Mă simt profund inspirată de toate mesajele pe care le primesc în aceste zile și pentru care eman profundă recunoștință. Mulțumesc, din toată inima, pentru curajul oamenilor de a se deschide și de a împărtăși cu mine despre emoțiile lor, … de a trăi sentimentul eliberării.
Da, toți traversăm emoții foarte puternice în această perioadă.
Toți trăim nuanțe diferite de îngrijorare, de furie, de agresivitate, de anxietate, de vinovăție și, mai ales, de frică. Întrebări, de tot felul, și griji ne bântuie nopțile.
Cu toate că am conștientizat, de multe ori, cât de important este să ne mai și oprim puțin, ascultându-ne emoțiile fără să ne identificăm total cu ele, pare că tot uităm. Uităm că un simplu: Stop – Mă ascult – Respir – Las moale ne poate elibera de emoții distructive. Ne trezim, foarte des, pierduți în emoții. Identificându-ne cu ele. Uităm să ne oprim. Toți facem asta, toți mai uităm, oricâtă experiență am avea pe Calea Conștienței și în Practica Prezenței.
Valul de emoții distructive este uriaș, în această perioadă, la nivel global.
Frica, pentru mulți oameni acum, copleșitoare.
Sunt foarte multe workshopuri oferite online de oameni minunați, pretutindeni în lume, și asta mă bucură. Căci, pentru mine, asta înseamnă că există suport. Este susținere. Este împreună. Doar să vrem să hrănim conexiunea. Doar să vrem să ieșim din emoțiile care ne distrug. Doar să vrem să întindem o mână. Fie cerând sprijinul, fie oferindu-l. Dăruind, întotdeauna primim.
Atenția, o energie sacră, întoarsă (măcar puțin) înlăuntru, pe respirație, mai ales în mijlocul emoțiilor ce par să ne distrugă, poate fi cea mai rapidă cale să ne eliberăm de ele. În schimb, atenția ne-o investim, mai degrabă, în exterior.
Multe din mesajele pe care le-am primit în ultimele săptămâni, au fost despre emoțiile distructive ce par să preia controlul în viețile oamenilor. Și chiar așa se poate întâmpla, dacă nu facem ceva. Avem la îndemână foarte multe instrumente ce ne sunt oferite, chiar și la nivel virtual. Și fiecare în felul său poate fi un catalizator ce conduce la o puternică transformare și la a trăi sentimentul eliberării.
Fie că e vorba de o carte, un curs online, o sesiune de terapie, o discuție cu un prieten, o meditație ghidată, un film, un documentar, o piesă muzicală. Oricare din acestea poate fi exact ceea ce avem nevoie pentru a ne elibera de emoțiile copleșitoare.
Atitudinea deschisă, însă, este o cheie esențială.
Închiși fiind, în separare, nu avem cum a dărui și nici a primi. Putem doar rămâne blocați în emoții care ne distrug.
Îți scriu acum, încurajându-te să îți dai voie să recurgi la orice instrument simți că te poate ajuta (meditație, respirație conștientă, practica prezenței, muzică, dans, scris de mână, terapie…) să îți păstrezi echilibrul în toată această nebunie ce trăim. Doar echilibrul te poate conduce la eliberarea de emoțiile distructive.
Până când ne putem revedea live, în carne și oase – pe Colina Lunii sau oriunde pașii ne vor putea duce pentru a ne întâlni -, tot ceea ce pot împărtăși acum cu tine, ca și instrumente de susținere, sunt aceste meditații ghidate și terapiile online.
Unele dintre aceste meditații ghidate au ajuns la sute de oameni care, cu ajutorul lor, au putut să-și schimbe perspectiva asupra vieții, au putut să-și transforme relația cu ei înșiși dar și cu cei dragi, au putut să se elibereze de emoții distructive. Mă simt profund recunoscătoare că pot contribui, și astfel, la procesul de transformare în care ne aflăm toți.
Nu mai trăim acele vremuri în care să trebuiască să mergi la terapie timp de 10 ani sau să meditezi vreo 20 de ani pentru a accesa miracolul stării de Prezență.
Print-un set de practici simple dar profunde, pe care le găsești în Cartea Maestrului Interior este posibil să te conectezi cu înțelepciunea ta interioară, cu puterea ta de creator, este posibil să recreezi starea de armonie și pace, de liniște și de încredere, este posibil să simți miracolul momentului prezent, este posibil să simți energia vitală cum curge prin tine întărindu-ți sistemul imunitar căci… atunci când ești în prezență… poți asculta și conține emoțiile copleșitoare, le poți dizolva eliberându-te de forța lor distructivă. Iar sentimentul eliberării are o anumită energie și vibrație cu care, infuzându-ți fiecare aspect al vieții tale, merită să te reconectezi. Poate că de mult nu ai mai trăit sentimentul eliberării. Toți, de fapt, avem nevoie să trăim acest sentiment al eliberării. O putem face.
Când învățăm să accesăm resursele lăuntrice, descoperim cât de puternici suntem.
Iar emoțiile, oricât de tulburătoare sunt de multe ori, sunt mari învățători.
Doar să știm să le ascultăm, înainte de a ne elibera de ele.
Acum, în loc să mai petreci nu știu câți ani, făcând tot felul de practici și terapii care te îndepărtează de emoții, care te învăță să le bagi sub preș sau în sertărașe bine dosite în adâncuri de care apoi să te temi, poți alege să ai curajul a intra direct în emoțiile tale, ascultând ce au să-ți spună și, apoi, cu recunoștință, să te eliberezi de ele.
Atunci când înveți să accesezi starea de prezență, aceasta începe să dea naștere, să scoată la suprafață, toate capacitățile tale, abilitățile tale, pe care le-ai tot căutat în afara ta, proiectându-le pe unii și pe alții. Viața ta începe să aibă mai mult sens și sentimentul de eliberare – de emoții, de credințe vechi, de tipare de gândire care nășteau exact acele emoții distructive – este prezent în orice faci.
Pentru mine acesta este miracolul din Practica Prezenței pe care-l poți trăi chiar și în această simplă dar profundă meditație ghidată ce te conduce la Eliberarea de emoții distructive. O meditație pe care am creat-o inspirându-mă din multe mesaje pe care le-am primit în ultima perioadă și pentru care, din nou, un mare mulțumesc. Mulțumesc pentru curajul de a vă deschide și de a-mi scrie, de a cere sprijinul, recunoscând că … împreună este mai ușor.
Acest context pe care-l trăim acum, la nivel planetar, ne obligă pe toți să reflectăm. În ultimele zile, eu am reflectat intens la fricile mele cele mai mari, ce au scos la suprafață emoții puternice, dar și la dorințele și viziunile mele cele mai mari. Pot continua a le hrăni – viziunile, dorințele – cu încredere? Sau le îngrop sub straturile de frică ce, la nivel colectiv, devin din ce în ce mai grele? Dar tu, ți-ai oferit timp să reflectezi la emoțiile tale din ultima vreme?
Contextul actual este o imensă oportunitate să recurgem la sinceritate, la adevăr, la acceptare.
Atenție, din nou, acceptare nu înseamnă a fi de acord. Acceptare nu înseamnă resemnare. Fără a accepta, ceea ce suntem, așa cum suntem, și fără a recunoaște că fiecare dintre noi jucăm un rol în marele teatru al vieții (mai degrabă circ, acum) nu putem schimba nimic. Așa cum fiecare aspect al ființei noastre joacă rolul său în complexitatea psihicului și spiritului nostru, tot așa fiecare dintre noi joacă rolul său, unic și special, în complexitatea procesului macro de transformare în care se află, acum, umanitatea.
În următoarele nopți, mai întunecate, cu Lună Nouă, am să-mi preumblu pașii în pădurea plină de mister ce îmbrățișează Colina Lunii. De vrei să te iau cu mine, chiar și energetic, în plimbările mele, scrie-mi. Cu fiecare pas, în plimbările nocturne la Lună Nouă, eu intenționez să las din rușinea și vinovăția ce ne apasă pe toți. Să las, cu recunoștință, în Mama Pământ, din fricile și obsesiile și îndoielile și grijile ce ne tulbură acum pe toți. Și, tot cu fiecare pas, să-mi readuc aminte că toți suntem iubiți de Dumnezeu. Toți suntem iubiți de Mama Pământ. Natura, aici, unde mă aflu acum, mereu îmi reamintește să-mi îmbrățișez vulnerabilitatea și să rămân în deschidere. Orice ar fi, să păstrez o atitudine deschisă. Pare că sunt departe de vâltoarea ce se petrece în lume dar, de foarte multe ori, mă simt mai în miezul ei decât mă simțeam când eram la București.
