Responsabilitate. Disciplină. Practică perseverentă. Curățare de Karma. Calendar bine orânduit. Cu toate acestea pare să ne fi însărcinat, pe noi înșine, în acest an. Asta dacă, cu adevărat, am ales să avem încredere în magia vieții. Și, în același timp, deși nu se prea pupă unele cu altele, ne-am însărcinat și cu multă inovație, cu puterea de a ne elibera de vechi sisteme, cu sentimentul de libertate – în ciuda contextului ce-l trăim acum. Un fel de dans cu multe turnuri, neașteptate cele mai multe, și chiar cu răsuceli zguduitoare. Cum ne liniștim puțin și începem să credem că gata lucrurile s-au așezat, cum trăim iarăși o destructurare. Cum ni se pare că știm ce urmează, cum ne mai trezim cu o surpriză ce ne răsucește totul.

Așa că, nu te gândi și nici nu te iluziona cum că știi ce urmează. Te păcălești! Șterge-ți certitudinea căci … Nimic nu este chiar așa cum pare să fie. În această perioadă ce trăim toți acum suntem însărcinați, mai degrabă, să ne construim un viitor bazându-ne pe înțelepciunea experienței directe, nu pe concepte și convingeri vechi, potențând-o cu deschidere în fața noilor începuturi și a noilor posibilități. Încredere în Magia Vieții este și tema centrală la cea de-a 7 a ediție în parcursul numit Școala Maestrului Interior.

Dă-te jos de pe gard!

Consecințele alegerilor și schimbărilor pe care le facem acum, în această perioadă, sunt uriașe și de durată. Irevocabile chiar. Fără îndoială, avem nevoie să acționăm în zone și aspecte ale vieții unde am tot amânat. Și în niciun caz nu mai putem sta cocoțați pe gard să privim la ce se întâmplă chiar în viața noastră. Neimplicarea a fost o atitudine a vechilor aspecte pe care acum le dizolvăm. Și când spun implicare nu mă refer la cine știe ce proteste violente sau la fugă în exterior. Ci la o implicare profundă, plonjând înlăuntrul nostru. Și, în același timp, ridicând privirea și îndreptând cocoașa, onorând axa verticală a ființei umane care am ales să fim. Implicare înseamnă și renunțarea la vechi obiceiuri și dependențe, înseamnă și decizie fermă de a face ordine și curățenie în tiparele de gândire învechite. Înseamnă și practică perseverentă, disciplină și acțiune.

Statusul quo este zguduit, cu energia ce trăim acum, forțând până și cele mai intransigente condiții și cele mai înrădăcinate obiceiuri să fie schimbate, curățate. Putem fiecare și, mai ales, împreună, să ne conducem în direcția vieții pe care vrem, cu adevărat, să o trăim. Partea umbroasă a energiei ce-o trăim acum ne poate păcăli să credem că efortul, disciplina, practica perseverentă, ne constrâng spiritul creativ. Și nici vorbă de așa ceva. Ba dimpotrivă. Doar așa putem să ieșim din jocurile la impuse în care suntem împinși să jucăm. Doar așa, cultivând spiritul a ceea ce vrem să trăim cu adevărat, prin practicarea gândurilor pe care noi vrem să le gândim, nu ceea ce vor alții să gândim, ieșim din turma mânată la… injectat.

În dansul cosmic prezent anul acesta, în care dacă ne-am aventurat conștient, avem responsabilitatea să ne confruntăm cu ceea ce se petrece în lume, fără să judecăm sau să acuzăm dar, în mod cert, alegând să ne onorăm adevărul. Nu putem lăsa ca alții să decidă care ne este propriul nostru adevăr. Nu putem să-i lăsăm pe așa zișii experți sau așa zisele autorități să ne spună ceea ce trebuie să credem. Chiar dacă libertatea pare să fie din ce în ce mai îngrădită, peste tot în lume – căci acesta se vrea a fi jocul, noi suntem cei care ne putem trage propriile concluzii și tot doar noi suntem cei care putem acționa în acord cu adevărul pe care alegem să-l onorăm. Dacă ne sacrificăm adevărul doar pentru că e mai comod așa, doar pentru a fi în rând cu ceilalți, doar pentru că ni se spune ce trebuie să gândim și noi acceptăm, ca și adevăr suprem, ceea ce ni se bagă pe gât, atunci… lăsăm orice speranță…

Prietenul nostru înțelept și loial

În acest Cosmos în care ne petrecem viața, toți avem un prieten, înțelept și mereu loial, care ne ajută să fim rezilienți, înțelepți și puternici, capabili să facem față provocărilor din viața noastră, să capitalizăm oportunitățile și să ne asumăm responsabilitățile. Pare că este foarte pragmatic când ne spune:  Dacă apare o problemă, gestioneaz-o! Dacă ai făcut o greșeală, asumă-ți-o! În ciuda, aparentului pragmatism, întotdeauna, acest prieten loial și înțelept ne testează. Cât de capabili suntem să ne asumăm responsabilitatea a ceea ce trăim. Anul aceasta, până acum cel puțin, pare că am tot fost testați și am convingerea că vom continua a ne simți testați de-a lungul întregului an. Uneori, chiar pedepsiți vom fi tentați a crede că suntem.

Dar atunci când începem să vrem să ne schimbăm și să ne asumăm responsabilitatea, transformarea se petrece. Când începem să cultivăm bunătatea și răbdarea cu noi înșine, când alegem să ne privim fricile, capacitatea noastră de a continua, chiar și acolo unde ne-am tot spus „nu sunt în stare”, crește. Acest prieten al nostru, cosmic, ne vrea întregi nicicum fracturați de frică și de negare. Și va face orice ține de el să ne vadă așa. Întregi. Integri în a noastră verticală și nu plecați și umiliți în fața așa zișilor experți care pretind că știu ei mai bine decât noi ce avem noi nevoie.

Însă în acest proces de transformare, oricât ar vrea al nostru prieten cosmic să ne vadă așa, întregi, demni, integri, ține doar ne noi să îmbrățișăm provocările precum catalizatoare. Ține doar de noi să renunțăm la vechile tipare de gândire, de rostire, de acțiune, de comportament. Ține doar ne noi să luăm toate obstacolele precum daruri esențiale din partea existenței și nicidecum ca pe niște greșeli sau ca ceva ce nu merge conform planului nostru… exact și precis. Ține de noi să le vedem, provocările și obstacolele, precum oportunități cu ajutorul cărora ne șlefuim, ne rafinăm, pe calea evoluției noastre. Dacă alegem să privim astfel, este un mare dar pe care ni-l oferim. Căci, în felul acesta, ne maturizăm, creștem, evoluăm. Ne deschidem inimile, ne întrupăm puterea de creatori.

Anul acesta avem imensa oportunitate să facem cele mai semnificative schimbări din viața noastră. Avem de traversat și transmutat provocări, dar mari potențiale sunt în fața noastră, de alegem a ne deschide, a ne da jos măștile rolurilor vechi. Oricât am îndurat în trecut, oricâte dureri și piedici și obstacole, toate au fost încărcate și cu binecuvântări. Dacă alegem o astfel de atitudine, deschisă și încrezătoare – în ciuda oricăror provocări mai sunt acum prezente -, vom fi răsplătiți cu înțelepciune și cu liniște lăuntrică, cu pace născută din încrederea în a noastră putere de creatori ai propriei realități.

Sau, putem alege să ne jucăm de-a victima blestemând soarta nedreaptă și sistemul medical și politicienii și neamul și părinții… De câte ori ne-am plâns de milă în trecut? De câte ori mai vrem a face asta? Dacă vrem schimbare, sinceră și autentică, atunci nu mai putem tolera să ne tot miorțăim și să ne plângem de milă. Sau să hrănim mult prea învechitul „nu pot”. Oricât am justifica și ne-am găsi scuze și explicații, nu avem cum să ignorăm sentimentul că a venit momentul să ne ridicăm și să privim în față viață, s-o trăim deplin cu toate provocările care nu sunt decât catalizatori uriași în procesul de vindecare și de transformare. A ne plânge de milă este o abdicare intolerabilă de la asumarea responsabilității și a puterii de creator. Și, pur și simplu, nu ne putem permite să abandonăm datoria sacră pe care o avem în aceste vremuri ce trăim acum.

