“Fricile mărunte cauzează anxietate, iar fricile uriașe cauzează panică” –  Chuang Tzu

Chiar dacă mulți dintre noi – la niveluri chiar foarte profunde – am fost condiționați de frică, nu pare să fi avut curajul să o explorăm. Mai degrabă, am evitat-o. Nu ne-am aventurat, decât rareori, să avem o experiență directă cu frica, cu natura fricii. Și pentru că nu suntem conștienți cum lucrează frica, de cele mai multe ori o trăim precum o forță inconștientă ce ne conduce viețile.

De-a lungul anilor, lucrând cu mii de oameni, prin Practica Prezenței, am învățat că atunci când frica apare – fie că este frică de durere, frică de unele emoții, frică de boală, frică de bătrânețe, frică de moarte, frică de ceilalți – putem alege să o explorăm, mai degrabă, în loc să o evităm. Cum mă simt? Unde simt frica în corp? Ce senzații sunt prezente în corp acum când simt frică? Ce îmi imaginez? Ce gândesc? Iată câteva întrebări cu ajutorul cărora putem înțelege cauza fricii și ce are ea a ne învăța. Însă, din păcate, de prea puține ori ne oprim să ne punem aceste întrebări.

Energia fricii, în aceste ultime luni, a fost chiar foarte puternică.

S-a mizat foarte mult (nu comentez de către cine și de ce) pe puterea de seducție a fricii, în acest joc numit Covid. Reflectează tu acum, pentru câteva minute, la momentele în care ai simțit frică în lunile ce au trecut. Ce îți imaginai în acele momente? Ce senzații simțeai în corp? Ce gânduri gândeai?

Am fost foarte uimită să descopăr că oameni pe care îi consideram extrem de echilibrați și de puternici, au alunecat în frică, ducând-o la cote inimaginabile.

Dacă ne uităm cu mare atenție la întreagă constelație de experiențe pe care le numim frică, putem înțelege adevărata natură a fricii. Și când începem să facem asta, ne dăm seama rapid că … și frica trece, așa cum totul trece, că fără să simțim frica nu putem simți nici gustul curajului.

Am lucrat zilele trecute cu o tânără femeie care părea să fie paralizată de frică. Și-a creat o cutie imaginară în care, ani la rând, s-a tot vârât pentru a se proteja de frică. O întâmplare tragică, de curând, a făcut-o să conștientizeze că, în cutie ascunzându-se, frica doar s-a accentuat. Și astfel a venit către mine cerând ajutor și sprijin. Aveam de ales. Fie găseam calea ca ea să deschidă cutia și să iasă – și asta am ales mai întâi, dar fără succes – fie să intru în cutie, alături de ea, și o ajut să simtă profund efectele fricii – și asta a trebuit, până la urmă, să fac. Ce senzații însoțesc acum frica? Ce se întâmplă cu respirația ta? Ce fel de tensiuni și unde în corp apar ele? Ce povești înfricoșătoare, scenarii, imagini, idei, îți însoțesc frica? Au fost întrebări pe care le-am folosit pentru a o călăuzi.

Energia fricii părea de-a dreptul sufocantă pentru tânăra femeie. În timpul călătoriei ghidate, din timpul sesiunii de Atingere Terapeutică Integrală, pe care i-am oferit-o, și-a dat seama rapid că frica ei paralizantă era doar o anticipare a viitorului, o imaginație, nefondată în realitatea ce trăia acum în viața ei. I-am adus aminte de ce a spus Mark Twain pe tema asta: „Viața mea a fost plină de ghinioane teribile – multe dintre ele nu s-au întâmplat niciodată”.

Lucrând cu o minte înfricoșată este normal să simțim cum frica se accentuează, la început. Însă, încet, încet, cu răbdare și îngăduință, cu atenția pe respirație, și prin Practica Prezenței, la un moment dat putem simți că ne deschidem inima și cu a ei bunătate și compasiune îmbrățișăm mintea înfricoșată. Când alegem o atitudine deschisă și, în spațiul sacrul al inimii, ne rostim: „iată, simt frică”, „mi-e frică de…”, este deja un pas uriaș căci putem simți cum energia tensionată a fricii se înmoaie și se lasă cursă. Nu mai suntem total identificați cu frica. O putem vedea, simți, înțelege.

Doar din Prezență totală cu frica și din deschidere față de ea, cu ajutorul respirației atente, conștiente, cu blândețe și bunătate, din ascultare și acceptare, putem face alegeri noi în ceea ce privește cum să acționăm. Uneori, nu este deloc o dovadă de lașitate ci este chiar mai înțelept să ne retragem (din situații, relații, contexte, circumstanțe), alteori, în ciuda fricii, mergem înainte. Ne mai investind atâta rezistență în a ne opune fricii, avem mai mult curaj să ne asumăm riscul de a merge înainte. Orice ar fi.

Este în regulă să simțim frică. Practica Prezenței, Ascultarea Atentă, ne provoacă să învățăm să fim cu ceea ce este, așa cum este, atunci când este, atât cât este, și să ne deschidem pentru a vedea și a simți, cu sinceritate, ce suntem pregătiți să facem, și ce nu, pentru a trăi ceea ce vrem să trăim. Dacă tot evităm frica, atunci nu facem altceva decât să ridicăm ziduri, bariere, protecții, închizându-ne, astfel, în fața oricărei experiențe în care poate să apară sentimentul fricii. Doar că ne păcălim crezând că ne putem închide de tot. Numai că asta este imposibil să ne reușească, căci tot vom simți frică.

Trăim în această perioadă schimbări rapide pe multe niveluri ale ființei noastre.

Individuale dar și colective. Schimbările puternice, rapide, în modul vechi de gândire, în modul de viață, în structura socială cu care ne-am obișnuit, creează frică. Chiar frică existențială. Prin lucrul cu sinele, adică un parcurs de dezvoltare personală și colectivă, și aparținând unei comunități, putem învăța mai ușor să ne explorăm frica. Dacă, prin Practica Prezenței, conștiența este mai mare decât frica, atunci frica nu mai este cea care ne guvernează și ne conduce viața. Devine, pur și simplu, parte din viață. Frica vine, frica pleacă. Totul curge, în acest magnific joc cosmic numit viață, în acest dans al întrupării umanității noastre. A fi într-o comunitate cu oameni conștienți înseamnă că Prezența colectivă este mai mare decât procesul individual. Adică, spațiul lui „noi” este mai conștient decât procesul lui „eu”.

Intenția din care s-a născut Școala Maestrului Interior a fost aceea de a crea un spațiu conștient, în care încrederea, adevărul, transparența, libertatea, iubirea, compasiunea, vindecarea, să fie posibile. Chiar și pentru cele mai diferite … puncte de vedere. Poate că tu care citești acum ești deja în comunitatea noastră – Călătoria Inimii. Și pentru tot ceea ce aduci, prin a  ta prezență, îți mulțumesc. Sau poate că – pentru a naviga prin aceste vremuri ce au nevoie de conexiune profundă între noi – vei alege să intri în oricare din comunitățile conștiente ce există acum în lume.

În Călătoria Inimii, de-a lungul anilor, prin sutele de experiențe, călătorii, ceremonii sacre, rituri de trecere, ritualuri, retreaturi, călătorii inițiatice, am învățat să devenim mai dispuși a ne asuma riscuri pentru că am renunțat să mai investim energia în a opune rezistență fricii. Am învățat, alături de oamenii pe care am avut privilegiu să-i călăuzim, că este în regulă să simțim frică.

Practica Prezenței ne-a provocat, și continuă să o facă chiar și în cele mai neașteptate momente în viața de zi cu zi, să conștientizăm că sunt contexte și relații cu care suntem dispuși să fim, lucruri și creații pe care suntem dispuși să continuăm a le face, situații în fața cărora suntem dispuși a ne deschide. Indiferent de frica pe care o simțim. Dacă tot evităm frica, dacă tot dăm la o parte acest sentiment al fricii, considerându-l neplăcut și nedorit, atunci nu facem altceva decât să hrănim separarea, să îngroșăm măștile sufocante pe care ni le punem, să construim mecanisme de apărare și atac, să ne închidem din fața altor experiențe. Da, frica poate apare în orice situație, experiență, relație. Nu ne putem închide în cutii sperând că frica nu ne mai atinge niciodată. Nu numai că acest lucru este imposibil dar făcând asta ne limităm drastic modul de viață. S-ar putea ca asta să fie pe placul unora. Dar, oare, este modul de viață pe care tu îl vrei cu adevărat? Când hrănim frica, ne închidem inimile și ne blocăm accesul la vitalitate, la compasiune, la iubire, la creștere și evoluție.

Practica Prezenței, cu răbdare și curaj, zi de zi, în dimensiunea orizontală a realității ce trăim, ne ajută să învățăm a întrupa încrederea, ne ajută să ne deschidem, să ne liniștim compulsiunea minții, să simțim conexiunea cu mama pământ, să ne îmbrățișăm corpul atunci când este cuprins de senzațiile fricii – în loc să fugim de ea.

Practica Prezenței ne învață cum să acceptăm curgerile puternice ale sentimentelor de care, în trecut, am tot fugit sau ne-am identificat total cu ele – frică, agresivitate, furie – și ne permite să le înțelegem sursa și să le dizolvăm cu bunătate și compasiune.

