Crizele din viețile noastre sunt înfruntări între trecut și momentul prezent
Trecutul fiecăruia dintre noi este un curent subteran, care curge sub suprafața conștienței și ne influențează fiecare alegere pe care o facem. Credem că suntem liberi să alegem orice am vrea în viețile noastre, dar această libertate există doar dacă devenim conștienți de acest curent ce curge adânc în ființa noastră. Și dacă alegem într-un fel diferit decât suntem obișnuiți să o facem.
Este alcătuit din gândire veche, din cuvinte care au fost rostite deja, din atitudini și emoții, din moduri de a reacționa în fața situațiilor în moduri similare cu trecutul. Acest curent modelează rolurile pe care le jucăm în viețile noastre, măștile pe care le purtăm, relațiile pe care le trăim în raport cu ceilalți și cu lumea.
Face parte din noi. Este acel ”așa sunt eu”. Este identitatea noastră. Nu punem în discuție această identitate decât în momentele de criză ale vieții. Nu contează dacă această criză este una de sănătate, financiară, relațională sau de orice alt fel. Orice criză este rezultatul înfruntării între curgerea vieții, universală, în perpetuă mișcare, și tendința inevitabilă de a gândi, a face, a spune, a relaționa mereu în același fel, așa cum am mai făcut-o. Așa cum au mai făcut-o părinții noștri, așa cum suntem educați să o facem, așa cum o fac toți.
Cu alte cuvinte, orice criză este o înfruntare între tendințele noastre vechi și momentul prezent. O înfruntare între trecut și momentul acum. Între cine am fost și suntem obișnuiți să fim, și cei care am putea deveni.
Viața este schimbare necontenită. Trecutul este conservator
Cât suntem sub puterea acestui flux subteran și inconștient, suntem conservatori și ne temem de schimbare. Atât de mult încât, uneori, chiar dacă lucrurile în viețile noastre se înrăutățesc, preferăm să rămânem în situații și să perpetuăm durerea inevitabilă care se naște din înfruntarea între curgerea vieții și tendințele conservatoare ale trecutului.
Din acest curent subteran face parte nu numai întregul nostru trecut și toate experiențele sale, tot ceea ce am gândit vreodată, toate emoțiile și toate atitudinile noastre, toate concluziile despre realitate pe care le-am tras, dar și acelea ale părinților noștri care trăiesc integral în noi, ale străbunilor și o uriașă experiență umană al cărei vârf suntem noi, exact cei care suntem acum.
Un adevărat dinozaur care trăiește în straturile inconștiente ale ființei noastre, a cărui forță uriașă este încrustată în corpurile noastre fizice și se manifestă prin tendințele noastre interioare, prin judecățile noastre, prin închiderile și fricile noastre. De acest balaur lăuntric, întunecat și dens, care are propria sa gândire și propriile sale zvârcoliri, ne temem atunci când este vorba să coborâm în profunzimea propriei ființe. Preferăm să pășim pe suprafața subțire a realității și a vieții, căci ne temem de adâncuri și ne simțim rupți de înălțime. Aceasta este separarea, alienarea care, în cele din urmă conduce la orice criză în viețile noastre.
Nu suntem liberi atâta vreme cât nu suntem conștienți
Balaurul creează realitățile din viețile noastre. Unul dintre numele sale este ”subconștientul”. Este alcătuit din gândire, emoție și atitudine veche, concluzii despre realitate pe care le-am sudat în trecut. Îl reprezintă pe cel care am fost ieri, alaltăieri, acum 5, 10, 50 de ani, gândirea tatălui și a mamei mele, iar experiența repetitivă se naște din această identificare cu modurile noastre vechi de a fi.
Libertatea nu poate fi dobândită decât ACUM, prin Prezență și prin acea calitate interioară numită Conștiență. Singura cale de a ieși de sub puterea balaurului este de a schimba gândul, poziționarea față de realitate, cuvintele, atitudinile și emoțiile, de a dizolva măștile pe care le purtăm și rolurile din care se nasc. Cu alte cuvinte, de a ieși de sub puterea trecutului.
Nici o criză în viețile noastre nu poate fi rezolvată în modurile vechi de a fi. Pentru că orice criză ne atrage atenția exact asupra acestor moduri vechi, care nu mai funcționează și care trebuie schimbate. Ele sunt acelea care intră în conflict cu momentul prezent și generează orice tip de criză. Până la urmă, orice criză, inclusiv una de sănătate sau relațională, cere o transformare.
În fața dificultăților de orice fel, balaurul ne trimite întotdeauna în exterior, să rezolvăm acolo problemele noastre, luptându-ne, deși acestea sunt doar reflexia lumii noastre interioare. Nu pot fi schimbate decât schimbându-ne. Iar balaurul nu vrea asta, căci ar însemna propria sa disoluție. A schimba felul în care gândim și relaționăm, ar însemna tăierea capului balaurului. El vrea un singur lucru: supraviețuirea sa. Dar asta este tot una cu prizonieratul nostru în labirintul trecutului.
