Nu contează numele rolului pe care-l joc în Consacrarea Vieții mele. Unii mă văd precum un terapeut și asta chiar sunt pentru ei pentru că, în acel caz, acesta este rolul pe care-l joc. Alții, aleg să mă vadă precum o călăuză sau un ghid spiritual. Poate că este rolul cu care rezonez cel mai mult, acum, în această perioadă a vieții mele. Pentru alții sunt un mentor sau profesor. Și fac asta cu profundă recunoștință pentru tot ceea ce învăț și eu de la ei. De cele mai multe ori, sunt o soră Anam Cara. Adică, un suflet prieten.

Pentru mine nu (mai) contează numele rolului, pe care-l joc în diferite circumstanțe, atâta vreme cât îl joc în mod conștient și nu mă identific cu el. Sunt mult mai mult decât toate aceste roluri la un loc. Însă toate mă obligă să le joc, nu doar conștient, ci și cu integritate. Și, în aceste vremuri nebune ce trăim toți, integritatea – la rândul ei – mă obligă să-mi pun întrebări și să nu mai iau după ceea ce vor unii și alții să cred.

Firul narativ, pe care-l găsim în știri, pe canalele social media, la TV, este dominat de frică. Nu pot accepta, în numele Consacrării ce-mi definește viața, să joc la impuse și, apoi, să transmit, la rândul meu, celor care au încredere în mine, lucruri false în care nu cred și care nu mă reprezintă. Nu pot apăsa pe pedala fricii, folosindu-mă de manipulare. Aleg să-mi păstrez integritatea și să-mi rostesc adevărul chiar dacă acesta nu este în acord cu ceea ce se vrea ca noi toți să credem.

Nu cred că ceea ce se vrea a fi o pandemie globală este cea care blochează și pune la pământ totul.

Este doar ceea ce vor unii ca noi să credem. Altele sunt interesele și, dacă citești acum aceste rânduri, sunt convinsă că simți la fel. De fapt, de mult nu mai este  doar despre a simți căci avem o grămadă de evidențe și claritatea este orbitoare. Doar să nu vrem să vedem ceea ce s-a vrut, și se vrea în continuare, cu toată această nebunie. Adevărul este că mulți nu vor să vadă. Asta este ceea ce mă lasă fără cuvinte, cum oameni, pe care-i știam și consideram integri, se lasă influențați de presă sau de cei din conducere și transmit, mai departe, lucruri în care (poate) nici ei nu cred. Sau o fi frica atât de mare încât au ajuns să creadă? Pentru ce o fac, mă tot întreb? Unde este integritatea? Nu mai avem cum ignora faptul că informația, aruncată în presă, a fost manipulată pentru a servi armei numită frică.

Putem însă, în numele integrității, să folosim această conștientizare ca pe o trezire la adevăr și la ieșirea de sub imperiul tiraniei. Dar pentru asta este nevoie de curajul de a ne da jos măștile și de a fi ÎMPREUNĂ. Este evident, de luni de zile deja, și devine și mai clară evidența, că indiferent ce, cu adevărat, se petrece, se vrea ca percepția noastră să fie manipulată. Iar toți cei care se rostesc cu voce tare (medici, oameni de știință, cercetători…) sunt reduși la tăcere și banați de pe canalele media. Oricine se ridică și pune o întrebare serioasă despre adevărul din spatele acestui circ, este dat la o parte. Oricine îndrăznește să contrazică firul narativ al fricii, al controlului, al tiraniei, dispare rapid din media. Implementarea cenzurii, peste tot în lume, nu este doar o pură coincidență, oameni buni! Are un scop anume. Sau, cel puțin, eu așa cred. Și ca mine mulți cred la fel. Nu putem să ignorăm această „coincidență”. Care este, de fapt, adevăratul motiv?

Poate că te vei dezabona de la newsletter-ul nostru, citind aceste rânduri. Poate că vei rezona cu adevărul pe care-l împărtășesc acum. Habar nu am. Așa cum, habar nu am care este cel mare Adevăr în spatele acestui circ nebun. Tot ce am vrut să spun aici este convingerea mea fermă că suntem manipulați în loc de a fi … protejați. În numele integrității la care mă obligă rolul multiplu ce-l joc în Consacrarea Vieții mele, împărtășesc îngrijorarea mea despre condițiile impuse peste tot în lume. Milioane de oameni cu măști. Bebeluși chiar. Nebunie!! Mă întreb, sincer și fără judecată – poate doar cu compasiune -, ce este înlăuntrul ziariștilor sau medicilor care papagalicesc perspectiva fricii așteptându-se ca noi toți să înghițim și să ne supunem fără să ne punem nici o întrebare? Profundă admirație și recunoștință acelora care și-au riscat viața și reputația pentru a rosti adevărul lor.

Oameni buni, nu există doar o singură perspectivă asupra vieții!

Nici în fizica cuantică, nici în biologie, nici în religie, nici în poezie. Există perspective diferite, răspunsuri diferite, abordări diferite. Asta-i frumusețea dimensiunii sferice a vieții. Cât de naivi să fim să credem doar ceea ce se spune la TV sau în presă? Și cum să nu ne întrebăm de ce sunt reduși la tăcere cei care vin cu perspective diferite decât cea care ni se bagă pe gât? Eu pot spune, cu toată sinceritatea, că am învățat multe în aceste luni de nebunie, privind la reacțiile oamenilor. Mai ales la cei la care, nici în ruptul capului, nu mă așteptam să renunțe la integritatea lor. Habar nu am care le este motivația să aleagă un joc la impuse uitând de a lor demnitate, plecând capul și punându-și masca … salvatoare. Am ales să nu judec ci, mai degrabă, să privesc cu multă compasiune. Poate că frica distorsionează într-atât încât devine imposibilă o atitudine deschisă în fața altor perspective, idei, păreri, adevăruri… decât cele de la … el grande TV.

Ce poate fi mai bun, ca și armă de folosit pentru a distruge viețile oamenilor și a introduce tirania globală, decât un virus? Și, în același timp, ce ne poate servi mănușa ca noi să închidem ochii și să pretindem că nu putem face nimic? Bineînțeles, nenorocitul de virus. Că dacă e un virus… ce naiba putem face noi?

Din nou, în numele integrității, nu pot accepta că acesta este pericolul. Nu spun, prin asta, că virusul nu există. Există. Dar nu este el ucigașul! Noi singuri, de fapt, ne ucidem, plecând capul și acceptând ceea ce, în adâncul nostru, știm că nu este adevărul. „Dar ce putem face bieții de noi. Mai ales în România” – a fost replica pe care mi-a dat-o cineva de la care chiar nu mă așteptam. Și această replică a trezit în mine întrebări. Poate că, într-o zi, voi împărtăși din răspunsurile care mi-au venit. Mai ales în România! Ceea ce gândim, trăim. DA, măi oameni buni. E valabilă și în România această lege: ceea ce gândim, creează realitatea pe care o trăim.