Tot prin Practica Prezenței și, mai ales, în comunitate, împreună cu cei asemenea nouă, deschiși, conștienți, dornici de a depăși vechile condiționări, învățăm să privim – fără critică și fără judecată – poveștile pe care ni le tot repetăm. Și prin puterea lui împreună, cu compasiune și încredere, să renunțăm la aceste povești care nu ne mai servesc acum. Au fost și ne-au servit până acum. Însă, dacă vrem să trăim altceva acum, a venit vremea să recunoaștem frica precum o poartă prin care trecem pentru a ne simți liberi. Și nicidecum a continua să o hrănim pentru a ne înrobi și mai mult.

Fie ca frica ce am trăit în aceste ultime luni, fiecare în felul său, să fie invitația noastră, a tuturor, de a trăi de acum înainte o viață plină de încredere și de iubire, de compasiune și recunoștință, de bunătate și îngăduință.

AmmaRa

nobody knows but …

Circul nebun pe care îl trăim toți în această perioadă, cu siguranță, are și menirea să ne direcționeze către a ne întrupa – cât mai profund și mai deplin – umanitatea. Eu așa aleg să văd și în asta cred total. Că suntem la o răscruce. Alegem umanitatea sau ne robotizăm. Pardon, vaccinăm. Pardon, chip-uim. Eu aleg umanitatea. Cred că tot ce se petrece acum este, de fapt, un adevărat ghid către un alt nivel de conștiență în care să ne construim viitorul. Însă asta cere curajul de a sacrifica ceea ce era cunoscut, de a renunța la dorința de întoarcere la „normalitate”, la ce ne era familiar, indiferent cât de provocatoare poate fi schimbarea. Cere curajul de a spune NU obligativității și privării de libertate. Cere curajul de a ne rosti drepturile și adevărul, cere curajul de a recunoaște manipularea în care se petrece tot acest circ nebun.

Salvador Dali – Burning Giraffedar ar putea reprezenta perfect adevărul… acestui moment

Care este Adevărul?

Nu știu cât ți-ai dat voie să te asculți, cu adevărat, în această perioadă de izolare, și să recunoști, cu sinceritate, că sunt în tine perspective moștenite, preluate, cu care nu mai rezonezi. Păreri, opinii, credințe, tipare de gândire, preluate din trecut, ce au nevoie acum a fi lăsate, curățate, transformate. Dacă chiar vrem să trăim altfel. Dacă nu, atunci ne merităm soarta. Ne prefacem că nu vedem manipularea. Ne vaccinăm. Pardon, ne marcăm precum vitele și continuăm să hrănim gândurile altora ce au fost create pentru a crește în noi frica.

Eu vreau să cred, și asta am tot scris și am tot rostit, că suntem din ce în ce mai mulți care au curajul să renunțe la vechile poziționări, condiționări, perspective, frici. Că suntem din ce în ce mai mulți cei care avem curajul să ne rostim adevărul. Poate că, până la urmă, n-o fi el ADEVĂRUL ultim, dar măcar ne rostim și nu ne ascundem sub măști în spatele fricii alegând compromisul.

Mulți au împărtășit cu noi, cu mine și cu Horia, în această ultimă perioadă, că sunt în punctul de a fi nevoiți să se desprindă de oameni cu care au colaborat, au creat, în ultimii ani. Da, pare că se rup relații, dar sunt acelea care au ajuns la o rezoluție. Puterea adevăratei comunități, se re/naște abia acum. Însă, atenție, este foarte important pentru sănătatea noastră, fizică, emoțională, mentală, să nu alunecăm în a gândi precum turma. Oricât de mult iubești comunitatea în care ești și pe care visăm a o crește, dă-ți voie să-ți simți propriul tău adevăr. Dacă toți spun ceva nu înseamnă că acela este adevărul. Dacă toată lumea îți spune că trebuie să faci într-un anumit fel nu înseamnă că nu există și alte moduri de a face același lucru.

Trăind cu bulversanta incertitudine

Care este, de fapt, adevărul? Ce să mai credem, din toată avalanșa de informați? Care mai de care mai FAKE. Și, uimitor, cu cât au mai mult adevăr în ele, cu atât aceste informații nu sunt share-uite. Nu au like-uri. Sau să fie oare faptul că ele nu mai ajung la toată lumea? Că sunt cenzurate? Care este, de fapt, adevărul? Chiar și informațiile care se contrazic par a fi toate adevărate. Ce să mai credem? Și, cu siguranță, în acest circ nebun vom continua a trăi în următorul an. Sau ani? Cum să ne dăm seama ceea ce este adevărat și ceea ce este minciună? Cum să ne dăm seama ce este onest și ce este manipulare, când chiar și manipularea pe față unora li se pare a fi ceva onest? Cum să știm dacă este doar o simplă opinie, părere, sau un fapt sigur, susținut cu dovezi clare? Nimic, sau prea puțin, pare să fie certitudine. Mai degrabă, în circul nebun ce-l trăim, personajul principal este îmbrăcat acum cu haina contradicției.

Libertatea este dreptul nostru

Cum ar fi dacă toți, absolut toți, ne-am opri acum de la a ne uita la știri și am ieși în stradă? Toți! Mii și mii și mii de oameni ieșim în stradă, ne îmbrățișăm și ne zâmbim, dându-ne voie să ne vedem și să ne recunoaștem umanitatea. Cum ar fi? Să renunțăm să mai ascultăm știrile, indiferent de sursa de la care ele provin, și doar să ne dăm voie să ne simțim. Fricile, emoțiile, grijile, îndoielile, să ni le conținem ÎMPREUNĂ și să nu ne mai grăbim să interpretăm sau să tragem concluzii bazate, bineînțeles, pe experiențe din trecut.

De ce să hrănim gândirea veche cum că … Românii nu sunt uniți. Românii sunt lași, ei nu ies în stradă. Românii se tem, sunt supuși … în loc să alegem o gândire nouă? Nu trăim acest circ nebun pentru a hrăni vechile condiționări și a întări frica irațională, ci pentru a recunoaște în noi puterea de a face altfel decât în trecut. Avem dreptul să ne întrupăm ÎNCREDEREA și acest drept nu ni-l dă nimeni. Este al nostru. Al fiecăruia dintre noi. Așa cum libertatea în gândire și în alegeri este, de asemenea, dreptul nostru.

Am tot scris despre Renaștere în această ultimă perioadă, conștientă fiind că nu putem, ca și umanitate, renaște continuând să hrănim vechile condiționări, hrănind frica ce conduce la boală și chiar moarte. Dacă ne focusăm pe statistici despre morți, atunci atenția noastră nu poate fi îndreptată către Renaștere. Și asta se vrea. Atenția noastră să fie îndreptată către ce ne menține în frică, în anxietate, în îngrijorare, în separare. Umanitatea noastră poate renaște doar dacă avem curajul să ne rostim, să ne păstrăm atenție pe încredere, pe viață, pe împreună. Să acționăm, în mod conștient, nu să rămânem – umili, înfricoșați sau nepăsători – în spatele măștilor. Putem înfrunta valurile de manipulare și dezinformare, de anxietate și control, de frică și îndoială, dacă alegem să rămânem verticali, integri și în încredere. Dacă alegem să rămânem împreună.

Tu alegi! Întrupează-ți autoritatea lăuntrică!

Din ce în ce mai mulți oameni ies în față și se rostesc din adevărul lor. Oameni care chiar cunosc sursele reale ale informațiilor vehiculate în mass media. Surse ce sunt expuse, cu mare curaj. Însă, din nou, ține de fiecare dintre noi să-și dea voie să simtă vibrația adevărului înainte de a crede orbește. Adu-ți aminte că tu ești creatorul gândurilor tale, că tu ești, în orice clipă, liber să percepi și să-ți creezi adevărul. Adu-ți aminte că ai libertatea de a alege să trăiești, cu demnitate și integritate, și nu doar să supraviețuiești cu capul plecat.

Tu alegi dacă hrănești frica sau îndrăznești să ridici capul și să-ți scoți masca. Tu alegi dacă pleci urechea la perspectivele altora sau dacă îți dai voie să simți adevărul în tine. Tu alegi dacă caști gura la toți cei care cred că știu ei ce-i mai bine pentru tine sau dacă, mai degrabă, îți întrupezi puterea de a recunoaște Adevărul. Tu alegi dacă recunoști adevărata natură a informațiilor, a știrilor și puterea lor de a manipula. Tu alegi dacă intri în jocul de a-ți da cu părerea și a te lupta să demonstrezi că ai dreptate. Tu alegi dacă ignori acest punct major de transformare, dacă te faci că nu simți energia acestui moment care ne provoacă să renunțăm la calcule, logică și tipare vechi de gândire și ne provoacă să avem încredere. Tu alegi dacă refuzi să vezi cât de mult suntem deja controlați. Tu alegi dacă continui să pleci capul și să faci precum se face că așa zic unii care știu ei ce este mai bine pentru tine.

Și mie îmi este foarte greu și pare să fie, uneori, extrem de provocator să rămân centrată când dialoguri lăuntrice se pornesc și nasc emoții tulburătoare. Ascultarea Atentă și Practica Prezenței, m-au ajutat să discern între ce mă atinge, ce mă agață, ce-mi apasă butoanele, ce mă aruncă în frică, și ce gânduri pot gândi pentru a crea încredere, liniște, pace, o nouă perspectivă.

Evoluția naturală a conștiinței noastre

Habar nu am ce și cum va fi în anii ce urmează. Pot doar intui că nu va mai fi o revenire la „normalitate”. Și, sinceră să fiu, asta mă bucură. Indiferent cât de greu și de provocator va fi, o adevărată renaștere a umanității noastre, poate avea loc în ceva cu totul nou. Oricât se încrâncenează unii să se întoarcă la ce a fost, iar alții – cei puțini și care se cred conducătorii planetei – oricât se străduiesc acum să ne controleze, ei pierd din vedere evoluția naturală a conștiinței.

