Poate că nu doar în Statele Unite și în Brazilia, astăzi, se celebrează ZIUA RECUNOȘTINȚEI. Și poate că nu ar trebuie să avem o singură zi pe an în care să celebrăm recunoștința.

Eu am ales să o transform într-o practică zilnică, de când am avut privilegiul să învăț și să practic alături de Brother David Steindl-Rast. 

Practica Recunoștinței este, pentru mine, de ani de zile, o practică zilnică.

Și între mine și Horia este un joc cu care ne încheiem ziua:

Pentru ce ești recunoscător, iubitul meu, pe ziua de azi?

Pentru ce ești recunoscătoare, iubita mea, pe ziua de azi?

Aseară, de exemplu, printre multe altele, i-am spus că sunt recunoscătoare că pot folosi, că pot ridica, brațul stâng. Și am spus asta pentru că mi-am adus aminte că se împlinesc 3 ani de când am avut un accident destul de grav în care, pe lângă cap spart și coaste fisurate, mi-am dislocat umărul stâng. Și recuperarea lui a fost foarte lungă și dureroasă. Dar a fost și o renaștere, recuperarea. Căci, după aceea m-am apucat de înot, am revenit la sport într-un mod consecvent și disciplinat și… daaa … mi-am luat și permis de motor. Medicii mi-au spus atunci că recuperarea nu va mai fi niciodată totală și că nu voi mai putea face, cu brațul stâng, unele mișcări. Previziunile lor au fost greșite.

Deci, recunoștință că pot folosi brațul stâng… și lista a continuat aseară, în jocul nostru cu care ne încheiem ziua.

Practica Recunoștinței este cea mai rapidă cale de a naște bucuria.

Am învățat asta de la Brother David. Recunoștință, ție, Om frumos, pentru tot ce am primit de la tine și pentru tot ce m-ai învățat. Mai ales pentru a recunoaște că … fiecare zi este un mare dar. Recunoștință, Brother David.

Așa cum fiecare zi este un mare dar, la fel și fiecare an ne aduce propriile sale provocări, crize, tensiuni. Propriile sale bucurii și victorii. Anul acesta pare că n-am prea dus lipsă de provocări și tensiuni și crize de tot felul. 

Poate, cu atât mai mult, datorită tuturor acestor provocări putem emana acum recunoștință. Recunoștință pentru că aceste provocări ne-au zguduit, ne-au curățat, ne-au scos la lumină adevăruri, ne-au reconectat cu valorile esențiale după care merită să ne ghidăm viața, ne-au revelat adevărata noastră putere.

În acest an, toți am pierdut, am lăsat, am încheiat ceva. Și … am mers mai departe, având curajul să ne privim în față frici și limitări.

În acest an, ne-am conștientizat puterea renăscută din a fi vulnerabili.

Ne-am reamintit, fiecare în felul său, că … iubirea vindecă.

Am ales să credem în miracole.

Pentru mine și Horia a fost un act de mare curaj să vindem casa din București și să ne mutăm cu totul aici, unde acum este, ACASĂ. Unii ne-au spus că suntem nebuni de legat. Nu era prima oară când cineva mă vedea în felul acesta. Mi s-a tot spus, de-a lungul vremii, că mi-s cam nebună. Ce-ar fi lumea asta fără de nebuni vizionari care – în ciuda provocărilor – merg pe calea lor, cu încredere și în emanația recunoștinței?

În nebunia noastră, imersați total acum, eu și Horia împreună cu Echipa noastră Magică, creăm un spațiu de vindecare, de transformare, de ascensiune, pe aceste sacre meleaguri. Un spațiu în care, de vei crede în nebunia noastră, te vom primi cu mare drag. Toți banii încasați din vânzările cărților editurii noastre, din meditațiile online, workshopuri și terapii, sunt investiți aici. Am ales să investim totul aici – timp, viață, pasiune, bani, încredere, iubire –  pentru a crea acest spațiu care să poată fii disponibil cât mai multor oameni ce aleg să creadă în puterea lor de creatori.

Recunoștință, deci.