Greu, sinceră să fiu, știind și simțind ce se petrece acum în lume. Greu să rămânem în deschidere cu toate ce vedem, auzim, simțim, în această perioadă. Însă, oricât de greu pare să fie, am certitudinea acum, mai mult decât vreodată, că doar așa putem schimba ceva cu adevărat. Rămânând deschiși. În acceptare. În bunătate și în iubire. Și, mai ales, în încredere. Rămânând conectați unii cu alții, nu în separare, ne vindecăm.
Ce se întâmplă cu noi, de fapt, în această perioadă? Ce se întâmplă cu valorile noastre, cu principiile noastre, cu tot ceea ce am crezut că este „normal”?
Putem, oare, avea curajul să recunoaștem că … lucrurile nu sunt, întotdeauna, chiar așa cum credem noi că sunt?
Atunci când trăim emoții puternice nu este deloc întâmplător. Acele emoții se nasc, poate, cu un scop anume, chiar dacă acesta nu este atât de evident. Emoțiile sunt, întotdeauna, mari învățători. Ceea ce ne atinge acum, în contextul ce-l trăim la nivel global, ceea ce ne stârnește avalanșa de emoții în legătură cu pandemia și izolarea, de fapt, are rădăcini înfipte adânc în trecutul nostru. Al fiecăruia dintre noi. În dureri vechi, în experiențe trecute, ce abia acum ies la suprafață spre a fi vindecate. Trăim toți, la nivel colectiv, o energie a morții și a renașterii.
Contextul prezent ne forțează vechile răni și dureri să iasă la suprafață, din adâncurile ființei, ca noi să le putem conștientiza, să le putem recunoaște, să le putem privi în față și, cu iubire și acceptare, să le putem dizolva. Poate că nu am fost dispuși sau, pur și simplu, nu am putut să le auzim până acum. Poate că acum suntem suficient de puternici să ascultăm, cu o atitudine deschisă, ce au să ne spună vechile dureri – ce ies la suprafață acum – și emoțiile puternice pe care le trăim în contextul actual.
O Lună Nouă cu energia vindecării profunde și a reînnoirii, a renașterii. O energie a vindecării născută chiar din miezul celei mai adânci răni. Eu, zilele trecute, m-am reconectat cu ceea ce am simțit toată viața că a fost cea mai adâncă rană a mea. La suprafață, totul părea vindecat. Curat. Însă, plonjând în adâncurile mele, mi-am dat seama că atât de groasă era coaja ce am creat în jurul ei, în jurul rănii. Atât de groasă încât parcă a răsunat peste dealurile și colinele de aici când s-a crăpat. Eliberându-se. Ceea ce e curs nu a mai fost durere ci pură energie. O energie a vindecării. O energie a iertării. O energie a recunoștinței pentru tot ce a fost, așa cum a fost. Am conștientizat că, într-adevăr, nimic nu pare chiar așa cum credeam eu.
Care este rana ta cea mai adâncă? Te poți reconecta cu ea, în profundă recunoștință pentru tot ce ți-a adus? Poți avea o altă perspectivă asupra a ceea ce a creat acea rană și durere? Poți vedea că lucrurile sunt, întotdeauna, mai mult decât credem noi că sunt?
În aceste zile, poate că și ție îți vine să plângi. Mie da. Poate că tuturor ne vine să plângem. Unii dintre noi ne dăm voie s-o facem, alții încă mai cred că este o dovadă de slăbiciune, să plângem. Poate că ne vine să jelim. Poate că ne vine să urlăm de disperare și să declarăm că nu mai este nici o speranță, atunci când privim la marele circ ce-l trăim toți, și la durerea existentă acum în lume. Poate că toate astea ne forțează să ne coborâm în cele mai întunecate și mai dureroase spații dinlăuntrul nostru, cele care ne-au intimidat, cele de care ne-am temut, pentru a le cunoaște mai bine, pentru a le înțelege mai bine, pentru a le asculta ce au să ne spună. Fără acest act de curaj, în ciuda fricii, nu putem schimba, cu adevărat, nimic. Putem doar continua să pretindem că vrem schimbarea. Fără a înțelege care a fost rolul durerilor și rănilor noastre, fără a înțelege emoțiile ce se nasc acum când trăim ceea ce trăim, nu putem crea nou. Nu putem renaște. Doar cârpim.
Pare că încă ne punem focusul pe ce nu vrem să se întâmple dar prea puțin visăm la ceea ce vrem, cu adevărat, să trăim.
Pare că încă ne plângem de ceea ce ne fac unii și alții dar prea puțin știm, cu adevărat, ce ne facem noi înșine nouă. Pare că încă aruncăm cu judecăți în alții dar prea puțin conștientizăm cât de aspru ne auto-judecăm. Pare că încă dăm vina pe ceilalți dar prea puțin ne asumăm responsabilitatea.
Imaginează-ți că am schimba toate acestea, că le-am inversa. Adică, focus doar pe ce vrem să trăim, asumându-ne responsabilitatea. Focus pe a crea gânduri și stări noi, având încredere în puterea noastră de creatori.
Viața nu este niciodată doar așa cum pare ea să fie. Sau cum credem noi că este. Sau cum am vrea noi ca ea să fie. Întotdeauna există mai multe de experimentat, de trăit, de simțit, de văzut, de învățat, de transformat. Întotdeauna, există potențiale noi. Posibilități proaspete, mereu și mereu, se aștern în fața noastră. Însă curajul nostru de a continua să păstrăm vie încrederea este forjat în flăcările acestor provocări și emoții, este șlefuit și rafinat și în durerile care par să ne distrugă, par să ne amenințe spiritul înainte de a ne întări sufletul.
Poate că este un doliu, durerea ce-o trăim acum. Poate că este rușine sau vinovăție. Poate că este greutatea neadevărului și a lipsei de integritate. Poate că este furie, disperare sau resentiment. De orice natură ar fi durerea ce trăim acum și orice nuanță ar lua emoțiile noastre, ele toate fac parte din experiența de a fi uman.
A nega ceea ce simțim, a băga sub preș, a pretinde că simțim altceva, nu ar face decât să ne mențină în tipare vechi, obișnuite – căci am băgat atâtea sub preș de-a lungul vieții, am creat atâtea cruste în jurul rănilor. Să ne așezăm cu ceea ce simțim acum. Cu emoțiile prezente și născute din valul uriaș de frică ce curge-n lume. Fără să ne mai temem, fără să ne mai rușinăm, fără să ne mai învinovățim. Un gest bun și blând față de tine, poate contribui enorm la marea schimbare. Alegerea ta interioară și al tău proces lăuntric, schimbă lumea. Nu sunt doar vorbe. Este adevărul.
Dacă ai nevoie de cineva cu care să împărtășești despre ceea ce simți, scrie-mi!
Nu mai putem nega. Nu mai putem ascunde. Nu mai putem pretinde. A venit momentul să ne privim în față umbrele și să avem curajul să privim și umbrele umanității. Cu ochi buni și blânzi, cu privire proaspătă și fără judecată, să privim la tot ce se petrece acum în lume. Fără să băgăm nimic sub preș. De la disperare la extaz, recunoscând că toate fac parte din același întreg.
Folosește-te de energia acestor zile cu Lună Nouă pentru a reflecta la emoțiile ce ai trăit recent. Cum le onorezi? Cum le-ai ascultat sau încă le mai asculți? Le asculți șoaptele? Sau ignori urletele lor de atenție, considerându-le ca fiind ceva neplăcut într-o lume deja mult prea provocatoare?
Folosește-te de energia acestor zile cu Lună Nouă și adu-ți aminte că sentimentele și emoțiile ne conectează și cu înțelepciunea moștenită de la natură. Mama natură știe, ce și cum să facă, fără să vorbească în limbaj uman. Ea păstrează echilibrul atunci când mai dă drumul și mai lasă într-o parte, mai curăță într-o altă parte. Nu se agață de nimic. Ea știe să dea drumul. Să lase. Trăiesc, acum pe Colina Lunii, acest proces de moarte și renaștere mai intens decât oricând. Mama Pământ și Natura îmi arată, zi de zi, cum este să las. Să las… să dau drumul. Să nu mă agăț de nimic. Natura mă învață să-i recunosc în mine însămi ciclicitatea și ritmurile ei. Sunt și ale mele. Gândurile, emoțiile, sentimentele mele, la rândul lor, au ritmuri și o anumită ciclicitate. Intuiția mea, de asemenea. La fel este și pentru tine. Toate cele ce trăim în Natură, în afara noastră, sunt reflectate în lumea noastră lăuntrică. A gândurilor, a emoțiilor, a sentimentelor, a intuiției.
