Delfinii și lebedele au revenit pe canalele Veneției, printre palatele acum tăcute, apele s-au curățat rapid, mirosurile grele au dispărut. La Cagliari, Sardinia, portul este de-asemeni plin cu delfini. Fotografii din satelit arată cum cele mai poluate zone ale planetei, Beijing și Wuhan, nordul industrializat al Italiei și altele asemenea, sunt clare acum. Cerul redevine albastru. Pe întreaga planetă. Agenția Spațială Europeană publică poze cu cel mai curat cer european al ultimelor zeci de ani. Pare o nouă lume.
1. Întregul ne reamintește că suntem parte din el
Sunt doar câteva săptămâni de când umanitatea a început să încetinească ritmul. Știam că distrugem planeta, dar nu ne puteam opri. Sistemele acestei lumi păreau mai importante decât pământul, aerul și apa. … Și decât viața noastră. Iar acum existența, natura sau oricum vrem s-o numim, ne reamintește în felul ei primitiv dar eficient, care sunt cele mai importante lucruri. Virusul este un produs minor al vieții din care noi începusem să uităm că facem parte. Un mic emisar al naturii pe care noi am ignorat-o, al cărui efect, printre altele, este acela că reașează lucrurile în ordinea lor universală. Viața își reintră în drepturi, apele redevin clare, animalele se întorc acasă, cerul se curăță, cât sistemele civilizației noastre sunt în pauză de virus.
Virusul este doar un vector, un mic vector al existenței, iar natura, planeta și tot ceea ce există face parte din ființa noastră profundă, din inconștientul nostru. Faptul că noi am uitat, nu schimbă cu nimic această realitate. Facem parte dintr-un întreg, un organism imens, universal pentru care noi am devenit o primejdie. La fel ca în interiorul corpului nostru fizic, în marele organism universal pare să se fi declanșat o reacție de apărare. Doar că noi jucăm rolul virusului, și virusul încoronat joacă rolul … anti-virusului.
Ar mai fi un aspect. Științele dar și misticii sunt de acord – doar limbajul diferă – că tot ceea ce există s-a născut dintr-un punct. Universul, stelele, planeta și noi suntem acel punct inițial. Sigur, noi nu suntem conștienți că suntem rude cu tot ce există în univers, dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile. Psihologia numește această formă de existență, care nu-și dă seama de adevăr, inconștiență. Este a nu percepe anumite nuanțe ale realității. Suntem inconștienți. Aceste dimensiuni inconștiente ale noastre, foarte vaste și foarte profunde, care sunt în conexiune cu tot ceea ce există în univers, au pus în mișcare o mașinărie universală și naturală care a materializat virusul. Sau, mă rog, anti-virus , dacă privim din perspectiva inversă. Cu alte cuvinte, noi înșine am creat situația. O dualitate pe care o cunoaștem bine, căci se manifestă în multe aspecte ale vieții noastre.
Această afirmație, că noi înșine suntem creatorii propriei noastre realități și experiențe, este cunoscută de foarte mult timp misticilor, ca experiență directă. Noi însă nu ne dăm seama de acest lucru. Luptăm împotriva virusului în primul rând în exteriorul nostru, căutăm arme împotriva lui, în vreme ce lumea noastră interioară, alcătuită din gândire, emoții corozive, atitudini mai mult sau mai puțin închise, proprii ego-ului, continuă să producă exact .. realitatea pe care vrem s-o schimbăm. Inconștienți fiind de adevărata natură a realității, cunoscând doar coaja, suprafața lucrurilor, și aceea din perspectivă strict liniară, nu putem vedea conexiunea profundă între împrejurările vieților noastre și lumea noastră interioară. Trăim identificați cu o peliculă de realitate, exact ca o coajă de ou, alcătuită din gândire, emoție și atitudine închisă, care nu ne permite să percepem, nicicum să administrăm în vreun fel existența din afara noastră, și nici măcar lumea noastră interioară. Cum am putea să creăm conștient realitate, când nu putem nici măcar gândi ceea ce dorim să gândim, sau modela lumea emoțiilor și a energiilor noastre lăuntrice?
Atât de mult ne-am îndepărtat de această lume interioară rătăcindu-ne în exterior, încât am ajuns să prețuim mai mult sistemele și orânduirea pe care le-am creat, decât propria noastră viață. Și asta nu de azi de ieri. Privind înapoi putem vedea cu claritate cum ne-am sacrificat de foarte mult timp ființa lăuntrică pe altarul lumii exterioare și a sistemelor care au devenit mai importante decât omul. Cu cât coaja egoului nostru a devenit mai groasă, cu atât golul interior – adică neputința de a modela conștient lumea interioară – a devenit mai adânc, și cu atât mai mare a devenit frica de exterior.
Cu toate acestea, ceea ce suntem în adâncurile noastre nu s-a schimbat niciodată. Noi suntem acele ființe care poartă în ele toată istoria Universului născut dintr-un punct. Din acele spații inconștiente, am continuat să creăm o realitate pe care am considerat-o străină de noi și cu care, de multe ori ne-am confruntat, neputând să deslușim mecanismele interioare prin care noi suntem în centrul creației. Oamenii sunt izvoarele existenței și ale acestei lumi. Doar că am fost atât de mult absorbiți de creația lumii formelor dense, încât am uitat complet că mai sunt și alte dimensiuni ale propriei noastre ființe, la fel de profund creatoare și că totul face parte dintr-un întreg. Astfel, partea de care ne-am ocupat intens, lumea formelor, a intrat în conflict cu întregul și a început să strice armonia lucrurilor. Întregul se autoreglează.
