Chiar dacă mulți dintre noi – la niveluri chiar foarte profunde – am fost condiționați de frică, nu pare să fi avut curajul să o explorăm. Mai degrabă, am evitat-o. Nu ne-am aventurat, decât rareori, să avem o experiență directă cu frica, cu natura fricii. Și pentru că nu suntem conștienți cum lucrează frica, de cele mai multe ori o trăim precum o forță inconștientă ce ne conduce viețile.
De-a lungul anilor, lucrând cu mii de oameni, prin Practica Prezenței, am învățat că atunci când frica apare – fie că este frică de durere, frică de unele emoții, frică de boală, frică de bătrânețe, frică de moarte, frică de ceilalți – putem alege să o explorăm, mai degrabă, în loc să o evităm. Cum mă simt? Unde simt frica în corp? Ce senzații sunt prezente în corp acum când simt frică? Ce îmi imaginez? Ce gândesc? Iată câteva întrebări cu ajutorul cărora putem înțelege cauza fricii și ce are ea a ne învăța. Însă, din păcate, de prea puține ori ne oprim să ne punem aceste întrebări.
Energia fricii, în aceste ultime luni, a fost chiar foarte puternică.
S-a mizat foarte mult (nu comentez de către cine și de ce) pe puterea de seducție a fricii, în acest joc numit Covid. Reflectează tu acum, pentru câteva minute, la momentele în care ai simțit frică în lunile ce au trecut. Ce îți imaginai în acele momente? Ce senzații simțeai în corp? Ce gânduri gândeai?
Am fost foarte uimită să descopăr că oameni pe care îi consideram extrem de echilibrați și de puternici, au alunecat în frică, ducând-o la cote inimaginabile.
Dacă ne uităm cu mare atenție la întreagă constelație de experiențe pe care le numim frică, putem înțelege adevărata natură a fricii. Și când începem să facem asta, ne dăm seama rapid că … și frica trece, așa cum totul trece, că fără să simțim frica nu putem simți nici gustul curajului.
Am lucrat zilele trecute cu o tânără femeie care părea să fie paralizată de frică. Și-a creat o cutie imaginară în care, ani la rând, s-a tot vârât pentru a se proteja de frică. O întâmplare tragică, de curând, a făcut-o să conștientizeze că, în cutie ascunzându-se, frica doar s-a accentuat. Și astfel a venit către mine cerând ajutor și sprijin. Aveam de ales. Fie găseam calea ca ea să deschidă cutia și să iasă – și asta am ales mai întâi, dar fără succes – fie să intru în cutie, alături de ea, și o ajut să simtă profund efectele fricii – și asta a trebuit, până la urmă, să fac. Ce senzații însoțesc acum frica? Ce se întâmplă cu respirația ta? Ce fel de tensiuni și unde în corp apar ele? Ce povești înfricoșătoare, scenarii, imagini, idei, îți însoțesc frica? Au fost întrebări pe care le-am folosit pentru a o călăuzi.
Energia fricii părea de-a dreptul sufocantă pentru tânăra femeie. În timpul călătoriei ghidate, din timpul sesiunii de Atingere Terapeutică Integrală, pe care i-am oferit-o, și-a dat seama rapid că frica ei paralizantă era doar o anticipare a viitorului, o imaginație, nefondată în realitatea ce trăia acum în viața ei. I-am adus aminte de ce a spus Mark Twain pe tema asta: „Viața mea a fost plină de ghinioane teribile – multe dintre ele nu s-au întâmplat niciodată”.
Lucrând cu o minte înfricoșată este normal să simțim cum frica se accentuează, la început. Însă, încet, încet, cu răbdare și îngăduință, cu atenția pe respirație, și prin Practica Prezenței, la un moment dat putem simți că ne deschidem inima și cu a ei bunătate și compasiune îmbrățișăm mintea înfricoșată. Când alegem o atitudine deschisă și, în spațiul sacrul al inimii, ne rostim: „iată, simt frică”, „mi-e frică de…”, este deja un pas uriaș căci putem simți cum energia tensionată a fricii se înmoaie și se lasă cursă. Nu mai suntem total identificați cu frica. O putem vedea, simți, înțelege.
Doar din Prezență totală cu frica și din deschidere față de ea, cu ajutorul respirației atente, conștiente, cu blândețe și bunătate, din ascultare și acceptare, putem face alegeri noi în ceea ce privește cum să acționăm. Uneori, nu este deloc o dovadă de lașitate ci este chiar mai înțelept să ne retragem (din situații, relații, contexte, circumstanțe), alteori, în ciuda fricii, mergem înainte. Ne mai investind atâta rezistență în a ne opune fricii, avem mai mult curaj să ne asumăm riscul de a merge înainte. Orice ar fi.
Este în regulă să simțim frică. Practica Prezenței, Ascultarea Atentă, ne provoacă să învățăm să fim cu ceea ce este, așa cum este, atunci când este, atât cât este, și să ne deschidem pentru a vedea și a simți, cu sinceritate, ce suntem pregătiți să facem, și ce nu, pentru a trăi ceea ce vrem să trăim. Dacă tot evităm frica, atunci nu facem altceva decât să ridicăm ziduri, bariere, protecții, închizându-ne, astfel, în fața oricărei experiențe în care poate să apară sentimentul fricii. Doar că ne păcălim crezând că ne putem închide de tot. Numai că asta este imposibil să ne reușească, căci tot vom simți frică.
Trăim în această perioadă schimbări rapide pe multe niveluri ale ființei noastre.
Individuale dar și colective. Schimbările puternice, rapide, în modul vechi de gândire, în modul de viață, în structura socială cu care ne-am obișnuit, creează frică. Chiar frică existențială. Prin lucrul cu sinele, adică un parcurs de dezvoltare personală și colectivă, și aparținând unei comunități, putem învăța mai ușor să ne explorăm frica. Dacă, prin Practica Prezenței, conștiența este mai mare decât frica, atunci frica nu mai este cea care ne guvernează și ne conduce viața. Devine, pur și simplu, parte din viață. Frica vine, frica pleacă. Totul curge, în acest magnific joc cosmic numit viață, în acest dans al întrupării umanității noastre. A fi într-o comunitate cu oameni conștienți înseamnă că Prezența colectivă este mai mare decât procesul individual. Adică, spațiul lui „noi” este mai conștient decât procesul lui „eu”.
Intenția din care s-a născut Școala Maestrului Interior a fost aceea de a crea un spațiu conștient, în care încrederea, adevărul, transparența, libertatea, iubirea, compasiunea, vindecarea, să fie posibile. Chiar și pentru cele mai diferite … puncte de vedere. Poate că tu care citești acum ești deja în comunitatea noastră – Călătoria Inimii. Și pentru tot ceea ce aduci, prin a ta prezență, îți mulțumesc. Sau poate că – pentru a naviga prin aceste vremuri ce au nevoie de conexiune profundă între noi – vei alege să intri în oricare din comunitățile conștiente ce există acum în lume.
În Călătoria Inimii, de-a lungul anilor, prin sutele de experiențe, călătorii, ceremonii sacre, rituri de trecere, ritualuri, retreaturi, călătorii inițiatice, am învățat să devenim mai dispuși a ne asuma riscuri pentru că am renunțat să mai investim energia în a opune rezistență fricii. Am învățat, alături de oamenii pe care am avut privilegiu să-i călăuzim, că este în regulă să simțim frică.
Practica Prezențeine-a provocat, și continuă să o facă chiar și în cele mai neașteptate momente în viața de zi cu zi, să conștientizăm că sunt contexte și relații cu care suntem dispuși să fim, lucruri și creații pe care suntem dispuși să continuăm a le face, situații în fața cărora suntem dispuși a ne deschide. Indiferent de frica pe care o simțim. Dacă tot evităm frica, dacă tot dăm la o parte acest sentiment al fricii, considerându-l neplăcut și nedorit, atunci nu facem altceva decât să hrănim separarea, să îngroșăm măștile sufocante pe care ni le punem, să construim mecanisme de apărare și atac, să ne închidem din fața altor experiențe. Da, frica poate apare în orice situație, experiență, relație. Nu ne putem închide în cutii sperând că frica nu ne mai atinge niciodată. Nu numai că acest lucru este imposibil dar făcând asta ne limităm drastic modul de viață. S-ar putea ca asta să fie pe placul unora. Dar, oare, este modul de viață pe care tu îl vrei cu adevărat? Când hrănim frica, ne închidem inimile și ne blocăm accesul la vitalitate, la compasiune, la iubire, la creștere și evoluție.
Practica Prezenței, cu răbdare și curaj, zi de zi, în dimensiunea orizontală a realității ce trăim, ne ajută să învățăm a întrupa încrederea, ne ajută să ne deschidem, să ne liniștim compulsiunea minții, să simțim conexiunea cu mama pământ, să ne îmbrățișăm corpul atunci când este cuprins de senzațiile fricii – în loc să fugim de ea.
Practica Prezențeine învață cum să acceptăm curgerile puternice ale sentimentelor de care, în trecut, am tot fugit sau ne-am identificat total cu ele – frică, agresivitate, furie – și ne permite să le înțelegem sursa și să le dizolvăm cu bunătate și compasiune.
Tot prin Practica Prezenței și, mai ales, în comunitate, împreună cu cei asemenea nouă, deschiși, conștienți, dornici de a depăși vechile condiționări, învățăm să privim – fără critică și fără judecată – poveștile pe care ni le tot repetăm. Și prin puterea lui împreună, cu compasiune și încredere, să renunțăm la aceste povești care nu ne mai servesc acum. Au fost și ne-au servit până acum. Însă, dacă vrem să trăim altceva acum, a venit vremea să recunoaștem frica precum o poartă prin care trecem pentru a ne simți liberi. Și nicidecum a continua să o hrănim pentru a ne înrobi și mai mult.
Fie ca frica ce am trăit în aceste ultime luni, fiecare în felul său, să fie invitația noastră, a tuturor, de a trăi de acum înainte o viață plină de încredere și de iubire, de compasiune și recunoștință, de bunătate și îngăduință.
Am intrat într-un proces de renaștere și al inimilor noastre, odată cu mișcarea retrogradă a lui Venus. Îmi este deja dor de strălucirea ei cu care m-am obișnuit în săptămânile din urmă. Dar știu deja că voi fi pe Colina Lunii când Venus reapare pe ceruri precum o stea de dimineață. Abia aștept s-o văd în zori de zi, acolo pe Colina Lunii.
Poate că vom fi împreună, în această vară,
să ne bucurăm de Venus în zorii zilei pregătindu-ne să întâmpinăm Soarele ce răsare de după muntele lui Om. Guvernând principiul feminin divin, Venus ne încurajează cu a ei energie să mai rămânem în lentoare (sau să încetinim puțin, dacă ne-am turat deja motoarele ieșind, acum, din starea de urgență) și să apreciem partea frumoasă a vieții ce rezidă în simplitate și în Natură. Dar nu despre Venus simt să scriu acum ci să împărtășesc cu tine ceea ce este prezent în mine acum.
Zilele trecute m-am trezit brusc într-o amintire de acum 8 ani. Ceva ce atunci m-a durut foarte tare. Puteam să jur că am vindecat complet acea rană. Însă, ceva încă mai era bine ascuns într-o cută adâncă și umbroasă a inimii. Am ales să respir, atent, conștient, lărgindu-mi spațiul sacru al inimii și apoi să pot privi, cu compasiune, la acel moment de acum 8 ani.
Pe măsură ce respiram, privind cu îngăduință și compasiune la acel moment dureros, am simțit cum încep să mă eliberez. Abia apoi am putut să mă rostesc, fără să judec și fără să învinovățesc. O reconectare profundă cu vocea adevărului meu lăuntric, m-a ajutat să acționez cu multă iubire în loc să reacționez inconștient.
Răni vechi ale inimilor noastre, sunt acum aduse în lumina conștienței pentru a fi vindecate.
Răni ce țin de relații, relații cu ceilalți și, mai ales, relația cu noi însene, cu noi înșine, ne conduc către a (ne) ierta, a curăța, a transforma. Răni pe care le-am avut, de-a lungul anilor, în relația noastră cu banii, de asemenea ies la suprafață pentru a fi vindecate.
Te încurajez să te cobori în adâncurile tale, cu ajutorul respirației atente și conștiente, și să-ți întrebi inima despre aceste răni ce au nevoie să fie acum vindecate.
Vezi tu în tine acum, în aceste zile, ce poți rosti, curăța, ierta, vindeca – cu iubire și compasiune – din cele ce te-au rănit în trecut și țin de iubire, relații, bani, frumusețe. Ascultă-ți inima, privind în urmă. Fără judecată, fără învinovățire, dă-ți voie să vezi și să simți ce a rămas în tine nerostit, nevindecat, neiertat. Și ai curajul să cureți.
Dincolo de toate aceste nebuloase ce trăim acum, am sentimentul că ne apropiem de un moment de mare claritate. Că-l vom recunoaște, acest moment, sau nu, asta ține de fiecare dintre noi. Că alegem sau nu să plantăm semințe noi, cu încredere într-un nou mod de viață, cu încredere în acest nou ciclu pe care-l începem, la fel, ține de fiecare dintre noi. Pentru mine, acum, despre asta este. Despre a onora fiecare moment de claritate, de prezență. Toate sunt magice și contribuie la deschiderea inimii, chiar dacă sunt conștientă că întotdeauna este mai mult decât pare a fi, mai mult decât pot să înțeleg sau să percep. Uneori, nici nu mai contează ce și cât și cum percep, dacă-mi dau voie doar să fiu.