Cunoașterea noastră instinctivă, chiar dacă nu am avut încredere în ea și nu am dezvoltat-o, sau poate că nici măcar nu am știut că o avem, ea este prezentă. Și nu doar că este prezentă dar se exprimă pe sine prin toate acestea. Uneori printr-un virus sau o tumoră. Alteori își împărtășește înțelepciunea printr-un accident sau un fibrom. De multe ori, printr-un nodul, o lacrimă, o tahicardie, sau emoții foarte puternice.
Cât de atenți suntem la aceste mesaje venite prin corpul nostru? Cât de bine înțelegem limbajul acesta, al instinctelor, al intuiției, al emoțiilor? Poate că la această Lună Nouă darul pe care ni-l putem oferi este să ne oprim puțin și să reflectăm la aceste întrebări. Să ne oprim puțin și să ascultăm răspunsurile ce se nasc din adâncurile noastre.
În tăcerea acestor nopți cu Lună Nouă, de vrei sau nu să vii cu mine prin pădurea plină de mister, mai puțin contează. Te voi lua cu mine, de-mi vei cere. Ceea ce contează însă este să-ți lași lumea ta interioară să ți se reveleze ca niciodată până acum. Pentru asta e nevoie să te oprești, măcar puțin, și să te deschizi. Ascultându-te și privind adânc în tine. Că vine cu haos, la început, și confuzie, cu paradoxuri și cu teamă, cu emoții și cu lacrimi, onoreaz-o.
Onorează-ți lumea ta lăuntrică, în a sa glorie și strălucire, căci acolo-ți este sursa și puterea creatoare.
Onorează-ți lumea ta interioară căci acolo îți regăsești adevărata liniște. Iar liniștea este una din marile victime ale acestui moment. Avem nevoie de reconectare cu liniștea din noi. Speriați și îngrijorați, acum poate mai mult decât oricând, nu ne prea vine să mai credem că putem găsi liniște înlăuntrul nostru. Pare că am uitat că suntem, toți, cu de toate. Uneori confuzi, alteori de-o claritate sclipitoare. Uneori morocănoși, alteori de-o bunătate și deschidere copleșitoare. Uneori cu lacrimi de durere. Alteori, de plăcere ne sunt lacrimile. Asta-i frumusețea de a fi uman. Fără să acceptăm și să onorăm acest parcurs – în care fiecare am avut de trăit cele ce-am trăit, devenind ceea ce suntem acum – cum am putea vreodată să ne vindecăm? Cum am putea să creăm o altă lume, dacă nu avem încredere că în noi este puterea de creator? Ce fel de viitor ne așteaptă dacă nu îndrăznim să vedem dincolo de frica ce trăim acum? Cum ne putem conecta cu ancestrala cunoaștere, instinctivă, ce zace în noi, dacă nu ne mai și oprim puțin pentru a ne asculta?
Să ne bucurăm, în ciuda nebuniei ce trăim acum, aducându-ne aminte că …
Fie să recunoaștem și să onorăm energia procesului de moarte și renaștere în care suntem, toți, acum. Ce lăsăm să moară? Ce alegem a renaște?
Cu recunoștință,
AmmaRa
P.S. În această perioadă, cele mai întunecate umbre, îngropate adânc înlăuntru, ies la lumină pentru a fi curățate. Ai încredere. Lasă-le să iasă. Curăță-le! Poți!
Dă-ți voie, în următoarele zile și nopți cu Lună Nouă, să lași să curgă în Mama Pământ rușinea, vinovăția, frica, îndoiala, furia, neîncrederea.
Emană recunoștință, profundă recunoștință, pentru Mama Pământ care le primește și le transformă în ceva nou și frumos.
La această Lună Nouă, dă-ți voie să simți iubire pentru tine, bunătate și îngăduință. Te-ai criticat și judecat și pedepsit și umilit și nedreptățit și îndoit de tine, de-atâtea ori de-a lungul vieții. Fă altfel acum. Iubește-te, așa cum ești, atât cât ești. Iubește-te și emană recunoștință pentru că ești în viață și că poți, prin schimbarea ta, să contribui la schimbarea lumii.
Viața este o eternă transformare. A rămâne blocați în gânduri, atitudini și emoții vechi, aduce întotdeauna suferință, căci ne opunem marelui fluviu al Existenței. Crizele din viețile noastre, personale și colective, sunt conflicte între trecut și prezent. Moduri în care Existența ne obligă să alegem ceva nou.
Astăzi, 11.11.2020, este un Portal cosmic,
în mijlocul unei mari crize de transformare a Umanității. Este echivalentul unui val imens care traversează marele ocean al Conștiinței, și oportunitatea unui shift. În astfel de momente, un act, un gest care să consfințească curajul de a curge odată cu Viața, are efecte imense. Ne poate elibera de trecut, de mecanisme străvechi care funcționează în interiorul nostru ca niște vârtejuri și creează mereu același tip de situații în viețile noastre.
Privește împrejur. Criza virusului, a închiderii, a măștilor și a morții, este planetară și privește Umanitatea. Este vârful a nenumărate crize, sociale, politice, economice, militare, financiare, globale și locale. La rândul lor acestea sunt alcătuite din miriade de crize personale, care privesc relațiile dintre noi, banii, sănătatea și toate aspectele vieții. În adâncurile fiecăruia dintre noi este criza interioară, gândurile, atitudinile, emoțiile, poziționările noastre.
Acesta este Dealul Zmeului din Podișul Luncanilor, unde se petrece acum Călătoria Inimii & Școala Maestrului Interior
Lumea exterioară este reflexia lumii interioare.
Înăuntru este locul în care începe totul, și în care se sfârșește totul.
Privește criza colectivă a Umanității ca pe un nod imens al crizelor personale. Te privește direct. Alegerile tale interioare și procesul tău interior reverberează în întreaga existență. Gestul tău schimbă totul.
11.11.2020 este un moment în care marele nod gordian al Existenței poate fi desfăcut cu un singur gest interior, un Portal cosmic. O alegere pe care o faci acum, are ecouri în întreaga ta viață și a celorlalți. Universul este viu și funcționează ca o oglindă pentru lumea ta interioară. El reflectă în toate straturile sale de realitate actul pe care îl faci în interior.
Ai putea să ieși din vechea ta tendință de a te separa. Ai putea să renunți la victimizare, la neîncredere, la furie, la proiectarea responsabilității. Ai putea să te îndrăgostești de tine însuți, să ierți, să fii recunoscător, să redescoperi compasiunea, să părăsești un obicei vechi, un fel de a fi, pentru a descoperi ceva nou.
Ai putea să te aliniezi cu Adevărul, Iubirea, Frumusețea și Armonia care stau ascunse dincolo de vălul ce-ți acoperă privirea și dincolo de platitudinea propriei gândiri. Asta ar surpa labirintul pe care l-ai creat și l-am creat cu toți.
Este un moment cosmic, în care fiecare poarte face schimbarea. Un Portal.
Călătoria Inimii este dedicată transformării interioare și este un spațiu dedicat acelora care schimbă lumea prin propria lor experiență. Aceasta este consacrarea noastră, de mii de vieți. Creăm instrumente și contexte pentru ca oamenii să poată alege altfel în universul interior și astfel să-și transforme propria viață și lumea.
Astăzi, pe 11.11.2020 celebrăm schimbarea interioară prin NOU.
AmmaRa lansează o nouă meditație în care te conduce în profunzimea lumii interioare, acolo de unde poți privi propria viață din Centrul care a modelat-o. Dincolo de aparențe, în profunzimea Inimii tale, acolo unde iau naștere marile alegeri, marile transformări. Nimic nu este așa cum pare. Aruncă o privire dincolo de văl, dincolo de zidurile labirintului, dincolo de crizele personale și colective, în spațiul din care poți schimba ceva fundamental. Suie-te pe valul acestui moment al Conștiinței și fă o schimbare pentru tine și pentru lumea în care trăim. Ea este reflexia lumii interioare a fiecăruia din noi.
Șlefuirea și purificarea lumii interioare a gândului, emoției și atitudinii este motivul adânc pentru care suntem în experiența umană. Inevitabil, toți trecem prin acest proces de Ascensiune a Conștiinței, mai devreme sau mai târziu. A amâna, din orice motiv, este a trăi durere, căci Viața, Conștiința, întreaga sacră Existență se află într-un proces etern de Ascensiune și Creație din care facem parte.
