*O percheziție în Catedrală *Punctul de Putere – un examen practic pentru profesori *Putem modela experiența Vieții? *Credințe vechi ies spre vindecare în situații *Arest și Revelație *O călătorie interioară în arestul poliției *Integritatea există! *Ultima redută: rușinea și vinovăția *Pentru ce suntem noi aici, în această lume, în această viață, în acest context? Pentru CE?
Continue readingAtitudinea
Libertatea de a gândi și a acționa într-un mod care să fie acordat cu preferințele noastre depinde de libertatea de a ne stabili Atitudinea. A fi într-o Atitudine deschisă este întotdeauna și negreșit o decizie interioară. Nu depinde niciodată de exterior și de nimeni. Este forma supremă de Libertate. Este recunoașterea autorității supreme ca fiind bazată în interior și nu în exterior, oricum ar fi contextul căruia e nevoie să-i dăm un răspuns.
Continue readingPunctul de Putere
Niciodată exteriorul, lumea, contextul nu au avut putere asupra ta. Doar ai crezut acest lucru. Și crezând, ai proiectat propria ta putere în exterior. Ai dat-o altora, lumii, sistemelor, contextului. Ai ajuns să crezi că stările tale interioare, emoțiile, gândirea, atitudinea, depind de orice altceva decât de tine însuți. Putem doar să amânăm asumarea puterii, dar nu să o evităm pentru totdeauna. Asta pentru că ceea ce suntem în profunzimea ființei noastre este chiar Puterea.
Continue readingCheile lui Don Hortez
Moartea: un cataclism al înnoirii.
Singurul lucru pentru care suntem aici, în această lume: A Fi… Noi Înșine.
Dumnezeu ascultă
Atenția ta este lumina care modelează Experiența de A Fi. Izvorăște din Prezență, îți croiește realitatea și uneori devine Rugăciune.
Continue readingMarele Joc al Oglinzii
Experiența vieții este o Călătorie Inițiatică. Întreaga ”realitate” exterioară este o oglindire a Lumii Interioare. Astfel, experiența lumii este o Inițiere în natura profundă, infinit creativă a Sinelui. O singură Lumină, cea a Conștienței, iluminează două lumi ce par diferite și separate, dar sunt o singură Experiență.
Continue reading58 și Îngerul
Atât timp liniar împlinesc azi. 58 de ani.
Un zâmbet. Pentru că măsurătoarea anilor, a zilelor, a orelor și secundelor nu este o linie, ci mai degrabă o spirală care se desfășoară sferic precum un fractal, izvorând dintr-un Centru misterios, de o infinită profunzime și o inepuizabilă creativitate. Astfel, timpul și spațiul sunt un fel de pictură multidimensională pe care pulsația Inimii mele o desfășoară necontenit ca Experiență de A Fi, în nenumărate desene mentale și culori ale emoției.
Din această perspectivă timpul, formele și spațiul în care se petrec, împreună cu toate relațiile și mișcările în care Eu sunt parte, devin un joc în Conștiința mea.
Zâmbetul este răspunsul natural al Conștienței Jocului acum, când cadranul lumii formelor mă anunță: ai 58 de ani.
Și cum te simți la 58 de ani? Ce-ai învățat pănă acum? Ce răspunsuri ți-ai dat plonjând în experiența acestei lumi?
Se vede treaba că nu numai eu am învățat de la Înger, ci și Îngerul de la mine, de pildă să pună întrebări.
Ei bine, spun, la 58 de ani mă simt binecuvântat și mai ales Liber.
Liber de întrebări, căci ele au devenit doar mijlocul de a formula răspunsuri. Liber de condiționări, căci am descoperit că Lumea în care mă aflu este alcătuită din propria mea Respirație modelată în gânduri și emoție, liber de ceea ce credeam a fi obligația de a mă modela pe mine însumi astfel încât să corespund infinitelor cerințe sculptate în forme aparent exterioare.
Am învățat că întreaga experiență de A Fi este o emisie infinită de Luminozitate sau Conștiență, și Sensibilitate, că totul se petrece în Inima mea și asta nu este o metaforă, am învățat că tot ceea ce percep este o proiecție și o Creație necontenită de Experiență care, nu numai că poate fi modelată, dar … pentru asta sunt aici, acum, în această Lume, pentru a exersa Arta de A Fi.
