Bogăția de posibilități a momentului prezent

Deschid ochii, la prima oră dimineața și… bum mă trezesc direct în:

Ce am de făcut astăzi? Aoleu, am uitat ieri s-o sun pe x. Ahh, și trebuie să ajung la stomatolog. Fir-ar să fie, măseaua asta chiar acum trebuia să se spargă când eu am atâtea de făcut. Offf, și iar n-am ajuns să plătesc acele taxe. N-am terminat nici de scris ce-mi propusesem. Nu, nu cred că ajung nici azi la bazin… căci doar am atâtea de făcut… Ah, și i-am promis lui Y că ajung să o văd…

Continuă tu, te invit, cu ce îți spui la prima oră dimineața când mintea își ia revanșa după o noapte de odihnă. Cât o fi fost ea de odihnă. Și, nu doar mintea își ia revanșa, aruncându-te în tot ce este de făcut ci și corpul pare să intre rapid într-un set de comportamente automate, ghidat de gânduri aproape inconștiente și, mai ales, de emoțiile trezite imediat ce te-ai conectat cu toate acestea ce sunt „de făcut”. Cu toate acestea ce sunt percepute ca și „probleme” încă de la prima oră dimineața.

Respiră și imaginează-ți (cu siguranță nu îți este deloc greu să faci asta) cum arată prima ta oră imediat cum te trezești dimineața. Te trezești deja gândindu-te ce trebuia să termini și, din nou, ai amânat? Și apoi aluneci cu gândurile la lista cu toate lucrurile de făcut? Și apoi te trezești, poate, în emoții sufocante, simți cum ți se strânge pieptul și abia de mai respiri, când îți amintești că te-ai separat de o ființă dragă sau ești pe punctul de a o face? În ce probleme aluneci cu gândul la prima oră dimineața?

Toate acestea le vezi ca pe niște probleme iar la nivelul creierului ele chiar așa sunt interpretate. Probleme.

Care acționează precum circuite ce se aprind din cauza unor amintiri. Toate aceste amintiri sunt, la rândul lor, cu oameni, situații, contexte, experiențe pe care le-ai trăit la un moment dat. În trecut. Ieri, alaltăieri, acum o săptămână, acum un an. Și iată cum la prima oră dimineața abia deschizând ochii ești deja în trecut. Îți începi ziua în trecut. Toți facem asta, în lipsa unei practici, a unei discipline, și a unei determinări de a fi atent. De a fi prezent. A fi atent înseamnă a fi prezent. Și a fi prezent este o practică. Ca și un sportiv, cu cât practici mai mult starea de atenție, starea de prezență, cu atât devii mai bun, mai performant.

Doar când reușim să fim în starea de prezență putem simți acea energie mai mare decât ce am tot crezut că suntem, acea inteligență Universală, Dumnezeiască (numește-o cum vrei tu), care ne-a dat viață și care este mereu prezentă cu noi. Din păcate, alunecăm toți, atât de rapid, în „probleme”, în „ce am de făcut”, fără să ne oferim un moment de liniște, de ascultare, de a simți energia uriașă, bogată, creatoare, ce rezidă în momentul prezent. Fără trecut. Fără viitor predictibil. Doar acest magic acum.

Toate aceste probleme, aceste „ce am de făcut azi”, acționează precum circuite la nivelul creierului și aprind acele amintiri ce sunt legate de anumite emoții… și… iată-ne… deci în trecut. Și ziua ne-o construim, de fapt, pe acest trecut. Aceleași emoții de nemulțumire, de frustrare, de neîncredere, de oboseală, de durere, de tristețe. Ziua ne-o construim, în lipsa unei practici a stării de prezență, pe ce ne este cunoscut, familiar.

Felul cum gândim creează rapid felul în care suntem. Iar dacă deja ne simțim triști, dezamăgiți, nemulțumiți – căci ne-am conectat cu toate aceste „probleme” de rezolvat care au activat în noi emoții – apăi nu este greu de ghicit care este starea generală pe care o creăm chiar de la prima oră dimineața. Începem ziua în trecut, în ceva familiar – oricât de neplăcut sau dureros ar fi acel ceva – și suntem convinși că nu putem gândi mai presus decât ne simțim în acele momente.

Dacă citești însă aceste rânduri, sunt convinsă că recunoști adevărul în:

gândurile mele au de a face cu realitatea pe care o trăiesc.

Și dacă este așa, dacă recunoști acest adevăr, atunci te invit să conștientizezi că ține doar de tine să decizi a gândi în momentul prezent. Nu în trecut. Dacă gândești tot timpul în trecut nu faci altceva decât să repeți trecutul. Oricât de mult l-ai împacheta, uneori, în cuvinte spirituale. Gândești în trecut, repeți aceeași realitate. Mereu și mereu și mereu. Nuanțe, poate, diferite. Vorbe, poate, mai spirituale. Însă, adevărul este că îți creezi un viitor predictibil bazat pe experiențe din trecut. Trecutul familiar devine, mai devreme sau mai târziu, un viitor predictibil.