Ce se întâmplă cu un om care nu mai vede decât propriul său scop, și ignoră cu desăvârșire restul oamenilor? Ce se întâmplă cu un oraș sau o țară care ignoră cu desăvârșire interesele tuturor celorlalte? Cam în același fel, noi, ca civilizație, am început să uităm că facem parte din acest întreg.
Dar natura noastră profund creatoare și colectivă a continuat să se manifeste. Oamenii sunt creatorii oricărui sistem și oricărei organizări, ei sunt sursa de energie vitală a tot ceea ce există pe această planetă, iar acum virusul ne reamintește că această proiecție necontenită în exterior, în a face în detrimentul lui a fi, obsesia formei și a sistemelor nu poate să înlocuiască niciodată ceea ce suntem cu adevărat, în profunzimea noastră: suntem una cu întreaga creație. Virusul ne obligă paradoxal să ne întoarcem la noi înșine, să punem întrebări și să ne dăm, în sfârșit, răspunsuri noi.
Tot ceea ce am creat în exteriorul nostru, uitând de adevărata noastră natură, se oprește acum. Vapoare, avioane și mașini se opresc, economiile se opresc, bursele, fabricile și uzinele, mall-urile și cinematografele, fabricile de orice și comerțul. Hărăbaia mecanică a lumii pe care am clădit-o fugind de noi înșine, căutând în exterior ceea ce credeam că avem nevoie pentru fi ”ok”, cade în genunchi în fața acestui mic detaliu al existenței, virusul cu nume încoronat. Întregul labirint încremenește afișând o eroare neașteptată, și reamintindu-ne ceva fundamental:
2. Omul este sursa realității
Acest lucru este valabil în toate dimensiunile realității. Însă pentru noi, nu mai este evident nici măcar că structurile realității liniare sunt creațiile noastre, atât de mult am orbit. În stopul provocat de micul virus, adevărul acesta devine însă evident: dacă oamenii stau acasă, sistemele se opresc. Totul se oprește. Pentru că noi creăm totul.
Am uitat acest lucru, că suntem sursa creatoare a acestei lumi, că suntem aceia care ne-am investit întreaga energie sacră și creatoare a Atenției noastre în mașinării și structuri, crezându-le mai importante, și ignorând cu desăvârșire izvorul lăuntric al acestei realități. Ne-am înrolat viețile în slujba sistemelor acestei lumi, cu micul ajutor al acelora care profită de această situație de putere, uitând cu desăvârșire despre sacralitatea ființei umane, despre conexiunea sa profundă cu Pământul și cu Cerul, uitând că suntem parte ale unei singure ființe colective numite umanitate. Am uitat că suntem Creatorii – conștienți sau nu – ai acestei lumi, iar acum virusul ne reamintește toate acestea. Aproape ajunsesem să credem că sistemele și mașinăria lumii este de la dumnezeu, că pur și simplu așa stau lucrurile, că așa este ordinea naturală a existenței și că nimic nu poate fi făcut în această privință. Ajunsesem să considerăm această mașinărie, cu toate imperfecțiunile ei, un datum care nu poate fi pus în discuție. Iar acum, acest mic virus care nici măcar nu este o ființă vie propriu zis, răstoarnă ordinea lumii și dezvăluie acest adevăr incomod: mașinăria lumii nu are o existență independentă și indiscutabilă, lucrurile nu stau așa pentru că așa sunt ele, ci pentru că noi le facem să fie așa cum sunt. Cu alte cuvinte, unul dintre aspectele interesante ale virusului este acela că indirect, conduce la o introspecție despre responsabilitate. A noastră, a fiecăruia dintre noi.
Ar fi prea ușor să proiectăm din nou responsabilitatea pe liderii acestei lumi, pe sistemele nedrepte, pe conducătorii din umbră și conspiratorii planetei, pentru această situație. N-am face decât să repetăm o atitudine veche și neputincioasă. De fapt, am știut dintotdeauna că ei sunt reflexiile noastre, și am jucat împreună cu ei un joc al rolurilor complementare care a convenit tuturor, și al cărui rezultat este lumea așa cum o cunoaștem… până în acest moment.
Zăvorâți în rolurile noastre sociale, separați de noi înșine și de ceilalți, identificați complet cu gândirea liniară ocupată doar cu a ”rezolva probleme”, am ignorat ceea ce a fost mereu sub nasul nostru. Faptul că tot ceea ce ne înconjoară, de la sisteme și lideri până la felul în care gândim despre noi înșine și despre lume, este responsabilitatea noastră. Lumea este oglinda perfectă a ceea ce suntem în interiorul nostru și materializarea impecabilă a gândurilor, atitudinilor și fricilor noastre. Am clădit o lume întemeiată în separare, egoism, competiție oarbă, nedreptate, o lume rece și inumană, o lume a fantoșelor și a butaforiei, în care strălucirea neoanelor și a ecranelor de laptop a înlocuit strălucirea soarelui și a stelelor de pe cer, în care relațiile virtuale au înlocuit îmbrățișarea și mecanismele pe care noi le-am creat au devenit stăpânii noștri.
