Când vorbim despre a fi „ființe spirituale” descriem, de fapt, acea parte din noi care este dincolo de corp și minte. Acea parte, îmi vine să-i spun, invizibilă. Iar partea aceasta din noi este cu adevărat extraordinară, precum extraordinarele calități pe care i le atribuim lui Dumnezeu. Doar că uităm de partea asta din noi. Sau, poate, nu am știut niciodată că o avem. Nu ne-a învățat nimeni.
Iar multe din cele care se petrec în viața noastră se întâmplă, mai întâi, în dimensiunea invizibilă. Gândurile noastre, de exemplu, sunt invizibile. Și, cu toate astea, ele se manifestă în formă fizică. Prind formă. Toate tradițiile spirituale ne învață că tot ceea ce se manifestă pe Pământ începe, mai întâi, în dimensiunea invizibilă. Majoritatea tradițiilor spirituale ne învață că tot ce este în afara noastră este o reflexie a stărilor interioare de conștiință. Am auzit de atâtea ori aceste cuvinte – Precum sus, așa și jos. Cum este înăuntru, așa și în afară – care conțin în ele un adevăr ce nu-l mai putem ignora.
Ce putem face ACUM?, în vremuri de mari schimbări
Ceea ce trăim acum în lume, la nivel global, este o oglindire a ceea ce am hrănit și cultivat, mai mult sau mai puțin conștient, fiecare dintre noi, înlăuntrul nostru. Mai rămâne acum doar să avem curajul a ne uita, cu sinceritate, în interior și a ne întreba: Cum am contribuit eu la ceea ce trăim acum? Ce gânduri am tot hrănit, de-a lungul anilor? A da vina doar pe cei din conducere, pe autorități, pe industria farmaceutică, pe politicieni, pe ziariști sau mai știu eu pe cine, ar fi o eroare gravă. Neasumându-ne propria responsabilitate, nu am face decât să perpetuăm ceea ce vrem să schimbăm. Cu adevărat vrem o schimbare? Sau doar pretindem sperând, înlăuntrul nostru, că revenim la … normalitate?
De curând am scris o împărtășire pe care am numit-o În numele Integrității iar cineva mi-a răspuns … Despre cei care se lasă abuzați, deși au alternative, cum crezi că a fost copilăria lor?! Poate că această întrebare este de ajutor pentru constatarea ta față de unii apropiați care au renunțat la integritatea lor. Nu venise momentul evaluării.
Mulțumesc pentru explicațiile psihologice. Voi ține cont de ele! Mă întreb însă ce a determinat explicații științifice și psihologice pentru ceea ce era, în mod evident, o simplă împărtășire. Doar o perspectivă, dintre multe altele. La fel este și acest text, acum. La fel și toate cele ce împărtășesc cu voi. Sunt împărtășiri, oameni buni, sunt impresii, perspective, despre ceea ce simt și cred și trăiesc în momentul în care scriu. Nu au pretenții de adevăr suprem. Da, uneori, îmi doresc să vă inspire și să vă ajute să vă readuceți aminte.
Alteori, pur și simplu, doar simt să scriu ce este prezent în mine fără a avea nici o așteptare. Las la o parte rolul de psiholog, terapeut, coach, călăuză… sau oricare alt rol, atunci când împărtășesc în scris. Fără a pretinde că știu mai bine decât alții și fără a încerca să le explic altora cum stau lucrurile. Este doar o curgere din Centrul Ființei mele, din adevărul meu trăit în momentul Acum. Iar acum, acum când scriu aceste rânduri, chiar cred că a continua să dăm vina pe părinți, pe copilăria nefericită, pe traumele pe care le-am avut, nu facem decât să rămânem în rolul de victimă. Sigur că există explicații pentru dramele noastre, care justifică – uneori la nesfârșit – rămânerea în ele. Dar aici este despre posibilitatea de a ieși din ele, prin propria putere și alegere. Nici o traumă nu poate fi depășită prin negare. Dimpotrivă, trebuie recunoscută și acceptată înainte de a fi vindecată.
Și acceptând întregul trecut, onorându-l pentru tot ce a fost, așa cum a fost. Mergem mai departe, indiferent ce a fost, fără a mai da vina pe părinți, sistem, traume, cultură, abuzuri. A continua cu o atitudine veche, de neputincioși – alții sunt de vină. Alții pot face pentru mine. Nu eu. Eu … ce pot face… doar am avut o biată copilărie – chiar și după ce am devenit conștienți că responsabilitatea ne aparține, este o privare de propria putere de creatori. Atâta vreme cât nu suntem conștienți, nu suntem responsabili. Da, așa este. Dar după ce am devenit, cât de cât conștienți, după ce știm că nu mai contează trecutul, ci contează acest moment acum. Felul în care mă poziționez acum, responsabilitatea, îmi aparțin.
Există însă interese pentru ca victima să perpetueze locurile comune ale justificării, întemeiate în trecut. Dacă n-ar mai exista victime care să prelungească durerea prin gândire, transformând-o în suferință, n-ar mai exista nici terapeuți care trăiesc exclusiv din bandajarea rănilor emoționale ale trecutului, și astfel depind de perpetuarea psihologiei victimei. A cultiva eliberarea în locul bandajelor cere verticalitate și conștiență.
DA, toți am avut traume și am trăit tot felul de tragedii în copilăriile noastre. Toți am fost amprentați în fel și chip. Însă, acum – ACUM!! – dacă chiar vrem să schimbăm lumea în care trăim, e nevoie să învățăm să ne debarasăm de gândirea toxică, de credințele pe care „orfanul”, sau „victima” ce-am fost, le-a tot hrănit. E nevoie să avem curajul să renunțăm la critică și, mai ales, la autocritică, la judecățile aspre pe care, repede, repede, le aruncăm asupra celorlalți nedându-ne seama că, de fapt, pe noi înșine ne judecăm cu cea mai mare asprime.
Ceea ce transformăm acum, fiecare în felul său, oricât de mică și aparent nesemnificativă schimbare, ne este imediat reflectat înapoi din realitatea pe care o trăim. Curățând peisajul interior, influențăm, astfel, curățenia peisajului exterior. E tot ce putem face, cu adevărat. Felul în care alegem să privim, creează realitatea pe care o trăim.
Cum putem, fiecare în parte, să devenim mai realiști despre ceea ce se petrece în lume? Cum putem să ne onorăm dimensiunea spirituală, acea parte invizibilă de care uităm sau pe care o ignorăm complet atunci când suntem ocupați să dăm vina pe alții sau să ne auto-învinovățim, să judecăm cu asprime sau să ne auto-judecăm fără drept de apel, să aruncăm cu vorbe grele în ceilalți și în noi înșine? Gândurile și cuvintele noastre sunt principii creatoare cu care hrănim viziunea asupra lumii în care vrem să trăim. Ce gânduri cultivăm? Ce vorbe folosim? Observă-te, în următoarele zile. Fără judecată, fără critică. Doar observă ce gândești și ce vorbe folosești.
Dă jos conotația îndoielnică pusă pe „a fi o ființă spirituală” și recunoaște că a fi, cu adevărat, spiritual începe prin a învăța să practici Prezența, atenția pe gândurile pe care le emiți. Atenția pe cuvintele pe care le folosești. Nu doar într-un workshop ci de-a lungul întregii zile. A fi spiritual începe prin a învăța să schimbi, imediat, când observi că ai alunecat. Nu să te critici. Nu să te judeci. Nu să-ți tragi șuturi în fund spunându-ți „iar am greșit”. Ci, pur și simplu, să schimbi chiar atunci. Recunoscându-ți puterea de a face o altă alegere.
Setează-ți intenția de a fi propriul tău discipol.
Asta înseamnă, de fapt, disciplina. Dă jos conotația pe care ai pus-o pe cuvântul „disciplină”, folosind-o ca pe o scuză, și adu-ți aminte ce înseamnă, de fapt, acest cuvânt. A fi propriul tău discipol. Zi de zi. În fiecare moment Acum.
Setează-ți intenția de a fi parte din această extraordinară aventură – o aventură în care sunt milioane de oameni împrăștiați peste tot în lume și care cred cu tărie că prin propria lor schimbare contribuie la schimbarea lumii în care trăim toți. Alătură-te lor, și, împreună, prin atenția pe care o punem pe ceea ce gândim, prin Practica Prezenței,prin felul în care ne privim și îi privim pe ceilalți, prin felul în care avem curajul să ne dăm jos măștile rolurilor ce ne țin în separare, putem cultiva viziunea unei lumi sănătoase și frumoase.
De mii de ani maeștrii spirituali și-au călăuzit discipolii către a deveni creatori conștienți de realitate. Pornind de la a crea magie în interiorul lor, curățând tiparele vechi de gândire și credințele limitative. Poate că acum, în contextul actual, ai devenit sceptic. Nu mai crezi în nimic din toate astea. E dreptul tău. Și eu îmi pun, foarte des, întrebarea: Chiar mai putem schimba ceva, având în vedere tot ceea ce se petrece în lume acum? Doar prin schimbarea gândurilor?
Habar nu am care este Răspunsul, sinceră să fiu. Știu însă că mereu și mereu revin la încredere și, DA, chiar cred că putem schimba dacă ne deschidem în fața unor noi posibilități, dacă ne deschidem în fața acelei dimensiuni spirituale din noi înșine. Da, putem schimba, dacă ne readucem aminte de adevărata noastră misiune în viață. Aceea de a transcende limitările egoului.
Am venit pe această lume, semnând un Contract Sacru, să ne trăim experiența Spiritului în formă umană, manifestând frumusețe și bunătate cu fiecare pas și fiecare respirație. Da, putem schimba lumea în care trăim dacă ne amintim că singura și adevărata putere pe care o avem este aceea de a alege cum ne poziționăm în fața a orice se petrece în afara noastră. Da, putem schimba lumea în care trăim dacă alegem să păstrăm atenția pe viziunea care reflectă această schimbare. Știm, mai degrabă, ce nu mai vrem și ce nu ne mai place, ce ne doare și ce ne face rău, dar prea puțin timp și spațiu oferim atenție și consecvență pe ceea ce vrem cu adevărat.
Nu contează tradiția din care ești sau practica spirituală pe care o ai acum, căci până la urmă, toate conduc în același loc. Fiecare dintre noi este atras de o formă sau de alta. Aceea care vorbește, cu adevărat, sufletului nostru și cu care simțim că suntem călăuziți către o viață sănătoasă și armonioasă, o viață întru adevăr, iubire, frumusețe.
Da, putem schimba lumea în care trăim dacă renunțăm la separare,
la „practica mea spirituală este mai bună decât a ta” sau la a ne da lecții, rapid, unii altora, considerând că școala mea de psihologie e mai tare decât a ta. Da, putem schimba lumea în care trăim dacă renunțăm la competiție, comparație și judecată asupra a cui este mai bună și mai mare și mai tare din parcare. Această diviziune ne secătuiește de putere ca și ființă colectivă. Vremurile pe care le trăim acum nu mai sunt despre „al meu, a mea”. Nu mai avem timp pentru asta. A venit momentul să fim împreună, uniți prin iubire, îngăduință, bunătate, apreciere.
A hrăni ceea ce ne unește, conexiunea, nu înseamnă a umple un gol. Ci a recunoaște și a onora această nevoie fundamentală, fără de care experiența umană nu este completă. Dacă toți (cei, cât de cât conștienți de puterea de a alege ce gândim, ce rostim, ce hrănim) ne-am aduna energiile spirituale, înlăuntrul nostru – în Centrul Ființei, mai întâi, simțindu-ne unii pe alții – ca și comunitate globală, eu chiar cred că am putea crea schimbarea vindecătoare. Fără această unitate, nu avem nici o șansă. Separarea ne ucide, dezumanizându-ne mai întâi.
Dacă ai o practică spirituală, oricare ar fi ea, te rog, te implor, găsește propriul tău limbaj cu care să emani în lume bunătatea și frumusețea inimii tale. Și alege ÎMPREUNĂ în locul separării. Baza oricărei practici spirituale, adevărate, este aceea că: iubirea vindecă.
Fie să ne iubim, în ciuda provocărilor ce trăim acum toți. Aceste schimbări abrupte, ce creează un nivel foarte ridicat de stres în corpurile noastre, cauzând slăbirea sistemului imunitar, slăbind conexiunile dintre noi, aruncându-ne, brusc, în moduri instinctive de supraviețuire, au nevoie de atenția noastră, de prezență și de iubire. Acum, trăind aceste mari schimbări la nivel global, avem nevoie să cultivăm înlăuntrul nostru îngăduință și răbdare. Oricât de greu, sau imposibil, pare a fi. Avem nevoie de bunătate și compasiune. Sunt calități ce există în fiecare dintre noi.
Ce putem face, cu adevărat, acum, în vremuri de mari schimbări? Putem cultiva încrederea în acea parte invizibilă din noi înșine, acea parte cu toate aceste calități extraordinare.
O viziune sănătoasă despre lumea în care vrem să trăim depinde de fiecare dintre noi și de modul în care alegem să participăm la marele proces de transformare. Nu este ceva ce ni se oferă. Este ceva ce creăm. Prin gândire, prin rostire, prin cuvinte scrise. În spiritul adevărului meu, acum, în acest moment și cu profund respect pentru multele căi către o lume mai bună, această fu a mea împărtășire astăzi.
Cu recunoștință, în fața puterii noastre de creatori de realitate, și cu încredere în Contractele Sacre care ne-au adus, acum, ÎMPREUNĂ. Că suntem sau nu conștienți, creăm permanent realitatea ce-o trăim. Fie să devenim din ce în ce mai conștienți și să alegem ceea ce vrem, cu adevărat, să trăim.
AmmaRa
p.s. Am ales să ilustrez această împărtășire cu câteva poze făcute zilele trecute, aici, pe Colina Lunii unde Cerul, prin curgerea norilor și prin simfonia de culori, mereu îmi vorbește și-mi aduce aminte să curăț tiparele vechi de gândire.
Soarele se ridică deasupra vârfului Godeanu pe la 7.30. Primele raze izbucnesc în splendoare și străpung într-o clipă vântul și ceața subțire de deasupra pădurilor. În partea cealaltă, spre sud-vest, crestele Retezatului se aprind roșu, aerul e proaspăt și mult, depărtarea rotundă a orizontului mărginit de munți întărește conștiența spațiului și o diluează pe cea a timpului.
Și așa este fiecare dimineață.
Suntem condamnați la minunăție
Ne mutăm în Paradis, scriam acum câteva săptămâni. Și acum suntem aici.
Locuim la o mie de metri înălțime, aproape în cer. De jur împrejur sunt păduri, animale și păsări. Uneori ceața subțire care se ridică deasupra pădurilor pare alcătuită din praf de aur, iar păsările desenează forme unduite când se sprijină cu aripa pe lumină.
Locul acesta este un Templu.
Un timp foarte îndelungat am venit aici pentru marile noastre Călătorii de explorare a Conștiinței. Templul este un loc de conexiune cu dimensiunea sacră a propriei ființe și a Existenței. Întregul parcurs Școala Maestrului Interior are fundația în dealurile rotunde ale acestui loc. Iar acum, Templul a devenit casa noastră și Centrul întregii noastre creații. Iar asta schimbă totul.
