Prezența deschide toate porțile lăuntrice » Călătoria Inimii Skip to content

Prezența deschide toate porțile lăuntrice

Horia Francisc-Țurcanu

11 februarie 2021

Pentru cea mai mare parte dintre oameni, dimensiunea spirituală a existenței nu are nici o legătură cu viața de fiecare zi, cu lumea în care trăim, cu corpul nostru, relațiile și situațiile vieții noastre, cu banii, politica și gunoaiele de pe străzi. Este o ruptură. Dimensiuni diferite. Asta se petrece de foarte mult timp.

Iconografia spirituală înfățișează personaje rarefiate, care nu par să aparțină acestei lumi, învăluite în aburi, cu figuri severe sau aeriene, în vreme ce realitatea înconjurătoare este ancorată în materie și scop. Această ruptură ține nu numai de cultură – adică dimensiunea colectivă a spațiului interior, ci și de felul nostru personal în care ne raportăm la aceste dimensiuni ale existenței. Această majoritate nu poate simți dimensiunea rafinată a existenței. Divinitatea este o abstracție la care se raportează doar prin gândire, și doar din exterior. Nu este o trăire, o percepție, ci mai degrabă o idee.

Această majoritate ignoră cu desăvârșire faptul că realitatea formelor, a densității și materiei, se naște necontenit împrejurul nostru, prin propriile noastre gesturi, de gândire, emoție, atitudine, prin felul în care relaționăm cu ceilalți și cu existența. Asta face ca ruptura să se adâncească. Dumnezeu pare tot mai departe, nevăzut, neauzit, de ne-înțeles și ne-perceput, iar această lume tot mai lipsită de sens, mai haotică și supusă unor forțe necunoscute. Labirintul.

Identificarea totală cu propria gândire, care se raportează la orice din exterior, în mod analitic dar lipsit de capacitatea de a simți, conduce la o înstrăinare, la o însingurare față de tot ceea ce există. Căci, identificați cu procesele de gândire, suntem separați nu numai de dimensiunea rafinată a existenței, ci și de oameni, situații, de propriul corp fizic. Încercarea de a ghici, de a evalua logic, de a face strategii pentru controlul realității, conduce în mod inevitabil la constatarea că nu există o strategie suficient e elaborată pentru a preveni surprizele oferite de existență. Frica existențială se amplifică. Gândirea, exacerbată, pune stăpânire și polarizează întregul spațiu interior, rotindu-se în cercuri din ce în ce mai strâmte. Până când sentimentul de neputință, al lipsei de sens, oboseala, devin mai puternice decât orice dorință de a schimba ceva.

Dimensiunea spirituală și cea densă, a propriei ființe și a existenței, sunt expresii ale unei singure realități.

Ele se nasc una din cealaltă, necontenit, și acest lucru poate fi trăit de oricine este suficient de motivat pentru a cultiva starea interioară ce permite percepția directă a adevărului. Este o chestiune de maturitate interioară, psihologică, de profunzime a experienței de viață, dar și una de abordare și de practică. Această majoritate rătăcită în labirint nu are timp pentru explorarea lăuntrică. Iar dacă tensiunea rupturii interioare devine prea mare, preferă să ia o pastilă, decât să coboare în interior.

Starea lăuntrică ce dezvăluie unitatea întregii existențe manifestate, o numesc Prezență. Cultivarea stării de Prezență este o artă a vieții, a percepției, este cultivarea Conștienței. Este despre a simți experiența vieții tot mai profund și tot mai vast. Fiecare dintre noi este un centru pulsatoriu al realității. Pulsația este necontenită și seamănă cu respirația. Fiecare inspirație aduce ceva în interiorul nostru, din marea realitate exterioară corpului fizic, fiecare expirație emană ceva din interior, din centru, un fel de radianță pe care o modulăm în gândire, emoție, gest, atitudine, acțiuni.