În urmă doar cu câteva luni, ne-ar fi fost imposibil să ne imaginăm că acum vom trăi ceea ce trăim. Schimbări uriașe se pot produce într-o clipă. Această uriașă transformare, în care suntem toți, are nevoie de contribuția fiecăruia. Nu ne mai putem întoarce la „normalitate”. Vechiul trebuie lăsat să moară. Noi valori, noi perspective, noi priorități. Un nou mod de a ne trăi viața. Ca și indivizi dar, mai ales, ca și comunitate.

Dar nu un mod de viață impus de cineva. Oricine ar fi acel cineva. Că o fi unul care crede că omenirea toată trebuie vaccinată. Că o fi altul care crede că planeta trebuie înconjurată de o încrengătură de sateliți. Că o fi un altul care crede că dacă ne cenzurează mesajele ne poate și închide gura. De fapt, de unde știm că nu sunt și aceștia niște biete marionete la cheremul acelora care pierd din vedere că putem sta verticali, în integritatea noastră, recunoscându-ne puterea de creatori și onorând cursul natural al evoluției conștiinței?

Provocați suntem toți, în diferite feluri. Ceea ce mă provoacă pe mine, cel mai mult, este să văd la foarte mulți oameni – care ar avea, cu adevărat, putere să facă ceva – în ce moduri grotești manifestă frica de a ieși în față. Frica de a se rosti. Frica de a refuza ceea ce-i conduce, inevitabil, la compromis. Însă, aleg să rămân cu focusul pe cei care au curajul să se rostească, să-și asume responsabilitatea propriei sorți, refuzând compromisul.

Profundă recunoștință, eman acum, pentru toate aceste voci care au avut curajul să se rostească refuzând să fie controlate de frică. Și eman compasiune față de cei care, deși simt vibrația adevărului în aceste curajoase rostiri, preferă să arunce cu vorbe grele și judecăți. Frica este cea care-i guvernează. Compasiunea, am încredere, poate dizolva această frică. Însă, dincolo de toate, revin acum la întrebarea de mai sus. Care este, de fapt, adevărul? Când atâtea păreri și opinii și informații sunt turnate peste noi, care este, de fapt, adevărul? Nu cred că acum, în acest moment, putem spune că există un singur adevăr. Trăim ceva uriaș. ADEVĂRUL este unul complex. Ni se dezvăluie pe măsură ce ne deschidem să-l primim, ancorându-ne în încredere.

Am simțit nevoia să împărtășesc cu tine toate acestea, asumându-mi responsabilitatea propriului meu adevăr și a perspectivei mele asupra a ceea ce trăim. Un circ nebun. Da, îmi vine să ies în stradă și să dau jos măștile tuturor, să pup și să îmbrățișez pe toată lumea. S-ar putea chiar să o fac poate chiar acum când ieșim în stradă să spunem NU împotriva obligativității vaccinării. Nu cred că mă arestează cineva, pentru pupături și îmbrățișări. 

Vibrația adevărului

Cu adevărat, habar nu am care este Adevărul. Pot doar să-mi dau voie să simt și să împărtășesc cu tine ceea ce simt. Iar când îi simt vibrația – adevărul are o inconfundabilă vibrație -, atunci când citesc ceva despre acest circ nebun în care suntem acum, să am curajul să dau mai departe. Și să am încredere că, la rândul tău, îți oferi timp pentru a simți vibrația adevărului. Și mai pot să-mi dau voie să curg cu Existența fără să mă împotrivesc crezând că eu știu mai bine sau încercând să controlez ceva. Totul curge. Totul vine. Totul pleacă. Flexibilitatea, în această perioadă, este prețioasă. Iar izolarea și separarea ne distrug. La ce bun că ieșim din izolare acum dacă tot nu ne îmbrățișăm și nu ne atingem? Vă provoc să ieșim și să ne îmbrățișăm în stradă.

Nu știu cum a fost la tine această perioadă de izolare. Poate că a venit cu odihnă și cu idei noi, cu reașezare în dinamica familiei, cu creativitate și perspective noi și proaspete. Poate că nu. Poate că, dimpotrivă, pentru tine a fost cu multă frică, anxietate, rupturi. Tu știi. Poate că a fost și cu unele și cu altele. Cu de toate. Căci în acest circ nebun a fost cam cu de toate și pare că show-ul continuă.

Deznodăm, împreună

Astăzi am trăit sentimentul că-mi deznod o gândire încâlcită despre toate acestea ce ne sunt prezentate în circul nebun în care jucăm toți. Am simțit că am responsabilitatea să-mi onorez dreptul la propria mea „opinie” și la adevărul meu. Acesta este, așa cum l-am putut împărtăși acum cu tine. Că o fi el, adevărul meu, în acord cu al tău sau nu, habar nu am. Sigur însă nu este în acord cu al celor ce se dau cu sateliții sau care se chinuie să ne subjuge marcându-ne cu vaccinuri ce condamnă la sclavie. Vom continua, am încredere, să deznodăm și să scoatem în lumina conștienței multe din cele ce ne-au fost ascunse sau ne-am prefăcut că nu vedem și nu știm. Am ales să scriu ceea ce simt, relaxându-mă în claritatea ce o percep acum.

Nu pretind că am dreptate sau că știu eu ce și cum este mai bine. Doar am simțit să împărtășesc cu tine. Dacă simți să îmi răspunzi, fă-o. Primesc, cu drag, gândurile tale. Oricare ar fi ele despre acest circ nebun ce trăim toți acum. Sunt foarte conștientă că fiecare percepe și procesează totul așa cum poate. Nimic de judecat sau criticat. Însă, eu te invit să-ți dai voie să fii în deschidere față de multiplele perspective posibile. Nu este doar așa sau așa. Poate fi și așa și așa. Și te mai încurajez să rămâi în deschidere față de surprizele ce au să vină. Sunt convinsă că vom trăi multe la care nici nu ne putem gândi acum. Fără o atitudine deschisă, s-ar putea să ne lovească rău unele din aceste inimaginabile „surprize”.

Nu putem controla ce vine dar felul în care răspundem, DA, este în puterea noastră.

AmmaRa

Cândva, cu ani în urmă, o foarte frumoasă doamnă aflată pe patul morții, a spus cu o seninătate care mi-a rămas gravată adânc în inimă: „supraviețuirea este mult supraestimată”. În contextul ce-l trăim acum, vorbele ei mi-au revenit. Și au rămas cu mine precum un ecou de undeva dintr-un trecut de care eu aproape că uitasem. Infirmieră, într-o casă pentru bătrâni, în urmă cu 26 de ani, am avut contact direct cu experiența morții. Iar tema morții a tot fost prezentă, pentru noi toți, în ultimele săptămâni. Sau, mai degrabă, a supraviețuirii.

Vindecarea este deschidere 

Îmi este aproape imposibil să explic mai mult:  atâta vreme cât ne gândim la vindecare ca fiind opusul morții, va exista confuzie. Tot ea, frumoasa doamnă, știind deja că fizic va muri curând, a spus:„Vindecarea perfectă este, de fapt, să mă deschid către orice se întâmplă în continuare, cu iubire și CONȘTIENȚĂ. Nu am nimic de făcut decât să ascult, să mă deschid și să fiu.” Mulți, foarte mulți, scriu acum pe canalele media despre diferite metode de vindecare. Păreri. Păreri. Cât mai multe păreri. Că sunt medici, terapeuți, shamani, că sunt cei care văd sau echilibrează aure … toată lumea știe ce este mai bine pentru mine. Zâmbesc. Primesc totul și las să curgă totul.

A primi Viața

Furia și revolta au fost prezente și la mine, acum însă observ cu detașare tendința multora dintre acești oameni. Mulți cred că ei sunt cei care fac vindecarea! Este, fără doar și poate, acea stare de orgoliu și separare care obstrucționează cel mai mult „conducta” puterilor vindecătoare disponibile întotdeauna în Univers. Și cu cât este mai mare sentimentul de separare, de „cineva care face ceva”, cu atât este mai mare atașamentul de rezultate. Nu îngăduie vindecarea, ci o reclamă. Dar inima se închide în prezența unei astfel de forțe personale, și armonia devine puțin probabilă.

Aducându-mi aminte de felul în care sunt atunci când ofer o sesiune de Atingere Terapeutică Integrală, mi-am dat seama că doar așa pot „aduce” altcuiva armonia esențială a ființei – doar prin abandonarea mea totală întru plenitudinea de dedesubt. Orice întărește sentimentul de „cel vindecat” ca o entitate separată, individualizată din Univers, intensifică ruptura inimii și minții, în timp ce mărește frica de moarte și dizarmonia care amplifică boala.

 Una cu Existența

Și tot această abandonare totală este cea care mă îndeamnă acum să … MĂ MĂRIT! Da, ai citit bine! De fapt, despre asta vreau să-ți scriu acum. Despre faptul că … m-au cerut și eu am spus DA! MĂ MĂRIT! Mă mărit cu Natura și cu a ei ciclicitate, cu Ritmurile Lunii și cu a râurilor curgere, cu rotunjimea Colinelor și poezia norilor, cu frumusețea și misterul din miezul fiecărui moment trăit în prezență, desculță pe Mama Pământ. DA, MĂ MĂRIT, cu Divinitatea și cu Materia. Și, te invit la nunta mea. Puteam spune NU dar am spus DA, când m-au cerut. Vino însă doar dacă iubești libertatea și dacă vrei să te cobori cu mine în inima vieții, acolo unde frumusețea își are casă. Mă mărit. Vino la nunta mea!