Fă o pauză acum, închide ochii câteva secunde, și respiră atent.Simte momentul acum. ACUM.

Hai să văd ce mesaje urgente sunt. Wow, câte comentarii sunt pe WhatsApp. Ce poze minunate! Ia să trimit și eu o poză.

Rutină zilnică. Predictibilă. Cafea, țigări, dușul… toate în același fel ca și ieri și alaltăieri și acum o săptămână și acum 20 de ani! Tare! Și cică am evoluat. Aceleași știri la TV. Aceleași străzi au parte de mașina mea căci atenția nici nu mai este acolo. Conduc robotic. Din când în când, spre uimirea mea, mai văd o clădire nouă. Asta când o fi apărut așa peste noapte? Aflu că este acolo de vreo 3 ani. Și eu nu am observat-o. Aceiași oameni, aceleași butoane apăsate, aceleași emoții trezite, aceleași reacții.

Și pretindem că noi suntem în controlul stărilor noastre. Când colo, de multe ori, ne trezim învârtindu-ne în seturi de comportamente emoționale, în obiceiuri inconștiente și în reacții pe care am ajuns să le memorăm – căci doar le-am practicat ani la rândul, suntem niște Pro acum.  Pro la a pune în manifestare programe inconștiente. Credințe, atitudini, percepții, tipare de gândire, reacții care funcționează ca și un program de computer. Și nu cum vrem noi cu adevărat.

Da, îți poți spune la nesfârșit: vreau să fiu fericit… vreau să fiu sănătos… vreau să fiu în bucurie… vreau să fiu conștient… Dar corpul tău este deja într-un alt program. Ca un robot, uneori, îți faci cafeaua. Ca un robot, de cele mai multe ori, îți aprinzi țigara. Ca un robot, repeți aceleași gânduri care – culmea – nu te conduc la fericire, sănătate, bucurie, adevăr, creație…

DA, vrei să fii în bucurie, în creație, în adevăr, în iubire, în frumusețe, în conștiență, în abundență… și, totuși, când vine vremea să schimbi redundanța acestui ciclu nici nu conștientizezi că este, deja, un program înmagazinat în subconștientul tău.

Păi dacă vreau asta cum se face că tot repet și repet aceleași gânduri, reacții, emoții? Se face că acestea au antrenament! E nevoie să decizi că vrei altfel și, cu adevărat, să te așezi în ascultare lăuntrică și să găsești în tine acel spațiu, dincolo de orice minte analitică antrenată atâția ani, în care poți crea realitatea așa cum o visezi.

Nu este nevoie să aștepți o criză, o tensiune, un accident, o boală, pentru a începe să schimbi. Pentru ce să aștepți? Toți am trecut prin dureri, tragedii, separări, boli care ne-au făcut să schimbăm ceva. Și apoi, depășite acestea, parcă iar am uitat și iar am alunecat. Face parte din natura umană și dansul vieții.

Poate c-a venit momentul să învățăm să cultivăm atenția, adică să practicăm starea de prezență, ca și mod de a fi. Ca și stil de viață.

Ce s-a întâmplat? De când s-au declanșat atacurile de panică?

Păi am vorbit cu sora mea la telefon săptămâna trecută și mi-a reproșat ceva din trecut. Eu am uitat complet de chestia aia dar se pare că ea nu a uitat. Sunt tristă și am dureri cumplite în corp și starea de sufocare. Am avut atacuri de panică aproape zilnic. Nu mai funcționez în parametrii normali de când am vorbit cu ea. Mi se pare că este incorectă, nedreaptă, cu mine.  

Acum o săptămână ai vorbit cu ea? Și încă te simți tristă? De o săptămână ai atacurile de panică și durerile în corp?

Da! Nu îmi pot lua gândul de la ce mi-a reproșat. Și acum sunt convinsă că, din nou, nu o să mai vorbim cu lunile. Poate chiar cu anii. Îmi este frică ca și în copilărie când ea se supăra pe mine.

Am invitat-o să se conecteze cu respirația și să-și întoarcă atenția în interior. În acel spațiu de unde poate crea altceva decât acele scenarii groaznice, nefericite, tragice. Să se conecteze cu ce își dorește cel mai mult să trăiască în relația cu sora ei. Să conștientizeze că atacurile de panică pe care le simte de o săptămână au fost declanșate de acea convorbire cu sora ei dar sunt legate de condiționări vechi. Somatizările corpului, de asemenea. Asta se întâmplă cu noi toți nu doar cu această clientă venită să mă vadă din cauza atacurilor de panică.

