Under Pressure » Călătoria Inimii Skip to content

Under Pressure

Elena Francisc-Țurcanu

11 noiembrie 2021

„Can’t we give ourselves one more chance?Why can’t we give love that one more chance?” Freddy Mercury

Aceasta pare să fie tema principală pentru luna noiembrie, presiunea. Dacă am știut vreodată să ne recunoaștem adevărul, acum pare că începem să ne îndoim, cu atâta presiune din toate părțile. Toți ne simțim, într-un fel sau altul, Under Pressure.

Ne simțim presați din interior, căci vrem să ne acordăm cu adevărul nostru lăuntric. Dar, de multe ori, nici nu mai știm care este acela, dacă nu știm să ne ascultăm cu atenție. Ne simțim presați din exterior, și pe bună dreptate, căci sub pretextul de a ni se face  ”binele”, tot despre presiune este vorba. Am tot lăsat, în ultima vreme, ne-am tot eliberat de vechi tipare de gândire și mecanisme emoționale, însă tema reinventării noastre, despre care am pomenit luna trecută, este încă prezentă. Suntem în plin proces alchimic, coagulându-ne o nouă identitate, atât la nivel personal (fiecare în felul său), cât și la nivel colectiv. Nu e un lucru ușor. La asta se adaugă presiunea suplimentară în ceea ce privește poziția pe care o luăm în fața a ceea ce ni se impune. Trebuie să facem alegeri noi, unele chiar foarte grele, ce țin de integritatea și de libertatea noastră. Am putea spune că luna aceasta vine încărcată cu multă tensiune și știm toți  ce se întâmplă cu un recipient pus  sub presiune.

Această presiune ne obligă să ne găsim echilibrul și curajul de a arăta care este poziția noastră, ceea ce susținem și care este adevărul nostru. Și va crește dacă, la nivel personal, nu mai rezonăm cu locul în care suntem, dacă nu mai suntem în acord cu oamenii  din jurul nostru. Și, de asemenea, dacă nu ne-am eliberat încă de vechi atașamente emoționale. Presiunea crește până în punctul în care nu mai putem rămâne în expectativă și va trebui să alegem.

Cu alte cuvinte, presiunea este o forjă a adevărului. Ne obligă să ne poziționăm, să alegem, adică să exercităm propria noastră libertate. Fie să avem curajul a ne deschide și a recunoaște că a venit momentul să lăsăm vechile atașamente de sisteme ce nu ne mai reprezintă! Și fie să mergem mai departe fără a mai stagna în ele, găsind în noi puterea de a ne renaște. Nu vrem să ne tot bălăcim în resturi emoționale și să ne învârtim, la nesfârșit, într-un cerc, vicios, de victimizare. Făcând asta, victimizându-ne, pierdem oportunitatea de a folosi energia prezentă acum pentru noi toți. O energie foarte puternică, a renașterii, a împuternicirii, și care vine să ne ajute să evoluăm.

Tensiunea este, uneori, foarte bine venită. Fără ea, am bălti în apele nămoloase ale neputinței și ale compromisului. Gândiți-vă la un termen limită. Unii oameni (eu, de exemplu, am funcționat așa multă vreme) lucrează cel mai bine în conformitate cu termenele limită, deoarece acestea oferă o structură sarcinii sau proiectului. Ne aflăm acum, cu tot ce trăim la nivel global, într-un termen limită energetic pentru a schimba modul în care gândim, modul în care privim realitatea și înțelegem cum să creăm următorul pas. Recunoscând, însă, că nu putem crea un nou pas înainte de a ne întoarce înlăuntru, mai întâi. Înainte de a reflecta la tot ce am creat. Căci la ceea ce trăim, la nivel global, am contribuit fiecare. Prin propriile măști, închideri, îndoieli, suspiciuni, furii, violențe, lipsă de respect. Și, mai ales, prin falsitatea pe care, fiecare în felul său, a hrănit-o de-a lungul vieții în diferite situații, relații, contexte.

Modul în care ne privim pe noi înșine și realitatea, acum, este atât o sarcină individuală, cât și una colectivă. În mijlocul haosului și al confuziei – unde și cum să mergem mai departe? – presiunea pe care o simțim cere echilibru. Și merită să ne oprim puțin și să ne punem întrebări. Fără a ne pune, cu sinceritate, întrebări și a ne oferi un răgaz pentru a asculta răspunsurile născându-se, tot cu sinceritate, înlăuntrul nostru, această presiune se va prelungi. Căci echilibrul nu vine decât în urma unui răspuns. Realitatea nu poate fi înșelată de răspunsuri prefabricate sau de bun simț. Pentru obținerea echilibrului și ieșirea de sub presiune este nevoie de un răspuns acordat cu adevărul nostru interior. Altfel, presiunea se prelungește. 

Mai sunt la locul potrivit acum? Mă simt, cu adevărat, sprijinit/ă, susținut/ă, în ceea ce privește binele meu, sănătatea mea, evoluția mea?

Toți avem nevoie de o disciplină puternică acum, pentru a nu aluneca în negare, în letargie, în depresie, pentru a nu intra pe șleaul vechi de învinuire sau pe panta resentimentelor. Este nevoie să ne folosim voința și practica zilnică pentru a rămâne în recunoștință și apreciere pentru ceea ce avem în acest moment, fără a pierde din vedere consacrarea vieții noastre.