Virusul Renașterii și al Transformării

Stai, că nu e tot. Mă mai mărit și cu El – Omul meu cel drag, nebun și geniu în ale meta-fizicii și Măiestru în Practica Prezenței. Și, stai să vezi. Și el a decis să se însoare cu Natura și cu Luna, cu Spiritul Zmeului din vârf de Deal, cu iarba ce-i crește-n tălpi și cu adevărul lui Rilke: „Being here is already so much”. Așa că, auzind el că mă mărit și eu că el se însoară, ne-am așezat și-am reflectat. Și am decis că ne potrivim să … ne luăm. Tocmai ce ne luarăm, din nou, pe 7 ani. Păi, eu mă mărit. El se însoară. Noi ne … ReNaștem. Cam așa stă pe la noi conjugarea. Unii or zice că-i în stele. Alții că ne-a pălit vreun virus. O fi virusul Renașterii, al Transformării, al vindecării prin moarte și al învierii. De obicei, la nuntă, mirii primesc cadouri. Noi însă ne-am gândit să facem altfel. Am ales ca noi să continuăm a vă dărui.

Primește ceea ce viața îți oferă acum:

O ALTFEL DE RUGĂCIUNE.  Acesta este un dar pe care ți-l fac, din inimă. Este o meditație și o călătorie interioară pe care acum ți-o dăruiesc.  Aduce echilibru și încredere în tine însuți/însăți. Pentru a călători în interior accesează meditația AICI.  Și dacă îți aduce pacea și încrederea pe care o cauți în aceste vremuri tulburi, atunci poți merge mai adânc, către meditațiile și programele online create pentru voi, AICI. 

Aceasta este contribuția mea și a noastră la efortul acestui salt de Conștiință pentru care ne-am pregătit dintotdeauna. Privind înapoi văd cum tot ceea ce am creat în ultimii 15 ani, – cărți, workshop-uri, călătorii interioare, meditații, ceremonii sacre, programe de dezvoltare personală și spirituală, au fost pentru pregătirea acestui moment al Conștiinței umane. 

Desigur, cele mai prețioase rămân întâlnirile LIVE. Este adevărat, le preferăm pe cele în carne și oase … când ne putem îmbrățișa și ne putem privi adânc în ochi, ne putem dansa și ne putem atinge, ne putem conține și ne putem șterge lacrimile împreună, ne putem simți și ne putem râde în hohote, ne putem asculta și ne putem accepta … dar, până atunci, emanăm recunoștință și pentru câmpul de rezonanță în care ne putem întâlni  în mediul virtual.

Am încredere că în vara aceasta ne revedem și pe Colina Lunii, acolo unde frumusețea își are casă. Acolo unde, eliberate de ale lor forme moarte, elementele vieții tale, încep să reveleze noi posibilități.

Daruri

Dincolo de teama de moarte și agățarea în supraviețuire, dincolo de frica dusă la grotesc în aceste zile, dincolo de negarea în fața schimbării și agățarea de speranță că totul va trece curând și revenim la normalitate, dincolo … dincolo … există în fiecare dintre noi curajul de a ne abandona întru plenitudinea dinlăuntru. Doar așa, putem Învia … ne-mai-agățându-ne de supraviețuire.

O nouă poartă s-a deschis în a mea inimă și m-a împins pe un tărâm în care am recunoscut nuanțe inimaginabile în măreția vieții simple, așa zis ordinară. Sănătatea, prietenia, iubirea, comuniunea – ADEVĂRATA COMUNIUNE – mi-au arătat culori nebănuite. Iar a lor radianță m-a făcut să conștientizez că acestea sunt daruri pe care nu le pot lua ca și cum le-am câștigat sau mi se cuvin. Sunt daruri ce merită a fi prețuite și trăite … întru plenitudine.

Și, de aceea, eu … mă mărit, onorând chemarea sufletului și reconectându-mă cu ritmul cel străvechi.

Elena Francisc-Țurcanu (AmmaRa)

Privesc, intrată pentru a doua oară în micuța biserică, la pictura de deasupra Altarului. Îi pot vedea frumusețea, de data asta fără să simt că sunt îmbâcsită de praful trecutului. Trecutul lasă straturi grele de praf în privirile noastre. O trăiesc acum, pe măsură ce mă apropii de ea.

 Porziuncola

Prima oară n-o trăisem, doar o văzusem,

dar conștiința îmi atinsese văzul și am putut vedea ceva ce, pe moment, nu am putut înțelege. Părea o recunoaștere, o reamintire dintr-un trecut foarte îndepărtat. Nu mi-am dat seama de asta, pe moment. Mi-am continuat pașii, cu intenția să înconjor bisericuța, însă tremurul lăuntric, pe care l-am confundat a fi doar curiozitatea să aflu mai multe despre pictură, m-a condus apoi către Călugărul ce părea a fi străjerul la intrarea în Porziuncola.

L-am întrebat despre pictură. A zâmbit mai întâi, auzindu-mi întrebarea, de parcă pentru asta era pus acolo și chiar această întrebare aștepta. Apoi s-a pus să-mi povestească, mai degrabă, și nicidecum să îmi explice sau să îmi răspundă sec la întrebare, cum eu mă așteptam. Iar vorbele lui, izvorâte din inimă și curse în afară prin fereastra sufletului său, au crăpat în mine ceva ce nici nu eram conștientă că zăcea închis. Ferecat poate de sute de ani. Tremurul, început cu puțin înainte, s-a accentuat și pe măsură ce el continua să îmi vorbească, privindu-mă cu ochi senini și calzi, ceea ce inițial doar se crăpase înlăuntrul meu acum părea că explodează.

Corpul a început să-mi tremure și mai tare și lacrimi din străfunduri nebănuite s-au pornit. Zidurile catedralei dispăreau. Puteam vedea doar mica bisericuță  Porziuncola, în mijlocul văii, ca în urmă cu 800 de ani. Îmi venea să strig să se audă în toată valea dar nodul din gât mă sugruma. Sorella me devo andare, mi-a spus Călugărul. Vorbele lui m-au readus în acel moment prezent. Zidurile catedralei s-au recompus rapid forțându-mi privirea să se readune de peste dealuri, unde se întinsese. Me devo andare, sorella. Și a plecat, cu pași mai iuți decât credeam că sunt permiși în catedrală, nebănuind că am putut vedea și lacrimile lui și c-am simțit că nu mie mi-a vorbit, ci inimii mele.

Deschiderea ce o simțeam continua să aducă la suprafață lacrimi și un tremurat care aproape că-mi secera picioarele.

Pictură Porziuncola

Acum – că am intrat din nou în sacra bisericuță aflată în inima celei mari, Santa Maria degli Angeli, care o conține – nu mai pot gândi nimic despre pictură. Culori. Simboluri. Ce înseamnă? Cine este în susul picturii și cine este în josul ei. De ce ea are veșmântul negru și nu altă culoare? Ce reprezintă aia sau ailaltă? Gândire pură. De data asta nu mai pot gândi nimic, așa cum făcusem prima oară.

Când gândesc nu este iubire și nici încredere. Și nici simțire.

Nimic din toate acestea acum. Fără gânduri – intrată pentru a doua oară în locul sacru unde a început totul pentru Sfântul Francisc – doar inimă deschisă. Pictura… acum doar o trăiam precum un portal către un trecut cu care puteam, în sfârșit, face pace. PACE. Conștientizez abia acum ce înseamnă pentru mine Il donno della indulgenza. A ierta schimbă, îmi schimbă întreaga poveste. Iertând, creez o oază de pace în deșertul poveștii mele de durere pe care, în mod evident doar am îngropat-o mai adânc. Oricât de mult am crezut că „am lucrat” și „am vindecat”.

În Porziuncola am trăit inima, și iubirea, și iertarea, și reconcilierea, și frumusețea, și pacea, pășind afară din închisoarea minții și simțind libertatea din mijlocul văii în care se afla acest loc sacru și mistic. Am trăit sentimentul că am puterea de a urca muntele meu interior, acceptând darul iertării.

La Porziuncola am putut simți și trăi necuprinderea din mine însămi.

Acea trăire, abia acum îmi dau seama, avea să fie o pregătire pentru acum. Pentru ce trăiesc acum. Dumnezeu nu este nicăieri decât înlăuntrul meu. EL este centrul vieții și al conștiinței. Și dacă este în mine atunci cum să nu îmi fac corpul cel mai frumos Templu? Și cum inima ne este Altarul fie s-o păstrăm deschisă așa cum poarta sfântă este mereu deschisă la Porziuncola.

Iar în aceste vremuri fără precedent (în această viață), altarul nostru lăuntric ne este virusat prin corona virusul ce a cuprins și inima colectivă a umanității.

Nessuno si salva da solo, nessuno si salva da solo, a spus Papa Francisc, în seara aceasta, în a sa sfântă Urbi et Orbi, Binecuvântări. Piazza San Pietro, goală. Și nu din cauza ploii…

Suntem toți în aceeași barcă, a mai spus Papa Francisc, în marea furtună care ne expune vulnerabilitățile și false certitudini pe care ne-am construit programele zilnice în tentativa de a ne anestezia. Ceea ce este cel mai important acum este să ne aducem aminte de umanitatea noastră și de … a fi împreună.

