cât de greu a fost totul și ce mi s-a întâmplat mie și ce mi-a făcut mie mama…

Vezi tu acum în tine, fără să te judeci însă, de câte ori te-ai prezentat celorlalți cu povești precum ce copilărie nefericită am avut… am avut cancer… ce violent tată am avut… cât m-a batjocorit mama…

Ce mai contează că tatăl violent a murit de vreo 30 de ani și tu acum ai 55 de ani. Ce mai contează că de mult ți-ai dat seama că mama ta nu te-a batjocorit niciodată doar că tu ai decupat așa într-o anumită situație din adolescență. Ce mai contează că sunt 10 ani de când nu mai ai cancer de sân. Sau spui asta doar ca oamenii să nu te judece că ai implanturi din alte motive? Sau vrei să te vadă precum o supraviețuitoare? Sigur nu ai vrut să te prezinți precum o victimă când ai spus că ai avut cancer… sau că mama te-a batjocorit… sau că tatăl tău a fost violent.

Pentru ce tot spui aceeași poveste, mereu și mereu? Care este scopul ei? O împărtășești pentru a-i învăța pe ceilalți din ea? Pentru a te conecta cu ceilalți? Pentru a-i inspira? Sau te agăți de ea din cu totul și cu totul alte motive?

Povestea cu mama care te-a batjocorit este doar pentru a-ți justifica sau a-ți găsi explicații, scuze, și nicidecum pentru a-i motiva pe ceilalți. În esență, povestea pe care o tot spui nu este deloc inspiratoare. Ba dimpotrivă. Doar îi trage în jos și pe ceilalți. Le dă apă la moară să își plângă de milă copila. Dar, da, dacă renunți la poveștile tale atunci cum vor mai știi ceilalți ceea ce vrei tu ca ei să știe despre tine? Sigur că îți înțeleg întrebarea: mă vor mai place oamenii dacă nu aud, mai întâi, povestea mea tristă, vor mai înțelege ei de ce sunt atât de nemulțumită pe cât sunt?

Dar cât de important este asta? Până la urmă, nu putem controla ceea ce gândesc ceilalți despre noi. Sunt aceste povești, aceste fire narative, tentative de a le modela opiniile celorlalți, sperând că ne protejează sau că ne fac mai plăcuți în ochii lor? Sau mai înțeleși și acceptați?

De cele mai multe ori, aceste tot rostite și răstălmăcite și înflorite povești, nu fac altceva decât să ne taie aripile, împiedicându-ne să ne aventurăm în lume, chiar așa vulnerabili cum suntem, să explorăm, să transformăm, să evoluăm. De ce preferăm să rămânem copila batjocorită de mama? Când, de fapt, știm de mult că nu a fost chiar așa.

Aceste povești ne mențin în zona de confort pentru că finalurile lor sunt, întotdeauna, predictibile. Știm ce se întâmplă, mereu și mereu, în povestea vieții pe care o tot spunem tuturor. Dar cum ar fi să ne dăm voie să ne rescriem povestea? Să alegem alte personaje? Să creăm un alt fir epic și, în felul aceasta, să ne dăm voie să ne eliberăm, să ne extindem….

Eliberarea poveștii este propria eliberare

După ce ne înțelegem mai bine poveștile și de ce ne tot agățăm de ele – cu toate parantezele și înfloriturile și fundițele și floricelele pe care le-am tot adăugat și cu toate glumele și anecdotele pe care le-am creat pe seama lor – putem vedea cum ele ne țin pe loc. Și dacă vrem, cu adevărat, să evoluăm, atunci e nevoie să le dăm drumul.

Provocarea constă în a recunoaște care sunt poveștile care ne țin în băltire, în micime, în minciună, și care sunt cele care ne vindecă, ne inspiră, ne motivează, ne ajută să creștem. Recunosc puterea de vindecare ce rezidă în curajul de a împărtăși o durere, o traumă, dar este foarte important să fim atenți cum, când și de ce ne tot spunem aceeași veche poveste. De fiecare dată, mai adăugând o mică, mare, paranteză.

Ce detalii includem când ne spunem poveștile? Ce detalii lăsăm la o parte? Ce decupaje facem pentru a ne face să arătăm mai bine, mai victime, mai curajoși… mai vinovați…  mai… Cât adevăr păstrăm? Ce alterăm din ce a fost? Cât ne aducem, de fapt, aminte cu adevărat?

