Echilibrul în vremea virusului

Echilibrul despre care vorbesc este cel psihic, emoțional și energetic. Toate la un loc dau starea noastră de sănătate și forța răspunsului imunitar în fața oricărei provocări.

Dar acum este vorba despre mai mult decât atât. Realitatea pe care o trăim este rezultatul unor dezechilibre majore, colective, ale noastre împreună. Dar își au originea în dezechilibrul interior al fiecăruia.

Gândirea, emoția și atitudinile, adică lumea noastră interioară, sunt sursa întregii realități. 

Instrumentele echilibrului sunt aici, când avem cea mai mare nevoie de ele.

Carrie Ann Baade- Manufacturing the tears

Personal, am parcurs toate etapele dezechilibrului interior, cu toate consecințele sale, fizice, emoționale, relaționale și… ca situații de viață. Am înțeles în cele din urmă mecanismele interioare prin care experiența vieții mele este creată de gândire, emoție și atitudine. Și, cel mai important, că orice criză, de orice fel, este o oportunitate.

Am învățat să modelez lumea interioară a gândirii, emoției și atitudinii, pentru a crea experiența vieții așa cum mi-o doresc. Am șlefuit timp îndelungat o tehnologie interioară foarte eficientă și i-am învățat și pe alții să o folosească. Cu rezultate remarcabile.

Așa am creat Școala Maestrului Interior – un parcurs de dezvoltare personală și spirituală, am scris Cartea Maestrului Interior, care conține în ea toate mijloacele și ghidajul pentru ca oricine să poată străbate Calea. Am selectat și editat împreună cu Elena AmmaRa cărți folositoare acestui proces de transformare interioară prin care trecem toți și le-am pus la dispoziția tuturor.

Facem toate acestea de foarte mult timp. Mulți oameni folosesc deja experiența noastră. Până acum erau mai degrabă cei aplecați către auto-cunoaștere, psihologie și spiritualitate. Acum însă criza de transformare ne atinge pe toți și toți avem nevoie, mai mult ca niciodată, de aceste mijloace esențiale de a modela lumea interioară pentru a rămâne în echilibru și a depăși momentele grele de incertitudine.

Am numit această tehnologie interioară Practica Prezenței.

Lucrează cu Atenția, Respirația Conștientă și Atitudinea pentru a reinstaura echilibrul interior în orice moment. Dizolvă gândirea compulsivă, emoțiile corozive și tensiunea din corp, restaurează claritatea, încrederea și inteligența emoțională. Toate acestea la un loc conduc la echilibru, vitalitate și transparență în fața vieții, de care depinde forța răspunsului imunitar.

Toate mijloacele pentru dobândirea și păstrarea echilibrului interior pe care le-am creat, alcătuiesc o panoplie completă, foarte eficace în aceste vremuri provocatoare. Nu sunt un panaceu universal. Secretul lor este acela că sunt mijloace cu care poți transforma însăși sursa realității tale, mentală, emoțională, corporală, relațională și de situație. Nimeni nu poate schimba asta, decât tu. În zadar vei aștepta ”să se schimbe”. Nu se va întâmpla până când nu-ți vei lua realitatea vieții în mâini.

Fă-o, dacă simți că ești pregătit să-ți asumi responsabilitatea propriei vieți.

Am ales această consacrare, de a lucra cu Conștiința, acum foarte, foarte mult timp. În vremuri obișnuite, căutarea de sine pare mai degrabă un hobby. Acum este o necesitate absolută.

Această înțelegere, că noi suntem sursa realității împreună cu  mijloacele de a conștientiza și modela aceste dimensiuni interioare, au devenit mai importante ca niciodată. Intră pe site și alege-ți Cărțile și Experiențele de care ai nevoie pentru porni pe Calea pe care ai amânat-o deja prea mult. O nouă lume se naște prin noi, acum. Fii parte din aceasta, căci lumea veche, așa cum o cunoaștem, se dizolvă.

Fie ca Echilibrul și Conștiența să fie alegerea noastră.

Maestrul Interior nu este o metaforă, ci destinația fiecăruia dintre noi.

(HFT)

p.s. Carrie Ann Baade este o pictoriță contemporană, profesoară de arte la o universitate din California. Picturile ei arhetipale reprezintă atât de impecabil procesele de conștiință ale lumii noastre, încât nu mă pot abține să le folosesc pentru a ilustra articolele Călătoriei Inimii.

Poveștile care ne țin prizonieri. Și cum putem să ne eliberăm

Poveștile, trecutul și identitatea

Încă din vremuri imemoriale, poveștile au colectat și documentat atât istoria noastră colectivă cât și trecutul nostru personal. Poveștile sunt peste tot în lume, reprezentând o piatră de temelie pentru cultura noastră. Că sunt povești religioase, mituri, legende, povești personale, toate ne-au călăuzit, într-un fel sau altul, în călătoria vieții noastre. În familiile noastre, de sărbători, la nunți, botezuri, înmormântări, poveștile familiei se tot repetă. În felul acesta, istoria familiei pare să rămână vie, amintindu-ne de rădăcinile noastre și, poate, inspirând generațiile viitoare.

Chiar dacă poveștile pe care le tot repetăm ne pot servi în diferite moduri pozitive, a rămâne blocați în vechile povești este nesănătos și ne ține în micime. Atunci când, însă, în mod constant, ne bazăm pe povești trecute pentru a ne justifica prezentul sau viitorul, ne auto limităm. Îi permitem trecutului să determine ce ar putea fi. Iar ceea ce ar putea fi are potențiale nebănuite. A tot rămâne în ce a fost și cum a fost, nu este altceva decât o reciclare a experiențelor trecute.

Poate că, doar pentru că trăiesc ceea ce trăiesc acum (pe de o parte, încă mai curg în mine frumoasele trăiri de la ShamaniA Retreat, pe de altă parte, emoții puternice mă traversează de ieri de când Țoțonera Curandera a trecut într-o altă dimensiune), mă pot așeza să scriu despre acest subiect. Poveștile pe care ni le spunem despre noi înșine și felul în care ele ne țin prizonieri în trecut. Ni le spunem nouă înșine dar și celorlalți, despre cine suntem, de ce suntem așa cum suntem, ce și cât putem și cum s-a întâmplat asta.

Poveștile reprezintă întotdeauna trecutul, și când suntem în ele, momentul Prezent ne scapă. Poveștile devin identitatea noastră și în cele din urmă prizonierat. Eliberarea de propriile noastre povești este însă inevitabilă, atunci când descoperim că poveștile ne împiedică să trăim ceea ce vrem să trăim în viețile noastre. 

Atașament natural de poveste. Durerea trecutului vs frica de schimbare

E momentul să renunți la vechea ta poveste! – i-am spus, privind-o în ochi, în ziua dedicată Arhetipului Vindecătorul, în ShamaniA Retreat.

Cum adică? Cum adică să renunț la tot ce mi-am spus ani la rând? Păi am dezvoltat chiar și glume, pe seama poveștii mele de viață. Anecdote. Am pus, de-a lungul anilor fundițe și floricele, paranteze de tot felul. Cum adică să renunț la acest fir narativ? Tocmai ce m-am măiestrit la a-l povesti. Pe bune? Tocmai asta îmi ceri, să renunț la povestea vieții mele?

De la bucuria ce era prezentă, brusc, energia furiei și a frustrării s-a instalat rapid. Respingere în fața propunerii mele de a renunța la povestea cu care s-a identificat și de a-și da voie să se arate în adevăr și autenticitate.

Da’ chiar așa, de ce ar renunța la vechea ei poveste? Doar este atât de importantă pentru ea. A fost chiar fundamentală în calea dezvoltării ei personale. A condus-o până unde este ea acum. Această poveste (cu tot felul de nuanțe) a fost cea care a forțat-o, până la urmă, să sape adânc în trecutul ei și să revadă tipare vechi, de gândire, de comportament. Această poveste de viață este cea care i-a arătat umbrele, a ajutat-o să se înțeleagă pe ea și să-i înțeleagă pe ceilalți. A ajuns chiar să depindă de această poveste de viață. Cum să renunțe acum la ea?

Am văzut-o cum, pe parcursul întregii zile ce-a urmat în ShamaniA Retreat, și-a domolit din furie și chiar s-a întrebat de ce a reacționat cu atâta furie la propunerea mea. A înțeles că ori de câte ori intră într-o asemenea reacție atât este pentru că o rană veche, încă deschisă, a fost atinsă. Și-a dat seamă că i-am propus, de fapt, să renunțe la păturica ei comodă cu care se înfășura, în siguranță și confort. Povestea vieții ei. Mi-a spus, cu mare deschidere, privindu-mă sincer în ochi, că nu este în stare să renunțe la povestea vieții ei. Dacă nu mai am această poveste cum vor mai înțelege oamenii cine sunt și de ce sunt în felul aceasta? Cum aș mai putea influența ce cred alții despre mine, dacă aș renunța la povestea vieții mele?

Cu siguranță că, la fiecare dintre noi, în diferite momente din viața noastră, aceste povești au fost necesare. Poate că le-am folosit pentru a ne justifica cuvintele și acțiunile, ca ceilalți să vadă cine suntem sau cine vrem noi să vadă ei că suntem. Sau, poate, în unele situații, poveștile pe care ni le-am tot spus despre viața noastră, ne-au ajutat să traversăm momente dificile, aducându-ne puțin confort.

Dar, oare, mai avem nevoie de ele acum? Mai contează ele acum? Oare nu ne fac mai mult rău decât bine, dacă continuăm să le hrănim? Ne țin în micime, poveștile noastre? Ne împiedică creșterea și evoluția? Dacă da, când e momentul să le lăsăm?

Suntem în mod natural atașați de poveștile noastre, dar ele devin o capcană, căci ne țin în trecut și ne împiedică să trăim lucruri noi în viețile noastre. Adică să evoluăm prin experiență. A rămâne în poveste pare asigurator, dar în cele din urmă generează durere și stagnare. când durerea devine mai mare decât frica de a schimba, atunci este momentul să renunțăm la poveste. 

Identificând motivațiile interioare. Povestea justifică perpetuarea trecutului

Salva vindecătoare a Arhetipului Vindecătorul, pe Roata Medicinei Șamanice, este „a spune povești”. Un adevărat Vindecător știe să spună povești. A împleti poveștile, cu scop curativ și de vindecare, este magic. Dar nu la acestea mă refer, nu la cele care ne inspiră și ne vitalizează, ci la cele care ne țin în băltire, în stagnare, cele care ne îngreunează ori de câte ori ne tot repetăm despre cele rele ce au fost și cât de greu a fost totul și ce mi s-a întâmplat mie și ce mi-a făcut mie mama…

Vezi tu acum în tine, fără să te judeci însă, de câte ori te-ai prezentat celorlalți cu povești precum ce copilărie nefericită am avut… am avut cancer… ce violent tată am avut… cât m-a batjocorit mama…

Ce mai contează că tatăl violent a murit de vreo 30 de ani și tu acum ai 55 de ani. Ce mai contează că de mult ți-ai dat seama că mama ta nu te-a batjocorit niciodată doar că tu ai decupat așa într-o anumită situație din adolescență. Ce mai contează că sunt 10 ani de când nu mai ai cancer de sân. Sau spui asta doar ca oamenii să nu te judece că ai implanturi din alte motive? Sau vrei să te vadă precum o supraviețuitoare? Sigur nu ai vrut să te prezinți precum o victimă când ai spus că ai avut cancer… sau că mama te-a batjocorit… sau că tatăl tău a fost violent.

Pentru ce tot spui aceeași poveste, mereu și mereu? Care este scopul ei? O împărtășești pentru a-i învăța pe ceilalți din ea? Pentru a te conecta cu ceilalți? Pentru a-i inspira? Sau te agăți de ea din cu totul și cu totul alte motive?

Povestea cu mama care te-a batjocorit este doar pentru a-ți justifica sau a-ți găsi explicații, scuze, și nicidecum pentru a-i motiva pe ceilalți. În esență, povestea pe care o tot spui nu este deloc inspiratoare. Ba dimpotrivă. Doar îi trage în jos și pe ceilalți. Le dă apă la moară să își plângă de milă copila. Dar, da, dacă renunți la poveștile tale atunci cum vor mai știi ceilalți ceea ce vrei tu ca ei să știe despre tine? Sigur că îți înțeleg întrebarea: mă vor mai place oamenii dacă nu aud, mai întâi, povestea mea tristă, vor mai înțelege ei de ce sunt atât de nemulțumită pe cât sunt?

Dar cât de important este asta? Până la urmă, nu putem controla ceea ce gândesc ceilalți despre noi. Sunt aceste povești, aceste fire narative, tentative de a le modela opiniile celorlalți, sperând că ne protejează sau că ne fac mai plăcuți în ochii lor? Sau mai înțeleși și acceptați?

De cele mai multe ori, aceste tot rostite și răstălmăcite și înflorite povești, nu fac altceva decât să ne taie aripile, împiedicându-ne să ne aventurăm în lume, chiar așa vulnerabili cum suntem, să explorăm, să transformăm, să evoluăm. De ce preferăm să rămânem copila batjocorită de mama? Când, de fapt, știm de mult că nu a fost chiar așa.

