Energia renașterii, dincolo de orice … retrogradare » Călătoria Inimii Skip to content

Energia renașterii, dincolo de orice … retrogradare

Elena Francisc-Țurcanu

19 februarie 2020

Ne deschidem acum unui nou sezon astrologic. Așa am înțeles că numesc astrologii momentul când Soarele intră într-un nou semn. Și cum este semnul în care eu m-am născut – Pești – am ales să fiu mult mai atentă, în aceste zile, la energia prezentă, la ce îmi aduce aceasta și la ce mă îndeamnă. La asta te invit și pe tine acum, să-ți dai voie să simți energia prezentă în aceste zile când intrăm într-un nou sezon astrologic. Nu, nu îți scriu despre conjuncturi astrologice, căci nu mă pricep la asta, ci este doar o altă filă din al meu jurnal pe care o împărtășesc acum cu tine. La mine, este mai mult una intuitivă, astrologia, iar prin trăirile personale îmi rafinez, mereu și mereu, această intuiție în care am încredere.

Acum, despre Soare, n-am auzit niciodată că este retrograd.

Adică el vrea ca noi să mergem și să privim tot înainte – sau cel puțin eu asta înțeleg . Și acum ne îndeamnă să privim și să primim energia codată în semnul astrologic numit Pești. Că știi sau nu știi ce reprezintă acest semn pentru tine sau în harta ta astro, nici nu contează prea mult, acum, în această împărtășire a mea. Poate că vei vrea să afli, poate că nu.

La ceea ce te invit eu, mai degrabă, este să îți dai voie să simți schimbarea de energie. Este valabilă pentru noi toți, nu doar pentru mine care, în acest nou sezon astrologic, împlinesc o anumită vârstă. Soarele intră în acest nou sezon iar eu intru într-o nouă decadă a vieții mele. Închid, curând, 7 cicluri de 7 ani, intrând în această nouă decadă a vieții mele.

Tu în ce îți dai voie să intri? Ce nou capitol al vieții tale îți dai voie să începi acum, chiar în aceste zile?

Cadoul pe care eu mi-l fac, și pe care am curajul să îl împărtășesc acum cu tine, este această alegere, reînnoită și așezată pe o fundație mult mai solidă, de a continua să-mi onorez Consacrarea – o viață trăită în Conștiență, în Prezență, în simplitate, încredere în Existență și deschidere în fața acesteia. Deschidere din care să continuu a-i conține, pe cei ce au nevoie de conținere. Încredere în a continua să inspir și să  călăuzesc, împărtășind din propria mea experiență,  pe cei ce aleg calea conștienței, a prezenței.

Pentru mine, de-a lungul anilor, ultima perioadă a lui februarie și prima jumătate a lui martie, a fost, mai degrabă, o perioadă de închidere a marilor schimbări. Cum este la tine, această perioadă?

Ce simți că se închide pentru tine acum și ce nou capitol se deschide?

La mine, anul trecut, a fost un an plin cu multe, foarte multe și bogate transformări, profunde înțelesuri și conștientizări pentru care sunt recunoscătoare. Și, mai ales, a fost cu o imensă curățare și curățenie în multe dimensiuni ale vieții mele. Uitându-mă în urmă acum, aceste mari schimbări au început, anul trecut, chiar în această perioadă. Cumva, parcă simt că abia acum este „revelionul”, sfârșitul anului, la mine. Păi… să celebrez, zic eu. Tu ce zici? Îți place să celebrezi? Te alături? Fie să avem curajul să celebrăm schimbările ce se petrec în realitatea vieții pe care o trăim.

Da, profunde înțelesuri și transformări bogate, și, cu toate astea, de multe ori dimineața, în momentele mele de așezare și ascultare, recunosc cât de multe mai încă de învățat, câte să cunosc, să primesc, dar și să las. O permanentă curgere e viața asta frumoasă.

În aceste zile, deși energia pe care eu o simt pare să fie grea și apăsătoare, obositoare chiar, reușesc totuși să mă smulg și mă scutur, reușesc să cultiv Prezența în Mișcare. Sunt momente când simt că parcă ceva mă trage în jos și mă împiedică să fiu în lejeritate și ușurătate, însă, în ciuda acestei apăsări, simt și puterea de a dizolva orice conflict lăuntric, orice disonanță.

Daaa, prin scuturare și prin Prezență în Mișcare. M-ai auzit, de atâtea ori, spunând: Mișcare înseamnă viațăMișcare înseamnă Viață! Energie în Mișcare! Viață. Cu această vitalitate, în ciuda oricăror apăsări și oboseli, fie să te molipsesc acum.