Termenul alchimic de transmutare pentru această mișcare fundamentală de viață este foarte potrivit, pentru că implică o mutare fizică ce urmează unei transformări interioare la niveluri mai rafinate. Așa s-au petrecut lucrurile. Am ales în cele din urmă să (ne) mutăm fizic, cu tot ceea ce suntem și creăm, în urma unui profund proces interior de transformare a Conștienței, care implică gândirea, rostirea, atitudinea, dimensiunea emoțională și psihică, și mai ales viziunea lăuntrică despre ceea ce suntem.
Acest act fizic, direct, concret, desfășurat în lumea formei, a materiei, este rezultatul unui proces interior îndelungat, transcendent, în care identitatea noastră s-a schimbat profund. Odată cu identitatea, întreaga noastră creație și exprimare, formele dar și profunzimea, anvergura dar și înălțimea acestei exprimări, s-au schimbat.
Actul fizic de mutare conține în el nenumăratele etape ale acestui proces de trans-formare interioară, și este o transformare calitativă a nenumărate transformări cantitative.
În astfel de dimineți, în care răsăritul soarelui dezvăluie atributele divinității în lumea formelor, în care frumusețea și adevărul și strălucirea clipei devin orbitoare, natura profundă a acestui act pe care-l numesc aici Transmutare se dezvăluie cu naturalețe, fără nici un efort, ca o evidență simplă.
Viața și întreaga existență este o curgere în care formele și energiile se transformă necontenit. Totul, absolut totul este în perpetuă mișcare și transformare, gândurile, emoțiile, atitudinile, energia vitală și corporală, gesturile și relațiile noastre, creațiile și tot ceea ne înconjoară, oamenii, situațiile, pământul și stelele. Totul este existență în curgere, în manifestare.
Școala Maestrului Interior a fost dintotdeauna o școală de mistere, înrădăcinată în cea mai adâncă experiență a ființei și a realității. Experiența ultimilor 15 ani, care se adaugă experienței atemporale a Umanității aflată în propriul său proces de transmutare, ne-a condus în acest punct, în care Templul de pe Colina Lunii devine și Casa noastră, unificând două dimensiuni ale propriei noastre ființe.
Acest act, fizic dar și spiritual, de unificare, este acela care conduce experiența noastră personală, umană, dar și experiența colectivă a Școlii și a tot ceea ce înseamnă Călătoria Inimii, pe un nou nivel.
Privind răsăritul, respirându-l, lăsând ceața aurie a dimineții să unifice cerul, pământul și Conștiența observatorului care sunt, am certitudinea absolută a clipei, a momentului din care, privind împrejur, pot vedea Adevărul, Frumusețea, Iubirea și Libertatea, măreția și splendoarea lui Om. Sau, în limbaj mistic creștin, a Fiului. O imensă recunoștință pentru tot ceea ce am trăit vreodată, pentru întreaga Cale ce ne-a fost dezvăluită pentru a fi împărtășită, o imensă bucurie de a fi se revarsă în valuri și se amestecă în lumina dimineții.
Această recunoștință pentru experiența vieții și pentru existență, această bucurie curge din vârful dealurilor noastre, în fluvii mari, la vale, în dimensiunea orizontală a existenței, în fiecare dimineață.
Transmutarea cere curaj, pentru că implică o renunțare la identitatea veche.
Orice transformare în viețile noastre cere curaj. Omul este o ființă a obiceiului din care își face casă și reper. A schimba o identitate este a renunța la o casă și un reper. Și asta ne umple de frică, pe orice nivel de Conștiență s-ar petrece transformarea.
Cumva, împreună, am găsit curajul necesar acestei transmutări. Nu ar fi fost posibilă fără Iubirea dintre noi, fără Încrederea fiecăruia în celălalt și, mai ales fără conștiența consacrării noastre.
Numim consacrare răspunsul la întrebarea pentru ce sunt aici, în această lume, în această viață?
Pentru noi consacrarea este exact acest proces transcendent, de transmutare a conștiinței, de purificare a ființei lăuntrice și de conștientizare, a cărei finalitate este realizarea divinității interioare. Relația de iubire este consacrată acestui proces de ascensiune lăuntrică, relația noastră cu oamenii și cu lumea, prin ceea ce creăm și lansăm în lume este consacrată aceluiași proces. Tot ceea ce suntem și facem are o singură direcție.
Și de aceea acest moment de transmutare schimbă totul pentru noi și pentru Școala Maestrului Interior, pentru cărțile noastre și pentru marile noastre Călătorii. O nouă energie, un nou nivel de Conștiență, o nouă relație cu existența, sacralizată, o nouă coerență, profunzime și anvergură reprezintă acest moment.
Toți oamenii suntem în procese de transmutare odată cu întreaga existență. Numai că pentru mulți, frica de a schimba ceva în viețile noastre, este mai mare decât durerea resimțită din felul în care trăim. Și astfel preferăm de multe ori să trăim în labirinturi mentale, emoționale sau relaționale, rătăcind în viețile noastre, închiși în mecanisme de luptă și apărare, al căror fundament sunt identități care se simt separate de existență.
Această separare este singurul lucru care are nevoie de vindecare în ființa noastră. Nimic altceva, decât sentimentul separării. Asta ne vindecă mintea, sufletul și corpul, vindecă relațiile noastre cu trecutul, cu noi înșine și cu existența, vindecă ruptura față de divinitate și ne scoate din psihologia orfanului, al cărei atribut este singurătatea și durerea.
Transmutarea lumii interioare, care este totuna cu procesul de ascensiune, sau transcendent, este o artă și o știință foarte precisă, care se referă la procese lăuntrice care au legile lor și pe care omul le poate opera pe măsură ce devine tot mai conștient. Este un proces de maturizare interioară în care structura egotică devine tot mai centrată și mai stabilă. Dar dincolo de un anumit punct, pe care în Școala Maestrului Interior îl numim al viziunii, nu mai este vorba despre a modifica și administra niveluri interioare ale ființei, ci despre a ne deschide în fața divinității omniprezente și despre a ne oglindi în fiecare lucru, om, fenomen din viețile noastre.
Toți suntem pe această cale sacră a ființei și toți vom trece într-o bună zi prin întregul proces la capătul căruia se află experiența directă a Adevărului despre ceea ce suntem în profunzimea ființei noastre. Putem amâna procesul foarte mult timp, dar destinația omului este inevitabilă. Suntem, cu alte cuvinte, condamnați la minunăție, la Adevăr și Frumusețe și Iubire, căci aceasta este natura noastră profundă.
Prima întrebare pe care o pun oamenilor cu care lucrez, pe care îi ghidez în procesele lor de vindecare și transformare, este ce vrei? Ce vrei să trăiești în viața ta? Ce fel de relații, ce fel gânduri, ce fel de emoții, ce fel de atitudini, ce fel de relație cu corpul tău, cu oamenii și cu lumea? Pare simplu. Dar nu este, căci majoritatea nici nu îndrăznesc să gândească măcar că ar putea trăi ceea ce-și doresc, și de aceea nici măcar nu pot formula cu claritate dorințele lor.
Miliarde de oameni cred în aceste vremuri că existența este așa cum este, că lumea este alcătuită deja într-un fel care nu poate fi schimbat, și că nu au încotro, trebuie să trăiască așa cum se poate trăi. Crezând că nu pot face nimic pentru a-și schimba experiența vieții, trăiesc în frică și în condiționare și în absența bucuriei. În rarele momente când își pun întrebări, sistemele acestei lumi apasă din nou pe pedalele fricii și ale condiționării, pentru ca oamenii să nu descopere și să nu aibă încredere în puterea lor interioară.
Dacă oamenii ar descoperi ceea ce sunt în adâncul lor, dacă ar putea arunca o privire în profunzimea realității și a propriei lor inimi, atunci lanțurile fricii și ale condiționării ar cădea instantaneu. Și lumea în care trăim s-ar transforma pe măsură.
A împărtăși cu oamenii această Cunoaștere eliberatoare a Adevărului despre noi înșine și despre existență, face parte din consacrarea noastră. Adică din acel pentru ce al vieții noastre. Asta face Școala de Mistere numită acum Școala Maestrului Interior, asta fac Cărțile și Programele noastre. Cunoașterea nu valorează nimic dacă nu este împărtășită.
Astfel, această transmutare care se petrece la nivel personal dar și colectiv, face parte din marele proces de transmutare a Umanității. E despre noi toți.
Privesc împrejur, în miezul aceste dimineți strălucitoare, pe deasupra pădurilor care se întind până la orizontul bordat de munți. Mașinile și motocicletele noastre, cu numere de București, par mai degrabă decoruri de film postmodern. Suntem aici. Trăim în mijlocul propriului nostru vis despre noi înșine și despre această lume. Azi este echinocțiul de toamnă. Echilibru. Un nou timp, și, pentru noi, o lume nouă, pe care suntem nerăbdători să o împărtășim cu voi.
Această transmutare se reflectă deja în lucrul nostru personal cu voi, în călătoriile pe care le pregătim pentru anul viitor, în cărți și programe, care contribuie la transmutarea pe un nou nivel de conștiință a noastră, a voastră și a lumii.
Nu contează numele rolului pe care-l joc în Consacrarea Vieții mele. Unii mă văd precum un terapeut și asta chiar sunt pentru ei pentru că, în acel caz, acesta este rolul pe care-l joc. Alții, aleg să mă vadă precum o călăuză sau un ghid spiritual. Poate că este rolul cu care rezonez cel mai mult, acum, în această perioadă a vieții mele. Pentru alții sunt un mentor sau profesor. Și fac asta cu profundă recunoștință pentru tot ceea ce învăț și eu de la ei. De cele mai multe ori, sunt o soră Anam Cara. Adică, un suflet prieten.
Pentru mine nu (mai) contează numele rolului, pe care-l joc în diferite circumstanțe, atâta vreme cât îl joc în mod conștient și nu mă identific cu el. Sunt mult mai mult decât toate aceste roluri la un loc. Însă toate mă obligă să le joc, nu doar conștient, ci și cu integritate. Și, în aceste vremuri nebune ce trăim toți, integritatea – la rândul ei – mă obligă să-mi pun întrebări și să nu mai iau după ceea ce vor unii și alții să cred.
Firul narativ, pe care-l găsim în știri, pe canalele social media, la TV, este dominat de frică. Nu pot accepta, în numele Consacrării ce-mi definește viața, să joc la impuse și, apoi, să transmit, la rândul meu, celor care au încredere în mine, lucruri false în care nu cred și care nu mă reprezintă. Nu pot apăsa pe pedala fricii, folosindu-mă de manipulare. Aleg să-mi păstrez integritatea și să-mi rostesc adevărul chiar dacă acesta nu este în acord cu ceea ce se vrea ca noi toți să credem.
Nu cred că ceea ce se vrea a fi o pandemie globală este cea care blochează și pune la pământ totul.
Este doar ceea ce vor unii ca noi să credem. Altele sunt interesele și, dacă citești acum aceste rânduri, sunt convinsă că simți la fel. De fapt, de mult nu mai este doar despre a simți căci avem o grămadă de evidențe și claritatea este orbitoare. Doar să nu vrem să vedem ceea ce s-a vrut, și se vrea în continuare, cu toată această nebunie. Adevărul este că mulți nu vor să vadă. Asta este ceea ce mă lasă fără cuvinte, cum oameni, pe care-i știam și consideram integri, se lasă influențați de presă sau de cei din conducere și transmit, mai departe, lucruri în care (poate) nici ei nu cred. Sau o fi frica atât de mare încât au ajuns să creadă? Pentru ce o fac, mă tot întreb? Unde este integritatea? Nu mai avem cum ignora faptul că informația, aruncată în presă, a fost manipulată pentru a servi armei numită frică.
Putem însă, în numele integrității, să folosim această conștientizare ca pe o trezire la adevăr și la ieșirea de sub imperiul tiraniei. Dar pentru asta este nevoie de curajul de a ne da jos măștile și de a fi ÎMPREUNĂ. Este evident, de luni de zile deja, și devine și mai clară evidența, că indiferent ce, cu adevărat, se petrece, se vrea ca percepția noastră să fie manipulată. Iar toți cei care se rostesc cu voce tare (medici, oameni de știință, cercetători…) sunt reduși la tăcere și banați de pe canalele media. Oricine se ridică și pune o întrebare serioasă despre adevărul din spatele acestui circ, este dat la o parte. Oricine îndrăznește să contrazică firul narativ al fricii, al controlului, al tiraniei, dispare rapid din media. Implementarea cenzurii, peste tot în lume, nu este doar o pură coincidență, oameni buni! Are un scop anume. Sau, cel puțin, eu așa cred. Și ca mine mulți cred la fel. Nu putem să ignorăm această „coincidență”. Care este, de fapt, adevăratul motiv?
Poate că te vei dezabona de la newsletter-ul nostru, citind aceste rânduri. Poate că vei rezona cu adevărul pe care-l împărtășesc acum. Habar nu am. Așa cum, habar nu am care este cel mare Adevăr în spatele acestui circ nebun. Tot ce am vrut să spun aici este convingerea mea fermă că suntem manipulați în loc de a fi … protejați. În numele integrității la care mă obligă rolul multiplu ce-l joc în Consacrarea Vieții mele, împărtășesc îngrijorarea mea despre condițiile impuse peste tot în lume. Milioane de oameni cu măști. Bebeluși chiar. Nebunie!! Mă întreb, sincer și fără judecată – poate doar cu compasiune -, ce este înlăuntrul ziariștilor sau medicilor care papagalicesc perspectiva fricii așteptându-se ca noi toți să înghițim și să ne supunem fără să ne punem nici o întrebare? Profundă admirație și recunoștință acelora care și-au riscat viața și reputația pentru a rosti adevărul lor.
Oameni buni, nu există doar o singură perspectivă asupra vieții!
Nici în fizica cuantică, nici în biologie, nici în religie, nici în poezie. Există perspective diferite, răspunsuri diferite, abordări diferite. Asta-i frumusețea dimensiunii sferice a vieții. Cât de naivi să fim să credem doar ceea ce se spune la TV sau în presă? Și cum să nu ne întrebăm de ce sunt reduși la tăcere cei care vin cu perspective diferite decât cea care ni se bagă pe gât? Eu pot spune, cu toată sinceritatea, că am învățat multe în aceste luni de nebunie, privind la reacțiile oamenilor. Mai ales la cei la care, nici în ruptul capului, nu mă așteptam să renunțe la integritatea lor. Habar nu am care le este motivația să aleagă un joc la impuse uitând de a lor demnitate, plecând capul și punându-și masca … salvatoare. Am ales să nu judec ci, mai degrabă, să privesc cu multă compasiune. Poate că frica distorsionează într-atât încât devine imposibilă o atitudine deschisă în fața altor perspective, idei, păreri, adevăruri… decât cele de la … el grande TV.
Ce poate fi mai bun, ca și armă de folosit pentru a distruge viețile oamenilor și a introduce tirania globală, decât un virus? Și, în același timp, ce ne poate servi mănușa ca noi să închidem ochii și să pretindem că nu putem face nimic? Bineînțeles, nenorocitul de virus. Că dacă e un virus… ce naiba putem face noi?
