Conștienți sau nu, suntem Creatori.
Face parte din natura noastră profundă. Realitatea curge din noi necontenit, la fiecare pas, fiecare respirație, fiecare gest. Iar gesturile noastre nu sunt doar cele fizice. Gândirea este gest, emoția este gest. Realitatea densă, materia, este expresia gesturilor noastre interioare. Conștiința naște realitatea fizică prin noi. Suntem sursa multiplă a realității și nimic nu poate schimba acest lucru. Conștiința este creatoare.
Și totuși, cum se face că pentru cea mai mare parte a oamenilor realitatea pare un labirint de nedeslușit, cum se face că pare un decor exterior guvernat de noroc și de hazard? Răspunsul este într-un alt atribut al Conștiinței. Identificarea cu propria Creație. De pildă atunci când creăm gândire, devenim propria gândire. Restul dispare. Uităm chiar și de corpul fizic care, teoretic, este cea mai puternică identificare. Pur și simplu intră în spațiul inconștient al ființei pentru un timp. Cu alte cuvinte, devenim doar o parte din ceea ce suntem. Devenim exclusiv gândire. Ne rupem de restul propriei noastre creații iar aceasta ne devine străină.
Privim împrejur la realitatea fizică a lumii și nu ne mai dăm seama că este propria noastră creație. Aceasta este dualitatea, marea ruptură interioară care ne separă de întreg și ne ascunde adevărul despre propria natură. Căutăm vieți întregi adevărul despre noi înșine și despre natura realității până într-o zi când într-un fel sau altul ne întoarcem în interior pentru a descoperi Conștiența.
A fi Conștient este a simți, a percepe mai mult din propria realitate.
Ne dăm seama că nu suntem doar gândire, că nu suntem o minte închisă într-un trup de materie. Este o chestiune de Atenție stabilă în interior, în centrul propriei noastre ființe. Descoperim că râul necontenit al gândirii se alimentează din marea Sursă interioară și poate fi oprit. Este nevoie de o disciplină interioară, dar în cele din urmă nu este deloc dificil. Este despre a Asculta. A asculta este o atitudine interioară care dezvăluie faptul că gândirea este de-asemeni o creație. A gândi este o modulare a spațiului interior. Când ascult, mintea tace. Este primul pas către eliberarea de gândirea compulsivă și către a redeveni din sclav al minții, stăpânul acestei vibrații.
Devenim conștienți va să zică, de faptul că gândirea este un act de creație. Este o chestiune de Practică a Prezenței și a Conștienței până când întreaga arhitectură interioară a Ființei ni se dezvăluie experienței directe. Descoperim că gândirea generează emoție. Are legătură cu închiderea față de diferite spații ale realității. Gândirea este poziționare. Ne separăm și respingem ca nefăcând parte din noi o parte din realitatea ființei. Nu ne dăm seama că este un proces interior, o separare lăuntrică. Aceasta este frica. Ea se transformă în gest fizic în cele din urmă și labirintul este gata.
Practica interioară a Conștienței dezvăluie mecanica sferică a creației de realitate interioară și în cele din urmă dezvăluie adevărul despre noi înșine și despre natura realității. Fiecare din noi suntem centre prin care se naște realitatea – mai întâi cea interioară și în cele din urmă realitatea consensuală sau colectivă. Tot ceea ce putem vedea cu ochii, lumea formelor, tot ceea ce a fost creat, este o expresie a dimensiunii noastre lăuntrice, de Conștiință. Cu cât cultivăm mai mult Conștiența, adică puterea noastră de a percepe în spațiul interior și exterior corpului deopotrivă, cu atât deslușim mai clar diferitele niveluri ale propriei noastre ființe. Gândirea, emoția, energia vitală și corpul fizic sunt grade de densitate în interiorul propriei ființe. Realitatea fizică se naște din realități mai fine.
Dualitatea intervine atunci când nu mai putem să ne dăm seama de acest proces și pare că dimensiunea fizică există în sine, fără legătură cu dimensiunile mai rafinate. Punem granițe în interiorul propriei ființe, limite, separări. Ne înstrăinăm de părți din noi înșine.