Eliberarea din frică

Pe de o parte simțim nevoia de a ne ancora în ceva stabil iar pe de alta trăim intens impulsul de a ne reinventa, de a ne renaște, de a ne rescrie povestea vieții pe o … COALA ALBĂ! Nimic nu este chiar așa cum pare să fie, nimic nu este bătut în cuie, atâta vreme cât suntem dispuși să abandonăm ceea ce ne ține în vechi. A ne elibera de mult prea familiara gândire „nu sunt suficient de bună”, „nu pot”, „nu merit”… a ne elibera de frică, de durere, de suferință, de credințe vechi, de comportamente ce ne sabotează, de condiționări ce ne țin blocați, duce la rescrierea unei noi povești a vieții. Cum ar fi dacă nu am mai permite nimic și nimănui să stea în câmpul nostru de energie, să ne influențeze vibrația… Orice simțim că este blocat, să lăsăm imediat să curgă. Să se miște, să iasă din băltire. Totul este mișcare, totul este energie, totul curge. Dacă ne identificăm cu drama, creăm substanță, solidificăm, calcifiem gânduri și sentimente care nu ne mai sunt necesare în loc să dăm drumul curgerii. Și asta vor cei care dețin controlul să ne calcifiem în frică. Ține de fiecare să ne destructurăm sistemele vechi. A reconsidera și a revizita procesul alchimic este, anul acesta, cheia unei schimbări profunde și de durată.

Doar tu poți face personal al tău proces de transformare

Gândire inovativă, eliberare de lanțurile trecutului. Trăim potențialul unei profunde schimbări, adânc ancorate în straturile Conștiinței, născută din lungul proces de răbdare și permanentă ajustare lăuntrică. Tot, absolut tot ce am lucrat (fie înlăuntrul nostru fie la proiectele exterioare), nu a fost și nu este în zadar. Anul trecut a părut a fi un an extrem de greu. Și chiar a fost pentru foarte mulți oameni. Însă dacă am avut curajul să rămânem verticali, în integritate și în adevărul nostru, fără a ne lăsa mânați de turmă, anul acesta, în ciuda provocărilor ce vor continua să fie, trăim și sentimentul de recompensă. Noi ne oferim singuri cea mai valoroasă recompensă posibilă. Transformarea. Dar asta n-o poate face nimeni în locul nostru.

Reconstrucția din temelie

Transformarea autentică este un joc de lungă durată și nu ceva rapid cu rezultate de tip „instant”. Ceea ce avem de făcut anul acesta, și la nivel de lucru lăuntric dar și în dimensiunea orizontală a vieții ce trăim, cere disciplină, practică perseverentă, voință, determinare, cere încredere și compasiune. Nu contează tot ce am făcut fiecare până acum, în lucrul de tip dezvoltarea personală și spirituală. Este ceva nou, acum, și cere practică. O practică a prezenței permanente. Uneori poate părea copleșitor, amețitor, intimidant, obositor și…totuși… dacă asta cerem – schimbarea radicală a modului în care ne trăim viața – e nevoie să ne angajăm în acest demers.

Va fi și cu multă inspirație și bucurie, cu mult entuziasm și înnoire, cu vitalitate și succese nebănuite. Dar, în mod sigur, nu putem trece, nu putem traversa, ceea ce se petrece acum în lume, dacă rămânem la fel. TREBUIE să ne schimbăm! Trebuie să ne permitem să ne renaștem. Noi. Da, pe COALA ALBĂ! Trebuie să ne realiniem cu noile valori esențiale din viețile noastre. Nu cu ce a fost și cum a fost ci NOU. Da, trebuie să avem curajul să acționăm cu încredere că putem trăi ceea ce visăm. Știm însă, cu adevărat, care ne este visul? Știm, oare, cum vrem să ne trăim viața de acum înainte? Sau ne focusăm încă tot pe ce nu mai vrem, hrănind vechile convingeri, vechile tipare de gândire și vechile condiționări?

Uneori, suntem șocați de ceea ce vedem că se petrece în lume iar alteori alunecăm în furie. Însă, asta ne obligă să ne eliberăm din constrângeri, din manipulare, din vechile sisteme. Asta ne obligă … du DANSER ENCORE!

Dansul cosmic al revoluției responsabilității

Cu acest dans, între trecut și viitor, între revoluție și responsabilitate, chiar și lucrurile pe care le-am crezut vindecate, transformate, așezate bine la locul lor, pot reapare pentru o vreme la suprafață, în lumina conștienței noastre. În relațiile noastre s-ar putea să rejucăm vechile dinamici, dacă nu suntem atenți. De fapt, chiar și dacă suntem atenți, vechea dinamică se retrezește și ne seduce. Situațiile pe care le consideram stabile, solide, încep să se zdruncine. Calmul nostru lăuntric, ce poate cu greu l-am căpătat, se poate sfărâma într-o clipă. Putem aluneca în șovăială sau chiar în cruntă neîncredere.  Să nu ni se pară nimic surprinzător. Căci… nimic nu este chiar așa cum pare să fie  în aceste vremuri de schimbări incredibile. Imense transformări. Este normal să șovăim, să ne simțim copleșiți, să ne îndoim, să ne punem întrebări, să simțim frică. Dar tot ce contează este să nu lăsăm nimic din toate acestea să facă finalul filmului nostru. Suntem în curgere, în mișcare. NU este un sfârșit acum ci un mereu nou răsărit.

În procesul alchimic în care mă aflu acum împreună cu femeile din Cercul Sacru Anam Cara  – suntem în plină călătorie cu tema: Încredere în Magia Vieții urmând pașii din Alchimie, redescoperim cum mintea noastră, prin ceea ce gândim, poate fi marele eliberator sau groaznicul temnicer al nostru. Este un adevăr universal, nu rezervat doar nouă în Cercul Anam Cara. Uită-te la tine și în viața ta acum. Dacă-i permiți gândirii tale să te oprime, adică să continui să-ți spui că nu poți, nu meriți, nu ești suficient de bun, nu ai cu cine,…etc, dacă continui să gândești ca în trecut, dacă nu îți pui întrebări în legătură cu ce auzi, cu ce citești la știri, cu ce ni se prezintă și ni se bagă pe gât, dacă nu îți folosești propriul adevăr, propria intuiție, te vei pune singur în propria-ți închisoare lăuntrică. Te vei priva de puterea de a discerne propria-ți suveranitate, dacă nu-ți asumi responsabilitatea și suveranitatea și te lași în rolul de victimă.

Dar dacă ai curajul să-ți lărgești perspectiva, să îmbrățișezi noi posibilități (pe care, poate, le-ai refuzat în trecut sau în care n-ai avut încredere…), dacă ai curajul să vezi viața cu o privire proaspătă, dacă ai curajul să te mori pentru a te renaște, desenându-ți destinul pe o COALA ALBĂ!, sentimentul de eliberare te așteaptă. Aceasta va fi recompensa! Vălul dintre mintea egotică și o minte matură, elevată, este foarte fin acum  și putem trece prin el foarte ușor acum, fără prea mare efort, dacă asta alegem! Anul acesta avem la dispoziție noi perspective, noi potențiale, ceva ce, pur și simplu, nu am perceput până acum despre situația noastră, despre viața noastră, despre puterea noastră de creatori. Acest „ceva” ne poate revoluționa, transforma, întreaga viață, în momentul în care ni se revelează. Însă e nevoie să ne mai oprim, din când în când, pentru a privi înlăuntru și a ne asculta cu atenție și încredere.

E prea greu să… o luăm mai ușor!

