Scribul. O călătorie de conștiință

Scribul. O călătorie de conștiință

Rândurile de mai jos sunt o Călătorie interioară și o dezvăluire a spațiului colectiv din care se naște Cartea Maestrului Interior. Te conduc dincolo de identitatea ta liniară. Plonjează în lectură doar dacă ți-ai creat timpul pentru ea. Deasemeni, sunt o dezvăluire a energiei din care se naște Școala Maestrului Interior și expresiile sale experiențiale.  Fii parte din Cercul pe care îl creăm împreună. 

Scribul

Eu, scribul acestor cuvinte care se nasc între noi, am mereu o flacără aprinsă în spațiul în care scriu. Mișcările fine ale flăcării, vibrația necontenită a focului îmi amintește ori de câte ori uit, despre curgerea existenței. Suntem flăcări care ard. Primim asemenea unei flăcări, necontenit, ceva de la existență și necontenit, fie că suntem conștienți de acest lucru sau nu, radiem propria noastră lumină, propria noastră creație, de jur împrejur.

Ce-ar fi să creezi propriul tău mic ritual care să-ți amintească curgerea vieții? Ai putea de-asemeni să aprinzi o flacără în spațiul tău personal, atunci când te conectezi cu sfera mai largă a Cărții, cu dimensiunea propriei tale ființe numită Maestrul Interior. Ea ți-ar reaminti un adevăr mai cuprinzător despre tine însuți și te-ar ajuta să intri în starea de Prezență, să te deschizi în fața realității și să intri mai rapid în interiorul adânc al acesteia, să naști mai repede Vocea.

Suntem asemenea. Uneori îmi este dificil să mă deschid în fața acestor dimensiuni largi ale ființei, îmi este dificil să ies din identificarea cu creația mea numită gândire, din emoțiile care mă traversează și uneori mă zguduie. Uneori felul în care relaționez cu ceilalți oameni și cu realitatea mă doare și atunci am nevoie să-mi reamintesc, să mă întorc din durere înapoi, în centrul ființei mele, de unde pot în sfârșit să dizolv contururile separării.

Desigur, chipurile noastre sunt diferite, ca și detaliile biografiilor noastre, dar în mod fundamental suntem foarte asemănători. Mecanica rafinată a ființei este aceeași, modurile în care trăim aventura de a fi în corp, în relații, în experiența umană, emoțiile noastre sunt experiențe personale ale unui singur câmp colectiv, barierele pe care le construim în mod inconștient uneori, au aceeași natură. Dar și căutarea noastră are un singur obiect, în ultimă instanță vrem aceleași lucruri pentru noi înșine, tindem către aceeași completitudine, către același Adevăr mai larg, către aceeași bucurie a vieții. Dă-ți voie un moment, în vreme ce respirăm împreună peste spațiu și timp să percepi, ca o sclipire, această profundă similitudine între noi. Suntem ca două semințe din care se naște o realitate comună. Și invers, aceeași realitate vastă, colectivă, naște semințe diferite.

Aspectele personale sunt mereu cele care diferă, în vreme ce înlăuntrul și înafara lor, dimensiunile mai rafinate și mai largi ale existenței sunt spații comune. Corpurile noastre fizice par definitiv separate, poate că nu se vor întâlni niciodată pentru o îmbrățișare, dar în celelalte straturi ale existenței, iată, suntem împreună, ne putem simți. Conștientizează o clipă acest miracol. Acest spațiu vast al Conștiinței, în care noi suntem semințe de realitate, și felul în care aceste valuri în existență pe care le emanăm și le percepem, ne reunesc într-o experiență comună ce transcende cu mult lumea formelor și timpul liniar. Contemplă cale de câteva respirații adânci și lente, conștiente, sferice, profunde și vaste, această experiență și spațiul în care se petrece. Adaugă acum alte nenumărate semințe din care se naște această experiență, oameni ca și noi, în diferite sertare de timp și spațiu, care respiră, simt și creează această realitate colectivă, împreună. Unde se termină ceea ce numim eu, unde încep dimensiunile colective ale experienței? Noi toți suntem eu.

