”Trăim în propria imaginație” William Blake
Într-una dintre marile noastre Călătorii ale Inimii, petrecută acum ani de zile în timp liniar, dar care-și are fundația în tărâmul interior, înafara timpului, ne-a fost dăruită o expresie concisă, menită să ne amintească Adevărul pe care l-am trăit despre noi înșine. Cu alte cuvinte, am trăit o experiență în care fiecare a plonjat în detaliile propriei sale vieți pentru a înțelege ceva despre sine, și ne-am întors în conștiența liniară cu această expresie a Adevărului, comună, valabilă pentru toți indiferent de detaliile poveștilor noastre, pe care am formulat-o așa:
No drama, no lipstick
Mai în glumă mai în serios, ne hotărâserăm atunci să ne facem chiar și niște tricouri cu această inscripție, menită să ne reamintească mereu esența acelei experiențe ce făcea parte din Școala Maestrului Interior. Era forma condensată a unei învățături despre noi înșine.
În esență, această învățătură spune așa:
dacă mă aflu în mijlocul unei drame, atunci cu siguranță cel care trăiește drama este un personaj cu care mă confund.
No drama, no lipstick – este o formă surâzătoare de a-mi reaminti necontenit că
ceea ce sunt cu adevărat, este dincolo de dramă.
Eu nu sunt personajul dramatic, ci sunt Acela care modelează toate personajele. Iar pentru a deveni un personaj în mijlocul unei drame, e nevoie de un ruj puternic cu care să-mi desenez expresia teatrală corespondentă, e nevoie de un fond de ten potrivit, care să dea culoare și formă feței mele, e nevoie de o perucă și de o expresie pentru ca personajul să poată prinde formă.
Personajul apare odată cu machiajul.
În absența rujului, a fardului de obraz, a perucii și a expresiei, personajul nu există, căci ceea ce sunt EU, este în ultimă instanță un Nimic Conștient, fără formă, un Zero al cărui atribut unic este Conștiența.
Atunci, să fie poate câțiva ani de la acea Călătorie a Inimii, am trăit adevărul simplu că întreaga realitate așa-zis obiectivă nu are de fapt nimic obiectiv în ea. Diferitele ”realități” fenomenale manifestate ca relații cu alți oameni sau cu situații, sunt de fapt modelări psihice, sunt gândire pură despre relații și situații, și această gândire creează experiența.
Această simplă observație implică enorme consecințe în ceea ce privește felul în care înțelegem experiența vieții și mai ales CE SUNTEM NOI.
Pe scurt, atunci când înțelegem că natura realității este psihică, iar gândurile noastre sunt în necontenită schimbare, dramele la care participăm își pierd puterea de seducție, iar personajele pe care le jucăm își revelează natura iluzorie.
Dacă mă aflu în mijlocul unei drame în viața mea, atunci personajul nu sunt ”eu însumi”, ci gândurile și emoțiile consecutive lor, un fel de construcție interioară, psiho-emoțională de care, dacă nu sunt conștient, va pune stăpânire pe moment pentru a-și justifica existența.
Personajul rujat, care plânge și se lamentează, care atacă și justifică, judecă și proiectează, care privește în termeni de merit și vinovăție, bine și rău, trecut și viitor, care poate vedea numai nivelul formal al relațiilor și situațiilor și întotdeauna ca fiind exterioare sieși, este EGO. Faimoasa fantomă interioară care ia tot felul de chipuri între auto-victimizare și agresiune, se transformă necontenit pentru că natura ei este gândul și emoția, iar aceste dimensiuni ale Ființei sunt instabile. Apar și dispar, se schimbă necontenit odată cu monologul interior, gânduri după gânduri, înlănțuite în mecanisme de emoție și reacție față ceilalți și față de orice situație.
No lipstick, no drama era atunci un memento sintetic, prin care ne reaminteam nouă înșine acest adevăr simplu:
Adevărul despre mine însumi este dincolo de rol și dincolo de dramă.
Dacă sunt în mijlocul unei drame, atunci sunt doar un clovn și m-am rătăcit de ceea ce sunt cu adevărat.
Fiecare lucru pe care îl gândesc și rostesc îngroașă machiajul, conturează personajul, amplifică drama. Fiecare deducție care se sprijină pe premisele personajului creează scena pe care se petrece drama. Fiecare concluzie despre ”mine” și despre ceilalți, despre situație și despre context, modelează un întreg univers fictiv de care clovnul are nevoie pentru spectacolul său.