Din nou, în numele integrității, nu pot accepta că acesta este pericolul. Nu spun, prin asta, că virusul nu există. Există. Dar nu este el ucigașul! Noi singuri, de fapt, ne ucidem, plecând capul și acceptând ceea ce, în adâncul nostru, știm că nu este adevărul. „Dar ce putem face bieții de noi. Mai ales în România” – a fost replica pe care mi-a dat-o cineva de la care chiar nu mă așteptam. Și această replică a trezit în mine întrebări. Poate că, într-o zi, voi împărtăși din răspunsurile care mi-au venit. Mai ales în România! Ceea ce gândim, trăim. DA, măi oameni buni. E valabilă și în România această lege: ceea ce gândim, creează realitatea pe care o trăim.
Tot ce am vrut acum, prin aceste rânduri, a fost să îmi rostesc ceea ce simt față de toată povestea care, cu siguranță, va lua o nouă întorsătură, în lunile ce vin până la sfârșitul anului. Acum, pur și simplu, nu pot accepta că ceea ce ni se prezintă, ceea ce ni se tot spune, este chiar ceea ce se și petrece. Ce ușor este să gândească alții pentru noi și să ne spună ce și cum să facem. De ce să ne mai chinuim noi să gândim pentru noi și să ne punem întrebări? Nu știu ei, cei în putere, mai bine decât știm noi? Nu știu cei de la TV mai bine decât noi? Ce rost are să mai gândesc dacă mi se spune ce anume să cred și cum să mă comport?
Din nou însă vin cu întrebarea, care poate a fost prezentă și pentru tine în ultima perioadă: oare de ce îi discreditează pe cei ce își pun întrebări, de ce îi reduc la tăcere pe cei care se rostesc? Măcar atât să ne întrebăm.
Nu trebuie să rezonezi cu ce scriu. Eu chiar m-am întrebat de multe ori, și poate chiar și tu te-ai întrebat deja, de ce sunt cenzurați oameni de știință, experți calificați să ne ofere o altă perspectivă, dacă nu doar, pur și simplu, pentru a evita să ne dăm seama că ceea ce ni se prezintă nu este chiar adevărul Adevărat.
Nu prea mi se pare că autoritățile acționează în interesul oamenilor pentru a-i proteja și pentru a ne păstra demnitatea și a onora nevoia fundamentală a fiecărui om – conexiunea. Ba dimpotrivă, suntem împinși către separare, izolare, robotizare, dezumanizare. Frica, firul narativ peste tot pe unde ne uităm, pare să fie o reacție normală în fața „pericolului de contagiere” de la oameni care nu am niciun simptom dar cărora li se spune că au virusul. Iar ei cred. Și încep să se îngrozească. Avem puțină febră, hop, repede la testul deja virusat. Și hop repede la internare. Cine știe cum ieșim din spital sau dacă mai ieșim.
În numele integrității, aleg să-mi rostesc adevărul.
Tot acest circ nebun este o imensă oportunitate, oameni buni. Controlul și manipularea, redutabila armă numită frică, toate acestea ne obligă să ne trezim și nu să băgăm capul în nisip pretinzând că nu putem face nimic. Mai ales în România. Libertatea asupra gândurilor noastre nu ne-o poate lua nimeni. Iar adevărata noastră putere de creatori rezidă în felul în care răspundem provocărilor. De orice natură ar fi acestea. Și multe pare că sunt în această perioadă. Pentru noi toți. Însă, 2020 încă nu s-a terminat. Putem, în orice clipă, alege să ne întrupăm puterea sau putem continua s-o ignorăm și s-o proiectăm pe alții cum ar fi autoritățile, ziariștii, cei de la TV. Ei știu, bineînțeles, mai bine decât noi. Să-i ascultăm, cuminți, căci doar suntem în România.
Încă o dată, oameni buni, 2020 nu s-a terminat. Ce alegem să trăim, ține de fiecare dintre noi. Calitatea vieții, a conexiunii, a unui viitor colectiv, depinde enorm de cum alegem să ne privim, să ne simțim și să rămânem împreună. Doar hrănind conexiunea, dându-ne jos măștile (pe care, oricum, le-am purtat mult prea mulți ani… cele de acum sunt doar o oglindă la ceea ce am tot fost), emanând iubire și îngăduință, conținere și compasiune, putem beneficia la maxim de oportunitatea pe care această, așa-zisă, pandemie globală ne-o oferă. Nu frica ne va vindeca. Nu separarea. Nu suspiciunea. Ci încrederea, iubirea, împreună, conexiunea. Și… adevărul din spatele măștilor care, în numele integrității, ne obligă să le dăm jos.
Cu încredere în a noastră putere împreună,
Elena Francisc-Țurcanu (AmmaRa)
P.S. Rolul pe care-l joc cu cea mai mare bucurie și plăcere este acela de soție și, n-o să-ți vină să crezi, de iubită chiar a propriului meu soț. Cu care, iată, m-am aruncat într-o nouă viață. Despre această aventură, în care ne-am pornit amândoi, am să revin foarte curând.
Iar dincolo de acesta, rolul de soție și iubită, este cel de … Femeie. O femeie care, din ce în ce mai mult, se lasă minunată de darurile Existenței. O femeie care își onorează Consacrarea = o viață trăită în prezență și conștiență, în simplitate și bucurie, în încredere și în iubire. O femeie care, cu generozitate, îi inspiră și îi provoacă – pe toți cei ce vin către ea – să-și trăiască adevăratul potențial și să rămână în integritate și demnitate umană. O femeie care crede în ÎMPREUNĂ și face tot ce ține de ea pentru a cultiva conexiunea. O femeie care iubește oamenii, natura, animalele, pădurea … prin care, acum, se preumblă zilnic. O femeie care, ziua, aleargă cu norii pe Colina Lunii iar noaptea, în ascultare, se bucură de stele și de Lună și de bufnițe.
Acum câteva zile, am avut marea bucurie de a petrece o zi întreagă cu un grup de oameni minunați. Prieteni dragi, de ani de zile, împreună cu care am trăit multe experiențe minunate. Experiențe ce au venit la pachet, de fiecare dată, cu tot felul de emoții. Emoții care ne-au ajutat să creștem, să evoluăm, să lăsăm să moară ce nu ne mai servește și să facem loc pentru nou, … să lăsăm să moară chiar frica de moarte.
Ne-am adunat, de data aceasta, pentru a onora al nostru ÎMPREUNĂ în MAGIA VIEȚII și a celebraCălătoria Inimii cu a sa corabie ce ne poartă, mereu și mereu, către transformare. Ne-am adunat, în același timp, și pentru a ne lua rămas bun de la casa din București. Loc ce ne-a fost cuib și templu sacru, spațiu în care am crescut și am învățat, și unde am trăit, de-a lungul anilor, experiențe ce vor rămâne, pentru totdeauna, în inimile noastre.
AmmaRa onorând Magia Vieții pe Colina Lunii și Dealul Zmeului
Pentru a începe ceva nou, pare că ceva vechi e musai să moară.
Tema morții a fost, deci, și ea prezentă, în această întâlnire a noastră. Moartea. Da, este ceva cu care toți, mai devreme sau mai târziu, ne vom întâlni. Face parte din procesul natural al vieții. Chiar dacă – la nivel teoretic – toți știm acest lucru, asta nu ne face nicicum să ne simțim mai în regulă, mai lejeri, când ceva, sau cineva drag, moare. Însă, dacă nu învățăm să ne confruntăm cu fricile noastre și să le depășim, ne condamnăm singuri la a le tot purta cu noi. Fricile pe care le ignorăm, ne vor lua prin surprindere ieșind la suprafață când nici nu ne așteptăm.
Pentru că nu am fost învățați să recunoaștem și să acceptăm că moartea este mereu cu noi, oriunde ne-am duce și orice am face, frica de moarte pare să fie una dintre cele mai mari frici ale noastre. Dar, poate, exact pentru că moartea este mereu cu noi, înțelept ar fi să ne confruntăm cu această frică.
Una dintre femeile prezente la întâlnirea menționată mai sus, un suflet drag mie, a împărtășit „Frica de moarte. Frica de moarte este cea care nu-mi permite să mă așez în nemișcare. Frica de moarte mă ține deoparte rătăcind fără repere… Frica de moarte mă ține la poartă, la poarta casei mele interioare. Am realizat că nu am cum să mă întâlnesc cu mine în Viață dacă nu trec prin Valea Morții. … ce este sub frica de moarte?
Ascultând-o, mi-am amintit de ceea ce a spus Thich Nhat Hanh, în felul său extraordinar de simplu, despre moarte: Imaginează-ți pe cer un nor alb și pufos. Mai târziu, când începe să plouă, nu mai vezi același nor. Nu mai este acolo. Dar adevărul este că norul este în ploaie. Imposibil ca norul să moară. Poate deveni ploaie, zăpadă, gheață, sau o multitudine de forme… dar norul nu poate deveni nimic.
În religia Catolică în care am fost crescută, în familie sau la școală, sau în cultura în care m-am format în prima parte a vieții, nimeni nu mi-a oferit o astfel de analogie cu moartea. Abia când am început să explorez Budismul (studiind împreună cu John Welwood) și Psihologia Transpersonală, am înțeles adevărul ce rezidă în Moartea este o Transformare. Adevăr pe care l-am trăit apoi în multe experiențe și Ceremonii Sacre. Când murim sau ceva, cineva drag moare, pur și simplu, se produce o transformare. Nu doar cu sau pentru cel care moare ci și pentru noi cei care rămânem. Oricât de dureroasă este această pierdere, nu înseamnă că totul se oprește. Înseamnă că o nouă realitate începe. În cazul meu, procesul conștient de transformare a început, când mama a murit. Sunt aproape 19 ani de atunci. Transformarea continuă căci o simt a fi un proces permanent.
Totul curge. Totul vine, totul pleacă.
Există, întotdeauna, o continuare pentru tot și toate cele ce sunt, oricât de mari sunt schimbările. Când dăm la o parte noțiunea cum c-ar exista un „sfârșit” al vieții sau a orice altceva, atunci putem înțelege ce înseamnă să acceptăm moartea și să trecem dincolo de frica de moarte.
Viața este precum un roller coaster. Sus, jos, într-o parte, într-alta. Relații, creații, locuri. Unele vin, altele pleacă. Unele rămân, altele mor. Totul curge, într-o permanentă schimbare. Depinde, întotdeauna, doar de noi să ne găsim echilibrul, centrul, în toată nebunia ce trăim. Și ce nebunie mai mare decât cea pe care o trăim acum și în care, în continuare, se apasă pe pedala fricii. Frica de moarte, mai ales.
La această întâlnire, petrecută cu oameni dragi și minunați, am retrăit amintiri și, împreună, ne-am eliberat de emoții ce păreau a ne scufunda corabia vieții. Joan Halifax, o extraordinară femeie, Maestru Budist a spus: „life is like stepping onto a boat which is about to sail out to sea and sink.”
Într-adevăr, cu tot ceea ce trăim acum toți și individual și colectiv, pare că ne scufundăm. Și acest sentiment, cum că ne scufundăm, că nimic nu merge, că nimic nu se așează așa cum vrem și ne dorim, că nimic nu mai este „normal”, ne dă o anumită coloratură filtrului prin care percepem realitatea. Iar când filtrul este colorat astfel, în mod sigur, pare foarte greu să mai avem încredere. Însă, pentru mine, aici este poanta. Încrederea este atunci când ne bucurăm de călătorie, de corabie, chiar și dacă știm că ea, într-o bună zi se poate scufunda. Încrederea, după mine, este altceva decât speranța că barca nu se va scufunda.
Da, sunt conștientă că urmează acum o perioadă de așezare, aici, sus, pe Dealul Zmeului și Colina Lunii, unde ne-am instalat acum în noua noastră viață. O perioadă în care, în mod sigur, vor fi și momente în culori și cu nuanțe păcălitoare ce pot conduce către stări și sentimente și frici cu care chiar să încerc să mă conving că barca se poate scufunda. Atât de puternică este, însă, în mine ancora numită ÎNCREDERE, încât – în ciuda provocărilor, de orice natură ar fi ele – am decis să mă bucur, mai degrabă, de călătorie. Să mă bucur de călătorie și de frumusețea și bogăția aflată pe corabia numită CĂLĂTORIA INIMII. Este Călătoria Inimii mele, a inimii tale, a inimilor noastre, împreună, în MAGIA VIEȚII. Dincolo de toate provocările ce trăim acum toți, la nivel individual și, mai ales, colectiv, viața este magică și merită a fi trăită fără măștile separării.
Am ales să mă bucur de magia vieții, împreună cu Horia (alias Agnis) și împreună cu voi toți ce alegeți să călătoriți cu noi onorând adevărata, și poate singura, noastră misiune, Transformarea. Este, de fapt, tot ce contează pentru fiecare dintre noi. Permanenta schimbare. Transformarea. Transcenderea vechilor limitări, a fricilor, a condiționărilor, a miturilor cu care am fost crescuți.
Da, frica de moarte ne ține deoparte rătăcind fără repere. Avem nevoie de… Centru.
Iar acesta îl putem găsi sau crea, mereu și mereu, ori de câte ori simțim că l-am pierdut, întorcându-ne cu atenția înlăuntru, în ascultare, prin prezență și conștiență. Prin acceptarea fricilor, chiar și cea de moarte, căci doar așa o dizolvăm și putem începe a trăi Viața și a ne străluci propria lumină.
Atenție însă, măștile ce suntem obligați să le purtăm acum ne țin în întunericul fricii. Și, mai ales, în frica de moarte. Ne țin în separare, măștile, și în suspiciune unii față de ceilalți, amplificând neîncrederea în fața marelui proces de transformare în care suntem toți invitați să participăm. Poate că nu toată lumea este conștientă încă de propria-i lumină, de propria-i radianță și strălucire, dar dacă te numeri printre cei care simt importanța crucială a vremurilor ce trăim, înfruntă-ți frica de moarte și alege să trăiești.
Cu atâta anxietate ce cărăm, cu nervozitatea ce simțim peste tot în jurul nostru, cu tensiunea la maxim și frica amplificată la cote nebănuite până acum, nu este de mirare că oscilăm în toate părțile cu energia noastră vitală. Nu mai știm ce să credem și pe cine să credem, nu mai știm ce vrem și cum vrem. Îndrăznim să facem un pas înainte ca imediat să facem doi pași înapoi. Nu prea mai știm încotro să ne focusăm intențiile sau ce fel de intenții să avem. Descoperim emoții puternice care ne provoacă la maxim în aceste vremuri stresante.
Pare că acestea sunt teme comune, la noi toți, nu doar la cei pe care îi însoțesc în sesiunile individuale.
Privită în ansamblu pare o imagine deloc plăcută. Negativă chiar. Însă ea descrie exact procesul schimbării.
Și asta trăim toți acum. Un proces de mare schimbare.
