Skip to content

Umbra servește întotdeauna luminii

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on email

Umbra servește întotdeauna luminii.

Doar că nu este conștientă de acest lucru

Stările noastre interioare sunt adevăratele cauze ale realității pe care o trăim, și nu invers. Ceea ce gândim determină stările, iar gândirea este educată să depindă complet de exterior. Umbrele acestei lumi sunt proiecții ale umbrelor interioare. Avem puterea de a schimba totul și acum este momentul.

Una dintre cele mai tulburătoare descoperiri pe care le fac cei care plonjează în lumea lăuntrică în căutarea adevărului despre sine, este aceasta:
toate scopurile noastre exterioare, tot ceea ce vrem să trăim, să obținem, să realizăm în dimensiunea orizontală a vieților noastre, are ca scop în ultimă instanță trăirea unei stări interioare.
Acesta este adevăratul și ultimul scop al oricărei dorințe și al oricărei acțiuni, al oricărei relații cu orice. O stare.

Toți dorim să trăim aceleași stări: bucurie, comuniune, entuziasm, sentimentul puterii, al completitudinii, al cunoașterii, sentimentul conexiunii… Dorința de a trăi astfel de stări interioare este motorul acțiunilor noastre, al proiectelor, al mișcărilor noastre în relație cu oamenii, lucrurile, situațiile, structurile acestei lumi.
Viața noastră este guvernată de stările lăuntrice pe care dorim să le trăim în viitor, și care motivează orice acțiune. 

Dependența de exterior


Desigur, fiecare își dorește ceea ce crede că nu are. Stările pe care dorim să le trăim în viitor, sunt complementare cu ceea ce trăim acum. Credem că putem anihila o stare interioară inconfortabilă dacă obținem un lucru sau altul, și când îl vom avea, atunci starea noastră se va îmbunătăți. Probabil ai sesizat aici capcana:
suntem convinși că stările interioare depind de lumea exterioară și încercăm să compensăm ceea ce trăim în interior cu lucruri, relații, posesiuni, situații exterioare.

Căutăm în exterior chiar și lucruri a căror sursă este evident interioară, vindecarea sau cunoașterea. Credem că obținându-le vom schimba starea lăuntrică de separare și incompletitudine.
Dar vindecarea se referă chiar la separare, incompletitudinea se referă tocmai la acest spațiu pe care l-am lăsat pe dinafara ființei noastre, iar ceea ce nu cunoaștem poate fi găsit doar în profunzimea ființei, prin experiență directă.

Un puzzle numit ego

Acesta este jocul proiectiv numit ego, a cărui esență este sentimentul separării față de exterior și deci al incompletitudinii. Ne simțim separați și deci incompleți în diferite privințe și credem că disconfortul interior ar putea fi compensat prin obținerea din exterior al unui lucru sau altul. O observație simplă a vieții ne-ar conduce rapid la o concluzie contrară. Sunt mulți aceia care obțin ceea ce și-au dorit și care continuă să trăiască sentimentul carenței și al separării.

De-aici se naște dorința de ”mai mult” din orice. Numai că stările inconfortabile care se nasc din sentimentul separării și al lipsei, nu pot fi niciodată înlocuite cu starea de bine, oricâte obiecte, acțiuni, relații, posesiuni am obține. Adevăratele cauze al stărilor noastre lăuntrice inconfortabile nu sunt în afara noastră, și de aceea nimic din exterior nu le poate vindeca cu adevărat.

De fapt, este exact invers: tendințele și stările noastre sunt cauzele situațiilor pe care le trăim.

Suntem educați să depindem de exterior în toate privințele

Lumea în care trăim, exact așa cum este în această clipă, cu toate sistemele ei economice, politice, sociale, educaționale, militare, de sănătate etc, este modelată integral de acest sentiment al rupturii, al separării și al lipsei care derivă din aceasta. De la cei mai simpli oameni, la cei mai sofisticați, de la cei mai săraci până la cei mai bogați, de la cei mai rudimentari până la cei mai educați, această credință, că lumea interioară și stările sale inconfortabile își pot găsi rezolvarea în exterior, este generală.