Trecerea de la starea de „urgență” la cea de alertă, și uriașa avalanșă de informații cu care suntem bombardați, pentru mulți amplifică nesiguranța, confuzia despre ce acțiuni sunt mai potrivite acum. Energia deziluziei este foarte prezentă. Da, ne deschidem inimile pentru a simți, pentru a ierta, pentru a vindeca. Și, totuși, pare greu să avem încredere. Însă fără de încredere nu este posibilă transformarea la care toți visăm. Iar pentru a ne re/conecta cu încrederea avem nevoie să învățăm a comunica, cu sinceritate, cu deschidere, fără să (ne) judecăm, fără să (ne) învinovățim.
Da, este extrem de important să învățăm să ne rostim adevărul însă la fel de important este să (ne) și ascultăm. Cu îngăduință, cu compasiune, fără judecată, fără învinovățire.
Dă-ți voie chiar acum să te asculți.
Conectează-te, în mod conștient, cu respirația ta, și deschide-te pentru a te asculta. Ascultă-te cu întregul corp. Corpul tău îți vorbește, mereu. La fel și Existența, în fiece moment, relație, context, îți vorbește. Ascultă! Dă-ți voie să simți ce ai, cu adevărat, nevoie. Ieșim, oare, cu adevărat din „lockdown” ? Care este adevăratul lockdown în care suntem?
Ascultă-te. Ascultă-i, cu atenție, pe ceilalți, fără a te grăbi să pui etichete, să emani judecăți, să învinovățești. Însă, pentru a putea face asta, ai nevoie să comunici, din deschidere și cu sinceritate, cu tine, cu corpul tău – pământul tău, cu gândurile tale, cu emoțiile tale. Cu inima ta pe care, am încredere, îți dai voie s-o simți mai mult în aceste următoare săptămâni în care ne reconstruim relațiile. Rostește, împărtășește, scrie, despre ceea ce simți când te asculți. Scrie-mi, dacă simți. Însă al tău jurnal este cel mai sacru spațiu în care îți poți curge simțirile.
Acum că ieșim din „lockdown” ne putem, oare, aprecia unii pe alții, deschizându-ne inimile și simțindu-ne cu adevărat? Toți am trecut prin tot felul de emoții. Fiecare a înțeles și a procesat așa cum a putut tot ce am trăit în aceste ultime luni. Vreau să cred că am toți am înțeles cât de valoroasă este această nevoie fundamentală – nevoia de conexiune umană – și că suntem dispuși să o recunoaștem a fi o prioritate în noul mod de viață pe care-l visăm. Fie că renunțăm la poziționări vechi, fie că dărâmăm zidurile în spatele cărora ne-am baricadat de teamă să nu fim răniți, fie că, dimpotrivă, resetăm unele limite în anumite relații, fie că avem curajul să ne deschidem inimile și să iertăm, toate acestea ne conduc la a recunoaște nevoia fundamentală de conexiune.
Aleg să cred că o putem valida, că o putem onora și celebra.
Conexiunea. Comuniunea. Comunitatea.
Pentru un altfel de ÎMPREUNĂ, onorând nevoia de conexiune.
Circul nebun pe care îl trăim toți în această perioadă, cu siguranță, are și menirea să ne direcționeze către a ne întrupa – cât mai profund și mai deplin – umanitatea. Eu așa aleg să văd și în asta cred total. Că suntem la o răscruce. Alegem umanitatea sau ne robotizăm. Pardon, vaccinăm. Pardon, chip-uim. Eu aleg umanitatea. Cred că tot ce se petrece acum este, de fapt, un adevărat ghid către un alt nivel de conștiență în care să ne construim viitorul. Însă asta cere curajul de a sacrifica ceea ce era cunoscut, de a renunța la dorința de întoarcere la „normalitate”, la ce ne era familiar, indiferent cât de provocatoare poate fi schimbarea. Cere curajul de a spune NU obligativității și privării de libertate. Cere curajul de a ne rosti drepturile și adevărul, cere curajul de a recunoaște manipularea în care se petrece tot acest circ nebun.
Salvador Dali – Burning Giraffedar ar putea reprezenta perfect adevărul… acestui moment
Care este Adevărul?
Nu știu cât ți-ai dat voie să te asculți, cu adevărat, în această perioadă de izolare, și să recunoști, cu sinceritate, că sunt în tine perspective moștenite, preluate, cu care nu mai rezonezi. Păreri, opinii, credințe, tipare de gândire, preluate din trecut, ce au nevoie acum a fi lăsate, curățate, transformate. Dacă chiar vrem să trăim altfel. Dacă nu, atunci ne merităm soarta. Ne prefacem că nu vedem manipularea. Ne vaccinăm. Pardon, ne marcăm precum vitele și continuăm să hrănim gândurile altora ce au fost create pentru a crește în noi frica.
Eu vreau să cred, și asta am tot scris și am tot rostit, că suntem din ce în ce mai mulți care au curajul să renunțe la vechile poziționări, condiționări, perspective, frici. Că suntem din ce în ce mai mulți cei care avem curajul să ne rostim adevărul. Poate că, până la urmă, n-o fi el ADEVĂRUL ultim, dar măcar ne rostim și nu ne ascundem sub măști în spatele fricii alegând compromisul.
Mulți au împărtășit cu noi, cu mine și cu Horia, în această ultimă perioadă, că sunt în punctul de a fi nevoiți să se desprindă de oameni cu care au colaborat, au creat, în ultimii ani. Da, pare că se rup relații, dar sunt acelea care au ajuns la o rezoluție. Puterea adevăratei comunități, se re/naște abia acum. Însă, atenție, este foarte important pentru sănătatea noastră, fizică, emoțională, mentală, să nu alunecăm în a gândi precum turma. Oricât de mult iubești comunitatea în care ești și pe care visăm a o crește, dă-ți voie să-ți simți propriul tău adevăr. Dacă toți spun ceva nu înseamnă că acela este adevărul. Dacă toată lumea îți spune că trebuie să faci într-un anumit fel nu înseamnă că nu există și alte moduri de a face același lucru.
Trăind cu bulversanta incertitudine
Care este, de fapt, adevărul? Ce să mai credem, din toată avalanșa de informați? Care mai de care mai FAKE. Și, uimitor, cu cât au mai mult adevăr în ele, cu atât aceste informații nu sunt share-uite. Nu au like-uri. Sau să fie oare faptul că ele nu mai ajung la toată lumea? Că sunt cenzurate? Care este, de fapt, adevărul? Chiar și informațiile care se contrazic par a fi toate adevărate. Ce să mai credem? Și, cu siguranță, în acest circ nebun vom continua a trăi în următorul an. Sau ani? Cum să ne dăm seama ceea ce este adevărat și ceea ce este minciună? Cum să ne dăm seama ce este onest și ce este manipulare, când chiar și manipularea pe față unora li se pare a fi ceva onest? Cum să știm dacă este doar o simplă opinie, părere, sau un fapt sigur, susținut cu dovezi clare? Nimic, sau prea puțin, pare să fie certitudine. Mai degrabă, în circul nebun ce-l trăim, personajul principal este îmbrăcat acum cu haina contradicției.
Libertatea este dreptul nostru
Cum ar fi dacă toți, absolut toți, ne-am opri acum de la a ne uita la știri și am ieși în stradă? Toți! Mii și mii și mii de oameni ieșim în stradă, ne îmbrățișăm și ne zâmbim, dându-ne voie să ne vedem și să ne recunoaștem umanitatea. Cum ar fi? Să renunțăm să mai ascultăm știrile, indiferent de sursa de la care ele provin, și doar să ne dăm voie să ne simțim. Fricile, emoțiile, grijile, îndoielile, să ni le conținem ÎMPREUNĂ și să nu ne mai grăbim să interpretăm sau să tragem concluzii bazate, bineînțeles, pe experiențe din trecut.
De ce să hrănim gândirea veche cum că … Românii nu sunt uniți. Românii sunt lași, ei nu ies în stradă. Românii se tem, sunt supuși … în loc să alegem o gândire nouă? Nu trăim acest circ nebun pentru a hrăni vechile condiționări și a întări frica irațională, ci pentru a recunoaște în noi puterea de a face altfel decât în trecut. Avem dreptul să ne întrupăm ÎNCREDEREA și acest drept nu ni-l dă nimeni. Este al nostru. Al fiecăruia dintre noi. Așa cum libertatea în gândire și în alegeri este, de asemenea, dreptul nostru.
Am tot scris despre Renaștere în această ultimă perioadă, conștientă fiind că nu putem, ca și umanitate, renaște continuând să hrănim vechile condiționări, hrănind frica ce conduce la boală și chiar moarte. Dacă ne focusăm pe statistici despre morți, atunci atenția noastră nu poate fi îndreptată către Renaștere. Și asta se vrea. Atenția noastră să fie îndreptată către ce ne menține în frică, în anxietate, în îngrijorare, în separare. Umanitatea noastră poate renaște doar dacă avem curajul să ne rostim, să ne păstrăm atenție pe încredere, pe viață, pe împreună. Să acționăm, în mod conștient, nu să rămânem – umili, înfricoșați sau nepăsători – în spatele măștilor. Putem înfrunta valurile de manipulare și dezinformare, de anxietate și control, de frică și îndoială, dacă alegem să rămânem verticali, integri și în încredere. Dacă alegem să rămânem împreună.
Tu alegi! Întrupează-ți autoritatea lăuntrică!
Din ce în ce mai mulți oameni ies în față și se rostesc din adevărul lor. Oameni care chiar cunosc sursele reale ale informațiilor vehiculate în mass media. Surse ce sunt expuse, cu mare curaj. Însă, din nou, ține de fiecare dintre noi să-și dea voie să simtă vibrația adevărului înainte de a crede orbește. Adu-ți aminte că tu ești creatorul gândurilor tale, că tu ești, în orice clipă, liber să percepi și să-ți creezi adevărul. Adu-ți aminte că ai libertatea de a alege să trăiești, cu demnitate și integritate, și nu doar să supraviețuiești cu capul plecat.
Tu alegi dacă hrănești frica sau îndrăznești să ridici capul și să-ți scoți masca. Tu alegi dacă pleci urechea la perspectivele altora sau dacă îți dai voie să simți adevărul în tine. Tu alegi dacă caști gura la toți cei care cred că știu ei ce-i mai bine pentru tine sau dacă, mai degrabă, îți întrupezi puterea de a recunoaște Adevărul. Tu alegi dacă recunoști adevărata natură a informațiilor, a știrilor și puterea lor de a manipula. Tu alegi dacă intri în jocul de a-ți da cu părerea și a te lupta să demonstrezi că ai dreptate. Tu alegi dacă ignori acest punct major de transformare, dacă te faci că nu simți energia acestui moment care ne provoacă să renunțăm la calcule, logică și tipare vechi de gândire și ne provoacă să avem încredere. Tu alegi dacă refuzi să vezi cât de mult suntem deja controlați. Tu alegi dacă continui să pleci capul și să faci precum se face că așa zic unii care știu ei ce este mai bine pentru tine.
Și mie îmi este foarte greu și pare să fie, uneori, extrem de provocator să rămân centrată când dialoguri lăuntrice se pornesc și nasc emoții tulburătoare. Ascultarea Atentă și Practica Prezenței, m-au ajutat să discern între ce mă atinge, ce mă agață, ce-mi apasă butoanele, ce mă aruncă în frică, și ce gânduri pot gândi pentru a crea încredere, liniște, pace, o nouă perspectivă.
Evoluția naturală a conștiinței noastre
Habar nu am ce și cum va fi în anii ce urmează. Pot doar intui că nu va mai fi o revenire la „normalitate”. Și, sinceră să fiu, asta mă bucură. Indiferent cât de greu și de provocator va fi, o adevărată renaștere a umanității noastre, poate avea loc în ceva cu totul nou. Oricât se încrâncenează unii să se întoarcă la ce a fost, iar alții – cei puțini și care se cred conducătorii planetei – oricât se străduiesc acum să ne controleze, ei pierd din vedere evoluția naturală a conștiinței.
În urmă doar cu câteva luni, ne-ar fi fost imposibil să ne imaginăm că acum vom trăi ceea ce trăim. Schimbări uriașe se pot produce într-o clipă. Această uriașă transformare, în care suntem toți, are nevoie de contribuția fiecăruia. Nu ne mai putem întoarce la „normalitate”. Vechiul trebuie lăsat să moară. Noi valori, noi perspective, noi priorități. Un nou mod de a ne trăi viața. Ca și indivizi dar, mai ales, ca și comunitate.
Dar nu un mod de viață impus de cineva. Oricine ar fi acel cineva. Că o fi unul care crede că omenirea toată trebuie vaccinată. Că o fi altul care crede că planeta trebuie înconjurată de o încrengătură de sateliți. Că o fi un altul care crede că dacă ne cenzurează mesajele ne poate și închide gura. De fapt, de unde știm că nu sunt și aceștia niște biete marionete la cheremul acelora care pierd din vedere că putem sta verticali, în integritatea noastră, recunoscându-ne puterea de creatori și onorând cursul natural al evoluției conștiinței?
Provocați suntem toți, în diferite feluri. Ceea ce mă provoacă pe mine, cel mai mult, este să văd la foarte mulți oameni – care ar avea, cu adevărat, putere să facă ceva – în ce moduri grotești manifestă frica de a ieși în față. Frica de a se rosti. Frica de a refuza ceea ce-i conduce, inevitabil, la compromis. Însă, aleg să rămân cu focusul pe cei care au curajul să se rostească, să-și asume responsabilitatea propriei sorți, refuzând compromisul.