Sigur, îmi dau seama cu exactitate cum se vede întreaga experiență de pe margine, căci am parcurs eu însumi un drum infinit de lung al înțelegerii, dar mai ales al curajului de a trăi pe măsura revelației ce mi-a fost dăruită… din Centrul ființei mele. Acum îmi vine să râd contemplând epopeea căutării și găsirii, a vindecării și a cunoașterii, pentru că totul, absolut totul este chiar Jocul Interior al modelării de Sine, al explorării de Sine, în care Eu – necunoscutul, misterul, neantul, plăsmuiesc din propria mea Respirație câmpul infinit de Conștiență și Sentiment al Ființei.
Această certitudine, că Viața este un dar infinit care curge din mine și din fiecare din noi și că nu pot face altceva decât să modelez fluxul vieții în formele gândurilor și emoțiilor mele, să le transform în stări, senzații și forme, a fost cel mai eliberator lucru pe care l-am trăit în acești 58 de ani liniari. Experiența de A Fi este forma supremă de Artă. Instrumentele sale sunt Luminozitatea fundamentală a Conștienței în care se reflectă toate formele, și Sensibilitatea ce devine emoție, simțire și sentimentul de A Fi.
Suntem fântâni inepuizabile de Experiență de A Fi, iar Arta constă în modelarea acestui flux în eternă curgere. Dumnezeu n-a fost niciodată în cer, ci întotdeauna înăuntru, tăcut, adânc, potențial, devenind manifest în miracolul ca o bătaie de inimă ce devine senzație, respirație și gând, Subiectul absolut al oricărei trăiri, Eu, din care nasc orice mișcare, orice imagine, orice trăire. Darul infinit al Conștienței, al Vieții, al Simțirii care curge din Absolut în inima fiecărui om vine de-odată cu puterea uluitoare de a deveni Experiență, asta am învățat, asta mi-am fost amintit, iar acum nu fac altceva decât să explorez infinitele forme și lumi pe care le pot plăsmui din Luminozitate și Sensibilitate.
Lumea pare exterioară și separată, obiectivă și de nemodelat… un timp… pănă când dintr-o dată devine evident că este exact invers, interioară, petrecându-se în propria mea Conștiință, profund subiectivă și modelabilă. Acesta este pentru mine punctul de cotitură, pentru care nu există cuvinte care să exprime recunoștința… pe care o simt. Aceasta este binecuvântarea, libertatea, expirația bucuroasă a Vieții, înțelegerea, vindecarea și râsul cosmic al Adevărului care animă … cei 58 de ani scrijeliți pe răbojul lumii.
Acest hohot de râs cosmic ce se naște din Adevărul despre mine însumi este cea mai mare vindecare și cea mai înaltă cunoaștere, sfârșitul oricărei servituți, al oricărei doctrine și al oricărei proiecții, iar ceea ce rămâne este minunarea pură în fața Frumuseții și Puterii care curge în inima mea de om, fără să o fi cerut, o putere care naște universuri la fiecare respirație și odată cu fiecare gând ce devine experiență și lume.
Și… concret? face Îngerul la mine, luând aerul reporterului care am fost cândva.
Concret, la 58 de ani mă ocup cu… plăsmuirea de Experiență… Adică… modelez ce sunt în lumea adâncă a Inimii mele și asta se transmută în situații, în relații, în realități trăite, de orice fel, e un fel de fascinație a experienței de A Fi, o uimire, o curiozitate fără limite… Pănă unde poate fi dusă plăsmuirea? Cât de mult poate fi transformată experiența Vieții, câtă acuratețe are acest Joc al Creației în care nenumărate elemente fac totul imprevizibil și… frumos ?
Frumusețea acestei lumi vine din calitate ei de oglindă multidimensională. Lumea interioară devine obiect, situație, relație, mișcare, formă în timp real. Cea mai magnifică oglindire sunt oamenii. Mă oglindesc în iubita mea, în oamenii cei mai apropiați mie, în animale, plante și stele, în nori și păduri, mă oglindesc nenumăratele întâlniri de explorare a Conștiinței și a Existenței, mă oglindesc în Școala Maestrului Interior care nu este altceva decât o școală de reamintire a ceea ce suntem cu toți, îmi privesc plăsmuirile lăuntrice în mersul cu motocicleta, în marile Călătorii pe care le numesc Inițiatice pentru că se referă întotdeauna la Adevărul despre noi înșine, mă privesc în poezie și în ierburi, în cer și în pământ…
Mă oglindesc în idei și emoție, în situații și chipuri și istorii, filosofia și poezia și artele sunt oglinzi, oamenii, doctrinele și sistemele acestei lumi sunt oglinzi și toate, toate sunt pentru ca Eu să mă văd, să cunosc inepuizabila fântână de trăire care este Inima mea, punctul infinitezimal din centrul ființei mele care iluminează totul și din care se naște tot ceea ce pot percepe, simți și înțelege, asta am învățat și această învățătură pe care abia o pot cuprinde în cuvinte este încrustată în mintea și simțurile mele.