Suntem educați să credem acest lucru și să gândim în acest fel, pentru că astfel este creată o dependență artificială a lumii interioare de cea exterioară. Suntem educați să credem că nu putem, că nu știm, că stările noastre și în ultimă instanță viața noastră depinde total de exterior și de mecanismele puse la cale pentru … a ne ajuta.
Această credință educată din timpuri străvechi face din individ un personaj neputincios și aservit puterilor de orice fel care domnesc peste lumea fenomenală.
Un sclav a cărui viață depinde total de ceilalți la nivel personal, și de sistemele acestei lumi la nivel colectiv. 

Și totul este întemeiat pe dinamica stărilor interioare și a credinței în separare/incompletitudine.

Descoperirea adevărului despre stările noastre interioare este cu adevărat tulburătoare.
Am avut privilegiul de a fi martorul și ghidul în acest hățiș al stărilor lăuntrice, pentru foarte mulți oameni aflați în procesul de deslușire a adevărului și am putut constata sursa tulburării care se naște în fața adevărului: stările noastre interioare nu sunt urmarea situațiilor din viețile noastre, ci mai degrabă invers.

Situațiile din viețile noastre sunt urmarea tendințelor lăuntrice de a conserva același tip de stări.

Controlul gândirii este controlul acțiunilor

Nu e prea greu să descoperim, chiar și singuri, că ceea ce gândim, cuvintele pe care ni le spunem în cap, determină atitudinea noastră în fața situațiilor, adică gradul deschidere sau închidere, sau separare față de orice. Și mai determină emoțiile pe care le trăim, iar acestea decid senzațiile din corp și în final experiența pe care o trăim.

Radiografia unei stări cuprinde deci în capul listei ceea ce gândim și în coada listei starea corpului nostru fizic.

Va să zică, dacă cineva ar controla ceea ce gândim, ar controla stările noastre interioare, și în consecință acțiunile pe care le vom întreprinde pentru a le înlocui cu stări dezirabile.

Dincolo de faptul că aceasta este esența a ceea ce numim manipulare și control, dacă aruncăm o privire chiar și superficială asupra vieților noastre, descoperim repede că tot ceea ce numim educație, de la grădiniță, familie, școală, biserică, până la informația primită prin intermediul presei, social media etc, este despre ceea ce gândim.

Suntem învățați cum să gândim.

Ne este prezentat un adevăr conform căruia stările noastre interioare depind complet de exterior, de ceilalți, de sistemele impersonale ale acestei lumi. Chiar și relația noastră cu marea Sursă a Existenței este intermediată de aceste sisteme, ca să nu mai vorbim de restul. Înghițim un fel de hrană informațională pre-digerată, care ne scutește să mai punem întrebări și să mai căutăm răspunsuri.

Prizonieri în labirintul interior al stărilor

Rezultatul acestei educații este o eternă stare de disconfort, de incompletitudine, de ruptură, de lipsă, și o eternă încercare de a găsi o stare bună prin umplerea rupturii interioare cu tot felul de lucruri. Ne aruncăm, uneori cu disperare în acțiuni menite să conducă la obținerea de lucruri noi, mai multe, informații noi, mai multe, bani noi, mai mulți, situații noi, relații noi, tot mai multe, crezând că acestea vor conduce la trăirea bucuriei.

În loc de bucurie, descoperim că suntem prizonieri într-un cerc vicios, labirintic, de gândire, orientat către exterior, care întărește separarea și incompletitudinea. 

De unde provine tulburarea acelora despre care spuneam că descoperă toate acestea, în parcursul lor interior?

Pe scurt, se regăsesc în fața unei situații care poate fi formulată în termeni simpli așa: pe de-o parte se regăsesc față în față cu uriașa goliciune a propriei gândiri. Descoperă că nimic din ceea ce știu sau cred că știu, nu este al lor, totul este educat, primit, picurat încetul cu încetul, toate ideile despre sine, lume și viață, despre natura existenței și a adevărului.

