O înțelepciune ancestrală leagă lumile între ele, dincolo de spațiu și timp, în toate tradițiile planetei. Și la noi e la fel ca pretutindeni. O zi din an dedicată celor care au trecut dincolo de marele văl. Și azi este această zi. Sunt sus, pe dealurile unde-și are locul Călătoria Inimii, uneori dincolo de nori, unde am ales să trăim, în Paradis. Păduri magnifice ne înconjoară din toate părțile, vârfurile Retezatului și ale lui Godeanu de jur împrejur, aerul e pur și rece, soarele arzător și adânc, păsările curg odată cu un timp care în București ne era străin. După zile de ceață și ploaie, soarele strălucește în înalturi topind bruma și scoțând lăcustele și fluturii afară din pământ. 1 noiembrie, ziua strălucitoare a Morților care vine de data asta pe lună plină și într-un context semnificativ.

Trecutul cu tot ceea ce conține el, personal și colectiv se revarsă , prin porțile deschise de luna plină pentru a fi recunoscut și onorat. Morții fac parte din acest trecut. Dar ca și trecutul, ei sunt aici. Vălurile dintre lumi obturează percepția acestui trecut, dar nu anihilează niciodată existența lui. Această creație este alcătuită din energie în nenumărate forme și densități, iar energia nu poate fi distrusă, nici anihilată. Ea poate fi doar transformată. Trecutul este experiență de viață în nenumărate forme, psihică, emoțională, relațională, spirit și materie, lumină și întuneric, vârtejuri de energie în care Om (numele sacru al Întregului aflat în manifestare) creează realitate în nenumărate forme.
Privit în ansamblu, Om, aflat în nenumărate expresii personale, ca mine și ca tine, ca noi și ei și toți, pulsează pe suprafața acestei planete din timpuri imemoriale precum valurile unei mări eterne. Privită de la nivel personal, al identităților noastre înguste, Moartea este anihilare și dispariție. Privită mai larg, de la nivelul Sufletului și al Spiritului nostru, Moartea este transformare și resetare a unei dimensiuni numită Conștiință a cărei existență este eternă și indestructibilă.
Desigur, ne așteptăm ca ceva din conștiința noastră liniară să supraviețuiască dincolo de văl, și de fapt chiar așa este, căci mecanismele noastre de gândire și emoție și relație merg mai departe, într-un joc al existenței care are un singur ultim scop, dincolo de toate celelalte: acela al devenirii, al transformării, al transmutării identității pentru ca în cele din urmă să trăim revelația supremă a ceea ce suntem: divinitate aflată în experiența umană. Învățăm despre capacitățile noastre de Creatori. Creăm în cele mai dense dimensiuni ale Existenței și învățăm în felul acesta despre noi înșine și Adevărul ultim al Creației.
Experiența umană este o Școală.
Poate că din acest motiv expresia cea mai înaltă în Călătoria Inimii este numită Școala Maestrului Interior. Este o Școală de Mistere, adică un loc în care se învață despre natura ființei și a realității, prin experiență mai degrabă decât prin teoretizare. Și în această experiență menită șlefuirii lumii interioare a gândului, emoției, atitudinii și energiilor vitale, o revelație cheie pentru toți studenții Școlii care reușesc să ajungă la acest nivel, este aceea că totul face parte din noi, sau invers noi facem parte dintr-un Întreg, că nu există nici o separare. Sigur, toată lumea știe asta în zilele noastre, există internet, dar foarte puțini ajung să trăiască această experiență, și mai puțini ajung să o integreze ca și Cunoaștere în viețile lor, și mai puțini ajung să trăiască pe măsura acestui Adevăr profund și înalt.
Trecutul face parte din ființa noastră profundă, la fel ca și ceilalți oameni, la fel ca Cerul și Pământul, lumina și întunericul, spiritul și materia. Credem că suntem diferiți de părinții și străbunii noștri, dar povestea umană este una și urmează modele arhetipale la care noi nu putem adăuga decât arabescuri. Întreaga experiență umană din toate timpurile este articulată în același fel, aceleași Legi universale o ghidează, aceeași Minte naște toate gândurile, umanitatea trăiește același spectru de emoții și un număr limitat de modele experiență.
