Povestea se naște Acum

Fiecare dintre noi are propria sa poveste personală cu care s-a tot identificat de-a lungul vieții. Am tot schimbat, părți din poveste, așa cum am putut fiecare. La unele părți chiar am renunțat, atunci când am avut curajul s-o facem, simțind că acele părți nu ne mai reprezintă. La unele dintre ele chiar am urlat: basta! Nu mai pot și nu mai vreau așa! Iar față de alte bucăți din povestea mea am tot închis ochii. În urmă cu doar câțiva ani, atât de mult am închis ochii, prefăcându-mă că nu văd unele bucăți din această poveste, încât chiar am orbit. La propriu, nu la figurat.

Poate că nu mai este nevoie să ajungem la a ne preface că nu vedem ceva din povestea noastră de viață, ca apoi să orbim; poate că nu mai este nevoie să ne îmbolnăvim sau să ne creăm tot felul de accidente doar ca apoi să vedem și să înțelegem care sunt acele bucățele la care trebuie să renunțăm. Sau poate că acum, în această mare divergență pe care o trăim toți, atât la nivel personal cât și colectiv, chiar e momentul să rescriem întreaga poveste, asumându-ne statura de Creatori de Povești care devin experiență și viață.

Pe tine ce te ține în vechea poveste? Care sunt acele bucățele de care te tot agăți și pe care nu vrei să le lași chiar dacă ai conștientizat că nu te mai reprezintă? Uneori, pare că sunt acele bucățele care spun: „nu e corect”, alteori, însă, sunt cele care vor să se răzbune sau să reacționeze. Pare că ne ținem, și continuăm a-i ține și pe ceilalți, în vechiul mod de a privi, în vechiul mod de a interpreta, în vechiul mod de a reacționa, în vechiul mod de a face cum se cade, cum dă bine, cum zice lumea, cum vor ceilalți. Uităm că toate acestea fac parte din propria noastră poveste, scrisă de noi înșine și că poate fi schimbată în orice clipă… de conștiență. Ne adâncim adică și mai mult în propria noastră poveste despre noi înșine și despre ceilalți, în loc să-i dăm drumul și să facem loc pentru o poveste nouă.

Asta ar însemna să privim povestea ca pe o poveste și pe noi ca pe creatori săi.

Într-un fel sau altul, în această perioadă, toți suntem susținuți în al nostru proces de a ne rescrie povestea personală. Numai că trebuie să vrem să facem asta. Modul în care suntem susținuți s-ar putea să fie unul la care chiar nu ne așteptăm. Numai că trebuie să fim deschiși pentru a putea percepe semnele și oportunitățile pe care Existența ni le oferă. Unele porți și relații se închid, arătându-ne povești pe care ni le-am spus și care se sfârșesc. Numai că trebuie să avem curajul să pășim, înainte, prin porțile noi deschise, să avem curajul chiar să închidem, în mod conștient, unele povești, pentru a putea continua pe calea ce reprezintă dorința sufletului nostru.

Și… nu este deloc adevărat că nu știm care este dorința sufletului. Toți știm, în adânc.

Întotdeauna, atunci când o poartă se închide în spatele nostru (sau pe care noi o închidem pentru că așa decidem) o altă poartă se deschide în fața noastră. E nevoie de încredere pentru a păși în noua „lume” ce se deschide și care poate să devină piatra de temelie a unei noi povești.

Încrederea în noi înșine vine odată cu conștiența faptului că suntem creatorii propriilor noastre povești.

Fiecare dintre noi trăim la un moment dat această dilemă, de a auzi chemarea sufletului nostru și în același timp de a o ignora pentru a merge în direcția în care credem că trebuie să mergem. Dacă nu reflectăm, cu sinceritate, chiar acum, la ce ne reține să fim în acord cu propria noastră inimă și continuăm a jocul lumii exterioare, al obligațiilor, al criteriilor lui cum se face, cum dă bine, cum vor ceilalți … nu vom recunoaște că suntem scriitorii propriei noastre povești. Vom pretinde că așa este lumea, că nu avem încotro, fără să ne dăm seama că aceasta este chiar povestea pe care ne-o spunem și în care suntem … victime ale acestei lumi.

A realiza natura poveștii este a realiza natura Creatorului.

Pe tine ce te reține, sau te-a reținut în trecut, să mergi pe calea adevărului tău?
Împărtășește mai jos la comentarii, dacă simți deschidere să faci asta.
Ești încă prins în resentimente față de cineva sau ceva din trecutul tău? Acest prizonierat (în care te-ai ținut cine știe câtă vreme) îl poți vedea că este doar felul în care tu ai interpretat sau continui, chiar acum, să interpretezi? Ce te împiedică să schimbi privirea, să ai o privire nouă, curată …? Dar exprimarea (pe care, poate, ai avut-o o viață întreagă încărcată cu tot felul de otrăvuri ale unor stări pe care le-ai cultivat) pentru ce alegi s-o folosești tot așa, îmbâcsită cu otravă? Ce te împiedică să alegi o exprimare blândă și bună și încărcată cu recunoștință?

Poate că este exact ceea ce continui să gândești despre ce s-a petrecut sau crezi că s-a petrecut. Adică o poveste pe care ți-o spui crezând că este adevărul… Te simți în capcana propriei tale frici și îndoieli și a credinței cum că nu poți? Ești atașat de vechiul vis care nu s-a manifestat precum ai sperat că se va manifesta?
Iată, întrebări cu care merită să stai puțin în ascultare, căci toate acestea, frica, îndoiala, diferitele credințe limitative, așteptările… sunt elemente ale poveștii pe care ți-o spui despre tine și despre realitate. Și pot fi schimbate. Pune-ți întrebări, privește cu atenție de unde apar răspunsurile și dacă acestea sunt acordate cu inima ta sau… cu vechile tale perspective care acum întră în umbră. (Eclipsa de soare este sincronică.)

Atât de mulți oameni pretind că vor transformarea (unii chiar iluminarea) dar își petrec timpul tot căutând pe cine să învinovățească pentru neputința lor de a schimba. Parcă tot caută motive să fie supărați și plini de resentimente. Și, cu cât caută mai mult, cu atât găsesc  mai multe motive pentru neputința lor, mai multe motive să se bălăcească în obiceiuri toxice. De fapt, nici nu e nevoie să caute prea mult. Căci motive sunt peste tot: ce a zis sau cum s-a uitat x, ce a făcut sau nu a făcut y, de ce a scris ce a scris și cum a scris z, știri despre războaie și crize financiare, de și-a făcut cruce într-un alt fel decât se face, de ce nu și-a făcut cruce atunci când preotul a zis iartă-l doamne de toate păcatele, de ce îl vede pe Chistos altfel decât cel bătut în cuie …  Și tot așa … 1000 de motive să fie plini de resentimente.

Pentru a scrie o nouă poveste, dar cu adevărat nouă, e nevoie să fiu conștientă în primul rând că sunt … sursa tuturor poveștilor. Apoi, îmi trebuie o minte deschisă la tot ce vine către mine, în orice formă ar veni. O minte care să nu fie atașată de un anumit rezultat. O minte vastă care primește totul, conștientă că puterea sa este modelarea răspunsului. Și, mai ales, o inimă deschisă.

Fiecare se exprimă pe măsura nivelului său de conștiență și pe măsura deschiderii inimii sale.

