Ce putem face acum?

Când vorbim despre a fi „ființe spirituale” descriem, de fapt, acea parte din noi care este dincolo de corp și minte. Acea parte, îmi vine să-i spun, invizibilă. Iar partea aceasta din noi este cu adevărat extraordinară, precum extraordinarele calități pe care i le atribuim lui Dumnezeu. Doar că uităm de partea asta din noi. Sau, poate, nu am știut niciodată că o avem. Nu ne-a învățat nimeni.

Iar multe din cele care se petrec în viața noastră se întâmplă, mai întâi, în dimensiunea invizibilă. Gândurile noastre, de exemplu, sunt invizibile. Și, cu toate astea, ele se manifestă în formă fizică. Prind formă. Toate tradițiile spirituale ne învață că tot ceea ce se manifestă pe Pământ începe, mai întâi, în dimensiunea invizibilă. Majoritatea tradițiilor spirituale ne învață că tot ce este în afara noastră este o reflexie a stărilor interioare de conștiință. Am auzit de atâtea ori aceste cuvinte – Precum sus, așa și jos. Cum este înăuntru, așa și în afară – care conțin în ele un adevăr ce nu-l mai putem ignora.

Ce putem face ACUM?, în vremuri de mari schimbări

Ceea ce trăim acum în lume, la nivel global, este o oglindire a ceea ce am hrănit și cultivat, mai mult sau mai puțin conștient, fiecare dintre noi, înlăuntrul nostru. Mai rămâne acum doar să avem curajul a ne uita, cu sinceritate, în interior și a ne întreba: Cum am contribuit eu la ceea ce trăim acum? Ce gânduri am tot hrănit, de-a lungul anilor? A da vina doar pe cei din conducere, pe autorități, pe industria farmaceutică, pe politicieni, pe ziariști sau mai știu eu pe cine, ar fi o eroare gravă. Neasumându-ne propria responsabilitate, nu am face decât să perpetuăm ceea ce vrem să schimbăm. Cu adevărat vrem o schimbare? Sau doar pretindem sperând, înlăuntrul nostru, că revenim la … normalitate?

De curând am scris o împărtășire pe care am numit-o  În numele Integrității  iar cineva mi-a răspuns … Despre cei care se lasă abuzați, deși au alternative, cum crezi că a fost copilăria lor?! Poate că această întrebare este de ajutor pentru constatarea ta față de unii apropiați care au renunțat la integritatea lor. Nu venise momentul evaluării. 

Mulțumesc pentru explicațiile psihologice. Voi ține cont de ele! Mă întreb însă ce a determinat explicații științifice și psihologice pentru ceea ce era, în mod evident, o simplă împărtășire. Doar o perspectivă, dintre multe altele. La fel este și acest text, acum. La fel și toate cele ce împărtășesc cu voi. Sunt împărtășiri, oameni buni, sunt impresii, perspective, despre ceea ce simt și cred și trăiesc în momentul în care scriu. Nu au pretenții de adevăr suprem. Da, uneori, îmi doresc să vă inspire și să vă ajute să vă readuceți aminte.

Alteori, pur și simplu, doar simt să scriu ce este prezent în mine fără a avea nici o așteptare. Las la o parte rolul de psiholog, terapeut, coach, călăuză… sau oricare alt rol, atunci când împărtășesc în scris. Fără a pretinde că știu mai bine decât alții și fără a încerca să le explic altora cum stau lucrurile. Este doar o curgere din Centrul Ființei mele, din adevărul meu trăit în momentul Acum. Iar acum, acum când scriu aceste rânduri, chiar cred că a continua să dăm vina pe părinți, pe copilăria nefericită, pe traumele pe care le-am avut, nu facem decât să rămânem în rolul de victimă. Sigur că există explicații pentru dramele noastre, care justifică – uneori la nesfârșit – rămânerea în ele. Dar aici este despre posibilitatea de a ieși din ele, prin propria putere și alegere. Nici o traumă nu poate fi depășită prin negare. Dimpotrivă, trebuie recunoscută și acceptată înainte de a fi vindecată.

Și acceptând întregul trecut, onorându-l pentru tot ce a fost, așa cum a fost. Mergem mai departe, indiferent ce a fost, fără a mai da vina pe părinți, sistem, traume, cultură, abuzuri. A continua cu o atitudine veche, de neputincioși – alții sunt de vină. Alții pot face pentru mine. Nu eu. Eu … ce pot face… doar am avut o biată copilărie – chiar și după ce am devenit conștienți că responsabilitatea ne aparține, este o privare de propria putere de creatori. Atâta vreme cât nu suntem conștienți, nu suntem responsabili. Da, așa este. Dar după ce am devenit, cât de cât conștienți, după ce știm că nu mai contează trecutul, ci contează acest moment acum.  Felul în care mă poziționez acum, responsabilitatea, îmi aparțin. 