Am înțeles, încă o dată, că Dumnezeu nu ne pedepsește, cu această (așa zisă) pandemie. Că nu este nevoie să urlăm la el că ne-a uitat. Suntem, de fapt, față în față cu propria noastră judecată de sine. Și mai precis, suntem puși în fața unei uriașe alegeri: ce păstrăm și ce lăsăm?

Ce schimbăm, cu adevărat înlăuntrul nostru?

Ce este necesar în viața noastră și ce este doar umplutură, butaforie, falsitate?

Da, puterea lui Dumnezeu rezidă în bunătatea lui chiar și atunci când ne oferă ceea ce noi percepem a fi o „pedeapsă” din partea sa.

DA, fie să ne păstrăm inimile deschise și să creăm spațiu pentru creativitate împreună. Și chiar în mijlocul acestei izolări, când ne este dor de tandrețe și de îmbrățișări, să ne amintim că nu suntem niciodată singuri.

AmmaRa

Nu este uimitor cât de repede ni se poate schimba viața?

Pe măsură ce comunitatea globală este cuprinsă de pandemia COVID-19, viețile noastre ni s-au schimbat deja în moduri pe care nici nu ni le puteam imagina doar cu câteva săptămâni în urmă.

Am încredere că practica ta spirituală, oricare ar fi ea, îți oferă puterea de a rămâne în încredere, în prezență și în deschidere. Avem nevoie să rămânem conectați, mai mult decât oricând.

Sunt încă în siajul călătoriei inițiatice pe care mi-am oferit-o de ziua mea și care a fost mult mai mult decât mă așteptam. Conștientizările, revelațiile, darurile, mesajele, înțelesurile pe care le-am primit, încă se așează în mine. La fel, se așează încet înlăuntru meu, sentimentele de iertare, reconciliere și, mai ales, pacea și lumina, dăruite de spiritul Sfântului Francisc.

În ciuda a tot ceea ce se petrece în lume,

eu mă simt încă plină de toată frumusețea pe care am trăit-o, celebrând cu mare bucurie împreună cu oameni dragi inimii mele. Însă, acum, trăim toți ceea ce nici nu ne-am putut imagina că vom ajunge să trăim. De când ne-am întors acasă, unde am ales să rămânem în auto-izolare, am continuat să păstrez vie încrederea, deschiderea și să eman recunoștință pentru viață și pentru ÎMPREUNĂ, reflectând profund la cum pot continua să susțin, să conțin, să ofer suport, să-mi onorez consacrarea, chiar și în aceste condiții de mari tulburări și incertitudini fără precedent.

Eman acum recunoștința mea pentru femeile curajoase care au ales să intre în programul online Renaște-te Femeie! Un retreat online care mi se pare acum că vine să ne susțină nu doar propria renaștere, ci renașterea Marelui Principiu Feminin de care are nevoie umanitatea pentru a sa vindecare. Nu mă așteptam, atunci când am creat acest retreat online, că fiecare călătorie ghidată se va „nimeri” perfect cu contextul pe care-l trăim. Sunt eu însămi uimită de această sincronicitate.

Vă mulțumesc, vouă celor care sunteți acum în retreat-ul online Renaște-te Femeie! 

Și vă încurajez să vă alăturați cât mai multe femei. Împreună, cu adevărat, putem naște o nouă lume.

Voi continua să împărtășesc, în următoarea perioadă, nu doar perspectivele mele ci și uneltele și practicile pe care le consider a fi extrem de utile și care te vor ajuta să navighezi aceste vremuri cu mai multă încredere, prezență și conștiență.

Te încurajez să citești articolul publicat de Horia, zilele trecute,  „virusul – lumea se schimbă în vreme ce citești aceste rânduri” și să-l distribui mai departe.

Fie că ne confruntăm cu frica despre sănătatea noastră sau a celor dragi, cu probleme financiare, cu pierderi inimaginabile, sau cu perspectiva de a sta acasă pentru următoarele săptămâni, toți suntem acum provocați să ne adaptăm rapid la un stil de viață pe care nu ni l-am imaginat cu o lună în urmă.

Te invit să îți oferi în aceste zile, înainte de Echinocțiu,  

un moment de ascultare atentă, profundă, după care să-ți dai voie să scrii  în câteva cuvinte, despre felul în care te atinge această pandemie. Ce te sperie cel mai tare? Cum te-a afectat deja? Cum este starea ta fizică, emoțională, în acest moment? Și dacă simți împărtășește cu noi.

 Îți mulțumesc pentru toate experiențele pe care le-am trăit vreodată împreună, dacă ai participat la evenimentele Practica Puterii Feminine. Iar dacă încă nu ne-am putut simți, privi, îmbrățișa, conține sau asculta live, îți mulțumesc pentru că citești împărtășirea mea. Într-un fel, prin asta, ești în comunitatea Călătoria Inimii. Hrănesc încrederea că ne vom îmbrățișa într-o bună zi. De ce nu, poate chiar în această vară, pe Colina Lunii, sacră și ancestrală și plină de energie tămăduitoare. Asta doar dacă Existența ne permite să ne mai aventurăm în Retreatul Anam Cara. Eu păstrez vie încrederea. Te alături mie în a hrăni încrederea?

Adu-ți aminte că, de fapt, nu există siguranță în această lume a permanentei schimbări. Nu ne putem ancora zdravăn în nimic. Totul curge. Totul trece. Totul vine, totul pleacă. Nimic nu rămâne la fel. Există, mereu și mereu, doar această curgere constantă a evenimentelor schimbătoare. Doar când încercăm să ne agățăm de ceea ce este trecător, creăm suferință. 

Adu-ți aminte că durerea vine din a încerca să protejăm orice ar fi de ceea ce, de fapt, este. Așa cum este. Durerea vine din încercarea de a opri schimbarea. Cu toate aceste adevăruri, știute și trăite de mine de atâtea ori, zilele trecute am experimentat durerea pricinuită de separarea ce am simțit. Da, suntem cât mai mult acasă dar pare, mai degrabă, că suntem în casă și nu ACASĂ. Căci, ACASĂ de am fi cu adevărat, nu am simți separarea. Conștientizând acest aspect am ales să creez meditația: O deschidere a Inimii – pe care ți-o ofer CADOU. Bucură-te de ea și fie ca ea să te ajute să îți dizolvi durerea ce o ai acum.

Trăim vremuri pe care le considerăm inimaginabile doar pentru că am uitat că suntem într-o lume a schimbării constante și a nesiguranței nesfârșite. Ne-am iluzionat crezând că deținem controlul și că putem face forcast-uri.  Gândurile noastre nu zăbovesc mai mult de un moment. Stările minții noastre sunt într-o permanentă schimbare. Să nu mai zic de modurile în care se contrazic între ele. Și nu îmi spune că doar mie mi se întâmplă asta.

Jelim absența păcii în lume când nu putem face pace înlăuntrul nostru. Poate că asta ne oferă Existența acum, și Mama Natură, oportunitatea de a crea pace în noi înșine. Oportunitatea de a ne conecta cu vastitatea inimii noastre din care putem naște orice formă schimbătoare. Oportunitatea de a vedea dincolo de gândurile mici, meschine, egotice, limitative, iluzorii. Oportunitatea de a sta ACASĂ, în Inima deschisă, și de a percepe nemișcarea care este marea sursă din care putem naște compasiunea și iubirea. Sursa din care putem naște echilibrul.

Ce ironic, la Echinocțiu este marea nuntă între feminin și masculin, între lumină și întuneric. Și ni se cere să fim separați. Poate că nu este întâmplător. E nevoie să facem această nuntă, această pace, în noi, mai întâi de toate. Echilibrul lăuntric. Existența ne oferă o imensă oportunitate de a vedea că doar din nemișcare, din ascultare interioară, ajungem să vedem schimbarea constantă a minții dar și a lumii în care trăim. Fiecare stare a minții se schimbă. Fiecare relație se schimbă. Fiecare sentiment are un sfârșit. Întreaga noastră experiență de viață este o permanentă schimbare. Totul vine, totul pleacă. În ce să ne ancorăm definitiv, când totul este mișcător în această permanentă devenire?

O serie întreagă de evenimente cosmice cu o potență uriașă, preced următoarea Lună Nouă, în Berbec, recunoscută a fi cea mai bună pentru a seta intenții și cea mai potrivită pentru manifestare. Însă nu este doar despre energia Lunii Noi în aceste zile ci despre multe, toate foarte puternice, alinieri cosmice ce vin să ne stârnească și mai mult emoțiile deja tulburate de pandemia pe care o trăim. Îl avem activ însă foarte prezent și pe Chiron, atât în hărțile astrale cât și înlăuntrul nostru, ca și arhetip prezent în noi toți. Chiron, Vindecătorul Rănit, care ne încurajează să găsim perspective noi asupra vindecării la nivel personal cât și planetar. Acest arhetip al Vindecătorului Rănit, ne va arăta – cu condiția să ne oferim momente de ascultare – ceea ce am tot neglijat, am ignorat, am refuzat să vedem, și cum ne putem folosi aceste răni precum portaluri către vindecare.

