Curiozitatea pentru felul în care este alcătuit și funcționează corpul uman m-a însoțit din copilărie. În școlile pe care le-am urmat am învățat să-l privesc ca pe o mașinărie, studiind în grade de complexitate din ce în ce mai ridicate, pe măsură ce avansam : liceu, facultatea de medicină, rezidențiat, cursuri, etc. Și era ok. Setea de cunoaștere era domolită, în timp ce egoul creștea crezându-se ”cineva”.
Însă, undeva înăuntrul meu ticăia un ceas fixat să sune la timpul și ora potrivite. Soneria de trezire a zguduit și dărâmat cam tot ce credeam stabil în viață la acel moment. Am fost obligată practic să mă întorc la mine, într-un restart pe noi coordonate ale conștienței. ”Lovitura de grație” am primit-o la Școala Maestrului Interior, când am realizat că, întreaga structură fizică a corpului, toata mașinăria despre care învățasem atât de multe, este expresia fizică a spațiilor nevizibile ale ființei (mental, emoțional, energetic). Că suntem ceea ce gândim, ceea ce experimentăm ca și emoții, că în organe și țesuturi curge sau stagnează energia vitală. Curiozitatea a explodat în minunare, peste care s-a așternut tăcerea, în timp ce mecanismele de apărare egotice sunau alarma de incendiu… Reconectarea la dimensiunea divină a topit vechi rezistențe restabilind curgerea pentru a putea împărtăși cu privire nouă.
Mai toată lumea a auzit/citit despre legile universului. Multă vreme au fost pentru mine noțiuni interesante, până când am realizat, parcurgând etape ale Școlii interioare a Maestrului, cum corpul fizic le oglindește, printr-un parcurs alchimic personal pe care l-am urmat. De aici a început fascinația dar și smerenia în fața perfecțiunii creației. În alchimia lăuntrică, primul principiu este cel al mentalismului. ”Realitatea este mentală”. Gândul este sămânța oricărei trăiri, fenomen, sau lucru. Noi asociem mintea cu susul și cu creierul pentru că este singurul organ care poate decoda mintea prin gânduri.
Gândirea este un proces ce se desfășoară în fizic prin sinapse neuronale – mici circuite electrice care au loc în permanență în creier. Energia rafinată, invizibilă și necuantificabilă, a gândurilor este transformată cu ajutorul sistemului nervos în energie electrică – vizibilă, cuantificabilă prin mijloacele de explorare ale creierului (rezonanța magnetică, tomografie computerizată, electroencefalografie, etc). Semnalul electric activează glandele endocrine, sistemul musculo-scheletal, producând un răspuns fizic în corp : mergem, vorbim, mâncăm, în timp ce respirăm, digerăm mâncarea, sistemul imunitar este activ, etc. Astfel, trăim ceea ce gândim. Nu este doar un concept, ci o realitate, conform principiului complementarității.
Multă vreme am privit și trăit viața în ,”alb și negru,” la extremele polarității. Aruncarea de la alb la negru genera conflict interior de a cărui energie mă foloseam inconștient pentru a face lucruri, pentru a trece prin viață. Înțelegând felul în care polaritățile se împletesc în corp, curg și decurg una în alta, una din alta, într-un dans al cărui singur scop este viața, percepția asupra realității exterioare s-a schimbat. Dincolo de alb este și negru, în spatele unei suferințe este un avantaj, chiar dacă neconștientizat, chiar dacă servește unei structuri egotice imature, în spatele unei crize este o oportunitate, iar ,”albul,” unei zone de confort poate ascunde compromisul.
În corp, o venă însoțește o arteră, folosindu-se de a sa pulsație pentru a drena sânge încărcat cu dioxid de carbon. În unele zone, în creier de exemplu, venele se despart de artere, dar folosesc energia gravitațională pentru a coborî sângele în inima dreaptă. Inima dreaptă are sânge venos, iar inima stângă pulsează sânge arterial, proaspăt oxigenat. Neurolog fiind am observat dansul polarităților în creier : în cutia craniană substanța cenușie (alcătuită din corpul neuronilor) este în exterior, formând cortexul, iar substanța alba (alcătuită din axoni) în interior, în timp ce în măduva spinării polaritățile se inversează, substanța alba este în exteriorul celei cenușii.
Pe măsură ce privirea coboară mai adânc în corp, logica alcătuirii sale își pierde liniaritatea, devine percepție greu de pus în cuvinte.
Prima ,”dovadă” a faptului că suntem creatori este corpul. Care are ca și semnalizator atunci când ceva este in neregulă, durerea. Mecanismul durerii este foarte complex. Se conjugă cu ,”a simți” și reflectă geometria sacră a ființei, având trei stații neuronale către centru (cortex). Unde e durere, e blocaj. Iar blocajul fizic este expresia densă a celui mental.
Va să zică, o durere de cap apare, în esență, ca urmare a unei tensiuni mentale neconștientizate.
Pe locul întâi în topul cauzelor celor care vin la cabinet se află cefaleea sau durerea de cap. Femei, bărbați, tineri sau vârstnici, din toate categoriile sociale, toți suferă de aceeași tensiune mentală, exprimată în corpul fizic ca și durere de cap. Conținutul gândirii este bineînțeles diferit, poveștile de viață sunt diferite, căci aceleași mari roluri, roluri cu valoare arhetipală sunt turnate în realitatea cotidiană în mod unic pentru fiecare.