Pentru mine acum este despre a găsi acel spațiu, înlăuntrul meu, în care să mă conectez cu sursa inspirației și a entuziasmului în fața schimbări. Este despre a regăsi puterea să înfrunt schimbarea într-un mod plăcut, simțind oportunitatea, mai degrabă, fără a jelui pierderile.
A curge precum apa, fără a mă agăța de niciun rezultat anume, face parte din Principiul Fundamental al Arhetipului “Învățătorul” de pe Roata Medicinei Shamanice din ShamaniA Retreat.
Ne vom bucura, împreună, de noua versiune a acestui Retreat în vara anului viitor.
Da, am tot învățat să curg precum apa fără să mă agăț de un anumit rezultat. A rămâne flexibilă și a cultiva încrederea în capacitatea și-n puterea mea de a manifesta ceea ce vreau să trăiesc, este o disciplină. Foarte grea, uneori, dar fără de care nu mai pot trăi. Aș putea doar supraviețui dar nu aș mai fi în acord cu ceea ce sunt cu adevărat.
Și pentru că simt că avem multe în comun, mult mai multe sunt cele care ne unesc decât cele care ne separă, am simțit să-ți scriu acum încurajându-te să îți schimbi atitudinea de la frică la entuziasm. Cu adevărat, o poți face. Iar această schimbare este o cheie fundamentală în procesul macro al transformării la care și tu contribui. Îmbrățișează această schimbare, cu recunoștință pentru tot ce îți aduce. Chiar dacă nu este clar încă, chiar dacă nu este nimic stabil încă, păstrează-ți entuziasmul și cultivă încrederea, rămâi în curgere și flexibilitate.
De fiecare dată, când provocările apar, vechi răni, emoții mari și puternice, ies la suprafață. În loc să devii o pradă lor, poți alege să celebrezi un nou mod de a te curge, cu multă flexibilitate, printre ele. Creându-ți un nou mod de a trăi. Chiar și cu aceste restricții, cu măști și limitări (despre ceea ce simt eu în legătură cu aceste măști, promit să revin cu o împărtășire foarte curând), îți poți aprinde focul creator suflând în propria-ți scânteie a inspirației și a creativității, având încredere în intuiția ta și în înțelepciunea emoțiilor. Când nu suntem una cu emoțiile, putem învăța multe de la ele. Sunt, cu adevărat, mari învățători. Important este să le ascultăm fără a ne identifica cu ele.
Invitația mea acum către tine este să trăim următoarele luni – câte au mai rămas din acest an – în flexibilitate. Cultivând entuziasmul și scuturându-ne de inerție, de frică și disperare, putem dezvolta mușchiul numit flexibilitate.
Primul pas: acceptăm, cu toată ființa, faptul că suntem într-un mare proces de schimbare.
Pasul doi: practicăm flexibilitatea și curgerea în orice ar veni către noi. Lăsăm agățarea de trecut de cum credeam că „trebuie să fie lucrurile”, renunțăm la așteptări.
Pasul trei: avem încredere în intuiția noastră. Avem încredere că prin Ascultare Atentă, putem simți când este momentul potrivit să acționăm și când să rămânem în liniște și ascultare, când să-i ajutăm și să-i susținem pe cei din jurul nostru și când să le oferim spațiul de care au nevoie.
Pasul patru: disciplină în a transforma orice frică, anxietate, disperare sau letargie în inspirație, entuziasm și acțiune pozitivă. Putem începe ziua prin a folosi orice expresie creativă care să ne pună în mișcare energia vitală.
Luna septembrie și următoarele până la sfârșitul acestui an magnific, le declar a fi luni ale mișcării și evoluției, luni ale curajului și încrederii în puterea de a face altfel decât în trecut, luni ale clarității emoționale.
Alătură-te, de rezonezi cu mine! Împreună este, mereu, mai ușor!
Și, de simți să împărtășești cu mine despre schimbările din viața ta acum, scrie-mi pe adresa dana.lar@calatoriainimii.ro .
Dar, pentru a trăi curajul și încrederea avem nevoie să ne acceptăm fricile și să decidem a renunța la atașamente, la ce ne mai ține în trecut, la convingeri limitative, dar și la așteptări cum că viitorul ar trebui să fie într-un anumit fel. E nevoie să renunțăm la victimizare dar și la nevoia de a avea dreptate. Avem în fața noastră un nou început și vestea bună este că avem și instrumentele necesare cu care să creăm ceea ce vrem să trăim. Da, poate că habar nu avem ce și cum va fi, dar putem alege să hrănim entuziasmul în fața acestei schimbări. Să rămânem flexibili și în încredere!
Respir, cu toate emoțiile puternice pe care le simt în prag de a lăsa locul ce mi-a fost cuib în ultimii 16 ani. Pot alege să văd renunțarea la această casă precum o pierdere sau precum un spațiu din care pot crea nou. Aleg o respirație amplă și plină de recunoștință pentru toate cele ce-am trăit aici, onorând spațiul pentru nou. 2020 va rămâne gravat în amintirea mea pentru acest mare salt pe care-l fac acum împreună cu Horia (Agnis). O uriașă schimbare pentru noi, ce vine, în mod sincron, cu marea transformare prin care trecem toți la nivel de umanitate.
Mă așez în pauza sacră dintre inspir și expir, acum la finalul celei de a șasea ediție a parcursului numit Școala Maestrului Interior.
Explorare în Călătoria Inițiatică
Înainte de a crea din nou – cu energie proaspătă și viziune nouă – am nevoie acum de această scurtă pauză de ascultare și de îmbăiere în sentimentul recunoștinței pentru frumoasele și înălțătoarele emoții ce-am trăit împreună cu cei ce au format cercul sacru din Școala Maestrului Interior 6. Viziunea. O Călătorie Inițiatică, desfășurată pe nivelul al șaselea care este cel al schimbării de paradigmă.
Respir, pe măsură ce mă așez în centrul ființei mele, ascultându-mă cu deschidere și în încredere față de tot ceea ce este.
Toată nebunia pe care am trăit-o toți, de la începutul anului și până acum, nu pare să se liniștească. Ba dimpotrivă. Căci, așa cum am mai scris, nu este despre „întoarcere la normal” ci despre o mare schimbare. O transformare la care fiecare dintre noi poate contribui în felul său unic. Aseară, târziu, ne-am întors în București, după aproape 3 săptămâni de stat sus pe Colina Lunii și Dealul Zmeului. Greu de pus în cuvinte ceea ce am simțit, la nivel de energie, odată ce am intrat în București.
Respir, și în această pauză – care este de fapt o întoarcere înlăuntru, în ascultare, și privire în adâncul întunecat și fertil – resetez scena vieții mele pentru următoarele luni ale anului 2020. Indiferent în ce punct al transformării tale te afli acum, te invit ca în ciuda provocărilor și, poate, a fricii, să găsești în tine curajul de a-ți reseta scena propriei tale vieți. Să îți oferi, acum la început de august, momente de ascultare, și de reconectare la încrederea că-ți poți reseta propria realitate pe care vrei să o trăiești.
Tot ce a fost zguduit în viețile noastre, în ultimele luni, tot ce am conștientizat că este șubrezit și lipsit de atenția noastră, se va nărui de tot acum. Doar dacă ne păcălim și continuăm să ne ascundem adevărul, ne va lua prin surprindere această prăbușire, acest final, această încheiere, această moarte. Numește-o cum vrei tu. Dacă ești în sinceritate, poți recunoaște că ce se termină acum nu face decât să-ți confirme ceea ce ai știut deja de multă vreme. Acum pică doar butaforia pe care te-ai chinuit atâta vreme să o păstrezi.
În Școala Maestrului Interior 6, multe din revelațiile avute de cei prezenți au fost despre conștientizarea faptului că ne agățăm de lucruri, de oameni, relații, proiecte, doar din teamă față de schimbare, doar din credința că e mai sigur să rămânem cu ceea ce știm, credem, cunoaștem. Ne agățăm, uneori cu încrâncenare, chiar și atunci când știm că a venit momentul să lăsăm. Să dăm drumul. Să facem saltul. Iar acum este acel moment. La nivel individual și, mai ales, colectiv.
Întregul parcurs al școlii – ce a luat, de data asta, forma unei adevărate Călătorii Mistice – a condus către o blândă desprindere de orice agățare față de trecut, față de atașamente și credințe vechi. O deschidere către nou. O reconectare la încrederea că ne putem crea viața așa cum ne-o dorim. În ciuda provocărilor și aparentelor piedici.
Nu contează că nu ai fost prezent la acest parcurs. Poate că te vei aventura anul viitor, la ediția a 7-a Integrarea. Tot ce contează acum este să privești, cu sinceritate, la ceea ce a fost zguduit în viața ta, în aceste luni cu … pandemie. Și să recunoști că a venit momentul să faci schimbări. Să dai drumul la ceva ce te împiedică să strălucești și să-ți emani forța vitală și puterea creatoare.
La această Lună Plină – ce fu cadoul magic în finalul călătoriei mistice, Școala Maestrului Interior 6 – eu am simțit să fac și o mega curățenie. Mă refer, la modul concret. Aspirat, dat cu mopul, curățat, ars, aruncat, triat, reciclat. Acolo unde, din septembrie, devine cuibul nostru și Centrul de Creație Călătoria Inimii. Un fel de curățare a pânzelor de păianjen ale unor aspecte din trecut ce am conștientizat și eu că mai sunt încă prezente. Eliberare și încredere în alegerile făcute, am trăit în ultimele zile. Încredere în acest uriaș salt, această radicală schimbare, în care mă aventurez împreună cu al meu iubit – Horia (alias Agnis).
Mă simt acum precum în miezul unui mare portal ce mă conduce către această nouă viață ce am ales. Înțelesurile ce-am avut, la rândul meu, pe durata școlii, trăirile, emoțiile, revelațiile, toate au venit să îmi servească acum la acest mare salt pe care-l fac cu inima deschisă. În ciuda faptului că la nivel mondial se apasă încă foarte mult pe pedala fricii, pe separare, pe izolare, eu aleg să-mi păstrez vie încrederea în paradigma unificării. Vechea paradigmă, cea materialistă, a separării, a obiectelor, a corpului ca și mașinărie biologică, a existenței întemeiate pe hazard, piere acum.
Chiar dacă mai sunt mulți care nu pot vedea și simți asta, sunt deja foarte mulți oameni care onorează noua paradigmă. Cea a corpului fizic și a materiei ca și energie. O nouă paradigmă a unificării, a realității ca și creație a Conștienței. Și acești mulți oameni, împrăștiați pretutindeni în lume, își reașează întreaga viață pentru a fi în acord cu noua paradigmă. Căci ea schimbă relația noastră cu corpul pe care-l avem, cu energia vitală, cu emoțiile ce trăim, cu gândirea, cu relațiile noastre, cu însăși Existența.
În această pauză de-o respirație atentă, profundă, adâncă și înaltă, și de privire în întunericul fertil din miezul ființei mele, mă resetez. Doar în tăcere, noile începuturi se nasc. În mod instinctiv, de fiecare dată când m-am așezat în tăcere, privind cu sinceritate înlăuntru, am putut percepe cum noua viața se pregătește pentru a-și facilita sosirea. Și tu poți face asta, dacă-ți dai voie să te așezi în ascultare. Mai ales acum, dacă ești pe pragul unei schimbări, îi poți contempla mai întâi înlăuntrul tău creșterea și dezvoltarea. În pauza dintre inspir și expir, cum îi spune Agnis, contemplă-ți Visul. Ca apoi, să-l poți manifesta în afara ta. În lumea în care trăiești. Poate că nu poți vedea, cu claritate, rezultatul final. Nu despre asta este vorba, când ne așezăm în tăcere, în ascultare. Ci despre încredere totală în procesul căruia nu îi putem vedea finalul.
Am început parcursul școlii la Lună Nouă – cu al său seducător întuneric – și am terminat călătoria la Lună Plină – cu a sa uluitoare radianță,
recunoscând că ceea ce întrevedeam la începutul călătoriei, cu siguranță, a gestat în fiecare dintre cei prezenți, multă vreme înainte ca ei să se aventureze. Valabil și pentru mine. Valabil și pentru Agnis. Săptămâni, luni, ani, aceste noi începuturi ce trăim acum, au gestat înlăuntrul nostru ca acum ele să se poată naște. Am onorat semnificația personală, a fiecăruia din cei prezenți, pe întregul parcurs al călătoriei. Însă pare că atenția a fost, mai degrabă, pe energia cu influență colectivă.
Vârste diferite, medii diferite, niveluri diferite, la cei prezenți în această a 6 a generație. Și, totuși, în mod evident un fir conductor. Fiecare dintre ei se află acum într-o fază semnificativă a vieții. Un prag de mare transformare. Energia școlii ne-a ajutat pe toți să ne pregătim înlăuntrul nostru schimbările pe care acum vrem să le trăim în realitatea noii vieți ce se așterne în fața noastră. O schimbare radicală poate începe chiar acum și pentru tine, de alegi a-ți oferi o scurtă pauză în care să privești, cu sinceritate, înlăuntrul tău. Așază-te și ascultă-te.
O nouă viață care începe să se desfășoare în feluri noi, în moduri ce nu putem anticipa acum. Poate că, un an de acum înainte, dacă ne oprim din nou și privim în urmă la acest moment acum, vom vedea și vom simți că totul a avut sens.
Schimbările uriașe nu se petrec doar în viața mea și a celor care au fost cu noi acum în școală. Ci peste tot în lume. Peste tot pare să fie cu multă bulversare, cu multă incertitudine, cu multă îndoială, cu multă frică. Chiar dacă se vrea separarea și izolarea, eu am încredere că suntem cât mai mulți care recunoaștem adevărul că nu putem trăi departe unii de ceilalți. Am fost învățați, dresați chiar, în ultimele luni, să ne ferim unii de ceilalți, să stăm departe unii de ceilalți, să ne fie frică de ceilalți, să ne punem măști și să ne dăm la o parte când trecem unii pe lângă ceilalți.
Fiecare este liber să aleagă ce crede despre aceste măști impuse.
Eu continuu a susține că este aberant, de-a dreptul prostesc, să credem că ele ne salvează viața. Expresiile care afirmă umanitatea noastră, un zâmbet, o emoție, sunt astupate. Ne dezumanizăm, purtând aceste măști. O îmbrățișare, o atingere, o strângere de mână, mai ales în momente de durere, de tristețe, de confuzie, creează miracole și vindecare. Expresiile sincere, îmbrățișările, atingerile, conduc la intimitate și hrănesc umanitatea în care am ales să ne încarnăm. Cum aș putea descrie, oare, vindecările miraculoase ce am trăit în momentele de dizolvare a separării prin îmbrățișări cu toată ființa?
În numele sănătății noastre, unii pretind că știu ei mai bine ce e bun pentru noi. Ce este, de fapt, sănătatea, îndrăznesc să te întreb acum, întrebându-mă, din nou, pe mine însămi? Dacă ajungem să ne compromitem în halul acesta intimitatea și umanitatea, oare ce fel de sănătate cultivăm? La 2 m distanță unii de alții, temându-ne unii de alții și sărind la bătaie dacă nu avem măștile bine puse, nu facem decât să ne dezumanizăm și nicidecum să fim sănătoși. Ne transformăm, cultivând frica, în vectori purtători de viruși. Frica noastră este cel mai mare virus. Îndoiala și neîncrederea, viruși ce ne fac praf sistemul imunitar. Separarea este, însă, virusul nr 1. Și asta se vrea, menținerea paradigmei separării. Numai că, oricât se vrea, acest lucru nu este posibil. Schimbarea se produce.