Astfel se prăbușește pilonul fundamental pe care este clădit ego, gândirea liniară.

Pe de-altă parte, descoperă că tendințele interioare care se manifestă prin stări dificile au cu totul alte cauze decât ceea ce au crezut. Acestea nu se află în exterior ci pot fi regăsite în istoria personală și transpersonală a omului.

Dar cea mai tulburătoare descoperire este aceea că stările noastre lăuntrice sunt ca un fel de plastilină energetică ce poate fi modelată așa cum alegem să o modelăm, cu condiția să ne eliberăm de modelele de gândire care ne-au fost impuse și pe care noi le-am cultivat fără să ne dăm seama că nu sunt ale noastre, nu noi le-am creat, ci dimpotrivă, mai degrabă le-am moștenit pe când nu eram capabili să facem nici o alegere.

Tulburarea se naște din posibilitatea alegerii.

A gândi liber înseamnă a fi liber de condiționare.


Dar asumarea libertății nu este ușoară într-o lume în care majoritățile sunt strunite să pună la zid pe aceia care ies din rând. Nimic nu este mai periculos pentru ordinea acestei lumi și pentru supraviețuirea sistemelor a căror față o vedem în zilele noastre, pentru prima dată, în toată cruzimea lor, decât oamenii care evadează din colivia adevărului oficial și impus.

Stările oamenilor liberi în gândirea lor nu depind de exterior, nu sunt condiționate.

E nevoie însă de curaj pentru a ieși din rând.

Cunosc deja destui oameni printre aceia pe care îi însoțesc pe calea Maestrului interior, care au putut trăi Adevărul despre ceea ce suntem și despre natura existenței. Și tulburarea lor inevitabilă în fața acestei enorme alegeri. Pe de-o parte este tendința străveche, trecutul, care îi împinge să conserve vechile modele de gândire/emoție pe care le-au moștenit, și astfel să repete modele de experiență umană predefinită. Pe de-altă parte este acest Adevăr profund și vast, care poate fi trăit numai plonjând în profunzimea propriei ființe.

Este un Adevăr care desființează granițele și dezvăluie ceea ce suntem de fapt: o scânteie de Conștiență care face parte din câmpul universal din care se naște tot ceea ce putem percepe și înțelege.

Oamenii aceștia pot desluși Adevărul și văd cu claritate felul în care lumea pe care noi am creat-o împrejurul nostru a devenit o capcană, un labirint și o închisoare. Simt renașterea interioară și trezirea care se petrece, în momentele de meditație, de rugăciune, de claritate, de conexiune cu Adevărul. Și totuși se tem să părăsească complet teritoriul gândirii educate, deși sunt conștienți că această gândire îngroașă zidurile labirintului.

Așa se naște tulburarea și îndoiala.

Față în față cu puterea agresivă a dimensiunii orizontale, acești oameni care bat la porțile Împărăției, cum o numește Cristos, se tem pentru propria supraviețuire. Cum ar putea un om, spun ei, oricât de conștient, să schimbe lumea aceasta stăpânită de forțele orizontale ale umbrei? Ei uită, încă odată, că umbra pe care o putem percepe în exteriorul nostru are o singură sursă: umbra interioară.

Toate forțele umbrite ale acestei lumi sunt proiecții și întrupări ale propriilor noastre umbre interioare. De aceea, adevărata transformare nu presupune o luptă exterioară ci un demers interior de conștientizare și șlefuire a propriilor stări și tendințe.

Gândirea noastră este aceea care hrănește realitatea atitudinilor, emoțiilor și stărilor noastre interioare. Ele se transferă în relația noastră cu lumea și hrănesc astfel umbra ce pare să fi pus stăpânire pe lumea noastră. Dar această lume, exact așa cum este în acest moment, oglindește cu perfecțiune ceea ce noi hrănim în interiorul nostru.