Când suntem mici copii trăim imersați complet în energia mentală și emoțională, în atitudinile și cuvintele părinților noștri. Ei sunt impregnați complet în lumea noastră interioară, ca niște sub-programe de computer care se anclanșează în anumite momente. Iar părinții noștri au fost la rândul lor imersați în energia părinților lor și astfel, în structura noastră interioară energetică și informațională – cum ar spune un expert în fizică cuantică, trăiește un lung șir de strămoși, cu întreaga lor experiență de viață, cu întreaga încărcătură vitală pe care au modelat-o în viețile lor. Dacă privim cu atenție în lumea noastră interioară, așa cum facem noi în programele de explorare lăuntrică din Școala Maestrului Interior, descoperim foarte repede că noi nu suntem deloc ființe personale. În noi trăiesc în primul rând nenumărate aspecte ale noastre pe care le-am creat noi înșine în nenumărate experiențe de viață, dar ele sunt valuri ale unei mări adânci și vaste, alcătuită din miriade de experiențe de viață ale Umanității. Ba mai mult decât atât, dacă mergem și mai adânc, descoperim că suntem alcătuiți din materia psihică și fizică din care este alcătuită nu numai această planetă, ci întregul Univers născut la începuturile sale dintr-un punct minuscul.
Totul, absolut totul ne este accesibil dacă avem curajul să plonjăm în profunzimea propriei Ființe.
Această cunoaștere universală a existat dintotdeauna, în toate culturile, timpurile și spațiile, iar această poartă, numită Ziua Morților, o poartă către trecutul ce face parte din noi, există pretutindeni, ca un moment consacrat la un nivel superficial celor care au trecut dincolo de văl, dar la un nivel mai profund, rezervat celor aflați pe Cale, ca un moment consacrat acelei părți din noi înșine, din psihismul nostru, din Conștiința noastră, care conține în ea întreaga înțelepciune a acestei Creații.
***
Va să zică sunt în Paradis, pe dealurile din Platoul Luncanilor, într-o strălucitoare Zi a Morților, dimineața, în plin soare cu dinți. Ceața a dispărut cu totul, bruma s-a prefăcut în aburi înalți, vârfurile munților sunt acoperiți cu o spumă de zăpadă în depărtare, iar eu mă predau Frumuseții și strălucirii acestei lumi. Sunt după sporturile dimineții, în momentul meu de rugăciune, sau de meditație, sau de deschidere conștientă către dimensiunile înalte ale Existenței. Sunt toate la un loc, căci Prezența le cuprinde pe toate, sunt nuanțe diferite ale unui singur proces în care recunosc în interiorul meu ceea ce văd în afara mea și invers, privesc ceea ce se află de jur împrejur ca pe o expresie a propriului sine. Las tăcerea să curgă cuvinte lăuntrice ce deznoadă energia rafinată a Centrului din adâncul pieptului. Unul singur creează tot ceea ce văd, acel Unu care învăluie totul, conține totul, naște totul, curge totul în Existență. Sunt doar un gând în Mintea Zeului. Și dintr-o dată înțelegerea izbucnește din interior, dincolo de toate cuvintele pe care le-aș fi putut vreodată rosti, chiar aici, sub marele Cer, pe spinarea rotundă a colinei celei mai înalte a Teritoriului, sub soare:
tot ceea ce aș fi putut să cer mi-a fost dăruit deja.
Cele mai importante lucruri în viața unui om nu sunt cele pe care le putem obține, ci acelea care ne sunt dăruite de Existență. Adevărul, Frumusețea, Iubirea, Libertatea și Pacea… Toate acestea nu le putem obține prin puterile liniare ale structurii numită ego. Ele ne pot fi doar revelate, sunt daruri, nu există preț pentru ele pentru că nimeni nu ne poate învăța cum să le obținem.
Toate cuvintele se sfârșesc aici în rugăciunea/meditația, momentul meu din vârful colinei, odată cu fulgerul înțelegerii că toate acestea le-am trăit deja, toate sunt aici, acum, în această clipă strălucitoare, doar că nu le puteam vedea. Mă uit împrejur, la munți, la aerul ca o miere strălucitoare și rece, la motocicleta mea parcată mai jos, la dulăii noștri care dormitează la soare și înțeleg mut felul în care ignor de atât de multe ori în viața mea aceste lucruri neprețuite care mi-au fost dăruite deja. Înțeleg felul în care cer uneori lucruri, neputând să văd că le am.