Noua mea poveste începe, chiar acum, să curgă din inima mea. De acolo, din inima mea, unde … totul se petrece. Nu din cap sau din minte, nici din vechile tipare de gândire. Nu din logică și rațiune. Nu din închidere și resentimente. Nu cu o privire îmbâcsită și o exprimare otrăvită de auto-învinovățire. Nu prin culorile întunecate ale compromisului. NU! Povestea mea personală (și poate și a ta, dacă te-ai oprit acum să citești și să simți vibrația inconfundabilă a adevărului ce rezidă în această scriere) începe a se manifesta deja.
Acum. Aici. În interiorul meu.
În acest moment prezent, din inimă. În Centru.
O poveste nouă se naște întotdeauna din Centru și nu din exterior.

Fără să mă mai tot uit în trecut. Fără să mă mai tot tem de viitor. Trecutul este doar un gând, ca și viitorul și este în altă parte decât aici, acum, în locul sacru din care se naște Povestea vie și experiența pe care o trăiesc.
Ne pierdem atât de multă atenție în trecut, în viitor, în ce zic unii și alții – de parcă asta ar spune altceva decât ceva despre ei înșiși, în ce am tot crezut că trebuie să fiu, să fac, să spun sau să nu fiu, să nu fac, să nu spun… Și aceasta este vechea poveste, vechiul personaj…

Uităm de ceea ce contează cel mai mult: MOMENTUL PREZENT. ACUM.
Singurul în care o nouă poveste este posibilă, pentru că este singurul timp în care Creatorul există.

Puterea mea este, întotdeauna, în semnificația pe care o dau lucrurilor, oamenilor, situațiilor. Și mai este în autoritatea pe care mi-o asum asupra vieții mele. Nimeni nu-mi poate da sau lua această autoritate. Nimeni nu-mi poate lua puterea de a pune eu însămi semnificația pe care o vreau asupra lucrurilor, situațiilor, circumstanțelor sau relațiilor mele. Toate poveștile pe care mi le-am spus despre mine însămi se sfârșesc în Prezent. Semnificația lor este aceea de a mă fi învățat, simplu, că eu sunt sursa lor și creatorul lor. Toate poveștile m-au învățat despre puterea mea de a spune povești și de a le transforma în trăire.

Autenticitatea mea și exprimarea de sine, din acest STOP pe care mi-l ofer acum,  îmi sunt ghizi către crearea unei noi povești și unei noi creații. De data aceasta conștientă. Dar și a unei noi relații cu mine însămi, cu cei dragi, cu lumea, cu Existența, cu Dumnezeu.
Îmi tot răsună și-mi sunt din ce în ce mai prezente, precum o mantră sacră, vorbele lui Brother David: TRUST IN LIFE.
Poate că acesta este semnul că mă recunosc pe mine însămi ca și creator al tuturor poveștilor și experiențelor: încrederea în viață, în propria mea experiență.

Odată ce am ales să merg pe calea conștienței, a adevărului față de mine însămi, au apărut și demonii, balaurii, care să mă testeze dacă chiar asta este calea pe care o vreau. Și asta nu de-acum ci de foarte multă vreme. Tentații foarte ademenitoare care să mă pună la încercare.
Poveștile vechi au puterea obișnuinței.
Ori de câte ori am ales să mă abat, să închid ochii, am avut de suferit. Gustul compromisului a devenit din ce în ce mai otrăvitor, la orice mică abatere de la calea ce am ales. Este calea momentului, a lui Acum, a spontaneității, a bucuriei de a trăi… Este, mai degrabă, un mod de a fi și de a-mi trăi viața. Tot ce pot face este să rămân pe calea adevărului meu aliniată cu … voia Domnului.  Că rezonezi sau nu cu această exprimare, Voia Domnului, nu contează. O poți numi Calea Prezenței, a momentului, a intuiției, a inimii… Calea alinierii cu … dorința sufletului. Iată, poate rezonezi mai bine cu asta.

Și, de asemenea, tot ce mai pot face pentru mine însămi este să rămân atentă la propriile mele rezistențe în fața schimbării. Atentă la lucrurile, formele, situațiile, relațiile, creațiile de care mă agăț de frică să nu cumva să pierd ce îmi este familiar. Din nou, familiaritatea vechilor povești. Asta este neîncredere în Voia Domnului, adică în curgerea naturală a existenței și din a cărei conștiență se naște povestea aleasă… a cine sunt eu. A decide cine sunt eu fără să depind de nimic și nimeni din exterior, este a fi liberă să-mi modelez propria poveste și propria experiență.

Când fac acest lucru, viața mea se curăță de dependență, și curge curată în relații noi și situații noi. O nouă creație.

Oricâtă „curățenie” mi-aș putea eu imagina că „trebuie să fac”, trebuie să recunosc că Dumnezeu știe mai bine. El, ĂL Bătrânu, știe ce și cum să curețe și spele și să renască. Tot ce pot face eu este să-mi mențin atenția doar pe ceea ce vreau să cresc, să cultiv, să fiu și să eman în lume.

Este atât de multă violență în lume deja, cum să nu fiu atentă la ce eman? E atât de multă neputință peste tot, cum să nu fiu atentă la ceea ce cred că sunt. Noi, în Călătoria Inimii, am numit-o Calea Adevărului, Calea Conștienței. Tu, însă, o poți numi cum simți tu că e mai în acord cu tine. Doar tu știi dacă privirea prin care vezi lumea este una curată sau una îmbâcsită, doar tu știi dacă exprimarea ta este una înrădăcinată în Adevăr sau sclavă unor aspecte egotice. Fiecare știe pentru sine. Eu habar nu am, la un nivel macro.

La nivelul meu personal, știu că am responsabilitatea propriei mele stări lăuntrice și a poveștii pe care o creez necontenit din propria mea respirație.

Dacă fiecare s-ar focusa pe a își menține o stare lăuntrică plină de pace și iubire, de frumusețe și adevăr, de încredere și recunoștință … poate… am naște o nouă lume. Eu cred în asta. Întotdeauna am crezut că putem naște o lume nouă pornind de la ceea ce gândim și hrănim în interiorul nostru, ca și credință, ca și repetiție lăuntrică.

La fel ca și în faza Fermentării din procesul alchimic, demonii trecutului, balaurii, provocările … vin să mă/ne testeze.
Și parcă toți demonii spun:
Sigur asta este calea ta? Ia să te vedem cum răspunzi la această situație …

OM, oricine ai fi tu și oriunde ai fi în lumea asta, dacă nu putem face acum această schimbare, atunci când? Acum, când trăim ceea ce trăim la nivel global, este criza sau, mai degrabă, calcinarea de care avem nevoie, cea care destructurează tot ceea ce s-a rigidizat în forme ale compromisului, ale non-rostirii din adevăr, forme ale proiecțiilor și neasumărilor. Adică povești vechi.
Acum ori niciodată… croiește-ți altă soartă …
Tare se mai potrivesc aceste versuri, nu-i așa?

Fie că ne scriem, cu conștiență și din adevărul profund al ființei, o altă poveste, fie că ne bălăcim în justificări, proiecții, neasumări, împroșcând cu rahat, totul este o creație și totul ne reprezintă. Orice am alege din aceste două versiuni este foarte bine. Nimic nu este greșit. Orice alegere este sacră. Doar decizia să ne fie clară.
Perpetuez vechea poveste sau rescriu una nouă, Acum, din conștiența creatorului?

Pentru una nouă, cu adevărat, trebuie să lăsăm ceva (poate chiar totul) din forma veche (tipare de gândire, credințe, condiționări, compromisuri …). Însă, pentru a ne bălăci în vechea poveste, nu-i nevoie să dăm drumul la nimic. Ba dimpotrivă. Trebuie doar să ne agățăm și mai tare de nevoie de a avea dreptate și să continuăm a hrăni credințele vechi și limitative.