Cu siguranță poveștile noastre ne țin pe loc și ne forțează să continuăm a ne crea credințe limitative. Și este doar responsabilitatea noastră să le dăm drumul, să ne eliberăm de ele, dacă vedem și simțim că ne țin în stagnare, în băltire, în micime. Este responsabilitatea noastră să le mulțumim, vechilor povești, și să emanăm recunoștință pentru tot ce ne-au adus, dar să ne luăm rămas bun de la ele. Chiar dacă ele nu dispar niciodată, le putem arhiva, nemaifolosindu-le acum, pe măsură ce facem pași pe calea evoluției noastre. Până vom putea da delete total. Ele nu dispar, evenimentele ce am trăit. Ceea ce putem schimba, însă, cu adevărat, este perspectiva din care le privim. Delete la vechile interpretări.

Poate că, într-o bună zi, vom mai spune aceste povești și altor persoane. Poate că le vom spune detașați și fără prea multe înflorituri ș paranteze, fără emoții și dramolete. Poate că vechile povești, arhivate acum, asupra cărora alegem perspective noi, le putem spune dintr-o nouă vibrație. O vibrație care să nu-l facă pe cel care ascultă să fugă mâncând pământul sau să vrea să ne evite pe viitor și nici să-l tragă în jos în vechile lui emoții și dramolete. Ci, dimpotrivă, cuvintele pe care le folosim pentru a ne spune de acum înainte povestea vieții să-l inspire și să-i crească vibrația.

Abia când încetăm să ne agățăm de vechile povești, abia atunci și ele încetează să ne definească. Își pierd puterea asupra noastră. Nu mai au forță să ne țină în micime, în umbră, în butaforie. Asumându-ne curajul, în ciuda fricii, de a da drumul acestor vechi povești, ne deschidem în fața inimaginabilelor potențiale. Ne eliberăm din propriile închisori, ne creăm noi căi ce ne conduc în călătorii la care nici nu am îndrăznit să visăm.

Magia devine posibilă și prin ea ne călăuzim singuri către transformarea la care am tot visat.

Elena Francisc-Țurcanu

ps. De aceste meditații ghidate care îți deschid porțile interioare către vindecare și cunoaștere de sine, te poți folosi pentru a te elibera de vechile povești. Fiecare din aceste meditații ghidate reprezintă un portal către transformare.

După primele două Retreaturi magice pe care le-am avut aici, sus – pe Colina Lunii, la Centrul Călătoria Inimii, ascultând acum împărtășirile celor care au participat, pot înțelege reacția de împotrivire în fața acestei tendințe uriașe de a face un pas înapoi după ce doi au fost făcuți înainte. Doi pași înainte, unul înapoi. Iată, o temă atât de prezentă la noi toți în această perioadă.

Revelații, înțelesuri, răspunsuri, vindecări, conștientizări, energie nouă, entuziasm, inspirație, toate sunt trăite la cote maxime în călătorii precum Practica Prezenței – Respirație Holotropică, Anam Cara Retreat Magic de Sânziene. Și toate fac ca cei doi pași înainte să fie extrem de prețioși pentru fiecare dintre participanți. Dar și pentru noi, pentru mine și Agnis, care conducem aceste retreaturi.

Zvâcul creator, elanul, bucuria renașterii și vibrația adevărului, a iubirii, a comunității, ne fac pe toți să vrem să ne mișcăm tot înainte și tot mai repede. Însă, de-a lungul anilor și după sute și sute de experiențe, am ajuns să înțeleg și să simt că nu este nimic greșit cu pasul înapoi. Este chiar foarte bine venit, dacă este făcut și trăit conștient. Este acel moment de inspirație.

Putem privi pasul înapoi precum nevoia de a ne opri, de a respira, de a privi – cu atenție – înainte de a continua să suflăm cu fervoare în focul cu care ne distilăm vechile identități. Putem lua acest pas înapoi precum alegerea de a mai curăța ceva ce s-a tot agățat sau de a lasă ceva vechi – un tipar de gândire, o credință – să moară. Putem privi acest pas înapoi ca decizia de a închide, de a finaliza, ceva ce a rămas nerostit, neiertat, neîmpăcat într-o relație semnificativă pentru noi. Putem privi acest pas înapoi ca decizia fermă de a detoxifica corpul sau de a renunța la o dependență. Sau, pur și simplu, nevoia de a privi mai atent, de a simți, noul plan, noua creație, noua identitate în care vrem să ne investim atenția și energia.