Această neputință de a vedea, de a percepe, este Vălul care încă îmi acoperă trăirea prea des.
Mi-a fost dăruită percepția Adevărului de atât de multe ori, a Frumuseții și a Păcii! Ba mai mult decât atât, am descoperit exersând de mii de ori abandonul, cum să deschid porțile ființei creând spațiul pentru ca și alții să poată simți și vedea aceste calități ale Existenței, ale Divinității… Întregul program Școala Maestrului Interior se întemeiază pe această capacitate de a deschide porțile Conștiinței pentru alți oameni, astfel încât ei să trăiască aceste daruri, să vadă, să simtă ceea ce vălul acoperă în cea mai mare parte a vieților noastre.
Iar acum, eu mă pomenesc cerând Existenței ceea ce era deja aici… dintotdeauna. Înțeleg dintr-o dată mecanismul orbirii, al identității, al orfanului care crede că nu are, care se simte separat de Întregul din care a prins viață. Înțeleg fulgerător felul în care privind uneori spre Cer, uităm de spațiul lăuntric ce face parte deja din acest Cer.
Nu pot descrie emoția profundă care m-a cuprins. Un fel de recunoștință amestecată cu bucurie, o pulsație a inimii recunoscând Adevărul fără nici un cuvânt, sentimentul binecuvântării izbucnind din moment.
Apoi realizez că este Ziua Morților, 1 noiembrie 2020 și acesta este momentul întâlnirii mele cu trecutul îngropat în profunzimea ființei mele. Această incapacitate de a vedea, de a simți ceea ce există chiar aici, acum, dintotdeauna, este trecutul. Al meu, al părinților mei, al strămoșilor mei, al Umanității. Adevărul în gradul său ultim de profunzime și anvergură, nu poate fi dedus sau dobândit, ne este doar dăruit atunci când suntem gata pentru a deschide porțile. El nu este creat de noi, de mine, ci este preexistent, și de aceea nu pot decât să-l primesc, să-l recunosc.
La fel este Frumusețea, un atribut al Divinității aflate în manifestare. O pot percepe, dar nu este creată de mine, de noi. Noi o putem doar primi, percepe și împărtăși. Adică putem să dăruim mai departe ceva ce nu este al nostru, ci este etern și incomprehensibil, făcând parte din natura profundă a Existenței.
Aceasta este Umbra, această neputință de a vedea, de a simți, aceasta este separarea pe care se întemeiază iluzia, acesta este trecutul care iese acum la suprafață pentru a fi vindecat prin Adevăr și Frumusețe și Pace și Armonie…
Lumea, scufundată în frică și în separare, ascunsă în spatele măștilor de frica virusului și a morții, exercițiul puterii și al controlului prin frică, iluzia că viețile noastre depind de guverne și de spitale pe de-o parte, și acest moment, în care iluzia se destramă. Ce dar copleșitor și neașteptat, succesiv… sportului de dimineață.
***
Cu câteva luni în urmă scriam un articol care se numea Ne mutăm în Paradis. Am făcut-o. Călătoria Inimii și Școala Maestrului Interior, tot ceea ce suntem și facem s-a mutat la 1000 și ceva de metri altitudine, printre păduri și cetăți dacice, iar acum locuim aici. Nu mai fac sport la Stejarii, ci în vârful unui deal, nu mai locuiesc în sectorul 1 al Bucureștilor, ci în pădure. Dar toată această îndepărtare de labirint nu a făcut decât să mă apropie și să ne apropie de profunzimea acestei ființe magnifice numită Umanitate.
Nu ne înțelegem întotdeauna adevărata natură, ne lăsăm duși de scopuri minore, asaltați de griji, manipulați prin frică și prin credințe care aparțin trecutului. Umanitatea trece printr-o criză majoră, dar toate crizele au părut majore la timpul lor. Și toate au condus la salturi de Conștiință, după care lumea nu a mai fost la fel. Acum, această criză este nu numai rezultatul propriei noastre orbiri, ci și al manipulării sofisticate operate de niște forțe care tind să subjuge complet Umanitatea. Virusul care îngenunchează planeta este mai degrabă o armă folosită cu dexteritate decât o întâmplare, iar această criză mai degrabă una creată intenționat. Dar la un nivel foarte larg, crizele sunt bune pentru că reprezintă vectori ai schimbării. În orice criză, personală sau colectivă, de orice tip, se înfruntă trecutul și tendințele sale, cu marele moment al Prezentului din care curge Viața.