Caracterul inconștient al tiparelor mentale este comun. E adevărat faptul că durerea de cap este mai frecventă la femei. Însă, dacă stăm să ne gândim numai la tiparele mentale transmise din generație în generație de mii de ani, referitoare la ”viața de femeie” , la ”a fi femeie”, nu mai pare neobișnuit… Conceptual, a fi femeie este greu. Trăim ce gândim, chiar dacă este o gândire preluată.
Mii de ani ciclul menstrual a fost privit cu respingere, cu repulsie chiar de către societate, biserică, scoală, mediul familial, etc. Nu e de mirare faptul că multe femei au migrene la menstră sau la ovulație, și că în general ele se transmit de la mamă la fiică. În vremurile moderne femeile au fost educate în spiritul competitivității și al productivității pentru a face față cerințelor societății. Multe dintre pacientele mele cu dureri de cap se recunosc a fi perfecționiste, totul trebuie făcut perfect, niciodată nu e destul, nimeni nu poate face mai bine (acasă, cu copiii, la job,etc). Nu mai au timp pentru odihnă, pentru nevoile lor, pentru pasiunile lor.
Această atitudine lăuntrică, masculină în esență, competitivă, întemeiată în gândire, accentuează tensiunea mentală și predispune la durere de cap, dar nu numai. Căci tensiunea se propagă din corpul mental, în toate dimensiunile ființei, în corpul emoțional, biofizic (vital) și fizic.
Chiar dacă nu sufăr de dureri de cap, încă din copilărie am simțit angoasa și neliniștea provocate de migrenele aproape zilnice ale mamei, care muncea din greu, zi lumină, străduindu-se să facă totul perfect, lua pastile cu pumnul , se lega la cap, nu știa ce metode să mai găsească, căci mai nimic nu părea să funcționeze. Am prietene suferind de migrenă de-o viață, care periodic mă întreabă ce mai este nou, ce tratamente au mai apărut.
Și nu e vorba doar despre femei. Câtor băieți nu li s-a spus de-a lungul veacurilor să fie bărbați, au fost nevoiți, poate obligați să se comporte ca adulți de către familie și societate, când ei erau de fapt niște copii, picurând astfel un conflict inconștient, alimentat cu neputință, furie, frustrare, tristețe generație după generație.
Cu cât mai adânc conflictele sunt îngropate în subconștient, cu atât mai mult ele se transferă către suprafața conștiinței, în moduri de funcționare al căror atribut este tensiunea, și cu atât mai mari sunt riscurile unei afectări fizice a creierului.
Știind cauza, rezolvarea pare simplă. Și într-un fel așa și este. Însă investigarea gândirii de către… gândire, face ca lucrurile să fie complicate, făcându-ne prizonierii unui labirint întortocheat, aparent fără ieșire…
Mijloacele clasice de tratament în general sunt eficiente în ameliorarea durerii, dar nu rezolvă cauza acesteia.
Conștientizarea mecanismelor de gândire toxice, a tiparelor emoționale generatoare de suferință presupune ieșirea din gândirea toxică, tensionată, conștientizarea proceselor de gândire și remodelarea lor în feluri care aduc bunăstarea interioară.
Acest lucru este posibil prin meditație, rugăciune, introspecție. Sunt moduri de a conștientiza lumea interioară și de a o remodela.
A practica bunătatea, recunoștința, deschiderea, serviciul față de ceilalți, deschide structurile egotice întemeiate în gândire critică și este un alt pas către vindecarea tensiunilor mentale, emoționale și corporale. Este ieșirea din egoismul tensionat al structurilor liniare de gândire.
La nivel energetic și corporal, dansul, mișcarea, natura, respirația conștientă, dieta, toate acestea sunt instrumente ale ecologiei emoționale care eliberează ființa, în toate nivelurile sale, de tensiune și de durere.
Există un mod străvechi de a fi în interiorul nostru, care în Școala Maestrului Interior se numește Practica Prezenței pe care îl practic eu însămi, și care reașază gândirea, emoția și energiile vitale în moduri naturale, și care deschide barierele lăuntrice drenând tensiune.
Este poarta către Centrul ființei, spațiul în care se simte Pacea, care dizolvă labirintul mental, din care curge acceptare și non judecată pentru noi înșine și pentru cei din jur. Se dezvăluie prin practică. Un demers asumat conștient poate topi straturile de mâzgă mentală-emoțională, uneori nici nu e nevoie să știm cum și de ce sau ale cui sunt, ci este suficient doar a lasa moale, a relaxa cu ajutorul respirației conștiente acolo unde se simte durere sau tensiune fizică, cu totală încredere în inteligența vindecătoare intrinsecă a corpului, care întotdeauna servește Viața.
A ne însoți de oameni asemenea nouă, a primi și a oferi susținere, ghidare, a ne sprijini unii pe alții, fie că este vorba de prieteni, psihologi, medici sau terapeuți, face ca întregul proces să fie mai ușor, împreună.
A fi buni și blânzi cu noi înșine și cu ceilalți, în fiecare zi, aceasta este Puterea Centrului!
Dr.Laura Stogrea
& friends
Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.