Recunoștință că suntem sănătoși.

Recunoștință pentru mâncare, apă potabilă și natură.

Recunoștință pentru culorile Cerului cu care acesta ne învăță să pictăm Colinele și Dealurile, împodobind-o pe Mama Pământ.

Recunoștință pentru toți cei care vin către noi și ne cer susținere și călăuzire.

Recunoștință pentru tehnologia care ne permite să oferim terapii/sesiuni online individuale grup. Na, că nu mă credeam în stare să eman recunoștință pentru tehnologie. M-am bidigănit de tot. Pardon, tocmai spusei că mi-s cam nebună. Deci, bidigăneala vine la pachet. Recunosc sincer, încă mai simt rezistență față de tehnologie, față de întâlniri online. Prefer întâlnirile live, în carne și oase, să ne putem îmbrățișa, atinge, privi în ochi… Dar, am încredere că ne revedem curând, în carne și oase, aici pe Colina Lunii. Sacră și ancestrală.

Recunoștință, eman acum din adâncul inimii mele, și pentru toți prietenii mei din USA care, astăzi, celebrează Ziua Recunoștinței.

Recunoștință pentru Viață și întreaga Existență.

Și te invit să emani, la rândul tău, recunoștință. Deschizându-te, însă. Căci fără o atitudine deschisă, cam greu să emanăm recunoștință. Cam greu să primim și să dăruim, dacă rămânem în închidere. Dă jos măștile vechilor aspecte ale rolurilor ce te țin în suspiciune, în neîncredere, în judecată, în auto-critică sau vinovăție sau rușine. Dă-le jos, aceste măști, și doar zâmbește mulțumindu-i vieții pentru că ești. Recunoaște această zi ca fiind un adevărat miracol. Ești în viață. Un mare dar. Un miracol ce merită a fi trăit.

Nu am fost niciodată un mare fan al „afirmațiilor pozitive” dar, recunosc, au forța lor. Și m-am gândit să împărtășesc câteva din cele pe care, uneori, le folosesc:

Când mă deschid în fața existenței și eman recunoștință, pentru ceea ce sunt și ceea ce am – atât cât am – nasc bucuria și trăiesc abundența.

Eman mulțumirile mele, prin acțiuni ce reflectă recunoștința pentru binecuvântările și miracolele pe care le trăiesc.

Mă simt recunoscătoare acum, și recunoștința mea îmi păstrează calea curată ca noi binecuvântări și noi miracole să intre în viața mea.

Chiar și în cele mai dureroase, mai cumplite, mai provocatoare momente, există oportunitatea pentru a aprecia ceea ce trăiesc.

Habar nu am dacă rezonezi cu ele sau dacă, pentru tine, vor avea un efect la fel de puternic precum au la mine dar am simțit să le împărtășesc.

Pe lângă Practica Prezenței ce-mi călăuzește pașii zilnic, și ele, aceste afirmații și alte câteva, m-au ajutat să rămân cu atenția pe ceea ce contează cel mai mult. Și, se pare, anul 2020 către asta ne-a condus pe toți. Către a ne îndrepta mai mult atenția pe ceea ce, cu adevărat, contează în viața noastră. Cei dragi, acasă, valori simple și esențiale, împreună, conexiuni autentice. Asta contează.

Îți mulțumesc că ai împărtășit cu mine acest an fabulos.

Cu multă recunoștință și prețuire,

Elena Francisc-Țurcanu (AmmaRa)

PS. Un alt joc între mine și Horia este: Adevărul înaintea Iubirii! (Na că dau cam multe din casă, în această scurtă împărtășire, dar am încredere că primești și simți spațiul din care dăruiesc). Și din acest joc – Adevărul înaintea Iubirii – am născut un altul: Recunoștința înaintea Bucuriei. Poate că te vor ajuta și pe tine aceste jocuri ale noastre. Cu drag le … dau. Ele nu-mi aparțin. Chiar cred că cu cât suntem mai mulți care jucăm aceste jocuri cu atât putem schimba mai mult în vibrația energiei ce curge în noi și prin noi. Dăruind, primim.