Cândva credeam că este despre ceva de făcut, de realizat, de împlinit, de aflat, de vindecat, de explicat, între timp însă, ceea ce am descoperit, minunat și eliberator, este că toate acestea sunt doar reflexii în Experiența de A Fi, ale acestei capacități infinite care curge în noi toți de a ne plăsmui pe noi înșine. Efectiv ne visăm și visul devine experiență… Trăim, cu adevărat, în miezul propriei noastre imaginații, modelate prin atitudine, gânduri și emoție iar Subiectivitatea absolută, care este un alt nume al lui Dumnezeu curgând ca om, este cea mai sacră dimensiune a tot-ceea-ce-suntem.
Ne plăsmuim, la propriu, pe noi înșine și astfel plăsmuim lumea. Chiar și timpul este o plăsmuire de sine, ”Eu la 58 de ani”, chiar și spațiul în care se petrece Lumea este viu, sensibil și conștient, este Ființă odată cu Mine.
Îngerul pare puțin destabilizat și confuz, un aspect al meu pe care-l cunosc mai de mult.
Ăă.. ce urmează acum… pentru tine? Habar n-am, zic, singura certitudine este că plăsmuirea creatoare de Sine nu are nici un sfârșit, cum nu a avut niciodată un început. Deci, nu-mi spune la mulți ani.
hft
Crăciunul Marilor Semne
Sub pojghița lucioasă a sărbătorilor de iarnă,
acolo unde luminițele cu led ale brazilor și vitrinelor nu pătrund, adică în profunzimea Inimii lui Om, se petrec furtuni psihice și emoționale, cutremure ale unor realități interioare care au ajuns atât de structurate și rigide, încât crapă în crize pe care psihologia le numește depresie. Statisticile lumii măsoară prăbușirile interioare ale lui Om cu un aer rece, cu o detașare științifică, un nou pachet de date ce urmează să fie analizat și care în cel mai bun caz va conduce la creșterea producției de antidepresive.
Dar pentru moment, nimeni nu-și permite să strice tradiția Crăciunului. Fiecare trebuie să cumpere, să dăruiască și să primească darurile, simboluri ale iubirii și ale generozității, ale bucuriei de a fi și de a trăi. O etapă se încheie și o alta reîncepe. Trebuie să fie o celebrare a bucuriei care a fost trăită împreună și o deschidere către un nou început. Om știe bine acest lucru și de aceea, odată cu sărbătoarea și cu cadourile, își promite că va schimba ceva și va începe ceva de mâine, de anul viitor. Jocul trebuie jucat, altfel mersul lumii se strică,
pojghița civilizației se rupe, dansul aparențelor se cutremură și riscă să iasă la suprafață tulburarea lumilor interioare ale lui Om. Depresia în timpul sărbătorilor de iarnă ar trebui interzisă prin lege. Și așa trăim într-o lume în care războiul, uciderea, injustiția, crizele de toate felurile, politice, economice și sociale ocupă întregul spațiu exterior. Măcar de sărbători să uităm toate acestea. Fisurile prin care lumea interioară a lui Om, tulbure, tensionată, iese la suprafață, trebuie astupate. E o chestiune de bun simț.
Așa ajunge Crăciunul și sărbătorile noului început să devină o pojghiță subțire între o lume interioară în care renașterea pare imposibilă și o lume exterioară care reflectă cu implacabilă răceală, căci este o oglindă, tulburarea Inimii lui Om. Și cu cât tulburarea este mai adâncă și mai structurată, cu atât lumea evenimentelor exterioare se zguduie din temelii, iar sărbătoarea este împodobită cu mai multă lumină artificială, cu mai multe cuvinte goale, cu mai multe gesturi golite de semnificație.
Celebrarea vieții, a bunătății primordiale a lui om, a bucuriei de a trăi, a frumuseții și a puterii creatoare care trăiește în Om, este înlocuită cu platitudinea istovitoare a acestui joc de aparențe. Imaginea mitică a nașterii lui Cristos, adică a lui Om în expresia sa conștientă, fiu al lui Dumnezeu și al Existenței, devine scenă de piață publică, făcută din carton, într-un târg de Crăciun. Ceea ce era menit să-i amintească lui Om Cine este El, devine încă un element al butaforiei, golit de orice semnificație.