Iar acum, februarie 2025, acest memento, No drama no lipstick, devine mai actual ca niciodată, căci marea temă a anului este chiar trăirea Maestrului în viețile noastre.
Maestrul este antinomia ultimă a Clovnului, în același fel în care Conștiența este antinomia dramei.
Atributul fundamental al Maestrului este Conștiența de Sine, Conștiența lumii interioare, a Stărilor modelate din gândire și cuvinte, Atitudine și senzații, emoții și percepții. Stările lăuntrice sunt sursa absolută a evenimentelor, relațiilor și situațiilor ce par a fi exterioare, dar care sunt doar reflexii în oglinda numită Existență, a acestor Stări.
Modelând stările interioare, modelăm experiența vieții. Dar asta presupune capacitatea de a nu fi una cu stările, și de a le percepe ca fenomene în interiorul ființei, care pot fi modelate. Pot modela gândurile mele… Sau nu? Dacă da, atunci pot modela Atitudinea, emoția și personajul pe care-l joc în drama vieții.
Și dacă NU pot să fac acest lucru? Dacă NU pot să schimb gândurile și monologul interior, dacă nu pot să schimb Atitudinea și sunt prizonierul emoțiilor generate de propria mea gândire… atunci… de unde vin aceste gânduri/emoție/stări interioare?
Un răspuns rapid, potrivit acestei scurte dări de seamă despre momentul Acum, este acesta: stările interioare sunt inerțiale, sunt generate de conceptual și întemeiate pe experiență trecută și influențe de toate felurile. Au la bază modele de gândire și credințe, adică gândire structurată, care nu au fost puse niciodată sub semnul întrebării. Ele vin din trecut, din educație, din lumea exterioară, din filme și … social media, sunt curenți de gândire comună care străbat câmpul Minții, ca niște fluvii.
Credem că sunt personale, dar nu sunt. Credem că le-am ales, dar nu am făcut-o niciodată conștient. Credem că ne reprezintă, dar nu ne-au reprezentat niciodată.
Un milion de psihologi și terapeuți lucrează cu milioane de personaje rănite, ireale, modelate din gânduri cu care ne identificăm. Acestea devin Stări interioare și vor fi negreșit reflectate în oameni, relații și situații. Cel mai probabil ne vom lupta cu ele în exterior, încercând să le schimbăm, cu șanse inexistente, căci singura schimbare posibilă stă la nivelul cauzei și nu al efectului.
Mulți oameni realizează că nu sunt una cu gândurile lor, dar puțini reușesc să modeleze spațiul sacru al Minții.
Mintea este doar una pentru noi toți, nu există două minți, numai una. Doar gândirea creează iluzia personalității. Gândirea este mișcarea liniară a Conștienței în interiorul Minții. Ea poate fi modelată atunci când suntem conștienți de noi înșine, de lumea lăuntrică.
Starea de Conștiență de Sine ce permite modelarea Stărilor interioare și deci a lumii fenomenale exterioare corpului fizic, o numim Prezență.
Prezența este o stare de Conștiență orientată către interior, centrată, deschisă ca Atitudine, care permite modelarea fenomenelor din interiorul Minții pe care le numim curent ”gândire”. Fiecare gând are un ecou interior în dimensiunea senzorială. Ecourile senzoriale ale gândurilor le numim ”emoție”. Este ceea ce simțim atunci când gândim într-un fel sau altul despre ceva.
Capacitatea naturală de a simți a Ființei, de a rezona cu fenomenele care se petrec, este obturată de emoție, adică de ceea ce simțim ca rezultat al judecăților despre fenomene. De multe ori confundăm percepțiile noastre naturale cu emoțiile generate de gânduri. Astfel, nu trăim Realitatea, ci o realitate din multele posibile, filtrată prin poziționare.
Situațiile vieților noastre nu sunt ceea ce par a fi de la nivelul gândirii și al emoției, ci sunt reflexii profund subiective ale lumii noastre interioare. Ele nu sunt ”adevărul”, ci o versiune a realității creată de la nivelul unui personaj, o dramă care are în centrul său un ghem de prejudecăți educate.
Conștiența, această luciditate fără formă care suntem noi în cel mai profund strat al Ființei, acest sentiment de a fi, are nevoie de un strat zdravăn de ruj, de un nas roșu, de un fond de ten și de o perucă pentru a prinde formă în mijlocul dramei generată de gânduri/emoție.