În mod absurd, dar psihologic explicabil, am creat o lume ca o cușcă de veveriță, în care totul este subordonat creației materiale, care trebuie cumpărată, consumată, și pentru care trebuie să muncim ca să o producem, ca apoi să o cumpărăm și să o consumăm… Cușca de veveriță rotitoare este exact lumea în care trăim, a platitudinii și poluării, a conflictului și separării, a crizelor de tot felul, alimentare, climatice, ecologice, politice, economice, sociale…
În fața durerii inevitabile a acestui mod de a trăi, am ajuns experți în a îngropa durerea în interior, cu consecințe dramatice asupra sănătății noastre, sau a o proiecta în exterior, pretinzând că alții sunt de vină pentru felul în care trăim. Ne spunem așa e viața, nu putem face nimic pentru a schimba această realitate, plasându-ne astfel, fără să ne dăm seama, în perspectiva victimei, și lăsând astfel mașinăria să devină mai importantă decât creatorii săi. Durerea născută din alienare, din ruptura interioară, frica existențială, am anihilat-o cu medicamente. Am ignorat dramele noastre personale, am crezut că așa este normal să trăim, ne-am transformat în niște cărți de vizită crezând că dacă avem asigurare la o firmă bună, asta va diminua frica și riscul ca adevărul să iasă la iveală.
Ei bine și acum, virusul, cu inocența sa naturală, dintr-o singură rudimentară și simplă lovitură, demolează toată această mașinărie socială, economică, financiară și mai ales psihologică, revelând inconsistența creației noastre de care eram atât de mândri și reducând-o la un adevăr foarte simplu: nimic nu contează dacă nu are în centrul său ființa umană. Iar cei care au uitat asta suntem în primul rând noi înșine. Fiecare dintre noi. Ne-am părăsit pe noi înșine și acum suntem obligați să ne întoarcem atenția către interior, cel puțin pentru a ne pune câteva întrebări.
Până la urmă, se pare că virusul a oprit o sarabandă nesfârșită a crizelor, conflictelor și distrugerii, salvând veverița din cușcă într-un fel abrupt, primitiv, dar eficient.
3. Now what? Alternative
Niște oameni de știință britanici, consilierii guvernului de la Londra citați de BBC, au evaluat posibilitățile acestui moment referitor la virus și au găsit trei variante de scenariu.
Crearea unui vaccin. Ar dura cam 12-18 luni. Economia ar intra în colaps și, cum observă oamenii de știință, a aștepta vaccinul nu este o strategie. Imunizarea în masă. Asta ar însemna pur și simplu să lăsăm virusul să-și facă treaba. Ar dura vreo doi ani și nu se știe dacă imunizarea este stabilă. Adică dacă nu ne vom îmbolnăvi din nou. Schimbarea definitivă a comportamentului și a felului nostru de a trăi, zice profesorul Woolhouse, doctor de boli infecțioase de la Universitatea din Edinburgh și șef al consilierilor medicali ai guvernului britanic (găsești linkul surselor la sfârșit)
Braavooo! În sfârșit, cu jumătate de gură, este afirmat public un adevăr evident, dar greu de înghițit.
Va trebui să schimbăm felul nostru de a trăi, modul în care am organizat lumea noastră, sistemele ei de toate felurile, modul de a munci, de a relaționa, sistemele medicale, sociale și, ce trist, politice, economice, militare, ecologice…
Cu alte cuvinte, cușca veveriței este în pericol. S-ar putea să trebuiască să schimbăm totul.
Ups! umanitatea începe să înțeleagă că se află în fața unei schimbări majore, inevitabile și dificile, atât de vaste, încât nimeni nu îndrăznește pentru moment să o rostească. O nouă lume urmează să se nască, dar pentru a se naște este nevoie ca cea veche să se prăbușească. Iar asta trece prin haos, frică și cutremurare.
Pentru moment, cei care înțeleg cu claritate ceea ce se petrece sunt acești oameni de știință care au o perspectivă globală asupra lucrurilor și pot vedea mașinăria în ansamblul ei. Virusul, cât este de mic și rudimentar, lovește în axul central al cuștii de veveriță, ba mai rău, direct în veveriță pe care o izolează la domiciliu. Astfel, ea nu mai poate alerga, pentru a produce bunuri și nu mai are bani să le cumpere pentru a menține roata planetară în funcțiune. Asta e grav, pentru că o mică dar influentă parte a umanității are de pierdut totul. Dar în esență puterea. Cât despre veveriță, ea își plătește inconștiența cu un anumit tribut, în schimb însă are șansa să-și amintească că ea este aceea care învârte oricare dintre roțile și rotițele lumii, și de asemenea are șansa să-și ia viața înapoi, învățând ceva despre sine și construind o nouă lume din temelii.
Și mai înțeleg cu claritate ceea ce se petrece, acei oameni care pătrund adevărata natură a realității, felul în care noi creăm lumea la fiecare pas și fiecare răsuflare și fiecare gând pe care îl emitem. Acești oameni, care percep natura adevărată a realității, așteptau acest moment, nu pentru că erau fataliști sau antisistem, ci pentru că pur și simplu văd și înțeleg dincolo de formă, mecanismele profunde ale existenței.
Ei văd cu claritate faptul că existența ne servește în fiecare moment și acesta este unul dintre ele. Doar că servește nu identității pe care am creat-o și din care ne este greu să ieșim – să-i zicem acestei identități Veverița :)) – , și nici lumii pe care am clădit-o din această identitate – cușca rotitoare, ci servește unui nou nivel de conștiință care face parte din noi și care acum se manifestă în lumea noastră, prin noi. Cu alte cuvinte, virusul și această schimbare este forma pe care o ia procesul inevitabil, transcendent, al propriei noastre ființe profunde.