La noi, aici în Călătoria Inimii, ultima perioadă a fost foarte mult despre introspecție sinceră și despre rostirea adevărului, despre conștientizări profunde în legătură cu ravagiile pe care le face compromisul. Inevitabil, acesta conduce la moarte. Uneori, chiar fizică. La mine a mai fost (și este încă) cu decizii clare și ferme ce țin de … o nouă poveste personală scrisă cu cerneala adevărului interior, fără paranteze și înflorituri și acolade ce țin de compromisuri.

Nu știu cum este la tine, oricine ai fi tu și oriunde te-ai afla acum în propria ta poveste. Însă, dacă te-ai oprit să citești aceste rânduri, acum când în vremurile ce trăim prea puțini oameni se mai opresc să citească scrieri scrise de om…, poate că te ajută și pe tine să-ți pui aceste întrebări:

La ce sunt gata să renunț din vechea mea poveste? Ce am curajul să schimb radical în viața mea acum? Cum mă mai servește vechea poveste? Ce băltește în vechea mea poveste? Care sunt aspectele din vechea mea poveste de care mă tot agăț doar pentru că vreau să (mă) conving că am dreptate?

Fără să intru în „ce înseamnă” din punct de vedere astrologic, căci nu sunt un astrolog deși am un mare respect pentru această artă, sunt conștientă de energia eclipselor care se apropie. Întotdeauna, de-a lungul vieții, în portalul eclipselor, am trăit o intensificare a emoțiilor, a senzațiilor, a înțelesurilor. Toți trăim această energie intensă. Unii o duc către dramă, închidere sau proiecții grotești, exagerând și mai mult tendințele ego.ului imatur dar care se crede chiar iluminat. Alții, însă, reușesc să lase vechile poziționări infantile, să curețe, să dea drumul, și să se așeze să scrie o nouă poveste personală. Așa că fiecare dintre noi este pus la încercare chiar acum. Demonii trecutului te testează pe toți, în fel și chip. Pe plan fizic, emoțional, mental. La nivel de relații, creații, finanțe.

Fie inspirăm potențial nou, de creștere și evoluție, de maturitate și asumare, fie ne bălăcim în proiecții, în judecăți și învinovățiri (pornite, de fapt, de la o mare auto-învinovățire de sine). Acest potențial uriaș, care ne este disponibil tuturor, fie îl inspirăm și stăm cu el o vreme în spațiul sacru al inimii, ca apoi, cu disciplină și determinare, să ne continuăm călătoria inimii,  fie îl ignorăm continuând a ne otrăvi nu credințe limitative și separatoare. Nu avem prea multe opțiuni. Ori continuăm cu vechea poveste, ori avem curajul să ne scriem una nouă.

Fie folosim cu înțelepciune energia eclipselor, fie ne bălăcim în mizeriile aspectelor noastre vechi. Uneori, oricât de dificil ar părea să fie sau chiar imposibil, să mai facem și haz de necaz ne ajută. Cu condiția să nu îngropăm sau să negăm durerea. Un gust dulce amărui pare să fie prezent în aceste zile în legătură cu tot ce ține de rostirea adevărului în unele relații care nu mai sunt aliniate cu calea ce am ales.

Fiecare are liberul arbitru și propriile sale alegeri de făcut și decizii de urmat. Fiecare este față în față cu dorința sufletului său și cu adevărul care duce la libertate. Ca și în procesul alchimic, când ajungem la Conjuncție (dacă reușim să ajungem până acolo…), e nevoie să închidem o ușă în spatele nostru pentru a putea merge înainte către „luminița” noilor potențiale. Doar așa ne putem scrie o nouă poveste personală.

În ceea ce privește dimensiunea relațiilor, în această perioadă, să fim pregătiți pentru dramă. Și nu mă refer la durerea reală ce este încă prezentă în urma pierderii cuiva drag. Mă refer la drama creată de victima ce se simte îndatorată emoțional și a cărei dezvoltarea psihologică a rămas la nivel de ego infantil. Victimele, de fiecare dată, mai devreme sau mai târziu, se transformă în opresori. De ce să nu adăugăm ceva dramă la marele circ grotesc ce-l trăim la nivel global. Că tot vrem să fim creatori. Iată, suntem creatori. Creăm drame, asumându-ne roluri mediocre în filme lacrimogene.

Om, fiecare dintre noi acum are responsabilitatea să își curețe mediul înconjurător chiar și dacă înseamnă a renunța la unele relații. Renunțăm, de fapt, la vechi aspecte ale noastre, oglindite în aceste relații. Aspecte ce nu-și mai găsesc rostul în noua poveste ce ne-o scriem.

Uită-te cu sinceritate în viața ta. Cine îți susține procesul de creștere și evoluție și cine tot încearcă să te tragă în vechile tale reacții și proiecții? Unde și cu cine te lași în mocirla dramei nerostindu-ți adevărul, de teama unui conflict?

Începi și tu, la fel ca mine și la fel ca noi toți, un nou capitol din viața ta sau chiar o nouă poveste. Pe cine vrei alături de tine în această nouă poveste? Pe cine, din vechiul tău anturaj, vezi că o ia în direcție diferită?

Onorează alegerile fiecăruia. Toate sunt sacre. Până la urmă, pe oricare cale am lua-o, mai devreme sau mai târziu, tot Aici/Acum ajungem.

Bunătatea și compasiunea fie-ne însoțitoare în modul cum gestionăm relațiile (fie că ne continuăm drumul împreună, fie că ne despărțim) în această perioadă de mare divergență. Fie să ne oferim spațiul de care avem nevoie, fiecare, pentru a ne scrie noua poveste. Poate că drumurile noastre se reîntâlnesc, și în această nouă poveste, poate că nu. Recunoștință pentru tot ce a fost așa cum a fost atât cât a fost.

Traversăm o perioadă provocatoare din punct de vedere emoțional, mental și fizic. Toți suntem provocați, mai mult sau mai puțin, pe unul din aceste niveluri sau chiar pe toate. Tristețea e prezentă, tam-nesam, cu sau fără motiv. Frica, de asemenea, în multiplele ei forme. Un soi de epuizare fizică, absența somnului profund și odihnitor, o confuzie aproape mai tot timpul, o dezrădăcinare și o îngrijorare ce ne împiedică să mai avem încredere în viață.

Brother David mereu spune: TRUST IN LIFE.
Dar cum să mai fim în această stare de TRUST IN LIFE dacă ne lăsăm pradă fricii și îngrijorării?
Această îngrijorare este, de fapt, o neîncredere în ceea ce este așa cum este. Tot credem că ar trebui să fie altfel decât este. Și cum să … TRUST IN LIFE … dacă nu ne oferim momente de odihnă și de liniște, de tăcere și de ascultare lăuntrică?

Nu știu cum este la tine însă, la mine, mișcarea (care pentru mine înseamnă viață) mă ajută să mă smulg de acolo de unde mă simt prinsă. Și asta nu vine să contrazică ce am scris mai sus, să ne oferim momente de odihnă și de liniște. Mă pot scutura, mă pot mișca, chiar și doar câteva minute, pentru am mă smulge din mlaștina vechilor condiționări și credințe limitative. Apoi, da, odihnă și tăcere, nemișcare și ascultare interioară.

În cultura chineză anul acesta este anul Calului de foc. Chiar dacă nu aparținem acelei culturi, toți avem parte de foarte mult foc în acest an. De aceea, apa este elementul sacru de care avem mare nevoie. Spiritul apei ne ajută să curgem fără să ne atașăm de un anumit rezultat (o anumită relație, o anumită creație).