Astfel, propria noastră Creație devine spațiu de experiență inconștientă.
Nu ne dăm seama că trăim într-o lume care reprezintă cu fidelitate propria noastră lume interioară. Nu ne dăm seama că ceilalți creatori reprezintă cu precizie personajele noastre interioare, propriile atitudini, propria inconștiență. Dansul realității ne pune față în față întotdeauna cu alegerile noastre și mai ales cu consecințele lor. Învățăm despre ceea ce suntem confruntându-ne cu propriile noastre limite.
Fiecare moment al experienței noastre de viață este o expresie a limitelor pe care ni le punem singuri. Pot sau nu pot să fiu, pot sau nu pot să fac. Creatorul din noi poate sau nu poate în funcție de locul unde trasează granița dintre eu și restul realității. Nu putem schimba lucruri sau situații pe care le considerăm înafara noastră. Este nevoie să le facem parte din noi înșine pentru ca să le putem schimba, iar asta înseamnă o lărgire a identității pe care ne-am asumat-o.
Astfel, totul este relație între identitatea pe care ne-o asumăm, între ceea ce credem că suntem la un moment dat, și rest. Celălalt pare un străin, complet separat. Pe măsură ce ne deschidem față de un om, adică pe măsură ce relația devine mai deschisă, mai transparentă, descoperim tot mai multe elemente și spații comune. La început poate găsim în comun idei sau poziționări, apoi poate niște emoții și sentimente comune, timp în comun, acțiuni comune. Relația devine din ce în ce mai transparentă pe măsură ce ne deschidem unul față de celălalt și tot mai multe dintre diferitele dimensiuni ale ființei devin spațiu de experiență comună.
Cu cât relația devine mai profundă, identitatea fiecăruia devine mai transparentă și mai largă.
Aceasta este iubirea. Are nenumărate grade de profunzime și anvergură. Cu cât deschiderea se manifestă pe mai multe niveluri, cu atât iubirea, sau relația este mai profundă.
Relația este un act de creație interioară care se manifestă la început într-un spațiu pe care îl considerăm exterior. Este celălalt. Mă deschid pe tot mai multe niveluri față de celălalt, și pe măsură ce fac acest lucru, eu și celălalt devenim tot mai mult una. Recunoaștem ca identitate un spațiu colectiv. Este un pas enorm în ieșirea de sub imperiul iluziei. A ne deschide este o eliberare de labirint și o vindecare. În acest sens, cu adevărat, iubirea vindecă totul, căci iubirea este deschidere și dizolvare a identității în ceva mai mare.
Atitudinea este întotdeauna o alegere. Putem alege dacă suntem închiși sau deschiși. Întreaga experiență de viață a fiecăruia dintre noi este un dans între închis și deschis, în nenumărate forme. Închiderea generează identitate și transformă restul în spațiu străin. Labirint neînțeles, pe care nu îl pot simți. Relația pe care o creez cu acest rest va fi întemeiată pe gândire, pe înțelegere, pe rațiune, dar nu pe a simți. Alegerea de a fi închis implică neputința de a mai simți acea realitate de care mă separ, indiferent că este un om, ceilalți oameni sau realitatea însăși. Ceea ce mă condamnă la o experiență a vieții în care, separat fiind de realitate, voi începe să caut, inevitabil, reunificarea.
Voi pune probabil această căutare sub semnul spiritualității, voi crede probabil că ceva mi-a fost ascuns pentru că am greșit, pentru că am păcătuit, pentru că nu merit, pentru că omul este o ființă căzută etc. Dar într-o bună zi, inevitabil, vom descoperi că noi înșine suntem aceia care ne-am separat de ceilalți și de realitate și că, în ciuda faptului că nu ne-am dat seama, suntem oricum creatorii propriei realități și a experienței de a trăi.
Punctul central aici este Atitudinea, care determină natura Relației noastre cu exteriorul.
Atitudinea este un act de creație de realitate și este întotdeauna o alegere în puterile noastre.
