Frica, o poartă către libertate

“Fricile mărunte cauzează anxietate, iar fricile uriașe cauzează panică” –  Chuang Tzu

Chiar dacă mulți dintre noi – la niveluri chiar foarte profunde – am fost condiționați de frică, nu pare să fi avut curajul să o explorăm. Mai degrabă, am evitat-o. Nu ne-am aventurat, decât rareori, să avem o experiență directă cu frica, cu natura fricii. Și pentru că nu suntem conștienți cum lucrează frica, de cele mai multe ori o trăim precum o forță inconștientă ce ne conduce viețile.

De-a lungul anilor, lucrând cu mii de oameni, prin Practica Prezenței, am învățat că atunci când frica apare – fie că este frică de durere, frică de unele emoții, frică de boală, frică de bătrânețe, frică de moarte, frică de ceilalți – putem alege să o explorăm, mai degrabă, în loc să o evităm. Cum mă simt? Unde simt frica în corp? Ce senzații sunt prezente în corp acum când simt frică? Ce îmi imaginez? Ce gândesc? Iată câteva întrebări cu ajutorul cărora putem înțelege cauza fricii și ce are ea a ne învăța. Însă, din păcate, de prea puține ori ne oprim să ne punem aceste întrebări.

Energia fricii, în aceste ultime luni, a fost chiar foarte puternică.

S-a mizat foarte mult (nu comentez de către cine și de ce) pe puterea de seducție a fricii, în acest joc numit Covid. Reflectează tu acum, pentru câteva minute, la momentele în care ai simțit frică în lunile ce au trecut. Ce îți imaginai în acele momente? Ce senzații simțeai în corp? Ce gânduri gândeai?

Am fost foarte uimită să descopăr că oameni pe care îi consideram extrem de echilibrați și de puternici, au alunecat în frică, ducând-o la cote inimaginabile.

Dacă ne uităm cu mare atenție la întreagă constelație de experiențe pe care le numim frică, putem înțelege adevărata natură a fricii. Și când începem să facem asta, ne dăm seama rapid că … și frica trece, așa cum totul trece, că fără să simțim frica nu putem simți nici gustul curajului.

Am lucrat zilele trecute cu o tânără femeie care părea să fie paralizată de frică. Și-a creat o cutie imaginară în care, ani la rând, s-a tot vârât pentru a se proteja de frică. O întâmplare tragică, de curând, a făcut-o să conștientizeze că, în cutie ascunzându-se, frica doar s-a accentuat. Și astfel a venit către mine cerând ajutor și sprijin. Aveam de ales. Fie găseam calea ca ea să deschidă cutia și să iasă – și asta am ales mai întâi, dar fără succes – fie să intru în cutie, alături de ea, și o ajut să simtă profund efectele fricii – și asta a trebuit, până la urmă, să fac. Ce senzații însoțesc acum frica? Ce se întâmplă cu respirația ta? Ce fel de tensiuni și unde în corp apar ele? Ce povești înfricoșătoare, scenarii, imagini, idei, îți însoțesc frica? Au fost întrebări pe care le-am folosit pentru a o călăuzi.

Energia fricii părea de-a dreptul sufocantă pentru tânăra femeie. În timpul călătoriei ghidate, din timpul sesiunii de Atingere Terapeutică Integrală, pe care i-am oferit-o, și-a dat seama rapid că frica ei paralizantă era doar o anticipare a viitorului, o imaginație, nefondată în realitatea ce trăia acum în viața ei. I-am adus aminte de ce a spus Mark Twain pe tema asta: „Viața mea a fost plină de ghinioane teribile – multe dintre ele nu s-au întâmplat niciodată”.

Lucrând cu o minte înfricoșată este normal să simțim cum frica se accentuează, la început. Însă, încet, încet, cu răbdare și îngăduință, cu atenția pe respirație, și prin Practica Prezenței, la un moment dat putem simți că ne deschidem inima și cu a ei bunătate și compasiune îmbrățișăm mintea înfricoșată. Când alegem o atitudine deschisă și, în spațiul sacrul al inimii, ne rostim: „iată, simt frică”, „mi-e frică de…”, este deja un pas uriaș căci putem simți cum energia tensionată a fricii se înmoaie și se lasă cursă. Nu mai suntem total identificați cu frica. O putem vedea, simți, înțelege.

Doar din Prezență totală cu frica și din deschidere față de ea, cu ajutorul respirației atente, conștiente, cu blândețe și bunătate, din ascultare și acceptare, putem face alegeri noi în ceea ce privește cum să acționăm. Uneori, nu este deloc o dovadă de lașitate ci este chiar mai înțelept să ne retragem (din situații, relații, contexte, circumstanțe), alteori, în ciuda fricii, mergem înainte. Ne mai investind atâta rezistență în a ne opune fricii, avem mai mult curaj să ne asumăm riscul de a merge înainte. Orice ar fi.