Tot ce am vrut acum, prin aceste rânduri, a fost să îmi rostesc ceea ce simt față de toată povestea care, cu siguranță, va lua o nouă întorsătură, în lunile ce vin până la sfârșitul anului. Acum, pur și simplu, nu pot accepta că ceea ce ni se prezintă, ceea ce ni se tot spune, este chiar ceea ce se și petrece. Ce ușor este să gândească alții pentru noi și să ne spună ce și cum să facem. De ce să ne mai chinuim noi să gândim pentru noi și să ne punem întrebări? Nu știu ei, cei în putere, mai bine decât știm noi? Nu știu cei de la TV mai bine decât noi? Ce rost are să mai gândesc dacă mi se spune ce anume să cred și cum să mă comport?

Din nou însă vin cu întrebarea, care poate a fost prezentă și pentru tine în ultima perioadă: oare de ce îi discreditează pe cei ce își pun întrebări, de ce îi reduc la tăcere pe cei care se rostesc? Măcar atât să ne întrebăm.

Nu trebuie să rezonezi cu ce scriu. Eu chiar m-am întrebat de multe ori, și poate chiar și tu te-ai întrebat deja, de ce sunt cenzurați oameni de știință, experți calificați să ne ofere o altă perspectivă, dacă nu doar, pur și simplu, pentru a evita să ne dăm seama că ceea ce ni se prezintă nu este chiar adevărul Adevărat.

Nu prea mi se pare că autoritățile acționează în interesul oamenilor pentru a-i proteja și pentru a ne păstra demnitatea și a onora nevoia fundamentală a fiecărui om – conexiunea. Ba dimpotrivă, suntem împinși către separare, izolare, robotizare, dezumanizare. Frica, firul narativ peste tot pe unde ne uităm, pare să fie o reacție normală în fața „pericolului de contagiere” de la oameni care nu am niciun simptom dar cărora li se spune că au virusul. Iar ei cred. Și încep să se îngrozească. Avem puțină febră, hop, repede la testul deja virusat. Și hop repede la internare. Cine știe cum ieșim din spital sau dacă mai ieșim.

În numele integrității, aleg să-mi rostesc adevărul.

Tot acest circ nebun este o imensă oportunitate, oameni buni. Controlul și manipularea, redutabila armă numită frică, toate acestea ne obligă să ne trezim și nu să băgăm capul în nisip pretinzând că nu putem face nimic. Mai ales în România. Libertatea asupra gândurilor noastre nu ne-o poate lua nimeni. Iar adevărata noastră putere de creatori rezidă în felul în care răspundem provocărilor. De orice natură ar fi acestea. Și multe pare că sunt în această perioadă. Pentru noi toți. Însă, 2020 încă nu s-a terminat. Putem, în orice clipă, alege să ne întrupăm puterea sau putem continua s-o ignorăm și s-o proiectăm pe alții cum ar fi autoritățile, ziariștii, cei de la TV. Ei știu, bineînțeles, mai bine decât noi. Să-i ascultăm, cuminți, căci doar suntem în România.

Încă o dată, oameni buni, 2020 nu s-a terminat. Ce alegem să trăim, ține de fiecare dintre noi. Calitatea vieții, a conexiunii, a unui viitor colectiv, depinde enorm de cum alegem să ne privim, să ne simțim și să rămânem împreună. Doar hrănind conexiunea, dându-ne jos măștile (pe care, oricum, le-am purtat mult prea mulți ani… cele de acum sunt doar o oglindă la ceea ce am tot fost), emanând iubire și îngăduință, conținere și compasiune, putem beneficia la maxim de oportunitatea pe care această, așa-zisă, pandemie globală ne-o oferă. Nu frica ne va vindeca. Nu separarea. Nu suspiciunea. Ci încrederea, iubirea, împreună, conexiunea. Și… adevărul din spatele măștilor care, în numele integrității, ne obligă să le dăm jos.

Cu încredere în a noastră putere împreună,

Elena Francisc-Țurcanu (AmmaRa)

P.S. Rolul pe care-l joc cu cea mai mare bucurie și plăcere este acela de soție și, n-o să-ți vină să crezi, de iubită chiar a propriului meu soț. Cu care, iată, m-am aruncat într-o nouă viață. Despre această aventură, în care ne-am pornit amândoi, am să revin foarte curând.

Iar dincolo de acesta, rolul de soție și iubită, este cel de … Femeie. O femeie care, din ce în ce mai mult, se lasă minunată de darurile Existenței. O femeie care își onorează Consacrarea = o viață trăită în prezență și conștiență, în simplitate și bucurie, în încredere și în iubire. O femeie care, cu generozitate, îi inspiră și îi provoacă – pe toți cei ce vin către ea – să-și trăiască adevăratul potențial și să rămână în integritate și demnitate umană. O femeie care crede în ÎMPREUNĂ și face tot ce ține de ea pentru a cultiva conexiunea. O femeie care iubește oamenii, natura, animalele, pădurea … prin care, acum, se preumblă zilnic. O femeie care, ziua, aleargă cu norii pe Colina Lunii iar noaptea, în ascultare, se bucură de stele și de Lună și de bufnițe.

Acum câteva zile, am avut marea bucurie de a petrece o zi întreagă cu un grup de oameni minunați. Prieteni dragi, de ani de zile, împreună cu care am trăit multe experiențe minunate. Experiențe ce au venit la pachet, de fiecare dată, cu tot felul de emoții. Emoții care ne-au ajutat să creștem, să evoluăm, să lăsăm să moară ce nu ne mai servește și să facem loc pentru nou, … să lăsăm să moară chiar frica de moarte.

Ne-am adunat, de data aceasta, pentru a onora al nostru ÎMPREUNĂ în MAGIA VIEȚII și a celebra Călătoria Inimii cu a sa corabie ce ne poartă, mereu și mereu, către transformare. Ne-am adunat, în același timp, și pentru a ne lua rămas bun de la casa din București. Loc ce ne-a fost cuib și templu sacru, spațiu în care am crescut și am învățat, și unde am trăit, de-a lungul anilor, experiențe ce vor rămâne, pentru totdeauna, în inimile noastre.

AmmaRa onorând Magia Vieții pe Colina Lunii și Dealul Zmeului

Pentru a începe ceva nou, pare că ceva vechi e musai să moară.

Tema morții a fost, deci, și ea prezentă, în această întâlnire a noastră. Moartea. Da, este ceva cu care toți, mai devreme sau mai târziu, ne vom întâlni. Face parte din procesul natural al vieții. Chiar dacă – la nivel teoretic – toți știm acest lucru, asta nu ne face nicicum să ne simțim mai în regulă, mai lejeri, când ceva, sau cineva drag, moare. Însă, dacă nu învățăm să ne confruntăm cu fricile noastre și să le depășim, ne condamnăm singuri la a le tot purta cu noi. Fricile pe care le ignorăm, ne vor lua prin surprindere ieșind la suprafață când nici nu ne așteptăm.

Pentru că nu am fost învățați să recunoaștem și să acceptăm că moartea este mereu cu noi, oriunde ne-am duce și orice am face, frica de moarte pare să fie una dintre cele mai mari frici ale noastre. Dar, poate, exact pentru că moartea este mereu cu noi, înțelept ar fi să ne confruntăm cu această frică.