Cineva drag mi-a trimis astăzi o împărtășire în care, la un moment dat, scria despre „dacă mâine ar fi ultima noastră zi, cum am trăi-o?”. Cea care mi-a trimis împărtășirea a fost și cea care m-a însoțit, de curând, într-o experiență pe care încă nu pot pune cuvinte. Însă, în acea experiență, privind cu ochii în lacrimi la Buna Vestire din Porziuncola, am simțit că singura mea practică spirituală este să trăiesc ca și cum aș fi deja moartă. Adică, să intru în totală relație cu tot ceea ce întâlnesc, simt, aud, văd, miros, fac, primesc, dăruiesc. Să trăiesc ca și cum ar fi ultimele clipe în lume. Tu cum ai trăi acest moment, acum, dacă ai știi că mâine este ultima ta zi din această viață?

Poate că cea mai importantă intenție pe care o putem acum avea, în prag de această Lună Nouă și mari așezări și reașezări Cosmice,

este să avem încredere în procesul planetar de transformare în care ne aflăm. Poate fi, cu adevărat, un nou început. Pentru fiecare dintre noi și pentru Umanitate. O Renaștere. Renașterea Principiului Feminin ce poate conduce la vindecarea lumii.

În ciuda provocărilor pricinuite de ceea ce trăim în aceste vremuri, putem simți că suntem în mijlocul unor energii care ne ajută să transcendem vechile limitări. Rămânând însă ancorați în noi înșine. ACASĂ. Dacă chiar noi ne-am creat această „forțare” de a rămâne acasă, pentru a simți că avem timp să ne conectăm cu ceea ce suntem cu adevărat? Dacă noi suntem cei care ne-am auto-izolat pentru a învăța să simțim că doar în acest ACASĂ ne putem, cu adevărat, ancora? Poate că acesta este singurul mod în care ne putem trezi să vedem și să simțim că fiecare moment devine o viață întreagă, un adevărat univers în sine. Poate că doar așa, forțați să stăm acasă, și simțind ancora din ACASĂ, putem da vieții noastre noi înțelesuri și noi sensuri.

Cu recunoștință pentru Viață, ACUM. AICI. ACASĂ, fie să putem crea echilibru la acest Echinocțiu.

Elena Francisc-Țurcanu (AmmaRa)

Marea cheie a transformării vieții este Încrederea. În-Credere. Este a crede în noi înșine, în interiorul nostru, în inima noastră, în ceea ce suntem în profunzimile noastre. Cheia este în interiorul nostru. Avem nevoie să ne întoarcem cu energia sacră a Atenției în interior.

Încrederea este un miracol pe care nu-l poate face nimeni în locul nostru. Doar noi.

Încrederea nu vine de nicăieri. Este o Creație și face parte din arta de a trăi.

Încrederea permite schimbarea, deschiderea și detensionarea lumii interioare, a relației noastre cu noi înșine, cu ceilalți și cu existența.

Încrederea permite deschiderea sertarelor trecutului în care am ascuns durere și în același timp deschiderea unui viitor care nu repetă trecutul și modelele vechi de experiență umană.

Încrederea este deschidere și conexiune, este a simți și a putea manifesta ceea ce visăm, este bucurie de a trăi și a fi autentici, creativi și expansivi, este a iubi, a zâmbi și a curge odată cu Viața.

Încrederea este o cheie, un punct de cotitură, o transformare uriașă care schimbă totul.

Încrederea este un mod feminin de a fi în fața vieții. Viețile noastre, oamenii pe care-i iubim și lumea în care trăim are nevoie de Încredere, mai întâi.

Încrederea desființează granițe, spulberă roluri vechi, nefericirea și lupta, nedreptatea și inadecvarea, Încrederea transformă frica în compasiune, tensiunea în fluiditate, transformă gândirea aridă în viziune, cuvintele goale și false, în exprimare de sine și adevăr.

Încrederea transformă singurătatea ego-ului în comuniune, zgârcenia în generozitate, întunericul în lumină și duritatea în blândețe, separarea într-un împreună și deschide porțile percepției către dimensiuni mai mari decât noi, cei care am crezut că suntem.

Este momentul pentru Încredere în viețile noastre, în relațiile noastre și în această lume.

Încrederea este o Atitudine care schimbă totul și ne eliberează din mecanismele străvechi ale suferinței, ale separării și luptei, ale apărării și îndoielii. Rupe lanțurile karmice și trans-generaționale ale fricii și ale vinovăției și permite Vieții să erupă în realitatea noastră.

Aceste rânduri sunt o chemare la Încredere.

Pentru tine Femeie, și pentru tine Bărbate.

Zeița, principiul Feminin universal se întoarce în lume aducând Încredere și asta transformă întreaga realitate.

Zeița este un principiu arhetipal care face parte din noi toți, femei și bărbați, este o dimensiune a Existenței care a fost uitată și ignorată un timp, dar care acum, în marea Pulsație universală, inundă lumea aducând transformare.

Zeița curge în noi toți și ne conduce către Încredere și Renaștere.

Este un moment perfect pentru a Renaște, la acest început de an, de deceniu și de primăvară. Un moment perfect pentru a dezgheța vechi structuri interioare și a curge din nou. Fiecare gest în care facem altfel, în care nu mai repetăm trecutul și alegem în baza Încrederii, deschide bucle ale trecutului și eliberează o energie uriașă blocată în interior, care redevine energie liberă, creatoare și vie.

Aceste cuvinte pe care le citești sunt o chemare la Încredere și la Renaștere, pentru tine, dragă Femeie și pentru tine Bărbate, prin reconectarea cu Principiul Feminin universal.

Eu, AmmaRa, întrupez vocea Zeiței, căci aceasta este Consacrarea mea de foarte, foarte mult timp și te chem la a curge Încredere și Renaștere în viața ta.

Acum, în pragul primăverii, când forța feminină a vieții erupe în existență din nou, lansez

Renaște-Te, Femeie!9 săptămâni pentru o 9 viață

Este un program de meditație, introspecție, vindecare și transformare a vieții conectat la energia Încrederii și a Renașterii.

Este o Călătorie în profunzimile ființei, ancorată în Practica Puterii Feminine și a Prezenței.

Ție, dragă Femeie, această Călătorie îți aduce reconectarea profundă cu propria ta Inimă și cu energia eternă a Zeiței care transformă totul cu răsuflarea sa, care conține totul în Compasiunea sa, care vindecă totul prin blândețe, curgere și remodelare. Te conduce către crearea Încrederii în corpul, energia și alegerile tale și către o Renaștere pe toate nivelurile ființei tale.

Bărbate, atunci când femeia de lângă tine renaște, relația renaște, întreaga voastră realitate renaște, izvoarele Vieții erup în forme noi demolând structurile de durere și neîncredere ale trecutului. Ți-ai face un dar ție însuți și relației voastre, redescoperind Zeița din spatele celei pe care crezi că o cunoști. Astfel, această Călătorie a femeii din viața ta, ar putea fi un dar magic nu numai pentru ea acum, în pragul lui martie, ci pentru tine și pentru viața voastră.

Femeie dragă, această Călătorie a Renașterii vine la pachet cu apartenența la Cercul sacru al Feminității, în care te poți lăsa îmbrățișată de energia vindecătoare a lui Împreună.

Bărbate! Martie vine de la numele zeului războiului, Marte. Dar timpurile luptei și ale separării se sfârșesc acum pentru a face loc unui nou timp, al Încrederii și al deschiderii pe care-l vei primi respirând energia nouă a Zeiței care se naște lângă tine. Și este o binecuvântare.

Am ales acest moment cu Lună Nouă, în care toate cele pe care alegem să le cultivăm în interiorul nostru, cresc și înfloresc, pentru a lansa în lume această energie a Încrederii și a transformării conștiente, ca un val al cărui destin este să spele umbrele trecutului și să deschidă un viitor proaspăt.

Renaște-Te Femeie!

Pe tine și lumea în care trăiești.

Creează Încredere!

Adevărul, Frumusețea, Iubirea, Libertatea și Armonia sunt atributele Existenței. Singurul lucru care te-a împiedicat vreodată să le trăiești, a fost lipsa Încrederii.

Acum este un moment bun pentru o Renaștere!

În numele Zeiței din interiorul tău,

AmmaRa

P.S. Pe 10 martie este ziua mea de naștere. 50 de ani. Ca un dar, programul Renaște-Te Femeie pe care-l lansez astăzi, este felul meu de a sărbători Zeița pe cale de a se naște în mine, în tine și în această lume care are atât de multă nevoie de Încredere și Renaștere.

Starea de Prezență este o poartă către cele mai profunde și cele mai vaste dimensiuni ale noastre. Sunt dimensiuni care fac parte din noi, dar pe care nu le putem percepe în starea obișnuită de conștiență, și cu toate acestea ele influențează profund alegerile noastre în viață, stările pe care le trăim, gândirea, emoțiile, atitudinile și corpul. Dar cel mai important aspect este acela că influențează modurile noastre de a relaționa cu noi înșine, cu oamenii și cu întreaga realitate. 

Prezența

Prezența permite deschiderea acestei porți către dimensiunile noastre inconștiente în mod obișnuit, și aducerea lor în conștiență. Este o chestiune de percepție. E despre a simți mai mult, mai profund, mai rafinat și despre a putea modela aceste câmpuri de energie care alcătuiesc realitatea și propria noastră ființă. Cu alte cuvinte, starea de Prezență este începutul creației conștiente de realitate a propriei vieți.

Este începutul unui proces interior de transformare, un proces transcendent, de integrare a dimensiunilor profunde ale lumii noastre interioare, care este sursa întregii realități pe care, în mod obișnuit o considerăm exterioară. În esență, această lume exterioară, contextul vieții noastre, este reflexia desăvârșită a fenomenelor lăuntrice. A putea administra această lume lăuntrică, tumultoasă  și irațională, conferă o nouă calitate experienței de viață.