Cu toate cele ce trăim acum, nu prea ne pică bine când cineva ne zice „ia-o mai ușor!” Nimic nu pare prea ușor acum. Dar, de fapt, ce este a o lua mai ușor? Fiecare dintre noi dă o anumită semnificație acestui „ia-o mai ușor!” Acum când trăim un lock down global și big pharma se comportă de parcă ar fi Mesia/Mântuitorul omenirii, când din ce în ce mai mulți oameni pleacă capul și se supun negându-și suveranitatea, avem responsabilitatea fiecare dintre noi să facem tot ce putem pentru a naște viitorul pe care vrem să-l trăim în realitatea noastră. Atât cât putem, fiecare, dar să facem ceva! Pornind de la a schimba, mai întâi, înlăuntrul nostru. Dacă nu facem noi ceva, pentru al nostru viitor, să fim siguri că altcineva o va face în locul nostru. Și, atunci, în niciun caz, nu va fi așa cum visăm noi. Noi ne suntem proprii Mântuitori, Suverani și Creatori. Nu a fost niciodată mai important decât acum, să știm și să onorăm acest adevăr.

Riscăm să cedăm în fața fricii de necunoscut, permițându-le celor care ne oferă „certitudine” – oricare ar fi motivele lor – să devină Maestrul nostru. În loc să ne întrupăm propria putere de Maestru, de creator conștient al realității ce trăim. S-ar putea să simțim forța uriașei tentații de a face precum turma, de a ne iluziona cu zona de confort, de a nu ne rosti propriul adevăr, de a accepta sacrificiul suveranității ca fiind prețul de a rămâne cu turma. Dar, în măsura în care ne predăm dreptul nostru inalienabil de a gândi pentru noi înșine, de a ne rosti adevărul, vom simți mai multă tensiune. Înlăuntrul nostru, în primul rând, dar și de jur împrejurul nostru. Suntem scuturați din temelie, forțați într-un fel, să ne recăpătăm încrederea în magia vieții. Să ne trăim viața conștient, onorând dreptul la libertate. Drept cu care ne-am născut. Oricât de descumpăniți am fi acum, în legătură cu libertatea noastră, fie să ne aducem aminte că toți avem dreptul să fim liberi! Și, da, eliberarea din frică  este posibilă!

Un strigăt poetic de a lăsa jos sabia

Am citit undeva, de curând, că anul acesta, pe de o parte, este o luptă pentru viață și, pe de altă parte, o poveste de dragoste. Da, poate că așa și este. Un fel de strigăt poetic de a ne ridica în picioare dar nu de a lupta ci, mai degrabă, de a dansa împreună. Precum ne invită Arhetipul Războinicul din ShamaniA . Ne putem reinventa viața, onorând visarea sufletului nostru. Decidem chiar acum viitorul umanității cu fiecare gând, cu fiecare cuvânt, cu fiecare gest, cu fiecare acțiune sau non-acțiune. Iar pentru asta este nevoie de un angajament ferm, îndrăzneț, de curaj pentru a merge înainte cu determinare, cu disciplină, cu practică perseverentă. Curaj de a adopta inițiative noi. De a avea o perspectivă nouă, proaspătă. Curaj de a ne muri și de a renaște. Curaj de a picta, pe coala albă, noul nostru destin. Alegeri noi, decizii noi și îndrăznețe. Răspunsuri noi care să provoace tot ceea ce numeam „normal” până acum. Mesajul anului este: Termină treaba acum! Schimbă. Căci a rămâne în vechi nu mai este deloc o opțiune.

Din nou, nu te iluziona cum că știi ce urmează. Căci, dacă faci asta, te păcălești amarnic! Șterge-ți certitudinea. Nimic nu este chiar așa cum pare să fie.  În această perioadă ce trăim toți acum, dacă ne asumăm responsabilitatea puterii de creatori, suntem capabil să ne construim un viitor bazându-ne pe înțelepciunea experienței trăită în mod direct și nu pe concepte și convingeri vechi, potențând-o cu deschidere în fața noilor începuturi și a noilor posibilități. COALĂ ALBĂ! 

Dacă alegi să ai Încredere în Magia Vieții poate că acum este momentul să te aventurezi în cea de-a 7 a ediție în parcursul numit Școala Maestrului Interior. Mai avem doar câteva locuri. Închidem Cercul la finele lunii aprilie! Scrie-ne, dacă te atrage să fii parte din Cercul Sacru, Școala Maestrului Interior, generația a 7-a!

Împreună, în ciuda mascaradei ce trăim, putem să ne redobândim puterea de Creatori cultivând…  ÎNCREDEREA ÎN MAGIA VIEȚII

Mai toți cei cu care vorbesc par să fie, în această perioadă de adevărată tranziție, cam morocănoși, irascibili, întorși pe dos. Am putea spune, foarte ușor, păi… pe bună dreptate să fim morocănoși, ținând cont de tot ce se întâmplă în lume.

Prea puțini dintre noi ne simțim bine în pielea noastră atunci când trăim momente de resetare, de tranziție. Și asta pentru că nu ne plac schimbările. Iar această schimbare, pe care o trăim acum la nivel global, nu este una prea ușoară. Deși schimbarea face parte din procesul vieții, nu ne place să lăsăm ceva cunoscut, ceva cu care ne-am obișnuit. Cum se zice… ne agățăm, cu dinții și cu ghearele, de ceea ce știm, de ceea ce cunoaștem deja, de ceea ce credem că suntem. Chiar și dacă acel ceva (un loc, un job, o situație, o relație, o identitate) știm deja că nu ne mai servește, nu ne mai place, nu mai este în rezonanță cu noi. Să intrăm pe teritorii noi (job nou, locație nouă, creație nouă, relație nouă) și necunoscute ne face să fim morocănoși, irascibili și, de multe ori, întorși pe dos. Indiferent cât de mult am simți că teritoriul nou are tot ce ne dorim acum.

Tranzițiile au tendința să cauzeze stres și stresul are tendința să scoată la suprafață cele mai neplăcute aspecte ale noastre. Propriile noastre obstacole, la nivel personal, vor fi puse în lumina conștienței precum și judecata, învinovățirea, iritarea, neliniștea și toate felurile în care reacțiile noastre negative se manifestă. E înțelept, în această perioadă, să fim atenți la ce cuvinte folosim și mai ales cum le folosim ca și arme împotriva celorlalți. E înțelept să practicăm prezența și să ne asumăm responsabilitatea propriilor reacții la situații sau la ce ne atinge în așa fel încât să ne abținem de la a proiecta asupra altora propriul nostru disconfort.

Mai mult decât oricând, avem nevoie acum să facem, din blândețe și bunătate, o practică zilnică.

Adică, să fim buni și blânzi cu noi înșine și cu cei din jurul nostru. În această perioadă, putem face pași uriași în ceea ce privește abundența, mișcarea, creația, proiecte noi, relații noi sau curățarea celor vechi. Ne putem îmbunătăți starea sănătății, prin disciplină în practica spirituală și în exercițiu fizic. Și tot această perioadă este cea mai potrivită să aducem claritate în viețile noastre. Să fim mai clari în ceea ce privește valorile esențiale în viața noastră. Adică, ce este, cu adevărat, important pentru noi acum.

Oricât de inconfortabil te poți simți, uneori, te încurajez să-ți tratezi călătoria ca pe un pelerinaj. Un pelerinaj către mai multă putere creatoare în viața ta, către mai multă claritate. De asemenea, te încurajez să rămâi cât se poate de neutru, în această perioadă. Neutru în preajma provocărilor, căci ele tot vor fi. Neutru, în fața obstacolelor, căci și ele vor fi prezente. Rămâi centrat și în prezență. Practica Prezenței și Practica Recunoștinței, sunt instrumente extrem de folositoare în această perioadă.

Adu-ți mereu aminte că în spatele oricărei provocări este și o mare oportunitate.

Iar oportunitățile în această lună sunt uriașe și chiar neașteptate. S-ar putea să le ratezi dacă ești prea prins sau prea focusat pe a fi iritat sau în judecată, în nemulțumire și în neîncredere. Pentru a fi mișcare, schimbare și oportunitate, ai nevoie să destructurezi vechiul. Vechiul mod de a gândi, vechiul mod de a fi, vechiul mod de a relaționa, vechiul mod de a te exprima.