Curg, precum apa, fără să mă atașez = este principiul fundamental al arhetipului Învățătorul pe Roata Medicinei Șamanice.

Așadar, odihnă, ascultare atentă, liniște, tăcere, după ce te scuturi bine din stagnarea deloc plină de inspirație a vechii tale povești personale.

Dacă ceva nu merge, pur și simplu nu mai merge oricât ai încercat, privește cu atenție. Fără judecată, fără învinovățire. Doar dă-ți voie să vezi ce îți tot spui despre acel ceva (că e o relație, că e un proiect, că e o afacere, că e o creație …) ce nu mai merge. Nu ai cum să scrii o nouă poveste dacă nu te uiți, cu atenție și fără de judecată, la ceea ce nu mai merge. Poate că și tu, la fel ca mine, ai opus rezistență unei uși care se închidea. (prin „ușă” a se înțelege relație, creație …): hai că mai merge, hai că nu contează ce văd, hai că mă pot preface că nu este chiar așa… hai că… se poate și așa… cu puțin praf de zahar pudră. Iată, compromis.

Uneori, o ușă care se închide nu ține de mine. Ține de celălalt care nu vrea să schimbe și să meargă în aceeași direcție. Și este foarte bine așa. A investi energie pentru a opune rezistență în fața ușii care se închide este o nebunie și o nerespectare a voii domnului, este chiar o aroganță cum că ceva ar fi mai bun sau mai bine decât altceva. Nici vorbă.
Toate sunt bune chiar așa cum sunt.

Tot ceea ce am trăit vreodată, toate poveștile despre mine însămi și despre această lume au folosit unui singur lucru: pentru ca azi, aici, acum, să merg pe calea inimii mele recunoscându-mă Creator al tuturor poveștilor care devin experiență.

ȘI… Dacă e ceva în viața ta ce simți că merită a fi renăscut, o relație, o creație, o poveste, ai încredere și fă-o chiar acum. Nu mai amâna. Momentul este Acum. Întotdeauna… Acum.

AmmaRa


Practica Prezenței lui Dumnezeu

Adevărul care ne face liberi, despre care vorbește Cristos, este chiar adevărul despre noi înșine. Am uitat că suntem Lumina Lumii, că Lumea se petrece în propria noastră Conștiință, că această Lumină dăruită necondiționat nouă, prin naștere, este ceea ce devine gândire și simțire, cuvânt și emoție, conștiință și corp. Iar Prezența este reamintirea prin trăire a Adevărului.

Continue reading

Maestru sau Clovn

Adevărul despre mine însumi este dincolo de rol și dincolo de dramă.
Dacă sunt în mijlocul unei drame, atunci sunt doar un clovn și m-am rătăcit de ceea ce sunt cu adevărat.
Maestrul este antinomia ultimă a Clovnului, în același fel în care Conștiența este antinomia dramei.

Continue reading

Trecutul este doar un gând

Întotdeauna putem resemnifica trecutul, dacă înțelegem că nu suntem rezultatul trecutului nostru. Însă, de ce ne este greu să renunțăm la trecut? Pentru că ne este foarte greu să renunțăm la ce credem că suntem. Ne-ar fi mai ușor, dacă am știi că … trecutul este doar un gând.

Medităm, participăm la tot felul de retreat-uri, la workshop-uri și seminarii, ne rugăm, ținem post, practicăm o grămadă de tehnici. Mulți dintre noi facem multe din toate acestea. Și asta e de bine căci e nevoie de cât mai mulți oameni conștienți, în lumea în care trăim.

Însă, oricât de multe cărți sfinte am citi și oricât de multe ar fi retreat-urile la care am participa, se pare că acestea nu garantează întruparea definitivă a conștienței. Foarte mulți dintre noi ne împotmolim în aceeași … hai să-i spun: „greșeală”. Adică, punem prea mult accentul pe „lucrul psihologic”, ne spunem: „mai am mult de lucru cu mine …”. Ne ținem focusul pe acest „lucru cu noi înșine”, „mult lucru” cu ceea ce considerăm a fi „probleme psihologice”.

„AmmaRa, știi de ce îmi place să vin la tine? Pentru că nu te-am auzit rostind, niciodată, cuvântul „traumă”. Și este atât de folosit peste tot în jurul meu.”- mi-a spus o femeie, de curând, într-o sesiune individuală.

Nu spun că nu este nevoie să „lucrăm” cu „problemele psihologice” ci doar că nu este nevoie să ne ținem focusul atât de mult doar pe acestea. A lucra, la nesfârșit, cu „traumele” nu ne face mai sfinți și nici nu înseamnă că doar așa putem merge pe o cale spirituală. Poate ne face doar mai dependenți de nevoia de vindecare. Sau, poate, doar mai pre-ocupați de ce credem (sau ni se spune) că nu este în regulă cu noi înșine.

Și nici nu înseamnă că, fiind pe o „cale spirituală” (atât de multe conotații sunt puse acum și pe această sintagmă …), nu mai trebuie să-ți arăți vulnerabilitatea. Adică, să porți o mască … de om spiritual … ce ascunde, de fapt, o nesiguranță adânc înrădăcinată.

Din ce în ce mai mulți oameni au tendința acum de a se duce în trecut, de a începe să excaveze adâncimile psihicului pentru a găsi cauzele fricilor, ale nesiguranței și a dorinței de a se închide în fața vieții, de a muri, chiar. Însă … trecutul este doar un gând.

Și chiar dacă această privire întoarsă în trecut, această săpătură în profunzimile psihicului, poate conduce la o mai bună înțelegere de sine, tot nu ne face mai puțin vulnerabili, mai autentici și mai prezenți în momentul acum. De cele mai multe ori, acest „lucru psihologic”, mai mult ne îndepărtează de la o autentică intimitate cu viața trăită în acum, făcându-ne mult mai preocupați de sine decât înainte de a fi început demersul „lucrului” psihologic.

Ah, iar am spus asta, înseamnă că el o să se supere și o să-mi spună că proiectez.
El este oglinda perfectă …
Aaa, dacă el mi-a răspuns așa, înseamnă că nu mă ascultă cu atenție.
Dacă am zis așa, nu înseamnă, oare, că am preluat asta de la mama?
De ce simt această emoție atât de puternică de-mi sugrumă gâtul?
Oare nu este din cauză că …?
Ah, sigur mi se trage de pe lanțul trans-generațional …
Am Karma proastă …

Nu trebuie să ne culpabilizăm pentru această tendință către pre-ocuparea de sine ci doar să recunoaștem că ea este, mai degrabă, un obicei care a crescut din a noastră cultură mult prea psihologizată. Sute, dacă nu chiar mii și mii de psihologi, care ne spun, în fel și fel de moduri, că suntem toți distruși de „copilăria traumatică” pe care am avut-o, că avem toți „răni lăuntrice”, „copii interior răniți”, „mecanisme de supraviețuire” ce ne conduc viața … și că trebuie, neapărat, să ne vindecăm de toate acestea pentru ca, abia apoi, să putem fi fericiți și împliniți.

Nu spun nici că nu ar fi nevoie de vindecare și nici nu sugerez că nu ne ajută „lucrul psihologic cu noi înșine”. Mă consider un psiholog foarte bun și un terapeut excepțional, fără pic de modestie. Însă, chiar nu mai cred că e nevoie să tot excavăm, la nesfârșit, în „traumele” copilăriei și să le mai și înflorim ori de câte ori vorbim despre ele. Deci, nu pretind că nu avem nevoie de vindecare. Nici vorbă. Avem nevoie. Însă, mai degrabă, prin ceea ce împărtășesc acum, în această scriere, atenționez să nu rămânem dependenți de a tot căuta vindecarea undeva în afara noastră. Să nu hrănim acest „mai am mult de lucru cu mine …”.