Inspirația este secvența perceptivă a acestei pulsații, cea care ne conectează cu tot ceea ce există. Expirația este secvența creatoare a pulsației. Percepem și emanăm realitate la fiecare ciclu de respirație. Conștiența acestui proces este o chestiune de Atenție. Nu putem percepe în mod obișnuit acest proces pentru că întreaga noastră Atenție este investită în gândire, iar aceasta este doar unul dintre nivelurile de densitate ale propriei noastre ființe. Când devenim una cu gândirea noastră, din sfera profundă și vastă a ființei noastre și a întregii existențe, nu mai simțim nimic.

În esență, starea de Prezență dezvăluie percepției adevărata natură a realității, interioare și exterioare corpului.

În interior, Prezența dezvăluie percepției directe întreaga mecanică rafinată a gândirii, emoției, energiilor vitale și a corpului fizic și creează posibilitatea de a administra în mod conștient aceste dimensiuni ale propriei ființe. În exteriorul corpului fizic, descoperim că spațiul lăuntric al gândirii, emoției și energiilor vitale se transferă prin relații, prin gesturi și creează întregul context al vieții noastre.

Cu alte cuvinte, trăirea stării de Prezență dezvăluie prin experiență directă faptul că noi suntem sursa propriei noastre realități, că o construim, o emanăm necontenit, o creăm pe fiecare expirație, cu fiecare gând și fiecare gest, și o percepem, o simțim, rezonăm cu ea pe fiecare inspirație. Structura sferică, fluidă a realității devine o evidență. Se naște responsabilitatea față de propria gândire creatoare de realitate, față de propriile emoții, față de atitudinile noastre în raport cu tot ceea ce există.

Starea de Prezență dezvăluie de asemeni natura personalității noastre liniare și faptul că tot ceea ce considerăm eu, este o poveste, o mână de fotograme ale trecutului, de poziționări, de imagini și de judecăți, de concluzii asupra unor evenimente trecute. În Prezență descoperim că ceea ce suntem este sursa personalității liniare, izvorul ego-ului. Suntem creatorii acestuia. Acesta este momentul în care natura profundă a ființei se revelează Atenției noastre, și descoperim PREZENȚA.

Grafiez cu majuscule PREZENȚA care impregnează tot ceea ce există,

pe care o respirăm, din care ne naștem necontenit și în interiorul căreia creăm realitatea propriei vieți. Dimensiunile pe care le-am crezut separate se dovedesc în sfârșit a fi expresii ale acestei PREZENȚE universale. Gândirea, emoția, vitalitatea noastră, corpul fizic, gesturile și atitudinile noastre, închiderile și deschiderile, sunt modulări ale acestui centru de realitate care suntem, iar ceea ce creăm este, pur și simplu, viața, situațiile vieții noastre. Centrul de realitate care suntem pulsează între a simți și a crea.

Întreaga noastră existență se revelează ca și creație, ca și situațiile vieții noastre. Realitatea nu mai este ruptă în dimensiunea ei spirituală, metafizică, divină și cea materială, fizică. Dimpotrivă trăim revelația simplă că meta-fizica este numai o fizică a dimensiunilor rafinate, și face parte din același proces al cărui centru, din ce în ce mai conștient cu cât practicăm starea, devenim.

Divinul și umanul sunt aspecte ale unei singure realități.

Starea de Prezență este începutul unui extraordinar drum de transformare interioară care, în cele din urmă transformă întreaga noastră viață, corpul fizic și starea lui de sănătate, relațiile noastre cu ceilalți și cu lumea, modul nostru de a gândi și de a administra emoțiile, modul în care privim lucrurile, proiectele noastre, afacerile, politica, absolut totul. Este nașterea unei noi lumi interioare și exterioare deopotrivă.

Labirintul se topește împrejurul nostru, relațiile devin vii și puternice, conexiunea noastră cu realitatea devine profundă, căci aceasta face parte din noi înșine. Se schimbă felul în care ne mișcăm și în care mâncăm, în care gândim și acționăm, găsim nu sens, ci semnificație a propriei vieți, redescoperim lucrurile care contează cu adevărat pentru noi, descoperim autenticitatea și curajul de a fi noi înșine, descoperim iubirea și adevărul, libertatea și frumusețea acestei lumi și a existenței.