Simt profundă recunoștință că pe durata școlii, am putut, timp de 16 zile, împreună cu toți cei prezenți, să rămânem sănătoși, exprimându-ne iubirea, conținându-ne cu toate emoțiile ce am trăit. Exprimându-ne afecțiunea, ascultându-ne fără judecată și învinuire. Am rămas sănătoși, ba chiar ne-am însănătoșit mai mult, privindu-ne cu ochi buni, îmbrățișându-ne, iubindu-ne cu toate fricile și îndoielile până ce le-am dizolvat. ÎMPREUNĂ.
Pe Colina Lunii, unde timpul etern guvernează, ne-am bucurat de libertatea de a trăi în aici și acum.
Reamintindu-ne că viața merită a fi trăită pe deplin, nu doar pe modul supraviețuire și jucând la impuse. O viața creativă și cu încredere în puterea noastră de creatori, nu una despuiată de magia momentului prezent și îmbibată în frică și în izolare. Viața merită a fi trăită și îmbrățișată cu toate riscurile ei, cu toate provocările pe care ni le aduce. Doar așa ne creștem sistemul imunitar. Netemându-ne de viață ci trăind-o la maxim.
Intenția acestei scurte scrieri a fost despre a împărtăși puțin din cele multe și profunde ce am simțit și am trăit în ultimele două săptămâni, și nu despre a intra acum în ceea ce simt că face mass media, cu poveștile lor. Dacă citești aceste rânduri, cu siguranță, ești conștient că toate acestea au putere asupra noastră doar în măsura în care le permitem. Totul devine adevărat atunci când credem că este așa. Gândurile noastre creează realitatea pe care o trăim. Și pe asta mizează cei ce apasă pe pedala fricii. Ceea ce gândim și credem, creează realitatea pe care o trăim. Iar când începem să ne comportăm ca atare, în acord cu ceea ce gândim …
Fie ca în această scurtă pauză, de o respirație atentă și de o privire sinceră înlăuntrul tău, dacă alegi a face asta împreună cu mine acum, să hrănim sentimentul sănătos al comunității, al uniunii și nu al separării.
Adevărul este doar înlăuntrul nostru.
Nu pe FB, nu la știri, nu la TV. Iar pentru a-i simți vibrația avem nevoie de ascultarea atentă și de privirea sinceră născută din atitudinea deschisă. Ne înstrăinăm unii de alții, și ne îndepărtăm de înțelepciunea ce zace adânc în corpurile noastre, de intuiția ce curge-n noi, de încrederea în puterea noastră de creatori, de străvechea cunoașterea pe care am moștenit-o, pe măsură ce continuăm a le permite așa zișilor experți să ne decidă sănătatea.
Pentru momentele sacre trăite în Călătoria Mistică, Școala Maestrului Interior 6, în care ne-am dat voie să ne ascultăm, cu adevărat, și să retrezim încrederea în viața trăită împreună, recunoștință. O Călătorie Inițiatică în care ne-am recăpătat relația instinctivă cu o forță supremă, creatoare. Ne-am recăpătat încrederea în propriul adevăr și nu acele adevăruri îmbibate cu virusul fricii.
Cea mai mare putere, a fiecăruia dintre noi, este să devenim schimbarea pe care vrem s-o vedem și s-o trăim în lume. Iar cea mai mare greșeală este să continuăm să dăm credit așa zișilor experți și să le permitem să acționeze în numele nostru, în numele sănătății noastre și al unui așa zis bine colectiv. Provocări uriașe, da, vom continua să trăim. Fac parte din jocul vieții. Ține de fiecare dintre noi să avem curajul a păstra vie încrederea, în ciuda înjosirilor la care suntem acum supuși. În ciuda metodelor ce denigrează umanitatea, putem cultiva încrederea în ÎMPREUNĂ.
Dizolvarea separării și onorarea vibrației profund vindecătoare a lui împreună, este esența trăirilor mele și a celor prezenți în parcursul școlii. Chiar dacă nu ai fost prezent la această călătorie, dă-ți voie să simți vibrația propriului tău adevăr. Dacă ceva te-a atins, citind a mea împărtășire acum, este pentru că recunoști în tine adevărul meu ca fiind și al tău. Este pentru că și tu simți că suntem, împreună, în Vasul Alchimic. Poți alege să te lași dezumanizat. Sau, dimpotrivă, poți alege să refuzi separarea cultivând ÎMPREUNĂ. Fiecare gând contează. Fiecare gest contează.
O mie de păreri, vor fi mereu. O mie de răspunsuri și reacții, de asemenea. Opinii diferite și păreri diferite de ceea ce am scris, și împărtășit cu tine acum din toată inima, vor fi prezente. Sunt bine venite toate. Să-mi pun o mască acum, doar pentru că autoritățile spun asta și doar pentru a primi un credit de la ele, ar însemna să fac un mare compromis. Accept, mai degrabă, pedeapsa, cenzura sau amenda. Dar continuu a hrăni încrederea în împreună, în conexiune, în iubire, în îmbrățișări, în atingeri vindecătoare. Toate acestea sunt vitale sistemului nostru imunitar, sănătății noastre și stării de armonie.
Respir, pregătindu-mă să fac marele salt către o nouă viață. Un nou ciclu de viață. Trăită în încredere, în iubire, în compasiune, în vibrația lui ÎMPREUNĂ, fie să fie această nouă viață. Te alături? Putem fi separați doar dacă alegem și credem asta. Te alături în a hrăni ceea ce ne unește, renunțând la suspiciune și rejecție din cauza fricii?
Cu recunoștință pentru că primesc necontenit tot ceea ce am nevoie pentru a crea și a împărtăși din nou, onorând conexiunile dintre noi și vibrația lui împreună, îți mulțumesc că ai citit și ți-ai dat voie să simți, înlăuntrul tău, vibrația adevărului pe care îl trăiesc acum. Capacitatea de a primi și de a dărui îmi aparține. La fel cum și ție îți aparține. Nu ne-o poate lua nimeni.
Respir, acea nevăzută Respirație care creează realitatea ce trăiesc. Ai puterea de a face la fel. Tu alegi.
Absolvenții ediției 6 a Școlii Maestrului Interior – Viziunea
Recunoștință profundă vouă celor care ați fost în Călătoria Inițiatică, cu încărcătură mistică, Școala Maestrului Interior 6 – Viziunea. Curând începem a forma Cercul Sacru pentru cea de-a 7 a generație. Nivelul Integralității. Va avea loc anul viitor, în august, în același loc magic – Colina Lunii – unde Timpul Etern dizolvă, cu blândețe și în frumusețe, nebunia, stresul și haosul produs de timpul liniar și de gândirea compulsivă. Dacă te atrage să te aventurezi și să-ți ocupi un loc în Cercul Sacru, Școala Maestrului Interior 7 – Ediție Specială! -, scrie-ne!
Rândurile de mai jos sunt o Călătorie interioară și o dezvăluire a spațiului colectiv din care se naște Cartea Maestrului Interior. Te conduc dincolo de identitatea ta liniară. Plonjează în lectură doar dacă ți-ai creat timpul pentru ea. Deasemeni, sunt o dezvăluire a energiei din care se naște Școala Maestrului Interior și expresiile sale experiențiale. Fii parte din Cercul pe care îl creăm împreună.
Scribul
Eu, scribul acestor cuvinte care se nasc între noi, am mereu o flacără aprinsă în spațiul în care scriu. Mișcările fine ale flăcării, vibrația necontenită a focului îmi amintește ori de câte ori uit, despre curgerea existenței. Suntem flăcări care ard. Primim asemenea unei flăcări, necontenit, ceva de la existență și necontenit, fie că suntem conștienți de acest lucru sau nu, radiem propria noastră lumină, propria noastră creație, de jur împrejur.
Ce-ar fi să creezi propriul tău mic ritual care să-ți amintească curgerea vieții? Ai putea de-asemeni să aprinzi o flacără în spațiul tău personal, atunci când te conectezi cu sfera mai largă a Cărții, cu dimensiunea propriei tale ființe numită Maestrul Interior. Ea ți-ar reaminti un adevăr mai cuprinzător despre tine însuți și te-ar ajuta să intri în starea de Prezență, să te deschizi în fața realității și să intri mai rapid în interiorul adânc al acesteia, să naști mai repede Vocea.
Suntem asemenea. Uneori îmi este dificil să mă deschid în fața acestor dimensiuni largi ale ființei, îmi este dificil să ies din identificarea cu creația mea numită gândire, din emoțiile care mă traversează și uneori mă zguduie. Uneori felul în care relaționez cu ceilalți oameni și cu realitatea mă doare și atunci am nevoie să-mi reamintesc, să mă întorc din durere înapoi, în centrul ființei mele, de unde pot în sfârșit să dizolv contururile separării.
Desigur, chipurile noastre sunt diferite, ca și detaliile biografiilor noastre, dar în mod fundamental suntem foarte asemănători. Mecanica rafinată a ființei este aceeași, modurile în care trăim aventura de a fi în corp, în relații, în experiența umană, emoțiile noastre sunt experiențe personale ale unui singur câmp colectiv, barierele pe care le construim în mod inconștient uneori, au aceeași natură. Dar și căutarea noastră are un singur obiect, în ultimă instanță vrem aceleași lucruri pentru noi înșine, tindem către aceeași completitudine, către același Adevăr mai larg, către aceeași bucurie a vieții. Dă-ți voie un moment, în vreme ce respirăm împreună peste spațiu și timp să percepi, ca o sclipire, această profundă similitudine între noi. Suntem ca două semințe din care se naște o realitate comună. Și invers, aceeași realitate vastă, colectivă, naște semințe diferite.
Aspectele personale sunt mereu cele care diferă, în vreme ce înlăuntrul și înafara lor, dimensiunile mai rafinate și mai largi ale existenței sunt spații comune. Corpurile noastre fizice par definitiv separate, poate că nu se vor întâlni niciodată pentru o îmbrățișare, dar în celelalte straturi ale existenței, iată, suntem împreună, ne putem simți. Conștientizează o clipă acest miracol. Acest spațiu vast al Conștiinței, în care noi suntem semințe de realitate, și felul în care aceste valuri în existență pe care le emanăm și le percepem, ne reunesc într-o experiență comună ce transcende cu mult lumea formelor și timpul liniar. Contemplă cale de câteva respirații adânci și lente, conștiente, sferice, profunde și vaste, această experiență și spațiul în care se petrece. Adaugă acum alte nenumărate semințe din care se naște această experiență, oameni ca și noi, în diferite sertare de timp și spațiu, care respiră, simt și creează această realitate colectivă, împreună. Unde se termină ceea ce numim eu, unde încep dimensiunile colective ale experienței? Noi toți suntem eu.
În mod deliberat nu am adus până acum aici, în spațiul colectiv al călătoriei noastre împreună, eu-l meu, al scribului acestor cuvinte. La fel ca în călătoriile de Conștiință din Școala Maestrului Interior, atunci când mă aflu în centrul unui cerc de oameni, al unei explorări în adâncurile ființei, identitatea mea liniară trebuie să se dea puțin la o parte, să devină mai transparentă, mai fluidă, pentru a face loc în experiență unor straturi ale ființei care nu mai sunt doar personale, ci colective. Ele fac parte dintr-un împreună. Vocea care ghidează explorarea nu mă mai reprezintă pe mine, ci ne reprezintă. Această multiplicitate a ființei face parte din natura ei profundă. Este perfect validă și pentru tine.
Tu însuți înveți deja, încetul cu încetul despre fluiditatea ființei, despre a curge odată cu Viața, despre multiplicitatea ta interioară și a modela stările tale interioare. A învăța să dansăm percepând și creând în diferite straturi și niveluri ale ființei noastre face parte din demersul fundamental al acestei Călătorii împreună. Nu există nici un pericol ca identitatea liniară să dispară în neant. Între identitatea noastră personală și dimensiunile noastre transpersonale, colective, este un raport de simultaneitate. Ele coexistă în același timp, precum centrul și sfera. Personalitatea liniară este în centrul unei uriașe experiențe care se petrece în multe dimensiuni, și pe care o poți numi dumnezeu. Nu suntem conștienți de ele până într-o zi. Apoi începe un proces interior de conștientizare în care realizăm că tot mai multe dimensiuni ale realității, pe care le credeam în exterior, fac parte din noi înșine.
Aduc aici, în spațiul nostru de experiență comun, dimensiunea personală, eu-l liniar, pe care-l numesc Scribul, doar pentru a exprima o idee fundamentală: ceea ce suntem în dimensiunea noastră umană nu dispare, nu intră în disoluție, nu moare. Dimpotrivă, pentru a crea acest spațiu în care trăim împreună experiențe, înțelegeri, revelații, ființa mea mare, largă, cuprinzătoare, are nevoie pentru a se exprima de această dimensiune liniară a sa. Forjată în experiența identificării cu spațiul orizontal al existenței, această dimensiune numită Scribul, a dezvoltat capacitatea de a exprima lucruri, de a scrie, de a face conexiuni, de a comunica.
Divinitatea interioară are nevoie de dimensiunea sa umană pentru a crea ceva în această dimensiune. Altfel ar rămâne tăcută, nevăzută, neauzită. Umanul și divinul se creează etern unul pe celălalt. Între aceste dimensiuni ale propriei ființe noi creăm întreaga realitate.
Îți spun aici toate acestea pentru că în fața transformării interioare, dimensiunea ta personală, liniară, structura egotică, se teme. Toți ne temem când suntem exclusiv la acest nivel. Ne temem că dacă nu mai suntem ceea ce credem că suntem, vom muri. Vom dispărea. Am trăit eu însumi și împreună cu oamenii pe care i-am condus către expansiunea conștienței, de nenumărate ori, această spaimă care survine în momentul în care barierele se rup, se dizolvă, în care vălul identificării se disipează. O frică structurală care îngheață corpul, activează mintea și blochează procesul. Dorim în adâncurile noastre, profund, să avem experiența expansiunii, să ne reconectăm cu Întregul, dar ne temem în același timp să depășim granițele. Dincolo de dimensiunea liniară este necunoscutul.
Aceasta este identificarea.
Credem că ceea ce suntem se oprește la granița a ceea ce știm, ceea ce gândim, la limitele propriilor obișnuințe și dacă vom trece dincolo, vom muri. Identificați fiind cu starea liniară a Conștiinței, nu ne dăm seama că dincolo sunt dimensiuni ale propriei noastre ființe. Că trecerea graniței nu este un salt în neant, ci o întoarcere la starea de întregire, de completitudine a propriei ființe. Granița realității liniare împarte un spațiu care este unitar, în eu și rest, în aici și acolo, în ceea ce știu și necunoscut. Credem că putem fi aici sau acolo. Nu ne putem imagina că aici și acolo sunt dimensiuni ale unei singure monade, și că noi înșine facem despărțirea și creăm granița. Gândirea noastră și ceea ce credem că știm, este aceea care creează această ruptură interioară a percepției. Într-0 dimensiune mai largă, noi nu am fost niciodată despărțiți de acest mare rest. Doar credem asta, și credința noastră devine realitatea și experiența noastră deplină.