Pentru a onora adevărata transformare, nedând curs tendinței de a prelungi vechiul, e nevoie să-ți asumi curajul de a te desprinde de vechile atașamente și dependențe, de vechile obișnuințe și obiceiuri, de vechea rutină atât de predictibilă încât parcă te-ai robotizat.

Și când ne pornim în toate aceste destructurări, desprinderi, dizolvări, întotdeauna creăm un pic de haos, sau chiar mai mult, înainte de a avea un sentiment de claritate. Acea pauză în care lăsăm mâlul să se așeze la fund, acel pas înapoi pentru a privi totul ca apoi să putem renaște totul, să putem renaște mișcarea, expirația, acțiunea în direcția potrivită.

Direcția potrivită va fi susținută mai mult de cum vrei să te simți, cum alegi acum să te simți, decât de ce crede mintea ta că vrei sau că trebuie să faci.. Cu cât te agăți mai mult de trecut, de obiceiuri vechi, de tipare de gândire vechi, de mecanisme de comportament vechi, cu atât mai iritat vei fi.

Direcția potrivită, în această perioadă, este despre cum ne simțim. Și mai este despre a duce la bun sfârșit lucrurile începute și rămase neterminate. Unele începute chiar de foarte multă vreme în urmă. Nu este deloc nevoie să ne încrâncenăm să le finalizăm în felul în care le-am gândit inițial. A le duce la bun sfârșit poate însemna și a le închide. A duce la bun sfârșit poate însemna în relații, a dizolva rușinea, regretele, dezamăgirile, rănile din trecut.

Coală albă. Acum. Un nou început.

Nu mai contează ce și cum a fost. Începem din acest moment zero. Acum. 

Este, cu adevărat, o perioadă în care putem da drumul, putem lăsa, putem vindeca, putem renaște. Putem învia.

De ce anume încă te mai agăți din al tău trecut? Ce simți că este încă nerezolvat, ne finalizat, ne dus la bun sfârșit? Ce este încă îmbâcsit? E o perioadă în care energia prezentă te obligă să cureți, să faci ordine, să dai drumul la tot ce stagnează în câmpul tău energetic și emoțional. Asta, doar dacă vrei să trăiești libertatea de a face cu totul și cu totul altfel decât în trecut. Nou. Coală albă! 

Devenim din ce în ce mai conștienți că există o lume invizibilă care ne susține. Și nu mă refer acum la lumea ființelor elementale pe care o simt din ce în ce mai puternic de când ne-am mutat aici în vârf de deal. O lume invizibilă există și în orașe… există peste tot dacă ne dăm voie s-o simțim. Este lumea care ne dă un nou punct de referință, ne oferă posibilitatea să vedem, chiar și doar o fracțiune de secundă, cum ar putea fi umanitatea dacă ne-am deschide în încredere, cultivând iubirea și compasiunea, pacea și bunătatea, frumusețea și îngăduința. Tot ce ne ține în închidere, în suspiciune, în neîncredere, ne face să nu strălucim ci doar abia, abia, să ne pâlpâim flacăra sufletului.

Cea mai mare oportunitate în această perioadă este potențialul de a împleti ceea ce aparent pare a fi în opoziție. Polaritățile.

Și la nivel interior dar și polaritățile pe care le percepem în afara noastră. Viziuni noi, idei noi, rezoluții, toate au o imensă oportunitate să emeargă în această perioadă. În creațiile noastre, în relații. Și, de ce nu, chiar și în sistemele politice, economice, în sistemul medical (ok, I am a dreamer… dar sper să nu fiu singură). Pe măsură ce noi ne schimbăm, fiecare în parte, pe măsură ce ne schimbăm valorile, atitudinile, tiparele de gândire, pe măsură ce renunțăm la atașamente, la dependențe, vechile sisteme și poziționări nu mai par atât de importante.

Tot ce avem de făcut în această perioadă este să ne păstrăm centrul, să ne întoarcem, cât mai mult și cât mai des, în spațiul sacru al inimii, să practicăm bunătatea, prezența, recunoștința. Să avem curajul să ne deschidem în fața energiei prezente și s-o folosim pentru a ne vitaliza, a face curat, a acționa în feluri noi. Dacă nu poți renunța la vechi, nu vei fi decât iritat, în această perioadă de adevărată tranziție, considerând-o a fi o biată resetare morocănoasă. Deci, COALĂ ALBĂ! . Tu decizi cu ce culori îți pictezi, acum, destinul!

Profundă recunoștință, eman acum, pentru multe coli albe pe care Natura ni le-a oferit în această iarnă de basm ce am trăit aici, sus, pe Colina Lunii.

AmmaRa

Energia prezentă în aceste zile este una care ne împuternicește procesul de vindecare, aducând – în același timp – armonie, zvâc creator, determinare să trecem prin orice dificultate am traversa acum.

Dacă ne dăm voie să fim în deschidere și-n ascultare, deja putem simți vibrația Lunii Pline curgând prin trupurile noastre.

La Lună Plină, de fiecare dată, este un moment în care eliberăm, dăm drumul la ceva. Dar cum aceasta este prima Lună Plină din noul an astrologic, dăm drumul, curățăm încărcături vechi din trecutul nostru. Mi se pare foarte tare cum a descris Agnis energia din zilele astea… Precum ceva foarte vechi pentru că este o energie foarte structurată, ca un folder super-zippat, smolit, densificat.

Un nou capitol. O nouă roată astrologică s-a pus în mișcare

și această Lună Plină ne susține să dăm drumul la ce nu mai avem nevoie să tot cărăm după noi și ne ajută să creăm spațiu pentru noi energii să se desfășoare. NOU. NOU. NOU.

Anul trecut, în martie 2020, când am început anul astrologic pe care tocmai ce l-am încheiat acum, cred că nici nu ne puteam imagina ce an ne așteaptă. Într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin, toți ne-am schimbat sau am schimbat ceva în viața noastră. Cu virus sau fără el, de fapt, schimbarea este mereu prezentă. Face parte din dansul vieții. Însă, având în vedere contextul prezent, întreaga lume s-a schimbat, în mod sigur din martie anul trecut și până acum. Toți am crescut, am evoluat, ne-am transformat. Toți am avut experiențe noi care ne-au atins, ne-au zguduit, ne-au transformat. Toți suntem împinși, obligați sau motivați de-adevăratelea să facem altfel decât în trecut. Și, mai ales, să fim altfel.

Această Lună Plină este oportunitatea noastră să recunoaștem și să lăsăm tot ceea ce nu ne mai servește, tot ceea ce nu mai avem nevoie să fie cu noi și în realitatea vieții noastre. Că sunt tipare de gândire, credințe, obiceiuri, relații, proiecte …  Să lăsăm.

Energia prezentă acum ne oferă suportul de care avem nevoie pentru a găsi echilibrul între vechiul mod de a fi, de a face, și noul mod de a fi și de a face. Echilibrul, grația și discernământul, de care avem nevoie fie pentru a păstra ceea ce avem nevoie, fie pentru a da drumul la ce nu ne mai servește. ECHILIBRU!

Lecțiile pentru care am venit în această viață și rănile ce am trăit de-a lungul anilor, dar și cele ce le-am moștenit, ies mai puternic în lumina conștienței în aceste zile. Fie să învățăm din ele.

Aceste răni nu sunt de genul celor peste care putem pune, repede, un plasture sau un pansament. Nu sunt deloc genul de răni care vor trece vreodată. Cât, mai degrabă, de genul celor care sunt – pentru totdeauna – cusute în țesătura călătoriei vieții noastre.

Ce răni ies acum la suprafață? Ce lecții ne-am oferit în acest an astrologic ce a început anul trecut în martie și s-a încheiat acum? Ce am învățat? Ce daruri am primit? Ce am schimbat? La ce am putut renunța? Ce mai avem de lăsat? Ce ne sufocă?

