Ajustare. Așezare. Adaptare. Acceptare. Asimilare. Ascultare. Atenție. Abandon. Autenticitate. Adevăr. Alchimie. ACUM.
Sunt primele cuvinte care-mi vin când încerc să descriu ceea ce percep în aceste zile. Mai sunt și alte cuvinte, potrivite zic eu, în acord cu acest context. Schimbare. Transformare. Înțeles profund. Îmi vine din ce în ce mai greu să găsesc cuvinte. Și, la un moment dat, nici nu mai este nevoie de cuvinte.
Mai mult sau mai puțin, mai conștient sau nu, cu toate acestea – cu abandon, cu adaptare, cu ajustare… – suntem toți, în aceste vremuri tulburătoare ce traversăm acum.
Și pentru că sunt teme comune, și pentru am promis că rămân prezentă și deschisă pentru a conține și contribui atât cât pot și cum pot mai bine, am ales să împărtășesc despre ce mă susține pe mine cel mai mult în această perioadă: Crearea NOULUI, într-un fel pro-activ și plin de afecțiune, de iubire, de liniște și încredere. În loc să fiu la cheremul situațiilor personale și colective, am ales să cultiv încrederea și crearea noului. Am ales să simt fertilitatea prezentă în oportunitățile ce vin mascate precum provocări și crize. Am ales să folosesc energia ce-mi este disponibilă pentru a manifesta chiar și dacă este vorba doar de mici idei, chiar și dacă este vorba doar despre a pune fundația unui nou proiect.
Mulți suntem în izolare, cu planurile, ce până mai ieri păreau atât de solide, spulberate. Mulți împărtășesc cu noi despre pierderea direcției, despre transformarea nisipurilor mișcătoare de zilele trecute în mlaștini în care se tot scufundă fără să mai simtă vreo șansă de a ieși…. Mulți sunt alunecați în agresivitate din cauza neputinței de a se mișca. Însă mai toți pare că ne simțim mobilitatea a fi compromisă. (Eu una, sinceră să fiu, abia așteptam să se încălzească și să ies cu motocicleta. Acum cred că ar fi o mare sfidare să ies cu un chopper care reprezintă un simbol al libertății… Deși, între noi fie vorba, aș putea să profit de un București mai liber decât l-am văzut eu vreodată.) Cu mobilitatea compromisă și cu structurile de care am ajuns să fim dependenți căzute, pare că nu mai avem sisteme de suport. Și, totuși, în ciuda a ceea ce pare acum, întotdeauna putem face ceva.
Putem crea NOU.
Putem pregăti pământul pentru noile semințe ale creativității noastre. A face alegeri, stă în puterea noastră. Așa cum și a le transforma în acțiuni conștiente tot de fiecare dintre noi ține.
Mulți au împărtășit cu noi, în această perioadă, că au tot făcut curat în casă, în dulapuri, în sertare, în foldere, în documente. DA! Tot ce nu ne mai servește acum poate fi transformat în compost pentru viitoare intenții. Pe mine mă ajută să păstrez atenția pe a crea nou fără regrete despre ceea ce pierd din ce a fost. Foarte mulți folosim acum comparația cu computerul care nu mai are spațiu și memorie. E momentul să-l închidem, să-l curățăm, să renunțăm la folderele vechi și tot ce nu ne mai ajută și îngreunează sistemul de operare, și să creăm ceva nou. Un upgrade.
Unii se tem că acest upgrade al umanității va fi în formă de cipuri băgate în noi de cei din conducere. Dar dacă am alege să vedem că noi suntem la conducerea vieții noastre și că singurele noi cipuri cu care ne putem upgrada singuri propriul sistem de operare – viața, este o gândire nouă, comportamente noi, acțiuni pornite din încredere și iubire, comuniune, sharing, mai multă bunătate și îngăduință. Virusul care ne-a atacat folderele din computerul umanității este un virus al chemării la curățenie. Și dacă tot am ajuns la acest cuvânt, curățenie, trebuie să fac o împărtășire: E vina mea că trecem prin ce trecem. Eu sunt cea care a cerut o megasupercalifragilistică curățenie, pe toate nivelurile umanității… Așa că, dacă cineva caută un vinovat pentru ce se întâmplă în lume, spune-i că eu sunt acela.