O parte din noi vede această ruptură
între ceea ce pretindem și ceea ce trăim în interior. Iar ceea ce trăim în interior se reflectă cu precizie pe scena circulară a vieții și a lumii.
Încleștările interioare acumulate în timpurile din urmă și manifestate în relațiile și acțiunile noastre, ar putea să capete un punct final și să constituie cu adevărat un nou început. Am putea să ne naștem din nou, am putea să ne iertăm pe noi înșine și pe ceilalți, am putea să ștergem cu o singură mișcare în interiorul Inimii durere veche, alegeri vechi, convingeri vechi, judecăți de valoare și gesturi care au modelat experiența vieții noastre.
O reformă lăuntrică
ar genera o adevărată sărbătoare și sarabanda dezlănțuită a bucuriei, a eliberării din furcile caudine ale unei vechi identități. Am putea spulbera cu o singură răsuflare mecanisme de gândire și de emoție care ne înlănțuiesc pe dinăuntrul nostru, pur și simplu făcând din finalul unui timp, finalul unui mod de a fi. O renaștere care s-ar reflecta în renașterea lumii fiecăruia dintre noi.
Un zâmbet. Om nu mai crede în această renaștere, după cum nu crede nici în renașterea lumii sale. Nu poate accepta că Lumea este reflexia lumii sale interioare, alcătuite din gânduri, emoții și convingeri care-i modelează experiența de a fi. Nu crede că natura sa profundă este alcătuită din Sensibilitate și Luminozitate adică din Iubire și Lumină, căci se privește pe sine de la nivelul judecăților și al emoțiilor corozive care-i stăpânesc adâncimea.
În timpul acesta, ritmurile Existenței
se înalță și se coboară, ca un fel de Respirație Universală care mișcă toate planurile experienței de a fi, lumea interioară și cea exterioară deopotrivă. Universul și Lumea, timpul și spațiul, gândurile și emoțiile, atitudinile și conceptele pulsează, apar și dispar, oscilează necontenit, se reflectă în ritmurile relațiilor noastre și ale acțiunilor noastre. Infinita înțelepciune a Existenței îi oferă lui Om oportunitatea de a lăsa, de a ieși din cercurile dureroase ale propriei identități, de a alege gânduri noi și atitudini noi, ocazia de a se transforma și a celebra experiența.
Drama Lumii cu tot ce cuprinde ea, este o punere în scenă a dramei interioare a lui Om, și singurul mod în care Acesta se poate cunoaște pe Sine, prin propria sa experiență. Și în mijlocul acestei magnifice drame cosmice proiectată din Inima lui Om, acesta și-a lăsat semnele pentru a-și aminti. Cristos, Fiul lui Dumnezeu, și nașterea lui celebrată periodic este unul din marile Semne pe care Om și le-a lăsat pentru a-și aminti că este stăpânul absolut al propriei sale experiențe, pentru a-și aminti că Acela care se naște în mijlocul Lumii nu este altcineva decât Fiul lui Dumnezeu.
E despre noi înșine.
Noi suntem Acela care se naște în mijlocul Lumii, care se lasă crucificat în uitare pe crucea plată a dimensiunii orizontale, pentru ca într-o bună zi să descopere că Dumnezeu a fost dintotdeauna, este și va fi mereu în Inima sa, sursa întregii sale Experiențe de a fi.
Crăciunul și sărbătorile Nașterii
sunt, pur și simplu unul dintre momentele în care Existența ne deschide poarta asumării propriei noastre experiențe, ne cheamă înăuntru, în creuzetul alchimic al propriei noastre Inimi, în care este formată, la propriu, întreaga noastră realitate. Crăciunul nu este o zi cu roșu în calendar, ci un moment de reamintire a adevăratei noastre naturi. Este o deschidere către Conștiența profundă care iluminează Adevărul despre noi înșine și despre Lumea pe care o proiectăm necontenit, la fiecare răsuflare.
În termenii cei mai concreți, este reamintirea că gândurile și emoțiile noastre, structurate în convingeri despre noi înșine și despre existență, NU sunt Adevărul, deși le luăm drept adevăr. Este reamintirea că putem schimba în orice clipă ceea ce gândim, căci aceasta este natura gândirii, pulsatorie. Putem transforma în orice clipă alegem să o facem, natura corozivă a emoțiilor, dezvăluindu-ne nouă înșine Frumusețea, Puterea și Adevărul care curge în noi din Sursa interioară, necontenit.
