Nu lua nimic personal

Nu lua nimic personal. Dacă faci asta, dacă o iei personal, pierzi marea miză.

Transformarea.

De atâtea ori am luat-o personal, am crezut că este despre noi, din cauza noastră sau datorită nouă. În această perioadă nu este despre asta. Nu este nici despre a ne justifica sau explica emoțiile și sentimentele. Simțim ceea ce simțim. Atât.

Poate că e prima dată când ne permitem să dăm drumul emoțiilor, libere, neîngrădite. Simțind cum dând drumul emoțiilor pe care le-am ținut zăvorâte mult prea mult, ne eliberăm, ne vindecăm. Ne-am tot temut de emoțiile noastre. Mai ales de cele puternice. Dacă continuăm să ne temem, să le ținem sub control sau se ne prefacem că nu avem emoții, nu facem altceva decât să perpetuăm o scindare a ființei noastre, o ruptură a psihicului nostru. A lăsa emoțiile să fie, ne eliberează și, în același timp, ne ancorează.

Avem nevoie de rădăcini.

Iar uneori rădăcinile sunt în mocirla vieții sau în jeluire sau în furie. Indiferent care a fost, până acum,  relația noastră cu emoțiile noastre, acum, la această Lună Nouă, trăim o energie care ne conectează cu puterea vindecătoare a acceptării. Acceptare față de tot ce apare. Mă accept pe mine, așa cum sunt acum. Îi accept pe ceilalți, așa cum pot fi ei acum. Accept această lume așa cum este ea acum – în multe locuri și feluri scindată, înfricoșată, închisă dar în alte multe locuri frumoasă, liniștită și armonioasă.

Sunt foarte conștientă cât de dificil este, uneori, să dăm la o parte mintea (gândirea veche) atunci când emoțiile sunt în plină manifestare. Gândurile, da, creează emoții. Dar și invers. Tiparele vechi de gândire sunt imediat stârnite de emoții puternice. Apar imediat interpretările, amintirile, semnificațiile. Aaa, dacă a zis asta, înseamnă că…  Nu! Nu înseamnă, de fapt, nimic. Dacă am putea înțelege asta, în mijlocul emoțiilor, că nu contează vocea care apare și spune Aha, înseamnă că…  nu merită, e degeaba, nu are rost… ne eliberăm mai rapid din focul mistuitor al unor emoții distrugătoare.

O putem doar asculta, această voce lăuntrică. Își face treaba, convinsă că ne protejează. Tot ce avem de făcut este să acceptăm emoțiile, oricât de tulburătoare ar putea fi sau oricât de lipsite de sens.

Trăim toți, în această perioadă, o energie a vindecării și ține de fiecare să se deschidă pentru a o primi.

Dacă rămânem în închidere, în suspiciune, în izolare, nu putem primi. Dacă respingem emoțiile pe care le simțim, nu putem primi energie vindecătoare. Uneori (de cele mai multe ori, de fapt) uităm că nu sunt doar ale noastre, emoțiile, ci suntem, întotdeauna, îmbăiați într-un câmp de rezonanță colectiv. Poate că tu acum, exact când citești aceste rânduri, poți simți emoțiile mele. Sau poți simți emoțiile mamei tale, fie că o mai ai sau nu pe această lume. Să le permitem emoțiilor să fie, pe măsură ce ele apar, să le dăm voie să se manifeste și apoi să le eliberăm, este un mare dar pe care ni-l putem face nouă înșine, celor dragi și lumii întregi. Emoțiile nu sunt nimic altceva decât energie. Iar energia este divină.

Ea doar își caută calea înapoi la Sursa din care a pornit.

Cu încredere că ne putem accepta, îmbrățișa, iubi,

Elena Francisc-Țurcanu (AmmaRa)