Experiența vieții este o Călătorie Inițiatică. Întreaga ”realitate” exterioară este o oglindire a Lumii Interioare. Astfel, experiența lumii este o Inițiere în natura profundă, infinit creativă a Sinelui. O singură Lumină, cea a Conștienței, iluminează două lumi ce par diferite și separate, dar sunt o singură Experiență.

Atât timp liniar împlinesc azi. 58 de ani.

Un zâmbet. Pentru că măsurătoarea anilor, a zilelor, a orelor și secundelor nu este o linie, ci mai degrabă o spirală care se desfășoară sferic precum un fractal, izvorând dintr-un Centru misterios, de o infinită profunzime și o inepuizabilă creativitate. Astfel, timpul și spațiul sunt un fel de pictură multidimensională pe care pulsația Inimii mele o desfășoară necontenit ca Experiență de A Fi, în nenumărate desene mentale și culori ale emoției.

Din această perspectivă timpul, formele și spațiul în care se petrec, împreună cu toate relațiile și mișcările în care Eu sunt parte, devin un joc în Conștiința mea.

Zâmbetul este răspunsul natural al Conștienței Jocului acum, când cadranul lumii formelor mă anunță: ai 58 de ani.

Și cum te simți la 58 de ani? Ce-ai învățat pănă acum? Ce răspunsuri ți-ai dat plonjând în experiența acestei lumi?
Se vede treaba că nu numai eu am învățat de la Înger, ci și Îngerul de la mine, de pildă să pună întrebări.
Ei bine, spun, la 58 de ani mă simt binecuvântat și mai ales Liber.  

Liber de întrebări, căci ele au devenit doar mijlocul de a formula răspunsuri. Liber de condiționări, căci am descoperit că Lumea în care mă aflu este alcătuită din propria mea Respirație modelată în gânduri și emoție, liber de ceea ce credeam a fi obligația de a mă modela pe mine însumi astfel încât să corespund infinitelor cerințe sculptate în forme aparent exterioare.

Am învățat că întreaga experiență de A Fi este o emisie infinită de Luminozitate sau Conștiență, și Sensibilitate, că totul se petrece în Inima mea și asta nu este o metaforă, am învățat că tot ceea ce percep este o proiecție și o Creație necontenită de Experiență care, nu numai că poate fi modelată, dar … pentru asta sunt aici, acum, în această Lume, pentru a exersa Arta de A Fi.

Sigur, îmi dau seama cu exactitate cum se vede întreaga experiență de pe margine, căci am parcurs eu însumi un drum infinit de lung al înțelegerii, dar mai ales al curajului de a trăi pe măsura revelației ce mi-a fost dăruită… din Centrul ființei mele. Acum îmi vine să râd contemplând epopeea căutării și găsirii, a vindecării și a cunoașterii, pentru că totul, absolut totul este chiar Jocul Interior al modelării de Sine, al explorării de Sine, în care Eu – necunoscutul, misterul, neantul, plăsmuiesc din propria mea Respirație câmpul infinit de Conștiență și Sentiment al Ființei.

Această certitudine, că Viața este un dar infinit care curge din mine și din fiecare din noi și că nu pot face altceva decât să modelez fluxul vieții în formele gândurilor și emoțiilor mele, să le transform în stări, senzații și forme, a fost cel mai eliberator lucru pe care l-am trăit în acești 58 de ani liniari. Experiența de A Fi este forma supremă de Artă. Instrumentele sale sunt Luminozitatea fundamentală a Conștienței în care se reflectă toate formele, și Sensibilitatea ce devine emoție, simțire și sentimentul de A Fi.

Suntem fântâni inepuizabile de Experiență de A Fi, iar Arta constă în modelarea acestui flux în eternă curgere. Dumnezeu n-a fost niciodată în cer, ci întotdeauna înăuntru, tăcut, adânc, potențial, devenind manifest în miracolul ca o bătaie de inimă ce devine senzație, respirație și gând, Subiectul absolut al oricărei trăiri, Eu, din care nasc orice mișcare, orice imagine, orice trăire. Darul infinit al Conștienței, al Vieții, al Simțirii care curge din Absolut în inima fiecărui om vine de-odată cu puterea uluitoare de a deveni Experiență, asta am învățat, asta mi-am fost amintit, iar acum nu fac altceva decât să explorez infinitele forme și lumi pe care le pot plăsmui din Luminozitate și Sensibilitate.