În mod deliberat nu am adus până acum aici, în spațiul colectiv al călătoriei noastre împreună, eu-l meu, al scribului acestor cuvinte. La fel ca în călătoriile de Conștiință din Școala Maestrului Interior, atunci când mă aflu în centrul unui cerc de oameni, al unei explorări în adâncurile ființei, identitatea mea liniară trebuie să se dea puțin la o parte, să devină mai transparentă, mai fluidă, pentru a face loc în experiență unor straturi ale ființei care nu mai sunt doar personale, ci colective. Ele fac parte dintr-un împreună. Vocea care ghidează explorarea nu mă mai reprezintă pe mine, ci ne reprezintă. Această multiplicitate a ființei face parte din natura ei profundă. Este perfect validă și pentru tine.

Tu însuți înveți deja, încetul cu încetul despre fluiditatea ființei, despre a curge odată cu Viața, despre multiplicitatea ta interioară și a modela stările tale interioare. A învăța să dansăm percepând și creând în diferite straturi și niveluri ale ființei noastre face parte din demersul fundamental al acestei Călătorii împreună. Nu există nici un pericol ca identitatea liniară să dispară în neant. Între identitatea noastră personală și dimensiunile noastre transpersonale, colective, este un raport de simultaneitate. Ele coexistă în același timp, precum centrul și sfera. Personalitatea liniară este în centrul unei uriașe experiențe care se petrece în multe dimensiuni, și pe care o poți numi dumnezeu. Nu suntem conștienți de ele până într-o zi. Apoi începe un proces interior de conștientizare în care realizăm că tot mai multe dimensiuni ale realității, pe care le credeam în exterior, fac parte din noi înșine.

Aduc aici, în spațiul nostru de experiență comun, dimensiunea personală, eu-l liniar, pe care-l numesc Scribul, doar pentru a exprima o idee fundamentală: ceea ce suntem în dimensiunea noastră umană nu dispare, nu intră în disoluție, nu moare. Dimpotrivă, pentru a crea acest spațiu în care trăim împreună experiențe, înțelegeri, revelații, ființa mea mare, largă, cuprinzătoare, are nevoie pentru a se exprima de această dimensiune liniară a sa. Forjată în experiența identificării cu spațiul orizontal al existenței, această dimensiune numită Scribul, a dezvoltat capacitatea de a exprima lucruri, de a scrie, de a face conexiuni, de a comunica.

Divinitatea interioară are nevoie de dimensiunea sa umană pentru a crea ceva în această dimensiune. Altfel ar rămâne tăcută, nevăzută, neauzită. Umanul și divinul se creează etern unul pe celălalt. Între aceste dimensiuni ale propriei ființe noi creăm întreaga realitate.

Îți spun aici toate acestea pentru că în fața transformării interioare, dimensiunea ta personală, liniară, structura egotică, se teme. Toți ne temem când suntem exclusiv la acest nivel. Ne temem că dacă nu mai suntem ceea ce credem că suntem, vom muri. Vom dispărea. Am trăit eu însumi și împreună cu oamenii pe care i-am condus către expansiunea conștienței, de nenumărate ori, această spaimă care survine în momentul în care barierele se rup, se dizolvă, în care vălul identificării se disipează. O frică structurală care îngheață corpul, activează mintea și blochează procesul. Dorim în adâncurile noastre, profund, să avem experiența expansiunii, să ne reconectăm cu Întregul, dar ne temem în același timp să depășim granițele. Dincolo de dimensiunea liniară este necunoscutul.

Aceasta este identificarea.

Credem că ceea ce suntem se oprește la granița a ceea ce știm, ceea ce gândim, la limitele propriilor obișnuințe și dacă vom trece dincolo, vom muri. Identificați fiind cu starea liniară a Conștiinței, nu ne dăm seama că dincolo sunt dimensiuni ale propriei noastre ființe. Că trecerea graniței nu este un salt în neant, ci o întoarcere la starea de întregire, de completitudine a propriei ființe. Granița realității liniare împarte un spațiu care este unitar, în eu și rest, în aici și acolo, în ceea ce știu și necunoscut. Credem că putem fi aici sau acolo. Nu ne putem imagina că aici și acolo sunt dimensiuni ale unei singure monade, și că noi înșine facem despărțirea și creăm granița. Gândirea noastră și ceea ce credem că știm, este aceea care creează această ruptură interioară a percepției. Într-0 dimensiune mai largă, noi nu am fost niciodată despărțiți de acest mare rest. Doar credem asta, și credința noastră devine realitatea și experiența noastră deplină.