Am putea să privim chiar acum la Marile Semne
pe care ni le-am lăsat pentru a ne putea aminti, ba chiar am putea lua în considerare aceste cuvinte și acest Crăciun pentru a ieși din jocul exterior al reflexiilor, al butaforiei, și a coborî o clipă în Centrul absolut al Ființei, în laboratorul alchimic al realității noastre interioare, într-un act de Conștiență și de curaj. Am putea chiar acum dacă am vrea, să aprindem Lumina în interiorul nostru, pentru a vedea străvechile noastre credințe despre noi înșine și despre realitate.
Am descoperi rapid că spațiul aparent întunecos al ”inconștientului” în care am îngropat concepte vechi solidificate în credințe, nu numai că poate fi iluminat prin Conștiență, dar așteaptă să fie iluminat și transformat. Aceste credințe care ne modelează din adâncuri experiența vieții nu sunt altceva decât gânduri, perspective dublate de lanțuri de emoție și întărite în timp de experiențe. Am luat aceste experiențe, de multe ori dureroase, drept dovezi că ceea ce credem despre noi înșine și despre viață este adevărul.
Aprinzând Lumina
am descoperi, chiar acum că am luat propriile noastre gânduri drept Adevăr, și în felul acesta am modelat noi înșine natura evenimentelor pe care le-am trăit. A aprinde lumina Conștienței în centrul lumii noastre interioare este a desființa toate perspectivele pe care le-am formulat despre noi înșine, toată mitologia neputinței și auto-victimizării, credințe modelate în timpurile inocentei și uneori dureroasei noastre copilării, credințe în judecată, vinovăție și ispășire, credințe despre o lume exterioară, străină, adversă, periculoasă, credințe despre non-valoare și despre nevoie, despre lipsă și injustiție…
Convingerile sunt gânduri/judecăți solidificate
în emoții trăite din nou și din nou, devenite piloni ai realității, axe de experiență în jurul cărora am construit relații complicate și dureroase, am construit apărări în fața unor primejdii închipuite, asigurări în fața unor catastrofe modelate prin propria noastră imaginație, in scenarii apocaliptice. În cele din urmă, împrejurul acestor gânduri/convingeri am construit o paradigmă, un mod de a privi lumea și pe noi înșine, un mod de a experimenta realitatea auto-generat… care acum poate fi, pur și simplu, dizolvat… așa cum a fost creat.
Cum ar arăta sărbătoarea nașterii Domnului dacă nașterea s-ar petrece cu adevărat, în interiorul plasmatic al Inimii lui Om?
Ne-am spus deja Adevărul,
în mod mai mult decât simbolic, prin cuvintele lui Cristos, care afirmă în drama exteriorizată numită Lume, că Mă voi naște în Inima TA. Nașterea Domnului se petrece în ”ieslea” 😊 interioară, în lumina sclipitoare a Conștienței, în care propriile gânduri și emoții care au definit o lume, se arată ca ceea ce sunt cu adevărat, creații, modelări ale puterii lui Om. Vechilor noastre credințe le-ar veni sfârșitul, pentru a lăsa loc unor noi moduri de a gândi despre noi înșine și despre lume. Domnul s-ar naște în noi înșine, am fi noi înșine, biruitori asupra umbrelor de gândire și emoție, recunoscând arderea naturală aflată în centrul Ființei noastre…
Aceasta ar fi împlinirea sărbătorii, întemeiată într-un nou Adevăr, reamintit.
Căci Adevărul despre noi înșine nu poate fi altfel, decât reamintit.
Depresia care însoțește sărbătorile lumii noastre vine din aceste străvechi convingeri despre noi înșine și despre natura existenței, dublate de efortul de a crea în exterior butaforia strălucitoare, convențională, socială, menită să acopere cu sclipici goliciunea întunecată a lumii interioare, structurată în judecăți și emoții încremenite de prea mult timp.
Cristos este Marele Semn
pe care ni l-am lăsat încrustat în lumea exterioară pentru a ne reaminti Adevărul despre propria noastră naștere, din nou și din nou, în miezul oricărei realități am crede că suntem. Ne vorbim nouă înșine, ne reamintim Cine și Ce Suntem. Nu ne învârtim în cercuri închise, repetitive, căci existența și toate realitățile se nasc în spirale din propria noastră Inimă, precum galaxiile din propriul lor centru de putere. În același fel, noi suntem galaxii de evenimente care se petrec în timp și spațiu. Împrăștiem împrejurul nostru gânduri și cuvinte și gesturi, le sudăm prin atitudine și emoții, le transformăm în gesturi, le turnăm în relațiile din viețile noastre și le structurăm în situații și configurații de experiență.