Noi ne schimbăm acum. Lumea pe care am creat-o nu este greșită, ci pur și simplu exprimă o etapă a evoluției noastre care acum se încheie. Au fost multe astfel de transformări în istoria planetei – ca să nu mai vorbim despre cea a umanității, în care sisteme ce păreau pentru totdeauna s-au prăbușit doar pentru că, pur și simplu, timpul lor trecuse. Conștiința este în eternă transformare, iar lumea formelor urmează, întotdeauna și fără greș, conștiința. Noi suntem conștiință și noi suntem aceia care clădesc, manifestă și distrug totul pentru a reclădi, pe măsura a ceea ce devenim, în orice moment.
În acest sens, virusul este propria noastră creație, acest mic pachet cu informație ADN care alterează echilibrul celulelor din plămânii noștri, vine să dea stopul pe care noi, de la nivelul identității noastre liniare, nu l-am putut da. Mulți înțelepți au prezis acest moment, chiar dacă nimeni nu știa ce formă va lua schimbarea. Prezicerea se întemeia pe înțelegerea profundă a meta-fizicii existenței, care are legile sale, geometria sa interioară și mișcările sale predictibile. Această meta-fizică – adică fizica dimensiunilor rafinate ale existenței – funcționează în interiorul nostru la fel ca și în întreaga creație și sunt perfect inteligibile, chiar dacă nu urmează o logică liniară, ci una sferică și multi-dimensională. Important este doar atât: că privind cu atenție la situațiile complexe și implicațiile apariției virusului, putem înțelege ceva despre noi înșine și despre natura existenței.
4. Structurile lumii sunt relație turnată în formă. Relațiile se nasc din Identitate.Când identitatea se schimbă, relațiile și structurile se schimbă.
Așadar, acest moment și această situație nu este o surpriză. Doar înfumurarea arogantă și obtuză a gândirii noastre ne-a făcut să credem că putem supraviețui în vreme ce distrugem sistematic conexiunea noastră cu lumea din care ne-am născut. În realitate, pe această planetă s-au succedat multe valuri ale umanității, mai multe decât scrie în cartea de istorie, iar planeta a supraviețuit mereu, dând naștere unor noi niveluri ale conștiinței umane. Fiecare dintre acestea au fost expresia unui nivel al Conștiinței, și s-au confruntat la un moment dat cu crizele de identitate și de transformare născute din propriile lor limite. Așa se petrece și acum. Noi suntem chiar Pământul care devine conștient, care-și transcende propriile niveluri, iar acest proces nu poate fi oprit pentru că face parte din natura Conștiinței universale și a Existenței care s-a născut dintr-un singur punct.
Suntem față în față cu propriile noastre limitări, cu propria noastră identitate, iar existența ne obligă să o transcendem. Primejdia de a dispărea este în același timp oportunitatea de a merge mai departe, schimbându-ne. Este pur și simplu trecerea pe un nou nivel de conștiință și experiență umană, iar asta ne schimbă pe noi și tot ceea ce am creat împrejurul nostru. Energia universală a existenței care curge prin noi toți are calea ei iar transformările sunt inevitabile.
Pentru majoritatea oamenilor de pe această planetă, anvergura acestei transformări este atât de mare, încât inevitabil provoacă o frică profundă, căci lumea așa cum o cunoaștem dispare, pentru a lăsa loc altor forme de relaționare umană. Toate structurile de realitate, de orice fel, sunt expresii ale felului în care noi relaționăm între noi: finanțele și politica, comerțul și industriile, războiul și cinematografele, ecologia și poluarea, toate sunt despre relațiile dintre oameni și relațiile lor cu tot ceea ce există. O relație se stabilește numai între două sau mai multe identități. Iar acum, identitatea noastră se schimbă și de aceea relațiile dintre noi și structurile acestei lumi se schimbă și converg către o nouă lume.
Politicienii și vârfurile lumii financiare planetare care doresc menținerea acestui status qvo, reprezentat de lumea în care trăim, încearcă desigur să mențină ordinea lucrurilor și să găsească soluții pentru ca această criză să se sfârșească și lucrurile să continue ca și până acum. Ei ar vrea să nu se schimbe nimic în esență. Ar vrea ca umanitatea să rămână în vechea ei identitate – de veveriță care învârte inconștientă lumea. Acest lucru nu mai este posibil, nu pentru că brusc oamenii devin mai conștienți în urma unei alegeri personale – deși asta contează mult – ci pentru că forțele cosmice, universale ale vieții ce dau formă experienței umane, au mersul lor transcendent. Această transcendență se referă la gradul de conștiență care evoluează și evoluând, schimbă manifestările sale în toate dimensiunile, inclusiv în cea densă, materială, încarnată.
Acești oameni aflați în vârful piramidelor de putere ale planetei nu vor și nu pot să accepte că a venit momentul transformării, deși unii dintre ei știu perfect că ființa umană este sursa și izvorul absolut al realității. Ar vrea ca veverița să-și imagineze cușca ei ca fiind singura realitate posibilă, și alergarea în loc, singura posibilitate. Ei au făcut totul pentru ca iluzia cuștii să fie menținută, prin orice mijloace. Cel mai puternic mijloc este frica. Trebuie să menținem sistemele acestei lumi cu orice preț, pentru că altfel există pericole majore. Și ne-au demonstrat cât de periculoasă este lumea creând un război, două demonstrative, atentate dramatice care au crescut și mai mult frica, au hrănit conflicte globale pentru a justifica o ranforsare a cuștii de veveriță în care am ajuns să trăim cu toții. Dar veverița începe să se trezească, să-și pună întrebări, acum că virusul a înțepenit jucăria planetară și circuitul infinit al alergării s-a oprit. Este de ajuns un singur moment de pauză pentru ca noi să începem să ne dăm seama. Vălul iluziei începe să se rupă.
