Skip to content

Centrul Călătoria Inimii – Visul

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on email

Locul unde frumusețea și iubirea vindecă

Un dans al Vieții și al Iubirii

În ultima vreme am „scris” mai mult cu grebla pe Colina Lunii, cu hârlețul în livada cea bătrână și cu săpăliga în cea tânără care a prins deja forță în acest pământ atât de primitor și de bogat. Conectarea cu Natura, aici, m-a ajutat să rămân fermă și neclintită în ceea ce privește încrederea în Vis, curgând însă, mereu și mereu, cu toate provocările ce s-au ivit. Multe fură ele. Provocările. Multe și de toate felurile. Recunoștință, eman mereu, pentru tot ce învăț din aceste provocări. Lecții uriașe pe care, rând pe rând, le integrez în ritmul potrivit mie acum.

Rădăcinile, pe care le simt puternic ancorate în pământul sacru de pe Colina Lunii, refuză să se mototolească în fața provocărilor sau să se retragă, repede, repede, din fața a ceea ce nu pare să corespundă Visului. Solidă și fără de teamă, mă simt de multe ori. Iar vulnerabilitatea îmi este, din ce în ce mai mult, sursă de putere. Și-n curgere cu ritmurile naturii, mă simt tot mai mult, clarificând permanent viziunea asupra acestui Vis. Credința nezdruncinată în propria capacitate de a depăși orice provocare, o recunosc a fi acum o calitate coaptă și de care mă pot bucura într-un mod mult mai liniștit, cu un soi de înțelepciune profundă și totuși pragmatică.

În această perioadă, trăim toți o imensă oportunitate de a ne regăsi sursa de siguranță în interior, de a ne ancora în centrul ființei, în prezență, fără a ne mai păcăli că ne putem baza pe exterior. Înlăuntrul nostru avem toate resursele necesare. Dacă ne dăm voie să ne ascultăm, știm și ce și când și cum trebuie să facem ceea ce avem de făcut de acum înainte, în ciuda provocărilor și a vremurilor incerte pe care le trăim toți.

Povești. Povești. Povești

Nu știu cum a fost la tine, în ultima vreme, însă la mine a fost despre cum mi-am gestionat emoțiile, cum am răspuns la emoțiile celor din jurul meu, despre ce poveste veche am continuat să-mi spun și pentru ce am făcut asta, despre ce povești vechi am putut vedea și asculta că-și spun cei din jurul meu … povești despre „Cine? Ce? Cum? În ce fel? Unde? De ce? … Înseamnă că …”

Aceste povești, cu ale lor nuanțe, au fost și mai mult scoase în evidență în ultima perioadă, amplificate de eclipsele ce-au fost. Teme comune, au reieșit în sesiunile de călăuzire individuală și de cuplu, aici la Centrul Călătoria Inimii. Cea care m-a impresionat cel mai mult a fost legată de incapacitatea de ne bucura când primim ceva ce ni se pare „prea mult” … căci vocea interioară care spune „dar nu merit atât de mult …” este cea care paralizează bucuria. „Sigur o să pierd acest miracol, așa că mai bine nu mă bucur prea mult” – este un alt mod în care se exprimă vocea aspectului hrănit cu credința „nu merit”.

O altă temă comună, reieșită în sesiunile individuale, a fost despre curajul de a identifica consecințele prezente ale acțiunilor sau omisiunilor, negărilor sau compromisurilor, judecăților sau poziționărilor din trecut. Și cum identificarea acestor consecințe ne ajută să facem alegeri noi și conștiente și în acord cu ceea ce suntem acum. Alegeri bazate pe încredere și nu din frică și disperare în fața provocărilor.

Anul acesta, aici la Centrul Călătoria Inimii, tema centrală a tot ceea ce facem în sesiunile de Călăuzire Individuală, de Mentorat, în Practica Puterii Feminine, în Anam Cara Retreat, în Școala Maestrului Interior, am ales să fie VINDECARE PRIN IUBIRE.

Integrând aspecte vechi, ne reafirmăm autoritatea asupra victimizării și ne reamintim că tot ceea ce facem are consecințe. Din ce în ce mai rapid, ajungem să vedem și să simțim, să trăim și să recunoaștem aceste consecințe. Da, multe încă ne sunt  greu de înțeles, de perceput, odată ce am acționat. Iar dacă nu suntem atenți la intenția cu care facem tot ceea ce facem … alegeri, rostire sau non-rostire. Toți suntem orbi, uneori. Ne încăpățânăm, de multe ori, să nu vedem, cu claritate, ceea ce ne oferă viața. Uităm că realitatea ce trăim este, de fapt, o reflexie, a ceea ce credem.