Am încredere, totală, că este și în tine puterea de a dizolva orice tensiune, orice confuzie, orice împrăștiere. M-am prins de ceva, pentru mine, foarte important. Am tot căutat claritate, spunându-mi, de multe ori, că simt confuzie. Și lucrul de care m-am prins este că acea confuzie o cream chiar eu. Mai precis ego-ul. Confuzia este o strategie ingenioasă a ego-ului pentru a ne scoate din prezență, din încredere în fața existenței, din ceea ce este – așa cum este.

Pot alege să mă folosesc de confuzie, până când îmi încrețesc părul de tot, sau pot alege să-mi dau voie să fiu, în simplitatea și, deopotrivă, măreția ființei mele, cu toate cele ce am acumulat de-a lungul multor ani de experiență și din lucrul cu mii și mii de oameni. Să fiu. A FI. A fi, pentru mine, nu este totuna cu a difuza. Mulți, foarte mulți oameni, difuzează informație pe care încă nu au asimilat-o, nu au trăit-o, nu au integrat-o. Ei nu sunt încă ceea ce predică. Chiar dacă nu toată difuzarea, cu care suntem bombardați, este una autentică, nu este nimic de judecat. Este ceea ce este și poate că de asta este nevoie pentru mulți care preferă superficialitatea, lumina de neon, gălăgia, non-autenticitatea, rămânerea în roluri și condiționări vechi.

În aceste zile, pare că accentul cade pe comunicare.

Sau, din cele ce văd în jurul meu, mai degrabă, lipsa comunicării. Sau chiar o comunicare deficitară, bazată pe confuzia cu care preferă ego-urile să se hrănească.

Cu siguranță, astrologii vor scrie în aceste zile despre: Ferea, Nea Mercur e în retrogradare! Putem alege să hrănim frica – știind din start că de ce ne este frică nu scăpăm, adică, putem amplifica haosul la nivel de comunicare -, sau putem să ne oprim puțin, știind că Mercur retrograd este un mare dar. Un dar ce ia forma ascultării. Să ne ascultăm, cu mai mare atenție, având curajul de a ne coborî înlăuntrul nostru. Acest adevăr – cu cât ascultăm cu mai mare atenție, cu atât devenim comunicatori mai buni – ni-l putem readuce în lumina conștienței doar oferindu-ne momente de liniște și ascultare.

Indiferent de haosul și tensiunile din jurul nostru, lumea noastră interioară merită atenție și ascultare, merită o privire blândă cu ochiul inimii plin de îngăduință și compasiune. Doar înlăuntrul nostru putem vedea, înțelege, simți, cum ne-am tot folosit tiparele de gândire și ce alegem să schimbăm. Adică, la ce gânduri renunțăm și ce gânduri alegem să cultivăm. Indiferent de haosul pe care-l percepem în exterior, în lumea în care trăim, în relații, lumea interioară, profunzimea noastră, este cea care ne strigă, este cea care vrea atenție și ascultare. Doar ascultându-ne putem simți dacă ne folosim puterea de a naște gânduri noi, de a renunța la tipare vechi ce nu ne mai servesc. Doar oferindu-ne acea pauză sacră, acel stop, acel moment de ascultare, putem Renaște.

Așa cum putem alege în aceste zile, fie să ne prindem urechile în lungi explicații cum că-i, din nou, vina lui Mercur aflat în retrogradare, fie să ne dăm voie să privim înlăuntrul nostru pentru a descoperi ce mai avem de lăsat, de eliberat, ca apoi să putem privi lumea și pe cei din jurul nostru cu ochi buni și privire limpede, clară, prin filtru curat.

Trăirile intense, apăsarea, oboseala, din ultimele săptămâni, au nevoie de așezare, de integrare, de procesare. Cam cu asta sunt eu în aceste zile. De simți, împărtășește cu mine, mai jos, la comentarii. Sau scrie-mi. Dă share la această filă din al meu jurnal, dacă simți că poate ajuta pe cineva.

Trăim o energie a renașterii în ciuda oricăror retrogradări existente acum. Ține de noi să ne dăm voie a o simți. Energia Renașterii.

Renasc, cu fiecare respirație conștientă.

Renasc, onorându-mi ancora în Prezență – corpul.

AmmaRa

Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.


Adaugă un comentariu

Newsletter

Abonează-te la newsletter și primești un cupon de reducere de 10% pentru prima ta comandă pe site-ul Călătoria Inimii