„Cunoaște-te pe tine însuți,” spunea oracolul din Delfi, și, de mii de ani, mintea oamenilor încearcă să facă acest lucru. Astăzi, când știința de vârf se întâlnește cu spiritualitatea eternă, putem da răspunsuri mult mai demne de crezare decât tot ceea ce au spus oracolele și oamenii de-a lungul timpului.
Potrivit ultimelor descoperiri științifice, această lume nu este un ansamblu de bucățele de materie. Astrofizicianul James Jeans spunea în urmă cu mai bine de o sută de ani că lumea seamănă mai degrabă cu un mare gând decât cu un mare pietroi. Lucrurile care populează lumea nu sunt materie. Surprinzător (sau poate nu, căci aceasta a fost o intuiție veche de când lumea), ele sunt de fapt vibrații. Vibrațiile care alcătuiesc lumea observabilă nu sunt aleatorii, ci se supun unei ordini stricte: ele sunt coerente. Iar ordinea și coerența lor ne spune faptul că nu sunt rezultatul întâmplării.
Tot ceea ce există pe lume este in-format spontan de o dimensiune adâncă, inclusiv noi înșine, cu mintea și creierul nostru. Fundamental, suntem agregări de vibrații în spațiu-timp, interacționând și evoluând împreună cu altele asemenea nouă, atât local (aici și acum), cât și non-local (în tot universul). Într-o formă sau alta, conceptul de lume ca vibrații in-formate a făcut parte din înțelepciunea marilor tradiții spirituale. El este prezent în conceptul sanscrit Akasha, unde semnifică a cincea și cea mai profundă dimensiune (sau element) a lumii, dincolo de celelalte patru dimensiuni: pământ, aer, foc și apă, dar cuprinzându-le pe acestea.
Dacă lumea este vibrație, din ce este alcătuită ea? Ce vibrează? Nu poate fi vorba de vreo substanță de bază a universului, căci nu avem nicio dovadă că ar exista așa ceva…
Recenzii
Nu există recenzii până acum.