Dar Sursa sacră din care toate acestea se nasc, aflată în profunzimea Inimii lui Om, există în afara timpului și a spațiului. Plasma fundamentală din care se naște Lumea, prin fiecare din noi, această Luminozitate pe care o numim Conștiență și această Sensibilitate primordială ce se transformă apoi în emoție, relație și creație, este ceea numim Cristos. Este Acela care se naște ca Om, în trup din carne și sânge, dar care este menit să-și amintească Adevărul despre el însuși și despre natura experienței de a fi.
Crăciunul Marilor Semne este aici și acum,
chiar în clipa în care aceste cuvinte sclipesc în Minte și în Inimă. Ele poartă în ele impulsul natural care trăiește în fiecare din noi de a restaura Adevărul. Noi toți suntem Om și purtăm în noi întreaga Cunoaștere despre noi înșine. Cum ar putea fi altfel? Am amânat de prea multe ori întoarcerea către noi înșine. Am acoperit cu neîncredere această dimensiune-sursă a propriei noastre Ființe. Am crezut de prea multe ori că suntem doar gândire într-un corp apărut în existență printr-un accident al materiei și biologiei.
Dar Misterul din care se naște fiecare răsuflare, Luminozitatea din care răsucim fiecare gând, Sensibilitatea din care modelăm fiecare percepție, miracolul că suntem vii și Conștiința noastră care oglindește tot ceea ce există sunt aici și acum dintotdeauna și pentru totdeauna, afirmând acest Adevăr irefutabil (ah, ce-mi place acest cuvânt!) despre adevărata noastră natură: Om este Fiul lui Dumnezeu – Misterul.
Acest Crăciun al Marilor Semne este mai mult decât în Crăciun oarecare. Un mare ciclu al Existenței se încheie și un alt ciclu începe. Foarte mulți oameni întrupați pe această planetă care se rotește în Conștiința noastră, încep să-și amintească Adevărul. În vreme ce încă și mai mulți rămân agățați, cu un fel de disperare care crește pe măsură ce diferitele dimensiuni ale experienței de a fi devin tot mai tensionate, în vechile credințe și structuri de gândire/emoție.
Tensiunea vremurilor este reală.
Ea se manifestă în lumile noastre interioare, în relațiile noastre, în situațiile vieții personale, și devine foarte, foarte vizibilă în fenomenele Lumii: război, crize, frică. Și totuși, întreaga tensiune este încă odată experiență menită să declanșeze procesul interior al nașterii unei Umanități care-și recunoaște adevărata natură prin Conștiență. Unii dintre noi sunt pe cale de a face acest lucru, iar alții, desigur, pot rămâne ancorați în vechea paradigmă a separării, a neasumării experienței de a fi.
Într-un fel, în acest moment, Umanitatea se află într-un fel de sens giratoriu al propriei Conștiințe, care se pară traiectorii de evoluție și, mai ales de Creație. Căci Om este în esența sa un Creator de Existență, prin Miracolul care strălucește în Inima sa. Îl putem numi Dumnezeu, Sursa, Misterul, îl Putem numi Adevăr sau Iubire sau Frumusețe, Pace, Putere sau Viață, Bucurie, Bine sau, pur și simplu EU în natura ultimă a ceea ce suntem.
Fie ca acest Crăciun al Marilor Semne pe care ni le dăm noi înșine, să devină un moment al Nașterii în și din noi înșine, al recunoașterii și al Adevărului.
Avem TOTUL pentru că SUNTEM totul.
Singurul lucru care ne separă de această Conștiență este, simplu, ceea ce am crezut despre noi înșine. Iar acestea se schimbă Acum și Aici dacă decidem acest lucru.
Și dacă facem acest lucru, nu mai este nevoie să împodobim cu luminițe chinezești brazi tăiați din propriul nostru corp, căci devenim Copacul Vieții luminos prin el însuși, nu mai este nevoie să umplem sacii cu cadouri inutile menite să acopere relații lipsite de iubire și structurate în vechi judecăți, căci cadoul pe care-l facem Lumii și celorlalți sunt propria noastră radianță plină de bunătate, născută din Conștiența de Sine. Nu mai este nevoie să acoperim depresia cu aparențe sau medicamente, ea dispare spulberată de descoperirea că suntem deja, și am fost dintotdeauna Acela din care Lumea se naște. Și nu invers.