Profundă recunoștință, eman acum, pentru toate aceste voci care au avut curajul să se rostească refuzând să fie controlate de frică. Și eman compasiune față de cei care, deși simt vibrația adevărului în aceste curajoase rostiri, preferă să arunce cu vorbe grele și judecăți. Frica este cea care-i guvernează. Compasiunea, am încredere, poate dizolva această frică. Însă, dincolo de toate, revin acum la întrebarea de mai sus. Care este, de fapt, adevărul? Când atâtea păreri și opinii și informații sunt turnate peste noi, care este, de fapt, adevărul? Nu cred că acum, în acest moment, putem spune că există un singur adevăr. Trăim ceva uriaș. ADEVĂRUL este unul complex. Ni se dezvăluie pe măsură ce ne deschidem să-l primim, ancorându-ne în încredere.
Am simțit nevoia să împărtășesc cu tine toate acestea, asumându-mi responsabilitatea propriului meu adevăr și a perspectivei mele asupra a ceea ce trăim. Un circ nebun. Da, îmi vine să ies în stradă și să dau jos măștile tuturor, să pup și să îmbrățișez pe toată lumea. S-ar putea chiar să o fac poate chiar acum când ieșim în stradă să spunem NU împotriva obligativității vaccinării. Nu cred că mă arestează cineva, pentru pupături și îmbrățișări.
Vibrația adevărului
Cu adevărat, habar nu am care este Adevărul. Pot doar să-mi dau voie să simt și să împărtășesc cu tine ceea ce simt. Iar când îi simt vibrația – adevărul are o inconfundabilă vibrație -, atunci când citesc ceva despre acest circ nebun în care suntem acum, să am curajul să dau mai departe. Și să am încredere că, la rândul tău, îți oferi timp pentru a simți vibrația adevărului. Și mai pot să-mi dau voie să curg cu Existența fără să mă împotrivesc crezând că eu știu mai bine sau încercând să controlez ceva. Totul curge. Totul vine. Totul pleacă. Flexibilitatea, în această perioadă, este prețioasă. Iar izolarea și separarea ne distrug. La ce bun că ieșim din izolare acum dacă tot nu ne îmbrățișăm și nu ne atingem? Vă provoc să ieșim și să ne îmbrățișăm în stradă.
Nu știu cum a fost la tine această perioadă de izolare. Poate că a venit cu odihnă și cu idei noi, cu reașezare în dinamica familiei, cu creativitate și perspective noi și proaspete. Poate că nu. Poate că, dimpotrivă, pentru tine a fost cu multă frică, anxietate, rupturi. Tu știi. Poate că a fost și cu unele și cu altele. Cu de toate. Căci în acest circ nebun a fost cam cu de toate și pare că show-ul continuă.
Deznodăm, împreună
Astăzi am trăit sentimentul că-mi deznod o gândire încâlcită despre toate acestea ce ne sunt prezentate în circul nebun în care jucăm toți. Am simțit că am responsabilitatea să-mi onorez dreptul la propria mea „opinie” și la adevărul meu. Acesta este, așa cum l-am putut împărtăși acum cu tine. Că o fi el, adevărul meu, în acord cu al tău sau nu, habar nu am. Sigur însă nu este în acord cu al celor ce se dau cu sateliții sau care se chinuie să ne subjuge marcându-ne cu vaccinuri ce condamnă la sclavie. Vom continua, am încredere, să deznodăm și să scoatem în lumina conștienței multe din cele ce ne-au fost ascunse sau ne-am prefăcut că nu vedem și nu știm. Am ales să scriu ceea ce simt, relaxându-mă în claritatea ce o percep acum.
Nu pretind că am dreptate sau că știu eu ce și cum este mai bine. Doar am simțit să împărtășesc cu tine. Dacă simți să îmi răspunzi, fă-o. Primesc, cu drag, gândurile tale. Oricare ar fi ele despre acest circ nebun ce trăim toți acum. Sunt foarte conștientă că fiecare percepe și procesează totul așa cum poate. Nimic de judecat sau criticat. Însă, eu te invit să-ți dai voie să fii în deschidere față de multiplele perspective posibile. Nu este doar așa sau așa. Poate fi și așa și așa. Și te mai încurajez să rămâi în deschidere față de surprizele ce au să vină. Sunt convinsă că vom trăi multe la care nici nu ne putem gândi acum. Fără o atitudine deschisă, s-ar putea să ne lovească rău unele din aceste inimaginabile „surprize”.
Nu putem controla ce vine dar felul în care răspundem, DA, este în puterea noastră.
Transcendență înseamnă a include și a merge mai departe. Nu înseamnă a nega și nici a ignora. Ceea ce negăm sau ignorăm, persistă. Ceea ce transcendem, trebuie mai întâi să acceptăm, ca să putem include.
Horia & Elena Francisc Țurcanu
O privire la lumea acestui moment dezvăluie ceea ce este de acceptat.
O lume alcătuită după chipul și asemănarea noastră, întemeiată în separare. Ne credem separați de ceilalți, de pământ, de cer, de lumea noastră interioară și de existență. Am uitat că toate fac parte din noi.
Prin urmare, lumea pe care am construit-o ilustrează perfect această perspectivă fracturată. Sistemele sociale, politice și economice sunt oglinzile cele mai semnificative. Ruptură între oameni, apoi între aceștia și reprezentanții lor care guvernează de fapt în numele unor structuri financiare. Iar aceste structuri financiare dețin de fapt pământul, apa, aerul și orice resursă care aparține tuturor.
Distanța psihologică între noi și existență este aceea pe care o manifestăm în structurile cărora le dăm viață de jur-împrejurul nostru. Nu simțim că facem parte din existență, nu simțim că pământul este o parte din noi și noi din el, nu simțim că aerul și lumina și faptul că suntem împreună aici sunt daruri inestimabile.
Această indiferență a făcut posibile straturi nenumărate între noi și marele rest.
Cumpărăm apă la sticlă și plătim taxe pentru aer curat. Plătim pentru relații virtuale între noi, căci am ajuns să ne temem de adevăratele relații. Am creat un sistem economic în care adevăratele valori sunt deținute de 1% din oameni, în vreme ce restul de 99% au primit niște hârtii sau nimic.
Rupți de noi înșine, de ceilalți și de Adevăr, rătăcim ca o turmă dezarticulată urmând reperele înfipte în pământul tot mai uscat, de aceia care conduc lumea. Aceste repere sunt indicatoare ale fricii. Pentru că ne temem să pierdem nimicul care a rămas, urmăm traseul indicat către un nimic și mai total. Nu este un traseu al salvării, ci al distrugerii și al controlului absolut. El conduce către pierderea oricărei libertăți, a oricărei frumuseți și, mai ales a Adevărului despre noi înșine și despre această planetă splendidă.
Adevărul acesta uitat este simplu: nu suntem separați unii de ceilalți, și nici de pământ și de cer.
Noi suntem sursa absolută de energie a acestei lumi, prin noi curge în această realitate puterea creatoare a divinității, și de aceea noi suntem aceia care hrănim cu energia noastră toate mecanismele acestei lumi. Guvernele și băncile, multinaționalele și organizațiile națiunilor unite (ce ironie!), armatele lumii și universitățile lumii sunt puse în mișcare de oameni. Adică de noi. Nimic din toate astea nu există fără ca noi să suflăm energia sursei interioare în ele.
Acesta este motivul pentru care trebuie să rămânem o turmă inconștientă de 99%, în vreme ce 1% nu au altceva de făcut decât să înfigă în pământ indicatoarele fricii, care să ne spună pe unde să mergem. Trebuie să credem în continuare că suntem în pericol și doar ei ne pot salva. Trebuie să credem în continuare că suntem separați unii de alții, pentru ca să nu avem încredere și să putem fi manipulați. Trebuie să credem în continuare că cerul nu există și că suntem doar niște nenorocite de accidente biologice ale pământului, doar pentru a nu descoperi ceea ce suntem cu adevărat: motoarele acestei lumi.
Dacă ne-ar trece prin cap acest lucru, am putea să punem în discuție totul. Dacă am deveni conștienți că noi suntem expresia ultimă în care curge pământul și cerul pentru a modela realitatea acestei dimensiuni, atunci poate că am transcende nebunia, violența, distrugerea, nedreptatea, manipularea.
A transcende, ziceam, este a include și a merge mai departe. Trebuie mai întâi să acceptăm că toate acestea oglindesc propria noastră ruptură de realitate. Că e despre noi, nu despre ei. Astfel, recunoscând că e despre noi, putem schimba, în interiorul nostru, atitudinea față de realitate. Și abia asta schimbă realitatea.
A lupta împotriva unor aspecte ale lumii, câtă vreme nu le schimbăm în noi înșine, nu are nici un efect.
Acesta este momentul de transcendență la care se referă titlul acestui text.
E timpul să acceptăm faptul că noi înșine am creat separare, prin felul în care am fost învățați să gândim, între diferitele niveluri ale propriei noastre ființe, între noi și ceilalți, între noi și existență. Doar așa vom putea merge mai departe și schimba această situație. Acesta este începutul unei imense schimbări a lumii în care trăim. Începe cu fiecare dintre noi.
Instrumentele acestei transformări prin transcendență sunt de mult timp aici. Am scris mii de pagini, am creat sute de călătorii interioare, mii de oameni au adulmecat deja calea sacră a redescoperirii adevărului despre sine. În lume, alte mii de oameni exprimă deja această cale în diferite moduri, pentru ei și pentru ceilalți.
Acum este momentul unui act de încredere în această Cale. Și în același timp un act transcendent.
Așa am hotărât să facem noi înșine un pas important, care reprezintă chintesența întregii noastre filosofii față de acest moment al umanității.
Ne mutăm din marele oraș care ne-a fost casă un timp foarte îndelungat, în munți, mai aproape de pământ, natură și cer, mai aproape de noi înșine și de sursa a tot ceea ce am creat până acum. Odată cu noi se mută Școala Maestrului Interior și Cărțile Maestrului Interior, călătoriile, meditațiile, ideile și viziunile noastre. Este un act de încredere în ceea ce suntem și facem, un act transcendent pe un nou nivel de experiență a vieții, în acord cu lumea noastră interioară, din care s-au născut toate acestea.
Acest act se referă la ceea ce suntem, la identitatea pe care ne-o asumăm. Întotdeauna, ceea ce facem derivă din ceea ce suntem, și nu invers. Această alegere schimbă nivelul de experiență și de exprimare a noastră în această lume. Cărțile pe care le scriem devin altfel, meditațiile ghidate de noi se transformă, la fel articolele, retreat-urile și programele online, Școala Maestrului Interior merge pe un nou nivel de claritate, profunzime și Adevăr…
Ruptura noastră interioară a creat lumea așa cum o cunoaștem. E timpul să o vindecăm. Noi, și noi toți. Acest pas ne conduce mai aproape de Existență, de natură, de păduri și munți și cer, mai aproape de noi înșine și de Adevăr. Astfel, în creațiile noastre se scurge o nouă Frumusețe, Pace și Putere pe care le împărtășim, pentru totdeauna cu voi. Marile creații, purtătoarele Adevărului, sunt pentru totdeauna.
Suntem una cu Existența, cu Dumnezeu sau oricum ați vrea să numiți ceea ce Este de jur împrejurul nostru. N-am fost niciodată singuri, deși am crezut mereu acest lucru. Dimensiunea densă a existenței, din care face parte această lume, este un spațiu sacru și sigur, în care învățăm să creăm realitate și să folosim imensa putere creatoare pe care am primit-o în dar la nașterea noastră din Întreg. E un fel de workshop divin pentru creatori. Învățăm să ne asumăm Puterea și nu am putea face asta fără să ne confruntăm cu rezultatele gândurilor, poziționărilor și acțiunilor noastre. În asta constă workshop-ul divin și pentru asta suntem aici.
Momentul de transcendență este acum.
Crizele umanității sunt crize de transformare, în care putem alege din nou trecutul, sau putem trece clasa. Și acum examenul este transcenderea rupturii interioare care ne-a separat de existență. Este un examen de … maturitate a gândirii care va schimba complet această lume și pe noi toți.
Alegerea noastră de a ne îndepărta de energia fracturată a orașului și a merge mai aproape de natură, de sursă, de existență, are legătură cu acest moment al nostru, ca ființă personală și colectivă. Consacrarea noastră, aceea de a trăi noi înșine cât mai profund acest proces și de a împărtăși întreaga noastră experiență, până când toți oamenii vor descoperi în interiorul lor Adevărul, Iubirea, Frumusețea și Pacea, rămâne neclintită.
Ne mutăm în paradis. Atributele fundamentale ale existenței enumerate mai sus, vor curge în creațiile noastre și vor ajunge, ca întotdeauna la voi. Vă mulțumim pentru drumul parcurs împreună până aici. Mergem de-asemeni împreună, mai departe, pe un nou nivel de experiență și conștiență. Lumea se schimbă prin noi.
Obișnuită fiind cu sesiunile de Atingere Terapeutică Integrală , nu credeam că pot trăi astfel de experiențe și online. Prefer de o mie de ori sesiunile live, în carne și oase, dar recunosc sincer că în unele situații, în unele contexte, sesiunile online pot face și ele minuni.