Aceste povești ne mențin în zona de confort pentru că finalurile lor sunt, întotdeauna, predictibile. Știm ce se întâmplă, mereu și mereu, în povestea vieții pe care o tot spunem tuturor. Dar cum ar fi să ne dăm voie să ne rescriem povestea? Să alegem alte personaje? Să creăm un alt fir epic și, în felul aceasta, să ne dăm voie să ne eliberăm, să ne extindem….

Eliberarea poveștii este propria eliberare

După ce ne înțelegem mai bine poveștile și de ce ne tot agățăm de ele – cu toate parantezele și înfloriturile și fundițele și floricelele pe care le-am tot adăugat și cu toate glumele și anecdotele pe care le-am creat pe seama lor – putem vedea cum ele ne țin pe loc. Și dacă vrem, cu adevărat, să evoluăm, atunci e nevoie să le dăm drumul.

Provocarea constă în a recunoaște care sunt poveștile care ne țin în băltire, în micime, în minciună, și care sunt cele care ne vindecă, ne inspiră, ne motivează, ne ajută să creștem. Recunosc puterea de vindecare ce rezidă în curajul de a împărtăși o durere, o traumă, dar este foarte important să fim atenți cum, când și de ce ne tot spunem aceeași veche poveste. De fiecare dată, mai adăugând o mică, mare, paranteză.

Ce detalii includem când ne spunem poveștile? Ce detalii lăsăm la o parte? Ce decupaje facem pentru a ne face să arătăm mai bine, mai victime, mai curajoși… mai vinovați…  mai… Cât adevăr păstrăm? Ce alterăm din ce a fost? Cât ne aducem, de fapt, aminte cu adevărat?

Cu siguranță poveștile noastre ne țin pe loc și ne forțează să continuăm a ne crea credințe limitative. Și este doar responsabilitatea noastră să le dăm drumul, să ne eliberăm de ele, dacă vedem și simțim că ne țin în stagnare, în băltire, în micime. Este responsabilitatea noastră să le mulțumim, vechilor povești, și să emanăm recunoștință pentru tot ce ne-au adus, dar să ne luăm rămas bun de la ele. Chiar dacă ele nu dispar niciodată, le putem arhiva, nemaifolosindu-le acum, pe măsură ce facem pași pe calea evoluției noastre. Până vom putea da delete total. Ele nu dispar, evenimentele ce am trăit. Ceea ce putem schimba, însă, cu adevărat, este perspectiva din care le privim. Delete la vechile interpretări.

Poate că, într-o bună zi, vom mai spune aceste povești și altor persoane. Poate că le vom spune detașați și fără prea multe înflorituri ș paranteze, fără emoții și dramolete. Poate că vechile povești, arhivate acum, asupra cărora alegem perspective noi, le putem spune dintr-o nouă vibrație. O vibrație care să nu-l facă pe cel care ascultă să fugă mâncând pământul sau să vrea să ne evite pe viitor și nici să-l tragă în jos în vechile lui emoții și dramolete. Ci, dimpotrivă, cuvintele pe care le folosim pentru a ne spune de acum înainte povestea vieții să-l inspire și să-i crească vibrația.

Abia când încetăm să ne agățăm de vechile povești, abia atunci și ele încetează să ne definească. Își pierd puterea asupra noastră. Nu mai au forță să ne țină în micime, în umbră, în butaforie. Asumându-ne curajul, în ciuda fricii, de a da drumul acestor vechi povești, ne deschidem în fața inimaginabilelor potențiale. Ne eliberăm din propriile închisori, ne creăm noi căi ce ne conduc în călătorii la care nici nu am îndrăznit să visăm.

Magia devine posibilă și prin ea ne călăuzim singuri către transformarea la care am tot visat.

Elena Francisc-Țurcanu

ps. De aceste meditații ghidate care îți deschid porțile interioare către vindecare și cunoaștere de sine, te poți folosi pentru a te elibera de vechile povești. Fiecare din aceste meditații ghidate reprezintă un portal către transformare.

Un zâmbet pe bicicletă

Binele pe care ni-l vor … alții

Lumea a fost închisă, în ultimul an și jumătate. Cum adică nu ai știut? Păi pe ce lume ai fost? Sau ai dat acum, repede, repede, delete la tot ce-a fost și te-ai întors la normalitate? Că doar … „OldHABITS, always better together” .

Restricții, suspiciune, blocări, distanțare socială și… da, dragele de ele… măștile! Măști împrăștiate, peste tot în lume, cu atâta generozitate și cu promisiunea că ele ne protejează. Toate însă, restricțiile, suspiciunea, distanțarea socială și măștile,  au fost scăldate în doze puternice de frică. Pardon, frică groaznică amestecată bine de tot cu propagandă. Unde mai punem că și percepția sociala a fost compromisă. Dar ce să ne mirăm aici. Ne-am distorsionat singuri, de-a lungul vremii, capacitatea de a percepe în profunzimea lucrurilor.

Deci, să revin, scăldate în doze puternice de frică și injectate bine cu propagandă, toate cele mai sus menționate au fost modificate permanent și manipulate, cât lumea a fost închisă, în ultimul an și jumătate. Bineînțeles, au fost modificate și manipulate de o intenție bună, aceea de siguranță pentru binele nostru. Cine să creadă că este o intenție aparentă? Doar BigPharma și Organizația Mondială de Sănătate, ne vor binele, nu-i așa? E pentru sănătatea noastră tot ceea ce ei fac. De ce am crede, oare, că toate cele mai sus menționate – restricțiile, blocajele, distanțările sociale, măștile… și, of course, el grande va@cin – ar fi susținute de agende politice și sociale incontestabile care, chiar dacă au ieșit la suprafață, doar nu le-om da crezare. Doar ne vor binele.

Binele pe care alții îl aleg pentru noi, și mai ales structurile acestei lumi, nu este același bine pe care l-am alege noi înșine, dacă am avea curajul să o facem. Adevărul este la mijloc. Ei ne spun ce este bine pentru noi, iar noi suntem prea indolenți uneori pentru a alege ceea ce simțim că este bine. 

Un zâmbet larg, de desene animate!

Atenția noastră, ce-am făcut cu ea?

Habar nu am dacă or fi doar ani, sau vieți, de când m-am prins că ori de câte ori apar evenimente globale, uriașe, ce să mai zic de pandemie, mult mai multe sunt cele care se petrec pe dedesubtul butaforiei ce transpare la suprafața realității. Mult mai multe decât cele ce alegem să vedem sau despre care suntem informați. Pardon, manipulați. Păi, de ce n-am fi, având în vedere că ne-am bătut joc de energia sacră numită Atenție, investind-o în mize mult prea mici? Ne turnăm Atenția în comparații, etichete, judecăți, în haos mental, în ce nu ne place, în loc s-o investim în ce vrem să creăm, ce vrem, cu adevărat, să trăim. Cum să nu se folosească de ea – de Atenția noastră, pe care n-o prețuim și o risipim aiurea – cei care știu să și-o folosească pe a lor către un scop bine țintit?

Atenția comună, a masei, se luptă din greu pentru a menține, cât de cât, o biată conștientizare. Ce să mai fim atenți de subtilități și de percepții profunde?  Ce să mai fim atenți la ce este, de fapt, dincolo de aparențe? Însă, dacă acum ne-am opri, cu adevărat, o clipă și am întoarce atenția înlăuntru, oferindu-ne un moment de răgaz și de ascultare atentă, am putea găsi în noi vibrația adevărului. Adevărul, întotdeauna, iese la suprafață. Avem nevoie de timp, de încredere în propria putere, pentru a ne deschide și a-l asculta, al privi în față. Chiar dacă el nu este încă văzut acum la scară largă, va fi dezvăluit, fără îndoială. Doar să avem încredere și să ne recuperăm Atenția – energie sacră, creatoare.

Da, respiră și oferă-ți un moment de răgaz autentic, un moment de ascultare atentă, dacă tot ai ales să te așezi și să citești perspectivele mele personale despre viață. Ah, da. Poți apoi să zâmbești larg, ca la Tom& Jerry?

Totul s-a schimbat

În ceea ce mă privește, multe am schimbat în ultimul an și jumătate. În primul rând, a renunța la tot ceea ce aveam și eram în capitală și a ne muta definitiv aici, în vârf de deal, este o uriașă schimbare. Radicală. O nebunie, a fost catalogată de unii. Un act de curaj, de alții. Pentru noi, pentru mine și Horia, a ne muta aici, aproape de Sursă, a fost un pas normal pe Calea noastră împreună. Pas pe care deja ne pregăteam, de ceva vreme, să-l facem. Doar că s-a nimerit să fie în plină pandemie.

În rest, pare că n-am făcut mari schimbări căci am continuat cu tot ceea ce îmi place să fac. Însă, în realitate, totul s-a schimbat pentru că a căpătat o altă profunzime. Însoțiri individuale (chiar dacă au fost online majoritatea), Meditații ghidate, articole, Retreaturile Verii la Centrul Călătoria Inimii, Școala Maestrului Interior, ajunsă acum la a 7 a ediție – întreaga creație a căpătat o altă natură. O altă profunzime. Relațiile semnificative din viața mea, de asemenea, o altă profunzime. Cât despre relație de cuplu, de iubire conștientă, pe care o trăiesc împreună cu Horia, este greu de pus în cuvinte. Mă simt binecuvântată și profund recunoscătoare că pot trăi această dimensiune a iubirii.

Pare că nu sunt schimbări majore, în creația noastră, dacă mă uit doar la suprafață. Însă, totul, absolut totul, Creație și Relație, s-a schimbat. Eu însămi mă simt total diferită decât înainte să înceapă pandemia. Eu și Horia, împreună cu un grup de prieteni dragi, ne aflam la Assisi în a noastră Călătorie Inițiatică pe urmele Sfântului Francisc , la momentul când nebunia pandemiei s-a declanșat..

Da, lumea a fost închisă, în ultimul an și jumătate, dar am rămas tot timpul în contact cu toți oamenii dragi din viața mea, chiar dacă sunt răspândiți peste tot prin lume. M-am bucurat de calmul și pacea care, pentru o vreme, mai ales la începutul pandemiei, s-a așternut peste lume (mă refer la trafic mai puțin, poluare mai puțină…). Părea, la un moment dat, anul trecut în primăvară, că întreaga planetă își oferă un moment de răgaz, de respiro, de odihnă. Natura respira altfel. O respirație curată. Și asta m-a bucurat foarte mult. Ceva însă a început să pută iar mirosul urât venea dinspre industria medicală. Pardon, venea și de la mass media. Da, ai dreptate, și dinspre arena politică duhnea rău de tot. Dar toate astea nu au făcut decât să aprindă și mai tare scânteia conștienței oamenilor peste tot în lume. Din ce în ce mai mulți oameni au devenit mai conștienți, mai atenți la vibrația adevărului. Din ce în ce mai mulți oameni și-au recuperat încrederea în propria lor putere de creatori și încrederea în propria lor autoritate, ne mai investind-o în așa zise autorități ce numai binele nu ni-l vor. Întreaga Conștiință a crescut rapid, în toată nebunia realității sociale. Cel puțin, asta a fost percepția mea și vreau să cred că n-a fost doar o iluzie.

Este unul dintre motivele pentru care zâmbetul meu persistă. 

Așază-te și mergi

Dar nu am avut din prima această percepție. Ba dimpotrivă. M-am îndoit și eu, de multe ori. Însă, chiar când eram pe punctul să renunț la a mai avea încredere în transformarea globală, atunci mi-a devenit evident că aceasta este posibilă. În ciuda provocărilor. Sau, poate, chiar datorită lor. Trebuie doar să avem încredere și răbdare. Atât cât s-a produs, această transformare globală a avut deja loc. Sunt convinsă de asta. Mulți, foarte mulți oameni, nu mai sunt deloc precum înainte de nea covidu’. Evenimentele ce au avut loc, de-a lungul anului trecut, peste tot în lume, cele actuale, violența, minciuna, au captivat atenția colectivității. Umanitatea a devenit mai atentă. A înțeles că atenția este importantă.

Au fost momente când, da, am fost dezamăgită și m-am îndoit de integritatea unor oameni la care nu mă așteptam să plece capul la minciuni. Au fost momente când am renunțat să mai am încredere că ne putem schimba la nivel colectiv. Și, totuși, când am simțit că ceea ce se petrecea la nivel global – atunci când au fost evenimentele violente și minciuna era atât de evidentă – a captat atenția colectivității, am simțit emoții foarte puternice. Am simțit că vibrația adevărului, cu toate nuanțele sale diferite, este mai puternică și mult mai înaltă decât cea a minciunii. Am simțit atunci și un val de inspirație și de profundă încredere. Un fel de împuternicire. Un zvâc de creativitate. O energie vitală retrezită la viață. Valuri de imaginație ce mi-au fost sursă pentru creațiile mele. Și m-am așezat și am creat. M-am așezat și am mers în direcția noilor creații. Unele deja împărtășite. Altele aflate încă în al lor proces alchimic.