Una dintre femeile prezente la întâlnirea menționată mai sus, un suflet drag mie, a împărtășit „Frica de moarte. Frica de moarte este cea care nu-mi permite să mă așez în nemișcare. Frica de moarte mă ține deoparte rătăcind fără repere… Frica de moarte mă ține la poartă, la poarta casei mele interioare. Am realizat că nu am cum să mă întâlnesc cu mine în Viață dacă nu trec prin Valea Morții. … ce este sub frica de moarte?

Ascultând-o, mi-am amintit de ceea ce a spus Thich Nhat Hanh, în felul său extraordinar de simplu, despre moarte: Imaginează-ți pe cer un nor alb și pufos. Mai târziu, când începe să plouă, nu mai vezi același nor. Nu mai este acolo. Dar adevărul este că norul este în ploaie. Imposibil ca norul să moară. Poate deveni ploaie, zăpadă, gheață, sau o multitudine de forme… dar norul nu poate deveni nimic.

În religia Catolică în care am fost crescută, în familie sau la școală, sau în cultura în care m-am format în prima parte a vieții, nimeni nu mi-a oferit o astfel de analogie cu moartea. Abia când am început să explorez Budismul (studiind împreună cu  John Welwood) și Psihologia Transpersonală, am înțeles adevărul ce rezidă în Moartea este o Transformare. Adevăr pe care l-am trăit apoi în multe experiențe și Ceremonii Sacre. Când murim sau ceva, cineva drag moare, pur și simplu, se produce o transformare. Nu doar cu sau pentru cel care moare ci și pentru noi cei care rămânem. Oricât de dureroasă este această pierdere, nu înseamnă că totul se oprește. Înseamnă că o nouă realitate începe. În cazul meu, procesul conștient de transformare a început, când mama a murit. Sunt aproape 19 ani de atunci. Transformarea continuă căci o simt a fi un proces permanent.

Totul curge. Totul vine, totul pleacă.

Există, întotdeauna, o continuare pentru tot și toate cele ce sunt, oricât de mari sunt schimbările. Când dăm la o parte noțiunea cum c-ar exista un „sfârșit” al vieții sau a orice altceva, atunci putem înțelege ce înseamnă să acceptăm moartea și să trecem dincolo de frica de moarte.

Viața este precum un roller coaster. Sus, jos, într-o parte, într-alta. Relații, creații, locuri. Unele vin, altele pleacă. Unele rămân, altele mor. Totul curge, într-o permanentă schimbare. Depinde, întotdeauna, doar de noi să ne găsim echilibrul, centrul, în toată nebunia ce trăim. Și ce nebunie mai mare decât cea pe care o trăim acum și în care, în continuare, se apasă pe pedala fricii. Frica de moarte, mai ales.

La această întâlnire, petrecută cu oameni dragi și minunați, am retrăit amintiri și, împreună, ne-am eliberat de emoții ce păreau a ne scufunda corabia vieții. Joan Halifax, o extraordinară femeie, Maestru Budist a spus: „life is like stepping onto a boat which is about to sail out to sea and sink.”

Într-adevăr, cu tot ceea ce trăim acum toți și individual și colectiv, pare că ne scufundăm. Și acest sentiment, cum că ne scufundăm, că nimic nu merge, că nimic nu se așează așa cum vrem și ne dorim, că nimic nu mai este „normal”, ne dă o anumită coloratură filtrului prin care percepem realitatea. Iar când filtrul este colorat astfel, în mod sigur, pare foarte greu să mai avem încredere. Însă, pentru mine, aici este poanta. Încrederea este atunci când ne bucurăm de călătorie, de corabie, chiar și dacă știm că ea, într-o bună zi se poate scufunda. Încrederea, după mine, este altceva decât speranța că barca nu se va scufunda.

Da, sunt conștientă că urmează acum o perioadă de așezare, aici, sus, pe Dealul Zmeului și Colina Lunii, unde ne-am instalat acum în noua noastră viață. O perioadă în care, în mod sigur, vor fi și momente în culori și cu nuanțe păcălitoare ce pot conduce către stări și sentimente și frici cu care chiar să încerc să mă conving că barca se poate scufunda. Atât de puternică este, însă, în mine ancora numită ÎNCREDERE, încât – în ciuda provocărilor, de orice natură ar fi ele – am decis să mă bucur, mai degrabă, de călătorie. Să mă bucur de călătorie și de frumusețea și bogăția aflată pe corabia numită CĂLĂTORIA INIMII. Este Călătoria Inimii mele, a inimii tale, a inimilor noastre, împreună, în MAGIA VIEȚII. Dincolo de toate provocările ce trăim acum toți, la nivel individual și, mai ales, colectiv, viața este magică și merită a fi trăită fără măștile separării.

Am ales să mă bucur de magia vieții, împreună cu Horia (alias Agnis) și împreună cu voi toți ce alegeți să călătoriți cu noi onorând adevărata, și poate singura, noastră misiune, Transformarea. Este, de fapt, tot ce contează pentru fiecare dintre noi. Permanenta schimbare. Transformarea. Transcenderea vechilor limitări, a fricilor, a condiționărilor, a miturilor cu care am fost crescuți.

Da, frica de moarte ne ține deoparte rătăcind fără repere. Avem nevoie de… Centru.

Iar acesta îl putem găsi sau crea, mereu și mereu, ori de câte ori simțim că l-am pierdut, întorcându-ne cu atenția înlăuntru, în ascultare, prin prezență și conștiență. Prin acceptarea fricilor, chiar și cea de moarte, căci doar așa o dizolvăm și putem începe a trăi Viața și a ne străluci propria lumină.

Atenție însă, măștile ce suntem obligați să le purtăm acum ne țin în întunericul fricii. Și, mai ales, în frica de moarte. Ne țin în separare, măștile, și în suspiciune unii față de ceilalți, amplificând neîncrederea în fața marelui proces de transformare în care suntem toți invitați să participăm. Poate că nu toată lumea este conștientă încă de propria-i lumină, de propria-i radianță și strălucire, dar dacă te numeri printre cei care simt importanța crucială a vremurilor ce trăim, înfruntă-ți frica de moarte și alege să trăiești.

Cu încredere,

Elena Francisc-Țurcanu (AmmaRa)

Cine sunt, cu adevărat? Pentru ce sunt aici, în propria mea viață? Încotro mă îndrept? Ce este această realitate și cum pot să trăiesc ceea ce îmi doresc să trăiesc? Cum deslușesc evenimentele din viața mea?

Pentru că nu am avut nici o dependență, îmi dau seama că nu pot înțelege de ce este atât de greu să renunți la fumat. Crezi tu că n-ai avut nici o dependență – fu răspunsul lui imediat. Am stat și am reflectat. Apoi am primit un mesaj care, brusc, m-a aruncat într-o reacție și reacția a pornit motoarele gândirii compulsive și gândirea compulsivă a generat, rapid, emoții precum anxietate și nemulțumire. BUM! Am realizat, în acea clipă, că asta e precum o dependență. Chiar dacă reacția am domolit-o rapid, prin Practica Prezenței, și am reușit să-mi ascult emoțiile fără să le dau curs, am avut conștientizarea că dependența aceasta nu este recunoscută ca atare și este cea mai ignorată de mai toată lumea.