Lucrând, de curând, cu o femeie care spunea că are dureri mari,
i-am sugerat să începem cuo meditație pentru dizolvarea durerii. O meditație care includea și curgerea atenției prin corp, până când întregul corp va fi fost simțit și examinat cu ajutorul respirației conștiente și cu atenția, toată, întoarsă pe senzațiile prezente. Am condus-o în fiecare zonă a durerii pentru a putea identifica singură dacă ceea ce simțea era durere sau era frică.
A intrat în experiență plângându-se de mari dureri în diferite părți ale corpului. Dar, pe măsură ce a început să își asculte, cu atenție, fiecare parte a corpului, lăsându-se călăuzită de a ei respirație și de vocea mea, a putut recunoaște că multe din cele ce le numise „durere” erau, de fapt, frici. Și, mai ales, o imensă frică de schimbare care se manifesta precum durere fizică în corp. Iar durerea fizică, reală, era înăbușită, rapid, cu o dorință ca starea să dispară. O imposibilitate de a sta, în conținere, în compasiune, cu durerea. La sfârșitul sesiunii, femeia a spus: „Felul în care reacționez la durerea din corpul meu este o reflexie în miniatură a întregii mele vieți.”
M-a impresionat observația ei și m-a făcut să mă gândesc că felul în care reacționăm acum, fiecare dintre noi, la ceea ce se petrece în lume este, de fapt, o reflexie în miniatură a întregii noastre vieți de până acum.
Împărtășesc acestea acum cu tine, prieten drag, invitându-te să ai mai multă blândețe în relația ta nu doar cu durerea fizică, dacă cumva ea este acum prezentă în corpul tău, ci și cu emoțiile de orice natură ar fi ele.
Însă, înainte de a dizolva durerea, e important să ne deschidem în fața ei.
Și putem face asta doar deschizându-ne inima și emanând compasiune pentru ceea ce simțim. Iar cu pași mici, să recunoaștem dependența minții noastre de control, atacurile și apărările ei înfricoșate. Frica pare că a fost „virusul” cel mai mare în această perioadă de lockdown. Tot ea, frica, este cea care a condus și la multă durere fizică, la rezistență, la suferință. Frica și inconștiența. Dar aceasta, inconștiența, este alt subiect asupra căruia, cu siguranță, am să revin.
Acum să rămân la frică. Ea are capacitatea de a ne închide, de a ne izola, de a ne arunca în reacții, în motivații compulsive. Dar tot ea, frica, are și capacitatea de a ne reaminti că am ajuns la limita noastră, că ne apropiem de un teritoriu neexplorat. Încleștarea ei ne ajută să realizăm că răspunsul potrivit este să ne abandonăm cu blândețe, să o recunoaștem, să intrăm în ea cu compasiune, să devenim una cu ea, astfel încât să trecem dincolo către percepții noi, oricare ar fi adevărul.
C.S.Lewis spune în prefața cărții The Problem of Pain„când se naște durerea, un pic de curaj ajută mai mult decât multă cunoaștere, un pic de compasiune umană ajută mai mult decât mult curaj, și cea mai mică nuanță din iubirea lui Dumnezeu ajută mai mult decât toate.”
Cum am putea oare simți iubirea lui Dumnezeu când suntem în închidere, în izolare, în frică, în neîncredere?
Fiecare săptămână, dacă suntem conectați cu ritmul lunar, vine cu un dar, cu o provocare și cu o anumită semnătură cosmică. Cu o anumită energie. Darulacestei săptămâni este… ASCULTAREA.Fără a învăța să ne ascultăm, cu atenție, nu putem simți și emana compasiune. Fără ascultare, nu ne putem, cu adevărat, vindeca, transforma. Nu putem evolua.
Iar în acest proces de vindecare uriaș, în care ne aflăm toți, la nivel global, în această Călătorie Mistică în care ne aflăm acum, ca și umanitate, avem toți, și fiecare în parte, mare nevoie să ne ascultăm vocea lăuntrică, dincolo de frică, avem nevoie să ne deschidem pentru a asculta și auzi vocea lui Dumnezeu care ne vorbește, de multe ori, prin ceilalți.
Semnătura cosmicăa acestei săptămâni pare să fie o cerință către noi toți de a rămâne stabili. Centrați. Conștienți că nimeni nu ne poate obliga la nimic. Conștienți că putem spune NU. Centrați și înrădăcinați în propria încredere și putere creatoare. Putem renaște, împreună, construind pe baze noi și lăsând la o parte ego.ul sau, de ce nu, punându-l la treabă. A fi în slujba marii transformări, iată adevărata misiune a ego-ului ajuns la maturitate. Iar provocarea acestei săptămâni ar putea fi să alunecăm în a cerși atenția. Poate că și această tendință, de a cerși atenția celorlalți, este doar o identitate mai veche a ego-ului pe care o putem dizolva, o putem vindeca prin compasiune.
Lună Plină din aceste zile ne oferă,
dacă ne permitem să ascultăm și să simțim și să primim, o energie a curățării, o energie ce insistă să scoată la suprafață lucruri și aspecte care nu ne mai servesc, dureri și frici care ne țin pe loc, în stagnare, în vechi. O energie a noului început. Odată ce acest lockdown se mai relaxează, căci așa pare să vină vorba de la domniilor lor, fie să nu ne grăbim în a ne întoarce la „normalitate” ci, mai degrabă, să continuăm a ne oferi timp și a crea spațiu pentru ascultarea sentimentelor și emoțiilor ce am trăit în ultimele săptămâni, și onorarea alegerilor ce am făcut în această pandemie a fricii.
Transformarea este posibilă!
Cu adevărat, este posibil să ne transformăm modul de viață. Trăim toți, chiar acum, energia noului început, contribuind la marea transformare chiar și prin simplul fapt că alegem să ne ascultăm cu mai mare atenție pe noi înșine, să-i ascultăm și să ne străduim să-i înțelegem pe ceilalți (asta nu înseamnă să fim și de acord cu ei). Contribuim la marea transformare a umanității făcând alegeri noi, gândind altfel decât în trecut, recunoscând că nimeni și nimic nu ne poate obliga să facem ceva împotriva voinței noastre. Contribuim la marea transformare chiar și dacă avem curajul să recunoaștem pentru ce preferăm, uneori, să ne lăsăm manipulați. Ce frică se ascunde în spatele acestei acceptări a manipulării? Putem, oare, vindeca prin compasiune această frică sau alegem, întorși la „normalitate”, să o hrănim până ajunge să devină durere fizică?
Poate că ne-am spălat pe mâini deja prea mult în ultimele săptămâni și merită să ne spălăm acum, cu mult mai multă atenție și compasiune, spațiul interior în care recunoaștem că în spatele durerilor, de multe ori, este frica.
Poate că în contextul pe care-l trăim acum, dincolo de frici și îngrijorări, ne dăm voie să simțim că transformarea personală este, cu adevărat, precum o călătorie sacră ce merită toată atenția noastră. E atât de evident acum că procesul de transformare și de vindecare este, deopotrivă, personal și colectiv, în dimensiunea globală în care se petrece experiența ce-o trăim toți. Experiență care are o importantă dimensiune mistică.
Am ghidat multe Călătorii Inițiatice și Ceremonii Sacre, în ultimii 17 ani.
De-a lungul anilor, cu fiecare călătorie, cu fiecare ceremonie, conștientizam că momentul în care începea, cu adevărat, călătoria nu avea de a face cu data sau ora la care ne porneam. Altul era momentul în care „inițierea” începea. Și, de asemenea, oricât aș fi plănuit în detaliu întreaga călătorie, habar nu aveam, până la urmă, ce avea să apară pe drum. Căci drumul nu era niciodată doar fizic ci, de fiecare dată, și lăuntric. Așa că am învățat să curg cu ceea ce Existența îmi oferea, conștientizând, din ce în ce mai mult, că întotdeauna îmi servea. Oricât de dureros și de provocator era uneori. Îmi servea atât mie cât și întregului grup, chiar dacă, de multe ori, nu toată lumea din grup putea vedea sau simți, că durerile și provocările vin pentru a ne ajuta să ne vindecăm, să evoluăm. Provocări, menite să ne smulgă din zona de confort. Provocări menite să ne zdruncine vechile tipare de gândire și comportament, vechile credințe. Provocări menite să ne dărâme sistemele pe care le-am crezut a fi solide.
Orice călătorie inițiatică, sacră, ce am călăuzit vreodată în toți acești ani a avut în ea mai multe dimensiuni. Cea terapeutică, cea spirituală, cea trans-generațională, cea transpersonală și cea integrală, au fost întotdeauna prezente. Dar și dimensiunea concretă – cea cu învățături simple, clare.
La nivel global, contextul pe care îl trăim acum are toate aceste dimensiuni, pentru că este, cu adevărat, precum o călătorie inițiatică, o ceremonie sacră, experiența în care suntem.
Poate că pe mulți nu-i interesează acum, atât de mult, dimensiunea terapeutică a acestui proces.
Însă ea este prezentă. Și nu avem cum s-o ignorăm. Toți avem acum, fiecare în felul său unic, oportunitatea de a vindeca o traumă personală, în contextul prezent. Căci ies la suprafață răni vechi, frici și emoții pe care poate nici nu credeam că le avem. Putem vindeca însă nu doar traumele personale ci și pe cele colective. Ca și Umanitate, avem o traumă colectivă. Și schimbarea conștientă a fiecăruia dintre noi, a modului nostru de gândire, de comportament, de viață, conduce la vindecarea traumei colective.
Dacă încă nu ți-ai dat voie să te uiți, cu sinceritate și cu deschidere, înlăuntrul tău, în aceste ultime săptămâni de mari provocări, tot sperând „să treacă cât mai repede și să revenim la normal”, te încurajez să îți oferi timp și să privești, cu adevărat, în tine. Căci „la normal” nu mai revenim.
Te invit să te așezi cu aceste întrebări, conectându-te cu respirația ta, o respirație pe care o poți transforma într-o Respirație Conștientă, CHEIA:
Ce simt că este adânc înlăuntrul meu și știu că a venit momentul să transform acum? Am tot amânat, poate chiar ani la rând, dar acum știu că e musai să schimb. În ciuda fricilor, pot simți gustul curajului. Ce fel de persoană vreau să fiu, cu adevărat, de acum înainte în lumea în care trăiesc? În ce direcții ale vieții mele aleg să pun mai multă generozitate, bunătate, îngăduință, frumusețe? Pot lăsa jos masca, butaforia, alegând să-mi rostesc adevărul? Pot renunța la grabă, la nerăbdare, la incapacitatea de a (mă) asculta cu atenție, alegând, mai degrabă, să cultiv răbdarea, liniștea, ascultarea atentă, compasiunea? Pot îndrăzni să simt că esența mea este iubire și să rămân cu atenția în emanația inimii care îmi arată ceea ce ne unește și nu ceea ce ne separă? Pot cultiva ÎNCREDEREA, recunoscând-o ca fiind o creație interioară pe care nimeni și nimic, nici o forță întunecată, malefică, 5G-ică :)) , nu mi-o poate lua?
Ceva din tine are nevoie, chiar acum, de transformare. Altfel, nu ai fi aici, acum, în aceste vremuri. Valabil și pentru mine. Nu aș mai fi aici, acum, dacă nu aș mai avea ceva de transformat.
În Călătoria Inimii, direcția Practica Puterii Feminine, este cea în care mi-am turnat energia creativă, onorând renașterea marelui principiu feminin de care are nevoie întreaga umanitate aflată acum în acest tulburător proces de vindecare. Nu pretind că știu „mai bine”, „mai mult”, ci, doar simt că pot împărtăși din a mea vastă experiență și că, întotdeauna, o fac cu inima deschisă.
O temă majoră, la această Lună Plină, este aceea de a avea curajul să ne înțelegem și să ne comunicăm sentimentele.
Conflictele interioare între gânduri și sentimente apar mereu, când nu reușim să le înțelegem și să le comunicăm. Și asta duce la confuzie, la tensiune, la anxietate.
În aceste următoare zile ce preced Luna Plină, ne putem rătăci în argumente și neînțelegeri, dacă uităm de Respirația Conștientă – CHEIA. Ține de fiecare să își folosească, cu înțelepciune, puterea și inteligența emoțională, intuiția, ce – la Lună Plină – ajung la apogeu. Cu cât avem curajul să ne oferim mai multe momente de liniște și ascultare, cu atât putem descoperi ceea ce a tot cauzat tensiune, dizarmonie, negativism.
Indiferent ce alegi, am încredere că îți onorezi procesul de vindecare și evoluție chiar și prin simplul gest de a-ți oferi un moment de liniște, de tăcere, de ascultare interioară. Întreabă-te: Ce îmi spun sentimentele mele? Ce mă reține încă să fac schimbarea la care am tot visat?
Nimic și nimeni, absolut nimeni, oricât de mulți bani ar avea sau oricât de multe arme 5G sau de orice tip, nu ne poate fura resursa interioară numită încredere în puterea noastră de creatori. Sunt deja foarte mulți oameni care se angajează acum într-un proces conștient de Conexiune cu Sine, un proces de transformare, de Vindecare prin Compasiune. Însă, îți poți imagina ce viitor am crea, în ce realitate și ce viață am trăi, dacă am fi din ce în ce mai mulți oameni care cultivă ÎNCREDEREA – o creație interioară ? O viață în încredere, în strălucire, în frumusețe, în adevăr, în ÎMPREUNĂ. Putem blestema acest context în care suntem, temându-ne și îngrijorându-ne, jucându-le jocul celor care se cred în control….