Deschideri uriașe prin care curgeau, atât de firesc, mesaje, simboluri, înțelesuri, revelații și toate cele ce am pus în meditațiile ghidate. Meditația și practica mea zilnică au căpătat o altă forță, oferindu-mi un nou echilibru și o perspectivă proaspătă. Însoțirile individuale s-au transformat în plonjări profunde ajungând să trăiesc, în fiecare sesiune, miracole imposibil de pus în cuvinte. O mare parte a lumii a fost afectată și influențată de anxietate, boală, frică și incertitudine. Am simțit și emanat în permanență compasiune pentru toți acești oameni, rămânând conștientă, mereu și mereu, că puterea este la mine. Că atenția – energie sacră, creatoare – eu decid în ce mi-o investesc. În frică sau în iubire? În separare sau în conexiune? În așa zise autorități sau în propria-mi autoritate? În medicamente, oferite cu pretextul că mă protejează dar care știu că-mi distrug corpul, sau în înțelepciunea trupului meu?

Zâmbește. Este unul dintre lucrurile care te salvează. 

Adevărul ne eliberează …

Am avut parte, aici în vârf de deal, de o iarna ca în basme. Am râs și-am plâns lacrimi de bucurie, zbenguindu-mă în nămeți precum făceam când eram copilă. Coală albă, după coală albă, Natura ne-a tot oferit. Zile întregi am avut pe chip un zâmbet ca în desenele animate cu Tom și Jerry.  Apoi primăvara, care la noi a venit mai lent, cam cu 3-4 săptămâni mai târziu decât jos la oraș, m-a bucurat cu simfonia verdelui în nuanțe indescriptibile. Această lentoare, cu care a venit primăvara la noi, m-a bucurat și m-a reconectat cu ritmul natural al ființei mele. Natura, păsările, animalele pădurii, toate m-au învățat lecții prețioase de când suntem aici. Plantele medicinale, de asemenea. Copacii, norii, fiecare răsărit și fiecare apus. Lacrimi de recunoștință și de bucurie au fost zilnic prezente pe al meu chip. Chiar și când zâmbetul de Tom&Jerry era prezent.

Când primăvara a început să se transforme în vară, pe la mijlocul lunii mai, a trebuit să ajung la București (pentru prima oară după 9 luni de locuit aici). A fost un mare șoc pentru mine. Haosul, intensitatea, instabilitatea, traficul, agresivitatea, toate ce simțeam la București păreau să fie în rezonanță cu valurile virale, cu violența armată de peste tot din lume, cu crimele și rasismul. A trebuit să fac un efort mare pentru a-mi găsi centrul și rămâne echilibrată și înrădăcinată în mine, mai ales în prima zi din cele 3 zile cât am stat în București.

Practica Prezenței, Respirația Conștientă, Ascultarea Atentă, Practica Recunoștinței, toate aceste instrumente pe care le folosim în lucrul nostru în Călătoria Inimii, m-au ajutat enorm. Au devenit, de-a lungul anilor, o practică vitală mai ales când echilibrul îmi este provocat.

Doar când ne oprim puțin, ascultându-ne cu atenție, gustând magia momentului prezent, ne putem clarifica și putem simți vibrația adevărului. Și când o simțim, apare natural, desigur, zâmbetul acela larg, de desene animate. 

„Există peste șapte miliarde de adevăruri în lume și o singură minciună gigantică.”

De-a lungul pandemiei, în diferite țări, flăcările de anxietate și frică de la virus s-au mutat în politică. Alegeri, voturi, schimbări majore. Pardon, aparent majore, în ceea ce privește politica. Dar cum nu mă pricep, ce pot spune altceva decât ceea ce percep. Eu percep politica ca fiind un sistem înșelător și conceput doar să pară că ne vrea binele dar, în realitate, ne despoaie de propria putere personală.

… ceea ce am perceput în timpul unor alegeri importante. Graficele și numele de viruși au crescut și au coborât, precum un flux și un reflux, precum o maree incomodă. În multe privințe, am fost toți separați unul de celălalt, pe durata pandemiei, deși comparațiile pre-virus ar arăta că am fost întotdeauna. Măștile rolurilor în care ne forțam să fim au existat dinainte de virus. Te-ai gândit la câte măști ai purtat înainte de virus? Măști pe care le-ai șlefuit, le-ai rafinat, le-ai distilat, de-a lungul anilor. Și nu pe care le-ai luat de la benzinărie cu 1leu!

De-a lungul ultimului an și jumătate, cât lumea a fost închisă, am continuat să-mi onorez, împreună cu Horia, consacrarea ce am ales împreună – o viață trăită în prezență, în conștiență, în bucuria simplității, în adevăr și în iubire – purtându-mi creativitatea personală la un alt nivel. Mi-am simțit împuternicirea, meditația, rugăciunea, ascultarea atentă și procesul alchimic, transformarea, precum o lumină călăuzitoare împotriva întunericului simulat și montat. Și nu montat oricum ci cu iscusință. Un întuneric al fricii foarte bine montat! Se pare că au editori foarte buni, de imagine și de sunet, oamenii ăștia care s-au jucat la butoanele lumii.

Însă, tot ce pot face cu adevărat (iar dacă rezonezi, te încurajez să faci la fel) este să mă bucur la maxim de aventura vieții trăită în prezență. În magicul ACUM care este, de fapt, tot ce contează. Și te încurajez să te bucuri, alături de mine și de foarte mulți alți oameni, aflați peste tot în lume, de această oportunitate uriașă ce trăim acum. Oportunitatea de a ne trăi experiența vieții în miezul unei schimbări energetice de neegalat. O schimbare universală. Energia Mamei Pământ, s-a schimbat. Nivelul de Conștiință s-a schimbat. Gradul de conștiență al multor oameni s-a schimbat. Sunt foarte recunoscătoare pentru acest val uriaș de trezire, de conștiență, care împuternicește întreaga Conștiință a umanității, deși recunosc și curenții puternici de frică și anxietate care ne tot trag înapoi în vechea realitate. Atât de mare este tentația de a ne lăsa trași de curenții vechilor obiceiuri, încât nici nu ne prindem când suntem în mijlocul lor. Asta dacă nu avem o practică zilnică și o determinare de a sufla în focul distilării vechii noastre identități.

Practica ne centrează, ne asigură, ne stabilizează în fața realității contradictorii și ne amintește să … zâmbim. 

Doi pași înainte, unul înapoi SAU doi pași înainte și trei înapoi?

Am scris, zilele trecute, despre „doi pași înainte, unul înapoi” deși simt de multe ori, și nu doar la mine ci la foarte mulți, că este mai degrabă ceva de genul: doi pași înainte, trei înapoi. De-a lungul vremii, mi-am rafinat încrederea că adevărul este piatra de temelie în orice. Fie că este vorba de relație sau de creație. Adevărul este și atributul fundamental al divinității. Și, cu toate că mi-am distilat încrederea în ceea ce privește adevărul, ultimul an și jumătate a fost cel mai provocator pentru mine în această direcție. Am perceput atâta separare, suspiciune, frică, anxietate, judecată, critică socială încât mi-a fost greu, de multe ori, să rămân în acceptare și îngăduință față de cei care alunecau din integritate și din adevăr. Dar, până la urmă, sunt atâtea adevăruri în lume, nu-i așa? De foarte multe ori, m-am recentrat și m-am conectat cu empatia și compasiunea pentru tot ce trăim la nivel de umanitate. Nu pot pretinde că știu eu mai bine decât alții sau că adevărul meu este mai bun. Fiecare dintre noi are propriul său adevăr. Așa cum fiecare poate alege să-și manifeste, sau nu, potențialul de a se observa, de a-și oferi un moment de răgaz, de ascultare atentă, de prezență, de a-și transforma modul de viață. Fiecare dintre noi are potențialul să aleagă iubirea înaintea valului de frică ce devine, de multe ori, precum un mare vârtej social care ne poate devora. Opusul iubirii nu este ura ci frica. De ce am alege să vedem, mai degrabă, ceea ce ne separă decât ceea ce ne unește? De ce să continuăm să refuzăm a vedea că împreună este mai ușor?

Măști gratis

Imediat cum restricțiile s-au mai liniștit, accentul social s-a îndreptat instinctiv către distracțiile din …  lumea veche. Repede, la shopping sau la distracția și divertismentul cu care eram obișnuiți. Asta au împărtășit cu mine foarte mulți. Că eu, aici în vârf de deal, mai puțin cu shopping-ul. Sinceră să fiu, acest aspect nu a fost niciodată ceva care să mă atragă. Deci, aflu că este goană mare acum către OldHABITS, către ceva cunoscut care oferă iluzoria stabilitate. Timp în care cei care au tot tras sforile fricii și ale anxietății încă se mai zbat într-un ultim efort de a-i ameți pe cât mai mulți cu vraja lor învechită. Pardon, am vrut oare să scriu vrăjeală? Nu, e bine cum am scris – vrajă învechită! Inevitabil, cei mai mulți sunt dornici să uite acest ultim an și jumătate. E normal. Au sertărașele și cutiuțele bine pregătite, în care să-și poată încuia durerea trăită cât frica a fost la cote inimaginabile. Am fost învățați toți, încă de mici, să ne închidem durerile și să punem, repede, un zâmbet fals, să punem floricele pe cutiuțele în care ne zăvorâm durerile și fricile. Am fost învățați să creăm măștile butaforiei. Ce măști luate de la benzinărie, când noi avem măști iscusite care chiar ne protejează? Astea, ce se vând acum, sunt de două parale, în comparație cu vechile noastre măști, îndelung rafinate. Pardon, nu de două parale ci de 1 leu, sunt cele ce pretind a ne proteja acum.

Sub măștile de 1 leu putem zâmbi încă. Dar sub măștile pe care ni le punem singuri, care sunt expresia finală a identității noastre, nu mai încape nici un zâmbet. 

Inteligența artificială și sinuciderea prin frumusețe

Iar în ultimii ani, social media ne-a învățat și ne-a condus rapid să facem asta la rang de artă. Adică, să ne punem măști, să arătăm că suntem altceva decât suntem. Zâmbete false, forțate, povești afișate fără să fie ancorate în adevăr. Iar când vrea omul să împărtășească ceva frumos și sincer, bum, te banează. Știi de ce nu mai sunt pe Instagram? Pentru că, în urmă cu vreo jumătate de an, am vrut să postez o poză cu un apus de Soare. Era ceva Divin. Chiar am simțit că Dumnezeu îmi vorbește în culori în acele momente. Știi ce s-a întâmplat când am încercat să postez? Am fost banată pe motiv că încurajez la sinu@cidere. Poftim!? Nici măcar nu am pus vreun comentariu. Doar poza cu acele culori Dumnezeiești și am fost interzisă de pe Instagram!

Așa se întâmplă când noi oamenii punem algoritmii inteligenței artificiale să decidă asupra comunicării dintre noi. Așa se întâmplă când noi ne lăsăm cu indolență în mâinile diferitelor interfețe care decid ce este politicaly corect și ce nu. 

Păi, poate că unii chiar cred că frumusețea ne omoară. Eu, în schimb, cred că ne salvează și ne vindecă. De aceea, onorându-mi ceea ce trăiesc acum, pe Colina Lunii, Dealul Zmeului și Dealul lui Om, înconjurate toate cu pădurea magică, aici – în locul unde frumusețea vindecă, am decis să ies și de pe fb. Oricum voiam să fac asta de ceva vreme, înainte ca o inteligență artificială să baneze o poză în care cineva zâmbește, sub pretextul că este un îndemn la insubordonare civică prin ne-purtarea măștii. 

Echipa Călătoria Inimii a decis să păstreze pagina Centrului nostru și celelalte pagini fb pe care le avem. Deci, cu siguranță, ceea ce voi scrie pe blogul nostru vor posta ei pe aceste pagini. Asta dacă îți va fi dor de ceea ce scriu. Am încredere însă că te abonezi la newsletterul nostru pentru a primi, direct, vești de la noi. Însă, dor de îți va fi cu adevărat, te încurajez să vii aici, în carne și oase. Aici, pe Colina Lunii, locul unde frumusețea vindecă. Ține de tine acum, dacă alegi să îngropi tot ce ai trăit în ultimul an și jumătate într-o cutiuță bine ornată sau să te prefaci cum că n-a fost și să te repezi la tot felul de distracții SAU să onorezi acest moment istoric și să faci, cu adevărat, o mare schimbare în obiceiurile tale, în viața ta.

Alege pentru tine! Nu lăsa pe alții s-o facă!

Mulți tot speră că, gata – bum, lăsăm acum totul în urmă, anxietate, frică, haos, boală, izolare, pierderi, nebunie, incertitudine, și revenim la OldHABITS – always better together (mi s-a părut foarte tare acest logo pe care mi l-a trimis Horia, aflat acum la București, chiar când scriam despre a renunța la vechi obiceiuri).

Mulți se chinuie din răsputeri să dea totul la o parte, tot ce au trăit – durere, pierderi, frică, separare – să le pună undeva și să uite de ele. Însă, extraordinara schimbare la nivel de energie și de vibrație, continuă. O schimbare universală care continuă și pe care merită s-o onorăm și să contribuim, fiecare în felul său unic, la ea. Conștiința este într-o continuă evoluție, indiferent de această regresie mondenă, socială. Nu are nicio șansă, după mine, întoarcerea la … normalitate. Suntem în plină ascensiune. Tu decizi dacă îți pui la fermentat și apoi la distilat vechea identitate, rafinând una nouă și în acord cu noua lume, noua vibrație ce trăim acum, sau dacă te încăpățânezi să tragi de vechea identitate. Tu alegi pentru tine!