Asta facem când, față în față cu o criză de orice fel, ne luptăm cu condițiile exterioare. Nu facem decât să îngropăm și să amânăm schimbarea interioară. Iar criza se va repeta, mai mare, până când vom înlătura adevăratele cauze, întotdeauna interioare.
Ceea ce trăim la nivel colectiv, are o legătură profundă cu balaurul și cu repetitivitatea situațiilor în viețile noastre. Asta pentru că trupul străvechi de experiență trăită al umanității are câte un cap în fiecare dintre noi. Acesta este motivul real pentru care schimbarea este atât de dificilă.
Singurul fel în care ne putem schimba viața este decapitarea balaurului. Este posibilă doar în Prezență, doar atunci când prin propria noastră alegere conștientă, oprim fluxul de gândire veche și repetitivă a trecutului. Doar din tăcere interioară putem crea un gând cu adevărat nou. În orice alt fel nu vom face altceva decât să reciclăm gândire veche și este o capcană.
Prezența. Soarele. Maestrul
Aceasta este Prezența. O stare centrată de Atenție, deschisă, stabilă, ancorată în cer și în pământ, între spirit și materie, în care Conștiența noastră și adevărata noastră identitate, cea a Sufletului, se aprinde. Acest Soare interior este singurul mod în care balaurul poate fi topit.
Prezența arde structurile de experiență umană veche, moduri vechi de gândire, mecanisme emoționale și de relație cu ceilalți și cu realitatea, arde identitățile și măștile noastre vechi, le transformă în energie proaspătă, liberă, non-structurată și eliberatoare.
Expresia ultimă a acestui Soare interior este Maestrul care învie atunci când din Prezență alegem să schimbăm.
La nivelul întregii Umanități, Maestrul este Cristos, starea de conștiință a omului liber de trecut.
Semnificația supremă a experienței lui Isus Cristos, bătut în cuie pe crucea densă a lumii, este Învierea. Ne spune tuturor prin această experiență că nu există moarte. Există doar transformare. Întunericul se dizolvă în prezența Soarelui pe care îl naștem în interior, în propria noastră inimă.
Crucea este dimensiunea orizontală a existenței, în care pășim inconștienți pe suprafața subțire a realității, fără să avem habar despre profunzimile și nici despre înălțimea propriei noastre ființe. Suntem prizonieri ai labirintului, ai proiecției, repetăm la nesfârșit același film despre noi înșine, alergând în exteriorul nostru în lupta vană de a mișca realitatea din oglinda lumii. Sfârșitul iluziei este întoarcerea în interior, în inimă, deschiderea, iluminarea profunzimilor și dezvăluirea înălțimii propriei noastre ființe.
Când facem acest lucru, labirintul se topește. Își arată adevărata natură de construcție psihică.
Învierea este întotdeauna în Prezență
Timpul Învierii este ACUM. Așa a fost întotdeauna, așa va fi mereu, pentru că trecutul și viitorul fac parte din moment. Iar momentul nu poate fi trăit atâta vreme cât suntem în liniaritatea gândirii. Gândirea este timp. Pentru a aprinde Soarele interior este nevoie să ne oprim o clipă și să schimbăm în interior sursa întregii proiecții a realității exterioare.
Soarele nu este antinomia Balaurului care reprezintă trecutul, întunericul și identificarea. Ci complementul său. Cu cât Soarele prezentului strălucește mai puternic, cu atât Balaurul devine mai transparent și întunericul său mai difuz.
Între lumină și întuneric, relația este complementară. La fel este între Cristos și Om. Cristos este un om foarte luminos și foarte transparent. Iar omul liniar este un Cristos foarte dens și foarte opac. Din fericire, noi toți și Cristos suntem una, iar calea fiecăruia dintre noi, inevitabilă, este aceea de la opacitate la transparență și de la densitate la natura rafinată a Conștiinței din care facem parte.
În această perioadă, în care este sărbătoarea Soarelui, a Renașterii sau, dacă vrei, a lui Cristos, un val uriaș în Conștiință ne ajută să dizolvăm Balaurul. Este valul care străbate Conștiința umanității de 2000 de ani încoace și care acum ajunge la maturitate. Este valul creat de el, Marele Maestru al Umanității numit Cristos. Acest timp este o uriașă oportunitate pentru fiecare dintre noi, de a alege Soarele interior în detrimentul vocii cavernoase a trecutului.
Vocea Prezenței exprimă întotdeauna toate posibilitățile, tot ceea ce putem deveni și faptul că totul este posibil și în puterile noastre. Vocea trecutului și Balaurul vorbește numai despre limitare, luptă, apărare și neputință în fața existenței. Ce vom alege? Niciodată vocea Soarelui nu a fost mai puternică decât acum. E drept, nici zvârcolirile balaurului, pe care le vedem cu toți zguduind lumea, nu au fost mai puternice. Dar asta pentru că niciodată în ultimii 2000 de ani, schimbarea nu a fost mai aproape și mai în puterile noastre.
Agnis
Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.