SAU
…putem simți – în ciuda provocărilor – că suntem în mijlocul unei Ceremonii Sacre, a unei Călătorii Inițiatice, și, că ține de noi și al nostru curaj, ce elemente mistice, vindecătoare și transformatoare, cultivăm. Putem, ReNaște. Înțelegând cum am ajuns aici – prin ce tipare de gândire și comportament, prin ce acțiuni sau non-acțiuni – și cum să facem și, mai ales, să fim, pentru a nu mai ajunge în acest punct. Eu chiar cred că ne putem îmbarca într-o nouă aventură ce ne duce, ca și umanitate, pe un nou nivel de Conștiență. ÎMPREUNĂ, însă!
Nici nu știu care este cuvântul cel mai potrivit cu care să pot descrie ce reieșea din a lui împărtășire. Se simte, pur și simplu, năpădit, copleșit, sugrumat chiar, de toate aceste uriașe schimbări.
Dacă i-aș fi răspuns: noi toți ne simțim în felul acesta în această perioadă sau eu mă simt și mai copleșită decât tine, nu s-ar fi simțit auzit și nicidecum ascultat.
M-am așezat să îl ascult, cu atenție și dintr-o atitudine deschisă.
Businessul lui ajunsese să înflorească cu noile proiecte ce obținuse și cu noua echipă pe care o avea. Se bucura, la începutul acestui an de prosperitate și de noi contracte la nivel internațional. Totul acum pare însă că se prăbușește. Am nervii întinși la maxim, trăiesc emoții și un sentiment de panică cum n-am simțit în viața mea până acum și nici nu știu de unde am avut curajul să te sun, AmmaRa. Dar, pur și simplu, mă tem că nu mai fac față.
Poate că nu ești un CEO ca și acest bărbat care a avut curajul să mă sune și să-mi ceară sprijinul, dar nervi întinși la maxim poate că și tu ai. Indiferent de funcția în care ești, sau nu mai ești, de rolul pe care-l joci acum în dinamica familiei în care ies la suprafață toate cele ce au fost ținute sub preș. Nervii tăi sunt, din varii motive, roluri și emoții, întinși la maxim. Poate că erai și tu pe punctul de a-ți reîncepe viața, având din nou curajul să intri într-o nouă relație – așa cum a împărtășit cu mine una din femeile aflate în călătoria Renaște-te Femeie! – și, acum, cu izolarea obligatorie pare că pierzi iarăși totul.
Toți suntem afectați, da, într-un fel sau altul. Este chiar aiurea să spunem „unii mai mult, alții mai puțin”. Pur și simplu, dincolo de ce se vede la suprafață, la niveluri profunde, suntem toți afectați de vremurile volatile ce trăim.
Valuri. Valuri. Valuri: când ne simțim ușurați că stăm acasă și că nu mai avem programele încărcate ce aveam, bucurându-ne că ne desprindem de obiceiurile ce hrăneau consumismul inutil; când, dintr-o dată, tot acest sentiment de ușurare, pur și simplu, se năruie.
Te înfurii pe ceva ce pare să nu aibă niciun sens. Ca apoi, dintr-o dată, să te bușească plânsul sau să simți epuizare, oboseală maximă. Îți propui să creezi claritate și, când colo, nu poți gândi clar nici măcar câteva minute. Îți promiți că faci curat și creezi liniște ca apoi să te trezești că te pierzi în nesfârșite scrolling-uri, obsesive chiar, pe canalele social media sau de știri. Pare că nu mai ai control absolut deloc pe degetele tale. Dependență. Obsesie. STOP IT, zice o voce. Da, de unde? Scroll. Scroll. Scroll. Apoi, sentimentul vinovăției că ai pierdut timp prețios din viața ta citind doar… păreri, opinii, știri injectate cu falsuri. STOP IT, strigă din nou vocea. Nu e loc de vinovăție acum. A face asta, este a repeta trecutul. Este despre a face altfel acum. A alege altfel. Gânduri noi. Gesturi noi. Vorbe noi. Acțiuni noi. DA, este posibil.
Uneori îți vine să crezi această voce – cum că este posibil un nou început – alteori îți vine s-o sugrumi.
Dar, în adâncul tău, știi că are dreptate când strigă: STOP IT!
Respiră, acum. O respirație amplă, adâncă. Da, da, respiră. Stop it! cu cititul, închide ochii și… respiră câteva respirații ample, atente, simțindu-ți centrul din adâncul pieptului.
Toți avem nevoie de susținere în această perioadă. Și, mai mult decât orice, avem toți nevoie de compasiune. Fiecare percepe, în felul său, acest moment de mare shift. Schimbările sunt deja enorme din multe puncte de vedere. Și vor continua să fie. Căci totul se năruie. Ar fi și păcat să te încăpățânezi să rămâi în tipare vechi de gândire și să continui a hrăni vechile și limitativele convingeri, când totul se schimbă acum. Și când prin a ta schimbare poți contribui, în felul tău unic, la marea schimbare.
Fără îndoială, dincolo de provocări, acesta este un moment de mare oportunitate. Și poate că nu are de a face cu a finaliza acele proiecte pe care le-ai început cu câteva luni în urmă. Poate că această oportunitate nu are de-a face cu a te mai grăbi, ca și în trecut, către a face repede ceva în timpul liber. Poate că nu are deloc de a face cu a fi productiv și eficient și deștept și a păstra totul bine închegat.
Poate că, de fapt, are totul de a face cu a sta. Pur și simplu, a sta. A simți misterul din fiece clipă. A îți permite să te deschizi, să te simți – cu toate cele, să te asculți – dincolo de cuvinte. Poate că are de a face cu a-i permite adevărului să iasă la suprafață, lăsând măștile butaforiei să pice. Poate că are de a face cu a avea curajul să-ți pui întrebări sincere. Și, lăsând potența unei întrebări să plutească înlăuntrul tău, fără a te grăbi să găsești „soluția”, înveți să recunoști răspunsul născut din liniștea și înțelepciunea inimii tale.
Către această liniște simt că te pot însoți, de alegi a-mi cere sprijinul.
Fac asta de mai bine de 15 ani și am ales să continuu a oferi călăuzire și însoțire și în această perioadă chiar dacă, de multe ori, sinceră să fiu, îmi vine și mie să închid totul.
În acele momente însă, fără să-mi neg emoțiile și stările, îmi spun și eu „STOP IT!”. Respir. Mă recentrez. Mă deschid, reconectându-mă cu încrederea. Și apoi curg. Scriu. Împărtășesc. Conțin. Ascult.
Pentru asta îți scriu acum. Pentru a te lua drept martor că am decis să-mi onorez Consacrarea, continuând a insufla încredere, a inspira, a călăuzi, a susține, a îndruma. Însă, în același timp, onorându-mi această perioadă de reașezare, de renaștere, de liniște, de ascultare. Adică, fără să-mi încarc programul, calendarul, cu prea multe sesiuni individuale sau noi creații. Creațiile existente deja pe site-ul nostru, sunt extrem de utile, toate, ca și instrumente de folosit în procesul de vindecare și transformare în care ne aflăm toți. Profită la maxim de aceste creații:
Dacă simți că vrei să înveți să asculți diferitele dimensiuni ale vieții tale (relații, credințe, sexualitate, amprenta părinților…), așează-te în Arta Ascultării Atente.
Iar dacă simți că ai nevoie de însoțire privată, cere, cu deschidere și ai încredere că primești.
Să te însoțesc, în aceste momente de uriașe transformări, este o mare onoare și un privilegiu. Ne putem întâlni pe Skype sau Zoom. Putem crea magie împreună, în aceste vremuri cu forțe de schimbare incredibil de potente.
Cândva, cu ani în urmă, o foarte frumoasă doamnă aflată pe patul morții, a spus cu o seninătate care mi-a rămas gravată adânc în inimă: „supraviețuirea este mult supraestimată”. În contextul ce-l trăim acum, vorbele ei mi-au revenit. Și au rămas cu mine precum un ecou de undeva dintr-un trecut de care eu aproape că uitasem. Infirmieră, într-o casă pentru bătrâni, în urmă cu 26 de ani, am avut contact direct cu experiența morții. Iar tema morții a tot fost prezentă, pentru noi toți, în ultimele săptămâni. Sau, mai degrabă, a supraviețuirii.
Vindecarea este deschidere
Îmi este aproape imposibil să explic mai mult: atâta vreme cât ne gândim la vindecare ca fiind opusul morții, va exista confuzie. Tot ea, frumoasa doamnă, știind deja că fizic va muri curând, a spus:„Vindecarea perfectă este, de fapt, să mă deschid către orice se întâmplă în continuare, cu iubire și CONȘTIENȚĂ. Nu am nimic de făcut decât să ascult, să mă deschid și să fiu.” Mulți, foarte mulți, scriu acum pe canalele media despre diferite metode de vindecare. Păreri. Păreri. Cât mai multe păreri. Că sunt medici, terapeuți, shamani, că sunt cei care văd sau echilibrează aure … toată lumea știe ce este mai bine pentru mine. Zâmbesc. Primesc totul și las să curgă totul.
A primi Viața
Furia și revolta au fost prezente și la mine, acum însă observ cu detașare tendința multora dintre acești oameni. Mulți cred că ei sunt cei care fac vindecarea! Este, fără doar și poate, acea stare de orgoliu și separare care obstrucționează cel mai mult „conducta” puterilor vindecătoare disponibile întotdeauna în Univers. Și cu cât este mai mare sentimentul de separare, de „cineva care face ceva”, cu atât este mai mare atașamentul de rezultate. Nu îngăduie vindecarea, ci o reclamă. Dar inima se închide în prezența unei astfel de forțe personale, și armonia devine puțin probabilă.
Aducându-mi aminte de felul în care sunt atunci când ofer o sesiune de Atingere Terapeutică Integrală, mi-am dat seama că doar așa pot „aduce” altcuiva armonia esențială a ființei – doar prin abandonarea mea totală întru plenitudinea de dedesubt. Orice întărește sentimentul de „cel vindecat” ca o entitate separată, individualizată din Univers, intensifică ruptura inimii și minții, în timp ce mărește frica de moarte și dizarmonia care amplifică boala.
Una cu Existența
Și tot această abandonare totală este cea care mă îndeamnă acum să … MĂ MĂRIT! Da, ai citit bine! De fapt, despre asta vreau să-ți scriu acum. Despre faptul că … m-au cerut și eu am spus DA! MĂ MĂRIT! Mă mărit cu Natura și cu a ei ciclicitate, cu Ritmurile Lunii și cu a râurilor curgere, cu rotunjimea Colinelor și poezia norilor, cu frumusețea și misterul din miezul fiecărui moment trăit în prezență, desculță pe Mama Pământ. DA, MĂ MĂRIT, cu Divinitatea și cu Materia. Și, te invit la nunta mea. Puteam spune NU dar am spus DA, când m-au cerut. Vino însă doar dacă iubești libertatea și dacă vrei să te cobori cu mine în inima vieții, acolo unde frumusețea își are casă. Mă mărit. Vino la nunta mea!
Virusul Renașterii și al Transformării
Stai, că nu e tot. Mă mai mărit și cu El – Omul meu cel drag, nebun și geniu în ale meta-fizicii și Măiestru în Practica Prezenței. Și, stai să vezi. Și el a decis să se însoare cu Natura și cu Luna, cu Spiritul Zmeului din vârf de Deal, cu iarba ce-i crește-n tălpi și cu adevărul lui Rilke: „Being here is already so much”. Așa că, auzind el că mă mărit și eu că el se însoară, ne-am așezat și-am reflectat. Și am decis că ne potrivim să … ne luăm. Tocmai ce ne luarăm, din nou, pe 7 ani. Păi, eu mă mărit. El se însoară. Noi ne … ReNaștem. Cam așa stă pe la noi conjugarea. Unii or zice că-i în stele. Alții că ne-a pălit vreun virus. O fi virusul Renașterii, al Transformării, al vindecării prin moarte și al învierii. De obicei, la nuntă, mirii primesc cadouri. Noi însă ne-am gândit să facem altfel. Am ales ca noi să continuăm a vă dărui.
Primește ceea ce viața îți oferă acum:
O ALTFEL DE RUGĂCIUNE. Acesta este un dar pe care ți-l fac, din inimă. Este o meditație și o călătorie interioară pe care acum ți-o dăruiesc. Aduce echilibru și încredere în tine însuți/însăți. Pentru a călători în interior accesează meditația AICI. Și dacă îți aduce pacea și încrederea pe care o cauți în aceste vremuri tulburi, atunci poți merge mai adânc, către meditațiile și programele online create pentru voi, AICI.
Aceasta este contribuția mea și a noastră la efortul acestui salt de Conștiință pentru care ne-am pregătit dintotdeauna. Privind înapoi văd cum tot ceea ce am creat în ultimii 15 ani, – cărți, workshop-uri, călătorii interioare, meditații, ceremonii sacre, programe de dezvoltare personală și spirituală, au fost pentru pregătirea acestui moment al Conștiinței umane.
Desigur, cele mai prețioase rămân întâlnirile LIVE. Este adevărat, le preferăm pe cele în carne și oase … când ne putem îmbrățișa și ne putem privi adânc în ochi, ne putem dansa și ne putem atinge, ne putem conține și ne putem șterge lacrimile împreună, ne putem simți și ne putem râde în hohote, ne putem asculta și ne putem accepta … dar, până atunci, emanăm recunoștință și pentru câmpul de rezonanță în care ne putem întâlni în mediul virtual.