Liberi de dependență

Ce simți, imediat când te trezești dimineața? Simți o mare bucurie că ești în viață? Simți minunare? Simți recunoștință? Sau, mai degrabă, simți îngrijorare, anxietate, îndoială, resentimente, regrete, grijă? Ai observat cât de repede aluneci în toate aceste sentimente? Aproape că nici nu conștientizezi când ai început să te îngrijorezi. Ești, brusc, în gândire compulsivă ce naște anxietatea și teama, resentimentele sau regretele. Iar dacă acum vin și îți spun că aceste sentimente, deloc plăcute, sunt o dependență, s-ar putea să te înfurii și să renunți la a citi mai departe. Tu ai toate motivele să fii îngrijorat/ă iar eu îți trântesc chestia asta cu dependența. Iată, încă un motiv – serios, nu-i așa? – pentru care să te îngrijorezi și să te stresezi. Frate, la câte am pe cap, aflu acum că sunt și dependent! Iar dacă ți-aș mai spune că la această dependență, de stres, de anxietate, de îngrijorare, de nemulțumire, chiar poți renunța și poți alege o viață trăită în bucurie, născută din Prezență, s-ar putea să zâmbești cu … îndoială.

Cu siguranță, habar nu ai că ești dependent

Care este definiția dependenței? Știi ce scrie în DEX? M-am uitat chiar astăzi și nu mi-a venit să cred că este scris: dependența – „tulburare psihică”, „stare patologică”. Păi, aoleu, atunci chiar că ai toate motivele să te îngrijorezi și să te sperii și să te stresezi și să creezi anxietate.

O definiție cu care eu rezonez este: A continua să faci (gândești) ceva în ciuda consecințelor adverse pe care le cunoști deja.

Te invit la un exercițiu de sinceritate cu tine. Continui să le permiți emoțiilor, precum cele menționate mai sus – îngrijorare, nemulțumire, anxietate – să fie prezente în viața ta? Ba chiar le hrănești prin tot felul de gânduri și scenarii – cele mai multe nefondate în realitate? Respiră adânc acum și reflectează, cu toată sinceritatea, la ce fel de emoții – din această categorie – te întorci, mereu și mereu și mereu, amplificându-le de cele mai multe ori. Emoții care te golesc de propria ta putere creatoare, pe de o parte, și care, pe de altă parte, îi fac pe ceilalți să se îndepărteze de tine, sau te transformă într-o persoană neplăcută, nedorită.

Respiră, adânc și conștient, și fără nici o judecată vezi în tine care sunt, uneori sau de cele mai multe ori, acele emoții pe care le menții vii chiar dacă te fac să te simți groaznic. Știi că nu îți fac bine și, totuși, continui să le menții. Fără judecată. Doar conștientizează-le. Pare că e mai ușor, uneori, să spunem chiar că „sunt forțe mai mari decât noi pe care nu le pot controla. Ele sunt de vină pentru starea pe care o simt”, decât să ne asumăm responsabilitatea creării unei noi stări, din Prezență, și cu încredere în puterea noastră de creatori conștienți. Pare că e mult mai ușor să renunțăm la ciocolată, la fumat, la alcool, decât la stările ce creează emoții și dependența de acestea.  Și, totuși, dă-mi voie să te contrazic.

Tu ai putere asupra emoțiilor (gândurilor, atitudinilor și acțiunilor) tale.

Pentru claritate și precizie, încă o dată: TU AI PUTERE ASUPRA EMOȚIILOR TALE. Tu alegi cum te simți. TU! Tu poți alege starea. Tu poți crea starea pe care să o trăiești. TU! Dă-ți voie să simți, ascultându-l înlăuntrul tău, acest adevăr. Tu ești creatorul stărilor tale. Doar când accepți acest adevăr, că tu ești creatorul realității tale, pornind de la stările pe care le creezi, doar atunci vei putea percepe schimbarea de paradigmă. Emoțiile tale nu sunt niciodată fixe. Nimic, de fapt, nu este fix și rigid și stabil. Totul este într-o permanentă curgere. Prin ceea ce alegi să gândești, poți vindeca vechi traume care sunt conectate la dependența ta de emoții de un anumit fel. Tu poți alege ceea ce vrei să gândești, să simți, să trăiești. Nu sunt doar vorbe. Cu adevărat, este posibil.

La Editura noastră, cu ani în urmă, am avut o carte cu titlul Revoluția Conștiinței – noua spiritualitate și transformarea planetară. Nu o mai avem acum, această carte, și nici nu cred c-o vom republica, însă din ea mi-a rămas ceva ce simt împărtășesc acum cu tine căci pe mine m-a ajutat enorm: „Greșim dacă ne gândim că noi trebuie să-i schimbăm pe ceilalți. Acest lucru ne face să credem că suntem speciali și ne pune într-o poziție de conducere, de control. Toți suntem în aceeași situație. Cea mai importantă întrebare pe care trebuie să ne-o punem este: cum și ce pot face ca acțiunile mele, gândurile mele, să faciliteze schimbarea, transformarea?”

Toți suntem participanți direcți la transformarea fundamentală a acestei planete și a Conștiinței sale. Orice proces de transformare poate fi privit precum o criză a trecutului care moare. Lasă-ți dependența de emoții toxice să moară. Ai curajul și fă asta, pentru a face loc noului. Umanitatea trece chiar acum printr-o uriașă criză de transformare, o criză majoră de identitate care se reflectă în toate aspectele sale. Iar dependența ta, de fumat, de alcool, de medicamente, de emoții precum îndoiala, îngrijorarea, nemulțumirea, are de a face cu o veche identitate la care a venit momentul să renunți. Asta, bineînțeles, doar dacă vrei să contribui – în mod conștient – la schimbarea lumii. În absența transformării tale interioare, personale și transpersonale, transformarea colectivă, la nivel de umanitate, continuă să fie într-un impas existențial.

Uită-te în jurul tău și vei vedea, foarte repede, câtă lume este încorsetată în emoții precum frică, îngrijorare, nemulțumire. Toate conduc către agresivitate și separare. Revoluția Conștiinței nu trebuie să rămână doar un titlu de carte, ci poate deveni o alegere conștientă a fiecăruia dintre noi. Fiecare gând, contează. Fiecare gest, contează. Fiecare eliberare din dependențe toxice, care ne păstrează în vechi identități, contează. Tu ești creatorul stărilor, emoțiilor tale. Tu ești cel care se poate elibera din dependența de orice fel. Dă-ți voie să înțelegi pentru ce ai creat dependența sau dependențele, de unde vin ele, și cum te-au servit până în acest moment. Apoi, lasă-le!

De unde vine dependența? De unde vin ele, dependențele noastre?

Respiră adânc, o respirație atentă, și dă-ți voie să simți ce se petrece acum în corpul tău când citești toate acestea. Dacă ai ajuns cu cititul până aici, ceva din tine rezonează cu acest adevăr: Tu ești creatorul emoțiilor, stărilor, tale. Respiră adânc și ascultă-te acum când îți pui aceste întrebări: care au fost cele mai prezente emoții în copilăria mea? Ce vedeam la părinții mei? Ce emoții cultiva mama mea? Dar tatăl meu? Ce vibrație percepeam în casa în care am copilărit? Ce sentimente, îmi aduc acum aminte, simțeam cel mai des ca și copil? Era liniște în casă? Sau era tensiune, nesiguranță, îndoială, agresivitate, presiune, haos, dezordine?