După ce se dă un reboot la un computer acesta va avea un alt sistem de operare. Poate că așa este și la nivel de umanitate acum. Virusul ne-a pus pe… resetare. Și cât computerul se resetează, de obicei, folosim alte mijloace de comunicare. Uneori, ca să vezi, mult mai creative și mai pline de sevă și de iubire, de apropiere și de sinceritate. Habar nu am dacă analogia asta te ajută sau nu. Am observat că mulți o folosesc în diferite feluri în această perioadă. Pe mine, care sunt încă în mari rezistențe față de tehnologie, m-a ajutat foarte mult această analogie.
Revin la tema care mă ajută cel mai mult. Creez NOU.
Și pentru asta am nevoie să mă adaptez, să fiu flexibilă, să caut în mine resurse noi și să mă ajustez în permanență. Să-mi onorez adevărul mai mult decât până acum. Fără compromisuri. Fără a mă lăsa influențată de ce zic, fac, spun, aleg alții. Am fost, recunosc, pe punctul de a ieși total de pe FB. Și asta doar pentru că am citit câteva postări care, pur și simplu, m-au oripilat. Am ales să rămân, recunoscând că fiecare procesează această criză așa cum poate și atât cât poate. Nimic nu este de judecat. Însă nici să fiu de acord cu multe prostii nu mă obligă nimeni. Și responsabilitatea de a selecta, de a face curat, de a avea discernământ ce citesc și ce nu, îmi aparține.
Flexibilitate, deci. Ajustări în permanență. Curgere, cum îmi place mie să spun. Curg, curg, curg cu existența, recunoscând că îmi servește, chiar și când pare foarte inconfortabil. Chiar și în această ascultare și așezare, în care sunt foarte mult acum, aleg să curg, simțindu-mi corpul ajustându-se la o nouă vibrație. Chiar și în această acceptare că unele proiecte începute nu mai pot fi terminate în felul în care am crezut, este tot despre curgere cu ritmul prezent.
Creația autentică poate întotdeauna crește din semințele pe care le avem înlăuntrul nostru.
Și toți avem semințe care ne conectează cu propria noastră putere, cu propriul nostru adevăr, cu marele nostru potențial.
În acest context ce trăim acum, ne oferim posibilitatea de a ne coborî în interior și de a ne conecta cu materialul creativ pe care nu l-am accesat niciodată până acum. Și asta nu înseamnă că dărâmăm acum vechi structuri și apoi construim din materiale vechi. Nu ar fi decât o mare cârpeală. Este despre a dărâma, a dizolva, a destructura, și a lăsă noi forme să emeargă din adâncuri. Asta fac, cu mine însămi, zi de zi. E ușor? Nici vorbă. E greu. Uneori, mai greu decât mă așteptam. Alteori, deschiderea este lejeră și ideile noi doar ies, pe măsură ce doar abandonez orice formă de control, credință cum c-ar trebui să fie într-un fel sau altul.
De 15 ani de când locuiesc în această casă, nu îmi amintesc să fi stat vreodată 3 săptămâni, zi de zi, doar în casă și în curte. Fără să ies absolut deloc din curte. Aș fi putut să o fac oricând, după ce am terminat cele 2 săptămâni de auto-izolare la întoarcerea în țară. Am ales să rămân însă acasă și, cât mai mult în mine însămi – ACASĂ, onorând acest proces de mare schimbare, de transformare.
Ține de mine însămi să călătoresc înlăuntrul meu. Așa cum ține de fiecare să facă această călătorie interioară cu intenția de a se re/conecta cu sursa de putere și de creativitate. Să creăm NOU pentru noi înșine și pentru un alt fel de ÎMPREUNĂ. Asta doar dacă chiar credem în împreună și nu sunt doar vorbe, dacă nu este doar o șuntare spirituală, așa cum o numește John Welwood în Psihologia Trezirii. Din păcate, foarte mulți folosesc practici și vorbe „spirituale” doar pentru a crea o nouă identitate. Una „spirituală” care este, de fapt, o veche identitate disfuncțională, bazată pe evitare problemelor psihologice nerezolvate, mascată de un ambalaj nou. Astfel, angajarea în practicile și învățăturile spirituale poate deveni o modalitate de a raționaliza și de a întări vechile mecanisme de apărare.