Am încredere că în vara aceasta ne revedem și pe Colina Lunii, acolo unde frumusețea își are casă. Acolo unde, eliberate de ale lor forme moarte, elementele vieții tale, încep să reveleze noi posibilități.
Daruri
Dincolo de teama de moarte și agățarea în supraviețuire, dincolo de frica dusă la grotesc în aceste zile, dincolo de negarea în fața schimbării și agățarea de speranță că totul va trece curând și revenim la normalitate, dincolo … dincolo … există în fiecare dintre noi curajul de a ne abandona întru plenitudinea dinlăuntru. Doar așa, putem Învia … ne-mai-agățându-ne de supraviețuire.
O nouă poartă s-a deschis în a mea inimă și m-a împins pe un tărâm în care am recunoscut nuanțe inimaginabile în măreția vieții simple, așa zis ordinară. Sănătatea, prietenia, iubirea, comuniunea – ADEVĂRATA COMUNIUNE – mi-au arătat culori nebănuite. Iar a lor radianță m-a făcut să conștientizez că acestea sunt daruri pe care nu le pot lua ca și cum le-am câștigat sau mi se cuvin. Sunt daruri ce merită a fi prețuite și trăite … întru plenitudine.
Și, de aceea, eu … mă mărit, onorând chemarea sufletului și reconectându-mă cu ritmul cel străvechi.
Pentru anumite persoane, nimic nu se compară cu o cutie de înghețată Haagen-Dazs sau o cutie cu bomboane de ciocolată, atunci când e vorba despre alunecarea în depresie. Iar pentru unii, câteva cotlete de berbecuț la grătar și alcool la greu, este metoda de a potoli, aparent, agresivitatea și mânia.
Despre agresivitate, mânie, violență, am să revin într-o scriere viitoare. Acum însă vreau să împărtășesc despre faptul că în aceste zile – când cererea de suplimente care să îmbunătățească sistemul imunitar este uriașă, și nu doar în farmacii sau pe site-urile care oferă informații pe tema asta – și noi, în Călătoria Inimii, ca niciodată, am început să primim întrebări pe tema asta: „cum să îmi cresc sistemul imunitar?”
Mic dejun sănătos
Da, este adevărat că pentru noi contează în primul rând felul în care gândim.
Gândurile, conștiența, formează experiența vieții pe care o trăim. Știm deja toți că un gând nu este ceva ce trece doar așa prin cap … și atât. Gândurile manifestă o întreagă experiență de viață. Gândurile ne pot salva sau ne pot ucide. Însă, chiar dacă în modul nostru de viață (al meu și a lui Horia), accentul este pus pe Practica Prezenței, a Conștienței, a disciplinei gândirii, suntem și noi foarte atenți la ceea ce mâncăm și la ce suplimente consumăm pentru a ne oferi un boost la nivel de sistem imunitar.
La fel cum suntem consecvenți în a face, zilnic, sport, mișcare și a petrece timp afară (în această perioadă mai mult în curte și nu la pădure unde eram obișnuiți să mergem des). Despre Practica Prezenței am tot scris și poți găsi pe site-ul nostru foarte multe materiale și programe online, meditații, călătorii ghidate. Despre sala de sport pe care am improvizat-o acasă, mai degrabă aș face un short video căci poate ieși ceva chiar amuzant. Ne întărim și mai mult convingerea, acum, că nu este nevoie de aparate sofisticate pentru a lucra toți mușchii, mai ales cei din profunzime. E nevoie doar de voință, de determinare, disciplină și consecvență, de multă inventivitate și spontaneitate. Scaunele au căpătat mai multe funcții, dintr-o dată. Mă folosesc de ele pentru flotări, pentru a lucra mușchii tricepși, pentru a face streching. Scuturarea corpului și dansul, de asemenea, mă ajută enorm la a pune energia vitală în mișcare, în curgere.
Acum simt însă a împărtăși despre suplimentele pe care, de mai bine de un an de zile, le luăm.
Și pentru care suntem profund recunoscători căci nu sunt doar pentru a ne da un boost la sistemul imunitar ci, mai ales, pentru a curăța și a ne susține echilibrul la nivel celular. Este vorba, în primul rând, de EQ Pure Arctic Oil, calitate premium, dar și de suplimentul alimentar lichid, EQ Essential, cu multivitamine și multiminerale îmbogățit cu extracte din super fructe: Mangustan, Acai și Afine și care combină cei mai protectivi nutrienți din cele mai bune superalimente ale lumii.
Cred că știi mai bine decât mine că toți ne-am expus corpurile, de-a lungul vieții, la toxine de la tot felul de mâncăruri procesate. Toți suntem expuși la peste 100 000 de chimicale (dacă ne luăm după EPA). Și, mai mult decât oricând, toți suntem acum expuși la un grad foarte ridicat de stres. Stres. Stres. Stres (sunt mii de studii științifice care demonstrează că acesta dăunează grav sistemului imunitar). Stresul – la care dacă mai adăugăm și anxietatea crescută acum la maxim în criza în care ne aflăm – frica, panica, insomniile, nivelul crescut de toxicitate și poluare la care am fost expuși, toate conduc la un sistem imunitar foarte vulnerabil. Așa că este chiar normal și foarte înțelept să ne punem întrebări precum cea menționată mai sus: „cum să ne creștem sistemul imunitar?”
Cei care ne scriu în aceste zile, din ce în ce mai mulți – din păcate – , descriu simptome clare ale depresiei. Iar alții, ne scriu despre o creștere a gradului de agresivitatea simțită în ei și care se tem că va exploda și în afară.
Iar eu, sinceră să fiu, mă tem că pe măsură ce adevărata criză care abia începe (și nu mă refer la criza virusului), simptomele depresiei majore vor crește chiar foarte mult. La fel și agresivitatea. Fie să mă înșel.
Există foarte multe studii care dovedesc o legătură puternică între sistemul imunitar, reacția inflamatoare și depresie.
Nu este însă intenția mea să demonstrez, în această scurtă împărtășire, despre legătura dintre depresie și deficitul de Omega-3. Sunt multe, foarte multe, studii științifice pe această temă. Pentru mine este evidentă, lucrând în terapie, cu mii de oameni de-a lungul anilor, conexiunea dintre tulburările de dispoziție și căile imunitare și inflamatorii ale creierului.
Deficitul de acizi grași Omega-3 din dieta noastră ne-a supus pe toți, de-a lungul ultimilor ani, inclusiv pe copiii noștri, unui risc mai mare în ceea ce privește depresia și la o serie de alte probleme medicale, în special a celor care implică sistemul imunitar. Iar acum, prin restricțiile prezente, după mine, riscul este chiar mai mare. Depresia a început, de mulți ani deja, să apară la copii la vârste din ce în ce mai fragede. Sunt milioane de copii care urmează tratamente cu antidepresive. După mine, asta este o crimă. Astmul este, de asemenea, în creștere la copii, ca și artrita reumatoidă și alte tulburări imunitare/inflamatorii la adulți.
Care ar fi legătura dintre creșterea ratelor bolilor mediate de sistemul imunitar și frecvența sporită a depresiei?
Răspunsul poate să implice efectele pe care acizii grași Omega-3 le au asupra funcționării imunității. Deficitul de Omega-3 lasă organismul expus riscului unei supra-activări periculoase a sistemului imunitar, cauzată de acizii grași Omega-6 necontrolați. Aceștia sunt obținuți din uleiurile vegetale și care, de-a lungul ultimilor zeci de ani, au fost consumate în cantități uriașe ca urmare a utilizării acestor uleiuri în industria alimentară.
Ca sănătatea noastră să fie una optimă, acizii grași esențiali Omega-6 și Omega-3 trebuie să se găsească într-o proporție de 1 la 1, în organismul nostru. (dacă te interesează un astfel de test, scrie-mi și îți trimit mai multe informații)
Această proporție, de 1 la 1, asigură echilibrul de care avem nevoie pentru o sănătate optimă. Când am început să consum, în urmă cu un an și jumătate, mi-am făcut testul chiar la început. Rezultatul a fost de 4 la 1. Foarte bun, de altfel, dar nu ideal deși, de ani de zile, sunt foarte atentă la ceea ce și cum mănânc. La 3 luni după consumarea zilnică a uleiului de pește, EQ Pure Arctic Oilhttps://eqology.com/ro/15419974/ am ajuns la proporția 1 la 1.
Însă, din păcate, cunosc oameni care deși au un regim alimentar atent și un mod de viață sănătos (unii sunt vegani sau vegetarieni), în urma testului au constat că au un mare dezechilibru. Adică nu au nici pe departe o cantitate suficientă de Omega-3 în organismul lor.
Foarte pe scurt, atât cât pot eu explica acum (iar dacă știi mai multe despre asta, chiar te rog să împărtășești și cu mine), acești acizi grași, Omega-3 sunt creați într-un ritm mult, mult, mai lent în corpurile noastre. Unii specialiști susțin că organismul nostru nu creează deloc acești acizi grași pe care trebuie să-i luăm doar din alimente. Eu susțin altceva, bazându-mă pe multe studii și cărți citite pe această temă. Și anume că organismul nostru produce, însă foarte, foarte lent, acești acizi grași, iar acțiunile lor sunt, de cele mai multe ori, mult mai moderate, în comparație cu cele ale acizilor omega-6.
De aceea, DA, e nevoie să folosim suplimentele Omega-3. Și mi-ar place să îți spun „ia orice supliment omega-3 de la farmacie, căci te ajută.” însă ar fi fals și aș încălca principiul sincerității pe care mi l-am promis în relația cu tine. Peste 95% din mărcile care pun pe piața farmaceutică capsulele cu omega-3, conțin în ele ulei de pește oxidat, rânced, care conduce la multă toxicitate în organismul nostru. Da, poate că vei avea reacția: produsele EQ sunt scumpe. Nu îmi pot permite. Doar tu știi ce preț poți pune pe sănătatea ta. Însă, dacă chiar nu îți permiți să comanzi astfel de produse de calitate premium, te încurajez să fii foarte atent/atentă la ce mănânci în această perioadă. Renunță la mâncare procesată, la uleiuri vegetale procesate, la carne (sau măcar redu cantitatea de carne dacă chiar nu poți renunța de tot).
Această pereche de acizi grași (Omega-3 și Omega-6) concurează direct pentru locurile în care se află receptorii în corpurile noastre, modulând funcționarea mai multor sisteme diferite. Pe scurt, dincolo de toată această scurtă explicație chimică (care, am încredere, te ajută să înțelegi mai bine), fără o cantitate suficientă de acizi grași Omega-3, acizii grași Omega-6 (care sunt deja consumați în cantități enorme) vor ocupa foarte rapid locurile receptorilor din organism, generând un risc mare în ceea ce privește reacțiile inflamatorii necontrolate.
Un asemenea dezechilibru în favoarea Omega-6 face ca celulele albe din sânge să elibereze citokine cu un puternic potențial în ceea ce privește activarea imunității și care, dacă sunt activate cronic sau anormal, vor afecta negativ sănătatea și dispoziția. Din nou, atenție la ce mănânci! Consecința unui exces de acizi grași Omega-6 este, pur și simplu, un proces inflamator disproporționat și un nivel anormal de ridicat al citokinelor specifice fiecărui sistem organic al corpului. Majoritatea oamenilor, „sănătoși” cărora le-am dat să facă testul (mai sus menționat) au avut proporția dintre Omega-6 și Omega-3 de 10-25 la 1. Chiar și o adolescentă, la care țin foarte mult, a avut inițial un rezultat foarte alarmant pentru mine.
Și asta se întâmpla înainte de această criză a virusului.
Criză despre care, am încredere, v-ați prins că virusul joacă un rol minor. Dar acesta este un alt subiect pe care l-a abordat deja Agnis în două articole, Virusul și Perspectiva Veveriței (articole pe care, deși poate le-ai citit, te invit să le recitești și să-ți dai voie să simți ce se trezește în tine pe măsură ce citești). Criza este o temă asupra căreia vom reveni căci, adevărata criză, abia începe! Și… va dura!
Așa că, pot confirma, din propria experiență, că ceea ce numeam noi sănătate devenise deja o stare de activare constantă imunitară și inflamatoare. Iar depresia este unul din rezultatele reacției inflamatorii neregulate și complexe din cauza nivelului ridicat de acizi grași Omega-6 și a nivelului scăzut de acizi grași Omega-3. Și, cum menționam mai sus, mă tem că simptomele de depresie, chiar majoră, vor crește dacă nu facem, fiecare pentru sine, tot ce poate pentru a ne menține un echilibru lăuntric.
Cuvântul „macrofagie” înseamnă, în limba Greacă, „un mare mâncător”. În organismul nostru, un macrofag este o celulă albă mare avansată de sistemul imunitar la funcția de a înghiți și digera bacteriile și virușii invadatori, celulele afectate și alte „deșeuri” biologice. Macrofagul este, de asemenea, un factor chimic prodigios. Atunci când macrofagii acționează în mod normal, produc cantități optime de molecule sănătoase, precum hormonul creșterii, interferonul (o citokină) și endorfina care stimulează dispoziția. Endorfina = morfina naturală a organismului. Iar Citokinele sunt molecule de natură proteică ce transmit informații între celule diferite. Au rolul important de a transmite informații între celulele sistemului imun – leucocitele. Citokinele intervin și în mecanismele inflamației și în apărarea contra agenților infecțioși, în apărarea antitumorală, (definiția este luată din wikipedia)
Dacă există, deci, un dezechilibru între diferite aspecte ale sistemului imunitar/inflamator, macrofagii pot să secrete cantități excesive de citokine și alte molecule inflamatorii. Și producerea excesivă a unora dintre aceste molecule generează accese ale depresiei majore.