Și tu ești aici, în această lume și acest corp pentru a descoperi Adevărul despre tine însuți și despre Existență. Acesta este adevăratul tău scop, marea consacrare a experienței tale de viață. Toate celelalte scopuri sunt subscrise acestuia care le strânge pe toate. Viața este Școala Maestrului Interior adormit în tine.
Trezește-l. Este un moment bun, în care gestul tău interior și schimbarea în propria ta viață are ecouri imense în întreaga realitate.
Mergi cu AmmaRa în spațiul în care orice schimbare este posibilă. Deschide Poarta AICI.
Fie ca acest moment cosmic să ne apropie de experiența Adevărului, Iubirii și Frumuseții în propriile noastre vieți.
Agnis & AmmaRa
P.S. Vei băga de seamă că nu numai călătoria în care te invită AmmaRaeste nouă, ci întregul spațiu în care se petrece aceasta. După ce am schimbat spațiul fizic al Călătoriei Inimii, mutând Școala Maestrului Interior și Cărțile în munți, acum a venit timpul schimbării spațiului virtual. Site-ul nostru este într-un proces de transformare de-asemeni. Te invităm să participi.
O înțelepciune ancestrală leagă lumile între ele, dincolo de spațiu și timp, în toate tradițiile planetei. Și la noi e la fel ca pretutindeni. O zi din an dedicată celor care au trecut dincolo de marele văl. Și azi este această zi. Sunt sus, pe dealurile unde-și are locul Călătoria Inimii, uneori dincolo de nori, unde am ales să trăim, în Paradis. Păduri magnifice ne înconjoară din toate părțile, vârfurile Retezatului și ale lui Godeanu de jur împrejur, aerul e pur și rece, soarele arzător și adânc, păsările curg odată cu un timp care în București ne era străin.
O trezire spirituală este ceva ce trebuie să facem? Adică să acționăm în așa fel încât să se petreacă? SAU este o mișcare misterioasă de grație divină? Adică, ceva ce ne dorim, practicăm, dar care, în ultimă instanță, nu ține de noi?
Lucrând cu sute de oameni în ultimii 15 ani, pot spune acum, cu cea mai mare sinceritate, că mulți suntem confuzi în ceea ce privește rolul intenției, dorinței, al practicii și disciplinei, atunci când ne pornim pe calea spirituală. Facem, de multe ori, o mare confuzie între ele.
În mod cert, dacă nu valorificăm puterea Atenției – care este o energie sacră, creatoare -, a focusului pe intenția către creștere spirituală, nu sunt șanse prea mari să progresăm.
În același timp însă, trezirea spirituală implică și acceptarea unui mister insondabil, implică a lăsa controlul, în așa fel încât puterea extraordinară și inteligența, înțelepciunea lăuntrică, să înceapă să se amestece în vasul alchimic din centrul ființei noastre.
Habar nu am dacă asta este iluminare. Până la urmă ce este, de fapt, iluminarea?
Aceasta este o fotografie a iluminării. Este atunci când picătura de apă realizează că ea este Oceanul
Pentru a ne ancora practica noastră spirituală în intenția suficient de adâncă încât să ne deschidă în fața misterului, e nevoie să mergem dincolo de obișnuința de a ne seta scopuri, de a ne face planuri (clare și exacte și cu pași preciși). Acestea sunt bune pentru multe acțiuni și creații în viața noastră dar nu neapărat pentru practica spirituală. Deși, trebuie să recunosc, în Practica Prezenței, noi avem câțiva pași – clari și preciși – pe care, dacă învățăm să-i folosim, ne putem bucura mai rapid de starea de Prezență, de magia momentului acum. Aceștia sunt foarte bine explicați în Cartea Maestrului Interior. Iar călătoriile ghidate, prezente peste tot în carte, ne ajută să înțelegem, să simțim și să integrăm mai ușor acești pași ce conduc către starea de Prezență.
Ce este, de fapt, „iluminarea”?
După mine, calea spirituală către „iluminare”, nu are nevoie decât de un singur lucru.
Unora li se spune Iluminati. Unii chiar pretind că sunt Iluminați. Alții predică din cărți despre Iluminare.
Acum, în prag de sărbătoarea Luminației, împărtășesc cu voi ceea ce cred eu despre „iluminare”. Nu săriți, nu dați cu parul, e doar umila mea credință.
Singurul lucru pe care avem nevoie să-l știm despre „iluminare” este să observăm dacă ne simțim stresați sau nu atunci când emitem și credem un anumit gând. Ne doare sau ba? Dacă nu ne doare, super. Dacă, însă, ne doare, dacă ne cauzează stres, grijă, neliniște, atunci e nevoie să ne punem întrebări despre acel gând până când aducem lumină în întunecimea lui ce provoacă suferința.
A suferi este o opțiune. Întotdeauna este o opțiune nu o obligație sau o condamnare. Nu este nevoie ca suferința să dureze ani și ani la rând. O putem reduce, de la ani, la luni, la săptămâni, la zile, minute și… chiar la secunde. Sincer. Este posibil. Aceleași gânduri care pe mine, în trecut, mă țineau prizonieră în niște șleauri în care mă tot învârteam la nesfârșit, provocându-mi singură o imensă suferință, din când în când tot mai apar. Doar că nu mai zac în ele decât foarte puțin. Cu adevărat, nu este nevoie ca suferința să dureze ani întregi. Este, întotdeauna, o chestiune de alegere. Aceleași gânduri, pe care le-ai tot hrănit de-a lungul anilor și care ți-au cauzat stres, grijă, neliniște, vor mai apare. Căci au fost antrenate. Dar, prin practică, dacă începi a-ți pune întrebări precum: chiar este nevoie să mai amplific acest gând? chiar mai am nevoie de această credință?”, reușești să ieși mai rapid din propriile-ți șleauri.
Prin Practica Prezenței, cu ai săi pașii pe care-i găsim în Cartea Maestrului Interior, și o vorbă bună „hei, sunt aici, acum, nu mai sunt fetița care tânjea după iubirea mamei, cu adevărat, ne putem „ilumina”. Aducem lumină pe gândul vechi „am nevoie de iubirea mamei. Am nevoie ca tatăl meu să mă vadă și să mă audă și să mă laude…” . Când punem lumină pe aceste gânduri ce ne-au provocat suferință atâta vreme… bum! Ne-am iluminat!
Pentru mine, cei care reușesc să facă asta, să-și lumineze gândurile și credințele vechi, și să se elibereze de ele, sunt cei adevărați Iluminați.
Fie ca la această Lună Plină, ce pică chiar de sărbătoarea Luminația, să avem curajul să punem lumină, nu doar în cimitirele unde ne sunt părinții, bunicii, străbunii, ci în propriile cimitire lăuntrice. Lăsând să moară tipare vechi de gândire și credințe ce ne-au tot ținut în suferință, în grijă, în neîncredere, în neputință.
Să ne putem onora puterea creatoare, aceea care ne ajută la transformare, la evoluție. Intenția ce ține de trezirea spirituală, de „iluminare”, trebuie să fie înrădăcinată în sacralitatea simplității, în Practica Prezenței, în inocența primordială a uniunii. Nu a separării și a izolării.
Toți tânjim după iubire, toți tânjim după conexiune, toți tânjim să ne simțim inimile deschise, … toți tânjim a simți grație divină.
Acum, poate mai mult decât oricând, în contextul actual ce-l trăim toți, la nivel global, suntem obligați să reînvățăm. Adică, să căutăm înlăuntrul nostru, mai degrabă, decât în afară, această iubire pe care părinții noștri nu au știut, nu au putut, să ne-o ofere. Iar atitudinea deschisă – un pas esențial în Practica Prezenței – este cea care ne permite să acceptăm ceea ce este, ca apoi să putem schimba.
Putem profita de acest joc numit „pandemie” pentru a ne înrădăcina în profunzimea intenției de a renunța la suferință, la gânduri și credințe vechi, la judecăți și critici, la închidere și suspiciune.
Habar nu am ce consecințe va avea, din punct de vedere psihologic și emoțional, pe termen lung, toată această nebunie. Unii oameni, cei bătrâni, singuri, bolnavi, sunt foarte vulnerabili. Iar absența atingerii, a iubirii, a conexiunii, îi afectează grav. Acesta este însă un subiect la care, promit, am să revin.
Tentația de a aluneca în tipare vechi, este chiar mai mare la Lună Plină. Iar când această pică chiar Halloween, apoi Ziua Sfinților și Ziua Morților, atunci e nevoie de o și mai mare atenție la ce gânduri hrănim.