Umbra servește, întotdeauna și negreșit, Lumina

Doar că nu are conștiența acestui adevăr valabil atât în dimensiunea conștiinței personale cât și în cea a conștiinței colective. Astfel, atunci când noi înșine devenim una cu umbra lăuntrică, nu mai suntem conștienți de adevărata noastră natură, luminoasă.

Un mic tabel cu atributele acestor stări interioare care oscilează între lumină și umbră, ar fi potrivit poate aici.

Când trăim Umbra

Mintea noastră ia forma gândirii liniare, analitice, secvențiale. Suntem în judecată asupra realității. Atitudinea noastră este închisă și trăim separarea față de existență. În consecință, suntem dominați de frică și percepem existența ca fiind amenințătoare. Pierdem conexiunea cu Întregul care scânteiază în noi și ne baricadăm în spatele zidurilor pentru a ne proteja, Atacăm ceea ce ne pare advers și devenim o identitate structurată (ego). Stările pe care le trăim sunt dure. Densitate, durere, singurătate, graniță. Gândirea devine compulsivă încercând să rezolve o ecuație imposibilă.

Când trăim Lumina

Mintea noastră se resoarbe din aspectul liniar în vastitatea ei infinită și descoperim că nu există ceva numit mintea ”mea”. Ni se dezvăluie natura psihică a realității. Această deschidere tăcută a Minții topește granițele și dezvăluie prin experiență Adevărul asupra propriei noastre ființe și a naturii existenței. Absența judecății ne deschide Inima, atitudinea față de marele rest, față de ceilalți. Frica face loc sentimentului conexiunii, și ne percepem ca fiind parte din Întregul divin omniprezent. Baricadele apărării cad și trăim compasiunea. Atacurile se topesc, căci nu mai există granițe și nici adversar. Identitatea noastră se destructurează, devine mai fluidă, mai profundă și mai vastă iar stările pe care le trăim se petrec în spectrul bucuriei, al păcii, al frumuseții și mai ales al iubirii. 

Experiența umană – o Școală sacră a sufletului

Oscilația între lumină și umbră nu este o greșeală și nici un blestem. De fapt, suntem aici într-o Școală sacră a sufletului, care învață prin experiență tocmai cum să modeleze puterea uluitoare a Inimii de a modela ceea ce numim realitate. Ne confruntăm cu umbra atâta vreme cât nu reușim încă să ne reconectăm cu Sursa noastră lăuntrică, cu acea scânteie de divinitate conștientă din adâncul nostru.

Atâta vreme cât suntem cu Atenția noastră – expresia umană a energiei sacre, creatoare, divine – în exteriorul nostru, hrănim cu această resursă unică și universală, structurile prefabricate ale trecutului.

Densitatea nu este altceva decât experiență de viață străveche, structurată. Ea are o forță de seducție, o gravitație formidabilă, ca o undă atractoare irezistibilă… dar tocmai asta este Școala pe care o face sufletul, pentru a-și antrena Conștiența. 

Întorcându-ne la acea tulburare a alegerii între interior și exterior, între lumină și umbră, între iubire și frică, între înăuntru și înafară, mai trebuie spus aici un singur lucru esențial: lumea interioară este aceea care creează experiența realității. Cauzele experienței vieții sunt întotdeauna interioare. În exterior sunt doar efectele acestor cauze lăuntrice.

Nu există întâmplare în viețile noastre

Consecințele acestei descoperiri sunt incalculabile. Cauze lăuntrice – asta înseamnă nu există întâmplare în  viețile noastre. Și mai ales că ceea ce avem de făcut este redobândirea conștienței în ceea ce privește lumea noastră interioară și stările noastre lăuntrice. Conștientizarea dimensiunilor noastre profunde, în care-și au originea stările și tendințele noastre, aceasta este premisa capacității noastre de a modela stări și obiectul acestei Școli a sufletului, experiența umană. 