Mentalitatea victimei este foarte prezentă, foarte vie, în această perioadă. Cu toate nuanțele sale. Victima inocentă. Victima manipulatoare. Victima seducătoare. Victima pe cale să se transforme în opresor imediat ce primește un NU. Oricât de plin de iubire ar fi acel „nu”. Nuanțe diferite însă, dacă ne uităm cu atenție în jur (dar și înlăuntrul nostru), foarte multă lume trăiește energia victimei. „am greșit”, „nu-i corect”, „ceva trebuie să plătesc … dacă mi se întâmpla asta …”, „nu-i corect”, „nu e drept …”, „nu mă simt în stare să fac o asemenea schimbare” … .

De fapt, când suntem victime? Doar atunci când permitem ca ceva sau cineva să ne dicteze starea lăuntrică în loc să ne ridicăm în picioare, să privim în față, să ne simțim suveranitatea chiar și în fața a celor mai mari provocări. Chiar și când pare imposibil să ne manifestăm Visul, putem alege încrederea în locul victimizării.

Când ți-ai pus, ultima oară, cu cea mai mare sinceritate, această întrebare:

Ce judecăți, ce gânduri, ce credințe limitative, declanșează propria-mi spirală prin care mă duc direct în șleaurile vechi? Șleauri de disperare, de furie, de deznădejde, de disperare, de îndoială, de oscilație la nesfârșit, de confuzie.

Iar dacă nu prea ți-ai pus această întrebare, te încurajez să-ți creezi timp și spațiu și să stai cu ea. Pur și simplu, nu ne mai putem permite să stăm și să tot stăm și să așteptăm ca emoțiile noastre să se schimbe ele … așa de la sine. Este responsabilitatea noastră să alegem ce stări vrem să trăim, înlăuntrul nostru, ascultându-ne emoțiile – oricare ar fi ele – fără a ne identifica complet cu ele sau a ne complace, la nesfârșit, în ele. Suntem responsabili să fim proprii noștri maeștri, proprii noștri stăpâni și ambasadori ai schimbării pe care vrem s-o trăim în lume.

Cât putem menține centrul, cât putem rămâne fermi, permițând provocărilor să ne pătrundă până în miezul ființei, ne întrupăm Maestrul Interior. În adâncul nostru, noi știm ce și cine suntem, chiar dacă nu vrem s-o recunoaștem, de multe ori. În adâncul nostru, noi știm că nu putem face schimbarea la care visăm rămânând în zona de confort, în ce cunoaștem (chiar dacă nu ne face bine), în vechiul sistem (de gândire, de comportament, de acțiune sau non-acțiune, de rostire sau non-rostire), hrănind credințele vechi și limitative. S-ar putea ca foarte curând să fim forțați să facem unele schimbări radicale. Și atunci nu va mai fi o alegere. Ci o constrângere.

Atâta vreme cât încă simți că poți face alegeri conștiente, acum, fă-le! Nu mai amâna!

Uneori, provocările pe care viața ni le oferă, ne modelează evenimentele și emoțiile în funcție de prioritățile lor, neținând cont, nicicum, de ceea ce visăm noi. Cu greu înțelegem, de multe ori, ce ne aduc aceste provocări. Însă, niciodată ele nu vin degeaba.

Indiferent de ce ai trăit, șocant, tulburător, dureros, nedrept, neașteptat, în viața ta în ultima perioadă, dă-ți voie acum și privește fără de judecată la tot ce-a fost. Chiar dacă tu credeai că viața te duce într-o direcție aleasă de tine (sau nu), poate că acum te confrunți cu o altă direcție. Poate că trebuie să creezi o nouă cale. Să faci alegeri noi. Ai încredere și fă alegeri noi. Adu-ți însă aminte că intenția contează enorm.

Pentru ce?

Pentru ce aleg ceea ce aleg acum? – pune-ți această întrebare și stai cu ea. Ascultă răspunsul născându-se din adâncurile tale.

Că îți place sau nu, e necesar – pentru al tău proces de transformare – să privești fără de judecată la tot ce a fost zdruncinat sau chiar făcut țăndări din acele aspecte ale vieții tale pe care le credeai imbatabile. Recunoaște însă și puterea ta de a renaște, de a re-crea. NOU. Și mai recunoaște că îți este frică, chiar mai multă frică, de măreție, de frumusețe, de iubire, de adevăr, de schimbări „pozitive” și de evoluție, decât ai anticipat anterior. Pare că mulți am trăit un fel de paradox interesant. O energie înaltă, vibrantă și experiențe puternice, radicale, pe de o parte. Și, pe de altă parte, o nevoie de introspecție, de întoarcere înlăuntru, de iluminare interioară. Parcă am fost cu un picior pe accelerație și cu celălalt pe frână. Acum, însă, trebuie să decidem ce alegem. Frânăm și ne oprim de tot pentru a ne odihni și a ne clarifica drumul sau calea? Sau, începem să accelerăm încet, luând piciorul de pe frână?