Prin Practica Prezenței, ne putem infuza viața cu iubire, încredere și uniune. Esențiale toate în procesul de vindecare, de transformare și evoluție în care suntem toți.
Cu profundă recunoștință pentru că … Totul este aici unde învățăm că este și acțiune ce ține de noi, este și practică, și atenție focusată, și disciplină, dar și … grație divină încărcată de mister,
În mai toate sesiunile de terapie individuală din ultima perioadă, cei cu care am lucrat au împărtășit despre sentimentul că trăiesc ceva precum în Ziua Cârtiței*. Sentimentul că tot repetă, mereu și mereu, aceeași zi. Însă, în ciuda faptului că au acest sentiment, au observat cum ceva esențial se petrece. Lucru pe care mi l-au împărtășit nu doar cei care au ales o însoțire individuală acum ci și mulți cei cu care stau de vorbă sau care îmi scriu în această perioadă. Acest ceva esențial se referă la faptul că din ce în ce mai mulți oameni găsesc bucuria în lucruri mici, mărunte, simple. Din ce în ce mai mulți oameni găsesc profunzimea în momentele simple din viețile lor. Nu mai caută ceva EXTRAordinar ci recunosc importanța prezenței în simplitatea vieții.
De Halloween
Trăim, da, vremuri pe care nu ni le-am fi putut imagina cu un an în urmă. Și dacă te numeri printre cei care și-au tot spus, în ultimele luni, cum că „nu are cum să fie mai rău decât atât”, pregătește-te să recunoști că te-ai înșelat. Nu sunt deloc prăpăstioasă de fel, ba dimpotrivă, însă cu atâta agresivitate și furie ce este acum în lume … Dar, chiar și așa, de ce să nu ne amintim că cea mai puternică lumină se naște din întunericul cel mai profund?
Putem, oare, considera aceste timpuri tulburătoare cu menirea unei invitații?
O invitație să ne uităm mai mult înlăuntrul nostru și să descoperim ce avem de schimbat din cele ce ne tot țin în ziua cârtiței.
O invitație să învățăm să ne ascultăm, pe noi înșine și pe cei dragi din jurul nostru, cu mai multă atenție.
O invitație la mai multă prezență în momentele simple din viețile noastre.
Eu chiar cred că aceste timpuri ce trăim și pe care le simțim fără precedent asta reprezintă – o invitație la transformare. Și, dacă suntem deschiși să vedem dincolo de aparențe, să (ne) ascultăm dincolo de judecăți, să ne simțim dincolo de măști, putem percepe că ceva esențial se petrece. Aceste timpuri sunt pentru a ne uita cu adevărat la noi înșine, în profunzimea noastră și mult dincolo de înclinațiile noastre de a ne auto-judeca. Și când facem asta, când renunțăm la auto-critică, ceva esențial se petrece în corpurile noastre.
Da, om fi noi acum în acest joc mare orchestrat de oameni care se cred buricul pământului. Dar ei pierd din vedere că și aceste jocuri sunt menite să ne ajute, dacă noi alegem să vedem astfel – că Existența ne servește, chiar și când este provocator – și să ne comportăm ca atare. Adică, dacă alegem să recunoaștem că ține de fiecare dintre noi să onorăm acest ceva esențial ce se petrece. O mare transformare. Săptămâna trecută, împreună cu Horia, am petrecut mult timp afară, în natură. De fapt, de când ne-am mutat aici, petrecem foarte mult timp afară. Împreună cu cei dragi din echipa Călătoria Inimii, plantăm pomi fructiferi, trandafiri și lavandă, culegem mere și facem sucuri, curățăm livada bătrână, privim cerul pictat în culori ireale la răsărit și la apus, ne bucurăm de curgerea norilor și, târziu în noapte, de ploaia de stele. Am fost uluiți, în această perioadă, de prezența vie a lui Marte, Jupiter și Saturn. Ne-am bucurat de câtă recunoștință putem simți în aceste momente simple.
Am tot auzit, de la mai mulți oameni, despre această bucurie de a experimenta profunzimea momentului prezent. O prietenă dragă îmi împărtășea la telefon, zilele trecute, cum simte că a devenit o ascultătoare mai bună. Își ascultă soțul cu mai mare atenție și deschidere. O tânără mamă mi-a scris despre ceea ce simte acum când se plimbă cu fiica ei. „Recunosc acum că fiica mea este precum un baromentru pentru mine.” Unii oameni petrec mai mult timp cu părinții lor, redescoperindu-i și bucurându-se de ei. Alții, își ascultă cu mai mare atenție copii. Mici miracole se petrec în multe familii, chiar acum, în ciuda provocărilor ce traversează pe toată lumea acum. Este adevărat, în multe familii nu este deloc așa. Este cu durere, cu închidere, cu refuzul de a da voie ca … ceva esențial să se petreacă.
Eu însă cred că există, chiar și în cele mai dificile momente, o profunzime a vieții noastre pe care o putem gusta.
Chiar savura. Numai profunzimea, în care dacă avem curajul să ne lăsăm, naște înălțimea și strălucirea.
Privește chiar acum în realitatea vieții tale și dă-ți voie să recunoști unde, în ce situații, relații, contexte, ai fost surprins de profunzimea experienței în această perioadă de mari provocări?
Și te invit acum la un mic joc:
Conectează-te cu respirația și dă-ți voie să privești în jurul tău. Chiar acum. Observă tot ce este în camera ta și oprește-te cu atenția pe ceva, sau cineva, pentru care ești recunoscător. Inspiră profund energia acelui lucru, sau acelei persoane, și lasă-te umplut de prezența sa. Simte conexiunea ta cu acea persoană sau acel lucru. Simte căldura din pieptul tău. Simte deschiderea care se produce la nivelul inimii. Sau dă-ți voie să simți ce se petrece în tine când emani recunoștință. E căldură, calm, liniște? Ce simți? Nu gândi nimic despre acel lucru sau acea persoană ci, pur și simplu, inspiră-i prezența în tine și simte conexiunea. Simte recunoștința.
Te încurajez, din toată inima, să practici recunoștința.
Acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de această practică. Este cea mai rapidă cale de a naște bucurie. Și toți avem nevoie de mai multă bucurie în viețile noastre. Nu ne așteaptă „timpuri mai bune”. Ba dimpotrivă. Unii astrologi chiar spun că în această lună, ce se așterne în fața noastră, avem cel mai cumplit tranzit din 2020. Să fie, oare, de vină Luna care a ales să fie Plină chiar de Halloween?
Luna plină pe Colina… Lunii
Lăsând gluma la o parte, nu ar strica să fim toți mai calmi, mai atenți, mai buni unii cu alții în aceste următoare zile și săptămâni. Oricum ne-am uita pe hărțile astro și oricum le-am răsuci pentru a găsi ceva „bun” se pare că, în aceste zile și săptămâni, putem transcende astrologia doar printr-o transformare interioară. Prin acel ceva esențial ce se petrece în viața noastră când ne dăm voie să fim în prezență și recunoștință.
Scriu aceste rânduri astăzi, în zi de sărbătoare. Pe bunicul meu îl chema Dumitru. Nu l-am cunoscut. A murit când mama era însărcinată cu mine. Am aprins o lumânare astăzi, conectându-mă în felul meu cu el și cu toți cei care nu mai sunt. Și am emanat recunoștință pentru ei. Sunt acum, cea care sunt, și datorită lor. Datorită părinților, bunicilor, străbunilor.
Curând se apropie ziua morților. Luminația.
Ceva esențial se petrece în inima mea când spun o rugăciune, aprind o lumânare, și eman recunoștință. Ies să privesc cerul, chiar acum când termin aceste rânduri, și să-mi dau voie să văd cum porțile încep să se deschidă.
Să-i onorăm, pe cei ce nu mai sunt, având curajul să facem ceea ce ei, poate, nu au putut. Poate nu au putut să se iubească. Poate nu au putut să aibă încredere. Poate nu au putut să țină capul decât plecat. Poate că nu au putut să spună NU. Poate că nu au putut multe. Și, în același timp, poate că au putut mult mai multe decât credem și știm noi. Să-i onorăm, lăsând ceva esențial să se petreacă atunci când avem încredere în puterea noastră de creatori. Ies să privesc cerul…
Ceva esențial se petrece în vitalitatea mea când recunosc că nimeni și nimic nu îmi poate lua puterea de a decide cum mă poziționez în fața a ceea ce vine către mine. Ceva esențial se petrece în sănătatea mea când rămân în încredere și în iubire.