Aceasta este experiența duală a realității. Ori/ori. Aici/acolo.
Dar pe măsură ce avansăm în proces și învățăm că granițele sunt doar interioare și că noi înșine suntem creatorii lor, descoperim că suntem mai degrabă și/și. Aici și acolo fac parte din același spațiu al propriei ființe. În același timp. Umani și divini. Materie și spirit. Densitate și subțirime.
Mai mult decât atât, pe măsură ce deslușim rafinamentul ființei în interiorul nostru, în corp, se deschid porțile percepției în exterior. De fapt, descoperim că interiorul și exteriorul sunt un singur spațiu, despărțit de suprafața de separare a identității pe care ne-am asumat-o. Este momentul în care bula de realitate începe să se transforme sub puterea Conștienței, devine tot mai cuprinzătoare și tot mai transparentă, mai fluidă. Dimensiuni tot mai profunde și tot mai vaste ale existenței le includem în propria noastră identitate. Spații care erau inconștiente și pe care le consideram străine de ceea ce suntem, pe măsură ce devenim conștienți de ele, le includem în sfera de experiență pe care o numim eu.
Dimensiunile inconștiente ale ființei noastre nu sunt doar cele rafinate, spirituale, divine, pe care le credem exterioare. Sunt și dimensiuni dense, profunde, îngropate în adâncurile noastre, conținuturi psihice, emoționale, relaționale, adânc îngropate sub nivelul gândirii liniare. Identitatea noastră obișnuită este cu adevărat un glob a cărui suprafață este făcută din gândire. Ne temem să ieșim din identificarea cu această suprafață, ne temem de dimensiunile inconștiente ale ființei noastre pentru că sunt iraționale, pentru că nu pot fi controlate de la nivelul gândirii.
Dar procesul întregirii prin Conștiență este sferic. Deschiderea către dimensiunile inconștiente ale propriei ființe se petrece către în afară dar și către înăuntru, către dimensiunile spirituale dar și către cele dense, psihice, emoționale, profunde. Frica de a trece dincolo de granițele identității liniare, de a părăsi suprafața subțire de realitate cu care suntem identificați, este frica de dumnezeu – exterioară, dar și frica de conținuturile propriei noastre profunzimi – interioară, unde sunt îngropate experiențe uneori foarte dureroase și traumatice. Este o singură frică și se naște din identificare. Este proprie stării de limitare dramatică a percepției, a identității liniare.
În procesul tău de transformare interioară vei trăi această frică fundamentală de necunoscut, care se naște din identificare. Este inevitabilă. Frica este granița, limita. Nu avem, în viețile noastre, de înfruntat decât propriile noastre limite, auto-create. A transcende propriile limite, a merge dincolo de propria frică, este singura cale de a recupera Conștiența, care se conjugă în primul rând cu a simți. A avea curajul să simțim din nou dimensiuni pe care le-am considerat străine sau pe care le-am îngropat în adâncuri este un act de vindecare, de expansiune, de transcendență care, oricât am amâna, îl vom face într-o bună zi.
O identitate liniară rudimentară, un ego în stadiul său primar, se consideră pe sine – eu – o gândire sigilată într-un corp fizic, care este și granița dintre interior și exterior. Ba chiar își consideră gândirea o emanație a materiei și reduce astfel propria ființă la un singur nivel al existenței. Este cea mai strâmtă identitate, cea mai opacă și cea mai terifiantă, cutremurată permanent de frică existențială și prizonieră a întregului spectru de emoții distructive, pe măsura însingurării și a lipsei profunde de conexiune cu ceilalți și cu marele rest. Considerându-se materie, nu poate vedea în afară decât materie. Un univers mecanic, rece, ca o mașinărie strivitoare, guvernat de legile impersonale ale fizicii.
În interior, această limitare dramatică a percepției conduce la o separare de lumea emoțiilor și la îngroparea în adâncurile ființei a unor conținuturi emoționale care iau proporții de coșmar. Gândirea ce caracterizează acest tip de identitate este cea exclusivă. Ori se consideră materie care gândește, ori se consideră un spirit izgonit din cer și condamnat la închisoare în materie, confundând spiritul cu propria gândire. Acest tip de identitate rudimentară creează o psihologie ale cărei trăsături esențiale sunt frica și separarea de propria lume lăuntrică, dar și de lumea exterioară.
Totul se reduce la ceea ce percepe – materia, și la ruptura profundă față de orice altceva.
În fața dizolvării granițelor, structura egotică se teme fie de dispariție, fie de rătăcire în vastul ocean al Conștiinței, pe care începe să-l perceapă. Imensitatea realității, profunzimea ei insondabilă și irațională, vastitatea enormă a existenței, dar mai ales faptul că realitățile au darul de a ne absorbi dacă nu avem un Centru, sunt înspăimântătoare.
Amintește-ți: unul dintre atributele fundamentale ale Conștiinței universale și deci a propriei tale conștiințe este acela de a se identifica cu diferitele dimensiuni ale existenței. De a trăi acea realitate ca și cum ar fi singura. De aceea este nevoie de un Centru, de aceea este nevoie de practica Prezenței care presupune transparență în fața oricărei dimensiuni. Altfel, pericolul de a ne rătăci, de a pierde reperele, este real în vastul ocean al Conștiinței.
Deschiderea granițelor este un proces natural, și este un drum al Conștienței, o transformare interioară treptată, ca rezultat al unor alegeri interioare și conștiente.
Dar, uneori, oamenii aleg mijloace nepotrivite cu starea lor de conștiență momentană. De pildă folosesc droguri sau chiar plante sacre pentru a forța deschiderea granițelor. Ei nu sunt pregătiți pentru această deschidere, nu au exercițiul Centrului stabil, al transparenței, al ancorării Atenției în corp, și astfel experiența deschiderii forțate devine uneori un coșmar. Cele mai terifiante conținuturi survin brusc în percepție, sau și mai dramatic, ei rătăcesc fără reper în bătaia vânturilor și a valurilor acestui ocean de o vastitate inimaginabilă. Forțarea granițelor separării în absența lucrului cu starea de Prezență poate conduce la adâncirea separării între aici și acolo, și la dezechilibre grave. Dar acesta este un subiect separat pe care îl vom explora împreună într-o altă etapă a călătoriei noastre.
Pentru moment, important este că nu există, însă, nici o primejdie să ne rătăcim câtă vreme am creat un Centrude Atenție ancorat în miezul densității, al spațiului fizic, în materie.
Acest Centru de realitate nu este prizonierul spațiului fizic, ci dimpotrivă, este creatorul acestuia.
Este miezul absolut al experienței vieții. Densitatea sa este Zero. Acest miez al realității, această sămânță de experiență de viață se află în adâncul pieptului tău – și al meu. Tot ceea ce putem percepe este creația acestui Centru de Conștiință. Identitatea ta, oricare ar fi ea, ca și a mea, se naște din acesta, în orice moment. Privește cu ochiul magic al inimii tale existența de jur împrejurul tău. Miriade de Centre sau Puncte de Conștiință din care izvorăște realitatea a nenumărate identități. La nivelul primului strat, cel al materiei, al corpului, aceste identități par diferite. Chipul meu și al tău sunt diferite.
Dar la nivelul energiei vitale deja, identitățile noastre sunt mai greu de separat. Energia gesturilor noastre, care are mai degrabă densitatea unei bio-energii, nu mai pare atât de personală. Atunci când construim o relație cu cineva, relația în sine este un spațiu de interferență, o energie compozită, care poartă amprenta diferențelor la nivelul materiei, dar devine o energie comună. Un fel de osmoză care are o natură colectivă. Cea mai mică colectivitate, sau relație, se petrece între doi oameni. Ei o percep și o creează în același timp. Dar în adâncurile lor, sursa din care se naște această energie compozită a întâlnirii, este acel misterios Centru sau Punct de Conștiință, acea sămânță a realității, acel Zero.
Cu cât densitatea diferitelor straturi ale ființei este mai rafinată, cu atât ele sunt mai puțin personale și mai colective. Deja am explorat împreună cele 7 niveluri ale ființei în care noi funcționăm permanent. Suntem un fel de globuri de realitate, de jur-împrejurul centrului din piept, care simt și creează, într-o necontenită pulsație, realitatea. Conștientizează odată în plus, chiar acum, respirația ta, care este o expresie a acestei pulsații, bătăile inimii tale care te aliniază cu ritmurile universale, și felul în care această bulă de realitate pe care o creezi necontenit interferează cu marele rest, cu creația celorlalți oameni, conștientizează câmpurile de interferență care alcătuiesc experiența vieții.
Aceste forme de interferență ale câmpurilor noastre sunt relație între Centru și Sfera realității, și sunt creație necontenită, indiferent de gradul de conștiență. Procesul de transformare interioară, de dizolvare a granițelor și a structurii egotice aduce în percepție natura profundă a ceea ce suntem și dansul realității care poate fi definit ca relație și creație.
Doar nivelul fizic, al materiei, al formei pare separat, dar toate celelalte câmpuri, accesibile percepției noastre prin Conștiență, sunt câmpuri de energie care, odată ce le putem simți, se revelează a fi câmpuri compozite, colective, transpersonale, în care noi ne manifestăm permanent.
Dimensiunea fizică a formei spuneam, pare separată, rigidă și personală doar pentru că nu putem percepe adevărul complet despre ea. Aceasta este iluzia, identificarea. Odată cu deschiderea și cu un nou grad de conștiență, intră în percepție un adevăr mai larg despre formă și despre materie. Ea se dovedește a fi în cele din urmă mult mai mult decât o mașinărie mecanică. Este de-asemeni o creație permanentă căreia noi îi suntem sursă, în acest dans colectiv al identității, al percepției și al creației. Viața este acest întreg, acest dans, inspirație și expirație, a primi și a dărui, între centru și sferă, între personal și universal.
Creatura și Creatorul se revelează a fi expresii și experiențe ale unei monade numită aici Conștiință.
Atunci când suntem închiși în identitatea noastră liniară, rigidă, pare că realitatea exterioară există în sine, că are o altă sursă decât gândirea, gesturile, atitudinile noastre. Este rezultatul separării. Lumea lăuntrică, sursa realității, este ruptă de exterior prin granița identității pe care noi o numim în Școala Maestrului Interiorsuprafață de separare. Este suficient să alegem diferit articularea interioară a ființei noastre, să regăsim centrul și să ne deschidemconștient, printr-o alegere și o nouă atitudine interioară, să recuperăm verticalitatea ființei noastre și totul se schimbă. Identitatea personală și odată cu ea granițele ei, suprafețele de separare devin mai transparente, mai flexibile, și un adevăr mai larg intră în percepție. Conștiența dezvăluie mai mult din realitate. Percepția noastră se adâncește și capacitatea noastră de a creaîn mod conștient ceea ce dorim, crește.
Percepția și creația conștientă de realitate, interioară și exterioară merg întotdeauna împreună, pentru că sunt secvențe complementare ale unui singur proces care se desfășoară în două faze: inspirație și expirație. Actul percepției, a simți, este întotdeauna egal cu actul creației. Nu putem crea conștient mai mult decât putem simți. Și invers, ceea ce simțim, profunzimea și anvergura percepției determină întotdeauna anvergura creației noastre și a experienței noastre de viață.
Pentru a și înțelege natura profundă a propriei ființe și a realității în ansamblul ei este absolut necesară experiența de a fi centru al propriei realități, de a ne ancora Atenția în interior și de a crea un nou nivel de conștiență. Aceasta este starea de Prezență. Ea deschide porțile percepției sferice a realității și dezvăluie simțirii atributele fundamentale nu numai ale propriei experiențe de conștiință, ci ale întregii realități. Sunt aceleași. În esență, experiența umană și cea a întregii Creații sunt identice. Singura calitate care este diferită gradual, este Conștiența.
Identificarea cu diferite niveluri este universală. Este a deveni una cu acel nivel, a crea o identitate din nivelul respectiv și a crede că restul este separat de sine. De pildă, experiența umană este o identificare cu materia și cu un spectru de densități apropiate. Ne-am refugiat în gândire, negând materia, dar am rămas prizonieri în teritoriul formelor tocmai pentru că ne plasăm înafara lor. O identitate exclude o parte din realitate ca ne-făcând parte din ea. Suntem prizonieri ai unei dimensiuni pentru că o refuzăm. Integrarea este a primi înăuntru, a recunoaște. Cu cât identitatea este mai opacă, cu atât conștiența întregului este mai redusă, separarea mai dramatică, iar această re-cunoaștere mai dificilă.
Dar, capacitatea Conștiinței universale de a deveni unul dintre nivelurile sale de densitate și de a trăi experiența separării nu este și nu a fost niciodată o eroare sau o izgonire din rai.
Identificarea este modul Conștiinței de a crea realitate în nivelul din care își face identitate. Identitatea este creație pe care, în cele din urmă o transcende. Existența, tot ceea ce există, tot ceea ce putem percepe, nu doar cu simțurile omenești, limitate, ci și în cele mai vaste și mai profunde stări ale Conștiinței, este rezultatul identificării și al transcendenței. Creatorul devine propria sa Creație și apoi își transcende din nou limitele. Este pulsația universală a Conștiinței care se manifestă în toate punctele sale. Punctul și Sfera.
Adică… ne zăvorâm în colivia identității, în trup, în materie, în propria noastră minte, creăm ziduri enorme de separare până când asta începe să doară, doar pentru a le dizolva într-o bună zi, descoperind prin propria noastră experiență că densitatea și materia este propria noastră creație. În această călătorie cosmică și umană în același timp, ceea ce dobândim este capacitatea de a crea la nivelul materiei, dar mai ales de a crea conștient la nivelul gândirii și al relațiilor cu ceilalți. Învățăm despre enorma putere creatoare a ființei noastre confruntându-ne cu rezultatele proprie noastre creații și trăindu-le ca realitate. Ce lecție mai grozavă pentru un Creator, decât să-și trăiască propria lume interioară, ca realitate a experienței sale? Fiecare gând devine realitate, fiecare închidere devine zid, fiecare frică un coșmar trăit, fiecare nuanță a ființei noastre lăuntrice se reflectă în experiența vieții noastre ce pare exterioară.
Noi suntem Conștiință.
La nivel personal creăm în același mod cu Întregul, prin identificare totală cu nivelurile din care ne facem identitate. Una cu gândirea, cu emoția, cu senzațiile, cu corpul. Când percepem nuanțele procesului personal, dintr-o dată, se iluminează înțelegerea procesului universal. Sunt identice. Conștiința universală devine om în același fel în care esența ta adâncă devine gândire sau emoție. Identificare.
Toate acestea sunt noțiuni foarte avansate de meta-fizică, sau, dacă îți place mai mult termenul, de fizică integrală, a Întregului. Dar pe care, deja, ești pregătit, sau pregătită să le integrezi ca pe un sistem de referință general, un context în care să poți desluși prin experiență nuanțele realității interioare, acolo unde este sursa experienței tale de viață. Transformarea nu este posibilă decât în interior și vine exclusiv ca recunoaștere a Creatorului în interiorul propriei umanități.