Mult timp am crezut că stările noastre lăuntrice se datorează celorlalți sau contextului vieții noastre. Sunt așa cum sunt pentru că realitatea este așa cum este. A venit momentul să recunoaștem natura profund creatoare a propriei ființe și să inversăm raportul: realitatea este așa cum este pentru că eu sunt așa cum sunt. Conștiența vine la pachet cu responsabilitatea stărilor noastre interioare, care sunt stări de energie. Sunt creații care ne-au părut străine pentru că nu am fost conștienți de mecanismele meta-fizice interioare prin care creăm realități fizice.
Întreaga noastră experiență de viață este relație între interior și exterior, este dans al identității și al granițelor, al suprafețelor de separare pe care le punem între ceea ce credem că suntem și rest. Evoluția conștienței noastre, adică a capacității de a simți, transformă acest dans al identităților, într-un dans al creației conștiente de realitate. Atitudinea, adică alegerea conștientă de a ne deschide, schimbă complet relația noastră cu orice și transformă întreaga realitate într-un câmp de creație.
Întoarcerea Atenției către interior, cultivarea Conștienței dezvăluie percepției întreaga arhitectură curgătoare a energiilor mai rafinate decât spațiul fizic, dar care creează forma. Corpul nostru este cu adevărat, clipă de clipă sculptat pe dinlăuntru de gândire, emoție și de Atitudinea noastră care generează granițe. Relațiile noastre oglindesc acest spațiu interior cu cea mai desăvârșită precizie. Lumea ce pare exterioară este o oglindă sferică, multidimensională, de o impecabilă fidelitate. Iubirea este o breșă în suprafața de separare, în identitate, prin care se petrece o reunificare între interior și exterior. Sfera noastră interioară devine mai largă, căci primim ca parte a propriei noastre ființe ceva sau pe cineva ce înainte părea exterior.
Viața este relație. Ne auto-definim necontenit în raport cu elementele ce par exterioare ale propriei noastre realități, până când, într-o bună zi, începem să ne dăm seama de artificialitatea granițelor și mai ales de faptul că granițele sunt propria noastră creație, că stă în puterile noastre să operăm cu uriașul instrument numit Atitudine. Noi suntem aceia care închid sau deschid, în nenumărate feluri și grade, Relația cu orice. Relația este Creație.
Consecințele acestei descoperiri despre noi înșine sunt incalculabile.
Relația și Creația sunt aspecte fundamentale ale experienței umane și sunt declinări ale unui singur atribut al Conștiinței, sau divinității care se pulverizează în nenumărate identități.
Ele se vor căuta în relații de nenumărate feluri pentru ca într-o bună zi să-și recunoască dimensiunea universală din care se naște orice identitate. Este un act de Creație care naște relație. Relația este un act care conduce la reîntregire.
Același proces se petrece în noi toți. Creăm nenumărate aspecte, roluri și relații pentru ca într-o bună zi să descoperim prin Conștiență că suntem creatorii tuturor acestora, și tuturor tendințelor din interiorul nostru, iar realitatea ce părea exterioară, o reflexie a acestui spațiu lăuntric, rafinat, din care se naște realitatea fizică.
Umanul și divinul devin expresii ale unei singure experiențe.
A relaționa și a crea sunt atribute cruciale ale experienței umane în căutarea trăirii propriei divinități. Relațiile ne definesc viața și identitatea. Relațiile sunt acte creatoare care în cele din urmă ne conduc către această concluzie, că fiecare moment, fiecare alegere este o confruntare cu limitările pe care ni le-am auto-impus. Suntem Creatorul în nenumărate forme, pe care le credem personale, dar care se dovedesc a fi în cele din urmă universale.
A cultiva relații conștiente, a le privi ca pe acte de auto-definire, de deschidere, ca pe medii în care putem expansiona propria identitate, este un act sacru de recunoaștere a propriei divinități creatoare și a naturii profunde a celuilalt. Relația de cuplu, de iubire conștientă devine din această perspectivă cel mai dur, dar și cel mai miraculos spațiu de transformare a Conștienței noastre, căci deschide toate porțile ființei. În plus, relația de cuplu reprezintă prin natura sa, relația noastră cu întreaga existență și cu divinitatea lăuntrică. Este cel mai miraculos spațiu de creație conștientă și primul dintre cele care devin disponibile în devenirea noastră.