Cum m-a pasionat, în facultate, această direcție – depresia, tulburările bipolare, deficitul de Omega-3 și originile stresului și violenței – deschiderea mea a fost totală atunci când am descoperit EQ Pure Arctic Oil https://eqology.com/ro/15419974/
Foarte multe studii, de-a lungul ultimilor 20 de ani, au dovedit, că elementul central al efectului reacției inflamatorii necontrolate asupra creierului persoanelor cu depresie majoră este supra producția de eicosanoizi derivați din acidul omega-6. Citokinele proinflamatorii se activează în prezența unor factori de stres. Iată definiția (în limba Engleză) a eicosanoizilor:
The eicosanoids derived from these fatty acids have a variety of effects on your body. For example, they play a role in inflammation, fever promotion, blood pressure regulation, and blood clotting. They also influence the immune response and certain respiratory and reproductive processes. Tare, nu-i așa? „fever promotion … certain respiratory processes”. Iar pentru cei interesați, iată și un foarte scurt video explicativ
Acizii grași esențiali Omega-3 pot să suprime atât reacția inflamatorie anormală cât și producerea anormală de citokine.
Poate că ți se pare că are un aer speculativ această teorie cum că depresia are la bază un sistem celular inflamat. Însă, pentru mine, ea nu numai că are foarte mult sens ci și poate să unifice o serie de observații care, în trecut, nu puteau fi unite.
Ratele deja foarte îngrijorătoare ale depresiei majore din ultimii ani au o legătură cu sporirea proporției de acizi grași Omega-6 din dieta noastră în defavoarea acizilor Omega-3. Doar să fim orbi și obtuzi la minte să nu vedem această legătură. Iar stresul și panica și frica și anxietatea, amplificate în această perioadă într-un mod chiar grotesc de mass-media, contribuie și mai mult la un consum ridicat de produse care conțin acizii grași Omega-6 și, deci, la creșterea dezechilibrului.
După mine, de exemplu, o schimbare uriașă ar fi o mare dovadă de prudență din partea medicului care tratează un pacient cu depresie majoră să suspecteze existența unei boli nemanifestate asociate, probabil, cu activarea procesului inflamator. Dar… pentru asta chiar e nevoie de o revoluție în ceea ce privește sistemul medical. Oare prevede așa ceva Protocolul pe care, dl nostru președinte, tocmai ce l-a semnat cu Asociația Mondială a Sănătății?
OK, doar am întrebat. Nu da cu parul! Da, sunt o visătoare incurabilă. But I hope I am not the only one.
Suntem toți, într-un fel sau altul, afectați acum de această criză a virului. Criză care, așa cum am scris și mai sus și subliniez și acum, abia începe. ADEVĂRATA Criză, de fapt, abia acum începe și este nevoie să avem sisteme imunitare sănătoase și o atitudine deschisă pentru re-crearea unui echilibru lăuntric ce conduce la o sănătate optimă. Sincer, eu chiar cred că pentru a putea face față mai ușor acestei crize, care va dura, este vital să avem grijă de crearea, poate pentru prima oară într-un mod conștient, a unui echilibru interior. Iar echilibrul lăuntric este creat în primul și în primul rând, prin felul în care gândim. Nimic și nimeni nu mă poate convinge altfel. Apoi, da, mișcarea, care pentru mine înseamnă Viață, și apoi ceea ce mâncăm și suplimentele pe care le folosim. Fiecare are propria responsabilitate să-și creeze un echilibru lăuntric. Fără acesta, ne va fi foarte greu să facem față crizei.
Sunt foarte conștientă că mulți oameni sunt acum mult mai stresați în legătură cu faptul că își pierd job-urile, firmele, companiile, și nu în legătură cu crearea unui sistem imunitar solid și a unui echilibru între acizii grași Omega-6 și cei esențiali Omega-3. Și, nu este nimic de judecat în asta. Fiecare procesează așa cum poate și își toarnă atenția în ceea ce consideră a fi o prioritate acum. Nu este nimic de judecat. Nu este nimic de criticat. Fiecare face așa cum poate și atât cât poate. Avem nevoie să ne susținem unii pe alții, mai mult decât oricând, fără judecată, fără critică, fără pretenția că știm noi mai bine decât alții sau ce este mai bine pentru ei. Pentru mine, ECHILIBRUL LĂUNTRIC este nu doar important ci a devenit Prioritatea #1.
Înțeleg foarte bine, și simt frica ce îi determină pe mulți să își investească acum cea mai mare parte din atenție într-o încercare, aproape disperată, de a menține vii vechile structuri și sisteme în care au funcționat. Mai ales acelora care sunt conștienți că nu virusul covid19 este cel care a creat criza. Așa că, îmi dau foarte bine seama că imersarea totală în a salva ceea ce a fost, cum a fost, a ceea ce fiecare a avut, atât cât a avut, poate să împiedice o deschiderea către un asemenea subiect pe care l-am abordat eu acum – echilibrul interior.
Cred că nici nu m-aș fi gândit să scriu despre toate acestea dacă ieri nu mi-ar fi spus cineva, destul de apropiat de altfel, că „Elena, jocurile la nivel elitist au fost făcute și ție îți arde să-mi spui să consum ulei de pește că asta m-ar echilibra? Când eu pierd tot ce am avut, tu îmi spui că eu consum prea multă carne și alcool și am un deficit de Omega-3 și un surplus de Omega-6?”. Nu-mi venea să cred ce nervos era și cum se răstea la mine de parcă eram… dușmanul omenirii. Da’ ce bine că vorbeam cu el la telefon. Cred că dacă eram lângă el mi-ar fi tras un șut în fund.
Doar pentru că îi cunosc afecțiunea fizică, am îndrăznit să-i sugerez cum că uleiul acesta EQ Pure Arctic Oil https://eqology.com/ro/15419974/ ar putea fi un boost pentru el. Focusul pe cine și, mai ales, de ce a făcut acest joc al crizei așa-zise a virusului, îl împiedică să mai simtă nevoia propriului său corp. Se pare că, în urma sugestiei mele, s-a înfuriat chiar foarte tare pe mine. Așa cum este înfuriat pe Elita care a creat această criză. Și, bineînțeles, el nu are nici o contribuție la contextul pe care-l trăim toți.
Sunt conștientă că mulți care vor citi aceste rânduri vor spune, poate, la fel ca și el, sau vor crede că este doar o ipoteză. Pentru mine însă, și pentru noi – eu și Agnis și mulți dintre cei apropiați nouă în Călătoria Inimii -, este o certitudine.
Uleiul de calitate premium, EQ Pure Arctic Oilhttps://eqology.com/ro/15419974/, acizii grași Omega-3, pe care-l consumăm zilnic, nu doar previne și tratează tulburările depresive ci ne oferă un mare și foarte bine venit boost, adică o susținere uriașă, în ceea ce privește și alte boli asociate cu dereglarea imunității. Și, din nou, contează foarte mult ce gândim. Ce gânduri alegem să hrănim în această perioadă poate fi chiar salvator.
Și închei aici această scurtă împărtășire, mulțumindu-i, în primul rând, celui care ieri m-a făcut să mă gândesc foarte serios dacă să scriu despre toate acestea, și invitându-te să conștientizezi că trăim un moment de mare shift. Fiecare, la nivel personal dar și toți, împreună, la nivel global. La nivelul umanității. Și că în aceste zile de sărbătoare, în loc să ne gândim la a mânca miel, poate că a venit momentul să reflectăm la ce și cum mâncăm. La fel cum este nu doar important ci chiar vital să ne dăm voie să conștientizăm că cu cât suntem mai închiși, mai înfricoșați, mai zgârciți, mai înțepeniți în frică și neîncredere, în planuri și strategii și soluții rapide, în teama că nu mai avem, că ce o să mă fac eu bietul de mine că mi se termină toate resursele, cu atât experimentăm o realitate mai mică, mai meschină, mai agresivă, mai săracă.
Cu cât uităm să ne ascultăm corpurile și să recunoaștem că avem acces la resurse nebănuite – dacă am îndrăzni să gândim și să acționăm altfel decât în vechile structuri și sisteme -, cu cât suntem mai în frică, cu atât realitatea este mai mică și mai îngustă. Este valabil pentru noi toți, nu doar pentru mine, acest adevăr pe care, sunt convinsă, mulți îl conștientizează în aceste zile la niveluri chiar nebănuite până acum.
Cu cât suntem mai mult înțepeniți în identitate și în frică și în nemulțumire și în neîncredere și în teama că nu mai avem, că nu mai este, cu atât mai mult ne dezechilibrăm și ne sărăcim sistemul imunitar iar realitatea pe care or experimentăm este mai închisă și mai săracă și mai restrictivă.
Cu cât suntem mai centrați, mai deschiși, mai echilibrați, din punct de vedere al gândirii, al emoțiilor, al sănătății, cu atât realitatea reflectă asta și începem să vedem și să simțim mai multă încredere și să primim, dinlăuntru, răspunsuri nebănuite de mintea logică și de rațiune.
Cam atât de la mine, astăzi, 10 aprilie – o lună de la ziua mea de naștere. O zi trăită la o intensitate inimaginabilă ce fără doar și poate, a depășit, încă din primele ore ale dimineții, toate cele 54 de nuvele din Voyage Extraordinaires. Eram convinși toți cei 14, ce formam acel grup, că însuși Jules Verne a complotat cu Spiritul Sfântului Francisc ca în câteva ore să fim de la Assisi direct la Trocadero, Paris. Și, jur că nu ne-am teleportat. Sau, oare, mă înșel?
Cu încredere că acest „lockdown”, această pauză, în care ne aflăm acum, ne obligă să reflectăm și mai mult și cu mai mare atenție la modul de viață pe care vrem să-l avem de acum înainte, la adevăratele valori pe care merită să ne focusăm, îți sunt la dispoziție dacă te interesează produsele EQology pe care noi le folosim și pentru care suntem foarte recunoscători. https://eqology.com/ro/15419974/
Am încredere, de asemenea, în puterea ta de a-ți crea un echilibru interior, folosindu-te de instrumentele pe care le ai la dispoziție chiar acum: sport, mișcare, meditație, ascultare atentă, Practica Prezenței, atenție la ce gândești și ce mănânci.
Încredere. Încredere. Încredere.
Elena Francisc-Țurcanu(AmmaRa)
PS1. Pentru mai multe info despre produsele menționate mai sus, îmi poți scrie pe adresa: office@calatoriainimii.ro
PS2. Tendințele în ceea ce privește depresia majoră sunt comparabile cu cele observate în cazul bolilor de inimă. Iar foarte mulți din cei care au murit cu eticheta corona virus sufereau de boli de inimă. Am să abordez și acest subiect, într-o scriere viitoare.
Sunt primele cuvinte care-mi vin când încerc să descriu ceea ce percep în aceste zile. Mai sunt și alte cuvinte, potrivite zic eu, în acord cu acest context. Schimbare. Transformare. Înțeles profund. Îmi vine din ce în ce mai greu să găsesc cuvinte. Și, la un moment dat, nici nu mai este nevoie de cuvinte.
Mai mult sau mai puțin, mai conștient sau nu, cu toate acestea – cu abandon, cu adaptare, cu ajustare… – suntem toți, în aceste vremuri tulburătoare ce traversăm acum.
Și pentru că sunt teme comune, și pentru am promis că rămân prezentă și deschisă pentru a conține și contribui atât cât pot și cum pot mai bine, am ales să împărtășesc despre ce mă susține pe mine cel mai mult în această perioadă: Crearea NOULUI, într-un fel pro-activ și plin de afecțiune, de iubire, de liniște și încredere. În loc să fiu la cheremul situațiilor personale și colective, am ales să cultiv încrederea și crearea noului. Am ales să simt fertilitatea prezentă în oportunitățile ce vin mascate precum provocări și crize. Am ales să folosesc energia ce-mi este disponibilă pentru a manifesta chiar și dacă este vorba doar de mici idei, chiar și dacă este vorba doar despre a pune fundația unui nou proiect.
Mulți suntem în izolare, cu planurile, ce până mai ieri păreau atât de solide, spulberate. Mulți împărtășesc cu noi despre pierderea direcției, despre transformarea nisipurilor mișcătoare de zilele trecute în mlaștini în care se tot scufundă fără să mai simtă vreo șansă de a ieși…. Mulți sunt alunecați în agresivitate din cauza neputinței de a se mișca. Însă mai toți pare că ne simțim mobilitatea a fi compromisă. (Eu una, sinceră să fiu, abia așteptam să se încălzească și să ies cu motocicleta. Acum cred că ar fi o mare sfidare să ies cu un chopper care reprezintă un simbol al libertății… Deși, între noi fie vorba, aș putea să profit de un București mai liber decât l-am văzut eu vreodată.) Cu mobilitatea compromisă și cu structurile de care am ajuns să fim dependenți căzute, pare că nu mai avem sisteme de suport. Și, totuși, în ciuda a ceea ce pare acum, întotdeauna putem face ceva.
Putem crea NOU.
Putem pregăti pământul pentru noile semințe ale creativității noastre. A face alegeri, stă în puterea noastră. Așa cum și a le transforma în acțiuni conștiente tot de fiecare dintre noi ține.