Chiar dacă, pe de o parte, aceste răni – ce ies în aceste zile la suprafață – ne dor foarte tare, ele ne servesc, deopotrivă, pentru a crește și a evolua. Le putem vedea precum chei esențiale în Călătoria Inimii noastre, în călătoria sufletului nostru care-și onorează contractul sacru.

Aceste răni sunt cele care ne oferă compasiunea, puterea și înțelepciunea de a ne întrupa adevărata putere de creatori și de a ne onora adevărul, de a fi în deschidere și autenticitate.  Doar prin transcenderea acestor răni suntem capabili să ne vindecăm și să-i inspirăm și pe cei din jurul nostru.

Ne-am tot lins rănile, de-a lungul anilor. Nu mai este, acum, momentul să facem asta. Ci a venit vremea să lăsăm rănile să ne servească procesului alchimic, să ne fie combustibil în Călătoria Inimii și a sufletului, să fie hrană vie pentru Războinicul lăuntric care-și dansează dansul vieții. (la vară, aici, pe Colina Lunii, în ShamaniA Retreat, dedicăm o zi întreagă Arhetipului Războinicul care, da, are ca salvă vindecătoare … Dansul!)

Chiar dacă fiecare are propriul său ritm cu care-și onorează transformarea și fiecare o ia pe Calea cu care rezonează, putem alege să ne transcendem rănile cu ajutorul iubirii. Iubirea, cu adevărat, vindecă.

Energia prezentă ne permite să ne deschidem în fața adevărului despre cine și ce suntem. În acceptare și în iubire, fie să ne petrecem aceste zile cu Lună Plină ce ne aduce energia vindecării, ne aduce armonie și lejeritate.

Meditația Trupul meu – pământ fertil pentru noile semințe/  O meditație dinamică de purificare pentru corp, minte și suflet

O meditație în care facem curățenie, în trup, minte, spirit, prin Shaking, și care ne ajută să dăm drumul la tot ce nu ne mai servește.

O energie de bun augur, trăim toți în aceste zile. O energie ce ne ajută să curgem cu lejeritate în direcția evoluției noastre. Să curgem cu Existența onorând natura care renaște la viață și noi odată cu ea.

Răspunsurile, ce ies din adâncurile noastre, dar și soluțiile pe care le vom găsi în afara noastră, ne vin mult mai ușor în aceste zile, mai ales dacă renunțăm la luptă și la încrâncenare, la nevoia de a avea dreptate și la înverșunarea de a arăta cu degetul către alții.

Proiecte la care am lucrat, poate îndelung, înmuguresc și înfloresc acum, într-o nouă formă. Sau proiecte noi, ce au gestat cuminți adânc înlăuntrul nostru, prind viață. 

Mai întâi expiră profund, chiar în timp ce citești aceste cuvinte, ca un oftat care golește spațiul interior al corpului, apoi inspiră cea mai adâncă inspirație pe care o poți face acum. A inspira conștient este a primi, a absorbi. Și pentru a primi e nevoie să te deschizi în fața existenței. Rareori suntem conștienți de ceea ce primim necontenit, la fiecare respirație, la fiecare privire. Noi nu ne hrănim doar cu mâncare și apă. Ne hrănim cu lumină atunci când privim, ne hrănim cu aer când respirăm, ne hrănim cu, culorile lumii, cu prezența oamenilor, a plantelor și animalelor, a păsărilor și a norilor. Existența este un ocean de vibrații, de energii, la fel precum suntem și noi în interiorul nostru, iar respirația și atenția noastră pun în rezonanță lumea interioară și cea exterioară.

Respiră profund va să zică în timp ce citești aceste cuvinte, simte miracolul respirației și al bătăilor propriei tale inimi care te aliniază cu existența. Adună energia sacră a Atenției tale, răspândită în gânduri, în exterior, în lucruri, adun-o, zic, în interiorul tău pe fiecare inspirație profundă, resoarbe-o înapoi în interior, în sursă, în centrul ființei tale. Creează acest Centru de Atenție în adâncul pieptului, în profunzimea lui. Vei descoperi imediat senzații, care sunt energii lăuntrice alimentate de respirație și de Atenția ta. Este un Centru de Atenție, de respirație, ca un fel de cuib, un mic glob, ca un căuș care devine centrul corpului tău fizic, al Conștienței tale.

Ai observat că Atenția este o energie magică?

Oriunde îți duci energia sacră a Atenției, ceva crește. Orice dimensiune a vieții tale pe care vrei să o crești, are nevoie de energia Atenției tale: copiii tăi, proiectele tale, relațiile tale. Atenția este o energie misterioasă și puternică, ce leagă dimensiunea umană de cea universală și divină. Și totuși, de atât de multe ori o risipim în spații obscure, o rătăcim în labirinturile gândirii sau, și mai rău, hrănim cu ea fricile noastre și umbra…

Resoarbe deci energia sacră a Atenției și creează cu ea centrul ființei tale în vreme ce respiri profund și citești aceste cuvinte.

Modelează din ea în profunzimea senzațiilor din piept, un loc precum un altar sferic, și aprinde acolo chiar acum o mică flacără. Sigur, este un gest de imaginație, dar imaginația este sursa oricărei realități și sămânța oricărei experiențe. Imaginația este la fel de reală precum cuvintele pe care le citești și le auzi în interiorul minții tale. Aprinde candela Conștienței în profunzimea acestui cuib de Atenție din adâncul pieptului, hrănește flacăra cu respirație profundă, iar flacăra crește în adâncul pieptului, iluminând și încălzind spațiul de jur împrejur. Fiecare inspirație care adună Atenția de pretutindeni o condensează în pieptul tău, iluminându-l.

Împrăștie această luminozitate a altarului tău interior în întreaga formă interioară a pieptului, în inima fizică, în plămâni, în omoplați, în articulațiile umerilor. Folosește-ți expirația pentru a conduce lumina interioară a altarului pretutindeni, descoperă felul în care rafinamentul luminii pătrunde în vertebre, în coaste, în cele mai dense spații ale corpului tău, descoperă felul în care impregnează imediat senzațiile tale.

Centrul luminos pe care tocmai l-ai creat, devine nu numai centrul Atenției tale, ci și al corpului tău fizic, al energiilor tale vitale, centrul respirației, al gândirii, al conștienței tale și, de fapt al întregii tale realități. Când ai Centru, atunci labirintul exterior se topește, haosul pe care îl cunoști atât de bine, devine Cosmos, risipirea devine coerență, iar tu devii Centrul întregii tale experiențe de viață.

Odihnește-te cale de câteva respirații profunde în mijlocul realității, oriunde te-ai afla, relaxează corpul și respiră prin toți porii pielii tale, o respirație sferică, în care aduci pe fiecare inspirație în profunzimea corpului vibrațiile întregii existențe, lumina, culorile, te pui în rezonanță, în armonie cu experiența vieții. Iar pe fiecare expirație, împrăștii luminozitatea altarului mai întâi în întreaga formă interioară a corpului fizic, în plexul solar și în interiorul craniului, în burtă, în brațe și picioare, până când întregul volum interior al corpului se iluminează sub puterea Atenției, a respirației, a Centrului.

Respiră profund și creează pauze mari între inspir și expir, pauze în care asculți existența și experiența vieții, oricare ar fi ea în această clipă. Cu fiecare inspirație, altarul tău interior devine mai rafinat, Centrul devine mai profund, până când corpul tău fizic devine o catedrală de jur împrejurul acestui altar, al acestei flăcări făcută din Atenție, până când respirația ta umple întregul spațiu interior. Descoperă vastitatea acestui spațiu de senzații, care se iluminează tot mai mult, pe măsură ce îți reamintești cum să modelezi și extinzi lumina Centrului în fiecare părticică din corp.

Forma interioară a corpului fizic se umple cu senzații, greutatea corpului devine cumva transparentă în fața respirației sferice, oasele tale devin luminiscente, impregnate cu luminozitatea inimii tale, a Atenției și a respirației. Constată cu simplitate, fără cuvinte, cum întregul tău corp fizic devine o catedrală de jur împrejurul altarului în care arde flacăra conștienței. A fi conștient este a simți mai mult, mai profund, a fi mai viu, mai vital, senzațiile tale mai acute, mai clare, ca niște valuri care se împrăștie din centru, pretutindeni.