Acum poți înțelege într-un mod mai profund ceea ce am spus de multe ori pe parcursul acestei călătorii, că această Voce care se naște între noi nu este vocea mea, a Scribului acestei Cărți, ci Vocea unor dimensiuni colective, împreună. Este în aceeași măsură vocea ta care îți vorbește și pe care poți alege să o asculți, adică să o recunoști în interiorul identității pe care ți-ai asumat-o, sau nu. Dacă o vei recunoaște, atunci ea va anclanșa procesul interior al redobândirii Conștienței, care topește separarea. Dacă nu, toate acestea vor rămâne doar o informație, o speculație, o teorie care nu folosește la nimic, decât că îți încarcă memoria.
Și acum conștientizează un moment acest vast ocean universal, în care nenumărate Puncte de Conștiință pulsează creând identități ce par personale. Tu, Scribul din mine care are un nume și o biografie liniară și toți oamenii din preajma ta, sunt asemenea Puncte de Conștiință care trăiesc în identități liniare, personale. Dar spațiul în care se petrece această experiență marcată de însingurare și graniță conține în el toate dimensiunile. Suntem scăldați permanent în el și contribuim la el. O singură Conștiință creatoare care se exprimă în nenumărate forme de identitate și nenumărate grade de conștiență. În cele din urmă ele vor descoperi că au o singură sursă și o singură destinație.
Cosmosul este dimensiunea densă a Conștiinței universale, după cum trupul tău este dimensiunea densă a ființei tale. Îți poți face o idee despre raportul între universul fizic și Conștiința din care se naște, evaluând propriul tău corp fizic în raport cu emoțiile, gândirea, viziunea, senzațiile, înțelegerile tale. Este dansul sferic al identităților, valuri care se nasc în interiorul oceanului vast al Conștiinței.
Transcendem împreună granițele fricii și ale separării.
Scribul este o identitate. Cel care citește este de-asemeni o identitate. La acest nivel liniar părem foarte departe, izolați în globurile noastre de realitate. Dar călătoria noastră împreună depășește cu mult granițele identităților noastre liniare. Asta nu înseamnă deloc că cei care suntem în mod obișnuit au dispărut cu desăvârșire. Putem reactiva în orice clipă granițele, dacă vom dori acest lucru. Dar asta știm prea bine să facem, să limităm, să ne închidem. Ceea ce exersăm aici, împreună, este creația conștientă a propriei experiențe de viață, percepția deschisă și o nouă relație cu noi înșine și cu lumea.
Deși numele Scribului apare pe coperta acestei Cărți, nu el este sursa acestor cuvinte. Pentru ca această Carte să existe ca un spațiu de experiență a Conștiinței, este nevoie ca personalitatea liniară să devină transparentă astfel încât conținuturile din spațiile mai largi ale ființei, care sunt colective, să curgă în experiență, și astfel Cartea este o expresie a acestui împreună. Poate uneori nu-ți dai seama că aceste cuvinte îți aparțin în aceeași măsură în care îmi aparțin mie, celui care le scrie, și aparțin multor oameni, dincolo de dimensiunile lor liniare care funcționează în spațiu și timp.
Această experiență a Cărții este posibilă de-asemeni datorită foarte multor oameni, care au contribuit prin experiențele lor, prin revelațiile lor, prin trăirile lor, la deschiderea acestor câmpuri care, altfel ar fi rămas închise, ignorate, în inconștiență. Sunt experiențele umane care și-au depășit, prin transcendență, granițele propriei identități. Ele coexistă în spațiile vaste, de identitate colectivă ale Umanității, din care se naște aici, acum, odată cu fiecare cuvânt picurat pe hârtie, această Carte. Umanitatea ca ființă colectivă, universală, transcendentă, are dimensiuni care depășesc cu mult orizontalitatea cu care ești obișnuit să operezi.
Doar identitățile noastre liniare trăiesc ferecate la nivelul materiei, al gândirii liniare, al timpului liniar. Nivelurile colective sunt, de-asemeni, identități, doar că sunt mult mai profunde și mai vaste, au o dimensiune transpersonală, adică dincolo de cea personală. Acestea sunt niveluri ale Conștiinței care fac parte din tine și din mine, din noi toți. E nevoie doar să le re-cunoaștem ca făcând parte din noi.
Sunt spațiile din care se naște această Carte. Ea este o chemare a Maestrului din tine. (din Cartea Maestrului Interior)
Cine sunt, cu adevărat? Pentru ce sunt aici, în propria mea viață? Încotro mă îndrept? Ce este această realitate și cum pot să trăiesc ceea ce îmi doresc să trăiesc? Cum deslușesc evenimentele din viața mea?
Pentru că nu am avut nici o dependență, îmi dau seama că nu pot înțelege de ce este atât de greu să renunți la fumat. Crezi tu că n-ai avut nici o dependență – fu răspunsul lui imediat. Am stat și am reflectat. Apoi am primit un mesaj care, brusc, m-a aruncat într-o reacție și reacția a pornit motoarele gândirii compulsive și gândirea compulsivă a generat, rapid, emoții precum anxietate și nemulțumire. BUM! Am realizat, în acea clipă, că asta e precum o dependență. Chiar dacă reacția am domolit-o rapid, prin Practica Prezenței, și am reușit să-mi ascult emoțiile fără să le dau curs, am avut conștientizarea că dependența aceasta nu este recunoscută ca atare și este cea mai ignorată de mai toată lumea.
Liberi de dependență
Ce simți, imediat când te trezești dimineața? Simți o mare bucurie că ești în viață? Simți minunare? Simți recunoștință? Sau, mai degrabă, simți îngrijorare, anxietate, îndoială, resentimente, regrete, grijă? Ai observat cât de repede aluneci în toate aceste sentimente? Aproape că nici nu conștientizezi când ai început să te îngrijorezi. Ești, brusc, în gândire compulsivă ce naște anxietatea și teama, resentimentele sau regretele. Iar dacă acum vin și îți spun că aceste sentimente, deloc plăcute, sunt o dependență, s-ar putea să te înfurii și să renunți la a citi mai departe. Tu ai toate motivele să fii îngrijorat/ă iar eu îți trântesc chestia asta cu dependența. Iată, încă un motiv – serios, nu-i așa? – pentru care să te îngrijorezi și să te stresezi. Frate, la câte am pe cap, aflu acum că sunt și dependent! Iar dacă ți-aș mai spune că la această dependență, de stres, de anxietate, de îngrijorare, de nemulțumire, chiar poți renunța și poți alege o viață trăită în bucurie, născută din Prezență, s-ar putea să zâmbești cu … îndoială.
Cu siguranță, habar nu ai că ești dependent
Care este definiția dependenței? Știi ce scrie în DEX? M-am uitat chiar astăzi și nu mi-a venit să cred că este scris: dependența – „tulburare psihică”, „stare patologică”. Păi, aoleu, atunci chiar că ai toate motivele să te îngrijorezi și să te sperii și să te stresezi și să creezi anxietate.
O definiție cu care eu rezonez este: A continua să faci (gândești) ceva în ciuda consecințelor adverse pe care le cunoști deja.
Te invit la un exercițiu de sinceritate cu tine. Continui să le permiți emoțiilor, precum cele menționate mai sus – îngrijorare, nemulțumire, anxietate – să fie prezente în viața ta? Ba chiar le hrănești prin tot felul de gânduri și scenarii – cele mai multe nefondate în realitate? Respiră adânc acum și reflectează, cu toată sinceritatea, la ce fel de emoții – din această categorie – te întorci, mereu și mereu și mereu, amplificându-le de cele mai multe ori. Emoții care te golesc de propria ta putere creatoare, pe de o parte, și care, pe de altă parte, îi fac pe ceilalți să se îndepărteze de tine, sau te transformă într-o persoană neplăcută, nedorită.
Respiră, adânc și conștient, și fără nici o judecată vezi în tine care sunt, uneori sau de cele mai multe ori, acele emoții pe care le menții vii chiar dacă te fac să te simți groaznic. Știi că nu îți fac bine și, totuși, continui să le menții. Fără judecată. Doar conștientizează-le. Pare că e mai ușor, uneori, să spunem chiar că „sunt forțe mai mari decât noi pe care nu le pot controla. Ele sunt de vină pentru starea pe care o simt”, decât să ne asumăm responsabilitatea creării unei noi stări, din Prezență, și cu încredere în puterea noastră de creatori conștienți. Pare că e mult mai ușor să renunțăm la ciocolată, la fumat, la alcool, decât la stările ce creează emoții și dependența de acestea. Și, totuși, dă-mi voie să te contrazic.
Tu ai putere asupra emoțiilor (gândurilor, atitudinilor și acțiunilor) tale.
Pentru claritate și precizie, încă o dată: TU AI PUTERE ASUPRA EMOȚIILOR TALE. Tu alegi cum te simți. TU! Tu poți alege starea. Tu poți crea starea pe care să o trăiești. TU! Dă-ți voie să simți, ascultându-l înlăuntrul tău, acest adevăr. Tu ești creatorul stărilor tale. Doar când accepți acest adevăr, că tu ești creatorul realității tale, pornind de la stările pe care le creezi, doar atunci vei putea percepe schimbarea de paradigmă. Emoțiile tale nu sunt niciodată fixe. Nimic, de fapt, nu este fix și rigid și stabil. Totul este într-o permanentă curgere. Prin ceea ce alegi să gândești, poți vindeca vechi traume care sunt conectate la dependența ta de emoții de un anumit fel. Tu poți alege ceea ce vrei să gândești, să simți, să trăiești. Nu sunt doar vorbe. Cu adevărat, este posibil.
La Editura noastră, cu ani în urmă, am avut o carte cu titlul Revoluția Conștiinței – noua spiritualitate și transformarea planetară. Nu o mai avem acum, această carte, și nici nu cred c-o vom republica, însă din ea mi-a rămas ceva ce simt împărtășesc acum cu tine căci pe mine m-a ajutat enorm: „Greșim dacă ne gândim că noi trebuie să-i schimbăm pe ceilalți. Acest lucru ne face să credem că suntem speciali și ne pune într-o poziție de conducere, de control. Toți suntem în aceeași situație. Cea mai importantă întrebare pe care trebuie să ne-o punem este: cum și ce pot face ca acțiunile mele, gândurile mele, să faciliteze schimbarea, transformarea?”
Toți suntem participanți direcți la transformarea fundamentală a acestei planete și a Conștiinței sale. Orice proces de transformare poate fi privit precum o criză a trecutului care moare. Lasă-ți dependența de emoții toxice să moară. Ai curajul și fă asta, pentru a face loc noului. Umanitatea trece chiar acum printr-o uriașă criză de transformare, o criză majoră de identitate care se reflectă în toate aspectele sale. Iar dependența ta, de fumat, de alcool, de medicamente, de emoții precum îndoiala, îngrijorarea, nemulțumirea, are de a face cu o veche identitate la care a venit momentul să renunți. Asta, bineînțeles, doar dacă vrei să contribui – în mod conștient – la schimbarea lumii. În absența transformării tale interioare, personale și transpersonale, transformarea colectivă, la nivel de umanitate, continuă să fie într-un impas existențial.
Uită-te în jurul tău și vei vedea, foarte repede, câtă lume este încorsetată în emoții precum frică, îngrijorare, nemulțumire. Toate conduc către agresivitate și separare. Revoluția Conștiinței nu trebuie să rămână doar un titlu de carte, ci poate deveni o alegere conștientă a fiecăruia dintre noi. Fiecare gând, contează. Fiecare gest, contează. Fiecare eliberare din dependențe toxice, care ne păstrează în vechi identități, contează. Tu ești creatorul stărilor, emoțiilor tale. Tu ești cel care se poate elibera din dependența de orice fel. Dă-ți voie să înțelegi pentru ce ai creat dependența sau dependențele, de unde vin ele, și cum te-au servit până în acest moment. Apoi, lasă-le!
De unde vine dependența? De unde vin ele, dependențele noastre?
Respiră adânc, o respirație atentă, și dă-ți voie să simți ce se petrece acum în corpul tău când citești toate acestea. Dacă ai ajuns cu cititul până aici, ceva din tine rezonează cu acest adevăr: Tu ești creatorul emoțiilor, stărilor, tale. Respiră adânc și ascultă-te acum când îți pui aceste întrebări: care au fost cele mai prezente emoții în copilăria mea? Ce vedeam la părinții mei? Ce emoții cultiva mama mea? Dar tatăl meu? Ce vibrație percepeam în casa în care am copilărit? Ce sentimente, îmi aduc acum aminte, simțeam cel mai des ca și copil? Era liniște în casă? Sau era tensiune, nesiguranță, îndoială, agresivitate, presiune, haos, dezordine?
Respiră și continuă să privești puțin în al tău trecut. Ce simți că s-a întâmplat cu tine pe măsură ce ai crescut și ai continuat să-ți creezi mecanisme emoționale de apărare pe care le-ai considerat necesare pentru supraviețuirea ta? Eu cunosc multe persoane care, copii fiind, au crescut în familii, din punctul meu de vedere, „normale”, sănătoase (nicidecum dezechilibrate precum cea în care eu am crescut). Și, cu toate astea, au creat și dezvoltat anxietatea, îndoiala, nemulțumirea, precum mecanisme de apărare pentru că nu se simțeau în siguranță, nu se simțeau iubiți, auziți, înțeleși. Iar dacă ai crescut, ca și mine, într-o familie unde nu te-ai simțit în siguranță, unde nu știai ce se va întâmpla în secunda următoare, atunci, aceste mecanisme de apărare au fost foarte rapid create și chiar duse la rang de artă. Cu siguranță ai ajuns să folosești anxietatea ca și emoție ce te ține în starea de a fi, în orice clipă, gata, pregătit, pentru orice. Fie să fugi, fie să ataci. Viitorul este nesigur. E mai bine să fii în alertă. În îngrijorare. Sau să îți aprinzi o țigară și să gândești, la nesfârșit, gânduri – din ce în ce mai sofisticate – care, de fapt, te fură din prezență.
Anxietatea, nemulțumirea, îndoiala, neîncrederea, arată clar că suntem într-o stare de supraviețuire. Nicidecum de trăire în prezență. În acum. Mai degrabă în interpretări care să susțină dependența de această stare. Și cum iluzia oferită de gândirea complexă – când ești pierdut cu țigara, sau iluzia unui control asupra viitorului – când ești pierdut în nemulțumire, îndoială, îngrijorare, este una extrem de mare și de tentantă, atunci nu este de mirare că rămânem în dependențe. Da, inițial ne-au ajutat, aceste mecanisme de apărare. Acum însă nu mai avem nevoie de ele. Mai ales în acest punct de vindecare, de schimbare majoră, de transformare uriașă în care ne aflăm toți și întreaga umanitate. Obiceiuri emoționale, toți am creat, într-un fel sau altul, pe măsură ce am crescut. Copii fiind, am avut nevoie de aceste obiceiuri. Apoi, fără să ne dăm seama, le-am transformat în dependențe.