Om
Practica Prezenței lui Dumnezeu
Adevărul care ne face liberi, despre care vorbește Cristos, este chiar adevărul despre noi înșine. Am uitat că suntem Lumina Lumii, că Lumea se petrece în propria noastră Conștiință, că această Lumină dăruită necondiționat nouă, prin naștere, este ceea ce devine gândire și simțire, cuvânt și emoție, conștiință și corp. Iar Prezența este reamintirea prin trăire a Adevărului.
Continue reading11.11
Sunt conștient. Conștiența mea este capacitatea de a percepe orice obiect, formă, idee. În lipsa conștienței, lumea mea dispare în neant. Se stinge. Conștiența mea este lumina în care văd …totul. Toate lucrurile de care sunt conștient se petrec în Conștiința mea, vasăzică. Inclusiv corpul meu, senzațiile, emoțiile, gândurile, memoria. Sentimentul existenței se datorează conștienței mele.
Mai întâi sunt conștient și exist. De fapt, Conștiența și Existența, adică sentimentul de a fi, sunt un singur lucru. Dacă nu sunt conștient, nu exist, și nu exist decât când sunt conștient.
Ce sunt eu? În ultimă instanță, sunt Conștiență și Existență. Nenumăratele mele nume, corpul, mintea, senzațiile, răsuflarea, acțiunile și relațiile dintre ele, sunt particularizări ale acestui EU conștient și existent, care se află în spatele tuturor formelor de manifestare.
Eu sunt om, am un nume, o poveste, un număr de gânduri și dorințe din care se nasc relații și acțiuni… toate acestea sunt posibile pentru că exist și sunt conștient.
Nimic nu este ascuns, totul este aici, acum, gata dintotdeauna pentru a fi trăit. Așa începe Cartea Maestrului Interior. Cu afirmația că nu există nimic ocult și că Întregul, tot ceea ce există, este deschis Conștienței noastre. Cartea este călătoria interioară a Conștienței care privește pe rând în toate dimensiunile ființei și ale existenței, deschide toate ușile pentru a constata cu simplitate afirmația din prima pagină. Nimic nu este ascuns.
La fel este Școala Maestrului Interior. O explorare directă a fiecărei dimensiuni fenomenale a ființei și a existenței, în care Om descoperă că nu există nimic ascuns și totul este modelat din Lumina primordială, numinoasă, a propriei sale ființe. Existența este Conștiență modelată.
Maestrul este Omul care devine conștient de propria sa natură și astfel descoperă că Lumea pe care a crezut-o exterioară și obiectivă este o proiecție uluitoare a propriei sale Lumini. Voi sunteți Lumina Lumii, spune Matei Evanghelistul, iar Luca spune ”Împărăția lui Dumnezeu este în voi”. Lumina care face posibilă Lumea este chiar Conștiența în care Om vede toate lucrurile și din care modelează gândire, senzații, percepții, iar apoi relații, acțiuni…
Cu alte cuvinte, Existența se naște în Lumea interioară a lui Om. Fiul omului realizează trezindu-se că este totuna cu Fiul lui Dumnezeu, Cristos, sau Lumina, sau Conștiența pură care strălucește în Inimile tuturor. Mulți oameni, o singură Lumină, o singură Conștiență, un singur Fiu al lui Dumnezeu.
Acesta este Maestrul Interior. Este Conștiența trezită în miezul experienței umane, corporale, este realizarea interioară a Adevărului despre noi înșine și despre ceea ce numim realitate. Jocul existenței se petrece în propria noastră Conștiință și Conștiința suntem noi înșine. Implicațiile acestei revelații sunt enorme și schimbă complet răspunsurile pe care le dăm în viețile noastre, oricărui context.
Anul acesta, tema fundamentală a Școlii Maestrului Interior a fost ”Arta de a ne visa viața”. Visătorul nu este altcineva decât Maestrul Interior în aspectul său creator. Noi toți ne visăm viața și întreaga noastră realitate nu este altceva decât visul despre noi înșine. Lumea noastră interioară alcătuită din gânduri și credințe, emoții și senzații, dorințe și amintiri, este plasma din care modelăm întreaga proiecție. Doar că nu ne dăm seama de acest lucru… un timp.
Punctul de cotitură în viețile noastre este atunci când începem să ne punem întrebări despre noi înșine. În fața unor situații și relații și conjuncturi despre care începem să observăm că sunt repetitive, realizăm că ele reflectă ceva din noi înșine, din felul nostru de a gândi și de a fi. Este începutul unei investigații interioare la capătul căreia, inevitabil, descoperim că tot ceea ce am crezut despre identitatea noastră este o …eroare cognitivă.