Lumea pare exterioară și separată, obiectivă și de nemodelat… un timp… pănă când dintr-o dată devine evident că este exact invers, interioară, petrecându-se în propria mea Conștiință, profund subiectivă și modelabilă. Acesta este pentru mine punctul de cotitură, pentru care nu există cuvinte care să exprime recunoștința… pe care o simt. Aceasta este binecuvântarea, libertatea, expirația bucuroasă a Vieții, înțelegerea, vindecarea și râsul cosmic al Adevărului care animă … cei 58 de ani scrijeliți pe răbojul lumii.

Acest hohot de râs cosmic ce se naște din Adevărul despre mine însumi este cea mai mare vindecare și cea mai înaltă cunoaștere, sfârșitul oricărei servituți, al oricărei doctrine și al oricărei proiecții, iar ceea ce rămâne este minunarea pură în fața Frumuseții și Puterii care curge în inima mea de om, fără să o fi cerut, o putere care naște universuri la fiecare respirație și odată cu fiecare gând ce devine experiență și lume.

Și… concret? face Îngerul la mine, luând aerul reporterului care am fost cândva.
Concret, la 58 de ani mă ocup cu… plăsmuirea de Experiență… Adică… modelez ce sunt în lumea adâncă a Inimii mele și asta se transmută în situații, în relații, în realități trăite, de orice fel, e un fel de fascinație a experienței de A Fi, o uimire, o curiozitate fără limite… Pănă unde poate fi dusă plăsmuirea? Cât de mult poate fi transformată experiența Vieții, câtă acuratețe are acest Joc al Creației în care nenumărate elemente fac totul imprevizibil și… frumos ?

Frumusețea acestei lumi vine din calitate ei de oglindă multidimensională. Lumea interioară devine obiect, situație, relație, mișcare, formă în timp real. Cea mai magnifică oglindire sunt oamenii. Mă oglindesc în iubita mea, în oamenii cei mai apropiați mie, în animale, plante și stele, în nori și păduri, mă oglindesc nenumăratele întâlniri de explorare a Conștiinței și a Existenței, mă oglindesc în Școala Maestrului Interior care nu este altceva decât o școală de reamintire a ceea ce suntem cu toți, îmi privesc plăsmuirile lăuntrice în mersul cu motocicleta, în marile Călătorii pe care le numesc Inițiatice pentru că se referă întotdeauna la Adevărul despre noi înșine, mă privesc în poezie și în ierburi, în cer și în pământ…

Mă oglindesc în idei și emoție, în situații și chipuri și istorii, filosofia și poezia și artele sunt oglinzi, oamenii, doctrinele și sistemele acestei lumi sunt oglinzi și toate, toate sunt pentru ca Eu să mă văd, să cunosc inepuizabila fântână de trăire care este Inima mea, punctul infinitezimal din centrul ființei mele care iluminează totul și din care se naște tot ceea ce pot percepe, simți și înțelege, asta am învățat și această învățătură pe care abia o pot cuprinde în cuvinte este încrustată în mintea și simțurile mele.

Cândva credeam că este despre ceva de făcut, de realizat, de împlinit, de aflat, de vindecat, de explicat, între timp însă, ceea ce am descoperit, minunat și eliberator, este că toate acestea sunt doar reflexii în Experiența de A Fi, ale acestei capacități infinite care curge în noi toți de a ne plăsmui pe noi înșine. Efectiv ne visăm și visul devine experiență… Trăim, cu adevărat, în miezul propriei noastre imaginații, modelate prin atitudine, gânduri și emoție iar Subiectivitatea absolută, care este un alt nume al lui Dumnezeu curgând ca om, este cea mai sacră dimensiune a tot-ceea-ce-suntem.

Ne plăsmuim, la propriu, pe noi înșine și astfel plăsmuim lumea. Chiar și timpul este o plăsmuire de sine, ”Eu la 58 de ani”, chiar și spațiul în care se petrece Lumea este viu, sensibil și conștient, este Ființă odată cu Mine.

Îngerul pare puțin destabilizat și confuz, un aspect al meu pe care-l cunosc mai de mult.
Ăă.. ce urmează acum… pentru tine?  Habar n-am, zic, singura certitudine este că plăsmuirea creatoare de Sine nu are nici un sfârșit, cum nu a avut niciodată un început. Deci, nu-mi spune la mulți ani.

hft