Respiră și continuă să privești puțin în al tău trecut. Ce simți că s-a întâmplat cu tine pe măsură ce ai crescut și ai continuat să-ți creezi mecanisme emoționale de apărare pe care le-ai considerat necesare pentru supraviețuirea ta? Eu cunosc multe persoane care, copii fiind, au crescut în familii, din punctul meu de vedere, „normale”, sănătoase (nicidecum dezechilibrate precum cea în care eu am crescut). Și, cu toate astea, au creat și dezvoltat anxietatea, îndoiala, nemulțumirea, precum mecanisme de apărare pentru că nu se simțeau în siguranță, nu se simțeau iubiți, auziți, înțeleși. Iar dacă ai crescut, ca și mine, într-o familie unde nu te-ai simțit în siguranță, unde nu știai ce se va întâmpla în secunda următoare, atunci, aceste mecanisme de apărare au fost foarte rapid create și chiar duse la rang de artă. Cu siguranță ai ajuns să folosești anxietatea ca și emoție ce te ține în starea de a fi, în orice clipă, gata, pregătit, pentru orice. Fie să fugi, fie să ataci. Viitorul este nesigur. E mai bine să fii în alertă. În îngrijorare. Sau să îți aprinzi o țigară și să gândești, la nesfârșit, gânduri – din ce în ce mai sofisticate – care, de fapt, te fură din prezență.

Anxietatea, nemulțumirea, îndoiala, neîncrederea, arată clar că suntem într-o stare de supraviețuire. Nicidecum de trăire în prezență. În acum. Mai degrabă în interpretări care să susțină dependența de această stare. Și cum iluzia oferită de gândirea complexă – când ești pierdut cu țigara, sau iluzia unui control asupra viitorului – când ești pierdut în nemulțumire, îndoială, îngrijorare, este una extrem de mare și de tentantă, atunci nu este de mirare că rămânem în dependențe. Da, inițial ne-au ajutat, aceste mecanisme de apărare. Acum însă nu mai avem nevoie de ele. Mai ales în acest punct de vindecare, de schimbare majoră, de transformare uriașă în care ne aflăm toți și întreaga umanitate. Obiceiuri emoționale, toți am creat, într-un fel sau altul, pe măsură ce am crescut. Copii fiind, am avut nevoie de aceste obiceiuri. Apoi, fără să ne dăm seama, le-am transformat în dependențe.

Fără judecată. Fără învinovățire. Fără nici o critică sau justificări la nesfârșit. ACUM poți schimba. ACUM putem, fiecare în felul său, schimba. Avem la îndemână toate resursele necesare, toate instrumentele ne sunt disponibile pentru a face această schimbare. Pentru a ne elibera de dependențe toxice.

Tu ești creatorul stărilor tale! Tu ești creatorul emoțiilor tale. Chiar și când ele te iau prin surprindere, ascultă-le, fără să te identifici cu ele. Chiar și când te-ai prins că ai alunecat în reacție, așa cum m-am prins eu în această dimineață, oprește-te puțin, respiră și … alege să faci altfel. Pornind de la a emana alte gânduri. Puterea de a alege cum te poziționezi în fața a orice vine către tine, în fața a orice zice, face sau nu face, o altă persoană (mai ales cineva drag), este în mâinile tale. Nimeni nu îți poate da sau lua această putere. Este în tine. Tu ești creatorul stărilor, emoțiilor, gândurilor tale! A continua să te bazezi pe mecanisme de apărare, dependențe, create în copilăriei sau tinerețe, este în total dezacord cu Revoluția Conștiinței în care ai ales să fii prezent acum.

Viitorul tău, noua ta viață, începe în zorii zilei când te trezești

Fără o sinceritate, tu cu tine, nu poți vindeca și nu te poți elibera de dependențe. De orice tip ar fi ele. Mai ales cele emoționale. Nu poți fi, nu poți avea, nu poți crea ceva nou, o nouă viață, un nou viitor, dacă continui să te lași ghidat de vechile dependențe. Indiferent că este vorba de fumat, alcool, sau dependența de emoții distrugătoare. Mai degrabă:

“E nevoie să ai curajul să rupi obiceiul de a fi cum credeai până acum că ești, de a rupe vechea identitate, și de a te reinventa. Renunță la vechiul mod de a gândi – întreținut de aceste dependențe – și creează gânduri noi. Hrănește noi conexiuni neuronale, create din gândire nouă. Recondiționează-ți întregul corp, acordându-l cu o nouă gândire. Renunță la trecut și creează-ți un nou viitor.” – Dr. Joe Dispenza

Dacă reușești să te eliberezi de dependențele tale, de orice natură ar fi ele, poți face marele shift de paradigmă. Poți schimba tiparele de gândire, poți schimba vechea identitate, poți schimba sentimentele și stările cu care-ți creezi realitatea ce trăiești. Te poți reinventa, pornind de la încrederea că … tu ești creatorul gândurilor, emoțiilor, stărilor tale. Pornind de la încrederea că poți renunța la dependența de orice fel. Poți renunța la îndoială, la neîncredere, la nemulțumire.

Cu adevărat, poți crea ceea ce vrei să trăiești. Dependențele ce ți-au întreținut vechea identitate, oricât de mult te iluzionezi să crezi că este posibil, adevărul este că nu îți pot crea o nouă realitate, o nouă viață, dacă le menții. Asta este adevărata Revoluție a Conștiinței. Emoțiile despre viitorul pe care vrei să-l trăiești, tu le poți alege, tu le poți crea. Iar acestea nu se pot naște, nu pot crește, atâta vreme cât încă mai există vechi dependențe. De orice natură ar fi ele.

Eliberarea, schimbarea majoră, poate începe doar din Prezență și încredere

Practica Prezenței, reconectarea cu încrederea, sunt esențiale, în schimbarea de paradigmă. Fără de încredere, nimic nu este. Fără de Prezență, este doar trecut și identitate veche. Oricât de bine mascată este aceasta în tot felul de concepte complexe. Doar prin Practica Prezenței poți recunoaște când te folosești de vechi emoții, când ești în vechi obiceiuri și dependențe toxice, care nu îți mai servesc. Fără judecată, atunci când recunoști că ai alunecat, cu iubire și compasiune, spune chiar în acel moment STOP.

Asta mi-am spus eu în această dimineață. STOP IT! Când m-am trezit că am intrat în reacție citind acel email ce mi s-a părut, cum altfel decât, nedrept. Respirație. Atenție întoarsă înlăuntru. Identificarea vechilor emoții. Compasiune. Non-judecată. Stop it! Și … m-am oprit. Am ales să scriu aceste rânduri, în loc să cultiv gândirea cum că … este incorect ceea ce a scris… și să mă tot chinui să aduc argumente. Eliberare de vechi dependențe emoționale. Și tu poți face asta. Adu-ți aminte: TU ești creatorul gândurilor, emoțiilor, stărilor tale. Tu ești creatorul realității pe care vrei să o trăiești. Ce alegi? Fie ca Practica Prezenței să fie terenul din care, mereu și mereu, alegi conștient. Asta este Revoluția Conștiinței. Acum, în procesul de transformare din miezul crizei ce trăim la nivel de umanitate.

