Am intrat într-un proces de renaștere și al inimilor noastre, odată cu mișcarea retrogradă a lui Venus. Îmi este deja dor de strălucirea ei cu care m-am obișnuit în săptămânile din urmă. Dar știu deja că voi fi pe Colina Lunii când Venus reapare pe ceruri precum o stea de dimineață. Abia aștept s-o văd în zori de zi, acolo pe Colina Lunii.
Poate că vom fi împreună, în această vară,
să ne bucurăm de Venus în zorii zilei pregătindu-ne să întâmpinăm Soarele ce răsare de după muntele lui Om. Guvernând principiul feminin divin, Venus ne încurajează cu a ei energie să mai rămânem în lentoare (sau să încetinim puțin, dacă ne-am turat deja motoarele ieșind, acum, din starea de urgență) și să apreciem partea frumoasă a vieții ce rezidă în simplitate și în Natură. Dar nu despre Venus simt să scriu acum ci să împărtășesc cu tine ceea ce este prezent în mine acum.
Zilele trecute m-am trezit brusc într-o amintire de acum 8 ani. Ceva ce atunci m-a durut foarte tare. Puteam să jur că am vindecat complet acea rană. Însă, ceva încă mai era bine ascuns într-o cută adâncă și umbroasă a inimii. Am ales să respir, atent, conștient, lărgindu-mi spațiul sacru al inimii și apoi să pot privi, cu compasiune, la acel moment de acum 8 ani.
Pe măsură ce respiram, privind cu îngăduință și compasiune la acel moment dureros, am simțit cum încep să mă eliberez. Abia apoi am putut să mă rostesc, fără să judec și fără să învinovățesc. O reconectare profundă cu vocea adevărului meu lăuntric, m-a ajutat să acționez cu multă iubire în loc să reacționez inconștient.
Răni vechi ale inimilor noastre, sunt acum aduse în lumina conștienței pentru a fi vindecate.
Răni ce țin de relații, relații cu ceilalți și, mai ales, relația cu noi însene, cu noi înșine, ne conduc către a (ne) ierta, a curăța, a transforma. Răni pe care le-am avut, de-a lungul anilor, în relația noastră cu banii, de asemenea ies la suprafață pentru a fi vindecate.
Te încurajez să te cobori în adâncurile tale, cu ajutorul respirației atente și conștiente, și să-ți întrebi inima despre aceste răni ce au nevoie să fie acum vindecate.
Vezi tu în tine acum, în aceste zile, ce poți rosti, curăța, ierta, vindeca – cu iubire și compasiune – din cele ce te-au rănit în trecut și țin de iubire, relații, bani, frumusețe. Ascultă-ți inima, privind în urmă. Fără judecată, fără învinovățire, dă-ți voie să vezi și să simți ce a rămas în tine nerostit, nevindecat, neiertat. Și ai curajul să cureți.
Dincolo de toate aceste nebuloase ce trăim acum, am sentimentul că ne apropiem de un moment de mare claritate. Că-l vom recunoaște, acest moment, sau nu, asta ține de fiecare dintre noi. Că alegem sau nu să plantăm semințe noi, cu încredere într-un nou mod de viață, cu încredere în acest nou ciclu pe care-l începem, la fel, ține de fiecare dintre noi. Pentru mine, acum, despre asta este. Despre a onora fiecare moment de claritate, de prezență. Toate sunt magice și contribuie la deschiderea inimii, chiar dacă sunt conștientă că întotdeauna este mai mult decât pare a fi, mai mult decât pot să înțeleg sau să percep. Uneori, nici nu mai contează ce și cât și cum percep, dacă-mi dau voie doar să fiu.
Trecerea de la starea de „urgență” la cea de alertă, și uriașa avalanșă de informații cu care suntem bombardați, pentru mulți amplifică nesiguranța, confuzia despre ce acțiuni sunt mai potrivite acum. Energia deziluziei este foarte prezentă. Da, ne deschidem inimile pentru a simți, pentru a ierta, pentru a vindeca. Și, totuși, pare greu să avem încredere. Însă fără de încredere nu este posibilă transformarea la care toți visăm. Iar pentru a ne re/conecta cu încrederea avem nevoie să învățăm a comunica, cu sinceritate, cu deschidere, fără să (ne) judecăm, fără să (ne) învinovățim.
Da, este extrem de important să învățăm să ne rostim adevărul însă la fel de important este să (ne) și ascultăm. Cu îngăduință, cu compasiune, fără judecată, fără învinovățire.
Dă-ți voie chiar acum să te asculți.
Conectează-te, în mod conștient, cu respirația ta, și deschide-te pentru a te asculta. Ascultă-te cu întregul corp. Corpul tău îți vorbește, mereu. La fel și Existența, în fiece moment, relație, context, îți vorbește. Ascultă! Dă-ți voie să simți ce ai, cu adevărat, nevoie. Ieșim, oare, cu adevărat din „lockdown” ? Care este adevăratul lockdown în care suntem?
Ascultă-te. Ascultă-i, cu atenție, pe ceilalți, fără a te grăbi să pui etichete, să emani judecăți, să învinovățești. Însă, pentru a putea face asta, ai nevoie să comunici, din deschidere și cu sinceritate, cu tine, cu corpul tău – pământul tău, cu gândurile tale, cu emoțiile tale. Cu inima ta pe care, am încredere, îți dai voie s-o simți mai mult în aceste următoare săptămâni în care ne reconstruim relațiile. Rostește, împărtășește, scrie, despre ceea ce simți când te asculți. Scrie-mi, dacă simți. Însă al tău jurnal este cel mai sacru spațiu în care îți poți curge simțirile.
Acum că ieșim din „lockdown” ne putem, oare, aprecia unii pe alții, deschizându-ne inimile și simțindu-ne cu adevărat? Toți am trecut prin tot felul de emoții. Fiecare a înțeles și a procesat așa cum a putut tot ce am trăit în aceste ultime luni. Vreau să cred că am toți am înțeles cât de valoroasă este această nevoie fundamentală – nevoia de conexiune umană – și că suntem dispuși să o recunoaștem a fi o prioritate în noul mod de viață pe care-l visăm. Fie că renunțăm la poziționări vechi, fie că dărâmăm zidurile în spatele cărora ne-am baricadat de teamă să nu fim răniți, fie că, dimpotrivă, resetăm unele limite în anumite relații, fie că avem curajul să ne deschidem inimile și să iertăm, toate acestea ne conduc la a recunoaște nevoia fundamentală de conexiune.
Aleg să cred că o putem valida, că o putem onora și celebra.
Conexiunea. Comuniunea. Comunitatea.
Pentru un altfel de ÎMPREUNĂ, onorând nevoia de conexiune.
Elena Francisc-Țurcanu (AmmaRa)
Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.