Respiră profund și lent, realizează această pulsație care nu este doar respirație, este și Atenție, adică energie creatoare. Deschide porii pielii larg, pentru a primi pe inspirație și a dărui pe expirație această luminozitate interioară, transformă porii pielii în ferestre uriașe de catedrală, în vitralii fabuloase prin care spațiul interior, corporal, comunică cu exteriorul corpului fizic, cu camera în care te afli și cu lumea în care te afli. Transformă din nou printr-un act magic de imaginație creatoare, luminozitatea inimii tale, în raze groase de lumină care izbucnesc prin ferestrele catedralei lăuntrice, sferic, în toate direcțiile, umplând cu lumină spațiul în care te afli.

Amplifică și mai mult respirația, chiar acum, în vreme ce citești aceste cuvinte, pauzele dintre inspir și expir fă-le mai lungi, crește forța acestei creații luminoase, privește la felul în care viața este a primi necontenit și a dărui necontenit, nu numai lumină, dar și Atenție, este relație cu tot ceea ce există și creație în toate dimensiunile propriei tale vieți. Realizează felul în care de atât de multe ori, rătăcit în gândire, absorbit de exterior, ignori darurile uriașe ale vieții, abundența infinită a experienței de a fi viu, privește cum cel mai important dar pe care-l poți face lumii și propriei tale vieți, oamenilor care contează pentru tine și realității, este această Prezență, această Atenție care pulsează.

Atenția este un miracol, este esență. Este divinitate în expresia sa umană, este cea mai valoroasă vibrație a ființei tale,

cea care creează întreaga experiență a vieții tale și pe care înveți să o modelezi conștient, chiar acum, în această clipă în care respiri. Privește, în vreme ce respiri profund prin vitraliile catedralei corpului tău fizic, în spațiul în care te afli, cum fluxurile vieții se amplifică odată cu, conștiența și respirația ta. Privește cum adevărul pe care îl percepi, despre tine și despre viață, devine mai profund și mai vast, privește cum conexiunea ta cu toate lucrurile și dimensiunile devine mai profundă și mai vastă, cuprinzând tot mai mult din realitate. Privește cum gradul de frumusețe pe care îl poți percepe se adâncește și se lărgește, cum un fel de pace se instalează în volumul sferic al ființei tale.

Privește de jur împrejur cu ochiul sferic al inimii tale în vreme ce respiri și lasă pulsația Atenției tale să treacă dincolo de pereții camerei în care te afli, oriunde ai fi. Spațiul camerei devine o nouă dimensiune a catedralei tale lăuntrice, centrul tău, este centrul său. Și dincolo de pereții camerei tale, orașul, lumea în care te afli, cerul și pământul devin dimensiuni ale Catedralei care are în centrul său altarul pulsatoriu al Atenției.

Întreaga experiență a vieții tale este pulsatorie, așa a fost întotdeauna, așa va fi mereu, în toate timpurile și spațiile conștiinței. Tot ceea ce poți percepe, în interiorul corpului și în afara lui, este vibrație, energie, pulsație, oamenii sunt centre de energie sacră, creatoare, toate gesturile noastre, toate gândurile, emoțiile, acțiunile, relațiile cu ceilalți și cu lumea, sunt exprimări ale acestei pulsații creatoare. Este suficient să regăsim Centrul conștient pentru ca haosul să se transforme în cosmos, pentru ca experiența vieții să devină coerentă.

Când ai Centru, când nu rătăcești, relațiile tale cu oamenii, lucrurile și existența devin profunde, semnificative, poți simți mai mult din adevărul omniprezent al Ființei, realitatea vieții se dezvăluie în adâncimea sa insondabilă și în anvergura sa infinită. Catedrala lăuntrică devine o expresie a Catedralei universale, a cărei boltă este Cerul și a cărei adâncime este pământul, trecutul se dezvăluie ca o experiență lăuntrică și devine maleabil, concluziile plate asupra existenței, tot ceea ce credeam că știm capătă o nouă semnificație.

Dar cel mai important, noțiuni precum Adevărul, Iubirea, Frumusețea, Libertatea, Pacea ies din domeniul gândirii liniare și devin experiență.

Respiră profund. Este doar începutul unei transformări uriașe a percepției și a vieții. Primul pas conștient din marea călătorie a vieții și a inimii tale. Este o recuperare din inconștiență a corpului fizic, a Atenției, a capacității tale de a simți și de a crea în viața ta.

Nu există altă iluminare decât cea prin Conștiență. Nu există alt întuneric decât cel al inconștienței.

Existența este o Catedrală uluitoare, în care noi suntem altare pe care le putem aprinde atunci când alegem să o facem. Realitatea curge prin noi, din noi, în fiecare clipă, la fiecare expirație, la fiecare clipire de ochi și fiecare gest, se exprimă prin noi în fiecare relație pe care o creăm, în fiecare creație, fiecare proiect în care ne implicăm. Fiecare pas și fiecare cuvânt rostit în această lume este un act creator, iar gradul nostru de conștiență determină profunzimea și anvergura creației noastre.

Trăim în mijlocul sacralității, al divinității, numai că nu ne dăm seama de acest lucru… până într-o zi. Această zi poate fi azi pentru tine, acum, în acest moment, în care respiri conștient, în care pulsezi în întregul spectru al vieții, în care alegi să primești totul de la viață și devii un creator conștient de realitate. Noi ne petrecem în mijlocul existenței universale pe care pășim, pe care o respirăm, o pipăim, o mâncăm, o percepem, pe care o vedem privindu-i pe ceilalți, și un timp credem că suntem separați de toate acestea. Dar vine o zi în care realizăm că nu putem fi separați, nu avem cum să ne desprindem, nu putem fi singuri, pentru că tot ceea ce suntem noi este primit de la existență, și nu putem face altfel decât să exprimăm darurile primite, pe expirație, prin gesturile, acțiunile, creațiile și relațiile noastre în marea catedrală a existenței.

Cum se face că trăim uneori în viețile noastre ceea ce nu vrem să trăim, dacă suntem creatori? Ei bine, noi nu avem probleme cu a crea, suntem inevitabil izvoare de realitate, modelăm necontenit energia vieții pe care o primim și o exprimăm. Avem o dificultate însă în a crea ceea ce dorim să trăim în viețile noastre, pentru că nu suntem conștienți de mecanismele rafinate ale propriei ființe. Suntem aici ca să învățăm să le folosim. Această dimensiune densă este o Școală a ființei, o Școală pentru Creatori, o Școală a Inimii, a Centrului, a Atenției. Examenele noastre sunt chiar situațiile vieților noastre. Iar acest moment poate fi acel moment pe care l-ai așteptat, l-ai intuit dintotdeauna: da, există ceva dincolo de platitudinea vieții inconștiente, există un adevăr mai profund și mai vast decât cel al dimensiunii liniare, care este doar un decupaj din marele întreg.

A învăța să privești în profunzimea existenței și a desluși anvergura ei, este motivul pentru care tu ești aici, în acest corp, în această casă, în această lume, în această viață. Fiecare detaliu al experienței tale de viață, fiecare împrejurare estre o oglindire a lumii tale interioare, a catedralei lăuntrice, în catedrala mai largă a vieții. Dacă îți dorești o experiență de viață diferită, atunci este nevoie să transformi experiența interioară, lumea interioară a gândirii, a emoțiilor, a atitudinilor lăuntrice. Nu numai că acest lucru este posibil, dar este singurul motiv pentru care suntem aici. Și acest moment poate fi unul de cotitură, dacă simți în aceste cuvinte, vibrația Adevărului.

Totul începe cu un moment de Prezență, dar continuă cu a deveni Centrul conștient al propriei tale vieți.