Propagandă, văluri aburitoare ce obturează adevărul, decepții, lumea pare a fi din ce în ce mai disfuncțională. Roțile fricii se tot învârt. Peste tot în lume. Cu o viteză chiar mai mare, acum, decât s-au tot învârtit de-a lungul acestui an. Nebun, zic unii. Transformator, mă încăpățânez să cred.
Multe ies la suprafață acum, în aceste vremuri ce trăim.
Însă parcă tot nu am ajuns la rădăcină, s-o smulgem de tot. Poate acum, în aceste săptămâni, când astrologii zic că traversăm cel mai horror tranzit al anului, să avem curajul să ne uităm înlăuntrul nostru. Cu sinceritate și fără judecată. Să avem curajul să căutăm adevărul în profunzimile noastre, mai întâi. Ca apoi, energia prezentă în aceste tranzite și conjuncturi – oricât de horror ar părea ele să fie, să ne ajute să vedem adevărul macro. La nivel global.
De neașteptate revelații vom avea parte în aceste următoare săptămâni ce se aștern în fața noastră. Nu are cum să fie altfel, dacă rămânem în încredere. Minciunile vor fi expuse. Intențiile din spatele mașinăriei manevrată de cei ce se cred chiar Iluminați nu au cum să nu ni se reveleze, acum, în prag de Luminație. Străbunii, părinții, bunicii noștri, sunt aici… aproape, foarte aproape… Nu doar vălul dintre lumi se dă la o parte în această perioadă ci și vălul aburitor, folosit pentru a manipula și a decepționa. Vom avea parte de noi informații. Dar ce să mai credem din toate astea? Parcă nu mai vrem să credem în nimic și nimeni. Și pe bună dreptate. Valuri de minciuni, tot vor mai fi. Dar ele, toate, se lovesc de același țărm. Al adevărului găsit în profunzimile noastre. Acest adevăr nu ni-l poate lua nimeni. Și nici nu ni-l poate da. Ține de noi să ni-l găsim.
Festivalul Dias de los Muertos – Mexic,o celebrare nu doar a morților, ci a reînnoirii inevitabile a Lumii și astfel, a Adevărului
Da, chiar așa, ce să mai credem din cele ce vin și ni se prezintă la TV sau pe canalele de știri? Eu am ales să nu cred nimic, din prima, din toate ce citesc sau aud. Îmi pun întrebări, mai întâi. Multe întrebări, uneori. Și-mi dau apoi voie să ascult, în mine însămi, dacă rezonează cu adevărul meu interior. Alteori, aleg doar tăcerea. Ascult in mine întrebarea cum se naște, conținând în ea răspunsul.
Am ales să rămân în deschidere și acceptare (a accepta nu înseamnă a fi de acord) și nu a mă preface că nu văd sau a ignora cele ce se întâmplă în lume. Doar acceptând pot, apoi, schimba. Cel puțin ce pot eu schimba. La mine însămi. Și este, deja, enorm în procesul macro.
Dacă vrem să capitalizăm toate aceste energii revelatoare, ce vin acum din abundență către noi, prin vălul dat la o parte în aceste zile, și să le transformăm în forță creatoare, în libertate, în atenție, în schimbare, ține de fiecare dintre noi să facem schimbările pe care le putem face. Nu este deloc adevărat că nu putem face nimic. Multe, multe putem schimba în viața noastră. Pornind de la felul în care gândim și ce credințe păstrăm, de la felul în care îi ascultăm pe ceilalți și la ce avem curajul să renunțăm. Atât de mult ne-am hrănit neîncrederea încât ezităm acum să mai facem pași în direcția în care ne mână inima. Dacă iar dau greș? Dar de o mie de ori vom mai tot greși până vom fi capabili să facem pasul corect. Și, până la urmă, ce înseamnă pas corect și pas greșit. Fiecare pas, de fapt, ne apropie mai mult de ceea ce suntem meniți să fim. Nu avem, niciodată, totul garantat dinainte. Frumusețea acestui joc numit Viață rezidă și în curajul de a ne aventura. Uneori, chiar de a ne arunca cu totul în ceea ce credem, visăm, iubim. Tot ce am creat, în viața mea, a avut la bază o intenție, născută, mai întâi, dintr-un vis. Hrănită apoi cu multă imaginație, încredere și răbdare.
Pe tine, către ce te mână inima? Ce îți șoptește sau îți strigă sau îți urlă a ta inimă? Da, ai dat greș de atâtea ori. Da, îți este frică. Da, simți îndoială. Da, contextul actual este cel care este. Și… ? Aventurează-te! Ai curajul! Dă greș din nou. Găsește-ți intenția cu ajutorul căreia, în ciuda îndoielii, să faci primul pas. Adu-ți aminte de acest adevăr străvechi ce este și în tine: Una din cheile transformării este intenția.
Cheia transformării este întotdeauna intenția și toate acțiunile născute din curaj și din iubire,
chiar dacă nu ies exact și precis cum ne-am imaginat; aceasta contribuie enorm la transformare pentru că echilibrează și aduce întregire acolo unde frica – atât de prezentă în lume acum – separă.
Transformator an, continuu eu a crede. Oportunitatea de a reflecta cum putem să emanăm iubire, în loc de frică, ne este tuturor disponibilă. La fel, ne este disponibilă fiecăruia, și oportunitatea de a cultiva încrederea în propria putere creatoare, în loc de a ne supune puterii manipulatoare.
Transformator an, îmbăiat în energia evoluției. Nu vedem decât frânturi din cele multe ce sunt aici să ne servească. Unii nu văd deloc căci sunt ocupați să blesteme teribilul an ce, iată, se apropie de sfârșit. Și când colo e doar începutul unei profunde și complexe transformări pentru care, poate, ne-am pregătit vieți la rând.
Nu ne putem permite să ratăm această transformare alunecând acum în frică și în îndoială!
În locul fricii și al îndoielii, acum când dăm vălul la o parte, fie să alegem iubire și încredere, Dragoste și Trezire.
AmmaRa
p Sâmbătă după-amiază, ora 16:45, pentru 15 minute, te invit să ne conectăm energetic. Tema acestei scurte meditații este:
ÎMPREUNĂ,
Emanăm IUBIRE în loc de frică.
ÎMPREUNĂ,
Emanăm RECUNOȘTINȚĂ pentru cei de dincolo de vălul vieții.
ÎMPREUNĂ
Emanăm Recunoștință PENTRU MARELE DAR – VIAȚA.
Oriunde te-ai afla în lume și orice ai avea de făcut, oprește-te pentru aceste 15 minute. Dacă simți, aprinde o lumânare pentru cei ce nu mai sunt. Conectează-te cu respirația ta, lăsând atenția să se întoarcă toată în interior, și doar rămâi în ascultare și în emanația recunoștinței. Simțind că suntem împreună, trezindu-ne prin dragoste , fie să ne onorăm magia acestei nopți când … dăm vălul la o parte
Pentru mulți dintre cei cu care lucrăm în terapiile individuale, în workshopuri și Retreaturi, în Școala Maestrului Interior, a relaxa corpul, a lăsa burta moale, a intra în durerea lăuntrică și a accepta trecutul, este ceva foarte dificil la început. De fapt, pentru noi toți este foarte greu, de multe ori, să deschidem straturile de armură din jurul inimii, să dăm drumul furiei sau jeluirii.
În aceste vremuri, mulți oameni își dau seama că dincolo de aspectul liniar, rațional, logic al realității, mai există ceva. O dimensiune ce poate fi accesată intuitiv, misterios și magic. Dacă citești aceste rânduri, cu siguranță ești unul dintre cei care percep dincolo de văl.
O oglindă a Conștiinței numită Tarot
Nu este un instrument ”științific” de investigare și înțelegere a realității dar pătrunde dincolo de suprafața aparent solidă a realității, în profunzimea ei, folosind cele mai adânci capacități ale ființei noastre pentru a oglindi ceea nu putem descoperi prin logică. Tarotul nu este magic în sine. Conștiința noastră este purtătoarea magiei, iar Tarotul este mai degrabă un amplificator al capacității noastre lăuntrice de a vedea dincolo de aparența realității liniare.
Tarotul este un instrument de divinație vechi de mii de ani, a cărui istorie coboară până la Hermes Trismegistos, iar alcătuirea sa este clădită pe principiile fundamentale ce articulează întreaga Existență, a ființei umane și a întregului univers. Arhetipurile din tarot sunt reprezentări ale celor mai profunde straturi ale psihismului uman.
Îmi place să mă joc cu cărțile de Tarot pentru că sunt ferestre către propria mea profunzime. Și acolo pot desluși profunzimea întregii Vieți, a situațiilor și lucrurilor.