Știm însă care ne este direcția, la nivel colectiv? Tu știi care îți este direcția?

La nivel colectiv, eu nu pot spune că „știu” – căci multe îmi sunt necunoscute și e mai bine așa. Simt însă, foarte profund, că trăim o uriașă oportunitate de schimbare. Simt și care ne este direcția, dacă vrem vindecare și transformare. Nu distrugere. Simt care ne este direcția dacă vrem un sincer „împreună” și nu să continuăm a hrăni separarea. Iar la nivel individual știu care îmi este direcția. Știu care îmi este Visul. Trăiesc deja în el. Și este acordat cu cel ce ține de colectiv, de umanitate, de împreună. Însă, oricât de bine ar părea că „știu” sunt foarte conștientă că, de fapt, nu știu mai nimic. Că totul este schimbător și curgător. Și că întotdeauna este și mister. Și am învățat să mă las surprinsă, curgând cu ceea ce vine.

A ști și a simți direcția nu mă scutește, uneori, de nevoia de odihnă. Ea este prezentă și-o recunosc. Nu o mai neg ca în trecut, judecându-mă pentru ea. Uneori, mi-o ofer. Mult mai des decât în trecut. Alteori, mă mai trezesc cu piciorul pe accelerație deși voiam să frânez. Fără judecată, însă. Am învățat să-mi ascult, cu atenție, corpul. Am învățat să cultiv bunătatea și îngăduința, față de mine însămi, în primul rând, onorându-mi ritmurile naturale ale corpului și, în același timp, intrând în rezonanță cu ritmurile naturii. În această odihnă, atunci când mi-o ofer, reașez, șlefuiesc, rafinez, hrănesc cu încredere Visul. Și, tot cu încredere, suflu în el.

Care îți este Visul? Cât de des sufli în el?

Suflă, cu încredere, în Visul tău!

Atenția la calitatea gândurilor, este cea mai prețioasă practică pe care ne-o putem oferi. Modul în care ne gestionăm emoțiile și comportamentul, de asemenea. Iar când recunoaștem că suntem suverani asupra vieții noastre și, în același timp, supuși unor forțe mai mari, atunci începem să dansăm dansul vieții cu mai multă lejeritate și bucurie. Mai puțină încrâncenare și judecată. Da, putem dansa, fiecare dintre noi, cu mai multă conștientizare și integritate în procesul transformator prin care trecem ca și umanitate, renunțând la prea asprele judecăți. Și, mai ales, auto-judecăți. /

Provocările ne ajută să creștem

Provocări tot vor mai fi. În ciuda lor sau poate chiar datorită lor, putem conștientiza mai mult decât oricând, în aceste vremuri ce trăim, că suntem propriul nostru destin. Evenimentele vieții noastre, răsturnările, suișurile și coborâșurile, întorsăturile și provocările, realizările și bucuriile, reflectă esența noastră cea mai profundă și prezența noastră unică în această lume.

Suntem toți, fiecare în felul său unic, câmpuri de forță, de energie, de intenție, interacționând necontenit cu marele câmp unificator. Sunt mulți factori, în viața noastră, ce putem lua drept „cauza” a ceea ce trăim, însă noi suntem numitorul comun și printr-un proces alchimic de autocunoaștere, de acceptare și iubire de sine, putem trăi mai conștient, mai pe deplin, orice ne-ar oferi viața.

Și, întorcându-mă la Visul meu – în care deja mă petrec și pentru care sunt profund recunoscătoare – oricare ar fi provocările, continuu să accelerez, lent și cu atenție, luând piciorul de pe frână. Alegând, însă, ca în mod conștient, din când în când, să opresc de tot și să mă odihnesc. Căci și pe frână și pe accelerație, în același timp, nu-i nici creație și nici odihnă. /

Cu încredere și cu vibrația vindecării prin iubire, Visul prinde rădăcini adânci, aici, în Colina Lunii și-n Dealul Zmeului. Centrul Călătoria Inimii e Visul și e locul unde frumusețea și iubirea vindecă. Și e locul unde, de vei simți nevoia să te rupi de jungla urbană, te primim cu mare drag.

AmmaRa

Recunoștință, Mama Natură, pentru ale tale daruri

3 Comments

  1. Avatar

    Habar nu am, cum sa spun în cuvinte, starea în care sunt, citindu-te!
    …. lacrimi scurse și multa emoție!!!
    Recunostinta🤍


Adaugă un Comentariu

Newsletter

Abonează-te la newsletter și primești un cupon de reducere de 10% pentru prima ta comandă pe site-ul Călătoria Inimii