Ce vreau de fapt să trăiesc? Cum vreau să fiu de acum înainte? Ce las să moară din vechea mea identitate ca ceva nou să renască acum?

Iată întrebări care au nevoie să ne oferim acest … un pas înapoi. Sunt acești doi pași înainte acordați cu ce vreau, cu adevărat, să fiu, să trăiesc?

Întotdeauna, pentru fiecare dintre noi, există o mare rezistență și respingere față de acest pas înapoi. Există critică și judecată. Uneori, chiar foarte aspră ne este auto-critica și judecata. Ne biciuim pe noi înșine. Alteori, hrănim tendința de a nega întregul parcurs doar pentru a desființa încrederea că cei doi pași au luat-o în direcția bună. Și asta doar pentru a fi nemulțumiți apoi. Obstacolele pe care le întâmpinăm, după mari deschideri, după alegeri importante, chiar în pragul unor uriașe schimbări, sunt prezente la noi toți. Nu doar la cei care participă la Retreaturile noastre. Doar dă-ți voie și privește în dimensiunea vieții tale. Care sunt cele mai obișnuite piedici pe care le întâmpini mai ales după ce faci niște alegeri importante?

În Călătoria Parcurs Alchimic către o nouă identitate în care mă aflu cu femeile din Cercul Sacru Anam Cara, suntem acum la etapa Fermentarea. Acolo unde apar demonii, piedicile, care ne țin pe loc. Unul dintre „demoni”, foarte prezent și foarte hrănit de mai toată lumea, este nemulțumirea. Un altul, nerăbdarea. De multe ori, apar chiar amândoi acești „demoni”. Și unde mai pui că apare și încăpățânarea de a nu da drumul la cele ce știm că se opun schimbării ce-am ales.

Cum ar fi ca acest pas înapoi să-l considerăm a fi unul necesar și foarte bine venit înainte de a îmbrățișa, complet și total, schimbarea?

Folosește-te și tu de acest pas înapoi – dacă și la tine este acum prezent – pentru a privi, în dimensiunea vieții tale, la tot ce are nevoie să fie finalizat, eliberat sau integrat. Folosește-te de energia comunității din care faci parte, cere sprijinul ghizilor tăi și susținerea celor dragi. Învăță să ceri și deschide-te pentru a primi. Primește cu grație și cu recunoștință. Întotdeauna primești, dacă ai curajul să ceri. Și adu-ți aminte că acum, mai mult decât oricând, este despre comunitate, despre împreună. Nu mai este nevoie să te încrâncenezi să dovedești că poți și singur. Ai făcut asta destul. Nu mai este doar despre un proces individual, personal. Ci despre unul colectiv. Dar pentru a onora acest proces colectiv este esențial să putem renunța la a da vina pe alții, la resentimente, la suspiciuni, la regrete. În aceste zile, încărcate cu energia unui Portal Magic, te poți elibera de resturile emoționale ce te țin în trecut.

Pentru a face față nerăbdării, e nevoie să fim în acceptare a ceea ce este. Să fim în curgere și să nu ne opunem pasului înapoi. Avem nevoie de claritate, în ceea ce privește direcția schimbării, a noii identități, a nevoilor, a visurilor. Pasul înapoi poate fi răgazul de a plonja înlăuntru pentru a aduce claritate sau pentru a ne da voie să curgem fără să ne mai atașăm de un anumit rezultat. Fără a mai forța, fără a mai grăbi acțiunile. Adică, fără a mai grăbi cei doi pași înainte. Intențiile tale, dacă tot te-ai așezat acum să citești aceste rânduri, fie să-ți fie clare și dinamice dar nu te încrâncena. Dă-le drumul, abandonează-le sinelui tău suprem, marilor forțe, divinității pentru a le manifesta când este cel mai potrivit moment pentru tine. Doi pași înainte, unul înapoi. Doar adu-ți mereu aminte dacă cei doi pași înainte sunt în direcția potrivită. Cea aleasă de tine acum! Nu cea aleasă de alții pentru tine.

Eu văd acest dans, doi pași înainte – unul înapoi, ca fiind cel potrivit acum pentru a ne asuma responsabilitatea.