Pe orice nivel de conștiență ne-am afla, practica stării de Prezență aduce negreșit un salt uriaș în termeni de bucurie de a trăi, creativitate, claritate. Adevărul, frumusețea, iubirea, armonia, libertatea – toate acestea sunt atribute ale Conștiinței universale din care facem parte, și devin accesibile pe măsură ce gradul nostru de conștiență, adică măsura în care percepem realitatea crește.

Prezența este despre calitatea Atenției, care este energie sacră, creatoare, în expresia sa umană, despre conștiența respirației și despre Atitudine. Atenția – pe care o irosim cu atât de multă ușurință, deși este cel mai prețios dar pe care îl are o ființă umană, are calitatea de a face orice dimensiune a existenței să crească, să se dezvolte, să se transforme. Respirația Conștientă unifică diferitele niveluri ale existenței într-o mișcare pulsatorie, iar Atitudinea este un fel de portal magic, interior, prin care noi avem capacitatea de a modela energiile interioare și de a crea realitate. 

Atitudinea, care este capacitatea de a închide sau deschide câmpurile de energie interioară, influențează profund gândirea, emoția, energia vitală a corpului și corporalitatea însăși. În starea noastră obișnuită, Atitudinea este inconștientă, natural închisă și dependentă de contextul exterior. De aceea suntem victime ale modelelor repetitive de gândire, emoție și relaționare. Repetăm trecutul. Prezența aduce Conștiență în Atitudine și marea descoperire a acestui drum interior este aceea că stările noastre interioare nu depind de exterior, ci sunt creații.

Astfel, Practica Prezenței este un instrument formidabil de transformare a experienței de viață.

Putem, în sfârșit, face alegeri în ceea ce privește lumea noastră mentală, emoțională și  felul în care răspundem realității. Această libertate interioară este neprețuită. Sănătatea noastră fizică, energetică, emoțională și mentală depinde direct de capacitatea de a modela lumea interioară.

Și, cheia fundamentală a vieții noastre, care se numește Relație, cu noi înșine, cu oamenii și existența, ajunge în sfârșit în mâinile noastre. Putem transforma Relația într-un act creator și conștient. Este cheia care deschide poarta labirintului mental în care ne-am zăvorât și cheia unei noi paradigme, adică a unui mod nou de a privi existența și pe noi înșine. Această poartă  nu a fost niciodată în afara noastră. Pentru a ieși din labirint este nevoie să ne oprim din alergarea necontenită a minții, din proiecția necontenită a responsabilității propriei vieți în exterior, să respirăm adânc și să intrăm cu Atenția noastră în profunzimea propriei ființe. Asta schimbă relația noastră cu tot ceea ce există și revelează tot ceea ce am căutat vreodată, conștient sau nu.

Transformarea prin Conștiență a experienței vieții este un fenomen personal și colectiv deopotrivă. Momentul acum al umanității este unul în care această transformare a devenit inevitabilă. Ea se petrece deja. Putem să înotăm odată cu fluviul, sau împotriva lui. Crizele din viețile noastre sunt uriașe oportunități de a schimba ceva fundamental în interiorul nostru. Realitatea ne arată cu degetul ceea ce avem de schimbat. Singurul lucru care ne desparte de transformare este frica noastră de necunoscut. Și singura soluție pentru a dezvălui acest necunoscut al propriei noastre ființe și al vieții, este Conștiența.

 (hft)

Ne deschidem acum unui nou sezon astrologic. Așa am înțeles că numesc astrologii momentul când Soarele intră într-un nou semn. Și cum este semnul în care eu m-am născut – Pești – am ales să fiu mult mai atentă, în aceste zile, la energia prezentă, la ce îmi aduce aceasta și la ce mă îndeamnă. La asta te invit și pe tine acum, să-ți dai voie să simți energia prezentă în aceste zile când intrăm într-un nou sezon astrologic. Nu, nu îți scriu despre conjuncturi astrologice, căci nu mă pricep la asta, ci este doar o altă filă din al meu jurnal pe care o împărtășesc acum cu tine. La mine, este mai mult una intuitivă, astrologia, iar prin trăirile personale îmi rafinez, mereu și mereu, această intuiție în care am încredere.

Acum, despre Soare, n-am auzit niciodată că este retrograd.

Adică el vrea ca noi să mergem și să privim tot înainte – sau cel puțin eu asta înțeleg . Și acum ne îndeamnă să privim și să primim energia codată în semnul astrologic numit Pești. Că știi sau nu știi ce reprezintă acest semn pentru tine sau în harta ta astro, nici nu contează prea mult, acum, în această împărtășire a mea. Poate că vei vrea să afli, poate că nu.

La ceea ce te invit eu, mai degrabă, este să îți dai voie să simți schimbarea de energie. Este valabilă pentru noi toți, nu doar pentru mine care, în acest nou sezon astrologic, împlinesc o anumită vârstă. Soarele intră în acest nou sezon iar eu intru într-o nouă decadă a vieții mele. Închid, curând, 7 cicluri de 7 ani, intrând în această nouă decadă a vieții mele.

Tu în ce îți dai voie să intri? Ce nou capitol al vieții tale îți dai voie să începi acum, chiar în aceste zile?

Cadoul pe care eu mi-l fac, și pe care am curajul să îl împărtășesc acum cu tine, este această alegere, reînnoită și așezată pe o fundație mult mai solidă, de a continua să-mi onorez Consacrarea – o viață trăită în Conștiență, în Prezență, în simplitate, încredere în Existență și deschidere în fața acesteia. Deschidere din care să continuu a-i conține, pe cei ce au nevoie de conținere. Încredere în a continua să inspir și să  călăuzesc, împărtășind din propria mea experiență,  pe cei ce aleg calea conștienței, a prezenței.

Pentru mine, de-a lungul anilor, ultima perioadă a lui februarie și prima jumătate a lui martie, a fost, mai degrabă, o perioadă de închidere a marilor schimbări. Cum este la tine, această perioadă?

Ce simți că se închide pentru tine acum și ce nou capitol se deschide?

La mine, anul trecut, a fost un an plin cu multe, foarte multe și bogate transformări, profunde înțelesuri și conștientizări pentru care sunt recunoscătoare. Și, mai ales, a fost cu o imensă curățare și curățenie în multe dimensiuni ale vieții mele. Uitându-mă în urmă acum, aceste mari schimbări au început, anul trecut, chiar în această perioadă. Cumva, parcă simt că abia acum este „revelionul”, sfârșitul anului, la mine. Păi… să celebrez, zic eu. Tu ce zici? Îți place să celebrezi? Te alături? Fie să avem curajul să celebrăm schimbările ce se petrec în realitatea vieții pe care o trăim.

Da, profunde înțelesuri și transformări bogate, și, cu toate astea, de multe ori dimineața, în momentele mele de așezare și ascultare, recunosc cât de multe mai încă de învățat, câte să cunosc, să primesc, dar și să las. O permanentă curgere e viața asta frumoasă.

În aceste zile, deși energia pe care eu o simt pare să fie grea și apăsătoare, obositoare chiar, reușesc totuși să mă smulg și mă scutur, reușesc să cultiv Prezența în Mișcare. Sunt momente când simt că parcă ceva mă trage în jos și mă împiedică să fiu în lejeritate și ușurătate, însă, în ciuda acestei apăsări, simt și puterea de a dizolva orice conflict lăuntric, orice disonanță.

Daaa, prin scuturare și prin Prezență în Mișcare. M-ai auzit, de atâtea ori, spunând: Mișcare înseamnă viață. Mișcare înseamnă Viață! Energie în Mișcare! Viață. Cu această vitalitate, în ciuda oricăror apăsări și oboseli, fie să te molipsesc acum.

Am încredere, totală, că este și în tine puterea de a dizolva orice tensiune, orice confuzie, orice împrăștiere. M-am prins de ceva, pentru mine, foarte important. Am tot căutat claritate, spunându-mi, de multe ori, că simt confuzie. Și lucrul de care m-am prins este că acea confuzie o cream chiar eu. Mai precis ego-ul. Confuzia este o strategie ingenioasă a ego-ului pentru a ne scoate din prezență, din încredere în fața existenței, din ceea ce este – așa cum este.

Pot alege să mă folosesc de confuzie, până când îmi încrețesc părul de tot, sau pot alege să-mi dau voie să fiu, în simplitatea și, deopotrivă, măreția ființei mele, cu toate cele ce am acumulat de-a lungul multor ani de experiență și din lucrul cu mii și mii de oameni. Să fiu. A FI. A fi, pentru mine, nu este totuna cu a difuza. Mulți, foarte mulți oameni, difuzează informație pe care încă nu au asimilat-o, nu au trăit-o, nu au integrat-o. Ei nu sunt încă ceea ce predică. Chiar dacă nu toată difuzarea, cu care suntem bombardați, este una autentică, nu este nimic de judecat. Este ceea ce este și poate că de asta este nevoie pentru mulți care preferă superficialitatea, lumina de neon, gălăgia, non-autenticitatea, rămânerea în roluri și condiționări vechi.

În aceste zile, pare că accentul cade pe comunicare.

Sau, din cele ce văd în jurul meu, mai degrabă, lipsa comunicării. Sau chiar o comunicare deficitară, bazată pe confuzia cu care preferă ego-urile să se hrănească.