Voila, cam așa fu, în mare, pentru mine, perioada ultimelor 18 luni. O imensă afirmare a puterii pe care mi-o aleg și ne-o alegem fiecare. Putem alege să ne lăsăm luați de valul mic al realității sociale, risipindu-ne atenția – energie sacră creatoare – în frică, sau putem alege să fim pe creasta celui mai înalt val al transformării pe care-l trăim în această viață, asumându-ne încrederea în puterea noastră de creatori conștienți.

Valul ascensiunii, al transcendenței, este prezent! Valul ce ne ajută să ne îmbrățișăm destinul și de a ne manifesta puterea de creatori conștienți. Eu mi-s pe val, călărindu-l și rafinându-mi noua identitate, păstrându-mi centrul și încrederea și mai ales zâmbetul de desene animate.  Tu ce alegi?

Elena Francisc-Țurcanu (AmmaRa)

PS: Astăzi am călărit bicicleta prin sat, hoinărind și bucurându-mă, precum în copilărie. Zâmbetul din desenele animate cu Tom și Jerry s-a instalat rapid pe chipul meu, la prima coborâre cu viteză amețitoare. A dat să dispară repede, imediat cum am început să urc la deal, dar am ales să-l păstrez viu și să continuu a pedala. Zâmbetul care mi-a adus aminte că nu există cale de întoarcere, ci doar înainte, odată ce-am ales valul transformării.

Doi pași înainte, unul înapoi

După primele două Retreaturi magice pe care le-am avut aici, sus – pe Colina Lunii, la Centrul Călătoria Inimii, ascultând acum împărtășirile celor care au participat, pot înțelege reacția de împotrivire în fața acestei tendințe uriașe de a face un pas înapoi după ce doi au fost făcuți înainte. Doi pași înainte, unul înapoi. Iată, o temă atât de prezentă la noi toți în această perioadă.

Revelații, înțelesuri, răspunsuri, vindecări, conștientizări, energie nouă, entuziasm, inspirație, toate sunt trăite la cote maxime în călătorii precum Practica Prezenței – Respirație Holotropică, Anam Cara Retreat Magic de Sânziene. Și toate fac ca cei doi pași înainte să fie extrem de prețioși pentru fiecare dintre participanți. Dar și pentru noi, pentru mine și Agnis, care conducem aceste retreaturi.

Zvâcul creator, elanul, bucuria renașterii și vibrația adevărului, a iubirii, a comunității, ne fac pe toți să vrem să ne mișcăm tot înainte și tot mai repede. Însă, de-a lungul anilor și după sute și sute de experiențe, am ajuns să înțeleg și să simt că nu este nimic greșit cu pasul înapoi. Este chiar foarte bine venit, dacă este făcut și trăit conștient. Este acel moment de inspirație.

Putem privi pasul înapoi precum nevoia de a ne opri, de a respira, de a privi – cu atenție – înainte de a continua să suflăm cu fervoare în focul cu care ne distilăm vechile identități. Putem lua acest pas înapoi precum alegerea de a mai curăța ceva ce s-a tot agățat sau de a lasă ceva vechi – un tipar de gândire, o credință – să moară. Putem privi acest pas înapoi ca decizia de a închide, de a finaliza, ceva ce a rămas nerostit, neiertat, neîmpăcat într-o relație semnificativă pentru noi. Putem privi acest pas înapoi ca decizia fermă de a detoxifica corpul sau de a renunța la o dependență. Sau, pur și simplu, nevoia de a privi mai atent, de a simți, noul plan, noua creație, noua identitate în care vrem să ne investim atenția și energia.

Ce vreau de fapt să trăiesc? Cum vreau să fiu de acum înainte? Ce las să moară din vechea mea identitate ca ceva nou să renască acum?

Iată întrebări care au nevoie să ne oferim acest … un pas înapoi. Sunt acești doi pași înainte acordați cu ce vreau, cu adevărat, să fiu, să trăiesc?

Întotdeauna, pentru fiecare dintre noi, există o mare rezistență și respingere față de acest pas înapoi. Există critică și judecată. Uneori, chiar foarte aspră ne este auto-critica și judecata. Ne biciuim pe noi înșine. Alteori, hrănim tendința de a nega întregul parcurs doar pentru a desființa încrederea că cei doi pași au luat-o în direcția bună. Și asta doar pentru a fi nemulțumiți apoi. Obstacolele pe care le întâmpinăm, după mari deschideri, după alegeri importante, chiar în pragul unor uriașe schimbări, sunt prezente la noi toți. Nu doar la cei care participă la Retreaturile noastre. Doar dă-ți voie și privește în dimensiunea vieții tale. Care sunt cele mai obișnuite piedici pe care le întâmpini mai ales după ce faci niște alegeri importante?

În Călătoria Parcurs Alchimic către o nouă identitate în care mă aflu cu femeile din Cercul Sacru Anam Cara, suntem acum la etapa Fermentarea. Acolo unde apar demonii, piedicile, care ne țin pe loc. Unul dintre „demoni”, foarte prezent și foarte hrănit de mai toată lumea, este nemulțumirea. Un altul, nerăbdarea. De multe ori, apar chiar amândoi acești „demoni”. Și unde mai pui că apare și încăpățânarea de a nu da drumul la cele ce știm că se opun schimbării ce-am ales.

Cum ar fi ca acest pas înapoi să-l considerăm a fi unul necesar și foarte bine venit înainte de a îmbrățișa, complet și total, schimbarea?

Folosește-te și tu de acest pas înapoi – dacă și la tine este acum prezent – pentru a privi, în dimensiunea vieții tale, la tot ce are nevoie să fie finalizat, eliberat sau integrat. Folosește-te de energia comunității din care faci parte, cere sprijinul ghizilor tăi și susținerea celor dragi. Învăță să ceri și deschide-te pentru a primi. Primește cu grație și cu recunoștință. Întotdeauna primești, dacă ai curajul să ceri. Și adu-ți aminte că acum, mai mult decât oricând, este despre comunitate, despre împreună. Nu mai este nevoie să te încrâncenezi să dovedești că poți și singur. Ai făcut asta destul. Nu mai este doar despre un proces individual, personal. Ci despre unul colectiv. Dar pentru a onora acest proces colectiv este esențial să putem renunța la a da vina pe alții, la resentimente, la suspiciuni, la regrete. În aceste zile, încărcate cu energia unui Portal Magic, te poți elibera de resturile emoționale ce te țin în trecut.

Pentru a face față nerăbdării, e nevoie să fim în acceptare a ceea ce este. Să fim în curgere și să nu ne opunem pasului înapoi. Avem nevoie de claritate, în ceea ce privește direcția schimbării, a noii identități, a nevoilor, a visurilor. Pasul înapoi poate fi răgazul de a plonja înlăuntru pentru a aduce claritate sau pentru a ne da voie să curgem fără să ne mai atașăm de un anumit rezultat. Fără a mai forța, fără a mai grăbi acțiunile. Adică, fără a mai grăbi cei doi pași înainte. Intențiile tale, dacă tot te-ai așezat acum să citești aceste rânduri, fie să-ți fie clare și dinamice dar nu te încrâncena. Dă-le drumul, abandonează-le sinelui tău suprem, marilor forțe, divinității pentru a le manifesta când este cel mai potrivit moment pentru tine. Doi pași înainte, unul înapoi. Doar adu-ți mereu aminte dacă cei doi pași înainte sunt în direcția potrivită. Cea aleasă de tine acum! Nu cea aleasă de alții pentru tine.

Eu văd acest dans, doi pași înainte – unul înapoi, ca fiind cel potrivit acum pentru a ne asuma responsabilitatea.

A conștientiza ce fel de nouă identitate vrem să naștem, să creștem, să rafinăm, vine la pachet cu asumarea responsabilității. Nu ne mai putem preface că nu știm ce avem de schimbat, de făcut și la ce trebuie să renunțăm, odată ce am conștientizat. Poate că, uneori, pentru asta este pasul înapoi. Ne obligă să recunoaștem, cu sinceritate, și să ne asumăm responsabilitatea. Altfel, doar ne păcălim și doar pretindem că vrem schimbare. Schimbăm doar măștile. Toți știm, dacă ne dăm voie să ne ascultăm și să ne simțim înlăuntrul nostru, ce este bun pentru noi. Avem însă nevoie de multă determinare, de disciplină, de consecvență și de încredere pentru a continua să păstrăm în viață zvâcul creator, elanul, bucuria renașterii și vibrația adevărului, a iubirii, a comunității. Fără a le păstra vii, nu vom putea păstra nici cei doi pași înainte. Nu în direcția aleasă, în niciun caz.

Ceea ce construim acum, fiecare în felul său unic, este pentru lumea în care vrem să trăim, este pentru copiii noștri. Și avem nevoie să rămânem încrezători în puterea noastră de creatori. Avem nevoie de curaj de a merge, cu determinare, înainte. Pasul înapoi doar ne oferă posibilitatea de a ne opri și a fi sinceri în ceea ce privește direcția celor doi pași înainte.

Știi, cu claritate, încotro merg cei doi pași înainte ai tăi? Și ce alegi să faci, când simți pasul înapoi?

Dacă nu ai claritate, profită de energia ce curge acum prin acest Portal Magic către Soarele Spiritual  și găsește ce te împiedică să strălucești.

În pași de dans conștient,

AmmaRa

Iubirea nu poartă mască

Acest moment: despre Adevăr și tipare de gândire

În această perioadă pare că Existența îmi tot servește oportunități prin care să regândesc și să curăț vechile perspective. Unele dintre ele erau cam ancrasate, ce-i drept. Altele au încercat să supraviețuiască, punându-și straie spirituale.

Natura, cu toată bogăția și a ei permanentă invitație de a fi atentă la propriile-mi ritmuri, mă ajută să-mi adâncesc percepțiile, să-mi rafinez simțurile. Și, da, să-mi curăț vechile perspective. Trăiesc senzația că totul în jurul meu (și mai ales înlăuntru), se reașază, din nou, în această perioadă. La fel de viu este și sentimentul că relația mea cu practica necontenită a Prezenței, a Recunoștinței, cu disciplina, crește exponențial.

Primește în dar acum a mea Filă de Jurnal. Încărcată cu vibrația Adevărului și a trăirilor mele din această perioadă. Nu am simțit să scriu, în ultima vreme, decât de mână în jurnalul meu. Parcă nu mă mai simt deloc bine să stau cu degetele pe tastatura laptopului, când Natura îmi oferă atâtea posibilități de a sta cu mâinile-n țărână, în plantele medicinale, în iarbă, în ciuperci, în flori…

Am fost mai mult în ascultare, în ultimele săptămâni, și-n observarea procesului alchimic în care mă aflu, la nivel individual dar și cu femeile din Cercul Sacru Anam Cara. În această dimineață, însă, după sesiunea de shaking la răsăritul Soarelui, am simțit să scriu. Și … iată-mă, împărtășind cu tine acum.

În ultima vreme, atât în grupurile mici cu care lucrăm cât și în sesiunile de însoțire individuală pe care le oferim aici, la Centrul Călătoria Inimii, a fost foarte mult despre emoții și despre rostirea adevărului. Pare însă că ieșim acum din tărâmul emoțiilor zguduitoare, și sunt convinsă că asta nu se petrece doar aici la noi, la Centrul Călătoria Inimii, ci peste tot. Ceea ce trăim toți acum, la nivel global, are de a face foarte mult cu rostirea adevărului și, mai ales, cu felul în care alegem să gândim.

Ce tipare de gândire cultivăm pentru a nu mai ajunge să ne identificăm cu emoțiile zdrobitoare?

E nevoie să ne oprim, periodic, pentru a ne investiga, cu cea mai mare sinceritate, tiparele de gândire, modul în care interpretăm realitatea (oamenii, situațiile, contextele). Să ne oprim pentru a ne explora, cu sinceritate, credințele și convingerile care ne modelează experiența vieții. Făcând această investigație lăuntrică sinceră, în mod inevitabil, dăm drumul la emoții. Dar, pentru procesul alchimic al vieții, nu contează deloc să ne punem atenția pe emoții sau ne bălăcim în ele la nesfârșit. Contează, mai degrabă, să decidem a ne reînnoi, în permanență, modul vechi de gândire. Contează să curățăm filtrul îmbâcsit de vechile convingeri și condiționări. Contează să identificăm mecanismele de apărare (pe care le-am creat copii fiind) și apoi să avem curajul să renunțăm la ele.

Știm, întotdeauna ce este bine, cu adevărat, pentru noi

Toate acestea noi le explorăm, în profunzime, în retreat-urile din această vară și, mai ales, în Școala Maestrului Interior ajunsă acum la a 7-a ediție. Mă simt profund recunoscătoare că putem oferi acest spațiu – Centrul Călătoria Inimii – sacru pentru noi și pentru toți cei care vin aici sus pe Colina Lunii.