Descoperi tehnologia interioară a creației de realitate, cum să transformi spațiul interior astfel încât exteriorul și experiența vieții tale să reflecte ceea ce vrei să trăiești. A fi conștient este o artă pe care o exprimăm în fiecare gest al vieților noastre, dacă facem din această artă consacrarea noastră de a fi.

Respiră adânc. Atenția ta, cuibărită în altarul inimii tale pulsează. Corpul tău fizic este catedrala ta personală. Privește spațiul în care te afli și dincolo de el, existența. Este marea Catedrală din care faci parte. Dacă citești aceste cuvinte, a venit timpul să înveți să stăpânești arta de a crea realitate în interiorul și în exteriorul tău. Este inevitabil, căci acesta este motivul pentru care ești aici, în experiența vieții tale. Desigur, o poți amâna la nesfârșit și poți repeta la nesfârșit aceleași povești. Dar în final, scopul va fi împlinit, căci aceasta este curgerea vieții și a Conștiinței. Suntem meniți Ascensiunii. Iar acum este momentul.

***

Subsemnatul Horia Francisc Țurcanu, sunt unul dintre fondatorii Școlii care în aceste vremuri poartă numele: Școala Maestrului Interior. Am băut până la fund cupa întunecată a inconștienței, pentru ca apoi să redescopăr eterna cale a Conștienței. Am sentimentul uneori că mai degrabă mi-a fost dăruită, tocmai pentru că este inevitabilă. Nu pot și nu putem păstra nimic pentru noi, căci viața este o pulsație. De aceea singura posibilitate este a împărtăși Cunoașterea. Școala pe care am fondat-o este replica contemporană a eternei Școli de Mistere a umanității. Șlefuim în ea, pentru cei chemați, arta creației de realitate și Cunoașterea. Scopul său este evoluția eternă a Ființei. Maestrul este umanul conștient de propria sa divinitate, putere și splendoare creatoare. Este un nivel al propriei noastre Conștiințe și de aceea nu poate fi descoperit decât în Interiorul catedralei, în propria Inimă. Tot de aceea, această Cunoaștere nu poate fi predată teoretic, ci este o experiență care are caracterul unei inițieri. Este trăire. Școala este un spațiu în care Maestrul din tine însuți se trezește pentru a fi manifestat în experiența vieții tale.

Dacă citești aceste cuvinte, atunci pentru tine ele sunt o invitație la o transformare radicală.

Este o chemare la Școala Maestrului Interior.

A fost odată un om care trăia, nu prea de mult, prins în labirinturile vieții. Alerga înainte și înapoi, în stânga și în dreapta, făcând multe lucruri. Gândea mult și trăia puțin. Viața sa se petrecea pe suprafața subțire a oceanului vieții, fără profunzime și fără înălțime. Cerul și pământul îi erau străine, căci nu le cunoștea decât din cărți. Multe erau despre a face, puține erau despre a fi. De aceea, viața sa părea un labirint cu mii de coridoare, asemănătoare gândurilor sale întortocheate, prin care el încerca să modeleze experiența vieții sale. Părea o alergare după vânt. Relațiile sale cu oamenii erau superficiale și atinse de umbra falsității. Avea nenumărați amici dar nici un prieten. Multe supoziții, nici o certitudine. Făcea ceea ce credea că trebuie să facă. Iubirea pentru el era o idee, frumusețea un concept, adevărul era relativ – chestiune de perspectivă.

Pentru a-și câștiga existența, omul acesta era povestitor. Mergea prin lume, culegea poveștile oamenilor și apoi le povestea oricui voia să-l asculte. Și astfel trăia el, prin povești despre viețile altora, despre locuri, istorii și personaje. Într-o bună zi, pe când scria o astfel de relatare, a înțeles că propria sa poveste este goală. Se temea să-și trăiască propria poveste, umplându-și viața cu nenumărate povești care nu erau ale sale. A privit în viața sa și a văzut cum povestea sa suferea pentru că el era mereu plecat în căutarea poveștilor altora.

A înțeles imediat că ceea ce el numea iubire, era doar o schiță de iubire, adevărul său era unul foarte îngust, viața pe care o trăia era viața altora. Așa cum făcea de multe ori, s-a înfuriat pe el însuși. Apoi a încercat să se justifice: toți împrejurul meu trăiesc viețile altora! Toți trăiesc în labirint. Toți fac ce trebuie. Sunt în rândul lumii și aceasta scrie poveștile lor. Cei care trăiesc propria lor poveste sunt puțini și sunt subiect de… poveste.

Furios pe sine însuși, pe toți oamenii și pe existență, a dat să se ridice de pe scaun. Dar picioarele nu-l mai ascultau. Mai precis piciorul său stâng. Nu mai putea merge mai departe în propria sa poveste superficială și falsă. A fost pe la doctori și nici unul nu putea face nimic. Abia își mai putea trage piciorul stâng. Nu mai putea umbla prin lume după poveștile altora. Trebuia neapărat să-și trăiască propria sa poveste.

Într-o bună zi, unul dintre doctorii la care a fost, al cărui nume era de copac, l-a scufundat într-un somn adânc. În vis i-a apărut un personaj ce-i părea cunoscut și care i-a vorbit cu o voce ce-i părea cunoscută, dar căruia nu-i putea vedea fața. Era un povestitor asemenea sieși, numai că poveștile lui deschideau un fel de ferestre și prin ele putea intra în diferite realități. Toate erau despre el însuși. Fiecare cuvânt al Povestitorului se transforma în experiența unei vieți. Tonul său era autoritar uneori, alteori ironic, alteori blând și plin de compasiune. În vis, îl admira pe Povestitor, dar se și temea de el, îl iubea ca pe un maestru deschizător de porți, dar se și certa cu el, căci se temea de ferestrele pe care acesta le deschidea, la fel cum se temuse să deschidă ferestre în propria sa viață.

Când s-a trezit din somnul său cel adânc, putea merge. Doctorul cu nume de copac era foarte emoționat, căci omul nostru dormise foarte, foarte mult, atât de mult încât doctorul crezuse că nu se va mai trezi. Un timp a rămas sub observație. Multe zile după aceea, el a continuat să-l audă și să-l vadă pe Povestitor în momentele în care era singur. A umplut caiete întregi cu notițe, căci lucrurile pe care i le arăta acesta erau adevărate, puternice și clare.

Nu se mai putea întoarce la viața lui. Știa că el însuși este un fel de povestitor, dar nu se mai putea întoarce la propria, vechea sa poveste. Timp de câteva luni a închis porțile către propriul său trecut. Nu a fost lucru ușor, căci toți oamenii care îl cunoșteau credeau că el a înnebunit. Dar, ori de câte ori ezita, apărea din nou Povestitorul, în penumbră, astfel încât el să nu-i poată vedea fața, și cuvintele sale deschideau ferestre în propria sa conștiință, și astfel el căpăta curajul de a merge mai departe. Încetul cu încetul, a închis toate porțile și a rămas singur cu sine. Viața sa începea să semene cu foaia albă de hârtie ce aștepta o poveste adevărată. A sa.

Cea mai mare lecție pe care i-o preda Povestitorul era aceea că viața este povestea pe care ne-o spunem noi înșine. Toți oamenii sunt povestitori, doar că unii își spun la nesfârșit povestea pe care au auzit-o cândva sau pe care ceilalți o spun despre ei. Marii povestitori spun însă propria lor poveste pe care o scriu cu gânduri, cuvinte, cu gesturi și atitudini, cu emoții, cu relații, cu acțiuni, pe hârtia multidimensională a vieții. Marii povestitori se povestesc pe ei înșiși, cu viață. Povestea este ceea ce trăiesc și reflectă visele lor cele mai adânci.

Dar nu știa ce poveste să trăiască pentru că el întotdeauna trăise în poveștile altora. Și pentru că avea încă încredere în visele deschise de Povestitor. Exista o ruptură între lumea visului și viața sa. Nu știa să facă altceva decât să povestească. Iar acum se vedea pus în situația să povestească și să trăiască propriile sale vise. Se simțea nou, eliberat de trecut. În ciuda rupturii, tânjea după un nou adevăr, o adevărată iubire, o adevărată poveste, o nouă viață care să exprime lumea sa lăuntrică.