Fără judecată. Fără învinovățire. Fără nici o critică sau justificări la nesfârșit. ACUM poți schimba. ACUM putem, fiecare în felul său, schimba. Avem la îndemână toate resursele necesare, toate instrumentele ne sunt disponibile pentru a face această schimbare. Pentru a ne elibera de dependențe toxice.
Tu ești creatorul stărilor tale! Tu ești creatorul emoțiilor tale. Chiar și când ele te iau prin surprindere, ascultă-le, fără să te identifici cu ele. Chiar și când te-ai prins că ai alunecat în reacție, așa cum m-am prins eu în această dimineață, oprește-te puțin, respiră și … alege să faci altfel. Pornind de la a emana alte gânduri. Puterea de a alege cum te poziționezi în fața a orice vine către tine, în fața a orice zice, face sau nu face, o altă persoană (mai ales cineva drag), este în mâinile tale. Nimeni nu îți poate da sau lua această putere. Este în tine. Tu ești creatorul stărilor, emoțiilor, gândurilor tale! A continua să te bazezi pe mecanisme de apărare, dependențe, create în copilăriei sau tinerețe, este în total dezacord cu Revoluția Conștiinței în care ai ales să fii prezent acum.
Viitorul tău, noua ta viață, începe în zorii zilei când te trezești
Fără o sinceritate, tu cu tine, nu poți vindeca și nu te poți elibera de dependențe. De orice tip ar fi ele. Mai ales cele emoționale. Nu poți fi, nu poți avea, nu poți crea ceva nou, o nouă viață, un nou viitor, dacă continui să te lași ghidat de vechile dependențe. Indiferent că este vorba de fumat, alcool, sau dependența de emoții distrugătoare. Mai degrabă:
“E nevoie să ai curajul să rupi obiceiul de a fi cum credeai până acum că ești, de a rupe vechea identitate, și de a te reinventa. Renunță la vechiul mod de a gândi – întreținut de aceste dependențe – și creează gânduri noi. Hrănește noi conexiuni neuronale, create din gândire nouă. Recondiționează-ți întregul corp, acordându-l cu o nouă gândire. Renunță la trecut și creează-ți un nou viitor.” – Dr. Joe Dispenza
Dacă reușești să te eliberezi de dependențele tale, de orice natură ar fi ele, poți face marele shift de paradigmă. Poți schimba tiparele de gândire, poți schimba vechea identitate, poți schimba sentimentele și stările cu care-ți creezi realitatea ce trăiești. Te poți reinventa, pornind de la încrederea că … tu ești creatorul gândurilor, emoțiilor, stărilor tale. Pornind de la încrederea că poți renunța la dependența de orice fel. Poți renunța la îndoială, la neîncredere, la nemulțumire.
Cu adevărat, poți crea ceea ce vrei să trăiești. Dependențele ce ți-au întreținut vechea identitate, oricât de mult te iluzionezi să crezi că este posibil, adevărul este că nu îți pot crea o nouă realitate, o nouă viață, dacă le menții. Asta este adevărata Revoluție a Conștiinței. Emoțiile despre viitorul pe care vrei să-l trăiești, tu le poți alege, tu le poți crea. Iar acestea nu se pot naște, nu pot crește, atâta vreme cât încă mai există vechi dependențe. De orice natură ar fi ele.
Eliberarea, schimbarea majoră, poate începe doar din Prezență și încredere
Practica Prezenței, reconectarea cu încrederea, sunt esențiale, în schimbarea de paradigmă. Fără de încredere, nimic nu este. Fără de Prezență, este doar trecut și identitate veche. Oricât de bine mascată este aceasta în tot felul de concepte complexe. Doar prin Practica Prezenței poți recunoaște când te folosești de vechi emoții, când ești în vechi obiceiuri și dependențe toxice, care nu îți mai servesc. Fără judecată, atunci când recunoști că ai alunecat, cu iubire și compasiune, spune chiar în acel moment STOP.
Asta mi-am spus eu în această dimineață. STOP IT! Când m-am trezit că am intrat în reacție citind acel email ce mi s-a părut, cum altfel decât, nedrept. Respirație. Atenție întoarsă înlăuntru. Identificarea vechilor emoții. Compasiune. Non-judecată. Stop it! Și … m-am oprit. Am ales să scriu aceste rânduri, în loc să cultiv gândirea cum că … este incorect ceea ce a scris… și să mă tot chinui să aduc argumente. Eliberare de vechi dependențe emoționale. Și tu poți face asta. Adu-ți aminte: TU ești creatorul gândurilor, emoțiilor, stărilor tale. Tu ești creatorul realității pe care vrei să o trăiești. Ce alegi? Fie ca Practica Prezenței să fie terenul din care, mereu și mereu, alegi conștient. Asta este Revoluția Conștiinței. Acum, în procesul de transformare din miezul crizei ce trăim la nivel de umanitate.
Lumea este o imensă oglindă sferică, de jur-împrejurul nostru, care reflectă gândurile, emoțiile și credințele noastre cele mai profunde. Tot ceea ce putem percepe este oglindirea lumii noastre interioare. Mecanismele politice, economice, sociale și de orice fel sunt expresii ale relațiilor dintre noi, și sunt alimentate cu energia noastră. Nici o schimbare a lumii nu poate veni decât din schimbarea noastră lăuntrică.
Gaia
Cel mai greu de schimbat sunt credințele noastre.
O credință este un mod vechi de a gândi despre noi înșine și despre realitate, pe care am pus nenumărate straturi în trecut. Este gândire osificată, care generează mereu aceleași emoții, aceleași atitudini, aceleași gesturi, același mod de a intra în relație cu ceilalți și cu lumea. Iar sistemele lumii în care trăim, de orice fel, sunt coagulări de realitate ce reprezintă integral aceste moduri de a fi.
Principala nuanță a acestui mod de a trăi și de a crea lumea și propriile noastre vieți, este separarea. Sentimentul separării poate fi zugrăvit cam așa: eu sunt eu, și restul lumii este diferit de mine. Granița mea este corpul meu. Ceilalți oameni, cerul, pământul, dar și sistemele de putere ale lumii se petrec în afara mea, iar lumea mea interioară nu are nici o legătură cu toate acestea.
Înstrăinarea de ceilalți și de existență ne transformă într-un fel de orfani cruzi, incapabili să recunoască legăturile profunde dintre sine și lume. Acești orfani singuratici oscilează între frică, furie și vinovăție, încercând la nesfârșit să umple golul interior cu orice. Mecanismele pe care le-am creat în această lume reflectă această separare și nevoia uriașă de a umple golul.
De pildă economia lumii, întemeiată pe sentimentul separării și al lipsei, a devenit o monstruozitate care se clatină în toate dimensiunile sale. Distrugem planeta și pe noi înșine încercând să umplem golul interior cu orice. În același fel, sistemele politice, sociale, militare, băncile și comerțul, medicina și științele reflectă această separare lăuntrică de tot ceea ce există și sunt menite să explice și să compenseze acest sentiment profund de ruptură.
Criza virusului este o criză a separării.
Măștile pe care le purtăm pe față sunt expresia ultimă a acesteia. Ne temem de toate cele de care ne simțim separați.
Însă, orice criză este una de transformare. Crizele de orice fel sunt reașezări ale realității care ne obligă să mergem mai departe, să transformăm, să schimbăm ceva. Rareori reușim să schimbăm ceva în viețile noastre fără ajutorul unei crize. Putem vedea asta privind în cele mai obișnuite spații ale vieților noastre. În job, în relațiile cele mai importante, în orice situații. Atunci când începem să ignorăm că viața este transformare necontenită, apare o criză care ne obligă să schimbăm ceva în lumea noastră lăuntrică. Fie chiar și prin durere.
Acest moment al umanității este un moment… personal. Putem decoda crizele colective doar la nivel personal, și de aceea marile transformări pot porni numai din interiorul nostru. În zadar așteptăm să schimbe ceilalți ceva, guvernul, UE sau Dumnezeu. Crizele ne obligă să privim în interior, să ne punem întrebări, să le răspundem și în cele din urmă să ieșim din confort pentru a crea o nouă realitate.
Este un timp foarte îndelungat deja de când Călătoria Inimii și Școala Maestrului Interior predau tehnologia lăuntrică a transformării vieții. Totul este despre a deveni conștienți și a schimba, a curge cu viața și a crea o nouă relație cu sine și cu existența. Atributul fundamental al acestui nou mod de a relaționa este conexiunea.
Conexiunea este opusul separării.
A ne reconecta cu ceilalți, cu existența, cu experiența reală a vieții, este a ieși din modurile vechi de gândire, de reacție, de emoție, este a scăpa fricii, furiei și vinovăției, este a trăi un grad mai înalt de Adevăr, Iubire și Frumusețe, de Pace și Armonie, este a crea în mod conștient realitate, pornind de la experiența conexiunii profunde a ființei cu tot ce există.
A fi conectați cu existența înseamnă a ne deschide. Și asta este un act de curaj, care anihilează frica, care ne eliberează din singurătatea orfanului, care spulberă sentimentul golului interior și al lipsei și astfel transformă profund felul în care ne trăim viața. Conexiunea este cel mai mare dar pe care ni-l putem face nouă, celor pe care-i iubim, și lumii în care trăim.
A trăi conectați înseamnă a recunoaște că legăturile profunde între noi și ceilalți, între noi și această planetă, între noi și univers. Conexiunea este un act mistic, de recuperare a Adevărului despre noi înșine și despre natura existenței. Iar asta schimbă prioritățile noastre, revelează ceea ce este cu adevărat important în viețile noastre și reașează felul în care trăim.
Cel mai important aspect, poate, este acela că deschiderea ce face posibilă această schimbare de paradigmă, nu numai că este în puterile noastre, dar este inevitabilă, oricât de mult timp ar dura, pentru că face parte din pulsația naturală a existenței. Pur și simplu, faptul că suntem conectați profund și că lumea este reflexia noastră, nu poate fi schimbat.
Adevărul este, simplu, ceea ce este. Poate fi ignorat, poate fi negat, dar nu poate fi schimbat. Momentul acesta al umanității, este unul de re-cunoaștere a Adevărului despre noi înșine și se manifestă prin necesitatea absolută a deschiderii, a conexiunii, a ieșirii din paradigma separării.
Când ne deschidem pentru a simți, când refacem conexiunea, Adevărul izbucnește în viețile noastre și schimbă totul. El este însoțit întotdeauna de celelalte atribute ale Ființei sau Existenței, care sunt Iubirea, Frumusețea, Armonia și Pacea. Pentru mintea liniară, din care s-a născut această lume așa cum o cunoaștem, acestea sunt doar niște concepte. Deschiderea le transformă din concepte în experiență și asta transformă întreaga viață a unui om.
Reconectarea cu propria Ființă, trăirea Adevărului, Iubirii și Frumuseții, creația conștientă de experiență umană a fost dintotdeauna scopul în Călătoria Inimii și Școala Maestrului Interior. Maestrul Interior este dimensiunea lăuntrică a fiecăruia dintre noi, care recunoaște acest Adevăr și care alege să trăiască pe măsura lui.
Lucrând cu transformarea interioară, Călătoria Inimii se transformă și ea.
Ar fi fost ciudat să rămână încremenită în proiect, nu-i așa? Această deschidere și această reconectare o trăim în primul rând noi înșine. Așa am ales să mutăm Centrul de greutate al Călătoriilor noastre mai aproape de Pământ și de Cer, mai aproape de natură și de pădure, mai aproape de nori, dar și de Adevăr, Frumusețe și Iubire. Întotdeauna am creat spații de experiență a acestor atribute fundamentale ale Ființei, și asta facem și acum, pentru noi înșine și pentru voi, cei care vedeți deja dincolo de granițele arbitrare ale dimensiunii orizontale.
Călătoriile noastre se mută în Paradis și capătă o nouă profunzime și o nouă anvergură, o nouă putere de transformare a vieții prin Revelație. Reconectați cu noi înșine, nu vom încerca să fim oglindirea exterioară a lumii, ci chiar sursa ei: lumea interioară a gândirii, a emoțiilor, a atitudinilor, a felului în care relaționăm. Iar cuvântul care reprezintă cel mai bine acest moment este Conexiune.
Noua paradigmă se naște acum și o nouă umanitate,
chiar în vreme ce sistemele vechii lumi se prăbușesc sub ochii noștri. Ele se prăbușesc pentru că au ajuns la capătul unui ciclu, și pentru că noi înșine suntem la capătul unei etape a devenirii noastre, ca ființe personale și ca ființă colectivă. Umanitatea trece pe un nou nivel de Conștiență, și asta transformă toate sistemele acestei lumi.
Urcați în vârful dealurilor noastre din Podișul Luncanilor, sub cer, practicând Conexiunea – care nu este decât un alt cuvânt pentru Iubire – continuăm să punem la dispoziția tuturor celor care simt ce se petrece, instrumentele simple și puternice ale Prezenței, menite să ne acordeze cu marile fluxuri și ritmuri ale Existenței. Psihologia orfanului, care nu-și poate recunoaște rădăcinile și Sursa, care încearcă cu disperare să umple golul interior cu orice, se sfârșesc acum. Iar noi suntem aici, pentru aceia care sunt pregătiți să iasă din durere, din frică, din izolare, pentru a crea o nouă emisie și a contribui la noua lume care se naște.
Cărțile și Călătoriile noastre – așa cum numim noi explorările menite să așeze un nou grad de conștiență – rămân mijloacele prin care contribuim la transformarea lumii și a umanității. Facem asta pentru noi înșine și pentru noi toți, pentru că suntem, cu adevărat, expresii ale unui singur Cer și a unei singure mame – Pământul. Ne aruncăm în această aventură extraordinară, a unei transformări fundamentale, conștienți fiind că dacă noi nu schimbăm, atunci Viața ne schimbă.
Mulți așteaptă finalul crizei virusului, dar aceasta este doar o nuanță a crizei generalizate a unei umanități rupte de sine și de Adevăr, criză care se manifestă în toate dimensiunile lumii pe care am creat-o după chipul și asemănarea noastră: economie, politică, societate, cultură… Criza virusului este vârful crizei în toate dimensiunile, inclusiv în cele mai personale dintre acestea.
Mulți așteaptă întoarcerea la ”normalitate”, întoarcerea la cercurile vicioase ale vechii lumi. Dar asta nu se va întâmpla, pentru că ceea ce se întâmplă nu este o criză pasageră, ci modul Existenței de a reseta lumea noastră interioară, prin zdruncinarea reflexiei sale exterioare. Câtă vreme sentimentul separării ne conduce viețile, vom încerca mereu să schimbăm în afara noastră lucrurile, să ne luptăm cu viața, cu situațiile și cu oamenii, cu sistemele și conjuncturile, fără să ne dăm seama că toate sunt oglinzi ale lumii noastre interioare. Iar crizele din viețile noastre se vor amplifica. Separați, rămânem prizonieri într-o lume ai cărei creatori suntem, de fapt.
Suntem Conștiință aflată în experiența trupurilor și a lumii. A venit timpul să ne amintim acest lucru și să trăim pe măsura acestui Adevăr.