Nu contează dacă vii sau nu, în vara asta, la vreun retreat de-al nostru ci contează atitudinea ta acum în acest proces de mare transformare. Toți avem acces la noi percepții, în această perioadă, dacă ne deschidem pentru a le primi și dacă ne lărgim modul îngust și învechit de a privi lumea, oamenii, situațiile.

Putem în orice clipă să ne scuturăm de emoții, învățând din ele și fără a ne lăsa pradă lor. Putem în orice clipă să ne întrupăm discernământul și să spunem „stop” vechii perspective. Putem în orice clipă să spunem stop vechii povești pe care ne-am tot repetat-o o viață întreagă. Și, DA, putem în orice clipă să spunem stop forțelor care au încercat să pună stăpânire pe mintea noastră spunându-i ce să creadă, în cine să aibă încredere, de cine și de ce să se teamă.

De-a lungul anilor, lucrând deja cu mii de oameni în Cercurile de Vindecare, în Retreat-urile verii, în Ceremonii și Ritualuri Sacre, în  Școala Maestrului Interior, am ajuns să văd și să simt că nu există, niciodată, doar o singură perspectivă. Ci, întotdeauna, multiple sunt perspectivele care creează întregul. Și, chiar și atunci, când credem că percepem Întregul, tot mai rămân aspecte ce țin de marele mister.

Dacă ne uităm acum la ce trăim la nivel global, nu avem cum să nu vedem că această insistență pe o singură perspectivă este ciudată. Eu, recunosc sincer, nu pot să nu mă întreb: de ce sunt banați, anulați, discreditați toți cei care au o altă perspectivă decât cea oficială?

Oricâtă autoritate vor unii și alții să-și aroge, vocea noastră lăuntrică știe, întotdeauna, ce este cel mai bine pentru noi înșine. Nu așa zișii „experți”. Oricât de greu pare să mai avem încredere în intuiția noastră – atunci când totul în jurul nostru ne spune că e greșit să gândim/facem într-un anumit fel, că doar niște „experți” știu ce este mai bine pentru noi, merită să dăm crezare acestei voci interioare. Merită s-o cultivăm. Dar pentru asta, din nou, e nevoie să ne mai oprim din facere și să ne ascultăm pe dinăuntru. Să ne investigăm, periodic, tiparele de gândire, credințele, convingerile.

Pentru mine e foarte dificil să rămân în non-judecată, recunosc sincer, atunci când văd că sunt oameni – cu o expertiză demnă de toată lauda – care atunci când expun adevărul și vin cu dovezi clare și evidente, sunt reduși la tăcere. Însă, conștientizez că nu ajută la nimic judecata mea aspră și că, de fapt, continuând să judec nu fac decât să întrețin exact sistemul pe care-l judec. Dacă asta trăim, la nivel global, atunci este despre fiecare dintre noi.

Eliberarea de frică, prin Adevăr 

În sesiunile de lucru individual, mulți mi-au împărtășit în ultima vreme, că le este cel mai greu să-și rostească adevărul când chiar și cei pe care îi iubesc și îi consideră foarte apropiați refuză să mai aibă de a face cu ei dacă au o altă părere. Adică, până când nu spui și tu ceea ce vor ei să audă, nu mai ești iubit și acceptat. Iată cum iubirea și acceptarea este precum un troc.

Frică. Frică. Frică. Frica ne-a guvernat pe toți, și întreaga lume, în ultimul an și jumătate. Cu ajutorul fricii, suntem ușor de manipulat. Frica ne erodează suveranitatea. Ne face vulnerabili mai ales în fața celor ce o evocă cel mai mult. E un joc pervers al celor care generează frică și apoi – bum! – vin repede cu o soluție! Nimeni care ne dorește cu adevărat binele nu se folosește de frică pentru a ne vedea neajutorați și îngroziți. Nimeni care ne dorește, cu adevărat, binele nu încearcă să ne separe unii de alții. Dacă tot plecăm capul sau dăm din cap supuși – precum cățelușul de pe bordul Daciei, din vremea copilăriei mele – și ne cedăm puterea de creatori ai propriei realități, nu facem altceva decât să continuăm a-i menține la putere pe cei ce apasă pe pedala fricii.

Când uităm de puterea noastră personală, intrăm într-o perpetuă așteptare ca altcineva să vină și să ne protejeze. Așteptăm ca altcineva să vină și să ne spună ce să credem și care este „adevărul”, neasumându-ne propria responsabilitate a realității ce trăim. Și, astfel, putem oricând da vina pe ceilalți.

Dacă pentru mine este un moment bun în care să mă așez și să recunosc oportunitatea oferită de Existență, la această Lună Nouă (cu eclipsă Solară), de ce n-ar fi și pentru tine? Suntem îmbăiați toți în aceeași energie. Trăim toți un moment potrivit pentru a ne opri și a reflecta la tot ce am trăit în aceste luni îmbibate cu frică.

Ce am schimbat? Ce n-am avut curajul să schimbăm? La ce am putut renunța? De ce anume încă ne agățăm?

Povești, povești, povești… de tot felul și multe în conflict unele cu altele, ne-au tot fost servite. Avem nevoie să privim obiectiv la toate aceste povești, fără a aluneca în judecată. Avem nevoie să ne dăm jos măștile și să ne dansăm libertatea, întrupându-ne puterea de creatori conștienți. Cât a distrus, din punct de vedere emoțional și psihic, suspiciunea, separarea, izolarea? Ce urme au lăsat, fizic și emoțional, măștile purtate atâta timp?

Puterea Personală este despre creație. Și responsabilitate

La această Lună Nouă, cu eclipsă Solară, fie să conștientizăm că nu ne poate controla, nu ne poate manipula nimeni, dacă noi nu permitem. Nu suntem roboți, încă! Deși unii cam asta vor să fim. Vibrația naturii noastre umane este încă vie și merită s-o hrănim, onorându-ne intuiția și instinctele și nicidecum să ne închidem, brusc, paralizând de frică doar pentru că organizația mondială de sănătate, ce ar fi trebuit să țină cu noi și cu a noastră bunăstare, ne aruncă cu tot felul de minciuni mizând că noi acceptăm tot. Vibrația naturii noastre umane este încă vie și merită s-o păstrăm așa, punându-ne mereu și mereu întrebări, fiind curioși, căutând răspunsurile înlăuntrul nostru nu pe programul de știri de la tv. Vibrația naturii noastre umane este încă vie și merită s-o păstrăm așa, onorându-ne înțelepciunea cu care ne-am născut fiecare. Este un dar pe care nimeni nu ni-l poate lua. Oricât de mari „experți” se cred unii și alții.

În ShamaniA Retreat, în ziua dedicată Arhetipului Vizionarul, la partea de teorie explic cum este, din punct de vedere psihologic, cu mecanismul proiecției, al oglindirii. În foarte multe culturi indigene există obiceiul să-și coasă mici bucățele de oglindă în costumele lor de ceremonie sau și le lipesc pe măști. De ce? Pentru a-și aduce mereu aminte că suntem oglinzi unii pentru ceilalți. Cred că acum, mai mult decât oricând, este momentul să ne revendicăm ceea ce am proiectat pe alții. Mai ales, puterea personală. Ne-am dat puterea altora, din varii motive care, acum, nu mai contează. Dar dacă nu ne-o recuperăm acum, atunci când? S-ar putea să fie prea târziu, dacă începem să uităm de vibrația naturii noastre umane. Nu mai putem aștepta, cuminți și politicoși, ca totul să revină la „normalitate” sau ca totul să fie bine. Adică ce să fie bine? Ce fel de garanții așteptăm? Nu noi suntem cei care, până la urmă, decidem finalul filmului? Ba da! Prin felul în care alegem să privim, prin felul în care alegem să ne rostim adevărul, prin felul în care alegem să acționăm – cu mult curaj, în ciuda fricii! Dacă nu ne revendicăm puterea personală, nu facem altceva decât să continuăm a-i investii pe alții cu propria noastră voință. 

Puterea se referă la capacitatea de a crea realitatea pe care o dorim. Iar acest lucru nu este posibil fără asumarea responsabilității pentru ceea ce trăim. Cauzele realității sunt în noi înșine, și nu în  afara noastră, și dacă vrem să schimbăm contextul vieții noastre este nevoie să ne asumăm responsabilitatea a ceea ce credem și menținem în interiorul nostru. 

La Centrul Călătoria Inimii, aici, sus, pe dealuri și colină sacră – îmbrățișată de pădure magică -, începem, foarte curând, Retreat-urile verii și cea de-a 7 a ediție din parcursul numit Școala Maestrului Interior. Vor fi săptămâni pline cu trăiri puternice, revelații, conștientizări, vindecări, eliberări, înțelesuri. Însă, nu doar aici la noi vor ieși la suprafață adevăruri și revelații ci pretutindeni în lume. Tot ce contează este să rămânem deschiși (prea multă închidere s-a vrut și, din păcate, prea ușor unii au acceptat-o), să rămânem în încredere, să curățăm, în permanență, vechile convingeri și credințe limitative.

Nimeni nu-ți poate da stima de sine. E nevoie să o creezi

S-ar putea să asistăm la multe întorsături și multe zdruncinături, pe scena teatrului mondial, căci ceea ce s-a vrut să credem că este adevărat se va dovedi, în mod inevitabil, exact opusul. Dacă ne-am tot învârtit în jurul cozii, acum este momentul să ne oprim, să respirăm profund, să ne ascultăm inima și intuiția, și să discernem propria noastră perspectivă, nu cea impusă de „experți”. Pentru ce am continua să jucăm jocul separării, al suspiciunii, al închiderii unii față de alții, dacă alegem să păstrăm vie vibrația umanității noastre? Această separare, aceste măști, acest joc al divizării în care frica a devenit o virtute iar o perspectivă diferită decât cea a „experților care ne vor binele” a devenit o crimă, nu au cum să ne ajute să onorăm vibrația umanității. Ba dimpotrivă! Ne conduc la robotizare totală. Asta vrem? Asta vrei? Dacă nu vrei asta, atunci ai curajul și refuză să rămâi în cutiuța fricii impusă de alții, găsește în tine încrederea de a-ți onora puterea personală.

Nimeni nu-ți poate da stima de sine! Nimeni nu-ți poate da încrederea în tine. Doar tu le poți accesa. Ele sunt înlăuntrul tău! Dacă perspectiva mea este alta decât a ta, nu mă pune la zid! Împreună putem crea o cale diferită. O cale nouă, născută la această Lună Nouă, cu eclipsă solară, și pe care s-o bătătorim cu a noastră umanitate. Umanitate care simte când așa-zișii experți încearcă să ne manipuleze. Umanitate care are, mai degrabă, încredere în intuiție și în propriile perspective. Noi. Curate. Nu este deloc adevărat că trebuie să dăm din cap, aprobator – precum cățelușul de pe bordul Daciei din copilăria mea – la orice spune mass-media sau organizația mondială a sănătății care are în spate marele business numit big-pharma.

Pentru ce să credem tot ce ni spune, fără să cercetăm noi singuri, fără să ne dăm voie să simțim, fără să ne onorăm propriul adevăr? De ce să continuăm a ignora faptul că sunt evidente interesele uriașe care stau în spatele acestui joc macabru?

Eu vă invit pe toți cei care citiți să vă puneți propriile întrebări, să vă oferiți momente de ascultare a adevărului lăuntric, să reflectați, să vă afirmați dreptul la libertate și doar apoi, voi înșivă, să vă trageți propriile concluzii. Adevărul are o vibrație inconfundabilă. Dar pentru a o simți, avem nevoie să ascultăm. Întotdeauna adevărul ne vorbește dacă ne oprim puțin să ascultăm. De ce l-am sufoca cu frică? De ce am continua să ne victimizăm? De ce am continua să credem că suntem neputincioși – bieții de noi – și doar „experții” știu ce e mai bine pentru noi? Săru’mâna conașule că-mi dai și mie puțină libertate acum… să-mi dau puțin masca jos.

Puterea Personală și libertatea, sunt una

Așa am ajuns să fim? Unde ne este puterea de creatori? Tot plecăm capul și ne prefacem că minciunile servite sunt adevăruri, timp în care ne sufocăm propriul nostru adevăr. Ne umbrim propria strălucire a puterii personale. Trebuie să ne spună cineva care ne sunt riscurile și ce decizii să luăm pentru binele nostru? Trebuie să ne „îngrijească” altcineva bolnavii sau să ajungem să nu ne mai putem vedea părinții pe patul de moarte? În ce an suntem? Suntem perfect capabili să ne îngrijim unii pe alții, cu iubire și compasiune, având încredere în intuiție și în instinct. Suntem perfect capabili să ne protejăm singuri.

Tot ce avem de făcut, cu adevărat, este să ne recuperăm încrederea în puterea noastră creatoare, încrederea în noi înșine și stima de sine.