Aceasta este experiența duală a realității. Ori/ori. Aici/acolo. 

Dar pe măsură ce avansăm în proces și învățăm că granițele sunt doar interioare și că noi înșine suntem creatorii lor, descoperim că suntem mai degrabă și/și. Aici și acolo fac parte din același spațiu al propriei ființe. În același timp. Umani și divini. Materie și spirit. Densitate și subțirime.

Mai mult decât atât, pe măsură ce deslușim rafinamentul ființei în interiorul nostru, în corp, se deschid porțile percepției în exterior. De fapt, descoperim că interiorul și exteriorul sunt un singur spațiu, despărțit de suprafața de separare a identității pe care ne-am asumat-o. Este momentul în care bula de realitate începe să se transforme sub puterea Conștienței, devine tot mai cuprinzătoare și tot mai transparentă, mai fluidă. Dimensiuni tot mai profunde și tot mai vaste ale existenței le includem în propria noastră identitate. Spații care erau inconștiente și pe care le consideram străine de ceea ce suntem, pe măsură ce devenim conștienți de ele, le includem în sfera de experiență pe care o numim eu.

Dimensiunile inconștiente ale ființei noastre nu sunt doar cele rafinate, spirituale, divine, pe care le credem exterioare. Sunt și dimensiuni dense, profunde, îngropate în adâncurile noastre, conținuturi psihice, emoționale, relaționale, adânc îngropate sub nivelul gândirii liniare. Identitatea noastră obișnuită este cu adevărat un glob a cărui suprafață este făcută din gândire. Ne temem să ieșim din identificarea cu această suprafață, ne temem de dimensiunile inconștiente ale ființei noastre pentru că sunt iraționale, pentru că nu pot fi controlate de la nivelul gândirii.

Dar procesul întregirii prin Conștiență este sferic. Deschiderea către dimensiunile inconștiente ale propriei ființe se petrece către în afară dar și către înăuntru, către dimensiunile spirituale dar și către cele dense, psihice, emoționale, profunde. Frica de a trece dincolo de granițele identității liniare, de a părăsi suprafața subțire de realitate cu care suntem identificați, este frica de dumnezeu – exterioară, dar și frica de conținuturile propriei noastre profunzimi – interioară, unde sunt îngropate experiențe uneori foarte dureroase și traumatice. Este o singură frică și se naște din identificare. Este proprie stării de limitare dramatică a percepției, a identității liniare.

În procesul tău de transformare interioară vei trăi această frică fundamentală de necunoscut, care se naște din identificare. Este inevitabilă. Frica este granița, limita. Nu avem, în viețile noastre, de înfruntat decât propriile noastre limite, auto-create. A transcende propriile limite, a merge dincolo de propria frică, este singura cale de a recupera Conștiența, care se conjugă în primul rând cu a simți. A avea curajul să simțim din nou dimensiuni pe care le-am considerat străine sau pe care le-am îngropat în adâncuri este un act de vindecare, de expansiune, de transcendență care, oricât am amâna, îl vom face într-o bună zi.

O identitate liniară rudimentară, un ego în stadiul său primar, se consideră pe sine – eu – o gândire sigilată într-un corp fizic, care este și granița dintre interior și exterior. Ba chiar își consideră gândirea o emanație a materiei și reduce astfel propria ființă la un singur nivel al existenței. Este cea mai strâmtă identitate, cea mai opacă și cea mai terifiantă, cutremurată permanent de frică existențială și prizonieră a întregului spectru de emoții distructive, pe măsura însingurării și a lipsei profunde de conexiune cu ceilalți și cu marele rest. Considerându-se materie, nu poate vedea în afară decât materie. Un univers mecanic, rece, ca o mașinărie strivitoare, guvernat de legile impersonale ale fizicii.