Prezența este o stare extinsă de Conștiență adică de percepție, de a simți, dar implică și o nouă putere creatoare, pe măsura acestei Conștiențe. A crea viețile pe care le dorim nu este un eres, un vis orb, ci devine un exercițiu de manifestare al divinității noastre interioare. Nu mai este o chestiune de dezvoltare personală și maturizare a structurii egotice, ci exprimarea Conștienței Maestrului.

Am dezvoltat foarte mult acest subiect în Cartea Maestrului Interior.

De fapt, întreaga Carte este un ghidaj către trăirea Prezenței, care merge foarte adânc în natura realității și dezvăluie harta sferică a ființei, nivelurile, reperele și aplicațiile acestei Cunoașteri. De asemeni am explorat împreună cu foarte mulți oameni, foarte multe cercuri această abordare atemporală, care nu aparține unui moment sau unui timp anume al umanității, ci este mai degrabă a umanității universale, eterne, care se manifestă în toate timpurile și spațiile. Dar aplicațiile Prezenței sunt nenumărate în viețile noastre liniare, în sănătate și relații, în proiectele și acțiunile noastre, în relația cu noi înșine, cu cerul și cu pământul. Este o abordare unificatoare, care dezvăluie natura profundă a ceea ce suntem și adevărul despre realitate, prin trăire directă.

Am simplificat și esențializat moduri de lucru cu Atenția, astfel încât starea de Prezență, ca punct de plecare în transformarea propriei vieți, a devenit simplu de trăit și de practicat în oricare din împrejurările vieții. Și mai ales în împrejurările dificile, care funcționează ca un semnal că am pierdut conexiunea cu centrul din interiorul nostru. Toate workshop-urile și seminarele Școlii Maestrului Interior sunt aplicații în diferite direcții ale lucrului cu Prezența, de la care începe totul.

Dimensiunea umană, această lume cu tot ceea ce există în ea, nu a fost, nu este, și nu va fi niciodată ruptă de dimensiunea spirituală și rafinată a existenței. Ele sunt una. Noi suntem aceia care le unificăm prin propria noastră Conștiență. Suntem aici, în această dimensiune, pentru a realiza această unificare, pentru a o trăi și a o manifesta în viețile noastre. Adevărata spiritualitate este a fi conștienți în mijlocul vieții, de a ne deschide în fața existenței și a o percepe, de a crea realități noi în viețile noastre, din această Conștiență. Motivațiile noastre în viață depind de Conștiența noastră, de măsura în care percepem adevărul despre noi înșine și despre realitate. Dorințele și acțiunile noastre, de-asemeni. Felul în care percepem Adevărul, Iubirea, Frumusețea și Libertatea sunt o expresie a Conștienței. Cu cât aceasta este mai profundă și mai vastă, mai rafinată, cu cât gesturile noastre se nasc mai mult din Prezență, cu atât umanitatea și divinitatea noastră se dovedesc a fi un singur lucru, iar experiența vieții noastre devine mai plină de bucurie și frumusețe.

Abundența existenței este infinită. Ne separă de percepția ei doar închiderea noastră față de marele rest. Această închidere nu este o eroare sau o cădere. Face parte din marele nostru drum interior. Intrăm într-un fel de sertare ale realității numai pentru ca într-o bună zi să redescoperim adevărul, iar acesta este un moment uriaș în experienței umane. Închiderea este o stare a propriei conștiințe. Ne închidem pentru a ne proteja, pentru a ne feri de durere, fără să ne dăm seama că astfel ne limităm percepțiile și profunzimea și anvergura naturală a ființei. Întregul parcurs către deschiderea propriei inimi este un drum transformator, interior și transcendent. Iar starea de Prezență este practica fundamentală a deschiderii voluntare, a percepției unor dimensiuni ale ființei noastre care nu au fost pierdute niciodată, doar au fost ignorate. E un moment potrivit pentru a redeschide porțile.