Pentru a pune capăt unei… hemoragii interioare de gândire recurentă, care vine la pachet cu un set de emoții, cu un set de comportamente și moduri de a relaționa cu ceilalți și cu lumea, este nevoie absolut întotdeauna de o pauză. De un stop. Un stop de gândire, un stop al monologului interior auto-justificativ, un stop de situație, un stop de relație…
Absolut orice realitate, interioară și exterioară are nevoie de un stop pentru a fi schimbată prin Conștiență.
Este un fel de principiu al incertitudinii lui Heissenberg, aplicat nu la o particulă, ci la noi înșine. Ca să știu unde mă aflu și încotro vreau să merg, este nevoie să mă opresc mai întâi. Dacă nu mă opresc, nu știu unde mă aflu, căci sunt în mișcare, și nici nu-mi pot alege o nouă destinație.
La nivelul gândirii, al emoției și al stărilor lăuntrice, acest Stop, este starea de Prezență.
Cele mai importante atribute ale Prezenței sunt centrarea Atenției, conștiența respirației, Atitudinea deschisă și Mintea tăcută. Dintre acestea, starea tăcută a Minții permite modelarea unui nou curent de gândire, dacă acesta este necesar.
În starea de Prezență, toate dramele se diluează și se arată ca ceea ce sunt cu adevărat: forme iluzorii generate de gândirea recurentă, impregnate cu seturi fixe de emoție și atitudine, despre care am crezut că … ”așa sunt eu”.
Prezența tăcută este Conștiență de Sine și permite o descoperire extraordinară: EU, adevăratul EU, cel Conștient, nu sunt una cu fenomenele din interiorul Minții, nu sunt una cu emoțiile, care sunt fenomene în interiorul corpului vital, nu sunt una cu rolurile pe care le joc în dramele vieții. Toate acestea sunt obiecte ale Atenției mele, lucruri pe care le percep, și deci care se petrec în Mine, în Conștiința mea, dar EU, Conștiența, nu sunt una cu ele.
Abia această descoperire extraordinară, care survine ulterior unui Stop, deschide posibilitatea modelării unei noi realități fenomenale.
În mod sincronic, la acest început de an… fenomenal 🙂 a cărui temă este Măiestria de a trăi, Călătoria cea mai importantă este Alchimia Vieții, un program online în centrul căruia se află AmmaRa, despre transmutarea stărilor interioare și în consecință despre transmutarea realității vieții. A situațiilor. Da, aceasta este miza programului și nu, nu te poți înscrie acum pentru că este în plină derulare.
Dar poți să vezi dacă în viața ta se petrec aceleași fenomene și dacă concluziile acestei mici dări de seamă asupra momentului se potrivesc și cu tine.
Alchimia Vieții sau Arta Transmutării Stărilor lăuntrice, este perspectiva Hermetică asupra naturii ființei și a realității. Este Școala Maestrului Interior, aplicată concret la situații de orice fel. Întrupată, este posibilitatea vindecării, a cunoașterii și a transformării oricărei realități fenomenale, pornind de la transformarea lumii lăuntrice.
Dramele psiho-emoționale devenite situații în viețile noastre, sunt dinamice, pentru că gândurile și emoțiile nu sunt realități fixe, ci mișcătoare.
”Situațiile” se referă în esență la moduri de relaționare ale unui personaj creionat de propria gândire, cu ceilalți oameni sau cu alte structuri ale realității. Relația cu celălalt, cu lumea, cu banii, cu sistemele orizontale, toate în esență sunt relație și toate au ca personaj central o expresie de sine, un ego, care joacă un spectru relativ îngust de roluri, schimbând mereu aceleași măști.
Acest personaj, dat cu rujul părerilor despre orice, care se definește prin judecăți ”de bun simț” asupra realității, dansează întotdeauna între judecata de sine și de ceilalți, între merit și vinovăție, într-un joc complet iluzoriu, a cărui sursă este gândirea ”mea”.
Clovnul egotic trăiește ÎNTOTDEAUNA o dramă. Este în mijlocul unei telenovele. Întotdeauna el trăiește sfârșitul lumii, marile speranțe, pierderi dramatice, nedreptăți de roman, vinovății inimaginabile ale sale sau ale celorlalți… Gândurile pe care le cultivă, pe care le crede ale sale, articulează întotdeauna drame care ”i se întâmplă” clovnului. El este întotdeauna mai întâi o victimă a realității exterioare, o victimă a cuiva, a celorlalți, a destinului, a lui dumnezeu și a lumii, înainte de a deveni un opresor sau un salvator.