În interior, această limitare dramatică a percepției conduce la o separare de lumea emoțiilor și la îngroparea în adâncurile ființei a unor conținuturi emoționale care iau proporții de coșmar. Gândirea ce caracterizează acest tip de identitate este cea exclusivă. Ori se consideră materie care gândește, ori se consideră un spirit izgonit din cer și condamnat la închisoare în materie, confundând spiritul cu propria gândire. Acest tip de identitate rudimentară creează o psihologie ale cărei trăsături esențiale sunt frica și separarea de propria lume lăuntrică, dar și de lumea exterioară.

Totul se reduce la ceea ce percepe – materia, și la ruptura profundă față de orice altceva. 

În fața dizolvării granițelor, structura egotică se teme fie de dispariție, fie de rătăcire în vastul ocean al Conștiinței, pe care începe să-l perceapă. Imensitatea realității, profunzimea ei insondabilă și irațională, vastitatea enormă a existenței, dar mai ales faptul că realitățile au darul de a ne absorbi dacă nu avem un Centru, sunt înspăimântătoare.

Amintește-ți: unul dintre atributele fundamentale ale Conștiinței universale și deci a propriei tale conștiințe este acela de a se identifica cu diferitele dimensiuni ale existenței. De a trăi acea realitate ca și cum ar fi singura. De aceea este nevoie de un Centru, de aceea este nevoie de practica Prezenței care presupune transparență în fața oricărei dimensiuni. Altfel, pericolul de a ne rătăci, de a pierde reperele, este real în vastul ocean al Conștiinței.

Deschiderea granițelor este un proces natural, și este un drum al Conștienței, o transformare interioară treptată, ca rezultat al unor alegeri interioare și conștiente.

Dar, uneori, oamenii aleg mijloace nepotrivite cu starea lor de conștiență momentană. De pildă folosesc droguri sau chiar plante sacre pentru a forța deschiderea granițelor. Ei nu sunt pregătiți pentru această deschidere, nu au exercițiul Centrului stabil, al transparenței, al ancorării Atenției în corp, și astfel experiența deschiderii forțate devine uneori un coșmar. Cele mai terifiante conținuturi survin brusc în percepție, sau și mai dramatic, ei rătăcesc fără reper în bătaia vânturilor și a valurilor acestui ocean de o vastitate inimaginabilă. Forțarea granițelor separării în absența lucrului cu starea de Prezență poate conduce la adâncirea separării între aici și acolo, și la dezechilibre grave. Dar acesta este un subiect separat pe care îl vom explora împreună într-o altă etapă a călătoriei noastre.

Pentru moment, important este că nu există, însă, nici o primejdie să ne rătăcim câtă vreme am creat un Centru de Atenție ancorat în miezul densității, al spațiului fizic, în materie.

Acest Centru de realitate nu este prizonierul spațiului fizic, ci dimpotrivă, este creatorul acestuia.

Este miezul absolut al experienței vieții. Densitatea sa este Zero. Acest miez al realității, această sămânță de experiență de viață se află în adâncul pieptului tău – și al meu. Tot ceea ce putem percepe este creația acestui Centru de Conștiință. Identitatea ta, oricare ar fi ea, ca și a mea, se naște din acesta, în orice moment. Privește cu ochiul magic al inimii tale existența de jur împrejurul tău. Miriade de Centre sau Puncte de Conștiință din care izvorăște realitatea a nenumărate identități. La nivelul primului strat, cel al materiei, al corpului, aceste identități par diferite. Chipul meu și al tău sunt diferite.

Dar la nivelul energiei vitale deja, identitățile noastre sunt mai greu de separat. Energia gesturilor noastre, care are mai degrabă densitatea unei bio-energii, nu mai pare atât de personală. Atunci când construim o relație cu cineva, relația în sine este un spațiu de interferență, o energie compozită, care poartă amprenta diferențelor la nivelul materiei, dar devine o energie comună. Un fel de osmoză care are o natură colectivă. Cea mai mică colectivitate, sau relație, se petrece între doi oameni. Ei o percep și o creează în același timp. Dar în adâncurile lor, sursa din care se naște această energie compozită a întâlnirii, este acel misterios Centru sau Punct de Conștiință, acea sămânță a realității, acel Zero.

