Skip to content

Un pic de compasiune umană ajută mai mult decât mult curaj

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on email

Obișnuită fiind cu sesiunile de Atingere Terapeutică Integrală , nu credeam că pot trăi astfel de experiențe și online. Prefer de o mie de ori sesiunile live, în carne și oase, dar recunosc sincer că în unele situații, în unele contexte, sesiunile online pot face și ele minuni.

Lucrând, de curând, cu o femeie care spunea că are dureri mari,

i-am sugerat să începem cu o meditație pentru dizolvarea durerii. O meditație care includea și curgerea atenției prin corp, până când întregul corp va fi fost simțit și examinat cu ajutorul respirației conștiente și cu atenția, toată, întoarsă pe senzațiile prezente. Am condus-o în fiecare zonă a durerii pentru a putea identifica singură dacă ceea ce simțea era durere sau era frică.

A intrat în experiență plângându-se de mari dureri în diferite părți ale corpului. Dar, pe măsură ce a început să își asculte, cu atenție, fiecare parte a corpului, lăsându-se călăuzită de a ei respirație și de vocea mea, a putut recunoaște că multe din cele ce le numise „durere” erau, de fapt, frici. Și, mai ales, o imensă frică de schimbare care se manifesta precum durere fizică în corp. Iar durerea fizică, reală, era înăbușită, rapid, cu o dorință ca starea să dispară. O imposibilitate de a sta, în conținere, în compasiune, cu durerea. La sfârșitul sesiunii, femeia a spus: „Felul în care reacționez la durerea din corpul meu este o reflexie în miniatură a întregii mele vieți.”

M-a impresionat observația ei și m-a făcut să mă gândesc că felul în care reacționăm acum, fiecare dintre noi, la ceea ce se petrece în lume este, de fapt, o reflexie în miniatură a întregii noastre vieți de până acum.

Împărtășesc acestea acum cu tine, prieten drag, invitându-te să ai mai multă blândețe în relația ta nu doar cu durerea fizică, dacă cumva ea este acum prezentă în corpul tău, ci și cu emoțiile de orice natură ar fi ele.

Însă, înainte de a dizolva durerea, e important să ne deschidem în fața ei.

Și putem face asta doar deschizându-ne inima și emanând compasiune pentru ceea ce simțim. Iar cu pași mici, să recunoaștem dependența minții noastre de control, atacurile și apărările ei înfricoșate. Frica pare că a fost „virusul” cel mai mare în această perioadă de lockdown. Tot ea, frica, este cea care a condus și la multă durere fizică, la rezistență, la suferință. Frica  și inconștiența. Dar aceasta, inconștiența, este alt subiect asupra căruia, cu siguranță, am să revin.

Acum să rămân la frică. Ea are capacitatea de a ne închide, de a ne izola, de a ne arunca în reacții, în motivații compulsive. Dar tot ea, frica, are și capacitatea de a ne reaminti că am ajuns la limita noastră, că ne apropiem de un teritoriu neexplorat. Încleștarea ei ne ajută să realizăm că răspunsul potrivit este să ne abandonăm cu blândețe, să o recunoaștem, să intrăm în ea cu compasiune, să devenim una cu ea, astfel încât să trecem dincolo către percepții noi, oricare ar fi adevărul.

C.S.Lewis spune în prefața cărții The Problem of Pain „când se naște durerea, un pic de curaj ajută mai mult decât multă cunoaștere, un pic de compasiune umană ajută mai mult decât mult curaj, și cea mai mică nuanță din iubirea lui Dumnezeu  ajută mai mult decât toate.”

Cum am putea oare simți iubirea lui Dumnezeu când suntem în închidere, în izolare, în frică, în neîncredere?

Fiecare săptămână, dacă suntem conectați cu ritmul lunar, vine cu un dar, cu o provocare și cu o anumită semnătură cosmică. Cu o anumită energie. Darul acestei săptămâni este… ASCULTAREA. Fără a învăța să ne ascultăm, cu atenție, nu putem simți și emana compasiune. Fără ascultare, nu ne putem, cu adevărat, vindeca, transforma. Nu putem evolua.

Iar în acest proces de vindecare uriaș, în care ne aflăm toți, la nivel global, în această Călătorie Mistică în care ne aflăm acum, ca și umanitate, avem toți, și fiecare în parte, mare nevoie să ne ascultăm vocea lăuntrică, dincolo de frică, avem nevoie să ne deschidem pentru a asculta și auzi vocea lui Dumnezeu care ne vorbește, de multe ori, prin ceilalți. 

Semnătura cosmică a acestei săptămâni pare să fie o cerință către noi toți de a rămâne stabili. Centrați. Conștienți că nimeni nu ne poate obliga la nimic. Conștienți că putem spune NU. Centrați și înrădăcinați în propria încredere și putere creatoare. Putem renaște, împreună, construind pe baze noi și lăsând la o parte ego.ul sau, de ce nu, punându-l la treabă. A fi în slujba marii transformări, iată adevărata misiune a ego-ului ajuns la maturitate. Iar provocarea acestei săptămâni ar putea fi să alunecăm în a cerși atenția. Poate că și această tendință, de a cerși atenția celorlalți, este doar o identitate mai veche a ego-ului pe care o putem dizolva, o putem vindeca prin compasiune.

Lună Plină din aceste zile ne oferă,

dacă ne permitem să ascultăm și să simțim și să primim, o energie a curățării, o energie ce insistă să scoată la suprafață lucruri și aspecte care nu ne mai servesc, dureri și frici care ne țin pe loc, în stagnare, în vechi. O energie a noului început. Odată  ce acest lockdown se mai relaxează, căci așa pare să vină vorba de la domniilor lor, fie să nu ne grăbim în a ne întoarce la „normalitate” ci, mai degrabă, să continuăm a ne oferi timp și a crea spațiu pentru ascultarea sentimentelor și emoțiilor ce am trăit în ultimele săptămâni, și onorarea alegerilor ce am făcut în această pandemie a fricii.

Transformarea este posibilă!

Cu adevărat, este posibil să ne transformăm modul de viață. Trăim toți, chiar acum, energia noului început, contribuind la marea transformare chiar și prin simplul fapt că alegem să ne ascultăm cu mai mare atenție pe noi înșine, să-i ascultăm și să ne străduim să-i înțelegem pe ceilalți (asta nu înseamnă să fim și de acord cu ei). Contribuim la marea transformare a umanității făcând alegeri noi, gândind altfel decât în trecut, recunoscând că nimeni și nimic nu ne poate obliga să facem ceva împotriva voinței noastre. Contribuim la marea transformare chiar și dacă avem curajul să recunoaștem pentru ce preferăm, uneori, să ne lăsăm manipulați. Ce frică se ascunde în spatele acestei acceptări a manipulării? Putem, oare, vindeca prin compasiune această frică sau alegem, întorși la „normalitate”, să o hrănim până ajunge să devină durere fizică?

Poate că ne-am spălat pe mâini deja prea mult în ultimele săptămâni și merită să ne spălăm acum, cu mult mai multă atenție și compasiune, spațiul interior în care recunoaștem că în spatele durerilor, de multe ori, este frica.

AmmaRa

Niciun comentariu, adaugă primul comentariu


Adaugă un Comentariu

Newsletter

Abonează-te la newsletter și primești un cupon de reducere de 10% pentru prima ta comandă pe site-ul Călătoria Inimii