Pentru ce sunt aici, acum, în această viață? Doar pentru a-mi plăti ratele la bancă și a mă supune unui sistem cu care nu rezonez deloc? A avea o viziune pentru viitorul nostru personal este extrem de important, deoarece va da sens și scop oricărei provocări sau lupte pe care o întâmpinăm pe măsură ce avansăm sub presiune. „Under pressure

Tensiunea este o energie care face ca lucrurile să se întâmple. Sub presiune, materialul recipientului nostru se poate sparge sau dezintegra. Luna aceasta ar putea fi o provocare pentru structurile fizice în care trăim. Orice lucru fix sau dur este supus presiunii, căci se opune curgerii vieții în mișcare. La fel este și cu structurile noastre numite ego. El este acela care simte schimbarea, adică mișcările de val ale vieții, ca pe o presiune, pentru că prin natura sa rigidă se opune curgerii. Inevitabil, opoziția este preludiul unei mari destructurări … de ego. Și o dată cu acesta este în primejdie rezultatul conjugat al tuturor structurilor egotice ale acestei lumi, adică sistemele sale de putere

Un mare dar ne oferim dacă ne acordăm atenție și grijă, fiind cât mai prezenți posibil în monitorizarea propriei presiuni interioare și exterioare, pentru a-i înțelege cauzele și a acționa în consecință.

Adesea, nerăbdarea poate crea tensiune. Am decis să mergem mai departe cu o relație, un proiect, dar rezultatele nu se întâmplă precis așa cum vrem sau exact la momentul la care ne dorim. Nerăbdarea creează tensiune. O altă sursă a presiunii ce simțim poate fi o alegere sau o acțiune pe care am amânat-o sau frustrarea de a nu putea vedea clar ce este în față. Sentimentul de necunoscut, creează tensiune. Presiunea internă poate fi, de asemenea, legată de bătălia dintre alegerile pe care ceilalți ne presează să le facem, spre deosebire de alegerile pe care noi vrem să le facem și care sunt mai aliniate cu ceea ce vrea inima noastră, mai în acord cu adevărul nostru.

Dacă ai citit până aici, te încurajez acum să te oprești puțin și să identifici sursa, sau sursele, presiunii pe care o simți acum.

Odată ce le-ai identificat, găsește în tine curajul și voința (nu este adevărat că nu le ai! Ele sunt acolo, înlăuntrul tău!), determinarea și consecvența, pentru a te angaja din nou în alegerea corectă și apoi oferă-ți darul de a avea încredere în momentul potrivit și de a primi sprijinul de care ai nevoie pentru a realiza acest lucru.

Cere! Vei primi susținere, sprijin, odată ce te deschizi și ceri. Înrădăcinează-te, adânc, în propriul tău adevăr și ai încredere în a ta putere de creator. Tu, doar tu, îți creezi propriul destin! Încredere!

Lucrul cu presiunea simțită ca venind din exterior necesită disciplina voinței și a atenției tale. Identifică care este, pentru tine acum, cea mai mare sursă a presiunii pe care o simți. Da, poate părea ceva doar de ordin personal însă, adu-ți aminte, nu este niciodată doar individual. Este, întotdeauna, și colectiv. Mai ales acum, în contextul pe care-l trăim toți la nivel global. Drepturile omului, violență, justiție, inegalitate, încălzirea globală, agățarea de sisteme vechi ce nu servesc binelui nostru … Toate acestea, laolaltă, formează un mare declanșator de presiune în relațiile noastre, în comunitățile noastre, la locul de muncă.

Stabilește-ți limitele în fața presiunii pe care o simți din partea celorlalți,

mai ales dacă aceasta este despre ceva ce nu este în acord cu tine. A-ți seta limite clare este o modalitate de a rămâne, cu încredere, pe calea ce ai ales. Setează-ți limitele de care ai nevoie însă respectă alegerile fiecăruia. Poate că poți pierde contractul de muncă la actualul job, dacă alegi să spui „NU” la ceva care nu este în acord cu credința ta, cu adevărul tău. Și, da, asta provoacă disconfort și mult stres. Însă, curajul de a-ți respecta integritatea, demnitatea, umanitatea, te obligă să-ți extinzi viziunea asupra a ceea ce credeai că poți face. Te obligă să ai încredere că poți să manifești o altă creație (un alt job). Ceva la care ai tot visat și ai crezut, din varii motive, că nu poți, nu ești în stare, nu e momentul … Iată, această presiune, poate creează exact contextul potrivit în care tu să te împuternicești.

Realitatea ne servește, întotdeauna.

Dar nu să rămânem cei care am fost, ci ne ajută să ne transformăm, să evoluăm. Instrumentele sale de evoluție conțin această presiune. Este o presiune asupra ego-ului nostru care tinde să se autoconserve, o presiune asupra conceptelor despre noi înșine și despre realitate, o presiune, de fapt, asupra noastră, cei care am fost. Prezentul, în eternă curgere, presează asupra structurilor trecutului forțând schimbarea. Este presiunea Vieții asupra încremenirii în proiectul vechi în care tindem să înghețăm, noi și Lumea. Da, Realitatea ne servește. Dar nu lui ego, ci Sufletului nostru a cărui prioritate este, dintotdeauna și pentru totdeauna, ascensiunea interioară.

Fie că vine din interior, fie din exterior, presiunea creează o oportunitateAceea de a ne reinventa. Și dacă rezonezi cu toate acestea, atunci fă primul pas plonjând în această Meditație Vindecătoare pe care am creat-o pentru acest moment: Întoarcere la Adevărul interior

Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.


Adaugă un comentariu

Newsletter

Abonează-te la newsletter și primești un cupon de reducere de 10% pentru prima ta comandă pe site-ul Călătoria Inimii