AmmaRa

Am intrat într-un proces de renaștere și al inimilor noastre, odată cu mișcarea retrogradă a lui Venus. Îmi este deja dor de strălucirea ei cu care m-am obișnuit în săptămânile din urmă. Dar știu deja că voi fi pe Colina Lunii când Venus reapare pe ceruri precum o stea de dimineață. Abia aștept s-o văd în zori de zi, acolo pe Colina Lunii.

Poate că vom fi împreună, în această vară,

să ne bucurăm de Venus în zorii zilei pregătindu-ne să întâmpinăm Soarele ce răsare de după muntele lui Om. Guvernând principiul feminin divin, Venus ne încurajează cu a ei energie să mai rămânem în lentoare (sau să încetinim puțin, dacă ne-am turat deja motoarele ieșind, acum, din starea de urgență) și să apreciem partea frumoasă a vieții ce rezidă în simplitate și în Natură. Dar nu despre Venus simt să scriu acum ci să împărtășesc cu tine ceea ce este prezent în mine acum.

Zilele trecute m-am trezit brusc într-o amintire de acum 8 ani. Ceva ce atunci m-a durut foarte tare. Puteam să jur că am vindecat complet acea rană. Însă, ceva încă mai era bine ascuns într-o cută adâncă și umbroasă a inimii. Am ales să respir, atent, conștient, lărgindu-mi spațiul sacru al inimii și apoi să pot privi, cu compasiune, la acel moment de acum 8 ani.

Pe măsură ce respiram, privind cu îngăduință și compasiune la acel moment dureros, am simțit cum încep să mă eliberez. Abia apoi am putut să mă rostesc, fără să judec și fără să învinovățesc. O reconectare profundă cu vocea adevărului meu lăuntric, m-a ajutat să acționez cu multă iubire în loc să reacționez inconștient.

Răni vechi ale inimilor noastre, sunt acum aduse în lumina conștienței pentru a fi vindecate.

Răni ce țin de relații, relații cu ceilalți și, mai ales, relația cu noi însene, cu noi înșine, ne conduc către a (ne) ierta, a curăța, a transforma. Răni pe care le-am avut, de-a lungul anilor, în relația noastră cu banii, de asemenea ies la suprafață pentru a fi vindecate.

Te încurajez să te cobori în adâncurile tale, cu ajutorul respirației atente și conștiente, și să-ți întrebi inima despre aceste răni ce au nevoie să fie acum vindecate.

Vezi tu în tine acum, în aceste zile, ce poți rosti, curăța, ierta, vindeca – cu iubire și compasiune – din cele ce te-au rănit în trecut și țin de iubire, relații, bani, frumusețe. Ascultă-ți inima, privind în urmă. Fără judecată, fără învinovățire, dă-ți voie să vezi și să simți ce a rămas în tine nerostit, nevindecat, neiertat. Și ai curajul să cureți.

Dincolo de toate aceste nebuloase ce trăim acum, am sentimentul că ne apropiem de un moment de mare claritate. Că-l vom recunoaște, acest moment, sau nu, asta ține de fiecare dintre noi. Că alegem sau nu să plantăm semințe noi, cu încredere într-un nou mod de viață, cu încredere în acest nou ciclu pe care-l începem, la fel, ține de fiecare dintre noi. Pentru mine, acum, despre asta este. Despre a onora fiecare moment de claritate, de prezență. Toate sunt magice și contribuie la deschiderea inimii, chiar dacă sunt conștientă că întotdeauna este mai mult decât pare a fi, mai mult decât pot să înțeleg sau să percep. Uneori, nici nu mai contează ce și cât și cum percep, dacă-mi dau voie doar să fiu.

Trecerea de la starea de „urgență” la cea de alertă, și uriașa avalanșă de informații cu care suntem bombardați, pentru mulți amplifică nesiguranța, confuzia despre ce acțiuni sunt mai potrivite acum. Energia deziluziei este foarte prezentă. Da, ne deschidem inimile pentru a simți, pentru a ierta, pentru a vindeca. Și, totuși, pare greu să avem încredere. Însă fără de încredere nu este posibilă transformarea la care toți visăm. Iar pentru a ne re/conecta cu încrederea avem nevoie să învățăm a comunica, cu sinceritate, cu deschidere, fără să (ne) judecăm, fără să (ne) învinovățim.

Da, este extrem de important să învățăm să ne rostim adevărul însă la fel de important este să (ne) și ascultăm. Cu îngăduință, cu compasiune, fără judecată, fără învinovățire.

Dă-ți voie chiar acum să te asculți.

Conectează-te, în mod conștient, cu respirația ta, și deschide-te pentru a te asculta. Ascultă-te cu întregul corp. Corpul tău îți vorbește, mereu. La fel și Existența, în fiece moment, relație, context, îți vorbește. Ascultă! Dă-ți voie să simți ce ai, cu adevărat, nevoie. Ieșim, oare, cu adevărat din „lockdown” ? Care este adevăratul lockdown în care suntem?

Ascultă-te. Ascultă-i, cu atenție, pe ceilalți, fără a te grăbi să pui etichete, să emani judecăți, să învinovățești. Însă, pentru a putea face asta, ai nevoie să comunici, din deschidere și cu sinceritate, cu tine, cu corpul tău – pământul tău, cu gândurile tale, cu emoțiile tale. Cu inima ta pe care, am încredere, îți dai voie s-o simți mai mult în aceste următoare săptămâni în care ne reconstruim relațiile. Rostește, împărtășește, scrie, despre ceea ce simți când te asculți. Scrie-mi, dacă simți. Însă al tău jurnal este cel mai sacru spațiu în care îți poți curge simțirile.

Acum că ieșim din „lockdown” ne putem, oare, aprecia unii pe alții, deschizându-ne inimile și simțindu-ne cu adevărat? Toți am trecut prin tot felul de emoții. Fiecare a înțeles și a procesat așa cum a putut tot ce am trăit în aceste ultime luni. Vreau să cred că am toți am înțeles cât de valoroasă este această nevoie fundamentală – nevoia de conexiune umană – și că suntem dispuși să o recunoaștem a fi o prioritate în noul mod de viață pe care-l visăm. Fie că renunțăm la poziționări vechi, fie că dărâmăm zidurile în spatele cărora ne-am baricadat de teamă să nu fim răniți, fie că, dimpotrivă, resetăm unele limite în anumite relații, fie că avem curajul să ne deschidem inimile și să iertăm, toate acestea ne conduc la a recunoaște nevoia fundamentală de conexiune.

Aleg să cred că o putem valida, că o putem onora și celebra.

Conexiunea. Comuniunea. Comunitatea.

Pentru un altfel de ÎMPREUNĂ, onorând nevoia de conexiune.

Elena Francisc-Țurcanu (AmmaRa)

Obișnuită fiind cu sesiunile de Atingere Terapeutică Integrală , nu credeam că pot trăi astfel de experiențe și online. Prefer de o mie de ori sesiunile live, în carne și oase, dar recunosc sincer că în unele situații, în unele contexte, sesiunile online pot face și ele minuni.