În esență, granița dintre interior și exterior este fluidă și ține de identitatea pe care ne-o asumăm. Suntem obișnuiți și educați să menținem această graniță rigidă și să proiectăm întreaga noastră forță creatoare a Atenției, modelată în forma gândirii liniare, în exterior, căci altfel nu am mai hrăni sistemele și structura acestei lumi și ea s-ar topi de la sine.

Inconștienți, suntem aceia care hrănesc umbra

Structurile de putere ale acestei lumi cunosc foarte bine meta-fizica și dinamica acestei ecuații interior-exterior, încearcă să supraviețuiască piratând adevărata sursă de putere creatoare care este omul. Câtă vreme energia sacră a Atenției este în exterior, pe realitățile care nu sunt sugerate, ci mai degrabă impuse în ultima vreme, hrănim umbra acestei lumi.

Gândirea noastră generează stările lăuntrice pe care le trăim. Suntem educați să gândim pentru a sluji umbra cu stările noastre. Dar în cele din urmă, aceasta este o alegere.


Personajele bizare care întrupează umbra acestei lumi, se hrănesc din energia omului, cu condiția ca acesta să nu fie conștient, să fie una cu umbra în interiorul său. De aceea este nevoie de frică continuă, de proiectarea necontenită a Atenției în afară, este nevoie de viruși, războaie și crize, este nevoie ca noi să credem că depindem complet de sistemele pe care, de fapt, noi le-am creat în timpurile istorice ale evoluției noastre.

Aceste personaje știu perfect că nu au Puterea, adevărata putere creatoare, și de aceea dau acum asaltul final asupra lumii interioare a omului. Acesta este, numit pretențios, trans-umanismul. Manipularea gândirii liniare a lui om nu mai este suficientă, pentru că Om a început să se trezească. Și atunci obiectivul acestor sisteme pe care noi le-am născut cândva pentru a ne servi în această lume, a devenit uzurparea puterii omului și deturnarea acesteia în folosul umbrei.

Încă odată, umbra nu este conștientă că servește, dintotdeauna și pentru totdeauna Luminii.

Această forțare disperată și acest asalt de o înduioșătoare ignoranță asupra lumii interioare a omului, nu face altceva decât să accelereze procesul de conștientizare, sau de trezire, al umanității. În adâncul Inimii unui om, acea scânteie misterioasă din care curge în afară Puterea, are natura eternă și universală a Divinului. A Sursei.

Formele pe care le ia această Putere – gândirea, cuvântul, emoția, energia vitală și trupul, acțiunile și relațiile sale – acestea pot fi manipulate un timp de către umbră, pentru a se hrăni. Dar depind de inconștiența omului și de slăbiciunea pe care el crede că o are.

Un om trăiește ceea ce crede în adâncul lui că este

Puterea lui este aceea de a materializa crezurile și gândurile sale. Dacă crede în slăbiciunea sa, atunci asta trăiește. Dacă crede în puterea lui, atunci asta trăiește. Sigur, pare ispititoare posibilitatea de a manipula umanitatea, de a o ține pentru totdeauna în credința slăbiciunii sale. Dar iată, această credință slăbește și tot mai mulți oameni se trezesc. Și atunci singura posibilitate, disperată, a umbrei, pare să fie aceea a unui prizonierat. Oamenii să devină trupuri puse în frigider și folosite ca baterii pentru a hrăni mecanismele umbrei.

Această soluție ilustrează disperarea dinozaurilor care conduc lumea. Omul se trezește, iar umbrele coșmarurilor sale sunt pe cale de dispariție. Asistăm la încercarea unui coșmar de a pune stăpânire pe sursa Adevărului și a Treziei.

Nu este aceasta o imagine a inocenței personajelor de coșmar care, în ignoranța lor magistrală ignoră adevărata natură a existenței?