Să ne recuperăm dreptul nostru suveran la libertate. Avem dreptul să trăim liberi! Dar asta înseamnă să ne asumăm puterea de creatori! Asta înseamnă să ne asumăm responsabilitatea! Altfel… dacă nu facem asta… continuăm să purtăm măști și să dăm din cap, precum cățelușul de plastic de pe bordul Daciei . Dăm din cap, aprobator, simțind însă vibrația minciunii. Aruncăm cu pietre în cei care au o altă părere, amplificând separarea, denigrarea, învinovățirea, judecata, devitalizându-ne de umanitatea care ne unește.

Avem, înlăuntrul nostru, toate resursele necesare pentru a trăi în iubire și compasiune. Iubirea vindecă – am spus-o de multe ori căci cred cu adevărat asta – iubirea este cea mai potentă forță de vindecare. La polul opus este frica! Ori de câte ori simțim frică, nu suntem în iubire. Ori de câte ori simțim frică, să ne oprim puțin, să respirăm și să ne reconectăm cu sursa lăuntrică – iubirea! Iubirea își are piatra de temelie în adevăr. Nu în minciună. Iubirea nu are măști, oricât de nebună poate fi uneori. Oricât de dureroase pot fi, uneori, adevărurile pe care se bazează, iubirea insistă, mereu și mereu, să ne privim – cu sinceritate – în oglindă și să ne recunoaștem puterea de creatori conștienți. Să ne asumăm responsabilitatea realității ce trăim. Și dacă vrem o altă realitate, să ne asumăm curajul de a o crea.

Da, strig aici : Iubirea nu poartă mască!

Na, că m-a cam luat valul în această … filă de jurnal. O fi de la forțele naturii sau ale norilor curgând deasupra colinei. Cineva, mereu – întotdeauna – tot timpul, trebuie să fie de vină!

Ceea ce trăiesc acum, în această perioadă a vieții mele, mă obligă să mă văd, cu sinceritate, exact așa cum sunt. Fără măști! Fără pretenții! Fără să mai cred că trebuie să fiu în vreun fel anume. Sunt, așa cum sunt, și sunt profund recunoscătoare pentru ceea ce sunt. Îmi asum responsabilitatea de a fi contribuit și eu, în felul meu, la ceea ce trăim acum în lume. Și eu am vrut, de multe ori, în trecut ba separare, ba să mor, ba am dat vina pe alții, ba am alunecat în suspiciune, ba am pus măștile rolurilor vechi. BASTA!

Mă simt liberă, strălucitoare, curajoasă, suverană pe propria-mi experiență de viață. Mă simt în acord cu ritmurile naturii mele umane și aleg să rămân așa, în acord cu ritmurile mele și ale naturii. Refuzând să hrănesc minciunile „experților” și manipularea marilor industrii, precum big pharma – care numai binele nostru nu îl vrea.

Voila, la această Lună Nouă cu eclipsă de Soare eu te invit să te rostești, din adevăr, iubindu-te! Da, ușor de zis greu de făcut, vei spune. Păi, sigur. E mai ușor să spunem asta decât să facem schimbarea. Și… totuși.. nu este deloc greu. În clipa asta, chiar acum, închide ochii, respiră profund și dă-ți voie să te deschizi și să simți iubire pentru tine, așa cum ești. Dacă nu te prețuiești tu, dacă nu te iubești tu, nimeni n-o va face pentru tine sau în locul tău. Îndrăznește! Alege iubirea în locul fricii! Alege adevărul și libertatea și suveranitatea sau, dând din cap supuși precum cățelușul de pe bordul Daciei, manipularea. Tu decizi ce alegi! Victimă sau moașă a unei noi lumi! Fiecare gând, contează! Fiecare gest, contează! Fiecare moment în care curățăm filtrul prin care privim lumea (oamenii, situațiile), contează! Fiecare moment trăit în prezență, contează! Fiecare respirație încărcată cu emanația recunoștinței pentru viață, contează! Fiecare respirație în care recunoaștem și onorăm natura umanității noastre, contează. Uman sau robot?

AmmaRa                                     

La Lună Plină cu eclipsă totală

Nimic nu este chiar așa cum pare.

La Lună Plină cu eclipsă totală, dacă ne-am oferi un moment de sinceritate, de ascultare, de privire lăuntrică, ne-a da seama că suntem exact acolo unde avem nevoie să fim și nu unde am tot crezut că trebuie să fim. Dacă avem sentimentul că am eșuat, poate că e mai înțelept să ne mai gândim puțin. Căci nu totul este pierdut. Iar dacă ne umflăm prea mult în pene, cu cine știe ce succes, poate că e momentul să ne dăm un pas înapoi și să mai privim încă o dată. Pe scurt…

La Lună Plină cu eclipsă totală – Nimic nu este chiar așa cum pare să fie 

Eclipsele sunt precum portaluri magice care ne forțează către un nou capitol în viața noastră, către evoluție, către transformare. Un fel de salt către un alt nivel de conștiință. Ne forțează la … Adevăr!

Acesta este un moment al misterului, al magiei, Luna Plină cu eclipsă totală. Un moment în care ni se revelează cine suntem cu adevărat și ce facem din adevăr și nu din frică sau butaforie. O eclipsă totală de Lună este o imensă oportunitate de a vedea mai în profunzimea ființei noastre. De a privi, cu sinceritate, la consecințele modului în  ne trăim viața.

De aceea, la Lună Plină cu eclipsă totală e nevoie să ne așezăm în ascultare și să conștientizăm că … nimic nu este chiar așa cum pare.  Luna Plină cu eclipsă este un prilej să ne focusăm pe ceea ce vrem să culegem mai târziu și nicidecum să ne risipim atenția pe toate cele ce încă ne mai țin în nemulțumire. Un prilej să spargem butaforia, să dăm jos măștile rolurilor vechi și să ne arătăm așa cum suntem cu adevărat.

O eclipsă lunară poate aduce la suprafață multe amintiri din copilărie, tipare de gândire și sentimente din trecutul nostru, iluminând impactul lor asupra vieții noastre. Ne ajută enorm, procesului nostru de vindecare, de transformare, de evoluție, dacă la Lună Plină cu eclipsă, ne deschidem pentru a face un gest de recunoștință către cei care au avut grijă de noi când eram mici. Părinții, bunici noștri, fie că-i mai avem sau nu, recunoștință lor. Recunoștință pentru cât au putut face ca noi să creștem. Și, în același timp, dacă au fost răni, traume, dureri profunde – create intenționat sau nu, de cei care ne-au crescut – e nevoie să le recunoaștem fără însă a învinovăți.

E nevoie să acceptăm că toate au contribuit la creșterea și evoluția noastră. Un moment de recunoaștere și de recunoștință acum la Lună Plină cu eclipsă. Depinde de situație, de poveste, de experiența de viață, fie avem curajul să emanăm profundă recunoștință pentru tot ce au făcut, atât cât au putut, pentru a ne crește, fie avem curajul să ne rupem total de vechea poveste asumându-ne responsabilitate de a face curat și de a ne respecta spațiu vital și starea de bine.

Oricare a fost experiența copilăriei noastre, aceasta devine un subiect definitoriu la eclipsă de Lună, dacă ne dăm voie să reflectăm la tot ce ne-a făcut să fim cei care suntem acum. S-ar putea să ne simțim foarte vulnerabili și sensibili, în zilele cu Lună Plină și eclipsă. Emoțiile pot fi amplificate. De asemenea, tentația de a ne judeca pentru aceste emoții și de a le critica considerându-le greșite.

Avem nevoie de îngăduință, de acceptare, de iubire și compasiune, față de tot ceea ce iese la suprafață acum. Curajul de a îmbrățișa mesajele aduse de toate aceste emoții, va fi și el prezent. Dacă doar ne dăm voie să acceptăm că, mai mult decât oricând, la

Lună Plină cu eclipsă totală – Nimic nu este chiar așa cum pare să fie 

Când ne oferim momente de ascultare, onorând Practica Prezenței, putem recunoaște părți din noi pe care le-am banat, le-am ținut în întuneric, refuzând să le acceptăm, negându-le sau chiar fiindu-ne frică de ele. Oricât de provocatoare pot fi aceste experiențe, de a așeza față în fața cu emoțiile, cu adevărul, cu amintiri dureroase – acceptându-le, ele au darul de a ne elibera. Numai așa putem păși, cu adevărat, în prezență.

Deci, la Lună Plină cu eclipsă totală, avem nevoie să fim cât se poate de buni și blânzi cu noi, îngăduitori, în iubire și compasiune, în acceptare. Cu noi înșine dar și cu cei din jurul nostru. Viața poate fi provocatoare. Viața ESTE provocatoare pentru fiecare dintre noi. A fi în mai multă bunătate și îngăduință unii față de ceilalți este cel mai mare dar pe care ni-l putem face acum. A recunoaște că nimic nu este chiar așa cum pare să fie. Ne putem zâmbi mai mult, ne putem chiar și da mâna, ne putem îmbrățișa – fără nicio frică, ne putem da jos toate măștile.

O eclipsă lunară ne amintește cât de vital este pentru fiecare dintre noi să ne uităm înlăuntrul nostru, căci doar având grijă de lumea lăuntrică putem, apoi, zâmbi sincer și în afara noastră. Fără să ascultăm furtuna din interior, nu putem să ne prefacem că ea va trece doar dacă punem floricele roz pe cutia în care o ținem zăvorâtă. Acea furtună ești chiar tu. Sunt chiar eu. Suntem noi toți. Este întreaga umanitate acum. Furtuna ținută zăvorâtă dar pe care am pus floricele. Dacă nu o ascultăm, ea nu trece. La Lună Plină cu eclipsă totală, fie să ne oferim un spațiu sacru în care să ne ascultăm – cu îngăduință și acceptare – propria furtună lăuntrică.

Oportunități, prezente pentru noi toți acum, de a gândi altfel decât în trecut, de a ne schimba perspectivele vechi, de a ne adânci percepția. Credințe vechi, tipare de gândire și mecanisme de apărare, dependențe și obiceiuri toxice, care ne-au guvernat întreaga experiență de viață și ne-au făcut să percepem într-un fel anume realitatea dimprejurul nostru, au nevoie acum a fi înlocuite. Făcând asta, da, declanșăm răspunsuri emoționale dar poate c-a venit momentul să ne ridicăm din emoțiile distructive întru discernământ înțelept.

Emoțiile sunt transmise din generație în generație. Emoții ignorate și negate. Emoții reprimate și evitate. De ei, cei care ne-au crescut și de cei care i-au crescut, la rândul lor pe ei. Emoții pe care și noi, la rândul nostru, fără să vrem, continuăm a le ignora și a le nega, a le evita și a le reprima. Dar ele așteaptă cuminți doar să fie auzite.

Așază-te și ascultă-te, acum, la Lună Plină cu eclipsă totală, recunoscând că… Nimic nu este chiar așa cum pare să fie

AmmaRa

Devorarea lui Christos

Dumnezeul vechiului testament e puțin terifiant. E răzbunător, sângeros, gelos, părtinitor, pretențios. Este, desigur, o proiecție a umanității acelor timpuri. Atributele sale sunt cele ale unei umanități

Continue reading

Învierea prin inevitabilul adevăr

Energia acestei Învieri este atât de puternică încât o simt în toți porii. Pare că ne invită s-o integrăm în fiecare celulă a corpului. ÎNVIERE.

Azi-noapte m-am răsfățat cu stelele căzătoare și cu energia Lunii Pline. Ceea ce trăim acum, la nivel personal, dar și global, ne obligă să nu ne mai prefacem, ne obligă să ne dăm jos măștile și butaforiile, să ne rostim adevărul. Ne obligă să renunțăm la rolul de fata bună – care nu spune ceva doar să nu deranjeze, la rolul de băiatul cumsecade – care joacă la impuse în jocurile altora. Ne obligă să nu mai întoarcem privirea atunci când vedem ceva care ne doare sau nu ne place.

Învierea pe tărâmurile adevărului inevitabil este darul ce ni-l oferim acum.

Nu mai merge cu jumătăți de măsură. Nu mai putem fenta căci, de fapt, ne fentăm pe noi.

E momentul să ne uităm, cu deschidere și totală sinceritate, la ceea ce se petrece. Înlăuntrul nostru, mai întâi. Apoi să recunoaștem, fără nicio judecată, că exteriorul reflectă lumea interioară. E momentul să acceptăm, cu toată inima, adevărurile acestei epoci ce trăim acum. Este propria noastră creație. Nu mai putem da vina pe nimeni, dacă chiar vrem să schimbăm ceva radical.

Pentru a evita orice îndoială, ne aflăm acum dincolo de acele adevăruri ce ne-au fost servite doar pentru a ne satisface papilele gustative și care ne mențin în zona călduță. Noi înșine am fost cei care ne-am oferit degustări fancy și ne-am ținut în zone de confort căptușite cu valori deloc esențiale pentru călătoria inimii noastre.

În această perioadă, ne aflăm pe tărâmurile adevărului inevitabil care ne pulverizează totul împrejurul nostru. Totul, în afară de ceea ce este autentic. Totul, înlăuntrul nostru dar și în dimensiunea orizontală a realității vieții noastre, este pus la încercare. Sau, mai bine zis, este zdruncinat din temelii. De fapt, chiar noi înșine, de la nivelul sufletului, ne testăm propria capacitate de rămâne (sau de a alege să mergem) pe calea conștienței cu încredere că putem schimba.