Lucrând, de curând, cu o femeie care spunea că are dureri mari,

i-am sugerat să începem cu o meditație pentru dizolvarea durerii. O meditație care includea și curgerea atenției prin corp, până când întregul corp va fi fost simțit și examinat cu ajutorul respirației conștiente și cu atenția, toată, întoarsă pe senzațiile prezente. Am condus-o în fiecare zonă a durerii pentru a putea identifica singură dacă ceea ce simțea era durere sau era frică.

A intrat în experiență plângându-se de mari dureri în diferite părți ale corpului. Dar, pe măsură ce a început să își asculte, cu atenție, fiecare parte a corpului, lăsându-se călăuzită de a ei respirație și de vocea mea, a putut recunoaște că multe din cele ce le numise „durere” erau, de fapt, frici. Și, mai ales, o imensă frică de schimbare care se manifesta precum durere fizică în corp. Iar durerea fizică, reală, era înăbușită, rapid, cu o dorință ca starea să dispară. O imposibilitate de a sta, în conținere, în compasiune, cu durerea. La sfârșitul sesiunii, femeia a spus: „Felul în care reacționez la durerea din corpul meu este o reflexie în miniatură a întregii mele vieți.”

M-a impresionat observația ei și m-a făcut să mă gândesc că felul în care reacționăm acum, fiecare dintre noi, la ceea ce se petrece în lume este, de fapt, o reflexie în miniatură a întregii noastre vieți de până acum.

Împărtășesc acestea acum cu tine, prieten drag, invitându-te să ai mai multă blândețe în relația ta nu doar cu durerea fizică, dacă cumva ea este acum prezentă în corpul tău, ci și cu emoțiile de orice natură ar fi ele.

Însă, înainte de a dizolva durerea, e important să ne deschidem în fața ei.

Și putem face asta doar deschizându-ne inima și emanând compasiune pentru ceea ce simțim. Iar cu pași mici, să recunoaștem dependența minții noastre de control, atacurile și apărările ei înfricoșate. Frica pare că a fost „virusul” cel mai mare în această perioadă de lockdown. Tot ea, frica, este cea care a condus și la multă durere fizică, la rezistență, la suferință. Frica  și inconștiența. Dar aceasta, inconștiența, este alt subiect asupra căruia, cu siguranță, am să revin.

Acum să rămân la frică. Ea are capacitatea de a ne închide, de a ne izola, de a ne arunca în reacții, în motivații compulsive. Dar tot ea, frica, are și capacitatea de a ne reaminti că am ajuns la limita noastră, că ne apropiem de un teritoriu neexplorat. Încleștarea ei ne ajută să realizăm că răspunsul potrivit este să ne abandonăm cu blândețe, să o recunoaștem, să intrăm în ea cu compasiune, să devenim una cu ea, astfel încât să trecem dincolo către percepții noi, oricare ar fi adevărul.

C.S.Lewis spune în prefața cărții The Problem of Pain „când se naște durerea, un pic de curaj ajută mai mult decât multă cunoaștere, un pic de compasiune umană ajută mai mult decât mult curaj, și cea mai mică nuanță din iubirea lui Dumnezeu  ajută mai mult decât toate.”

Cum am putea oare simți iubirea lui Dumnezeu când suntem în închidere, în izolare, în frică, în neîncredere?

Fiecare săptămână, dacă suntem conectați cu ritmul lunar, vine cu un dar, cu o provocare și cu o anumită semnătură cosmică. Cu o anumită energie. Darul acestei săptămâni este… ASCULTAREA. Fără a învăța să ne ascultăm, cu atenție, nu putem simți și emana compasiune. Fără ascultare, nu ne putem, cu adevărat, vindeca, transforma. Nu putem evolua.

Iar în acest proces de vindecare uriaș, în care ne aflăm toți, la nivel global, în această Călătorie Mistică în care ne aflăm acum, ca și umanitate, avem toți, și fiecare în parte, mare nevoie să ne ascultăm vocea lăuntrică, dincolo de frică, avem nevoie să ne deschidem pentru a asculta și auzi vocea lui Dumnezeu care ne vorbește, de multe ori, prin ceilalți. 

Semnătura cosmică a acestei săptămâni pare să fie o cerință către noi toți de a rămâne stabili. Centrați. Conștienți că nimeni nu ne poate obliga la nimic. Conștienți că putem spune NU. Centrați și înrădăcinați în propria încredere și putere creatoare. Putem renaște, împreună, construind pe baze noi și lăsând la o parte ego.ul sau, de ce nu, punându-l la treabă. A fi în slujba marii transformări, iată adevărata misiune a ego-ului ajuns la maturitate. Iar provocarea acestei săptămâni ar putea fi să alunecăm în a cerși atenția. Poate că și această tendință, de a cerși atenția celorlalți, este doar o identitate mai veche a ego-ului pe care o putem dizolva, o putem vindeca prin compasiune.

Lună Plină din aceste zile ne oferă,

dacă ne permitem să ascultăm și să simțim și să primim, o energie a curățării, o energie ce insistă să scoată la suprafață lucruri și aspecte care nu ne mai servesc, dureri și frici care ne țin pe loc, în stagnare, în vechi. O energie a noului început. Odată  ce acest lockdown se mai relaxează, căci așa pare să vină vorba de la domniilor lor, fie să nu ne grăbim în a ne întoarce la „normalitate” ci, mai degrabă, să continuăm a ne oferi timp și a crea spațiu pentru ascultarea sentimentelor și emoțiilor ce am trăit în ultimele săptămâni, și onorarea alegerilor ce am făcut în această pandemie a fricii.

Transformarea este posibilă!

Cu adevărat, este posibil să ne transformăm modul de viață. Trăim toți, chiar acum, energia noului început, contribuind la marea transformare chiar și prin simplul fapt că alegem să ne ascultăm cu mai mare atenție pe noi înșine, să-i ascultăm și să ne străduim să-i înțelegem pe ceilalți (asta nu înseamnă să fim și de acord cu ei). Contribuim la marea transformare a umanității făcând alegeri noi, gândind altfel decât în trecut, recunoscând că nimeni și nimic nu ne poate obliga să facem ceva împotriva voinței noastre. Contribuim la marea transformare chiar și dacă avem curajul să recunoaștem pentru ce preferăm, uneori, să ne lăsăm manipulați. Ce frică se ascunde în spatele acestei acceptări a manipulării? Putem, oare, vindeca prin compasiune această frică sau alegem, întorși la „normalitate”, să o hrănim până ajunge să devină durere fizică?

Poate că ne-am spălat pe mâini deja prea mult în ultimele săptămâni și merită să ne spălăm acum, cu mult mai multă atenție și compasiune, spațiul interior în care recunoaștem că în spatele durerilor, de multe ori, este frica.

AmmaRa

Nici nu știu care este cuvântul cel mai potrivit cu care să pot descrie ce reieșea din a lui împărtășire. Se simte, pur și simplu, năpădit, copleșit, sugrumat chiar, de toate aceste uriașe schimbări.

Dacă i-aș fi răspuns: noi toți ne simțim în felul acesta în această perioadă sau eu mă simt și mai copleșită decât tine, nu s-ar fi simțit auzit și nicidecum ascultat.

M-am așezat să îl ascult, cu atenție și dintr-o atitudine deschisă.