Credem că suntem ”cineva”, o persoană, definibilă prin individualitate și prin separare, o particulă din miriade altele ale Întregului, dar pe măsură ce mergem mai adânc în cercetarea interioară, descoperim că tot ceea ce ne individualizează, începând cu corpul nostru și povestea noastră, cu modurile noastre de a gândi și de a fi, nu sunt nici pe departe personale ci fac parte din curgerea existenței, sunt fenomene și forme proiectate pe ecranul Conștiinței, de către Lumina interioară care izvorăște din Centrul absolut al ființei noastre.
Descoperim, cu alte cuvinte, că identitatea noastră este o creație, un modelaj al propriei noastre Lumini, iar Lumea în care ne aflăm este o oglindă sferică ce reflectă cu perfecțiune fiecare gând și fiecare val de realitate interioară. Ceilalți oameni, relațiile în care suntem implicați, situațiile și configurațiile vieții noastre nu numai că nu sunt o întâmplare, dar se remodelează necontenit în funcție de ceea ce suntem noi în interiorul nostru.
Cu această asumare lăuntrică a realității începe libertatea de a crea … lumea. Nu, nu suntem aici în această lume, pentru a suferi, ci pentru a descoperi ce suntem noi. Maestrul, Lumina, Conștiența, care este natura noastră ultimă, este substratul care a făcut posibilă dintotdeauna experiența noastră de a fi, doar că am modelat această experiență în moduri … din care iată, în cele din urmă, am învățat… ce suntem.
Nimic nu este ascuns. Doar am crezut că este, pentru că am crezut greșit ce suntem. Identitate înseamnă limitare și limitarea creează obscuritate. Lumina Conștienței răsare din Absolut, în fiecare dimineață a unei zile și la fel, a unei vieți, pănă când realizăm Adevărul despre noi înșine. Zile după zile și vieți după vieți jucăm jocul Conștiinței, imaginând nenumărate forme de limitare și durere, nenumărate forme de lipsă și obscuritate… pănă când începem să intuim Adevărul despre noi înșine și despre Existență.
Maestrul din noi înșine nu este o negare a vieții, nici a trupului și a formei, dimpotrivă, este acel Ceva conștient din care se naște întreaga sarabandă a gândirii și a formei, adică Creația. Diferența între a trăi Lumina din noi și rătăcirea pe tărâmul umbrei, este capacitatea de a modela experiența vieții. Nu vrem altceva decât bucuria, completitudinea, pacea, sentimentul întregirii. Obscuritatea incompletă din noi a căutat toate acestea într-un ”exterior” proiectat. Maestrul îl trăiește deja înăuntru, și fiecare acțiune, relație și creație a sa, este o exprimare a acestei bucurii de a fi.
A trăi la nivelul măiestriei, este a fi fericit și liber, generos și creator, este a privi realitatea fenomenală ca fiind interioară și parte din mine însumi, este a fi spontan și intuitiv, zâmbitor și deschis, este a trăi cu Mintea vastă și Inima profundă, este a iubi și a crea. Este destinația lăuntrică a fiecărui om, inevitabilă. Este chiar descoperirea că nimic, niciodată nu a fost ascuns, că Adevărul a fost întotdeauna prezent în noi înșine, fiecare respirație, fiecare gând și fiecare sentiment pe care l-am trăit vreodată a fost născut din acest Adevăr inexprimabil în cuvinte, al propriei noastre Inimi.
Inima … noastră. Multe corpuri, multe identități, multe povești similare, o singură Inimă, o singură Conștiență, un singur Maestru.
Pentru mulți, acestea sună ca o metaforă. Dar, dacă aceste cuvinte ajung la tine azi, este pentru că ești pregătit să deschizi această poartă interioară.
Suntem în 11.11. Unsprezece este cifra Maestrului Interior și de aceea azi este momentul potrivit pentru a auzi chemarea lăuntrică.
Ascultă-TE.
Conștiență, Lumină, Inimă, Maestru, Cristos, Sinele – toate acestea sunt nume ale unei singure dimensiuni care naște Lumea prin fiecare dintre noi, la fiecare răsuflare. Adevărul, Iubirea, Frumusețea, Pacea și Puterea creatoare, Viața și Creația se nasc din acest substrat fundamental al Ființei. Este ceea ce căutăm dintotdeauna și ceea ce, inevitabil iese la suprafață în fiecare dintre noi, căci este singurul lucru care există.
Timpul său este ACUM.
Agnis
Școala Maestrului Interior 11