Privită larg, această extraordinară împrejurare, ne reamintește anvergura enormă a omului ca sursă de realitate. Ba chiar, din această perspectivă, umanitatea învață în mod dureros despre sine un adevăr uriaș, care merită totul: adevărul despre ceea ce suntem noi. Virusul și criza globală, sistemică, naște întrebări importante despre identitatea noastră, cine suntem noi, despre relațiile pe care le-am construit între noi din această identitate și despre sistemele care sunt materializarea acestor relații. Nu ne-am fi pus aceste întrebări și nici măcar nu ne-am fi oprit din alergarea necontenită, dacă virusul nu ar fi paralizat mașinăria uriașă a lumii pe care am creat-o. Acum, umanitatea descoperă cu uimire, dar și cu spaimă, adevărul. Noi suntem creatorii lumii. Acesta este corolarul neașteptat al crizei virusului.
În acest timp, cei aflați la manetele cuștii de veveriță, apasă toate pedalele pe care le cunosc și care au funcționat mii de ani. Acum au devenit inutile. În inocența sa rudimentară, virusul a scurt-circuitat nu sistemul, ci sursa lui de energie. Oamenii sunt sursa de energie fundamentală, iar această energie sacră, creatoare, curge din noi la fiecare respirație, fiecare pas și fiecare clipire de ochi. Fără această energie, sistemul nu există. E ca și cum viața ar manifesta cuvintele lui Christos, că adevărul nu poate fi ascuns nicicum, el ieșind la suprafață ca uleiul. Virusul dezvăluie dincolo de dramă și moarte, ceea ce era ascuns în spatele aparenței normalității. El ne arată exact ceea ce nu era normal, în lumea pe care noi o consideram normală, și anihilează într-o clipă întreaga iluzie cu privire la raportul între creație – sistemele acestei lumi – și creator – oamenii: eu, tu, noi.
Credeam că sistemele determină viața noastră și pe noi. Descoperim că e invers. Noi creăm sistemele și felul în care trăim. Este dizolvarea unui văl pe care l-am avut pe ochi.
5. Adevărul
Wăăăw! O noțiune periculoasă, adevărul! Dincolo de orice interpretare, adevărul este ceea ce este, acum, aici, irefutabil (îmi place cuvântul). Adevărul este realitatea, existența așa cum este, a acestui moment. Trecutul este trecut, nu mai există decât în capul nostru, iar viitorul nu a fost creat încă. Putem interpreta adevărul într-o mie de feluri, dar asta e prea puțin important. Este ceea ce este. Putem să găsim vinovați sau scuze, să explicăm conjuncturi, dar Adevărul unui moment nu poate fi schimbat decât asumându-ne responsabilitatea de creatori ai acestuia. Dacă nu o facem, atunci nu putem schimba nimic și încă odată, altcineva o face pentru noi.
Dimensiuni insondabile ale ființei noastre – care pot fi cunoscute prin experiență – creează Adevărul acestui moment, dincolo de ceea ce noi interpretăm în baza trecutului, și dincolo de un viitor pe care ni-l dorim din identitatea pe care ne-am asumat-o mai mult sau mai puțin conștient. Iar adevărul acestui moment – tot ceea ce există – este acela că lumea așa cum o cunoaștem se schimbă din motive… naturale :)) sic.
Pe de-o parte noi nu am putut vedea adevărul cuștii pentru că am fost una cu veverița, pe de-altă parte puținii care se cred stăpânii cuștii nu pot vedea nici ei că veverița se transformă în altceva.
Nu pot vedea adevărul (relativ) simplu, că această criză ce se manifestă în exterior, în sisteme, este reflexia crizei interioare, a umanității, a creatorului, și reprezintă, pur și simplu, modul în care se manifestă prin noi energia Vieții, transcendentă, inevitabilă, universală. Nu este o criză pasageră, iar sistemele acestei lumi nu pot rămâne operaționale așa cum sunt, pentru că noi nu putem să mai rămânem așa cum suntem. Această transformare are loc în interiorul ființei umane, în inima omului, iar sistemele pe care ei vor să le mențină sunt doar produsul exterior acestui spațiu, emanația umanului.
Fiecare alegere a noastră la nivel personal, este complementară unei transformări a energiei universale, divine dacă vreți. Suntem o veveriță în cușcă, dar în același timp suntem punctul din care s-a născut întregul univers, și care continuă să evolueze, să-și transceandă propria identitate. Veverița pe care acești gentlemani vor să o țină în cușcă pentru a alimenta o compensare a propriei neputințe, este … existența însăși, Conștiința, universul, dumnezeu, cum vrei să o numești. Nu contează. Contează doar că această conștiință este în perpetuă schimbare și asta creează lumea și tot cea ce există. Oricât de seducătoare este perspectiva unei forțe universale ținută în cușcă pentru propriul folos, la scală cosmică are un aspect comic.
Ceea ce contează acum este perspectiva veveriței, căci ea este aceea care se transformă.