Miracolul creației conștiente de realitate devine posibil când relația noastră cu întreaga existență este deschisă. Dacă nu putem crea o relație conștientă, de iubire, cu un om, iubirea pentru întreg și deschiderea în fața acestuia este o iluzie, dacă nu un fals. O relație conștientă este o permanentă alegere de atitudine, între închis și deschis. Ego este închis. Ființa conștientă, umanul iluminat, Maestrul Interior este deschis. Ego este în defensivă sau în atac, mereu din spatele granițelor pe care și le pune inconștient. Maestrul este transparent. Față de celălalt și față de realitate. Tendința închiderii și a identității liniare nu dispare niciodată, dar a alege în fața acestei tendințe este un act sacru de Conștiență și de Iubire. Este a alege conexiunea, este a recunoaște și a simți realități care pentru ego sunt străine.
Relația deschisă cu realitatea este cheia oricărei forme de exprimare de sine, de abundență, de autenticitate și este sursa unei bucurii de a trăi, de a experimenta, de a relaționa cu tot ceea ce există. Abundența nu este doar despre bani ci despre a percepe, a simți, a primi, a încorpora tot ceea ce existența are de oferit. Este despre deschidere. Este despre a recunoaște că tot ceea ce ne dorim este în spațiul nostru de experiență, deja, face parte din noi, deja. Chestiune de trasare a graniței, de suprafață de separare, care și ea la rândul ei este o creație.
Cu alte cuvinte întrebarea fundamentală în acest moment al transformării interioare este ce aleg să creez în acest moment? Separare, identitate, ego cu toate atributele sale declinate în durere, închidere și suferință? Sau deschidere, transparență și acte conștiente de creație de realitate?
Uneori, frica, furia, agresivitatea, auto-justificarea, adică ego, consumă toate resursele noastre de energie creatoare. Nu mai rămâne nimic pentru a împlini ceea ce ne dorim. Nu ne mai rămâne energie vitală, creatoare pentru gesturi care creează realități noi. Suntem atât de ocupați cu supărarea noastră pe lume, pe ceilalți și pe dumnezeu, pe sistemele acestei lumi și pe context, încât nu mai avem resurse pentru a crea o nouă realitate interioară și un nou context. Nu mai avem resurse de energie pentru a le turna în proiectele care să ne reprezinte, care să ne aducă bucurie și abundență pe toate nivelurile. Noi nu suntem noi înșine, nu suntem marele Creator din interiorul nostru, atunci când energia noastră este investită în construcția numită ego. Vocea plângăcioasă și plină de reproșuri, de proiecții și justificări nu este vocea Maestrului, ci a aspectelor și rolurilor noastre, este vocea imatură a celui care își spune nu pot, trasând astfel o graniță interioară care ne separă nu numai de extraordinarele noastre potențiale, ci și de câmpul realității în care suntem meniți să scriem cu viață, cu gesturile noastre de gândire, emoție, atitudine și gest.
Felul în care relaționăm, adică măsura în care putem iubi, în care ne putem deschide, reprezintă implicit și măsura în care putem crea ceea ce dorim. A primi de la existență și a crea din noi înșine, din centru, în existență, se împiedică de această suprafață de separare numită ego. Simțim puțin pentru că suntem închiși, și creăm puține lucruri valoroase în această lume din același motiv. Marea noastră creație constă în acest caz în durere, frică și suferință, rezultatele închiderii.
Dar marea deschidere, vine cu percepție enormă a adevărului despre noi înșine și despre realitate, și cu capacitatea de a crea experiența de viață pe care o dorim, care ne reprezintă.
Asemenea divinității care o percepe ca pe un nivel al propriei Ființe, Maestrul aflat în experiența umană iubește și creează din inimă într-un spațiu care se revelează a fi eu însumi.
(din capitolul Note, Cartea Maestrului Interior – HFT)
Agnis
Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.