Businessul lui ajunsese să înflorească cu noile proiecte ce obținuse și cu noua echipă pe care o avea. Se bucura, la începutul acestui an de prosperitate și de noi contracte la nivel internațional. Totul acum pare însă că se prăbușește. Am nervii întinși la maxim, trăiesc emoții și un sentiment de panică cum n-am simțit în viața mea până acum și nici nu știu de unde am avut curajul să te sun, AmmaRa. Dar, pur și simplu, mă tem că nu mai fac față.

Poate că nu ești un CEO ca și acest bărbat care a avut curajul să mă sune și să-mi ceară sprijinul, dar nervi întinși la maxim poate că și tu ai. Indiferent de funcția în care ești, sau nu mai ești, de rolul pe care-l joci acum în dinamica familiei în care ies la suprafață toate cele ce au fost ținute sub preș. Nervii tăi sunt, din varii motive, roluri și emoții, întinși la maxim. Poate că erai și tu pe punctul de a-ți reîncepe viața, având din nou curajul să intri într-o nouă relație – așa cum a împărtășit cu mine una din femeile aflate în călătoria Renaște-te Femeie! – și, acum, cu izolarea obligatorie pare că pierzi iarăși totul.

Toți suntem afectați, da, într-un fel sau altul. Este chiar aiurea să spunem „unii mai mult, alții mai puțin”. Pur și simplu, dincolo de ce se vede la suprafață, la niveluri profunde, suntem toți afectați de vremurile volatile ce trăim.

Valuri. Valuri. Valuri: când ne simțim ușurați că stăm acasă și că nu mai avem programele încărcate ce aveam, bucurându-ne că ne desprindem de obiceiurile ce hrăneau consumismul inutil; când, dintr-o dată, tot acest sentiment de ușurare, pur și simplu, se năruie.

Te înfurii pe ceva ce pare să nu aibă niciun sens. Ca apoi, dintr-o dată, să te bușească plânsul sau să simți epuizare, oboseală maximă. Îți propui să creezi claritate și, când colo, nu poți gândi clar nici măcar câteva minute. Îți promiți că faci curat și creezi liniște ca apoi să te trezești că te pierzi în nesfârșite scrolling-uri, obsesive chiar, pe canalele social media sau de știri. Pare că nu mai ai control absolut deloc pe degetele tale. Dependență. Obsesie. STOP IT, zice o voce. Da, de unde? Scroll. Scroll. Scroll. Apoi, sentimentul vinovăției că ai pierdut timp prețios din viața ta citind doar… păreri, opinii, știri injectate cu falsuri. STOP IT, strigă din nou vocea. Nu e loc de vinovăție acum. A face asta, este a repeta trecutul. Este despre a face altfel acum. A alege altfel. Gânduri noi. Gesturi noi. Vorbe noi. Acțiuni noi. DA, este posibil.

Uneori îți vine să crezi această voce – cum că este posibil un nou început – alteori îți vine s-o sugrumi.

Dar, în adâncul tău, știi că are dreptate când strigă: STOP IT!

Respiră, acum. O respirație amplă, adâncă. Da, da, respiră. Stop it! cu cititul, închide ochii și… respiră câteva respirații ample, atente, simțindu-ți centrul din adâncul pieptului.

Toți avem nevoie de susținere în această perioadă. Și, mai mult decât orice, avem toți nevoie de compasiune. Fiecare percepe, în felul său, acest moment de mare shift. Schimbările sunt deja enorme din multe puncte de vedere. Și vor continua să fie. Căci totul se năruie. Ar fi și păcat să te încăpățânezi să rămâi în tipare vechi de gândire și să continui a hrăni vechile și limitativele convingeri, când totul se schimbă acum. Și când prin a ta schimbare poți contribui, în felul tău unic, la marea schimbare.

Fără îndoială, dincolo de provocări, acesta este un moment de mare oportunitate. Și poate că nu are de a face cu a finaliza acele proiecte pe care le-ai început cu câteva luni în urmă. Poate că această oportunitate nu are de-a face cu a te mai grăbi, ca și în trecut, către a face repede ceva în timpul liber. Poate că nu are deloc de a face cu a fi productiv și eficient și deștept și a păstra totul bine închegat.

Poate că, de fapt, are totul de a face cu a sta. Pur și simplu, a sta. A simți misterul din fiece clipă. A îți permite să te deschizi, să te simți – cu toate cele, să te asculți – dincolo de cuvinte. Poate că are de a face cu a-i permite adevărului să iasă la suprafață, lăsând măștile butaforiei să pice. Poate că are de a face cu a avea curajul să-ți pui întrebări sincere. Și, lăsând potența unei întrebări să plutească înlăuntrul tău, fără a te grăbi să găsești „soluția”, înveți să recunoști răspunsul născut din liniștea și înțelepciunea inimii tale.

Către această liniște simt că te pot însoți, de alegi a-mi cere sprijinul.

Fac asta de mai bine de 15 ani și am ales să continuu a oferi călăuzire și însoțire și în această perioadă chiar dacă, de multe ori, sinceră să fiu, îmi vine și mie să închid totul.

În acele momente însă, fără să-mi neg emoțiile și stările, îmi spun și eu „STOP IT!”. Respir. Mă recentrez. Mă deschid, reconectându-mă cu încrederea. Și apoi curg. Scriu. Împărtășesc. Conțin. Ascult.

Pentru asta îți scriu acum. Pentru a te lua drept martor că am decis să-mi onorez Consacrarea, continuând a insufla încredere, a inspira, a călăuzi, a susține, a îndruma. Însă, în același timp, onorându-mi această perioadă de reașezare, de renaștere, de liniște, de ascultare. Adică, fără să-mi încarc programul, calendarul, cu prea multe sesiuni individuale sau noi creații. Creațiile existente deja pe site-ul nostru, sunt extrem de utile, toate, ca și instrumente de folosit în procesul de vindecare și transformare în care ne aflăm toți. Profită la maxim de aceste creații:

Dacă simți că vrei să înveți să asculți diferitele dimensiuni ale vieții tale (relații, credințe, sexualitate, amprenta părinților…), așează-te în Arta Ascultării Atente.

Dacă simți durere, ajută-te de cele 3 Meditații pentru Dizolvarea Durerii.

Dacă simți că ai curajul să îți rescrii legenda, bucură-te de Rescrie-ți Povestea Personală.

Dacă simți că acum a venit momentul să te împaci cu mama ta, întrupându-ți puterea feminină, aventurează-te în Călătoria Eroinei.

Dacă simți că ești pregătit, pregătită, să te abandonezi, ascultă meditația Lasă Controlul!

Dacă simți nevoia de centrare, de echilibru, Agnis va fi bucuros să te însoțească în Inițiere în Practica Prezenței.

Dacă simți energia renașterii, plonjează în parcursul Renaște-te Femeie!

Iar dacă simți că ai nevoie de însoțire privată, cere, cu deschidere și ai încredere că primești.

Să te însoțesc, în aceste momente de uriașe transformări, este o mare onoare și un privilegiu. Ne putem întâlni pe Skype sau Zoom. Putem crea magie împreună, în aceste vremuri cu forțe de schimbare incredibil de potente.

Cu recunoștință și iubire,

AmmaRa