La fel ca o ființă personală, ca un om față în față cu situațiile vieții sale, umanitatea ca ființă colectivă este față în față cu o situație care reflectă cu precizie starea sa interioară și care o invită să privească înăuntru și să-și pună întrebarea clasică: ce anume din ceea ce gândim, credem, simțim, ce anume din atitudinile noastre și din felul nostru de a relaționa cu noi înșine și cu ceilalți, are nevoie de schimbare pentru a merge mai departe?
Sigur că o asemenea transformare, care implică întregul nostru mod de a trăi, ne umple de frică, pe toți. Și este normal să fie așa. Frica de necunoscut, frica de a ieși de pe cărare, frica de a nu mai avea vechile repere, frica de haos, frica de moarte și de disoluție a sistemelor cunoscute, este normală. Dar mijloacele de a ieși din frică, de a transforma lumea noastră interioară, de a-i permite să reintre în rezonanță cu existența, sunt aici de foarte mult timp, ignorate de prea mulți oameni, prizonieri ai propriei gândiri, neputințe și inerții. La fel ca oricare dintre noi, umanitatea este ruptă în două, între tendințe contradictorii. O parte din umanitate se agață de trecut, neavând curajul să schimbe ceva fundamental din frica de necunoscut, și cealaltă este pregătită să pășească pe un nou nivel.
Noua umanitate s-a născut deja și este operațională. Ea funcționează în altă paradigmă. În esență principala diferență este aceea că lumea în care trăim acum și care este pe cale să intre în disoluție, este o lume întemeiată pe separare și pe închidere, și de aceea este o lume pulverizată, în care oamenii sunt în concurență, război și ucidere. Toate sistemele lumii noastre sunt clădite pe această separare al cărei rezultat la nivel personal, pentru toți oamenii, este însingurarea, derapajul, violența și tristețea, lipsa de orizont și de încredere, absența iubirii și a conexiunii cu ceilalți, cu pământul și cu cerul.
Iar lumea pe care o naștem acum este clădită pe deschidere, pe cooperare, pe dimensiunea colectivă și este total diferită, căci sistemele unei lumi întemeiată în împreună, sunt structurate complet diferit. Egoismul, ferocitatea, distrugerea și nepăsarea, lăcomia și violența, minciuna fără granițe pe care sunt întemeiate vechile sisteme, sunt produsul fricii, închiderii și al separării pe care o trăim noi înșine, la nivel personal. Ceea ce se schimbă acum este paradigma, modul nostru de a ne privi pe noi înșine și lumea în care trăim.
De aceea această schimbare nu se petrece de la vârf, de la suprastructură, ci din interiorul umanității, de la fiecare dintre noi. Semnificația situației în acest moment este clară. Existența, prin intermediul virusului, ne dă un stop, spunându-ne că nu putem merge mai departe la nivel colectiv, dacă nu schimbăm ceva personal, în interiorul nostru. Criza de sistem este acum personală, și invers criza personală se manifestă la nivelul întregii lumi. Ele sunt dimensiuni ale unei singure crize psiho-spirituale de transformare, cum ar numi-o psihologia transpersonală.
Situația nu este fără ieșire. Dar ieșirea nu convine structurilor acestei lumi și nici oamenilor care se tem de schimbare, și care se simt mai în siguranță în mijlocul labirintului, chiar dacă acesta este strivitor. Ieșirea este această schimbare profundă de paradigmă și ne privește pe fiecare dintre noi.
6. Oke. Și ce facem acum?
Realitatea ne servește. Pentru prima dată poate, avem condițiile, spațiul, timpul de a privi către interior. Pauză. Suntem la capătul unei imense expirații care a clădit lumea în care trăim și viețile noastre așa cum le cunoaștem. Această expirație s-a terminat. A umanității, și a fiecăruia dintre noi în viața sa. După o astfel de expirație urmează întotdeauna o pauză în care devenim conștienți și în care putem alege cât și cum anume vom inspira.
Respirația nu este doar personală, este o pulsație care are aspecte nenumărate, colective și universale. Întreaga existență pulsează și respiră. Important este să înțelegem că orice expirație este gest, emisie, emanație, acțiune, creație. Asta am făcut și a făcut întreaga umanitate în ultimele mii de ani. A expirat. Și expirând a creat lumea care o reprezintă, ca o oglindă pentru ceea ce suntem. Asta ne-a îndepărtat de noi înșine. Am devenit expirația noastră și am uitat că suntem creatorii a tot ceea ce există. Ne-am confundat cu structurile pe care le-am creat. Veverița a crezut că e una cu colivia sa rotitoare.
Acum, în pauză, care la scală istorică este doar o clipă, e momentul să devenim conștienți și să alegem. A inspira este a aduce înăuntru spiritul. Asta înseamnă a inspira. Este a primi, a ne deschide, a restabili conexiunile dintre noi. Deschiderea schimbă totul. Conexiunea este un alt nume pentru iubire, dar prefer să nu folosesc cuvântul pentru că a fost mult timp folosit greșit. Vine un timp al inspirației, în care umanitatea se reconectează cu existența.. Ne reconectăm între noi și cu pământul, cu planeta, cu cerul. Un timp al conexiunii din care renaște totul. O nouă lume se naște.