În timpul acesta, Povestitorul continua să-i deschidă ferestrele viselor. Într-unul din visele sale apărea o femeie foarte frumoasă și foarte înțeleaptă. Povestitorul îi deschidea mereu această fereastră. Femeia părea să locuiască într-o pădure magică, a cărei lumină venea din interiorul copacilor, al pământului și al cerului. Ea era mereu însoțită de o bufniță și îi vorbea în limba viselor, fără cuvinte. În vis, copacii aveau sculptați în trunchiurile lor cărți. Dar ele nu puteau fi citite altfel decât în vis. Nu le puteai scoate din copac. Trebuia să te așezi în fața lui și să visezi ce era în carte. Visul acesta se repeta.

Într-o bună zi, omul nostru a cunoscut o femeie de care s-a îndrăgostit.

Se temea. În altă zi, cu ajutorul Povestitorului, a înțeles că femeia apăruse în viața lui pentru că o visase. Trăia propriul său vis, în starea de trezie. Ceea ce trăia era o reflexie a visului său.

A trecut mult timp, în care el a exersat turnarea visului în experiența vieții sale. Frumoasa și înțeleapta femeie din pădurea cu cărți, a devenit soția sa. Știa acum că fusese nevoie să o viseze pentru ca ea să existe în experiența vieții. Lumea visului și lumea reală se arătau tot mai mult ca fiind camere ale unei singure realități, iar această realitate el a numit-o a Inimii, căci Inima unifica în mod evident toate spațiile conștiinței sale. Uneori își pierdea încrederea în adevărul pe care îl visa și îl trăia, și atunci întreaga sa existență se cutremura. Dar revenea și, una peste alta, mai mulți pași făcea înainte decât înapoi. Sau poate ar fi mai corect să spunem aici că pașii erau nu înainte și înapoi, ci mai degrabă în profunzimea vieții și în anvergura sa.

Visele sale se scurgeau în experiența vieții tot mai clar, iar adevărul trăit se apropia tot mai mult de Adevăr, iubirea trăită se apropia tot mai mult de profunzimea și anvergura Iubirii, frumusețea pe care o trăia împreună cu iubita inimii sale se apropia tot mai mult de Frumusețea ultimă a visului. Vechea trăire pe suprafața apei a dispărut, căci respirația sa cuprindea tot mai multă existență, privirea sa vedea tot mai adânc și mai departe, inima sa simțea tot mai profund și mai vast.

Cuprindea tot mai mult din propriile sale vise, avea tot mai mare încredere în ele și astfel trăia tot mai mult din ele aici, acum, în experiența propriei sale vieți.

Nu știa încă ce să facă cu toate acestea. Se considera încă un povestitor, dar unul care povestește nu experiențele altora, ci mai degrabă propriul său vis despre realitate. Ar fi vrut să-l întrebe pe marele său Povestitor interior ce să facă, dar acesta apărea tot mai rar, pe măsură ce el putea coborî în vise împreuna cu iubita sa.

Trebuie să împărtășești cu ceilalți, această artă de a povesti visele și de a le transforma în realitate, a spus într-o bună zi frumoasa și înțeleapta sa soție, pe când se aflau în adâncul pădurii cu cărți.

O Școală a Povestitorilor de vise! O Școală unde visătorii să învețe cum să transforme visul în experiență a vieții! zise el. Ea zâmbi.

Povestitorul este un aspect al propriei tale Ființe, îi spuse ea cu vocea Bufniței sale. Dar fiecare om are darurile și visele sale. Pentru fiecare există un Maestru interior care ia forma potrivită. Astfel, pentru unii oameni, Maestrul ia forma Pictorului, a Inginerului  sau a unui Om de business, dacă visul său cel mai adânc este despre business. Maestrul interior ia orice formă are nevoie un om și îi vorbește atunci când el este pregătit să asculte.

În noaptea aceea Povestitorul și-a dezvăluit fața pe care omul nostru nu o văzuse niciodată.

Era el însuși.

Văzându-i fața, el a plâns de bucurie și de recunoștință.

Din acea noapte, nu l-a mai văzut niciodată pe Povestitor. Dar știa că este o dimensiune a propriei sale ființe, care se arătase sub forma Povestitorului, pentru că el însuși era în esență un Povestitor. Maestrul îl înțelegea mai bine decât se înțelegea el însuși. Luase forma Povestitorului pentru ca să poată fi înțeles.  Prezența sa l-a însoțit întotdeauna și a fost izvorul tuturor revelațiilor și minunățiilor pe care el împreună cu frumoasa și înțeleapta sa soție le-au visat și le-au adus în existență.

Maestrul s-a dovedit a fi o dimensiune uriașă a Ființei din care face parte întreaga umanitate, atât de cuprinzătoare, de profundă și de vastă, încât cuprinde în Sinele său etern întreaga istorie a Umanității, din toate timpurile și spațiile Creației. Este dimensiunea divină a Umanității, unificatoare, de o profunzime și o înălțime inimaginabile pentru gândirea liniară, care poate fi doar trăită și nu poate fi povestită altfel. Maestrul Interior al Umanității se revelează în fiecare inimă de om care se deschide pentru a-L cunoaște și a-L trăi. El se scurge în această lume prin fiecare gând, cuvânt, gest, relație sau acțiune ale unui om trezit la Adevăr.

Povestitorul nostru a înțeles în cele din urmă că Maestrul ia forma potrivită oricărui om, și de aceea Școala pe care a fondat-o împreună cu frumoasa și înțeleapta sa soție a fost dedicată Maestrului Etern al Umanității care trăiește în inimile tuturor oamenilor.

El a continuat să fie un povestitor, dar un povestitor ale cărui povești devin realitate. Iar povestea sa ultimă este aceea a Maestrului care se manifestă în noi toți atunci când deschidem singura cale către El: Inima. Maestrul Interior a devenit experiență în Școala închinată Lui. Când Școala a devenit o realitate vie, în care oamenii veneau să învețe să deschidă marea poartă a Inimii pentru Maestrul Interior, povestitorul nostru a realizat că visul Școlii făcea parte din visul ancestral al Umanității și era o expresie a acestuia. Și-a dat seama că Școala, ca și Maestrul, trăiește în toate timpurile și dimensiunile, că ființa sa și visele sale fac parte din visul universal al Umanității.

Mulți oameni au învățat în această Școală, în timpurile noastre și în toate timpurile. Mulți au învățat să deschidă porțile propriei Inimii către propriile lor vise, au învățat să aibă încredere în ele și să le manifeste. Maestrul Interior, cel care ia toate formele pentru toți oamenii, învățându-i să devină propria lor poveste, sau, cu alte cuvinte, să manifeste propriul vis despre ei înșiși, este acum pretutindeni. Oamenii Îl respiră și îl exprimă în gândurile, gesturile, relațiile și viețile lor, prin simplul fapt de a fi în acord cu adevăratul lor vis despre sine.

Povestitorul nostru a rămas povestitor. Dar a dus la perfecțiune darul său de a visa și de a trăi visul. Frumoasa și înțeleapta lui soție a rămas pentru totdeauna deschizătoarea porților, păzitoarea pădurii magice a cărților încrustate în copaci, în care este scrisă toată istoria Creației. Împreună pentru totdeauna, ei visează și transformă visele în experiență. El străbate ca fulgerul cele mai înalte și cele mai profunde dimensiuni ale Existenței, pentru a le aduce în pădurea magică a minunatei sale iubite. Acolo ea le transformă în materie. Se spune că firele de iarbă, gâzele, frunzele, animalele și păsările acestei păduri sunt o singură ființă cu iubita sa și asta face posibilă materializarea viselor.

De aceea Școala de Măiestrie a vieții pe care ei o visează și o trăiesc necontenit, se petrece undeva, deasupra lumii, pe niște dealuri înalte înconjurate de păduri de fag și de mesteacăn. Cei care cunosc aceste locuri spun că pădurile sunt pline de bufnițe.

Povestitorul