Există însă interese pentru ca victima să perpetueze locurile comune ale justificării, întemeiate în trecut. Dacă n-ar mai exista victime care să prelungească durerea prin gândire, transformând-o în suferință, n-ar mai exista nici terapeuți care trăiesc exclusiv din bandajarea rănilor emoționale ale trecutului, și astfel depind de perpetuarea psihologiei victimei. A cultiva eliberarea în locul bandajelor cere verticalitate și conștiență. 

DA, toți am avut traume și am trăit tot felul de tragedii în copilăriile noastre. Toți am fost amprentați în fel și chip. Însă, acum – ACUM!! – dacă chiar vrem să schimbăm lumea în care trăim, e nevoie să învățăm să ne debarasăm de gândirea toxică, de credințele pe care „orfanul”, sau „victima” ce-am fost, le-a tot hrănit. E nevoie să avem curajul să renunțăm la critică și, mai ales, la autocritică, la judecățile aspre pe care, repede, repede, le aruncăm asupra celorlalți nedându-ne seama că, de fapt, pe noi înșine ne judecăm cu cea mai mare asprime.

Ceea ce transformăm acum, fiecare în felul său, oricât de mică și aparent nesemnificativă schimbare, ne este imediat reflectat înapoi din realitatea pe care o trăim. Curățând peisajul interior, influențăm, astfel, curățenia peisajului exterior. E tot ce putem face, cu adevărat. Felul în care alegem să privim, creează realitatea pe care o trăim. 

Cum putem, fiecare în parte, să devenim mai realiști despre ceea ce se petrece în lume? Cum putem să ne onorăm dimensiunea spirituală, acea parte invizibilă de care uităm sau pe care o ignorăm complet atunci când suntem ocupați să dăm vina pe alții sau să ne auto-învinovățim, să judecăm cu asprime sau să ne auto-judecăm fără drept de apel, să aruncăm cu vorbe grele în ceilalți și în noi înșine? Gândurile și cuvintele noastre sunt principii creatoare cu care hrănim viziunea asupra lumii în care vrem să trăim. Ce gânduri cultivăm? Ce vorbe folosim? Observă-te, în următoarele zile. Fără judecată, fără critică. Doar observă ce gândești și ce vorbe folosești.

Dă jos conotația îndoielnică pusă pe „a fi o ființă spirituală” și recunoaște că a fi, cu adevărat, spiritual începe prin a învăța să practici Prezența, atenția pe gândurile pe care le emiți. Atenția pe cuvintele pe care le folosești. Nu doar într-un workshop ci de-a lungul întregii zile. A fi spiritual începe prin a învăța să schimbi, imediat, când observi că ai alunecat. Nu să te critici. Nu să te judeci. Nu să-ți tragi șuturi în fund spunându-ți  „iar am greșit”. Ci, pur și simplu, să schimbi chiar atunci. Recunoscându-ți puterea de a face o altă alegere.

Setează-ți intenția de a fi propriul tău discipol.

Asta înseamnă, de fapt, disciplina. Dă jos conotația pe care ai pus-o pe cuvântul „disciplină”, folosind-o ca pe o scuză, și adu-ți aminte ce înseamnă, de fapt, acest cuvânt. A fi propriul tău discipol. Zi de zi. În fiecare moment Acum.

Setează-ți intenția de a fi parte din această extraordinară aventură – o aventură în care sunt milioane de oameni împrăștiați peste tot în lume și care cred cu tărie că prin propria lor schimbare contribuie la schimbarea lumii în care trăim toți. Alătură-te lor, și, împreună, prin atenția pe care o punem pe ceea ce gândim, prin Practica Prezenței,  prin felul în care ne privim și îi privim pe ceilalți, prin felul în care avem curajul să ne dăm jos măștile rolurilor ce ne țin în separare, putem cultiva viziunea unei lumi sănătoase și frumoase.

De mii de ani maeștrii spirituali și-au călăuzit discipolii către a deveni creatori conștienți de realitate. Pornind de la a crea magie în interiorul lor, curățând tiparele vechi de gândire și credințele limitative. Poate că acum, în contextul actual, ai devenit sceptic. Nu mai crezi în nimic din toate astea. E dreptul tău. Și eu îmi pun, foarte des, întrebarea: Chiar mai putem schimba ceva, având în vedere tot ceea ce se petrece în lume acum? Doar prin schimbarea gândurilor?

Habar nu am care este Răspunsul, sinceră să fiu. Știu însă că mereu și mereu revin la încredere și, DA, chiar cred că putem schimba dacă ne deschidem în fața unor noi posibilități, dacă ne deschidem în fața acelei dimensiuni spirituale din noi înșine. Da, putem schimba, dacă ne readucem aminte de adevărata noastră misiune în viață. Aceea de a transcende limitările egoului.