Virusul a oprit colivia rotitoare și au fost suficiente câteva săptămâni pentru ca apele, pământul și cerul să înceapă să-și revină. Veverița care credea că este născută în cușcă și confunda existența cu alergarea după vânt, descoperă acum pământul, pădurea și norii, soarele și vântul. Oprirea zgomotului mașinăriei lumii face loc tăcerii, și în această tăcere se nasc întrebări și răspunsuri. Cine suntem și pentru ce suntem în această dimensiune? Cum vrem să trăim? Cum vrem să fie relațiile dintre noi? Acum, că începem să descoperim acest adevăr extraordinar, că realitatea curge din noi în orice clipă și se transformă în structuri ce alcătuiesc lumea noastră, ce fel de structuri vrem să creăm cu energia ce curge din noi necontenit?
Am fost educați să nu punem la îndoială perenitatea și universalitatea coliviei rotitoare. Am crezut că așa e lumea făcută de dumnezeu sau de cine o fi făcut-o. Descoperim că noi am făcut-o, că s-a oprit, și că putem alege felul în care o reconstruim.
Acestea nu sunt metafore, ci reprezintă mai degrabă un adevăr metafizic. Iar metafizica nu este decât o fizică a dimensiunilor rafinate ale existenței. Ne întoarcem la adevărul despre noi înșine, îl redescoperim acum, în această pauză, care va dura ceva.
Ne redescoperim în primul rând umanitatea, re-cunoaștem nevoia noastră imensă de a fi împreună, de a crea împreună realitatea. Această nevoie de a fi împreună, o ființă colectivă care se mișcă precum un stol de păsări în marea realitate, există dintotdeauna. De când divinitatea omniprezentă s-a pulverizat devenind umanitate. Atunci a început drumul nostru înapoi. Nevoia noastră de a fi împreună reprezintă exact unitatea indivizibilă a existenței. Ea face parte din noi, și noi toți o cunoaștem, căci toate relațiile umane, de orice fel, sunt expresia acestei unități.
Singurul lucru care se opune conexiunii este frica. Frica de disoluție, de neant, de a ne pierde. Iubirea și frica sunt forțe arhetipale care articulează experiența umană și universală. Iar acum a venit momentul să depășim frica, separarea și închiderea din care ne-am creat experiența vieții și a acestei lumi. Într-atât de mare este schimbarea în care intrăm acum.
Este o transformare pe care marii maeștri ai umanității au pregătit-o de foarte mult timp și la care se referă cele mai profunde tradiții spirituale ale acestei planete, convergente nu ca formă, ci ca fond: umanitatea este expresia desăvârșită a existenței, este creatoare de realitate, iar calea sa în dimensiunea densă a materiei este aceea de a-și regăsi natura profundă, de a o recunoaște și a o onora. O lungă cale transcendentă, a identității a fost parcursă, iar acum ne aflăm aici, în acest punct de cotitură, despre care au predicat mulți înțelepți ai acestei lumi, față în față cu noi înșine, în mijlocul realității pe care am creat-o.
Din fericire, tot ceea ce avem nevoie pentru această transformare este disponibil. Avem tehnologia necesară reconstruirii lumii noastre pe noi baze. Avem energia curată, disponibilă. Avem toate resursele, pentru toată lumea. Avem totul. Pare să lipsească doar încrederea în noi înșine, încrederea că noi suntem izvoarele realității, că noi suntem sursa și că o putem face. Pare… dar nu este adevărat deloc. Tehnologia interioară, de lucru cu universul nostru interior, cu lumea gândirii, emoțiilor și atitudinilor noastre, există și ea. Testată, curată, eficientă, curățată de orice lucru inutil, de orice distorsiune.
Sunt multe canale disponibile prin care poți să afli cum să lucrezi în/cu lumea ta interioară, care este sursa experienței tale de viață. Fiecare are diferite nuanțe ale aceluiași adevăr, căci toate își au originea în Conștiința vastă a Umanității eterne în interiorul căreia se petrece acest proces de transformare. Această cunoaștere a adevăratei naturi a realității, nu s-a stins niciodată. Au existat dintotdeauna oameni care au cultivat-o, șlefuit-o și practicat-o, în toate timpurile și spațiile umanității. Ei au fost oamenii care au rămas racordați la Adevărul despre noi înșine și despre realitate.
Unul dintre aceste canale este Călătoria Inimii și Școala Maestrului Interior. Dacă citești aceste cuvinte poate că asta este nuanța Adevărului care ți se potrivește. Am șlefuit până la perfecțiune o tehnologie interioară străveche, am curățat-o de orice dogmă și ritual, până când a rămas pură și clară: un mod de a lucra cu Atenția, Respirația Conștientă și Atitudinea în lumea interioară, cu scopul de a deveni conștienți de felul în care noi naștem lumea prin gândire, emoție, atitudine și gest. Devenind conștienți de aceste niveluri interioare ale propriei ființe, care ne modelează experiența vieții, putem lucra cu ele și astfel putem să ieșim din vechile noastre mecanisme de răspuns automat în fața vieții, mecanisme care reprezintă trecutul.
A deveni conștienți înseamnă a simți mai mult din noi înșine și din existență și ne permite să dăm răspunsuri mai adecvate contextului vieților noastre. Putem alege adică, răspunsurile date realității. Veverița în colivia ei nu poate alege, pentru că felul ei de a gândi despre sine și despre realitate i-a fost educat în moduri restrictive. Altfel n-ar fi rămas la locul ei să învârtă mașinăria. Iar acum este momentul pentru a redescoperi, prin experiența directă și conștientă a propriei lumi interioare, cum facem să modelăm această energie sacră ce izvorăște din noi, nu doar pentru a supraviețui, cum am făcut până acum, ci pentru a crea experiența vieții și a lumii pe care o dorim.