Da, mulți dintre noi avem răni emoționale profunde și lucrul psihologic este de un imens ajutor. Și chiar și cei dintre noi ce ne considerăm mai așezați, mai bine integrați, mai „normali la cap” (mă rog, între noi fie vorba, mai mult de iluzionăm crezând că suntem „normali la cap”) … am putea beneficia, uneori, de o mai mare conștientizare ce vine atunci când ne uităm, cu o atitudine deschisă, cu sinceritate și fără de judecată, la umbrele noastre, la nevrozele și psihozele noastre. Și nu este nicio rușine dacă am avea chiar curajul să întindem o mână și să cerem, pentru o vreme, sprijin, călăuzire.

Însă, ceea ce vreau eu să subliniez aici este faptul că, poate, ar fi mai înțelept să renunțăm la această compulsie sau dependență de „a lucra problemele psihologice” și mai degrabă să ne angajăm direct într-o practică a prezenței.

La noi, în Călătoria Inimii, mai ales în Școala Maestrului Interior, Practica Prezenței, este coloana vertebrală a tot ceea ce facem.

A FI ACUM AICI CU CEEA CE ESTE AȘA CUM ESTE, fără să mai interpretez tot ce a zis, a făcut, n-a zis, n-a făcut, am spus, n-am spus …), fără să (mă) judec, fără să mă închid și să-mi doresc să mor = cel mai mare DAR pe care ni-l putem face.

Pentru mine, adevărata „cale spirituală” este cea care ne conduce la transformare, la evoluție,  nu la a tot excava trecutul și a-l tot recicla, ambalându-l în concepte psihologice sau chiar sfinte. Adevărata cale spirituală este către transformare și nu rămânerea într-o bălăcire, nesfârșită, în noroiul trecutului. Este despre a onora Viața și nu a chema moartea, ori de câte ori existența ne oferă ceva provocator.

Atunci când începem să practicăm, cu adevărat, Starea de Prezență, descoperim că avem acces (chiar și fără prea mult lucru psihologic) la acea parte din noi care este deja eliberată de limitările egotice și de toate traumele trecutului. Căci … trecutul este doar un gând  … iar în momentul prezent, acum, ceea ce a fost, nu mai există decât dacă re-activăm, prin gândire.

Pentru mine asta este cea mai rapidă cale spirituală – Practica Prezenței. Pură Prezență. ACUM. A FI ÎN ACUM. Nu înseamnă că nu m-au durut (chiar foarte tare) multe din al meu trecut. Nu înseamnă că sunt de acord cu tot ce am trăit. Înseamnă doar că, acum, accept ce a fost, așa cum a fost, și cultiv cât pot de mult Starea de Prezență. În acest moment, ACUM, descopăr acea parte din mine care nu a fost niciodată traumatizat sau rănită, acea parte din mine care nu suferă și nu (mai) are nevoie de vindecare, acea parte din mine care este întreagă, completă.

Această parte din mine, în momentul ACUM, are acces la Adevăr și la Iubire, la Frumusețe și la Pace, la Vitalitate și Creativitate, la Abundența vieții și la Bucuria de a trăi. A trăi, a fi, acum, aici, în acest trup ce este, pentru această viață, vehicul, templu, catedrală. Și când trăiesc, deplin, Pura Prezență, descopăr pasiunea pentru viață, descopăr iubirea pentru acest trup, descopăr îndrăzneală ce dizolvă îndoiala de a mă rosti, așa cum sunt. Descopăr că A FI, în momentul ACUM, contează mai mult decât a mă tot pre-ocupa de ce și de unde și cum. A FI în ACUM dizolvă dependența de a înțelege, de a tot scormoni, de a tot învinovăți, de a tot interpreta, de a tot judeca. În ACUM … trecutul este doar un gând.

Când pășim în această Stare de Prezență, de cele mai multe ori, ne simțim imediat conectați Viața, cu inima vieții, ne simțim energizați de impulsul de a evolua (fără niciun lucru psihologic axat pe veșnice excavări …)

Prin Dansul Inimii – Prezență în Mișcare , intru cel mai rapid în Starea de Prezență. Nu doar eu ci toți cei care participă. Este, pe de o parte, un fel de odihnă în Starea de Prezență, prin Mișcare, prin Dansul Inimii, și pe de altă parte, o revitalizare a întregului organism. Dansul Inimii – Prezență în Mișcare, este o relaxare pe toate nivelurile ființei, o liniștire a haosului mental, o reîntoarcere la BUCURIA VIEȚII.

Într-un mod aproape miraculos, ceea ce descoperim prin Practica Prezenței (indiferent în ce formă turnăm această practică) este că, pur și simplu, ne trezim, brusc, din somnul inconștienței și începem să acționăm din acest adevăr lăuntric aflat dincolo de toate problemele psihologice. În Starea de Prezență, blocajele noastre, durerile, complexele, judecățile, rănile, nevrozele, psihozele –  pe care până acum le credeam insolubile – par să se dizolve.

Nu, asta nu înseamnă că au dispărut pentru totdeauna. Ele pot fi reactivate oricând pășim din nou în perspectiva limitată, îngustă, a ego-ului. Și vom mai păși acolo, de o mie și una de ori. Și asta nu înseamnă nimic. Nu înseamnă că suntem proști sau nebuni sau că am făcut degeaba toate retreat-urile și formările. NU, nu înseamnă asta! Poate că înseamnă că doar ne dăm seama cât de dependenți suntem și de acest „înseamnă că …”

Pe calea spirituală (în orice formă ar fi aceasta), chiar dacă am făcut pași mari, nu este niciodată o idee prea bună să ne asumăm atitudinea: „gata, iată, am depășit, am „vindecat” orice ținea de al meu trecut. Nimic din al meu trecut nu mă mai poate atinge … Nimic din ce spune, face, nu spune/nu face ea/el nu mă mai poate atinge”. Fals! Ne semnăm singuri condamnarea la suferință dacă ne spunem asta. Mai degrabă, să abordăm atitudinea: asta nu înseamnă nimic (dacă a zis sau n-a zis, a făcut sau n-a făcut xyz) și să ne aducem aminte că: trecutul este doar un gând.

În loc să ne ascundem în spatele unor măști de ființe spirituale, mai degrabă fie să onorăm acest potențial uriaș pe care-l accesăm, acest sentiment profund în legătură cu: CE SUNT CU ADEVĂRAT, odată cu Practica Prezenței. Cu cât gustăm mai mult și cu mai multă poftă, cu mai multă devoțiune, din acest CE SUNT CU ADEVĂRAT, cu atât mai motivați suntem să nu mai alunecăm pe șleauri vechi de gândire și de comportament. Și chiar și dacă mai alunecăm, odată ce am simțit gustul a CE SUNT CU ADEVĂRAT, începem să ne smulgem de acolo mult mai rapid și să ne întoarcem în ACUM, fără a mai tot rumega, la nesfârșit, acest otrăvitor „înseamnă că … e degeaba, nu pot, nu sunt stare, mă detest pentru că iar am alunecat …

Pe măsură ce Practica Prezenței devine, cu adevărat, o practică zilnică, vechile noastre obiceiuri și „probleme psihologice” devin mai mici și ne interesează mult mai puțin să ne ținem focusul pe ele. Iar ele își pierd puterea asupra psihicului nostru căci descoperim, cu adevărat, MAGIA MOMENTULUI ACUM în care … trecutul este doar un gând.