Mulțumesc, John Welwood, pentru parcursul pe care l-am făcut alături de tine în procesul meu de dezvoltare și transformare dar și de formare ca și terapeut. Recunoștință profundă. Doamne, ce dor îmi este de John! Am visat mereu că într-o zi îl voi aduce în România, așa cum am făcut cu Stanislav Grof, Richard Moss, Brother David, Ervin Laszlo, Gary Quinn și mulți alții. N-a fost să fie însă. Hrănesc încrederea c-am să-l revăd și live nu doar în spațiul sacru al inimii mele unde eman recunoștință pentru tot ce am învățat de la el și am trăit împreună cu el. Către o Psihologie a Trezirii, scrisă cu ani în urmă, și atât de actualitate și de utilă în aceste vremuri ce trăim acum, ne îndeamnă viața și realitatea însăși.
Aseară, într-o deschidere plină de iubire în care doar am ascultat pe cineva foarte, foarte drag inimii mele, am putut simți cum monștrii lui lăuntrici, disperați în fața schimbării, se agăță cu ghearele de ceea ce este vechi și… cunoscut, aparent, stabil. Monștrii ce păreau a fi precum acele buruieni puternice care sufocă vlăstarii proaspeți ce dau să răsară. Buruieni ce au rădăcini puternice, forțoase, dar ca orice ființă vie, și ele mor dacă nu sunt hrănite. Ceea ce le hrănește este frica, neîncrederea, lăcomia, competiția, sunt dependențele și atașamentele, sunt toate trăsăturile negative pe care le-am construit în societatea în care trăim. Și nu de acum ci de-a lungul a peste 2000 de ani.
Rădăcinile propriilor tăi monștri se pot usca și muri dacă alegi să nu le mai hrănești.
Și poți face asta întorcându-ți atenția înlăuntrul tău, în spațiul vast și necunoscut, de unde naști noi posibilități creative. Căci înlăuntrul tău nu sunt doar monștri și răni și traume, este și întuneric fertil din care poți crea ceva cu totul și cu totul nou.
Un alt aspect important pentru mine în această perioadă este atenția în pântec, pe apele interioare, pe principiul feminin, pe curgere. Creativitatea o simt născându-se din pântec. Și tot aici, în pântec, este copacul sacru al vieții în seva căruia curge intuiția. Ca și comunitate globală, ne aflăm într-un punct în care nu mai putem nega nevoia renașterii principiului feminin creator.
Încă sunt uimită de momentul sincron în care am lansat călătoria Renaște-te Femeie! Iar împărtășirile femeilor care parcurg acum această călătorie online, sunt cel mai mare dar pe care-l pot primi în aceste zile. Cu acordul lor, voi publica unele dintre ele.
Mulți bărbați, care îmi scriu în această perioadă cerându-mi sprijinul, îmi mărturisesc că sunt din ce în ce mai conectați cu dimensiunea lor feminină, sensibilă, creatoare. Unul dintre ei, aflat foarte departe de România acum, și pe care îl însoțesc în terapie pe Skype, mi-a spus că în această izolare, pe care la început a blestemat-o și împotriva căreia s-a revoltat, i-a adus, după 2 săptămâni de stat acasă, o conștientizare pentru care are o profundă recunoștință. O conștientizare care i-a schimbat radical perspectiva asupra virusului, asupra pandemiei, asupra procesului macro. El a înțeles, și asta a împărtășit cu mine, că această chemare la a sta acasă, de a nu face, de a ne opri din mișcare, de a fi în liniște și ascultare, și … „nemișcare” este, de fapt, răspunsul foarte feminin al umanității la abuzul masculin, de-a lungul anilor. Lacrimi îi curgeau pe obraz când îmi spunea toate acestea, și alte conștientizări care m-au impresionat. Mi-a adresat o întrebare care chiar m-a amuzat: „mă primești în Renaște-te Femeie să înțeleg și eu mai bine cum e cu dimensiunea feminină?”, și mi-am adus aminte că, în urmă cu 2 ani, au fost vreo 3 bărbați care au ales să facă parcursul Călătoria Eroinei (retreat online).