A conștientiza ce fel de nouă identitate vrem să naștem, să creștem, să rafinăm, vine la pachet cu asumarea responsabilității. Nu ne mai putem preface că nu știm ce avem de schimbat, de făcut și la ce trebuie să renunțăm, odată ce am conștientizat. Poate că, uneori, pentru asta este pasul înapoi. Ne obligă să recunoaștem, cu sinceritate, și să ne asumăm responsabilitatea. Altfel, doar ne păcălim și doar pretindem că vrem schimbare. Schimbăm doar măștile. Toți știm, dacă ne dăm voie să ne ascultăm și să ne simțim înlăuntrul nostru, ce este bun pentru noi. Avem însă nevoie de multă determinare, de disciplină, de consecvență și de încredere pentru a continua să păstrăm în viață zvâcul creator, elanul, bucuria renașterii și vibrația adevărului, a iubirii, a comunității. Fără a le păstra vii, nu vom putea păstra nici cei doi pași înainte. Nu în direcția aleasă, în niciun caz.

Ceea ce construim acum, fiecare în felul său unic, este pentru lumea în care vrem să trăim, este pentru copiii noștri. Și avem nevoie să rămânem încrezători în puterea noastră de creatori. Avem nevoie de curaj de a merge, cu determinare, înainte. Pasul înapoi doar ne oferă posibilitatea de a ne opri și a fi sinceri în ceea ce privește direcția celor doi pași înainte.

Știi, cu claritate, încotro merg cei doi pași înainte ai tăi? Și ce alegi să faci, când simți pasul înapoi?

Dacă nu ai claritate, profită de energia ce curge acum prin acest Portal Magic către Soarele Spiritual  și găsește ce te împiedică să strălucești.

În pași de dans conștient,

AmmaRa

Nimic nu este chiar așa cum pare.

La Lună Plină cu eclipsă totală, dacă ne-am oferi un moment de sinceritate, de ascultare, de privire lăuntrică, ne-a da seama că suntem exact acolo unde avem nevoie să fim și nu unde am tot crezut că trebuie să fim. Dacă avem sentimentul că am eșuat, poate că e mai înțelept să ne mai gândim puțin. Căci nu totul este pierdut. Iar dacă ne umflăm prea mult în pene, cu cine știe ce succes, poate că e momentul să ne dăm un pas înapoi și să mai privim încă o dată. Pe scurt…

La Lună Plină cu eclipsă totală – Nimic nu este chiar așa cum pare să fie 

Eclipsele sunt precum portaluri magice care ne forțează către un nou capitol în viața noastră, către evoluție, către transformare. Un fel de salt către un alt nivel de conștiință. Ne forțează la … Adevăr!

Acesta este un moment al misterului, al magiei, Luna Plină cu eclipsă totală. Un moment în care ni se revelează cine suntem cu adevărat și ce facem din adevăr și nu din frică sau butaforie. O eclipsă totală de Lună este o imensă oportunitate de a vedea mai în profunzimea ființei noastre. De a privi, cu sinceritate, la consecințele modului în  ne trăim viața.

De aceea, la Lună Plină cu eclipsă totală e nevoie să ne așezăm în ascultare și să conștientizăm că … nimic nu este chiar așa cum pare.  Luna Plină cu eclipsă este un prilej să ne focusăm pe ceea ce vrem să culegem mai târziu și nicidecum să ne risipim atenția pe toate cele ce încă ne mai țin în nemulțumire. Un prilej să spargem butaforia, să dăm jos măștile rolurilor vechi și să ne arătăm așa cum suntem cu adevărat.

O eclipsă lunară poate aduce la suprafață multe amintiri din copilărie, tipare de gândire și sentimente din trecutul nostru, iluminând impactul lor asupra vieții noastre. Ne ajută enorm, procesului nostru de vindecare, de transformare, de evoluție, dacă la Lună Plină cu eclipsă, ne deschidem pentru a face un gest de recunoștință către cei care au avut grijă de noi când eram mici. Părinții, bunici noștri, fie că-i mai avem sau nu, recunoștință lor. Recunoștință pentru cât au putut face ca noi să creștem. Și, în același timp, dacă au fost răni, traume, dureri profunde – create intenționat sau nu, de cei care ne-au crescut – e nevoie să le recunoaștem fără însă a învinovăți.