Fără cârpeli

Emoții, emoții, emoții. Multe emoții în această perioadă. Emoții puternice, explozive chiar, obosite să tot fie ignorate, vor exploda. Anxietatea înăbușită, va ieși la suprafață. Tot ne-am încrâncenat să vedem lumea în alb și negru. Doar așa cum credeam noi că trebuie să fie. Ei bine, în această perioadă, conștientizăm complexitatea vieții cu multele ei culori. Nu-i doar despre alb și negru, în multiplicitatea pașilor dansului alchimic în care ne aflăm toți. Emoții foarte puternice, trăim în această perioadă. Emoții ce au puterea să ne zdruncine tot ce credeam c-am consolidat în ultima vreme. Asta dacă nu suntem atenți. 

Adevărurile ce ies la suprafață acum nu sunt deloc de genul celor ce se vor repede cârpite sau care pretind o soluție magică. Sunt adevăruri ce ne plasează într-o zonă a devenirii noastre unde fiecare moment este întrepătruns cu tot ceea ce am trăit până acum. Nimic din ce-am trăit vreodată nu a murit definitiv ci, mai degrabă, s-a renăscut, mereu și mereu, în forme noi. Trăim adevăruri acum ce au legătură poate chiar cu momentul de dincolo de  nașterea noastră. Suntem într-un mare vas alchimic, cu o energie cosmică, forțe karmice, moșteniri genetice și influențe ancestrale. A avea curajul să vedem adevărul este ieșirea din Karma. Eliberarea din lanțurile trans generaționale.

Nu ne mai putem ascunde de adevăr

Suntem preveniți că nu este despre păcăleli acum! Nu este despre platitudini sau șuntări spirituale și nici despre a continua să păstrăm butaforiile. Sunt din ce în ce mai puține locuri unde ne putem ascunde de adevăr. Ne aflăm într-un Portal Magic eliberator în aceste zile. Un portal al adevărului.

Este atât de ușor să fim spirituali când toate sunt bine și mersi la locul lor. Când totul curge în liniște și armonie, toată lumea poate să fie spirituală. Dar a rămâne centrat, în totală încredere în puterea ta de creator, de co-creator, atunci când totul se năruie în jurul tău, când pare că pierzi totul, când dezamăgirea este la cote uriașe și prezentă permanent – atunci este marea provocare. Atunci contează enorm ce culori alegi să pui pe a ta coală albă! Poți alege să pui culorile îndoielii, ale nemulțumirii, ale lui „nu pot”, „nu merit”, sau, dimpotrivă, poți alege culorile curajului, ale încrederii, ale co-operării. Culorile iubirii și ale învierii. În Alchimie, la etapa Conjuncției abia de întrezărim luminița de la capătul tunelului. Asta nu înseamnă că și trăim acea luminiță. A ne arunca, total în procesul alchimic, a calcina vechile butaforii, a le dizolva, a ne separa de ele, doar așa putem să ne deschidem către noi potențiale. Dar a ne deschide este doar un prim pas. Urmează acțiunea. Adică, disciplina, practica, determinarea, voința, curajul de descoperi noi profunzimi ale sufletului. Profunzimi din care ne naștem, apoi, înălțimile.

Avem, întotdeauna, ajutor – dacă ne deschidem și cerem!

A cere însă, pentru mulți, este o dovadă de slăbiciune, de umilință, de rușine chiar. Când, de fapt, este o dovadă de curaj, de putere, de încredere că Existența ne oferă ceea ce cerem. A cere mai este însă și despre a ne scoate noi înșine din zona călduță de confort. Din zona condiționării sociale. Să fim drăguți și politicoși și să facem așa cum ni se cere. Doar asta am făcut, am fost cuminți și ascultători, cum am fost învățați să fim. Dar dacă, în lumea în care trăim, sau în relația în care suntem, nu creăm spațiu pentru păreri diferite și adevăruri controversate, ne semnăm singuri condamnarea la suferință. Nicidecum la înviere. La renaștere. De atâtea ori am tot tăcut – precum au făcut mamele sau tații noștri: Lasă, mamă, să fie bine, să nu afle vecinii. Lasă, mamă, să treacă de la mine... îmi zicea mie mama când o întrebam de ce nu se revoltă (împotriva lui tata, în cazul meu, dar poate că, în cazul tău, era vorba de tatăl tău care juca rolul băiatului cumsecade, cel care juca la impuse în jocul dirijat de mama ta). Da, de atâtea ori, apoi în viață, am tăcut și noi la rândul nostru. Și, iată, acum facem la fel. Rămânem tăcuți în fața Adevărului și jucăm la impuse în jocul altora. Doar … să fie bine, să nu se supere vecinii… (că nu purtăm mască ca și ei). Să nu provocăm. Lasă… mamă… mai bine să… facem cum zic ceilalți… să nu creăm niciun disconfort. Să fim în rând cu lumea.

Vremuri extraordinare se aștern în fața noastră. Provocatoare, da. Iar dacă nu avem acum curajul să ne rostim adevărul, privindu-l mai întâi în față, cu totală deschidere și încredere că ne eliberează, mai târziu ne va fi foarte greu. Dacă nu renunțăm acum la vechile condiționări, la vechile credințe, la vechile obiceiuri, aliniindu-le cu vibrația Adevărului care emerge chiar acum, vom avea doar de suferit. Suntem toți într-un mare proces alchimic. Trăim un potențial imens de transformare, de vindecare, de evoluție. Un potențial al marelui Adevăr. Cel care ne trezește și ne învie, ne împuternicește, oricât de inconfortabil poate părea la început. Adevărul gol goluț. Adevărul inevitabil. Adevărul eliberator. Adevărul Învierii.

AmmaRa

Renașterea este o alegere

O trezire din hibernare

Femeie dragă, nu știu cum a fost la tine dar la noi, aici, sus pe Colina Lunii, abia acum se pregătește dna Iarnă să ne părăsească, promițându-ne însă că se întoarce, pe la sfârșitul anului, din nou, cu zăpezi ca-n basme. I-a plăcut mult pe la noi și nu s-a mai lăsat dusă. Iar noi ne-am bucurat, din plin, de a ei prezență. Ne-am bucurat, precum copiii, de multele straturi de zăpadă. În repetate rânduri. Coală albă, după Coală albă. Chiar și acum în aprilie. Până mai ieri a tot nins. Am fi putut alege să ne plângem, să fim nemulțumiți cum că „iar ninge”, însă am ales să ne bucurăm de fiecare dată când a nins și să ne minunăm de strălucirea zăpezii. Să ne așezăm, privind cu recunoștință noua Coală Albă, și să ne curățăm filtrele prin care ne privim pe noi și realitatea.

Însă, acum, pare că din clipă în clipă, mugurii vor exploda în extazul înfloririi. Primăvara se arată în toată splendoarea ei, abandonându-se complet precum o Fecioară în prima ei noapte de amor. O primăvara cum n-a fost nicicând, din multe puncte de vedere în ceea ce mă privește. Și sunt convinsă că la fel este și la tine. Ieșim dintr-o hibernare ce n-a ținut doar un sezon ci mai bine de un an întreg. Iar viața în care ne întoarcem acum este total schimbată. Nu mai putem spune că „ne întoarcem la viața noastră normală, ieșind din hibernare” ci, mai degrabă, ne creăm o nouă viață acum. Nimic nu mai este așa cum a fost. Și dacă am tânji după „normalitatea” care a fost, ar însemna să nu onorăm procesul de transformare în care ne aflăm acum.

Poate că și tu te simți în febra creației, pregătită să explodezi cu elan creator după ce ai gestat pe durata ciclului subteran prin care am trecut la nivel colectiv. Eu așa mă simt acum. Cu febră mare! Febra creației! Idei noi. Potențiale noi. Desenate toate, din efervescența imaginației cultivată în ritualul meu matinal, cu noi culori, vii și îndrăznețe. Mă simt foarte inspirată, la rândul meu, de multe femei din întreaga lume cu care am păstrat legătura. Femei care au curajul să schimbe, să-și transforme radical viața, în ciuda multor provocări și pierderi. Femei ce-și rostesc, cu mult curaj, adevărul și iau atitudine indiferent de piedici. Femei ce-și întrupează puterea creatoare. Femei ce recunosc și onorează trezirea Principiului Feminin peste tot în lume.

De asemenea, mă simt inspirată de femeile din Cercul Sacru Anam Cara cu care sunt acum în plină călătorie alchimică ce are numele:

Încredere în Magia Vieții urmând pașii din Alchimie

Unele dintre ele au avut curajul să pună la compost experiențele anului trecut și să le transforme într-un îngrășământ natural în grădina miraculoasă numită viață acum!

Poate că și la tine iarna a durat mai mult și abia scoți capul afară acum pentru a înmuguri. Întărește-ți rădăcinile, mai întâi, și apoi ai curajul să te renaști în această nouă realitate onorându-ți însă adevărul. Dincolo de oscilații – căci vei simți ba zvâc creator ba dorința de a te întoarce la hibernare – dă-ți voie să metabolizezi tot ceea ce ai trăit în ultima vreme. Să alchimizezi, transmutându-ți stările.

Anul trecut, în vară, singurul Retreat pe care am ales să-l păstrăm aici pe Colina Lunii (și care a fost circuit închis, rezervat doar celor din Cercul Sacru) a fost 

Anam Cara, Magic Retreat de Sânziene

Greu, aproape imposibil de pus în cuvinte experiențele, conștientizările, revelațiile, miracolele, înțelesurile, vindecările, ce trăim, în fiecare vară, în acest Retreat Magic.

Anul acesta, Anam Cara, Magic Retreat de Sânziene are ca și Chei Esențiale:

Detoxifiere, Echilibrarea Sistemului Hormonal și Endocrin, Magie,

Ritual de Purificare, Reflexologie, Alchimia Aromelor, … .

Femeie dragă, aici este AmmaRa scriindu-ți și aducându-ți aminte să-ți asculți inima care tânjește după apartenență. Trupul tău tânjește după Natură și echilibru.

Ai grijă, draga mea, de ceea ce se petrece în propria-ți grădina. E unică. Nu o compara cu a nimănui. Trupul tău este pământul tău. Grădina ta este doar a ta. La vară, aici, pe Colina Lunii, ne înflorim împreună onorându-ne lutul comun numit Anam Cara.

Îți scriu și pentru că simt să te invit la reflecție.  Am câteva întrebări cu care te încurajez să te așezi, în ascultare și privire lăuntrică, lăsând răspunsurile să apară din adâncuri. Sunt întrebări din seria celor pe care le folosesc, uneori, și în sesiunile individuale de terapie sau de life coaching. (dacă ai nevoie de o astfel de însoțire individuală, scrie-mi)

La ce ești dispusă, cu adevărat, să renunți chiar acum?

Cine erai tu anul trecut pe vremea asta când am intrat toți într-un fel de cocoon?

Cum ai considerat acest cocoon, această hibernare? Adică, cum te-ai poziționat?

Ai ales să ai o altă perspectivă decât aceea de „lockdown” sau ai hrănit frica codată chiar în acest termen atât de rapid însușit de toată lumea?

Ce s-a întâmplat cu tine în al tău proces de destructurare și de re-creație 

În ce formă nouă te renaști acum, ieșind din hibernare?

Sunt doar câteva întrebări cu care te invit să te așezi în ascultare. Când te asculți, cu atenție și cu deschidere, răspunsul iese la suprafață din adâncurile tale.

Eu mi-am creat, de mulți ani, obiceiul de a mă așeza în ascultare atentă, dimineața la prima oră. În ultima perioadă, de când am pornit călătoria alchimică de care am menționat mai sus, în ascultarea ce-mi ofer dimineața, am ales să despoi de orice semnificație mesajele pe care mi le mai transmit proprii mei sabotori lăuntrici. Stau în ascultare și cu tot ce primesc de la femeile care-mi scriu și împărtășesc cu mine durerile lor, provocările, oscilațiile, întrebările ce le frământă acum.

–         Dacă munceam mai mult și mai din greu… nu aș fi ajuns unde sunt acum…

–         dacă aș fi spus …xzz…, cu siguranță aș fi fost acum mai fericită…

–         iată, AmmaRa, chiar nu pot să renunț la acest obicei toxic…

–         nu, nu sunt în stare …

–         nu sunt suficient de bună…

Câte din ele sunt prezente și la tine în această perioadă?

Toate acestea, convingeri vechi, au fost hrănite și cultivate mult prea mult și au ajuns să aibă o forță uriașă asupra noastră.

În această vară, la Anam Cara Magic Retreat de Sânziene, împreună cu femei care sunt determinate să facă tot ce țin de ele pentru a renunța la aceste convingeri și să le înlocuiască cu ceea ce vor să fie ele acum.

A spune DA doar acelor invitații care, cu adevărat, îmi aduc bucurie, îmi încarcă inima și mă inspiră, mă acordează cu valorile mele esențiale, mă conectează la adevăr, iubire, frumusețe, contribuție, senzualitate, apartenență

Da, a fost o lungă iarnă care m-a forțat, în câteva rânduri, pur și simplu să mă opresc din toate. STOP. Când m-am oprit puțin din multa facere în care mi se părea că este normal să fiu (chiar dacă este iarnă și afară ninge… eu trebuie să fac… cum adică să mă opresc? Iar colile albe mi-au oferit multiple oportunități de a mă opri…), când am curățat calendarul și am intrat în ritm cu natura, propriul meu ritm natural al ființei s-a schimbat. Iar inima s-a deschis total, în compasiune și fără de judecată, față de ceea ce se petrece la nivel colectiv.