Dinozaurii acestei lumi sunt creațiile noastre

Ei întrupează, în mod inconștient, propria noastră umbră. Dictatorii acestei lumi, demenții care cred că Existența poate fi stăpânită, că partea ar putea vreodată să fie una cu Întregul, încarnează umbra colectivă a ceea ce suntem. Noi suntem aceia care îi hrănim prin propria noastră frică, separare și inconștiență. Ei sunt hrăniți de stările noastre  lăuntrice întunecate, izolate, singuratice și înfricoșate. Ei nu vor ca noi să adoptăm o nouă perspectivă asupra propriei noastre ființe și nici să validăm Adevărul conform căruia întreaga Putere creatoare izvorăște în această lume prin propria noastră Inimă.

Nu vor să știm că stările noastre lăuntrice nu depind și n-au depins niciodată de exterior, ci întotdeauna de alegerile noastre. 

Aceasta este prima și cea mai importantă expresie a Puterii creatoare: creația de stare interioară.

Căci stările noastre interioare se traduc în relația noastră cu ceilalți oameni și cu întreaga realitate, creând-o.

Un singur om, față în față cu umbra lumii

Această imagine l-ar putea reprezenta pe Cristos. Dar este despre fiecare dintre noi, pentru că fiecare este față în față cu propria umbră proiectată, pe ecranul exterior al lumii. Frica este închidere și separare. Din acestea se nasc compromisul și îngenuncherea în fața puterii de fum a umbrei. Cristos interior este curajul de a ne deschide și a recunoaște că această lume suntem noi înșine. Nu avem de înfruntat decât propriile noastre umbre.

Va să zică, ce poate face un singur om, față în față cu forțele întunecate care încearcă să ia în stăpânire lumea în care trăim? Ce poți face tu, cel care citește aceste cuvinte, față în față cu umbra brută a crizelor provocate, a războiului, a amenințărilor fățișe?

Totul! Acesta este răspunsul.

Trăiește Adevărul, Iubirea, Frumusețea și Pacea în interiorul tău, și asta se va transfera automat în relațiile și situațiile vieții tale. Este cel mai mare dar pe care ți-l poți face ție însuți dar și acestei lumi. Vibrația rafinată a acestor trăiri pătrunde în profunzimea densității și a umbrei, și o dizolvă din interiorul său.

Dacă citești aceste cuvinte, cunoști deja din experiență: nu poți lupta cu umbra, fără să o hrănești cu energia inimii tale. Nu lupta cu umbrele exterioare este soluția, ci hrănirea luminii interioare. Poți alege în orice clipă gândurile, atitudinile și deci stările tale lăuntrice, poți hrăni în orice clipă lumina va să zică, în  detrimentul umbrei.

Adevărata Cunoaștere, care este accesibilă atunci când transformăm lumea noastră interioară, nu a fost ascunsă niciodată. A fost mereu aici. Am fost identificați cu umbra și acest lucru ne-a împiedicat să accesăm Adevărul și Puterea. Dar acum, semințele Conștienței, plantate acum două mii de ani de Cristos, au crescut, au înflorit și este timpul fructelor. Sunt în interiorul nostru, așteptând să fie culese. 

Maestrul, care este un alt nume al lui Cristos, această dimensiune colectivă, cosmică, universală a lui Om, trăiește în noi toți așteptând să fie trăit și manifestat. Această lume și această experiență este o Școală a Maestrului Interior, ale cărei etape și clase le-am parcurs mulți dintre noi. Ceea ce trăim este examenul, proba noastră de măiestrie, care constă în confruntarea cu propria noastră umbră, cu propriile noastre frici, cu proprii noștri monștri pe care îi percepem materializați în exteriorul nostru.

Umanitatea este în plină probă practică a acestei Școli inițiatice care este … Viața. Acest moment al Umanității nu este o greșeală și nici un accident, nu este un ghinion și nici opera unor forțe străine de natura noastră profundă. Suntem noi, față în față cu noi înșine. Balaurii acestei lumi sunt proiecția balaurilor interiori și materializarea propriilor neputințe. Ei servesc procesul trezirii și al propriei noastre evoluții.