Iar această „magie” este ceva greu de pus în cuvinte. Este de trăit. Atunci când ne aliniem cu Momentul ACUM, începem să descoperim adevăratul sens al eliberării din sufocanta încorsetare a ego.ului imatur. O libertate pentru care, de fapt, nu avem mult de lucru …

Poate începe chiar acum. Vrei să simți gustul acestei libertăți?

Du-ți chiar acum atenția în spațiul sacru al inimii, în adâncul pieptului, alege o atitudine deschisă, conectează-te cu respirația, o respirație atentă, conștientă, și recunoaște vibrația inconfundabilă a acestui adevăr:

trecutul meu e doar un gând… iar acum, acum, acum, e tot ce contează.

Nu mă mai pre-ocup de toate cele … aaaa… asta înseamnă că… aaaa… a spus, a făcut, n-a spus, n-a făcut … înseamnă că… aaaa… dacă mama nu mi-ar fi făcut x… dacă tata mi-ar fi zis… dacă …m-aș fi născut într-o altă familie…țară, cultură … înseamnă că aș fi fost…

RESPIR ÎN ACEST MOMENT ACUM.

Simte-ți inima și, respirând o respirație atentă, conștientă, emană recunoștință pentru acest prețios miracol numit VIAȚĂ! Sunt în viață, acum. Și acest moment, acum, e tot ce contează.

Fără pre-ocupări despre „probleme psihologice”. Când apar, doar lasă-le să curgă, fără a te mai pre-ocupa de ele. Doar lasă-le, fără a-ți mai ține atenția pe ele, încercând să le înțelegi, de unde vin, ce înseamnă, de ce și pentru ce … Când ele apar, doar respiră, o respirație conștientă și gustă textura momentului ACUM. Și du-ți atenția – această energie, sacră, creatoare – pe CE SUNT ȘI CE VREAU SĂ TRĂIESC ACUM.

Nu, nu este o șuntare spirituală. Nu, nu înseamnă că bagi sub preș nimic. Ci doar că te smulgi din dependența de a tot rumega și de excava și de înțelege. Iar acestea, fiecare în felul său și toate la un loc, te împiedică să intri total în ACUM.

În Starea de Prezență, în magia momentului ACUM, suntem fără pre-ocupări interminabile despre aceste probleme psihologice de care pare că toți am devenit dependenți.

Te invit să faci asta timp de o lună. Iată, de la această Lună Plină și până la următoarea Lună Plină, intru în Practica Prezenței. Adică, pentru început te invit la:

Renunț la  pre-ocuparea și dependența de „mai am mult de lucru cu mine …”, îmi resorb atenția (împrăștiată în mize mici, neimportante pentru transformarea mea), o duc în spațiul sacru al inimii, de o mie de ori pe zi dacă e nevoie, și de aici, din miezul ființei mele, îmi îndrept atenția către ceva ce este acordat cu CE SUNT ACUM. Nu ce am fost sau am crezut că sunt sau că trebuie să fiu. Ci CE SUNT ACUM. Nu mă mai pre-ocup de „traume” și excavări în al meu trecut. Știu, acum, că … trecutul este doar un gând. Respir, din spațiul sacru al inimii mele, ACUM, și simt cum, în felul acesta, întreaga mea perspectivă asupra trecutului (oricât de dureros a fost) se schimbă. ACUM. Și, schimbându-mi privirea și perspectiva asupra „problemelor psihologice”,  acestea se schimbă.

Te provoc să te arunci în această practică – Practica Prezenței. Îți garantez că merită, chiar dacă poate părea mai dificil la început. Însă, pe măsură ce practici cât mai multe momente de Prezență pe zi, descoperi că ai acces, mai repede decât ți-ai imaginat, la acea stare de A FI CE SUNT CU ADEVĂRAT. Prin practică, descoperi o profundă prezență și o claritate ce-ți arată că nu mai ai nevoie de dependența de „lucrul psihologic” ci, mai degrabă, o călăuzire către ACUM.

Și în magia momentului ACUM … trecutul este doar un gând.
AmmaRa

Echilibrul Fluid

Există un moment în an, perfect pentru a restaura starea fundamentală de sănătate, psihică, emoțională și fizică, în acord cu ritmurile Existenței. Este în crucea primăverii, de echinocțiu. Marile fluxuri de energie ale Vieții, masculinul și femininul, lumina și întunericul, rafinamentul și densitatea, renasc trecând din nou prin punctul de echilibru și maximă fluiditate. Este o oportunitate enormă de a restaura echilibrul originar al întregii noastre ființe, cu alte cuvinte a sănătății pe toate planurile ființei.

După perioada rece a iernii, în care elementul apă, feminin (Yin) induce lentoare, conservarea energiei, retragere, natura începe să se trezească la viață în jurul nostru. Devenim tot mai plini de energie, iar vitalitatea noastră interioară începe să înflorească. Putem să simțim cum forțele masculine, (Yang) își fac loc în minte, energie și corp și natură. Masculinul (Yang) este căldură, mișcare, curgere, expansiune.

Primăvara este asociată cu elementul Lemn în Medicina Tradițională Chineză. Lemnul este interferența între apă și foc, feminin și masculin, Yin și Yang, ce permite manifestarea bio-fizică și corporală a vieții. După ce a stat latentă pe parcursul lunilor mai reci, energia lemnului renaște pentru a începe „ciclul celor 5 elemente” din nou. Corpul nostru fizic este expresia acestei energii ce caută să se extindă și să se manifeste.

În dinamica vieții, Faza Lemnului, este marcată de procesul lin al devenirii. Lemnul vine cu energia germinării (imaginației), nașterii (creativității), creșterii, determinării și speranței. Lemnul este cel care propulsează toate formele de viață în manifestarea activă a naturii și a destinului lor autentic. Energia lemnului este reprezentată de Ficat – conform Medicinii Tradiționale Chineze. Este o energie foarte activă care permite multă mișcare și progres, în lumea interioară cât și în exterior. Dacă vrem să punem lucrurile în mișcare ne putem acorda la toată această energie fantastică. Primăvara este un moment ideal de acțiune, de schimbare și renaștere.

Ficatul – Generalul Corpului – centrul de planificare strategică al ființei

În duo, – care alcătuiește Loja Lemn -, Ficatul este organul Yin care deține energia, în timp ce Vezica Biliară este organul Yang, care face ca această energie să intre în acțiune. Asemănător unui General, Ficatul are în grijă Planificarea și Organizarea vieții. La nivel fizic hotărăște unde și ce cantitate de sânge trimite pentru ca, prin intermediul nutrienților transportați, organismul să poată funcționa optim. Ficatul este reprezentarea în corp și energie a Drumului pe care îl urmăm, și care este decis în planurile subtile ale psihismului nostru. El este oglindirea centrului de planificare strategică în plan fizic și bio-fizic. Iar Vezica Biliară duce planul ficatului în acțiune, prin luarea deciziilor înțelepte.

În timp ce Ficatul este responsabil cu traducerea viziunii noastre de ansamblu asupra vieții în plan fizic, cu creșterea și dezvoltarea noastră către a ne atinge potențialul ființei, Vezica Biliară oglindește în plan energetic, curajul și fermitatea de a pune în practică această viziune. Cu alte cuvinte, Ficatul este guvernat de claritatea viziunii noastre, în timp ce Vezica Biliară și activitatea ei oglindește fermitatea deciziilor noastre.