Cu siguranță, astrologii vor scrie în aceste zile despre: Ferea, Nea Mercur e în retrogradare! Putem alege să hrănim frica – știind din start că de ce ne este frică nu scăpăm, adică, putem amplifica haosul la nivel de comunicare -, sau putem să ne oprim puțin, știind că Mercur retrograd este un mare dar. Un dar ce ia forma ascultării. Să ne ascultăm, cu mai mare atenție, având curajul de a ne coborî înlăuntrul nostru. Acest adevăr – cu cât ascultăm cu mai mare atenție, cu atât devenim comunicatori mai buni – ni-l putem readuce în lumina conștienței doar oferindu-ne momente de liniște și ascultare.

Indiferent de haosul și tensiunile din jurul nostru, lumea noastră interioară merită atenție și ascultare, merită o privire blândă cu ochiul inimii plin de îngăduință și compasiune. Doar înlăuntrul nostru putem vedea, înțelege, simți, cum ne-am tot folosit tiparele de gândire și ce alegem să schimbăm. Adică, la ce gânduri renunțăm și ce gânduri alegem să cultivăm. Indiferent de haosul pe care-l percepem în exterior, în lumea în care trăim, în relații, lumea interioară, profunzimea noastră, este cea care ne strigă, este cea care vrea atenție și ascultare. Doar ascultându-ne putem simți dacă ne folosim puterea de a naște gânduri noi, de a renunța la tipare vechi ce nu ne mai servesc. Doar oferindu-ne acea pauză sacră, acel stop, acel moment de ascultare, putem Renaște.

Așa cum putem alege în aceste zile, fie să ne prindem urechile în lungi explicații cum că-i, din nou, vina lui Mercur aflat în retrogradare, fie să ne dăm voie să privim înlăuntrul nostru pentru a descoperi ce mai avem de lăsat, de eliberat, ca apoi să putem privi lumea și pe cei din jurul nostru cu ochi buni și privire limpede, clară, prin filtru curat.

Trăirile intense, apăsarea, oboseala, din ultimele săptămâni, au nevoie de așezare, de integrare, de procesare. Cam cu asta sunt eu în aceste zile. De simți, împărtășește cu mine, mai jos, la comentarii. Sau scrie-mi. Dă share la această filă din al meu jurnal, dacă simți că poate ajuta pe cineva.

Trăim o energie a renașterii în ciuda oricăror retrogradări existente acum. Ține de noi să ne dăm voie a o simți. Energia Renașterii.

Renasc, cu fiecare respirație conștientă.

Renasc, onorându-mi ancora în Prezență – corpul.

AmmaRa

Lumea mea s-a oprit puțin în aceste câteva zile și, cumva, o briza cosmică aștepta ca eu să respir din nou și să mă las scuturată de energia vieții. Asta aleg să o fac acum, să respir, scuturându-mi corpul de tot ceea ce am conștientizat că mă împiedică încă să eman în lume adevărata mea strălucire și să-mi trăiesc viața din plin.

Tributară fiind, la rându-mi, unor vechi obiceiuri și credințe, ajunsesem ca în marea majoritate a dimineților să-mi ignor practica matinală –  care-mi aducea atâta bucurie – și să mă pierd, mai degrabă, în meandrele minții încercând să controlez și să prezic, ceea ce urma să „se întâmple”. Alunecată în griji și în „cum să fac” am ignorat chiar și propria-mi consacrarea – Conștiența. Am ignorat că a face se naște din a fi. Am picat în vechea credință cum c-aș putea prezice și controla.

În diverse cărți de psihologie introductivă există definiția următoare: „psihologia este știința care prezice și controlează comportamentul uman”.

Ce iluzie, să credem că putem prezice și controla!

Toți cultivăm cu încăpățânare credința că putem fi în control, însă paradoxul zilelor noastre este că cu cât încercăm mai tare să ne controlăm, să-i controlăm pe ceilalți sau să controlăm mediul înconjurător, cu atât totul pare a scăpa de sub control. Cu cât alimentăm iluzia de fi în control, cu atât mai mult căutăm să ne oferim momente izolate de abandon, de pierderea controlului. Experiențe de genul acesta pot deveni cu foarte mare ușurință apoi, dependențe, atașamente. Prin sex, droguri, alcool, mulți găsesc curajul de a își pierde controlul. Zilele trecute am lucrat în terapie un tânăr rătăcit total în droguri și alcool plângându-se de impotență și de faptul că nu se mai simte în control. Că își dorește să fie din nou „în control” cu viața lui. În cazul lui acest „în control” are sens, pierdut fiind într-o rătăcire.

Nu este nevoie să ajungem la astfel de comportamente toxice dacă în schimb, am cultiva în mod conștient și regulat experiențe sănătoase de abandon și chiar de pierderea controlului. Experiențe pe care le-am putea transforma cu mare ușurință în practici zilnice care ne aducă mai multă forță vitală și mai multă poftă de viață. Însă, pentru a le accepta și valida contribuția importantă pe care o au asupra dezvoltării vieții noastre într-un mod sănătos astfel de experiențe de abandon, e nevoie să nu ne mai temem de ele, să nu le mai evităm. Să renunțăm la a ne mai teme de impulsurile naturale al corpului și de a face ceea ce pare pentru mintea noastră și pentru medicina liniară a fi ceva ieșit de sub control.

Există tot felul de experiențe sănătoase în care ne putem abandona, în care putem învăța să renunțăm la control. Și fiecare poate alege ceea ce rezonează cel mai bine cu sine și cu momentul actual al vieții sale.

Practicile mele în care reușesc să renunț la control sunt cele pe care le împărtășesc cu voi toți în Călătoria Inimii:

Dansul Inimii și Meditația activă sau Body-Shaking (mă) conduc la a da drumul, la a lăsa controlul, la a gusta abandonul și Respirația Holotropică – poartă fabuloasă către stările de conștiință extinsă. Stări ce au un potențial vindecător uriaș dar pentru a-l simți e nevoie, de asemenea, să lăsăm controlul minții. 

Există o forță vitală universală pe care o accesăm atunci când ne scuturăm corpul. Unii o numesc Chi, alții Kundalini, alții Prana. Până la urmă chiar nu contează ce nume dăm acestei forțe vitale. Ne împiedicăm de prea multe ori în tot felul de denumiri, simboluri, idei spirituale și pierdem de fapt esența.

Putem argumenta la nesfârșit dacă există sau nu o forță vitală universală. Dar pentru mine este evident, practicând de atâția ani, că există o formă de energie care îmi aprinde corpul, îl trezește la viață, atunci când practic Meditația activă body-shaking. Și că, de fiecare dată, la sfârșitul unei astfel de sesiuni de scuturare trăiesc momente extatice care îmi reînnoiesc și îmi transformă viața. De fiecare dată este altfel, deși practic Shaking-ul de ani de zile. Fiecare scuturare mă învață ceva mai mult despre vitalitatea mea, despre sănătatea mea, despre misterul acestei energii care curge prin mine când mă abandonez total.

Această „medicină” (cum o numesc unele culturi băștinașe) – body-shaking – are puterea de a ne scutura corpul. Dar și visele. Ne trezește corpul forțându-l să scoată la suprafața înțelepciunea sa, sănătatea radiantă și pofta de viață. Unele culturi Africane spun că Shaking-ul este cea mai veche formă de îngrijire a corpului. Cea mai veche „medicină”. Iată, pentru noi cei cultivați care aparținem lumii moderne, pare să devină cea mai nouă „medicină”. Asta, dacă alegem să ne vindecăm și să ne transformăm.

Știm fără nicio îndoială că relaxarea și odihna, meditația statică, ne ajută să ne vindecăm. Dar mai puțin acceptăm ca practici valoroase în procesul de vindecare dansul, mișcarea, scuturarea corpului.

Cea mai puternică formă de vindecare se produce când ambele sunt prezente: mișcarea și relaxarea, scuturarea și meditația în liniște, în tăcere.

Când acestea sunt împletite, una născându-se din cealaltă și doar în relație cu cealaltă, când ne scuturăm la cea mai înaltă și extatică expresie a noastră și apoi intrăm în cea mai profundă stare de așezare și ascultare setăm scena pentru o realiniere puternică și o evoluție a întregului nostru corp. Acesta este, de altfel, tiparul pe care se bazează medicina holistică.

Indiferent ce se petrece în viața noastră, suișuri, coborâșuri, toate pot fi puse laolaltă într-o mare scuturare permițând procesului existențial, cu efecte catalizatoare, să-și facă treaba și să le amestece, să le scuture și să ne conducă spre un abandon care naște apoi vitalitatea de care ne-am rupt.

Ne-am născut pentru a ne mișca, a ne scutura și pentru a fi vitali. Așa cum ne-am născut pentru a avea și momente de liniște și tăcere, de așezare și nemișcare. Să le aducem împreună!

Profesorul, Coach-ul, Maestrul, Guru, Ghidul pe care îl tot cauți este înțelepciunea corpului tău când se scutură și se abandonează total. Întreabă-ți corpul și te va ghida. Mișcă-ți corpul și te va vindeca. Ascultă-ți corpul și te va învăța.

Te provoc să ai curaj și să-ți abandonezi corpul în orice moment al zilei vei alege să te scuturi de obiceiuri și credințe vechi. Iar de simți să ne  dansăm și să ne scuturăm împreună în viața pentru care ne-am născut, vino la vară pe Colina Lunii. Ne vom bucura de Meditație în Mișcare sub cerul liber, de Vindecare prin topire în natură, de Eliberare prin Corp.

Să învățăm s-o trăim din plin, această Viață, bucurându-ne mai mult de ea.

AmmaRa