Cu cât densitatea diferitelor straturi ale ființei este mai rafinată, cu atât ele sunt mai puțin personale și mai colective. Deja am explorat împreună cele 7 niveluri ale ființei în care noi funcționăm permanent. Suntem un fel de globuri de realitate, de jur-împrejurul centrului din piept, care simt și creează, într-o necontenită pulsație, realitatea. Conștientizează odată în plus, chiar acum, respirația ta, care este o expresie a acestei pulsații, bătăile inimii tale care te aliniază cu ritmurile universale, și felul în care această bulă de realitate pe care o creezi necontenit interferează cu marele rest, cu creația celorlalți oameni, conștientizează câmpurile de interferență care alcătuiesc experiența vieții.

Aceste forme de interferență ale câmpurilor noastre sunt relație între Centru și Sfera realității, și sunt creație necontenită, indiferent de gradul de conștiență. Procesul de transformare interioară, de dizolvare a granițelor și a structurii egotice aduce în percepție natura profundă a ceea ce suntem și dansul realității care poate fi definit ca relație și creație.

Doar nivelul fizic, al materiei, al formei pare separat, dar toate celelalte câmpuri, accesibile percepției noastre prin Conștiență, sunt câmpuri de energie care, odată ce le putem simți, se revelează a fi câmpuri compozite, colective, transpersonale, în care noi ne manifestăm permanent.

Dimensiunea fizică a formei spuneam, pare separată, rigidă și personală doar pentru că nu putem percepe adevărul complet despre ea. Aceasta este iluzia, identificarea. Odată cu deschiderea și cu un nou grad de conștiență, intră în percepție un adevăr mai larg despre formă și despre materie. Ea se dovedește a fi în cele din urmă mult mai mult decât o mașinărie mecanică. Este de-asemeni o creație permanentă căreia noi îi suntem sursă, în acest dans colectiv al identității, al percepției și al creației. Viața este acest întreg, acest dans, inspirație și expirație, a primi și a dărui,  între centru și sferă, între personal și universal.

Creatura și Creatorul se revelează a fi expresii și experiențe ale unei monade numită aici Conștiință.

Atunci când suntem închiși în identitatea noastră liniară, rigidă, pare că realitatea exterioară există în sine, că are o altă sursă decât gândirea, gesturile, atitudinile noastre. Este rezultatul separării. Lumea lăuntrică, sursa realității, este ruptă de exterior prin granița identității pe care noi o numim în Școala Maestrului Interior suprafață de separare. Este suficient să alegem diferit articularea interioară a ființei noastre, să regăsim centrul și să ne deschidem conștient, printr-o alegere și o nouă atitudine interioară, să recuperăm verticalitatea ființei noastre și totul se schimbă. Identitatea personală și odată cu ea granițele ei, suprafețele de separare devin mai transparente, mai flexibile, și un adevăr mai larg intră în percepție. Conștiența dezvăluie mai mult din realitate. Percepția noastră se adâncește și capacitatea noastră de a crea în mod conștient ceea ce dorim, crește.

Percepția și creația conștientă de realitate, interioară și exterioară merg întotdeauna împreună, pentru că sunt secvențe complementare ale unui singur proces care se desfășoară în două faze: inspirație și expirație. Actul percepției, a simți, este întotdeauna egal cu actul creației. Nu putem crea conștient mai mult decât putem simți. Și invers, ceea ce simțim, profunzimea și anvergura percepției determină întotdeauna anvergura creației noastre și a experienței noastre de viață.