Mulți au împărtășit cu noi, în această perioadă, că au tot făcut curat în casă, în dulapuri, în sertare, în foldere, în documente. DA! Tot ce nu ne mai servește acum poate fi transformat în compost pentru viitoare intenții. Pe mine mă ajută să păstrez atenția pe a crea nou fără regrete despre ceea ce pierd din ce a fost. Foarte mulți folosim acum comparația cu computerul care nu mai are spațiu și memorie. E momentul să-l închidem, să-l curățăm, să renunțăm la folderele vechi și tot ce nu ne mai ajută și îngreunează sistemul de operare, și să creăm ceva nou. Un upgrade.
Unii se tem că acest upgrade al umanității va fi în formă de cipuri băgate în noi de cei din conducere. Dar dacă am alege să vedem că noi suntem la conducerea vieții noastre și că singurele noi cipuri cu care ne putem upgrada singuri propriul sistem de operare – viața, este o gândire nouă, comportamente noi, acțiuni pornite din încredere și iubire, comuniune, sharing, mai multă bunătate și îngăduință. Virusul care ne-a atacat folderele din computerul umanității este un virus al chemării la curățenie. Și dacă tot am ajuns la acest cuvânt, curățenie, trebuie să fac o împărtășire: E vina mea că trecem prin ce trecem. Eu sunt cea care a cerut o megasupercalifragilistică curățenie, pe toate nivelurile umanității… Așa că, dacă cineva caută un vinovat pentru ce se întâmplă în lume, spune-i că eu sunt acela.
După ce se dă un reboot la un computer acesta va avea un alt sistem de operare. Poate că așa este și la nivel de umanitate acum. Virusul ne-a pus pe… resetare. Și cât computerul se resetează, de obicei, folosim alte mijloace de comunicare. Uneori, ca să vezi, mult mai creative și mai pline de sevă și de iubire, de apropiere și de sinceritate. Habar nu am dacă analogia asta te ajută sau nu. Am observat că mulți o folosesc în diferite feluri în această perioadă. Pe mine, care sunt încă în mari rezistențe față de tehnologie, m-a ajutat foarte mult această analogie.
Revin la tema care mă ajută cel mai mult. Creez NOU.
Și pentru asta am nevoie să mă adaptez, să fiu flexibilă, să caut în mine resurse noi și să mă ajustez în permanență. Să-mi onorez adevărul mai mult decât până acum. Fără compromisuri. Fără a mă lăsa influențată de ce zic, fac, spun, aleg alții. Am fost, recunosc, pe punctul de a ieși total de pe FB. Și asta doar pentru că am citit câteva postări care, pur și simplu, m-au oripilat. Am ales să rămân, recunoscând că fiecare procesează această criză așa cum poate și atât cât poate. Nimic nu este de judecat. Însă nici să fiu de acord cu multe prostii nu mă obligă nimeni. Și responsabilitatea de a selecta, de a face curat, de a avea discernământ ce citesc și ce nu, îmi aparține.
Flexibilitate, deci. Ajustări în permanență. Curgere, cum îmi place mie să spun. Curg, curg, curg cu existența, recunoscând că îmi servește, chiar și când pare foarte inconfortabil. Chiar și în această ascultare și așezare, în care sunt foarte mult acum, aleg să curg, simțindu-mi corpul ajustându-se la o nouă vibrație. Chiar și în această acceptare că unele proiecte începute nu mai pot fi terminate în felul în care am crezut, este tot despre curgere cu ritmul prezent.
Creația autentică poate întotdeauna crește din semințele pe care le avem înlăuntrul nostru.
Și toți avem semințe care ne conectează cu propria noastră putere, cu propriul nostru adevăr, cu marele nostru potențial.
În acest context ce trăim acum, ne oferim posibilitatea de a ne coborî în interior și de a ne conecta cu materialul creativ pe care nu l-am accesat niciodată până acum. Și asta nu înseamnă că dărâmăm acum vechi structuri și apoi construim din materiale vechi. Nu ar fi decât o mare cârpeală. Este despre a dărâma, a dizolva, a destructura, și a lăsă noi forme să emeargă din adâncuri. Asta fac, cu mine însămi, zi de zi. E ușor? Nici vorbă. E greu. Uneori, mai greu decât mă așteptam. Alteori, deschiderea este lejeră și ideile noi doar ies, pe măsură ce doar abandonez orice formă de control, credință cum c-ar trebui să fie într-un fel sau altul.
De 15 ani de când locuiesc în această casă, nu îmi amintesc să fi stat vreodată 3 săptămâni, zi de zi, doar în casă și în curte. Fără să ies absolut deloc din curte. Aș fi putut să o fac oricând, după ce am terminat cele 2 săptămâni de auto-izolare la întoarcerea în țară. Am ales să rămân însă acasă și, cât mai mult în mine însămi – ACASĂ, onorând acest proces de mare schimbare, de transformare.
Ține de mine însămi să călătoresc înlăuntrul meu. Așa cum ține de fiecare să facă această călătorie interioară cu intenția de a se re/conecta cu sursa de putere și de creativitate. Să creăm NOU pentru noi înșine și pentru un alt fel de ÎMPREUNĂ. Asta doar dacă chiar credem în împreună și nu sunt doar vorbe, dacă nu este doar o șuntare spirituală, așa cum o numește John Welwood în Psihologia Trezirii. Din păcate, foarte mulți folosesc practici și vorbe „spirituale” doar pentru a crea o nouă identitate. Una „spirituală” care este, de fapt, o veche identitate disfuncțională, bazată pe evitare problemelor psihologice nerezolvate, mascată de un ambalaj nou. Astfel, angajarea în practicile și învățăturile spirituale poate deveni o modalitate de a raționaliza și de a întări vechile mecanisme de apărare.
Mulțumesc, John Welwood, pentru parcursul pe care l-am făcut alături de tine în procesul meu de dezvoltare și transformare dar și de formare ca și terapeut. Recunoștință profundă. Doamne, ce dor îmi este de John! Am visat mereu că într-o zi îl voi aduce în România, așa cum am făcut cu Stanislav Grof, Richard Moss, Brother David, Ervin Laszlo, Gary Quinn și mulți alții. N-a fost să fie însă. Hrănesc încrederea c-am să-l revăd și live nu doar în spațiul sacru al inimii mele unde eman recunoștință pentru tot ce am învățat de la el și am trăit împreună cu el. Către o Psihologie a Trezirii, scrisă cu ani în urmă, și atât de actualitate și de utilă în aceste vremuri ce trăim acum, ne îndeamnă viața și realitatea însăși.
Aseară, într-o deschidere plină de iubire în care doar am ascultat pe cineva foarte, foarte drag inimii mele, am putut simți cum monștrii lui lăuntrici, disperați în fața schimbării, se agăță cu ghearele de ceea ce este vechi și… cunoscut, aparent, stabil. Monștrii ce păreau a fi precum acele buruieni puternice care sufocă vlăstarii proaspeți ce dau să răsară. Buruieni ce au rădăcini puternice, forțoase, dar ca orice ființă vie, și ele mor dacă nu sunt hrănite. Ceea ce le hrănește este frica, neîncrederea, lăcomia, competiția, sunt dependențele și atașamentele, sunt toate trăsăturile negative pe care le-am construit în societatea în care trăim. Și nu de acum ci de-a lungul a peste 2000 de ani.
Rădăcinile propriilor tăi monștri se pot usca și muri dacă alegi să nu le mai hrănești.
Și poți face asta întorcându-ți atenția înlăuntrul tău, în spațiul vast și necunoscut, de unde naști noi posibilități creative. Căci înlăuntrul tău nu sunt doar monștri și răni și traume, este și întuneric fertil din care poți crea ceva cu totul și cu totul nou.
Un alt aspect important pentru mine în această perioadă este atenția în pântec, pe apele interioare, pe principiul feminin, pe curgere. Creativitatea o simt născându-se din pântec. Și tot aici, în pântec, este copacul sacru al vieții în seva căruia curge intuiția. Ca și comunitate globală, ne aflăm într-un punct în care nu mai putem nega nevoia renașterii principiului feminin creator.
Încă sunt uimită de momentul sincron în care am lansat călătoria Renaște-te Femeie! Iar împărtășirile femeilor care parcurg acum această călătorie online, sunt cel mai mare dar pe care-l pot primi în aceste zile. Cu acordul lor, voi publica unele dintre ele.
Mulți bărbați, care îmi scriu în această perioadă cerându-mi sprijinul, îmi mărturisesc că sunt din ce în ce mai conectați cu dimensiunea lor feminină, sensibilă, creatoare. Unul dintre ei, aflat foarte departe de România acum, și pe care îl însoțesc în terapie pe Skype, mi-a spus că în această izolare, pe care la început a blestemat-o și împotriva căreia s-a revoltat, i-a adus, după 2 săptămâni de stat acasă, o conștientizare pentru care are o profundă recunoștință. O conștientizare care i-a schimbat radical perspectiva asupra virusului, asupra pandemiei, asupra procesului macro. El a înțeles, și asta a împărtășit cu mine, că această chemare la a sta acasă, de a nu face, de a ne opri din mișcare, de a fi în liniște și ascultare, și … „nemișcare” este, de fapt, răspunsul foarte feminin al umanității la abuzul masculin, de-a lungul anilor. Lacrimi îi curgeau pe obraz când îmi spunea toate acestea, și alte conștientizări care m-au impresionat. Mi-a adresat o întrebare care chiar m-a amuzat: „mă primești în Renaște-te Femeie să înțeleg și eu mai bine cum e cu dimensiunea feminină?”, și mi-am adus aminte că, în urmă cu 2 ani, au fost vreo 3 bărbați care au ales să facă parcursul Călătoria Eroinei (retreat online).
Profundă recunoștință din partea mea acestor bărbați care aleg să lase săbiile jos, să renunțe la luptă, în favoarea unei noi creații, împreună. Masculin și Feminin. Împreună, într-un dans al vieții ce-și are pașii în Prezență, respect, ascultare, armonie, comuniune, comunicare non-violentă, Iubire, compasiune.
Această izolare la care suntem obligați acum ne permite să fim mai atenți cu energia noastră creatoare. Cel puțin, eu asta experimentez. Și îndrăznesc să te încurajez să nu te grăbești să umpli fiecare moment cu o acțiune. Adică, să fii tot în vechiul mod de… a face. Oferă-ți momente de contemplare, de introspecție, de a scrie în jurnal, de a citi o carte (nu doar știrile tv sau tot ce scrie pe canalele de social media), de a sta în ascultare lăuntrică, de a fi. Pur și simplu doar a fi cu intenția de a te deschide către adevărul tău, către autenticitatea ta, către creativitatea ce zace adânc în tine. Pentru a te putea conecta cu seva creativității tale poate că ai nevoie să mai faci puțină curățenie. Și doar tu poți ști, în a ta sinceritate interioară, ce reprezintă această „curățenie” și în ce fel o poți face. Tu știi, pentru tine, mai bine decât ți-ar putea spune oricine.
Însă dacă simți că ai nevoie de călăuzire pentru a-ți readuce aminte CE ești, dincolo de toate identitățile pe care le-ai creat și le-ai jucat de-a lungul vieții, ai curajul și te avântă în a explora Programele noastre online.
Transformare. Transformare. Transformare.
Avem o uriașă oportunitate aici, acum, să creăm nou și să ne transformăm viețile.
Chiar și cei care lucrează în structuri vechi pot hrăni intenția că aceste vremuri, de mari transformări, conduc la o nouă creație în vechea structură. Dar și pentru asta este nevoie de practică. O practică și o disciplină în a gândi într-un fel nou. O disciplină în a încerca lucruri noi și a renunța la vechi. O practică și disciplină în a curăța vechile comportamente și obiceiuri neproductive, și dependențe distructive. O nouă practică și disciplină în a duce la bun sfârșit ceea ce începem acum nou.
Ce este esențial pentru noi, măi oameni buni? În mine s-a trezit această întrebare, cu care stau zilnic în ascultare, acum când observ că foarte multe business-uri „non-esențiale” pentru viața noastră s-au închis.
Poți alege să crezi că nimic nu se întâmplă acum că totul este în „lockdown” sau poți alege să-ți dai voie să simți că ceva uriaș se petrece înlăuntrul tău, pe măsură ce-ți dai voie să te asculți, cu mai mare atenție, și că la niveluri profunde, în centrul planetei, se naște o nouă energie, o nouă vibrație pentru o nouă umanitate. Nu încerca să înțelegi asta, cu mintea logică, mai degrabă abordează atitudinea „habar nu am ce și cum va fi dar aleg să am încredere. Mă deschid. Mă ascult. Creez în mine ceva nou chiar acum..”, recunoscând, fără nici o judecată, că am contribuit toți, într-un fel sau altul, la ceea trăim acum. Și făcând asta putem ieși mai repede din rolul de victimă întrupând rolul de creator conștient.
Oare acesta este începutul sfârșitului sau o imensă oportunitate de a ne consolida un nou început? De a crea ceva cu adevărat nou. Ceva care nu este bazat în vechile structuri. Sau rămânem izolați în casă încercând cu disperare doar să rezistăm și să sperăm că trece cât mai repede criza… „ce bine că am scăpat! înapoi, hai, la cele ce știam… și, iată, acum apreciem mai mult… iată, asta e schimbarea – apreciez mai mult ceea ce am avut înainte și, pe vremea carantinei, nu am putut avea… dar acum am din nou. ce bine că am scăpat…”
Recunoaștem și folosim, oare, acest moment ca și o chemare la trezire?