Am venit pe această lume, semnând un Contract Sacru , să ne trăim experiența Spiritului în formă umană, manifestând frumusețe și bunătate cu fiecare pas și fiecare respirație. Da, putem schimba lumea în care trăim dacă ne amintim că singura și adevărata putere pe care o avem este aceea de a alege cum ne poziționăm în fața a orice se petrece în afara noastră. Da, putem schimba lumea în care trăim dacă alegem să păstrăm atenția pe viziunea care reflectă această schimbare. Știm, mai degrabă, ce nu mai vrem și ce nu ne mai place, ce ne doare și ce ne face rău, dar prea puțin timp și spațiu oferim atenție și consecvență pe ceea ce vrem cu adevărat.

Nu contează tradiția din care ești sau practica spirituală pe care o ai acum, căci până la urmă, toate conduc în același loc. Fiecare dintre noi este atras de o formă sau de alta. Aceea care vorbește, cu adevărat, sufletului nostru și cu care simțim că suntem călăuziți către o viață sănătoasă și armonioasă, o viață întru adevăr, iubire, frumusețe.

Da, putem schimba lumea în care trăim dacă renunțăm la separare,

la „practica mea spirituală este mai bună decât a ta” sau la a ne da lecții, rapid, unii altora, considerând că școala mea de psihologie e mai tare decât a ta. Da, putem schimba lumea în care trăim dacă renunțăm la competiție, comparație și judecată asupra a cui este mai bună și mai mare și mai tare din parcare. Această diviziune ne secătuiește de putere ca și ființă colectivă. Vremurile pe care le trăim acum nu mai sunt despre „al meu, a mea”. Nu mai avem timp pentru asta. A venit momentul să fim împreună, uniți prin iubire, îngăduință, bunătate, apreciere.

A hrăni ceea ce ne unește, conexiunea, nu înseamnă a umple un gol. Ci a recunoaște și a onora această nevoie fundamentală, fără de care experiența umană nu este completă. Dacă toți (cei, cât de cât conștienți de puterea de a alege ce gândim, ce rostim, ce hrănim) ne-am aduna energiile spirituale, înlăuntrul nostru – în Centrul Ființei, mai întâi, simțindu-ne unii pe alții – ca și comunitate globală, eu chiar cred că am putea crea schimbarea vindecătoare. Fără această unitate, nu avem nici o șansă. Separarea ne ucide, dezumanizându-ne mai întâi. 

Dacă ai o practică spirituală, oricare ar fi ea, te rog, te implor, găsește propriul tău limbaj cu care să emani în lume bunătatea și frumusețea inimii tale. Și alege ÎMPREUNĂ în locul separării. Baza oricărei practici spirituale, adevărate, este aceea că: iubirea vindecă.

Fie să ne iubim, în ciuda provocărilor ce trăim acum toți. Aceste schimbări abrupte, ce creează un nivel foarte ridicat de stres în corpurile noastre, cauzând slăbirea sistemului imunitar, slăbind conexiunile dintre noi, aruncându-ne, brusc, în moduri instinctive de supraviețuire, au nevoie de atenția noastră, de prezență și de iubire. Acum, trăind aceste mari schimbări la nivel global, avem nevoie să cultivăm înlăuntrul nostru îngăduință și răbdare. Oricât de greu, sau imposibil, pare a fi. Avem nevoie de bunătate și compasiune. Sunt calități ce există în fiecare dintre noi.

Ce putem face, cu adevărat, acum, în vremuri de mari schimbări? Putem cultiva încrederea în acea parte invizibilă din noi înșine, acea parte cu toate aceste calități extraordinare. 

O viziune sănătoasă despre lumea în care vrem să trăim depinde de fiecare dintre noi și de modul în care alegem să participăm la marele proces de transformare. Nu este ceva ce ni se oferă. Este ceva ce creăm. Prin gândire, prin rostire, prin cuvinte scrise. În spiritul adevărului meu, acum, în acest moment și cu profund respect pentru multele căi către o lume mai bună, această fu a mea împărtășire astăzi.

Cu recunoștință, în fața puterii noastre de creatori de realitate, și cu încredere în Contractele Sacre care ne-au adus, acum, ÎMPREUNĂ. Că suntem sau nu conștienți, creăm permanent realitatea ce-o trăim. Fie să devenim din ce în ce mai conștienți și să alegem ceea ce vrem, cu adevărat, să trăim.

AmmaRa

p.s. Am ales să ilustrez această împărtășire cu câteva poze făcute zilele trecute, aici, pe Colina Lunii unde Cerul, prin curgerea norilor și prin simfonia de culori, mereu îmi vorbește și-mi aduce aminte să curăț tiparele vechi de gândire.