Am putut asculta vocea aspră a judecătorului meu lăuntric care acuza toată mascarada și toată manipularea, pe de o parte, și pe cei pierduți în inconștiență ce pleacă capul și acceptă orice le spune așa zisa autoritate, așa zișii experți care, vezi doamne, știu ei mai bine ce e bine pentru noi. Am ascultat această voce fără să-i dau apă la moară. Și am ales să nu mai am focusul pe problema din afară, pe cei care apasă pe pedala fricii, care se folosesc de putere în scop manipulator și nicidecum pentru binele oamenilor ci să mi-l îndrept înlăuntrul meu.

Unde mă folosesc eu de frică doar pentru a nu schimba?

În ce fel mă manipulez eu pe mine însămi pretinzând că-mi fac bine?

Așa că m-am dus în propriul meu proces alchimic până la rădăcina multor cauze care au condus la efecte ce, la rândul lor, s-au transformat în cauze și au creat alte efecte…

În ce formă nouă te renaști acum, ieșind din hibernare?

Acum, înainte de Marea Înviere, ce alegi, pentru tine, FEMEIE?

Te renaști înrădăcinată în propriul tău pământ curățat și detoxificat de vechile credințe și obiceiuri?

Te renaști conectată cu noile valori pe care le-ai descoperit a fi cele, cu adevărat, esențiale?

Te renaști dornică să îți asculți mai degrabă vocea înțeleptei dinlăuntrul tău decât vocea sabotorului?

Te renaști decisă în a-ți asculta nevoile trupului de a se reconecta cu ritmul natural al ființei?

Te renaști hotărâtă să te ridici și să-ți rostești adevărul întrupându-ți Puterea Feminină prin practică și prin comunitate?

Sunt foarte recunoscătoare pentru multele femei care-și asumă, în mod conștient, procesul alchimic și aduc transformarea în viețile lor devenind ambasadoare în Practica Puterii Feminine și onorând lutul comun ce ne conectează, femei între femei, Anam Cara.

Te aștept la Anam Cara Retreat Magic de Sânziene dacă vrei să

–         îți descoperi propria Putere Feminină,

–         îți faci noi prietene,

–         te reconectezi cu ritmurile naturale ale trupului tău,

–         te rostești din adevăr și să te simți ascultată și conținută, fără judecată și fără critică

–         aduci echilibru la nivelul sistemului hormonal și endocrin,

–         înveți despre Alchimia Aromelor

–         îți oferi câteva zile de detoxificare, de abandon în brațele mamei naturi,

–         un ritual profund de purificare….

Alătură-te nouă, Cercului Anam Cara, și redescoperă Magia Puterii Feminine creatoare și născătoare de o nouă viață.

Binecuvântez tot ceea ce se renaște acum în tine odată ce îți asumi Puterea Feminină și onorezi Marea Înviere. Tu te renaști, pe tine însăți, Femeie dragă, la această Înviere. Fă-ți acest mare DAR pentru că meriți.

Cu recunoștință,

AmmaRa

Soarele și Balaurul

Crizele din viețile noastre sunt înfruntări între trecut și momentul prezent

Trecutul fiecăruia dintre noi este un curent subteran, care curge sub suprafața conștienței și ne influențează fiecare alegere pe care o facem. Credem că suntem liberi să alegem orice am vrea în viețile noastre, dar această libertate există doar dacă devenim conștienți de acest curent ce curge adânc în ființa noastră. Și dacă alegem într-un fel diferit decât suntem obișnuiți să o facem.

Este alcătuit din gândire veche, din cuvinte care au fost rostite deja, din atitudini și emoții, din moduri de a reacționa în fața situațiilor în moduri similare cu trecutul. Acest curent modelează rolurile pe care le jucăm în viețile noastre, măștile pe care le purtăm, relațiile pe care le trăim în raport cu ceilalți și cu lumea.

Face parte din noi. Este acel ”așa sunt eu”. Este identitatea noastră. Nu punem în discuție această identitate decât în momentele de criză ale vieții. Nu contează dacă această criză este una de sănătate, financiară, relațională sau de orice alt fel. Orice criză este rezultatul înfruntării între curgerea vieții, universală, în perpetuă mișcare, și tendința inevitabilă de a gândi, a face, a spune, a relaționa mereu în același fel, așa cum am mai făcut-o. Așa cum au mai făcut-o părinții noștri, așa cum suntem educați să o facem, așa cum o fac toți.

Cu alte cuvinte, orice criză este o înfruntare între tendințele noastre vechi și momentul prezent. O înfruntare între trecut și momentul acum. Între cine am fost și suntem obișnuiți să fim, și cei care am putea deveni.

Viața este schimbare necontenită. Trecutul este conservator

Cât suntem sub puterea acestui flux subteran și inconștient, suntem conservatori și ne temem de schimbare. Atât de mult încât, uneori, chiar dacă lucrurile în viețile noastre se înrăutățesc, preferăm să rămânem în situații și să perpetuăm durerea inevitabilă care se naște din înfruntarea între curgerea vieții și tendințele conservatoare ale trecutului.

Din acest curent subteran face parte nu numai întregul nostru trecut și toate experiențele sale, tot ceea ce am gândit vreodată, toate emoțiile și toate atitudinile noastre, toate concluziile despre realitate pe care le-am tras, dar și acelea ale părinților noștri care trăiesc integral în noi, ale străbunilor și o uriașă experiență umană al cărei vârf suntem noi, exact cei care suntem acum.

Un adevărat dinozaur care trăiește în straturile inconștiente ale ființei noastre, a cărui forță uriașă este încrustată în corpurile noastre fizice și se manifestă prin tendințele noastre interioare, prin judecățile noastre, prin închiderile și fricile noastre. De acest balaur lăuntric, întunecat și dens, care are propria sa gândire și propriile sale zvârcoliri, ne temem atunci când este vorba să coborâm în profunzimea propriei ființe. Preferăm să pășim pe suprafața subțire a realității și a vieții, căci ne temem de adâncuri și ne simțim rupți de înălțime. Aceasta este separarea, alienarea care, în cele din urmă conduce la orice criză în viețile noastre.

Nu suntem liberi atâta vreme cât nu suntem conștienți

Balaurul creează realitățile din viețile noastre. Unul dintre numele sale este ”subconștientul”. Este alcătuit din gândire, emoție și atitudine veche, concluzii despre realitate pe care le-am sudat în trecut. Îl reprezintă pe cel care am fost ieri, alaltăieri, acum 5, 10, 50 de ani, gândirea tatălui și a mamei mele, iar experiența repetitivă se naște din această identificare cu modurile noastre vechi de a fi.

Libertatea nu poate fi dobândită decât ACUM, prin Prezență și prin acea calitate interioară numită Conștiență. Singura cale de a ieși de sub puterea balaurului este de a schimba gândul, poziționarea față de realitate, cuvintele, atitudinile și emoțiile, de a dizolva măștile pe care le purtăm și rolurile din care se nasc. Cu alte cuvinte, de a ieși de sub puterea trecutului.

Nici o criză în viețile noastre nu poate fi rezolvată în modurile vechi de a fi. Pentru că orice criză ne atrage atenția exact asupra acestor moduri vechi, care nu mai funcționează și care trebuie schimbate. Ele sunt acelea care intră în conflict cu momentul prezent și generează orice tip de criză. Până la urmă, orice criză, inclusiv una de sănătate sau relațională, cere o transformare.

În fața dificultăților de orice fel, balaurul ne trimite întotdeauna în exterior, să rezolvăm acolo problemele noastre, luptându-ne, deși acestea sunt doar reflexia lumii noastre interioare. Nu pot fi schimbate decât schimbându-ne. Iar balaurul nu vrea asta, căci ar însemna propria sa disoluție. A schimba felul în care gândim și relaționăm, ar însemna tăierea capului balaurului. El vrea un singur lucru: supraviețuirea sa. Dar asta este tot una cu prizonieratul nostru în labirintul trecutului.

Asta facem când, față în față cu o criză de orice fel, ne luptăm cu condițiile exterioare. Nu facem decât să îngropăm și să amânăm schimbarea interioară. Iar criza se va repeta, mai mare, până când vom înlătura adevăratele cauze, întotdeauna interioare.

Ceea ce trăim la nivel colectiv, are o legătură profundă cu balaurul și cu repetitivitatea situațiilor în viețile noastre. Asta pentru că trupul străvechi de experiență trăită al umanității are câte un cap în fiecare dintre noi. Acesta este motivul real pentru care schimbarea este atât de dificilă.

Singurul fel în care ne putem schimba viața este decapitarea balaurului. Este posibilă doar în Prezență, doar atunci când prin propria noastră alegere conștientă, oprim fluxul de gândire veche și repetitivă a trecutului. Doar din tăcere interioară putem crea un gând cu adevărat nou. În orice alt fel nu vom face altceva decât să reciclăm gândire veche și este o capcană.

Prezența. Soarele. Maestrul

Aceasta este Prezența. O stare centrată de Atenție, deschisă, stabilă, ancorată în cer și în pământ, între spirit și materie, în care Conștiența noastră și adevărata noastră identitate, cea a Sufletului, se aprinde. Acest Soare interior este singurul mod în care balaurul poate fi topit.

Prezența arde structurile de experiență umană veche, moduri vechi de gândire, mecanisme emoționale și de relație cu ceilalți și cu realitatea, arde identitățile și măștile noastre vechi, le transformă în energie proaspătă, liberă, non-structurată și eliberatoare.

Expresia ultimă a acestui Soare interior este Maestrul care învie atunci când din Prezență alegem să schimbăm.

La nivelul întregii Umanități, Maestrul este Cristos, starea de conștiință a omului liber de trecut.

Semnificația supremă a experienței lui Isus Cristos, bătut în cuie pe crucea densă a lumii, este Învierea. Ne spune tuturor prin această experiență că nu există moarte. Există doar transformare. Întunericul se dizolvă în prezența Soarelui pe care îl naștem în interior, în propria noastră inimă.

Crucea este dimensiunea orizontală a existenței, în care pășim inconștienți pe suprafața subțire a realității, fără să avem habar despre profunzimile și nici despre înălțimea propriei noastre ființe. Suntem prizonieri ai labirintului, ai proiecției, repetăm la nesfârșit același film despre noi înșine, alergând în exteriorul nostru în lupta vană de a mișca realitatea din oglinda lumii. Sfârșitul iluziei este întoarcerea în interior, în inimă, deschiderea, iluminarea profunzimilor și dezvăluirea înălțimii propriei noastre ființe.

Când facem acest lucru, labirintul se topește. Își arată adevărata natură de construcție psihică.

Învierea este întotdeauna în Prezență

Timpul Învierii este ACUM. Așa a fost întotdeauna, așa va fi mereu, pentru că trecutul și viitorul fac parte din moment. Iar momentul nu poate fi trăit atâta vreme cât suntem în liniaritatea gândirii. Gândirea este timp. Pentru a aprinde Soarele interior este nevoie să ne oprim o clipă și să schimbăm în  interior sursa întregii proiecții a realității exterioare.

Soarele nu este antinomia Balaurului care reprezintă trecutul, întunericul și identificarea. Ci complementul său. Cu cât Soarele prezentului strălucește mai puternic, cu atât Balaurul devine mai transparent și întunericul său mai difuz.

Între lumină și întuneric, relația este complementară. La fel este între Cristos și Om. Cristos este un om foarte luminos și foarte transparent. Iar omul liniar este un Cristos foarte dens și foarte opac. Din fericire, noi toți și Cristos suntem una, iar calea fiecăruia dintre noi, inevitabilă, este aceea de la opacitate la transparență și de la densitate la natura rafinată a Conștiinței din care facem parte.

În această perioadă, în care este sărbătoarea Soarelui, a Renașterii sau, dacă vrei, a lui Cristos, un val uriaș în Conștiință ne ajută să dizolvăm Balaurul. Este valul care străbate Conștiința umanității de 2000 de ani încoace și care acum ajunge la maturitate. Este valul creat de el, Marele Maestru al Umanității numit Cristos. Acest timp este o uriașă oportunitate pentru fiecare dintre noi, de a alege Soarele interior în detrimentul vocii cavernoase a trecutului.

Vocea Prezenței exprimă întotdeauna toate posibilitățile, tot ceea ce putem deveni și faptul că totul este posibil și în puterile noastre. Vocea trecutului și Balaurul vorbește numai despre limitare, luptă, apărare și neputință în fața existenței. Ce vom alege? Niciodată vocea Soarelui nu a fost mai puternică decât acum. E drept, nici zvârcolirile balaurului, pe care le vedem cu toți zguduind lumea, nu au fost mai puternice. Dar asta pentru că niciodată în ultimii 2000 de ani, schimbarea nu a fost mai aproape și mai în puterile noastre.

Agnis