Lumea este o imensă oglindă sferică, de jur-împrejurul nostru, care reflectă gândurile, emoțiile și credințele noastre cele mai profunde. Tot ceea ce putem percepe este oglindirea lumii noastre interioare. Mecanismele politice, economice, sociale și de orice fel sunt expresii ale relațiilor dintre noi, și sunt alimentate cu energia noastră. Nici o schimbare a lumii nu poate veni decât din schimbarea noastră lăuntrică.

Gaia
Cel mai greu de schimbat sunt credințele noastre.
O credință este un mod vechi de a gândi despre noi înșine și despre realitate, pe care am pus nenumărate straturi în trecut. Este gândire osificată, care generează mereu aceleași emoții, aceleași atitudini, aceleași gesturi, același mod de a intra în relație cu ceilalți și cu lumea. Iar sistemele lumii în care trăim, de orice fel, sunt coagulări de realitate ce reprezintă integral aceste moduri de a fi.
Principala nuanță a acestui mod de a trăi și de a crea lumea și propriile noastre vieți, este separarea. Sentimentul separării poate fi zugrăvit cam așa: eu sunt eu, și restul lumii este diferit de mine. Granița mea este corpul meu. Ceilalți oameni, cerul, pământul, dar și sistemele de putere ale lumii se petrec în afara mea, iar lumea mea interioară nu are nici o legătură cu toate acestea.
Înstrăinarea de ceilalți și de existență ne transformă într-un fel de orfani cruzi, incapabili să recunoască legăturile profunde dintre sine și lume. Acești orfani singuratici oscilează între frică, furie și vinovăție, încercând la nesfârșit să umple golul interior cu orice. Mecanismele pe care le-am creat în această lume reflectă această separare și nevoia uriașă de a umple golul.
De pildă economia lumii, întemeiată pe sentimentul separării și al lipsei, a devenit o monstruozitate care se clatină în toate dimensiunile sale. Distrugem planeta și pe noi înșine încercând să umplem golul interior cu orice. În același fel, sistemele politice, sociale, militare, băncile și comerțul, medicina și științele reflectă această separare lăuntrică de tot ceea ce există și sunt menite să explice și să compenseze acest sentiment profund de ruptură.
Criza virusului este o criză a separării.
Măștile pe care le purtăm pe față sunt expresia ultimă a acesteia. Ne temem de toate cele de care ne simțim separați.
Însă, orice criză este una de transformare. Crizele de orice fel sunt reașezări ale realității care ne obligă să mergem mai departe, să transformăm, să schimbăm ceva. Rareori reușim să schimbăm ceva în viețile noastre fără ajutorul unei crize. Putem vedea asta privind în cele mai obișnuite spații ale vieților noastre. În job, în relațiile cele mai importante, în orice situații. Atunci când începem să ignorăm că viața este transformare necontenită, apare o criză care ne obligă să schimbăm ceva în lumea noastră lăuntrică. Fie chiar și prin durere.
Acest moment al umanității este un moment… personal. Putem decoda crizele colective doar la nivel personal, și de aceea marile transformări pot porni numai din interiorul nostru. În zadar așteptăm să schimbe ceilalți ceva, guvernul, UE sau Dumnezeu. Crizele ne obligă să privim în interior, să ne punem întrebări, să le răspundem și în cele din urmă să ieșim din confort pentru a crea o nouă realitate.
Este un timp foarte îndelungat deja de când Călătoria Inimii și Școala Maestrului Interior predau tehnologia lăuntrică a transformării vieții. Totul este despre a deveni conștienți și a schimba, a curge cu viața și a crea o nouă relație cu sine și cu existența. Atributul fundamental al acestui nou mod de a relaționa este conexiunea.
Conexiunea este opusul separării.
A ne reconecta cu ceilalți, cu existența, cu experiența reală a vieții, este a ieși din modurile vechi de gândire, de reacție, de emoție, este a scăpa fricii, furiei și vinovăției, este a trăi un grad mai înalt de Adevăr, Iubire și Frumusețe, de Pace și Armonie, este a crea în mod conștient realitate, pornind de la experiența conexiunii profunde a ființei cu tot ce există.
A fi conectați cu existența înseamnă a ne deschide. Și asta este un act de curaj, care anihilează frica, care ne eliberează din singurătatea orfanului, care spulberă sentimentul golului interior și al lipsei și astfel transformă profund felul în care ne trăim viața. Conexiunea este cel mai mare dar pe care ni-l putem face nouă, celor pe care-i iubim, și lumii în care trăim.
A trăi conectați înseamnă a recunoaște că legăturile profunde între noi și ceilalți, între noi și această planetă, între noi și univers. Conexiunea este un act mistic, de recuperare a Adevărului despre noi înșine și despre natura existenței. Iar asta schimbă prioritățile noastre, revelează ceea ce este cu adevărat important în viețile noastre și reașează felul în care trăim.
Cel mai important aspect, poate, este acela că deschiderea ce face posibilă această schimbare de paradigmă, nu numai că este în puterile noastre, dar este inevitabilă, oricât de mult timp ar dura, pentru că face parte din pulsația naturală a existenței. Pur și simplu, faptul că suntem conectați profund și că lumea este reflexia noastră, nu poate fi schimbat.