7. Instrumentele de a lucra cu sursa interioară a realității
Dar acesta este un alt subiect, despre care poți citi foarte mult pe călătoriainimii.ro. Dar, mai ales, poți începe să practici Conștiența, în lumea ta interioară și în dimensiunile cele mai apropiate ale vieții tale. A fi conștient de gândirea ta și de faptul că ceea ce gândești determină integral emoțiile, atitudinea, starea de sănătate, relațiile tale cu ceilalți și cu lumea, este un salt imens. A fi conștient înseamnă în primul rând a simți niveluri ale realității pe care le-ai ignorat până acum și înseamnă a putea modela aceste dimensiuni ale propriei tale ființe. Prin practică, asta schimbă complet perspectiva asupra identității tale, adică răspunsul pe care îl dai celebrei întrebări cine sunt eu. Schimbă felul în care relaționezi cu tine însuți, cu ceilalți și cu existența, schimbă calitatea vieții și a creației tale de realitate.
Dar cel mai mare câștig este capacitatea de a modela lumea interioară a stărilor. Noi toți am crezut mereu că stările noastre interioare depind de ceilalți și de context, am fost dependenți de exterior și ne-am petrecut vieți întregi încercând să obținem ceea ce credeam că avem nevoie pentru a trăi mai multă bucurie. Conștiența dezvăluie experienței directe că stările noastre interioare, sunt creații, și asta schimbă complet motivațiile și comportamentele noastre, iar în cele din urmă lumea în care trăim.
Dacă simți că toate acestea rezonează în interiorul tău, atunci îți sugerez să citești Cartea Maestrului Interior. Este mult mai mult decât o lectură, pentru că ea conține nu numai descrierea întregii geometrii sacre a ființei și a mecanismelor interioare prin care creăm realitate, ci mai ales ghidajul în aceste dimensiuni interioare. Este de fapt o călătorie interioară și o experiență transformatoare, menită să te pună în contact direct cu dimensiunile tale inconștiente, din care se naște realitatea, și să le aducă în conștiență. Este poate cea mai neobișnuită Carte pe care o vei ține vreodată în mână, iar acesta este momentul pentru care această Carte a fost întrupată.
Personal mă simt mai degrabă nu autorul ei, ci scribul ei, ca un fel de canal prin care această carte a venit aici. Pe de altă parte, ea structurează în interiorul ei întreaga experiență de lucru cu umanitatea noastră profundă, a programului Școala Maestrului Interior. Am creat lângă carte și un program online, care se numește Inițiere în Practica Prezenței, Acest program este experiență integrală, meditații ghidate prin care te conectezi cu cele mai profunde dimensiuni ale ființei tale. Cartea și Programul alcătuiesc împreună un instrument excepțional de introspecție, de autocunoaștere și de transformare a identității, prin care înțelegi cum funcționează ființa ta profundă și cum creezi realitatea vieții tale.
Acum ceea ce contează cel mai mult este sănătatea noastră psihică, emoțională și fizică. Sănătatea este echilibru interior și depinde integral de capacitatea noastră de a da formă energiei noastre fundamentale, sub forma gândirii, emoției și atitudinii. Contează ceea ce gândești, felul în care administrezi frica inevitabilă ce însoțește transformarea. Cartea și Programul ce o însoțește îți oferă instrumentele pentru a face acest lucru și cunoașterea fundamentală pentru a opera cu aceste dimensiuni ale lumii tale lăuntrice, din care se naște întreaga experiență a vieții tale.
Școala Maestrului Interior este dedicată cultivării conștienței în viețile noastre. Am șlefuit mijloace foarte simple și eficiente de conștientizare și de lucru împreună, un timp foarte îndelungat. Dar marile transformări care sunt necesare acum cer alegeri personale, o disciplină personală a Prezenței, o sinceritate interioară și curajul de a face schimbări radicale. Este momentul.
Sunt foarte mulți oameni deja care o fac și care au schimbat enorm în viețile lor. Important aici este că ai mijloacele de a opera această transformare extraordinară. Dacă suntem în viață, aici, în corpurile noastre în aceste vremuri, este pentru că o putem face. Altfel nu eram aici, acum. Acesta este destinul nostru și ne-am pregătit foarte mult timp pentru a face această transformare alchimică.
Colivia rotitoare a veveriței s-a oprit. Descoperim împreună că suntem mult mai mult decât am crezut și că totul este în puterile noastre. O nouă lume naștem acum, prin noi. Suntem împreună în acest proces. O parte din umanitate nu va putea sau va refuza să facă această transformare. Dar dacă tu citești aceste cuvinte, atunci faci parte din noua umanitate care se naște acum. Colivia nu se mai repară și lucrurile nu se vor mai așeza pe vechiul făgaș. Această nouă lume care se naște acum începe în interiorul nostru, în sursa fundamentală a realității. A deveni stăpânii lumii interioare este a ne lua înapoi ceea ce a fost dintotdeauna al nostru, doar că uitasem. Timpurile veveriței se sfârșesc aici.
Agnis
INIȚIERE ÎN PRACTICA PREZENȚEI
Aici găsești linkurile diferitelor informații pe care le-am pomenit în text
https://edition.cnn.com/2020/03/16/asia/china-pollution-coronavirus-hnk-intl/index.html
https://www.bbc.com/news/science-environment-51944780
https://edition.cnn.com/travel/article/venice-canals-clear-water-scli-intl/index.html