Este în regulă să simțim frică. Practica Prezenței, Ascultarea Atentă, ne provoacă să învățăm să fim cu ceea ce este, așa cum este, atunci când este, atât cât este, și să ne deschidem pentru a vedea și a simți, cu sinceritate, ce suntem pregătiți să facem, și ce nu, pentru a trăi ceea ce vrem să trăim. Dacă tot evităm frica, atunci nu facem altceva decât să ridicăm ziduri, bariere, protecții, închizându-ne, astfel, în fața oricărei experiențe în care poate să apară sentimentul fricii. Doar că ne păcălim crezând că ne putem închide de tot. Numai că asta este imposibil să ne reușească, căci tot vom simți frică.

Trăim în această perioadă schimbări rapide pe multe niveluri ale ființei noastre.

Individuale dar și colective. Schimbările puternice, rapide, în modul vechi de gândire, în modul de viață, în structura socială cu care ne-am obișnuit, creează frică. Chiar frică existențială. Prin lucrul cu sinele, adică un parcurs de dezvoltare personală și colectivă, și aparținând unei comunități, putem învăța mai ușor să ne explorăm frica. Dacă, prin Practica Prezenței, conștiența este mai mare decât frica, atunci frica nu mai este cea care ne guvernează și ne conduce viața. Devine, pur și simplu, parte din viață. Frica vine, frica pleacă. Totul curge, în acest magnific joc cosmic numit viață, în acest dans al întrupării umanității noastre. A fi într-o comunitate cu oameni conștienți înseamnă că Prezența colectivă este mai mare decât procesul individual. Adică, spațiul lui „noi” este mai conștient decât procesul lui „eu”.

Intenția din care s-a născut Școala Maestrului Interior a fost aceea de a crea un spațiu conștient, în care încrederea, adevărul, transparența, libertatea, iubirea, compasiunea, vindecarea, să fie posibile. Chiar și pentru cele mai diferite … puncte de vedere. Poate că tu care citești acum ești deja în comunitatea noastră – Călătoria Inimii. Și pentru tot ceea ce aduci, prin a  ta prezență, îți mulțumesc. Sau poate că – pentru a naviga prin aceste vremuri ce au nevoie de conexiune profundă între noi – vei alege să intri în oricare din comunitățile conștiente ce există acum în lume.

În Călătoria Inimii, de-a lungul anilor, prin sutele de experiențe, călătorii, ceremonii sacre, rituri de trecere, ritualuri, retreaturi, călătorii inițiatice, am învățat să devenim mai dispuși a ne asuma riscuri pentru că am renunțat să mai investim energia în a opune rezistență fricii. Am învățat, alături de oamenii pe care am avut privilegiu să-i călăuzim, că este în regulă să simțim frică.

Practica Prezenței ne-a provocat, și continuă să o facă chiar și în cele mai neașteptate momente în viața de zi cu zi, să conștientizăm că sunt contexte și relații cu care suntem dispuși să fim, lucruri și creații pe care suntem dispuși să continuăm a le face, situații în fața cărora suntem dispuși a ne deschide. Indiferent de frica pe care o simțim. Dacă tot evităm frica, dacă tot dăm la o parte acest sentiment al fricii, considerându-l neplăcut și nedorit, atunci nu facem altceva decât să hrănim separarea, să îngroșăm măștile sufocante pe care ni le punem, să construim mecanisme de apărare și atac, să ne închidem din fața altor experiențe. Da, frica poate apare în orice situație, experiență, relație. Nu ne putem închide în cutii sperând că frica nu ne mai atinge niciodată. Nu numai că acest lucru este imposibil dar făcând asta ne limităm drastic modul de viață. S-ar putea ca asta să fie pe placul unora. Dar, oare, este modul de viață pe care tu îl vrei cu adevărat? Când hrănim frica, ne închidem inimile și ne blocăm accesul la vitalitate, la compasiune, la iubire, la creștere și evoluție.

Practica Prezenței, cu răbdare și curaj, zi de zi, în dimensiunea orizontală a realității ce trăim, ne ajută să învățăm a întrupa încrederea, ne ajută să ne deschidem, să ne liniștim compulsiunea minții, să simțim conexiunea cu mama pământ, să ne îmbrățișăm corpul atunci când este cuprins de senzațiile fricii – în loc să fugim de ea.

Practica Prezenței ne învață cum să acceptăm curgerile puternice ale sentimentelor de care, în trecut, am tot fugit sau ne-am identificat total cu ele – frică, agresivitate, furie – și ne permite să le înțelegem sursa și să le dizolvăm cu bunătate și compasiune.

Tot prin Practica Prezenței și, mai ales, în comunitate, împreună cu cei asemenea nouă, deschiși, conștienți, dornici de a depăși vechile condiționări, învățăm să privim – fără critică și fără judecată – poveștile pe care ni le tot repetăm. Și prin puterea lui împreună, cu compasiune și încredere, să renunțăm la aceste povești care nu ne mai servesc acum. Au fost și ne-au servit până acum. Însă, dacă vrem să trăim altceva acum, a venit vremea să recunoaștem frica precum o poartă prin care trecem pentru a ne simți liberi. Și nicidecum a continua să o hrănim pentru a ne înrobi și mai mult.

Fie ca frica ce am trăit în aceste ultime luni, fiecare în felul său, să fie invitația noastră, a tuturor, de a trăi de acum înainte o viață plină de încredere și de iubire, de compasiune și recunoștință, de bunătate și îngăduință.

AmmaRa