Forțele care doresc rămânerea Umanității în trecut, știu cu precizie că singurul lucru care ne ține separați de Adevăr, Frumusețe și Libertate, de Pace și Armonie, cu alte cuvinte de natura profundă și divină a realității, este Frica. O Umanitate ancorată în trecut prin frică, poate fi controlată, exploatată și stăpânită. Iar o Umanitate eliberată de trecut, care își înfruntă propria frică și merge dincolo de ea, descoperindu-și adevărata natură și Adevărul despre sine și Existență, nu poate fi înrobită.
Acest moment de Revelație care se petrece de această solară Zi a Morților,
capătă pentru mine semnificația eliberării de trecut și a vindecării de frică și de orbire, prin Conștiență. Nu este doar despre mine, ci este despre noi toți, despre oameni, despre Umanitatea ca ființă colectivă și transcendentă, aflată în această dimensiune pentru a descoperi prin experiență directă Adevărul despre sine și despre Existență. Vălurile cu care ne-am legat singuri ochii au fost dublate de văluri create în mod intenționat, dar Adevărul este aici dintotdeauna așteptând să fie trăit, la fel ca și atributele fundamentale ale realității. Nimic nu a fost ascuns vreodată, totul a fost aici dintotdeauna, așteptând ieșirea noastră, personală și colectivă din orbire. N-am schimba nimic în noi înșine fără crize. Puterea de seducție a acestei dimensiuni a materiei este imensă. Din fericire, meta-fizica ființei și ceea ce suntem cu adevărat intră întotdeauna în conflict cu inerția și astfel, mergem tot mai adânc și tot mai larg în înțelegerea adevăratei noastre naturi.
Un timp șlefuim structura numită ego, într-un proces de maturizare, de asumare a Centrului, care conduce către Încredere în noi înșine și în Existență. Un ego matur nu se mai teme și nu mai depinde exclusiv de exterior și de condiții. Ghidajul practic și teoretic pentru această bucată de drum îl poți găsi în Cartea Maestrului Interior, care a fost la început un suport de curs pentru studenții Școlii de Mistere numită în aceste vremuri Școala Maestrului Interior.
Dar acum Umanitatea este pregătită pentru a face un salt imens, colectiv, de percepție și de Conștiență. Unii dintre aceia care s-au pregătit pentru asta îl fac deja. Acest salt este unul mistic, de o profunzime inimaginabilă până acum. Constă în trecerea de la un ego matur, care a dobândit suficientă încredere în sine încât să găsească curajul imens de a se abandona în fața Existenței, de a avea încredere atât de mare în ceea ce a descoperit prin Revelație, încât să traverseze frontiera între dimensiuni.
În Școala Maestrului Interior, numim această etapă a Magicianului.
Magicianul este Maestrul care stăpânește lumea interioară într-o măsură în care acest lucru îi permite să manifeste în viața sa ceea dorește să trăiască.
Ca orice salt de Conștiință, trece printr-o criză. Iar ceea ce trăim este o criză a Umanității aflată în transformare. Măștile la care suntem obligați, sunt măștile pe care le-am pus noi înșine pe față și sunt expresiile structurii de ego în care ne-am ferecat. Distanțarea socială este distanța pe care noi înșine am operat-o față de noi înșine și de ceilalți. Iar acum începem să înțelegem în mod dureros, printr-o criză, că lumea noastră interioară este sursa realității, iar realitatea este o oglindă pentru spațiul lăuntric. Începem să înțelegem că șlefuirea lumii lăuntrice, a gândirii, emoției, atitudinilor noastre, este începutul unei noi lumi.
***
Această lume este curtea din spate a Divinității. Precum copiii, ne jucăm cu marile legi ale Creației, fără să ne dăm seama ce facem. Uneori, noi copiii, am făcut să dispară nu numai continente, ci planete întregi. Dar toate acestea se petrec, cum spuneam, în curtea din spate a Casei. Unul ne privește pe toți jucându-ne și învățând despre adevărata noastră natură. Suntem copiii Lui. Cum am putea învăța altfel decât confruntându-ne cu rezultatele propriilor noastre alegeri?