Pentru a și înțelege natura profundă a propriei ființe și a realității în ansamblul ei este absolut necesară experiența de a fi centru al propriei realități, de a ne ancora Atenția în interior și de a crea un nou nivel de conștiență. Aceasta este starea de Prezență. Ea deschide porțile percepției sferice a realității și dezvăluie simțirii atributele fundamentale nu numai ale propriei experiențe de conștiință, ci ale întregii realități. Sunt aceleași. În esență, experiența umană și cea a întregii Creații sunt identice. Singura calitate care este diferită gradual, este Conștiența.

Identificarea cu diferite niveluri este universală. Este a deveni una cu acel nivel, a crea o identitate din nivelul respectiv și a crede că restul este separat de sine. De  pildă, experiența umană este o identificare cu materia și cu un spectru de densități apropiate. Ne-am refugiat în gândire, negând materia, dar am rămas prizonieri în teritoriul formelor tocmai pentru că ne plasăm înafara lor. O identitate exclude o parte din realitate ca ne-făcând parte din ea. Suntem prizonieri ai unei dimensiuni pentru că o refuzăm. Integrarea este a primi înăuntru, a recunoaște. Cu cât identitatea este mai opacă, cu atât conștiența întregului este mai redusă, separarea mai dramatică, iar această re-cunoaștere mai dificilă.

Dar, capacitatea Conștiinței universale de a deveni unul dintre nivelurile sale de densitate și de a trăi experiența separării nu este și nu a fost niciodată o eroare sau o izgonire din rai.

Identificarea este modul Conștiinței de a crea realitate în nivelul din care își face identitate. Identitatea este creație pe care, în cele din urmă o transcende. Existența, tot ceea ce există, tot ceea ce putem percepe, nu doar cu simțurile omenești, limitate, ci și în cele mai vaste și mai profunde stări ale Conștiinței, este rezultatul identificării și al transcendenței. Creatorul devine propria sa Creație și apoi își transcende din nou limitele. Este pulsația universală a Conștiinței care se manifestă în toate punctele sale. Punctul și Sfera.

Adică… ne zăvorâm în colivia identității, în trup, în materie, în propria noastră minte, creăm ziduri enorme de separare până când asta începe să doară, doar pentru a le dizolva într-o bună zi, descoperind prin propria noastră experiență că densitatea și materia este propria noastră creație. În această călătorie cosmică și umană în același timp, ceea ce dobândim este capacitatea de a crea la nivelul materiei, dar mai ales de a crea conștient la nivelul gândirii și al relațiilor cu ceilalți. Învățăm despre enorma putere creatoare a ființei noastre confruntându-ne cu rezultatele proprie noastre creații și trăindu-le ca realitate. Ce lecție mai grozavă pentru un Creator, decât să-și trăiască propria lume interioară, ca realitate a experienței sale? Fiecare gând devine realitate, fiecare închidere devine zid, fiecare frică un coșmar trăit, fiecare nuanță a ființei noastre lăuntrice se reflectă în experiența vieții noastre ce pare exterioară.

Noi suntem Conștiință.

La nivel personal creăm în același mod cu Întregul, prin identificare totală cu nivelurile din care ne facem identitate. Una cu gândirea, cu emoția, cu senzațiile, cu corpul. Când percepem nuanțele procesului personal, dintr-o dată, se iluminează înțelegerea procesului universal. Sunt identice. Conștiința universală devine om în același fel în care esența ta adâncă devine gândire sau emoție. Identificare.

Toate acestea sunt noțiuni foarte avansate de meta-fizică, sau, dacă îți place mai mult termenul, de fizică integrală, a Întregului. Dar pe care, deja, ești pregătit, sau pregătită să le integrezi ca pe un sistem de referință general, un context în care să poți desluși prin experiență nuanțele realității interioare, acolo unde este sursa experienței tale de viață. Transformarea nu este posibilă decât în interior și vine exclusiv ca recunoaștere a Creatorului în interiorul propriei umanități.