Astfel, clovnul dat cu ruj, poate fi recunoscut întotdeauna, prin faptul că el nu are nici o responsabilitate asupra evenimentelor din viața sa, el ”face ce poate”, răspunzând evenimentelor pe care le consideră în cel mai bun caz ”karma”. Este Victima arhetipală, care judecă și apoi se lamentează în fața ”răului și nedreptății”, pentru ca apoi să devină ”îndureratul răzbunător”, aducătorul dreptății, sau dimpotrivă, salvatorul proiectiv al tuturor îndureraților lumii.
Acest personaj, în care ne putem recunoaște absolut toți într-o măsură sau alta, devine o alegere, în măsura în care devenim conștienți de Sine.
Și … acesta este momentul februarie 2025. Un moment în Conștiință, căci există numai una, care se manifestă ca miriade de puncte, eu tu și noi, un moment în Conștiință în care avem oportunitatea unui Stop, a unei conștientizări a adevăratei noastre naturi, și a unei concluzii majore despre ceea ce suntem, noi înșine.
Noi nu suntem clovnii cu nasul roșu, prizonierii dramelor vieții. Nu suntem personajele și nici situațiile. Noi suntem Sursa, cauza primordială a tuturor realităților fenomenale. Acestea se nasc din gândire și sunt aduse la viață prin emoții, apoi trăite prin gesturi, relații și acțiuni, ca experiență de viață. Scena pe care se petrece spectacolul este propria noastră Conștiință.
Ceilalți, Lumea, lucrurile de care sunt conștient, există, pentru că EU EXIST și sunt conștient de ele.
Astfel, clovnul există întotdeauna într-o lume predefinită, exterioară și ale cărei drame par reale și obiective, în vreme ce Maestrul este tocmai spațiul sursă, interior, total subiectiv, din care se nasc prin Imaginația sacră toate gândurile/emoție ce vor deveni forme.
Maestrul există întotdeauna într-o Lume proaspătă și vie, care se naște la fiecare respirație, la fiecare gest născut din Prezență, reflectând lumea interioară, modelată conștient, a Acestuia.
Deși fuge de durere și caută la nesfârșit fericirea în lumea exterioară, Clovnul ESTE durere, pentru că nu își recunoaște propria natură. Este identitate, fiind incapabil să recunoască procesul interior prin care modelează fluviul existenței.
Întreaga vindecare și întreaga cunoaștere pe care Om o caută, este vindecarea de Clovn și cunoașterea de Sine. Destinația sa ultimă este Maestrul, adică Om care și-a recuperat Conștiența de Sine.
În fiecare din noi, Maestrul există în stare latentă. Jucăm într-o mie de drame, căutăm vindecarea și cunoașterea, trăim o mie de dureri și speranțe și experimentăm o mie de căi încercând să găsim eliberarea în afara noastră. Acest ”înafară” nu există. Nu există nimic exterior. Lumea se petrece în noi înșine, în propria noastră Conștiință, iar noi suntem …Conștiința.
Tot ceea ce numim ”realitate”, aflată în perpetuă mișcare, este un joc al Imaginației sacre prin care non-manifestul devine manifest. Nu trăim într-o lume obiectivă, ci în propria noastră Imaginație. Maestrul este Om, conștient de ceea CE ESTE EL. Adică de natura divină, numinoasă a ființei sale.
Telenovela este un joc interior. Miriade de versiuni ale Clovnului sunt, de fapt, o explorare a potențialelor infinite ce curg prin noi. Într-o bună zi, când ne săturăm de durere, când începem să ne punem întrebări despre noi înșine și despre natura a ceea ce numim ”realitate”, direcția căutărilor se inversează. Dinspre înafară către înăuntru. Acesta este momentul în care Adevărul despre noi înșine începe să apară în Conștiința noastră.
Clovnul pare întotdeauna personal. Ne credem o ființă individuală, independentă, separată de Existență. Numai că ceea ce ne separă este doar rujul, fardul și peruca și acestea sunt… gânduri. Gândesc că sunt într-un fel sau altul, cineva sau altcineva, și trăiesc experiența propriilor mele gânduri. Când rujul se șterge prin tăcere, fardul se spală prin Conștiență, și peruca se topește, ceea ce rămâne este Adevărul despre noi înșine.
Acest Adevăr, sau Maestrul nu este și nu poate fi personal.
Un singur Maestru se trezește în Inima tuturor.
Suntem Conștiență … sau Lumină.
Om
