Luna Plină “a Luptelor” » Călătoria Inimii Skip to content

Luna Plină “a Luptelor”

Prima Lună Plină din noul an astrologic mai este cunoscută și cu numele Luna Plină a Luptelor. Toate „luptele” cu care ne vom confrunta în acest nou an astrologic ce abia am început, dar și rezultatele acestora, sunt determinate acum. În această fereastră, de 48 de ore ,deschisă acum, de Luna Plină. Pare ceva uriaș dacă ne gândim la contextul actual, pe care-l trăim la nivel colectiv.

Pe scurt, toată energia disponibilă pare să fie în brațele acestei Luni Pline. Adică, iată cum înțeleg eu: toate „luptele, cu care ne vom confrunta în următorul an depind de ceea ce gândim, de cum suntem și ce facem acum, la această Lună Plină. Păi, să fim atenți, deci!

Avem o uriașă oportunitate, în această fereastră deschisă de Luna Plină, acum. Să profităm de ea la maxim.

Ce lăsăm să iasă, din adâncurile noastre, și să se dizolve în energia acestei Luni Pline? Ce vânt lăsăm să intre prin această fereastră? Ce raze de Soare? Ce gâze și ce păsări, ce nori și culori? Ce poezie sau furie? Ce nemulțumire sau recunoștință?

Ce luptă este foarte prezentă acum în lume? Lupta pentru Libertate!

Dar lupta să ne trezim generozitatea și să ne simțim, cu adevărat, împreună, este ea prezentă?

Uniți! Dincolo de măști și separare. Ne vom tot confrunta cu indecizii și negare. O altă luptă cu care ne confruntăm și ne vom tot confrunta este aceea a negării. Cea mai mare negare este negarea dimensiunii metafizice a realității (na că am zis-o! cred că Agnis se va bucura foarte mult să audă că scriu așa ceva). Dar chiar și cei care acceptă acest tărâm, al metafizicii, tot mai neagă finețea puterii pe care metafizica o are asupra gândurilor.

E ceva normal să alunecăm în a crede că tot ce trăim este limitat la nivelul simțurilor fizice. Dar la această Lună Plină suntem chemați să percepem ceea ce este nevăzut și ascuns dincolo de rutina noastră atât de predictibilă, dincolo de filtrele robotice prin care privim realitatea. Există o realitate uriașă care ne scapă când suntem cu măștile pe față, cu filtrele îmbâcsite cu frică și anxietate. Și asta se tot vrea. Ca noi să rămânem cu aceste măști și filtre îmbâcsite. Căci dacă am accesa, cu adevărat, realitatea sferică a ființei noastre și a ființei numită umanitate, am deranja pe unii și alții. Dar acel moment critic se apropie și de aceea „forțele negative” devin foarte nervoase acum. Apasă și mai tare pe pedala fricii. Aruncă cu și mai multe seringi în piesa de teatru dusă la grotesc în care toți am jucat.

Mulți dintre noi am tot lucrat cu noi înșine. Și chiar dacă, de multe ori în ultimul an ne-am spus „e degeaba”, acum începem să vedem rezultatele. A meritat! Cu adevărat, a meritat! Condiția este să nu mai plecăm urechea la tot ce spune mass media, la tot ce aruncă în râul minții colective crezând că toată lumea va mușca momeala. Singurul pârâu care ar trebui să ne influențeze este acela al propriei noastre conștiențe. Acela al asumării propriei responsabilități pentru viața pe care vrem s-o trăim. Dacă ne tot supunem și ne lăsăm să facem precum vor alții, ne pierdem orientarea cosmică, divină. Ne pierdem conexiunea cu Dumnezeu. Ne pierdem încrederea în puterea noastră de creatori ai vieții ce trăim.

Acum, la această Lună Plină, avem de luat o decizie.

Ne supunem sau ne asumăm propria responsabilitate având încredere în puterea noastră de a ne vindeca și de a ne uni, de a ne da jos măștile rolurilor vechi, de a ne trăi libertatea ca fiind darul nostru cu care ne-am născut. De a ieși din lockdownul și cel exterior dar și cel lăuntric.

Lupta cu frica, pare să continue a fi cea mai mare luptă dusă acum în toată lumea.

Fie ca această Lună Plină, cu puterea ei vindecătoare, cu a ei frumusețe, să ne ajute să dizolvăm frica. Vrem libertate dar ne este frică! Frica de libertate, în mod ironic, este cea mai mare frică…. căci… a fi liberi implică a ne asuma propria responsabilitate.

La această primă Lună Plină din noul an astrologic e momentul să ne întrupăm încrederea.

E momentul să devenim orbi la seducția ego-ului care ne conduce către izolare, separare, suspiciune. Și să avem curajul să vedem ce se ascunde dincolo de toate astea. Comoara abundenței și bucuriei, a comuniunii și a comunității, este chiar în fața ochilor noștri. Doar că ne-am orbit singuri de atâtea măști. Fie ca la această Lună Plină să ridicăm vălul și să vedem cât avem de câștigat dacă suntem, cu adevărat, ÎMPREUNĂ.

La Lună Plină foarte multă lume se simte dezechilibrată pentru că energia ce curge este mai puternică. Este o energie de mare transformare și mulți oameni nu au instrumentele necesare. De aceea, meditația: Trupul meu – pământ fertil pentru noile semințe – este un instrument extrem de util pentru cei care vor, cu adevărat, transformarea. Este un instrument care activează puterea lăuntrică și care curăță tot ce s-a depus in interiorul nostru și nu ne mai servește acum.

Chiar dacă fiecare Lună Plină are puterea de a topi din obstacole, fiecare eveniment lunar este unic și vine cu propria configurație planetară și cu propriile calități transformatoare.

Această Lună Plină ne conectează cu puterea metafizică, alchimică, și cu echilibrul. Cu frumusețea și cu vindecarea. Cu puterea creatoare, dizolvând controlul și manipularea.

Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.


Adaugă un comentariu

Newsletter

Abonează-te la newsletter și primești un cupon de reducere de 10% pentru prima ta comandă pe site-ul Călătoria Inimii