Acum poți înțelege într-un mod mai profund ceea ce am spus de multe ori pe parcursul acestei călătorii, că această Voce care se naște între noi nu este vocea mea, a Scribului acestei Cărți, ci Vocea unor dimensiuni colective, împreună. Este în aceeași măsură vocea ta care îți vorbește și pe care poți alege să o asculți, adică să o recunoști în interiorul identității pe care ți-ai asumat-o, sau nu. Dacă o vei recunoaște, atunci ea va anclanșa procesul interior al redobândirii Conștienței, care topește separarea. Dacă nu, toate acestea vor rămâne doar o informație, o speculație, o teorie care nu folosește la nimic, decât că îți încarcă memoria.

Și acum conștientizează un moment acest vast ocean universal, în care nenumărate Puncte de Conștiință pulsează creând identități ce par personale. Tu, Scribul din mine care are un nume și o biografie liniară și toți oamenii din preajma ta, sunt asemenea Puncte de Conștiință care trăiesc în identități liniare, personale. Dar spațiul în care se petrece această experiență marcată de însingurare și graniță conține în el toate dimensiunile. Suntem scăldați permanent în el și contribuim la el. O singură Conștiință creatoare care se exprimă în nenumărate forme de identitate și nenumărate grade de conștiență. În cele din urmă ele vor descoperi că au o singură sursă și o singură destinație.

Cosmosul este dimensiunea densă a Conștiinței universale, după cum trupul tău este dimensiunea densă a ființei tale. Îți poți face o idee despre raportul între universul fizic și Conștiința din care se naște, evaluând propriul tău corp fizic în raport cu emoțiile, gândirea, viziunea, senzațiile, înțelegerile tale. Este dansul sferic al identităților, valuri care se nasc în interiorul oceanului vast al Conștiinței.

Transcendem împreună granițele fricii și ale separării.

Scribul este o identitate. Cel care citește este de-asemeni o identitate. La acest nivel liniar părem foarte departe, izolați în globurile noastre de realitate. Dar călătoria noastră împreună depășește cu mult granițele identităților noastre liniare. Asta nu înseamnă deloc că cei care suntem în mod obișnuit au dispărut cu desăvârșire. Putem reactiva în orice clipă granițele, dacă vom dori acest lucru. Dar asta știm prea bine să facem, să limităm, să ne închidem. Ceea ce exersăm aici, împreună, este creația conștientă a propriei experiențe de viață, percepția deschisă și o nouă relație cu noi înșine și cu lumea.

Deși numele Scribului apare pe coperta acestei Cărți, nu el este sursa acestor cuvinte. Pentru ca această Carte să existe ca un spațiu de experiență a Conștiinței, este nevoie ca personalitatea liniară să devină transparentă astfel încât conținuturile din spațiile mai largi ale ființei, care sunt colective, să curgă în experiență, și astfel Cartea este o expresie a acestui împreună. Poate uneori nu-ți dai seama că aceste cuvinte îți aparțin în aceeași măsură în care îmi aparțin mie, celui care le scrie, și aparțin multor oameni, dincolo de dimensiunile lor liniare care funcționează în spațiu și timp.

Această experiență a Cărții este posibilă de-asemeni datorită foarte multor oameni, care au contribuit prin experiențele lor, prin revelațiile lor, prin trăirile lor, la deschiderea acestor câmpuri care, altfel ar fi rămas închise, ignorate, în inconștiență. Sunt experiențele umane care și-au depășit, prin transcendență, granițele propriei identități. Ele coexistă în spațiile vaste, de identitate colectivă ale Umanității, din care se naște aici, acum, odată cu fiecare cuvânt picurat pe hârtie, această Carte. Umanitatea ca ființă colectivă, universală, transcendentă, are dimensiuni care depășesc cu mult orizontalitatea cu care ești obișnuit să operezi.

Doar identitățile noastre liniare trăiesc ferecate la nivelul materiei, al gândirii liniare, al timpului liniar. Nivelurile colective sunt, de-asemeni, identități, doar că sunt mult mai profunde și mai vaste, au o dimensiune transpersonală, adică dincolo de cea personală. Acestea sunt niveluri ale Conștiinței care fac parte din tine și din mine, din noi toți. E nevoie doar să le re-cunoaștem ca făcând parte din noi.

Sunt spațiile din care se naște această Carte. Ea este o chemare a Maestrului din tine. (din Cartea Maestrului Interior)