Adevărul este, simplu, ceea ce este. Poate fi ignorat, poate fi negat, dar nu poate fi schimbat. Momentul acesta al umanității, este unul de re-cunoaștere a Adevărului despre noi înșine și se manifestă prin necesitatea absolută a deschiderii, a conexiunii, a ieșirii din paradigma separării.
Când ne deschidem pentru a simți, când refacem conexiunea, Adevărul izbucnește în viețile noastre și schimbă totul. El este însoțit întotdeauna de celelalte atribute ale Ființei sau Existenței, care sunt Iubirea, Frumusețea, Armonia și Pacea. Pentru mintea liniară, din care s-a născut această lume așa cum o cunoaștem, acestea sunt doar niște concepte. Deschiderea le transformă din concepte în experiență și asta transformă întreaga viață a unui om.
Reconectarea cu propria Ființă, trăirea Adevărului, Iubirii și Frumuseții, creația conștientă de experiență umană a fost dintotdeauna scopul în Călătoria Inimii și Școala Maestrului Interior. Maestrul Interior este dimensiunea lăuntrică a fiecăruia dintre noi, care recunoaște acest Adevăr și care alege să trăiască pe măsura lui.
Lucrând cu transformarea interioară, Călătoria Inimii se transformă și ea.
Ar fi fost ciudat să rămână încremenită în proiect, nu-i așa? Această deschidere și această reconectare o trăim în primul rând noi înșine. Așa am ales să mutăm Centrul de greutate al Călătoriilor noastre mai aproape de Pământ și de Cer, mai aproape de natură și de pădure, mai aproape de nori, dar și de Adevăr, Frumusețe și Iubire. Întotdeauna am creat spații de experiență a acestor atribute fundamentale ale Ființei, și asta facem și acum, pentru noi înșine și pentru voi, cei care vedeți deja dincolo de granițele arbitrare ale dimensiunii orizontale.
Călătoriile noastre se mută în Paradis și capătă o nouă profunzime și o nouă anvergură, o nouă putere de transformare a vieții prin Revelație. Reconectați cu noi înșine, nu vom încerca să fim oglindirea exterioară a lumii, ci chiar sursa ei: lumea interioară a gândirii, a emoțiilor, a atitudinilor, a felului în care relaționăm. Iar cuvântul care reprezintă cel mai bine acest moment este Conexiune.
Noua paradigmă se naște acum și o nouă umanitate,
chiar în vreme ce sistemele vechii lumi se prăbușesc sub ochii noștri. Ele se prăbușesc pentru că au ajuns la capătul unui ciclu, și pentru că noi înșine suntem la capătul unei etape a devenirii noastre, ca ființe personale și ca ființă colectivă. Umanitatea trece pe un nou nivel de Conștiență, și asta transformă toate sistemele acestei lumi.
Urcați în vârful dealurilor noastre din Podișul Luncanilor, sub cer, practicând Conexiunea – care nu este decât un alt cuvânt pentru Iubire – continuăm să punem la dispoziția tuturor celor care simt ce se petrece, instrumentele simple și puternice ale Prezenței, menite să ne acordeze cu marile fluxuri și ritmuri ale Existenței. Psihologia orfanului, care nu-și poate recunoaște rădăcinile și Sursa, care încearcă cu disperare să umple golul interior cu orice, se sfârșesc acum. Iar noi suntem aici, pentru aceia care sunt pregătiți să iasă din durere, din frică, din izolare, pentru a crea o nouă emisie și a contribui la noua lume care se naște.
Cărțile și Călătoriile noastre – așa cum numim noi explorările menite să așeze un nou grad de conștiență – rămân mijloacele prin care contribuim la transformarea lumii și a umanității. Facem asta pentru noi înșine și pentru noi toți, pentru că suntem, cu adevărat, expresii ale unui singur Cer și a unei singure mame – Pământul. Ne aruncăm în această aventură extraordinară, a unei transformări fundamentale, conștienți fiind că dacă noi nu schimbăm, atunci Viața ne schimbă.
Mulți așteaptă finalul crizei virusului, dar aceasta este doar o nuanță a crizei generalizate a unei umanități rupte de sine și de Adevăr, criză care se manifestă în toate dimensiunile lumii pe care am creat-o după chipul și asemănarea noastră: economie, politică, societate, cultură… Criza virusului este vârful crizei în toate dimensiunile, inclusiv în cele mai personale dintre acestea.
Mulți așteaptă întoarcerea la ”normalitate”, întoarcerea la cercurile vicioase ale vechii lumi. Dar asta nu se va întâmpla, pentru că ceea ce se întâmplă nu este o criză pasageră, ci modul Existenței de a reseta lumea noastră interioară, prin zdruncinarea reflexiei sale exterioare. Câtă vreme sentimentul separării ne conduce viețile, vom încerca mereu să schimbăm în afara noastră lucrurile, să ne luptăm cu viața, cu situațiile și cu oamenii, cu sistemele și conjuncturile, fără să ne dăm seama că toate sunt oglinzi ale lumii noastre interioare. Iar crizele din viețile noastre se vor amplifica. Separați, rămânem prizonieri într-o lume ai cărei creatori suntem, de fapt.
Suntem Conștiință aflată în experiența trupurilor și a lumii. A venit timpul să ne amintim acest lucru și să trăim pe măsura acestui Adevăr.
Călătoria Inimii continuă, căci nu are sfârșit.
Agnis
Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.