Mi-am promis că împărtășesc cu tine despre tot ce mă bucură și îmi face bine, iată, acum simt să-ți dezvălui cum văd eu, și ce înseamnă pentru mine, Tarotul. Un dans între psihologie, probabilitate, semiotică.
Au fost scrise foarte multe studii și articole și cărți despre Tarot, de-a lungul vremii. Și, mai ales, despre relevanța psihologică a acestuia. Arcana Majoră chiar este considerată un instrument psihologic. Jung, în Psihanaliză, a identificat și dezvoltat foarte mult despre Arhetipuri, Individuație și Sincronicitate. Iar Arcana Majoră, în Tarot, cărțile de la 0 la 21, ne dezvăluie anumite arhetipuri care, în ordinea lor, ne spun povestea Individuației. Povestea călătoriei umane pe care fiecare dintre noi o facem pentru a ne elibera de nevroze și psihoze, pentru a trăi o viață sănătoasă, în prezență și conectați cu centrul ființei din care naștem încrederea în puterea noastră de creatori conștienți.
Suntem permanent în ciclul vieții.
Parcurgem ciclurile vieții în funcție de vârstă, de experiență, de situații, de relațiile pe care le trăim, de contextul global. Dar în fiecare ciclu (în Tarot, acest ciclu este de la 0 la 21, de la cartea numită Nebunul la cea numită Lumea) există un sens al progresiei. Mai mult precum o spirală. Ne întoarcem, în același punct, însă, de fiecare dată, suntem pe o treaptă mai sus. De înțelegere, de înțelepciune, de cunoaștere. Un fel de ascensiune, dacă vrei și dacă ai o minte mai flexibilă și mai deschisă către dimensiunea spirituală. Iar dacă ești încă mai mult ancorat în mintea științifică, gândește-te la un electron a cărui orbită sare pe un nivel de energie mai înalt.
În termeni de tendință arhetipală, identificându-ne cu fiecare pas în acest proces, de la 0 la 21, este o modalitate de a înțelege și de a accesa calități lăuntrice nevăzute până atunci. Chiar dacă unii pași pot fi săriți, ceea ce înseamnă că va trebui să ne întoarcem la acela pe care l-am sărit, dacă există nuanțe esențiale ne-explorate sau pe care, la momentul respectiv, nu le-am identificat sau cărora nu le-am dat importanță. Ce reușim să vedem și la ce reacționăm – în cărțile de Tarot – ne oferă ponturi extrem de importante în legătură cu ce elemente ale propriului nostru psihic sunt active în momentul respectiv sau care ne pot conduce către vindecare și către o mai profundă înțelegere despre noi înșine și despre realitatea pe care ne-am creat-o și o trăim. Asta îmi spun eu când trag prima carte. Și sunt convinsă că este valabil pentru fiecare dintre noi. Pentru mine, Tarotul Mitologic , în ultimii ani, a fost cel mai semnificativ.
Apoi, următoarea carte în progresie poate să ne arate scopul, sau direcția, sau către ce țintim. Sau ce căutăm să integrăm în procesul de vindecare, de evoluție către individuație. Următoarea carte din serie poate să ne arate cu ce ne-am confruntat deja, ce am încorporat, sau de unde venim. Atunci când anumite cărți continuă să ne apară, mereu și mereu, chiar și când amestecăm foarte bine cărțile, și rezonează cu noi sau ne arată anumite simboluri care au un anumit înțeles personal, asta ne indică o sincronicitate. Un alt concept a lui Jung. Sau, formulată altfel, o coincidență semnificativă. Deși Jung a subliniat foarte clar că nu este deloc vorba de o coincidență ci este întâlnirea unei realități conștiente cu inconștientul personal, pe de o parte, și cu cel colectiv, pe de alta. Asta indică o semnificație importantă și ceva la ce trebuie să fim atenți.
În ultimele luni, cartea Moartea, a 13 a din Arcana Majoră, mi-a tot apărut. Iar în contextul global, pe care-l trăim acum, poate să reprezinte fie o profundă schimbare, fie o rezistență în fața schimbării. Depinde foarte mult de cum apare cartea. Sau, și mai mult, depinde de cum aleg să văd mesajul. Pun accentul, atenția, pe ceea ce vreau sau atac ceea ce nu vreau? Alegerea îmi aparține. E singura mea putere. Și a ta, de altfel. Felul în care alegem să vedem ceea ce vine către noi creează realitatea pe care, apoi, o trăim.
Probabilitatea de a trage oricare carte din setul de Tarot este 1 din 78. Iar probabilitatea de a trage o carte din Arcana Majoră este 1 din 22 (cărțile Arcanei Majore fiind de la 0 la 21). De ce oare unele cărți apar, mereu și mereu, sau apar combinate în așa fel încât să ne ofere un înțeles de care avem nevoie în acel moment? Oricât de mult și de bine am amesteca setul de cărți, dacă te-ai jucat vreodată cu Tarotul, știi că unele cărți tot revin. Și iar revin. Și apoi, din nou, iată, aceeași carte. Ca să vezi sincronicitate! Sau ăsta o fi misterul Tarotului? În aceste momente, când tot apare o anumită carte, eu simt dansul între aspectul psihologic, filosofic și semiotic al Tarotului. Aoleu, dar unde intră cel științific?
Apariția arhetipurilor ce tot ies din setul de cărți, într-o formă sincronică, se petrece în funcție de semnificația pe care fiecare dintre noi o dăm și, de cele mai multe ori, desființează aspectul științific al probabilității. Și când asta se petrece, când suntem atenți la ce înțeles alegem să dăm cărții pe care am tras-o din setul de Tarot, aceasta contribuie la procesul nostru de individuație. Tarotul nu a fost folosit doar pentru amuzament. Ba dimpotrivă. A fost folosit, de-a lungul vremii, ca și instrument în care știința și misticismul erau fețele unei singure monede. Expresii diferite, lentile de percepție diferite, aceeași realitate însă. Realitatea propriei noastre experiențe, înțelesul pe care-l dăm acesteia și interpretările și expresiile acestui înțeles.
De-a lungul vremii, adevărații oameni de știință, fizicieni și matematicieni, au fost interesați de alchimie, hermetism, și diferite aspecte al misticismului. Ei au înțeles că adevăratele revelații și înțelesuri nu vin doar din mintea rațională, din gândirea rațională așa cum o vede știința, ci din mari adevăruri mistice și filosofice care au acționat ca și inspirație atunci când au vrut să înțeleagă natura lumii și a umanității. Știința modernă, teoria cuantică, dovedește foarte bine asta. Probabil că suntem doar la vârful aisberg-ului, în ceea ce privește știința. Cine știe, poate că Tarotul ne ajută să ne reamintim adevăruri străvechi ce zac în noi dar pe care doar le-am uitat.
Iată, acestea sunt câteva nuanțe despre Tarot.
Poate că te amuză, poate că te interesează, poate că ai încredere, poate că ești sceptic. Dacă alegi să te joci puțin mai serios cu Tarotul Mitologic, depășindu-ți preconcepții, poți descoperi înlăuntrul tău profunzimea unor adevăruri ce vin să îți servească acum. Mai ales în contextul actual pe care-l trăim la nivel global. Adu-ți însă aminte, că înțelesul pe care-l dai cărților din Tarot întotdeauna depinde de tine și de lentilele percepției pe care le alegi.
Nu vom mai re-edita această carte extraordinară pentru că, poate că știi deja, am ales să ne luăm, încet-încet, rămas bun de la Editură. Profită de cărțile care mai sunt pe stoc. Multe dintre ele nu le vom mai re-tipări. Vă mulțumesc, în numele acestor cărți minunate care ne-au însoțit procesul de transformare și evoluție.
Cartea Moartea – Tarotul Mitologic
În Tarot, cartea Moartea, reprezintă o schimbare a vechiului mod de gândire. Mai reprezintă și un sfârșit. Dar dacă iese cu capul în jos, cartea poate reprezenta stagnare sau refuzul de a face schimbare.
Fie ca această carte ce îmi tot apare, MOARTEA, a 13 a din Arcana Majoră, să reprezinte o profundă transformare și vindecare pentru noi toți, la nivel de umanitate. Eu asta aleg să văd și asta hrănesc.
Chiar dacă ți se poate părea un clișeu, ascultă-mă cu atenție, înlăuntrul tău, citind aceste rânduri ce simt să împărtășesc acum cu tine. Tot ce văd, de jur împrejurul meu acum în aceste zile, sunt copaci ce încep a se umple cu nuanțe de cărămiziu și portocaliu, înlocuind, încet dar sigur, verdele profund și strălucitor cu care, până de curând, frunzele mamei naturi erau pline. Mama Natura, aici, mă ajută enorm să mă recentrez, să mă repoziționez, să curăț, să înțeleg, să învăț despre ritmurile adevărate de care, în oraș, vrând nevrând, ne rupem. Suntem binecuvântați.