E nevoie să acceptăm că toate au contribuit la creșterea și evoluția noastră. Un moment de recunoaștere și de recunoștință acum la Lună Plină cu eclipsă. Depinde de situație, de poveste, de experiența de viață, fie avem curajul să emanăm profundă recunoștință pentru tot ce au făcut, atât cât au putut, pentru a ne crește, fie avem curajul să ne rupem total de vechea poveste asumându-ne responsabilitate de a face curat și de a ne respecta spațiu vital și starea de bine.

Oricare a fost experiența copilăriei noastre, aceasta devine un subiect definitoriu la eclipsă de Lună, dacă ne dăm voie să reflectăm la tot ce ne-a făcut să fim cei care suntem acum. S-ar putea să ne simțim foarte vulnerabili și sensibili, în zilele cu Lună Plină și eclipsă. Emoțiile pot fi amplificate. De asemenea, tentația de a ne judeca pentru aceste emoții și de a le critica considerându-le greșite.

Avem nevoie de îngăduință, de acceptare, de iubire și compasiune, față de tot ceea ce iese la suprafață acum. Curajul de a îmbrățișa mesajele aduse de toate aceste emoții, va fi și el prezent. Dacă doar ne dăm voie să acceptăm că, mai mult decât oricând, la

Lună Plină cu eclipsă totală – Nimic nu este chiar așa cum pare să fie 

Când ne oferim momente de ascultare, onorând Practica Prezenței, putem recunoaște părți din noi pe care le-am banat, le-am ținut în întuneric, refuzând să le acceptăm, negându-le sau chiar fiindu-ne frică de ele. Oricât de provocatoare pot fi aceste experiențe, de a așeza față în fața cu emoțiile, cu adevărul, cu amintiri dureroase – acceptându-le, ele au darul de a ne elibera. Numai așa putem păși, cu adevărat, în prezență.

Deci, la Lună Plină cu eclipsă totală, avem nevoie să fim cât se poate de buni și blânzi cu noi, îngăduitori, în iubire și compasiune, în acceptare. Cu noi înșine dar și cu cei din jurul nostru. Viața poate fi provocatoare. Viața ESTE provocatoare pentru fiecare dintre noi. A fi în mai multă bunătate și îngăduință unii față de ceilalți este cel mai mare dar pe care ni-l putem face acum. A recunoaște că nimic nu este chiar așa cum pare să fie. Ne putem zâmbi mai mult, ne putem chiar și da mâna, ne putem îmbrățișa – fără nicio frică, ne putem da jos toate măștile.

O eclipsă lunară ne amintește cât de vital este pentru fiecare dintre noi să ne uităm înlăuntrul nostru, căci doar având grijă de lumea lăuntrică putem, apoi, zâmbi sincer și în afara noastră. Fără să ascultăm furtuna din interior, nu putem să ne prefacem că ea va trece doar dacă punem floricele roz pe cutia în care o ținem zăvorâtă. Acea furtună ești chiar tu. Sunt chiar eu. Suntem noi toți. Este întreaga umanitate acum. Furtuna ținută zăvorâtă dar pe care am pus floricele. Dacă nu o ascultăm, ea nu trece. La Lună Plină cu eclipsă totală, fie să ne oferim un spațiu sacru în care să ne ascultăm – cu îngăduință și acceptare – propria furtună lăuntrică.

Oportunități, prezente pentru noi toți acum, de a gândi altfel decât în trecut, de a ne schimba perspectivele vechi, de a ne adânci percepția. Credințe vechi, tipare de gândire și mecanisme de apărare, dependențe și obiceiuri toxice, care ne-au guvernat întreaga experiență de viață și ne-au făcut să percepem într-un fel anume realitatea dimprejurul nostru, au nevoie acum a fi înlocuite. Făcând asta, da, declanșăm răspunsuri emoționale dar poate c-a venit momentul să ne ridicăm din emoțiile distructive întru discernământ înțelept.

Emoțiile sunt transmise din generație în generație. Emoții ignorate și negate. Emoții reprimate și evitate. De ei, cei care ne-au crescut și de cei care i-au crescut, la rândul lor pe ei. Emoții pe care și noi, la rândul nostru, fără să vrem, continuăm a le ignora și a le nega, a le evita și a le reprima. Dar ele așteaptă cuminți doar să fie auzite.

Așază-te și ascultă-te, acum, la Lună Plină cu eclipsă totală, recunoscând că… Nimic nu este chiar așa cum pare să fie

AmmaRa