Elementul Lemn împuternicește ficatul cu putere, fermitate și, totodată, cu  flexibilitate. Pentru a crește, a ne dezvolta avem nevoie de un plan, de hotărâre (putere) și determinare. Avem nevoie de rădăcini puternic ancorate în scopul nostru. Dacă suntem prea „slabi” și instabili, asemeni unui copac prea puțin înrădăcinat, nu deținem potențial de creștere. E ca și cum, în bătaia vântului fiind, orice pală de vânt mai puternică ne doboară, ne destabilizează. Dar și dacă rămânem prea rigizi și vrem să ținem piept, cu orice preț, obstacolelor, riscăm să „ne rupem”. Un ficat puternic tocmai asta reprezintă – flexibilitatea de a ne adapta situațiilor rămânând angajați ferm în ceea ce ne dorim. Îngăduință și Compasiune. Fără a ne încălca demnitatea și misiunea.

Când vorbim despre Ficat, vorbim despre curgere, despre circulația liberă – a energiei (Qi), a sângelui, a emoțiilor. Rolul ficatului este de a asigura fluiditatea la nivel corporal și emoțional, menținând echilibrul. Claritatea minții, grația și flexibilitatea corpului mental este oglindită întotdeauna de un Ficat echilibrat. Și invers, o echilibrare a Ficatului readuce claritatea, grația și flexibilitatea gândirii, emoțiilor și atitudinii.

Când Qi-ul ficatului este slăbit, acest lucru indică o persoană ce nu este conștientă de propria valoare și se simte neînsemnată. Îi lipsește stima de sine și are dificultăți în a se accepta așa cum este. Poate fi timidă, încordată, nesigură și poate întâmpina dificultăți în exprimarea ideilor, dorințelor și chiar a emoțiilor sale. Slăbiciunea perechii Ficat – Vezică Biliară poate reprezenta și neputința de a spune NU, frica de a lua decizii și asumare a lor, frica în fața unui viitor incert. De multe ori aceste frici sunt mascate sub o atitudine critică și intransigentă.

În absența unui scop clar în viață, dorința de a face ceva, orice, scade, determinând descurajare și chiar depresie. Apare pesimismul, stagnarea, rezistența și chiar eschivarea în fața provocărilor vieții. Un Ficat perturbat exprimă cel mai elocvent lipsa bucuriei vieții, a bucuriei de a trăi.

Excesul de energie lemn este determinat de stresul intens și volumul mare de muncă. „Focul” din ficat, amplificat, poate fi manifestarea furiei incontrolabile, ostilității, nerăbdării, irascibilității și agresivității.

Prea multă energie la nivelul ficatului afectează și Vezica Biliară. Duce la incapacitatea de a lua decizii. Și invers, nehotărârea, ezitarea, incapacitatea deciziei este exprimată bio-fizic la nivelul Ficatului prin exces și distorsiune a funcției sale de General al corpului, afectând întregul ansamblu.

Ficatul, Puterea personală și flexibilitatea

Spiritul și corpul funcționează precum vasele comunicante. Sunt interdependente și se oglindesc una pe cealaltă. Magma lumii noastre interioare, psihice și emoționale, se reflectă în dimensiunea fizică și energetică a organelor, și invers.
Un ficat cu o energie armonioasă și fluidă este expresia unui sentiment de libertate și flexibilitate, hotărâre, încredere și curajul de a risca, a te avânta și astfel, de a progresa pe drumul vieții. El creează un fel de spirală benefică a stărilor interioare, susține capacitatea de a crea cu ușurință planuri înțelepte și eficiente, precum și un simț clar al direcției în viață.

Când energia vitală a ficatului curge lin, ea indică fluiditatea stărilor emoționale. În oglindă, pacificarea energiilor ficatului conduce imediat la o pacificare a dimensiunii emoțiilor.

Între ficat și emoții este o relație de influență și condiționare reciprocă. Orice dezechilibru la nivelul ficatului se reflectă și în starea emoțională, după cum, cauza principală a perturbării energiei ficatului poate fi dizarmonia emoțională. Emoțiile vin și pleacă. Abilitatea de a le procesa și exprima atunci când apar, fără a le „îngropa”, nerezolvate, ține de o energie curgătoare a ficatului și totodată menține sănătatea ficatului și a întregii ființe.

Dintre toate sistemele energetice, energia ficatului este cea mai sensibilă la efectele stresului.

Rolul ficatului, din punctul de vedere al medicinei chineze, este asemănător cu cel al sistemului nervos simpatic în medicina occidentală. Ambele sunt implicate în reglarea reacției noastre emoționale și fiziologice la factorii de stres, pregătindu-ne de luptă, fugă sau îngheț. Iar emoția care însoțește răspunsul de luptă este, de obicei, furia.

Ficatul și „digestia” furiei

Sub umbrela mai mare a sentimentelor de furie stau nemulțumirea, iritarea,  amărăciunea, ciuda, invidia, violența de orice fel. Cade în sarcina ficatului să le „digere” pe toate. Sau mai bine zis să curețe distorsiunile induse în câmpul bio-fizic de aceste emoții, care la rândul lor sunt produse de modurile noastre de a gândi.

Furia, în forma ei manifestată incontrolabil sau dimpotrivă, reprimată constant (întoarsă către interior) ce îmbracă forma frustrării, este emoția ce destabilizează energia ficatului. Invers, când percepem un atac, de orice natură, sub forma unui stres fizic, mental, relațional etc, ficatul declanșează răspunsul bio-fizic natural iar consecința emoțională care se declanșează este, în cele din urmă, furia. Cu alte cuvinte, furia poate fi declanșatorul și/sau consecința unui dezechilibru la nivel de ficat.

Starea noastră naturală este aceea de echilibru fluid, la toate nivelurile ființei. Același echilibru fluid reprezintă și starea naturală a ficatului și, prin el, a întregului ansamblu bio-fizic. Mânia și frica sunt pierderi ale acestui echilibru și încep din gândire, cu ceea ce considerăm că ne amenință, la orice nivel al ființei. Profunzimea și amplitudinea distorsiunilor este direct proporțională cu intensitatea și repetitivitatea proceselor de gândire, adică a judecăților prin care decidem gravitatea amenințării. Creăm in interiorul nostru o spirală gândire-emoție. Cu cât gândim mai mult pericolul, cu atât răspunsul în energie și corp se amplifică. Ficatul, care este nodul central între psihic și dimensiunea bio-fizică intră în colaps atunci când pe de-o parte continuăm să considerăm realitatea amenințătoare, și pe de-altă parte reprimăm constant mânia și frica. Corpul fizic va oglindi acest cerc vicios. Este ce numim somatizare a conflictului care se petrece în minte-emoție, iar punctul central al somatizării este ficatul.

Când avem înțelepciunea și răbdarea de a privi acest proces, sursa mâniei și a fricii, a distorsiunii în curgerea fluidă a energiei, atunci întregul proces devine un instrument de cunoaștere de sine și de vindecare. Recunoaștem schimbarea care este necesar să fie făcută pentru a înainta către împlinirea planului sufletului nostru, pentru a fi aliniați cu fluxul vieții.

Când este transmutată, furia devine piatra de temelie a bunătății și compasiunii, baza echilibrului fluid al ființei în ansamblul său.

În cadrul workshop-urilor, retreat-urilor și mai ales în Școala Maestrului Interior, conștientizarea acestor procese interioare și dobândirea capacității de a remodela lumea lăuntrică a gândirii, emoției și energiilor vitale, este esența întregii vindecări, pe orice nivel al ființei. Echilibru fluid: aceasta ar putea fi o definiție a sănătății. Fluiditatea curgătoare a minții, a sentimentelor și atitudinilor, se reflectă negreșit în echilibrul fluid al energiei și corpului, dar și a experienței noastre de viață, a relațiilor și creațiilor noastre.