Natura este în eternă transformare, curgere și manifestare.
Norii, frunzele și anotimpurile vin și pleacă, ziua și noaptea curg necontenit una în cealaltă, cicluri în interiorul altor cicluri mai mari, sunt reprezentările Vieții înseși și ale existenței care se manifestă și în experiențele noastre de viață. Numai că noi, uneori, încercăm să menținem elemente și forme care tind să intre în disoluție, care și-au împlinit menirea și acum tind să dispară. Și atunci apare durerea. Când ne agățăm de formele vechi și ne opunem curgerii colosale a Vieții.
Acum, când scriu, plouă torențial. Puteam alege să mă întristez, gândind că îmi este imposibil să fac ceea ce mi-am propus să fac astăzi afară. Am ales să primesc ploaia, și să-mi dau voie s-o simt, precum o binecuvântare din partea Existenței.
Mama Natură, ziceam. Da, învăț multe de la ea. Și, de foarte multe ori, mă trezesc că fac paralele între ea și noi, oamenii. Nouă ne este greu, pare chiar o mare provocare, atunci când trebuie să renunțăm la ceva. Să lăsăm ceva să se desprindă din viața noastră. Greu. Dureros. Pare chiar imposibil să avem încredere că atunci când ceva sau cineva iese din viața noastră este doar pentru a ne servi și nicidecum o pedeapsă din partea Existenței.
Am reluat terapiile și însoțirile individuale, acum că ne-am instalat în noua noastră căsuță. Online, pentru moment, însă curând și live pentru cei ce vă încumetați să veniți aici. Ieri, pe Skype, am lucrat cu o femeie aflată departe de țară, de foarte multă vreme, și care mi-a împărtășit despre despărțirea dureroasă de iubitul ei. O relație solidă care, (aparent) brusc, s-a terminat. Cu toate că înțelegea că vine să-i servească această ruptură, durerea ei era copleșitoare. Asta a și determinat-o să mă caute și să ceară sprijinul.
Pare că noi oamenii suntem, pe de o parte, binecuvântați și, pe de alta, blestemați să fim dependenți unii de alții.
Să fim atașați. Binecuvântați și blestemați, în același timp, de nevoia de conexiune.
Binecuvântați pentru că această nevoie de conexiune, atașamentul de cineva, ne ajută să evoluăm, să creștem, să ne scoatem din singurătate, să ne oglindim. Blestemați pentru că atunci când ne despărțim poate fi îngrozitor de dureros. De multe ori, atunci când traversăm procesul dureros al despărțirii, se trezesc unii deștepți să ne trimită mesaje „de încurajare” pe care le percepem precum clișee răsuflate de care nici nu vrem să auzim. Un clișeu ar fi acela .. cum că suntem precum copacul care renunța la frunzele bătrâne ca noi frunze să apară în primăvară. Pe bune!? Numai asta nu ai chef să auzi când durerea este atât de mare. Așa că ieri, m-am abținut să-i spun femeii cu care lucram despre frunzele pe care le vedeam căzând …
Iubesc metafora despre a înțelege și a îmbrățișa natura vieții. Dar sunt conștientă că, foarte rar, astfel de metafore ajută atunci când durerea este mare. Femeia cu care am lucrat ieri, trăia o durere imensă și i-am onorat curajul de a se deschide în miezul vulnerabilității și de a cere sprijinul. Cum aș fi putut să-i spun… Hei, tu ești acum precum un copac ce-și pierde frunzele. Sincer, acum. Tot ce avea nevoie ieri era să o conțin, ascultând-o cu atenție și validându-i trăirea. Ce mare dar, Ascultarea Atentă!
Bănuiesc că nu este prea greu pentru copaci să renunțe la frunzele lor pentru că este un proces ce face parte din ciclul natural al vieții. Frunzele cad, inevitabil, mai devreme sau mai târziu. Copacii par să nu se streseze prea mult dacă la primăvară vor avea sau nu alte frunze noi. Ei doar sunt. În ritm cu natura. Fără grijă. Fără stres. Fără întrebări. Fără planuri.
Copacii nu sunt atașați de frunzele lor.
Nu au creat o dependență de verdele frunzelor. Noi suntem, da, mult mai complecși. Ne tot gândim și iar ne gândim, întorcându-le pe toate părțile și despicând firul în 16. Analizăm și le învârtim, le calculăm și socotim, le tot fixăm și le lipim. Doar, doar, să nu ne despărțim. Îi transformăm în dependenți, pe cei de care ne atașăm, arogându-ne rolul de salvator suprem. Fără mine, nu poate, cu siguranță. Doar eu îi pot da ceea ce are nevoie. A renunța la cineva, pentru noi oamenii, nu pare a fi a atât de simplu precum este la copaci cu frunzele lor.
Avem nevoie, da, să ne tot reamintim că este în regulă să dăm drumul, să (ne) eliberăm.
Avem nevoie să ne reamintim că nimic în viață nu este permanent și că oricât de mare este dependența pe care am creat-o de cineva ne putem și detașa. Da, este greu. Da, este dureros, de multe ori. Dar o putem face dacă alegem asta când simțim că este necesar s-o facem. Chiar și când știm că e cel mai sănătos pentru noi să ne despărțim de cineva (sau de ceva… un loc, o situație, o casă…) tot este foarte greu. Greu. Tare greu. Astea ne sunt gândurile. Greu. Tare greu. Iar gândurile pe care ni le spunem sunt cele care creează durerea și greutatea desprinderii.
Nu am fost suficient de bună, îmi tot spunea ieri femeia pe care am însoțit-o. Poate că dacă făceam mai multe pentru el… ar fi rămas cu mine. Gânduri, transformate în credințe despre ea însăși, pe care, de fapt, le avea dinainte de a începe această relație.
Avem nevoie să ne reamintim că nu suntem chiar atât de slabi încât să nu putem da drumul, să nu putem renunța, și că, de fapt, suntem chiar extraordinar de puternici să putem iubi pe cineva cu toată ființa noastră, cu toate defectele pe care le are… și cu toate defectele pe care noi, la rândul nostru, le avem fiecare. Suntem extraordinar de puternici să ne asumăm riscul că ne putem atașa, știind foarte bine că o relație sau o situație poate să nu dureze și că este nevoie de curaj și de o și mai mare putere, apoi, să renunțăm. Când vine, dacă vine, acel moment.
Da, onorăm copacii pe măsură ce înmuguresc și înfloresc și înfrunzesc cu fiecare sezon, și ne putem aduce aminte de ciclul natural al vieții privind și simțind cum totul se schimbă în permanență. Un mare cadou ne putem face, onorând astfel viața și a ei curgere naturală, când renunțăm să mai credem că musai trebuie să doară atunci când ne despărțim de ceva sau cineva. Totul curge. Mereu și mereu.
În ceea ce mă privește, eu plonjez adânc în durere, atunci când ea este prezentă. Nu mă fofilez. O trăiesc din plin. Doar așa o pot, apoi, dizolva. Recunosc însă că tuturor ne-ar face bine să înțelegem că purtăm în noi povestea durerilor trecute… și că putem renunța la această poveste. O putem, mereu și mereu, rescrie. Suntem liberi să ne detașăm de vechile povești ce țin de durere, de suferință, de tristețe. Însă fiecare o va face doar atunci când e pregătit să o facă. Să se elibereze având curajul să-și rescrie povestea.
Așa cum ieri am încurajat-o pe femeia cu care am lucrat să-și simtă durerea, te încurajez și pe tine acum. Simte-ți durerea. Intră în durere, fără însă a te identifica complet cu ea. Simte durerea dar, încet, încet, deschide palma și lasă frunza să alunece. Poate că dacă renunți la greutatea de a te tot agăța de sezonul care nu mai este poți, cu adevărat, înflori și înfrunzi într-un nou sezon. Poate că în timp, pe măsură ce înveți să practici prezența, a fi în acum, începi să guști cum este doar să lași lucrurile să fie așa cum sunt. Poate că în timp îți dai voie tot din ce în ce mai mult că suntem binecuvântați.
Cine știe, poate că în timp, noi oamenii, putem deveni mai mult precum copacii, recunoscând că atunci când cineva sau ceva iese din viața noastră este doar … Mama Natură în eternă curgere, Viața însăși, în toată măreția și transformarea ei necontenită.