Aceste cuvinte sunt menite să-ți amintească ceea ce știi deja, dar nu ai curajul să-ți asumi. Pe această planetă sunt oameni aflați în multe stadii de evoluție. Sunt suflete primare, aflate la începutul drumului și suflete foarte evoluate. Este o Școală a Conștiinței care cuprinde un spectru imens de stadii. Suntem mai aproape sau mai departe de portalul Conștienței reprezentat de propria noastră Inimă. Dar toți mergem în aceeași direcție: către Întregire. 

Nu toate ființele aflate în trup în această experiență pot face această transformare de conștiință acum. Unele mai au cale de parcurs și experiență umană de trăit înainte de a trece prin marea Poartă a Inimii. Dar dacă tu citești aceste cuvinte acum, aceasta nu este o întâmplare. Noi toți atragem în viețile noastre prin legea rezonanței, experiențele, oamenii, situațiile corespondente nivelului propriei noastre conștiințe. De aceea, dacă citești aceste cuvinte, ele sunt pentru tine și sunt o reamintire a Maestrului care așteaptă să fie revelat în propria ta Inimă și Conștiință.

Tehnologia interioară a revelației și a transformării este aici dintotdeauna. Ea face parte din Cunoașterea eternă și din moștenirea sacră a Umanității. Mijloacele sale sunt simple și clare, profunde și vaste. Cunoașterea o primim întotdeauna printr-o experiență și este întotdeauna probată printr-o experiență. Această Cunoaștere este deja în tine, de vreme ce citești aceste cuvinte. 

Viața ta exact așa cum este, este proba Cunoașterii pe care ai dobândit-o prin revelație și experiență umană un timp liniar foarte îndelungat. Nu te lăsa absorbit(ă) în străvechea capcană a identificării cu propria umbră, chiar dacă aceasta capătă acum formele apocaliptice ale unei crize planetare controlate. Coboară o clipă în profunzime, vezi dacă toate acestea rezonează în tine, și dacă da, atunci poți valida Cunoașterea lăuntrică. 

Sunt mulți oameni asemenea ție și sunt mulți aceia care reușesc să creeze deja în viețile lor alveole ale Adevărului, Iubirii și Frumuseții, ale Păcii și ale Vieții. Ei trăiesc toate aceste atribute ale Divinității și în felul acesta schimbă lumea în care trăim căci creează potențiale tot mai mari pe care tot mai mulți oameni le aleg pentru a le întrupa.

Împărăția este în voi și Voi sunteți Împărăția, acestea sunt cuvinteleMaestrului care se naște acum în Inima lui Om și se referă la tine, la mine, la noi toți. Oamenii sunt aceia care sunt purtătorii scânteii divine în această lume și care au Puterea.

Această Putere este puterea de a alege ceea ce gândim și stările noastre interioare.

Horia Francisc Țurcanu

PS. Școala Maestrului Interior este în întregime despre dezgroparea Puterii de sub ruinele lui ego. Ceea ce pare sfârșitul lumii noastre, personal și colectiv, este o criză de transformare. Întotdeauna, disoluția unei structuri de realitate are aspectul unei crize. Pentru aceia care sunt atașați de formele trecutului. Dar pentru Maestrul interior este oportunitatea unui salt de conștiință. Vino să-ți amintești ce ești cu adevărat și instrumentele sacre ale eliberării de umbră. Este întotdeauna o experiență care te reconectează cu atributele fundamentale ale propriei tale ființe.


Următorul eveniment este retreatul Practica Prezenței & Respirație Holotropică, 3 zile în natură pură la Centrul Călătoria Inimii, cu Horia & Elena Francisc-Țurcanu. Află mai multe aici

2 Comments


Adaugă un Comentariu

Newsletter

Abonează-te la newsletter și primești un cupon de reducere de 10% pentru prima ta comandă pe site-ul Călătoria Inimii