Profundă recunoștință din partea mea acestor bărbați care aleg să lase săbiile jos, să renunțe la luptă, în favoarea unei noi creații, împreună. Masculin și Feminin. Împreună, într-un dans al vieții ce-și are pașii în Prezență, respect, ascultare, armonie, comuniune, comunicare non-violentă, Iubire, compasiune.
Această izolare la care suntem obligați acum ne permite să fim mai atenți cu energia noastră creatoare. Cel puțin, eu asta experimentez. Și îndrăznesc să te încurajez să nu te grăbești să umpli fiecare moment cu o acțiune. Adică, să fii tot în vechiul mod de… a face. Oferă-ți momente de contemplare, de introspecție, de a scrie în jurnal, de a citi o carte (nu doar știrile tv sau tot ce scrie pe canalele de social media), de a sta în ascultare lăuntrică, de a fi. Pur și simplu doar a fi cu intenția de a te deschide către adevărul tău, către autenticitatea ta, către creativitatea ce zace adânc în tine. Pentru a te putea conecta cu seva creativității tale poate că ai nevoie să mai faci puțină curățenie. Și doar tu poți ști, în a ta sinceritate interioară, ce reprezintă această „curățenie” și în ce fel o poți face. Tu știi, pentru tine, mai bine decât ți-ar putea spune oricine.
Însă dacă simți că ai nevoie de călăuzire pentru a-ți readuce aminte CE ești, dincolo de toate identitățile pe care le-ai creat și le-ai jucat de-a lungul vieții, ai curajul și te avântă în a explora Programele noastre online.
Transformare. Transformare. Transformare.
Avem o uriașă oportunitate aici, acum, să creăm nou și să ne transformăm viețile.
Chiar și cei care lucrează în structuri vechi pot hrăni intenția că aceste vremuri, de mari transformări, conduc la o nouă creație în vechea structură. Dar și pentru asta este nevoie de practică. O practică și o disciplină în a gândi într-un fel nou. O disciplină în a încerca lucruri noi și a renunța la vechi. O practică și disciplină în a curăța vechile comportamente și obiceiuri neproductive, și dependențe distructive. O nouă practică și disciplină în a duce la bun sfârșit ceea ce începem acum nou.
Ce este esențial pentru noi, măi oameni buni? În mine s-a trezit această întrebare, cu care stau zilnic în ascultare, acum când observ că foarte multe business-uri „non-esențiale” pentru viața noastră s-au închis.
Poți alege să crezi că nimic nu se întâmplă acum că totul este în „lockdown” sau poți alege să-ți dai voie să simți că ceva uriaș se petrece înlăuntrul tău, pe măsură ce-ți dai voie să te asculți, cu mai mare atenție, și că la niveluri profunde, în centrul planetei, se naște o nouă energie, o nouă vibrație pentru o nouă umanitate. Nu încerca să înțelegi asta, cu mintea logică, mai degrabă abordează atitudinea „habar nu am ce și cum va fi dar aleg să am încredere. Mă deschid. Mă ascult. Creez în mine ceva nou chiar acum..”, recunoscând, fără nici o judecată, că am contribuit toți, într-un fel sau altul, la ceea trăim acum. Și făcând asta putem ieși mai repede din rolul de victimă întrupând rolul de creator conștient.
Oare acesta este începutul sfârșitului sau o imensă oportunitate de a ne consolida un nou început? De a crea ceva cu adevărat nou. Ceva care nu este bazat în vechile structuri. Sau rămânem izolați în casă încercând cu disperare doar să rezistăm și să sperăm că trece cât mai repede criza… „ce bine că am scăpat! înapoi, hai, la cele ce știam… și, iată, acum apreciem mai mult… iată, asta e schimbarea – apreciez mai mult ceea ce am avut înainte și, pe vremea carantinei, nu am putut avea… dar acum am din nou. ce bine că am scăpat…”
Recunoaștem și folosim, oare, acest moment ca și o chemare la trezire?
cu încredere, AmmaRa
Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.