Practica Prezenței este mijlocul cel mai direct și puternic de conștientizare și reechilibrare a minții, emoțiilor și corpului, pentru că este întoarcerea la starea primordială, fundamentală de echilibru fluid al tuturor nivelurilor ființei, din care se naște întreaga noastră realitate și experiență a vieții. Întoarcerea la starea noastră naturală, resetarea gândirii, a emoției și a energiilor vitale la echilibrul fluid, aceasta este Prezența. Retreat-urile dedicate vindecării constau în readucerea fluidității și a echilibrului în întreaga ființă. (Vezi următorul retreat: Detox Retreat. Seva Vieții.)

Revenind la Ficat, nodul de comunicare între psihismul nostru, emoție și corpul fizic, o stare precară a acestuia se traduce, la nivel mental, prin inflexibilitate și intoleranță, prin lipsă de concentrare și focalizare, blocarea creativității și imposibilitatea de a iniția ceva nou. Apar dificultăți în a genera noi activități, proiecte, relații, dar și de a pune în practică deciziile luate. Mentalul este împrăștiat și nu există disciplină la nici un nivel al ființei. Și invers, toate aceste atribute ale dimensiunii noastre mentale se reflectă într-un ficat slăbit și incapabil să administreze echilibrat corporalitatea noastră.

Sănătatea Ficatului – cheia sănătății organismului

La nivel fizic, Ficatul mediază circulația, detoxifierea și depozitarea sângelui. O funcție hepatică echilibrată asigură fluxul de sânge necesar către țesuturi, în timpul activității și înapoi către organul fizic, în timpul odihnei. Sarcina ficatului de a stoca sânge ne ajută să ne refacem energia atunci când ne odihnim.

Ficatul este în strânsă relație cu mușchii și articulațiile și tot el este responsabil de flexibilitatea și rezistența structurilor de suport reprezentate de tendoane și ligamente. Perechea Ficat – Vezică Biliară le conferă energie și  „lubrifiere” pentru a putea funcționa. De „puterea” și  sănătatea ficatului depinde flexibilitatea, grația și coordonarea mișcărilor noastre.

Ficatul susține buna funcționare a ochilor. Acuitatea vizuală se bazează, în principal, pe nutrirea sângelui hepatic (încărcarea lui cu nutrienți). Prin urmare, ochii pot reflecta funcția ficatului: sânge hepatic insuficient poate provoca uscarea ochilor și vedere încețoșată, pe când hiperactivitatea focului hepatic va duce la durere și inflamare a ochilor.

Tot de hrănirea sângelui ficatului depinde și sănătatea părului și a unghiilor noastre. Un sânge bogat în nutrienți hrănește părul și unghiile și vom avea un păr lucios, des, sănătos, unghii netede, lucioase, rezistente.

Ficatul controlează funcţia diafragmului, membrana care, prin mișcările sale din timpul respirației, realizează un masaj al organelor digestive. Respirația profundă, abdominală, prezentă în starea de relaxare, favorizează o digestie optimă. O stare tensionată, de nervozitate, de frică determină o respirație superficială și implicit, o dereglare a funcțiilor digestive.

Ritmul ciclului menstrual la femei este coordonat de către Ficat. Orice perturbare a acestuia  (ca frecvență sau cantitate) se poate datora unui dezechilibru în sfera Ficatului.

Fertilitatea și impulsurile sexuale depind de energia rinichilor. Însă energia necesară actului sexual este furnizată de către Ficat. El este cel care eliberează sânge și îl direcționează către organele genitale pregătindu-le pentru actul sexual. Putem spune astfel că „performanța”, dinamica sexuală este guvernată de Ficat. Meridianul Ficat, locul prin care circulă energia, Qi-ul, trece prin organele genitale și sâni. S-a constatat că acesta, meridianul ficat, este adesea blocat atunci când energia sexuală este blocată.

O energie armonioasă și curgătoare la nivelul Ficatului reprezintă cheia sănătății lui.

Fluiditatea energiei ficatului depinde de activitatea fizică

 Exercițiile fizice, în special întinderile, aplecările laterale și răsucirile trunchiului previn stagnarea energiei Ficatului. Mersul pe jos, cu bicicleta, înotul, mișcările de Tai Qi, aduc energie în mușchi și tendoane și, astfel, le mențin suplețea și flexibilitatea. În general, mișcările care presupun coordonare, activează ficatul.

Să facem, deci, cât mai multă mișcare!

Artele marțiale sau orice alte sporturi și tehnici care ajută la canalizarea energiei furiei nemanifestate într-o direcție ordonată și cu sens, sunt recomandate pentru a menține o bună sănătate a Ficatului.

Creativitatea și umorul – hrană pentru Ficat

„Hrană” pentru Ficat  reprezintă și exprimarea creativității. A compune o poezie, a realiza un aranjament floral, a ne exprima printr-un desen sau, pur și simplu a aranja frumos și creativ masa, înseamnă a ne acorda la energia Ficatului și a-i permite să curgă liber.

Ficatul este sediul umorului. Cei cu ficatul suferind sunt morocănoși, acri, supărăcioși, iritabili și chiar agresivi. RÂSUL este gimnastica favorită a ficatului.

Pentru echilibru, pentru a balansa acțiunea creatoare, ficatul are nevoie de odihnă și relaxare. Are nevoie de un timp în care să punem stop acțiunii și să nu facem nimic, ci doar să FIM.

Ficatul adoră simplitatea, viul, culoarea verde și gustul acrișor. Primăvara este anotimpul care le furnizează pe toate din plin. Hai și tu sus, pe Colina Lunii, la Centrul Călătoria Inimii, pentru patru zile de Hrană Vie și de Seva Vieții, oferită cu generozitate de mestecenii locului. De practică a Prezenței, a reflexoterapiei și drenajului limfatic. Vino și tu la Detox Retreat. Seva Vieții, un cadru de profundă curățare fizică, energetică, mentală și emoțională. De înnoire și aliniere la energia primăverii, în preajma celui mai prielnic moment, echinocțiul, crucea primăverii, care nu este altceva decât punctul de maxim echilibru fluid al întregului an.

Este momentul perfect va să zică pentru o restaurare completă, minte, inimă și corp, în termenii adevăratei sănătăți.

Echilibru fluid.
Curgi cu viața!

Dr. Gabriela Beligan
& Friends

ÎnSuflețirea Vieții prin reflexoterapie

O ÎnSuflețire a Vieții este reflexoterapia în Prezență, o readucere a vibrației sănătății în corp prin acordarea nervilor, organelor interne, sângelui, articulațiilor, limfei și organelor genitale la ritmul și muzica proprie (cu alternanță de mișcare și nemișcare), la culoarea reprezentativă din care-au fost create, cu proporția optimă de lumină și întuneric. Mai mult, se petrece o reacordare între toate acestea ca părți ale aceluiași întreg, printr-o nouă Respirație Conștientă aidoma ciclului de Creație cu cele 4 secvențe de manifestare: inspirație/primire/feminin/relație – pauză/zero plin – expirație/dăruire/masculin/creație – pauză/zero gol.

Continue reading

Fața nevăzută a Toamnei

Toamna e mai mult decât un simplu anotimp. E o parte din ciclul universal al existenței. Când ne acordăm cu energiile toamnei și ne susținem organele vulnerabile în aceste sezon, păstrăm în echilibru Întregul care suntem, ne integrăm în ciclul vieții.
Adu-ți corpul în echilibru și în acord cu energia Toamnei!

Continue reading