Purtăm în noi toate atributele divinității. Ne-am născut cu ele, dar nu le cunoaștem și nu știm ce putem face cu ele. Suntem aici pentru a învăța ce suntem. Energia eternă a Vieții curge prin noi. Nu noi am creat-o. Suntem doar beneficiarii săi. Putem doar să o descoperim în noi înșine și să o exprimăm în această lume. Adevărul, Frumusețea, Iubirea, Libertatea și Pacea, Armonia și puterea de a Crea sunt aceste atribute ale Existenței universale, ale lui Dumnezeu sau Unul, și fac parte din noi pentru că ne-am născut în ele și din ele. Rămâne doar să le găsim în noi înșine și să le recunoaștem în afara noastră. Și când facem asta, suntem salvați. Suntem în Paradis.
***
Ceea ce am învățat din această strălucitoare Zi a Morților este că pot deschide ochii în orice moment și pot vedea. Și asemenea mie, orice ființă umană. Am scormonit foarte mult în profunzimea propriei ființe și în dimensiunile colective ale experienței umane. Cel mai important lucru care mi s-a întâmplat vreodată pe această Cale a Adevărului a fost că am putut să merg cândva dincolo de frică și să mă îndrăgostesc nebunește de o femeie. Atât de nebunește încât nu mi-a mai păsat de nimic din ceea ce credeam că sunt și am lăsat structura să se topească… doar o singură clipă. Iubirea vindecă rana ancestrală a separării. A iubi este deschidere și este opusul fricii, al separării și al închiderii.
Acel moment de iubire a fost doar începutul reamintirii. Între deschiderea față de un om și deschiderea față de umanitate și Existență e doar o deosebire de grad, nu și de formă. Procesul este unul singur. Am redescoperit, împreună, iubindu-ne, înălțându-ne și prăbușindu-ne de o mie de ori, tehnologia lăuntrică, eternă a ființei, care permite ieșirea din identitate și transformarea ei. Este neprețuită pentru că permite transformarea completă a vieții și accesul la atributele divinității din care suntem născuți.
Am împărtășit această tehnologie interioară cu ceilalți și am șlefuit-o împreună cu ei, trăind-o necontenit. Toți căutăm același lucru: iubirea, reunificarea, uniunea. Mereu au fost provocări și crize, pentru că întotdeauna drumul este un conflict între ceea ce noi credeam că suntem și Adevăr. Am făcut mii de pași în profunzimea și anvergura experienței de a fi, am învățat enorm despre natura realității și am descoperit mult din Adevăr. Frumusețea și-a făcut loc în viața noastră, odată cu alte atribute ale divinității. Dar totul a început cu trăirea Iubirii.

Lucrăm mult cu oamenii care simt parfumul acestui Adevăr și intuiesc că suntem aici pentru un singur lucru: această transformare lăuntrică pe care unii o numesc Ascensiune, care este destinul nostru, al Umanității și calea noastră inevitabilă. Putem doar amâna, uneori vieți întregi, să pășim pe Cale, dar în cele din urmă este inevitabilă. Am reușit să ne mutăm în Paradis. Călcăm pe el, îl mâncăm și îl respirăm, îl vedem sub forma culorilor și al texturilor și îl simțim sub forma iubirii. Am deschis acest Paradis, înalt și pur la propriu, tuturor, pentru lucrul individual de Conștiință, care deschide toate porțile, ale Cunoașterii, Vindecării și Revelației. Fiecare om care trăiește Revelația o duce cu sine în viața sa, și astfel, împreună, schimbăm lumea și întreaga experiență a Vieții în această lume.
Pentru ce sunt aici, în această lume, în acest corp, în acest context, în acest moment? Există multe răspunsuri posibile, dar unul singur este valabil pentru noi toți: suntem aici pentru a învăța despre ceea ce suntem cu adevărat și pentru acest proces de transformare inevitabil, numit Ascensiune.
Amen,
Agnis
pentru Școala Maestrului Interior 2021 – Magicianul, scrieți-ne

Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.