Toți avem emoții care ne influențează unele gânduri iar acestea, gândurile pe care le hrănim, ne creează aceleași emoții și aceleași emoții ne influențează aceleași gânduri…și tot așa. Întreaga noastră ființă este, dintr-o dată, în trecut. În emoțiile și gândurile din copilărie chiar dacă nu conștientizăm asta în momentul în care sora ne reproșează ceva la telefon.

Cum de am iar atacuri de panică? Mă întreabă femeia pe care o însoțesc în procesul ei de transformare. A fost suficient ca ea să simtă frică, ascultând-o pe sora ei la telefon, și, fără să vrea, să înceapă să gândească gânduri ce erau în rezonanță cu emoția fricii. Iar aceste gânduri să creeze o emoție și mai mare de frică. Un cerc vicios. În ciuda uriașelor ei schimbări și transformări, a alunecat rapid căci practica îndelungată de a se simți o victimă înfricoșată este mai puternică decât noile ei alegeri. A respecta noile alegeri, de a gândi altfel, o face să se simtă inconfortabil. Este mai familiar, oricât de dureros, să alunece în victimizare, în a hrăni sentimentul de nedreptate, în a-și închide corpul în carapacea tristeții și a-l sufoca cu atacuri de panică. Ascultându-și sora la telefon, fără să vrea a răspuns, într-un mod inconștient, la propriile ei gânduri ca și cum ar fi adevărate. Nu o să mai vorbim cu anii.

Conectată cu respirația și lăsându-se ghidată de mine și-a dat voie să se întoarcă cu atenția la noile ei alegeri. La încrederea că ea este creatorul realității sale și nu o victimă. Și-a reamintit că rolul de victimă nu o mai reprezintă. Că ori de câte ori are atenția îndreptată pe ce spune sau nu spune, face sau nu face, sora ei – sau oricine din afara ei – își pierde propria putere. În exemplul cu care a venit, puterea i-a dat-o surorii ei, căci a făcut asta ani la rândul. De aceea emoția era atât de puternică. De aceea corpul a somatizat atât de rapid. Spunându-și două zile (de data asta) că se simte tristă pentru că sora ei i-a reproșat, într-un mod nedrept, ceva din trecut, ea și-a semnat singură condamnarea la victimizare. A devenit victima propriei sale vieți preț de 2 zile.

Este doar un exemplu cu care, sunt sigură, poți rezona și tu care citești acum aceste rânduri. Este, de fapt, despre noi toți. În unele situații, singuri ne semnăm condamnarea la tristețe, la victimizare, la suferință.

Eu nu pretind că a te așeza în ascultare, a-ți întoarce atenția înlăuntrul tău, a fi în atenție, în prezență, este un panaceu. Dar am convingerea și certitudinea că a schimba felul în care gândim și ne simțim, este cheia esențială în procesul de vindecare și de transformare. A schimba energia în care suntem înseamnă a ne schimba viața. Cu adevărat, este ceva magic. Energia în mișcare înseamnă Viața în curgere. Nimeni nu poate traversa în locul nostru râul schimbării. Nimeni nu poate crea, în locul nostru, gândurile și comportamentele care să fie în acord cu ceea ce decidem să trăim.

Această invitație, din partea mea acum, la a te așeza în ascultare atentă și a face curățenie în gândire, în credințe limitative, în obiceiuri toxice, în atitudini, este născută din spațiul încrederii că, împreună, putem să creăm o lume nouă. Că ne putem trezi dimineața definiți de o astfel de viziune – o viață trăită în conștiență, în încredere, în bucurie, în creație, în adevăr, în iubire, în abundență. O viață trăită în bogăția posibilităților momentului prezent și nu al unui trecut cu care, ani la rândul, ne-am construit viitorul predictibil. Îmi creez viața din eternul ACUM.

Cum vreau eu să-mi creez această zi pe care, iată, o încep prin a emana recunoștință pentru faptul că m-am trezit. Sunt în viață! Recunoștință! Nu contează ce n-am terminat de scris ieri, pe cine n-am sunat și faptul că mi s-a spart măseaua. Acum, în această primă oră dintr-o nouă zi – un nou dar din partea Existenței. Sunt în Viață! – îmi creez gânduri noi, atitudini noi, visez cu încredere la ce decid să trăiesc astăzi.

Așază-te și ascultă-te cu atenție! Merită! Căci tu ești creatorul realității tale!

P.S: Te invit să participi la retreat-ul Practica Prezenței & Respirație Holotropică 18 – 21 MAI 2023 , un retreat de 3 zile în natură pură. Facem împreună curățenie în gândire, în credințe limitative, în obiceiuri toxice, în atitudini, prin ascultare atentă și prezență.

Înscrie-te aici

AmmaRa