Poate că ai început deja să-ți pui întrebări despre semnificația vieții tale, poate că ai început să te întrebi încotro. Poate că ai început deja să-ți dai sema că ceva din interiorul tău, din gândirea, atitudinile, emoțiile tale generează realitatea pe care o trăiești ca experiență de viață. Poate că ai citit deja despre principiul rezonanței, sau al atracției în viața ta a lucrurilor pe care le cultivi în interior. Ei bine, nu este posibil să creezi în mod conștient rezonanța, pănă când nu poți percepe dimensiunile adânci ale interiorului tău. Nu poți opera transformări în spații pe care nu le percepi. Realitatea exterioară corpului fizic, sau contextul vieții tale, întâmplările aparent rupte de gândirea și emoțiile tale, sunt de fapt oglindirea acestor dimensiuni profunde, inconștiente. Așa se face că nu putem recunoaște în viețile noastre conexiunea profundă între lumea noastră interioară și evenimentele exterioare. Nu ne dăm seama pentru că nu putem simți, nu suntem conștienți de aceste dimensiuni. 

Prezența deschide toate porțile lăuntrice ale percepției și ale înțelegerii lumii noastre interioare și a evenimentelor din viețile noastre.

Nu numai că putem simți spații altădată inconștiente, dar putem schimba atitudini vechi și alegeri vechi și gândire veche care generează contextul vieții noastre. Dacă vrei să schimbi ceva important în viața ta, este nevoie să schimbi mai întâi în interiorul tău. Iar pentru a pătrunde acolo, Prezența este practica fundamentală. Tot ceea ce ai vrut vreodată să cunoști, să vindeci, să schimbi, să vezi, este la o răsuflare distanță. 

Această stare de Atenție centrată în interior, deschisă, senzitivă și ancorată pe verticală deschide porți atât de largi pentru cunoaștere prin experiență, încât este baza tuturor explorărilor Școlii Maestrului Interior, a tuturor direcțiilor și abordărilor terapeutice și a întregii cunoașteri. Am intrat de atât de multe ori în marea Conștiință prin această poartă, cu atât de mulți oameni, încât cărarea a devenit un drum în toată regula. Oricine poate acum păși pe acest drum. Am rafinat mijloacele de a intra în starea de Prezență și am redescoperit o străveche cunoaștere, ce aparține Umanității eterne. Fiecare om care trăiește adevărul despre sine și despre existență lărgește calea pentru tot mai mulți semeni ai săi. Consecința ultimă a acestei căi este transformarea întregii vieți și un salt imens în termeni de bucurie a vieții, de vitalitate și de putere de a ne materializa visele.

Prezența schimbă totul, transformă corpul și starea de sănătate, trasformă felul în care suntem în relațiile cele mai importante ale vieții noastre, ne conduce la depășirea barierelor emoționale alcătuite din frică, furie, rușine sau vinovăție, dizolvă tristețea și apatia existențială, reașează gândirea pe căi noi, creative și vii și deschide orizontul unor noi moduri de a fi autentici. Pe orice nivel al existenței te-ai afla, practica Prezenței aduce un salt uriaș în calitatea vieții. 

Până atunci, draga mea, dragul meu, te invit să rămâi conectat cu ceea ce suntem și facem noi, cei aflați în Călătoria Conștientă a Inimii. Ia-ți Cartea Maestrului Interior și practică Prezența. Vino la Retreat-urile noastre din această vară. Practica Prezenței este unul fundamental, mai ales dacă nu ai nici o experiență în acest sens. Abonează-te la newsletter, scormonește în arhivele site-ului Călătoria Inimii, unde vei găsi sute de articole scrise de noi, cei care trăim toate acestea de foarte mult timp deja. Conectează-te cu această Comunitate extraordinară de oameni care trăiesc în viețile lor deja minunăția de a fi și de a crea realități conștiente. Împreună e mai ușor.

Nu există alt mod de a schimba această lume, decât prin propria noastră schimbare.

O reverență deschisă,

Agnis

Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.


Adaugă un comentariu

Newsletter

Abonează-te la newsletter și primești un cupon de reducere de 10% pentru prima ta comandă pe site-ul Călătoria Inimii