Invitație la: ARTA Comunicării Conștiente

ARTA Comunicării Conștiente

Fiecare dintre noi are motive foarte bine întemeiate pentru care nu și-a însușit niciodată vocabularul lumii sale lăuntrice. Viața noastră interioară, a fiecăruia dintre noi, are nevoie de propriul ei vocabular. Însă, din păcate, cât am fost mici, nimeni nu ne-a învățat să ne descriem sentimentele. Iar când am mai crescut … nici atât. Nu suntem, de cele mai multe ori, capabili nici să le recunoaștem, emoțiile, sentimentele noastre, darămite să le mai și descriem. Nu ne putem rosti nevoile căci nici pe ele – adevăratele noastre nevoi – nu le recunoaștem.

Pe măsură ce am crescut, ne-am rupt de sentimentele și de nevoile noastre pentru a le asculta pe cele ale părinților, fraților, învățătorilor, noștri. Și uite așa am crescut, mari și voinici, tot ascultând de sentimentele și nevoile tuturor, mai puțin de ale noastre. Ce nevoi am eu? Nu am, bineînțeles. Eu mă descurc și singură. Eu le fac pe toate și pentru toți. Doar am învățat foarte bine să supraviețuiesc și să mă integrez, renunțând la nevoile mele, distanțându-mă de mine însămi.

Dar iată cum, într-o bună zi, când totul părea chiar … perfect, distanțarea de mine însămi vine să mă pălească. De-a dreptul revoltător! Cum adică, eu creez această atitudine, mă rup de mine, mă sacrific, fac totul pentru ceilalți, ascult sentimentele și nevoile lor, și acum …? Acum plătesc această atitudine? Nu-i corect! E chiar nedrept.

La mine, această atitudine, în acea bună zi (când totul era chiar perfect), s-a plătit cu pierderea dorinței de a mai trăi.

La tine cum s-a plătit? Ai plătit această atitudine, această ruptură de tine, prin:

burn-out, îndoieli, neîncredere, incapacitatea de a alege, depresie, dificultatea de a mă menține pe calea ce-am ales, timiditate, mai bine în umbră decât să mă arăt… ? Sau cum ai plătit?

Ți se pare cunoscut, tot ce descriu eu acum, sau doar la mine a fost așa ceva?

Ne tot învârtim în aceeași veche poveste, lăsându-ne înghițiți de valurile vechilor condiționări. Valuri, peste valuri, de credințe și condiționări vechi. Valuri de atitudini vechi care ne trag la fund. Iar noi ne lăsăm, sperând că vine, într-o bună zi (perfectă și ea, normal), cineva să ne … pescuiască. Să ne salveze din valurile care ne tot înghit.

Hey, trezirea! Oameni buni, treziți-vă! Nu vine nimeni să ne pescuiască din aceste valuri!

Avem nevoie să învățăm să ne ancorăm solid în noi înșine. Adică, să simțim, dinlăuntrul nostru, că noi suntem cei care hotărâm și nu obișnuințele noastre (sau, mai grav, obișnuințele și atitudinile, părinților noștri). Tot ce facem noi, eu și Agnis, în Călătoria Inimii, este să îți readucem aminte că tu ești cea/cel care hotărăște și nu condiționările tale sau teama de privirea sau părerea celuilalt. Aducându-ți aminte ție, de fapt, ne amintim, în permanență, și nouă. Căci și noi învățăm, creștem, evoluăm, ne transformăm, mereu și mereu, împreună cu tine. Recunoștință, eman acum către tine, pentru acest proces de transformare și evoluție împreună.

Încă de pe vremea când eram la facultate, mi-am dorit să pot traduce într-un limbaj foarte simplu, aspecte psihologice care păreau complicate. Și nu mă refer la a le traduce din Engleză în Română (pentru că locuiam în Canada la vremea aceea) ci într-o traducere a inimii. Un limbaj simplu care să mă ajute să mă cunosc pe mine însămi mai profund (de fapt, asta m-a și dus către a studia psihologia) și a-i putea cunoaște, simți, asculta, pe ceilalți. De fapt, pe mine însămi tânjeam să mă cunosc, să mă simt, să mă ascult.

Să ascult cu inima, din inimă, din acel spațiu sacru în care este doar iubire și compasiune și non-judecată, a fost mereu o tânjire a mea.

Dar cum să ascult când iată … eu zic una și el înțelege cu totul și cu totul opusul. E nedrept. De-a dreptul șocant. Cum de a înțeles asta când eu am vrut să spun exact invers? Cum să-l mai pot asculta acum eu pe el? Nu are rost. E degeaba. Mai bine îmi pregătesc defensiva sau explicațiile sau justificările. Sau, oare nu-i mai bine să scot la înaintare victima? În felul ăsta el sigur va scoate salvatorul. Apoi eu, bum, din mânecă, iscusit, las a curge călăul.

Nu-mi spune că și asta ți se pare cunoscut. Și doar nu te pomenești că aluneci acum în rolul de nemulțumit/ă că te-am demascat?

Lăsând gluma la o parte, cu toată sinceritatea, împărtășesc acum că asta mi-am dorit încă de când eram la facultate. Adică, cu muuulți ani în urmă!  Când eram și eu mai mică. Acum, iată, în această etapă a vieții în care mă aflu acum, pare că tot asta îmi doresc. Să ascult cu inima, să ascult din toată inima, fără să judec, să ascult pentru a înțelege și pentru a simți și pentru a iubi mai mult.

Da, asta mi-am dorit încă de la facultate și, de aceea, de-a lungul anilor, pentru mine a devenit precum o obsesie „a asculta”. Am dus, în multe rânduri, ascultarea, la rang de artă. În alte rânduri, incapabilă să ascult, am alunecat lamentabil. Bineînțeles, nu din cauza mea ci… din cauza lui, vă dați seama nu? Ce rost mai avea, oricum el a înțeles total greșit! Evident, nu?

Împărtășesc acum cu voi toate astea pentru că în mai toate sesiunile individuale din ultimul an, mi-a apărut – cu mare claritate – că miezul dificultăților în relațiile noastre, se află încă în această dublă întrebare:

Cum să fiu eu însămi (însumi), fără a înceta să fiu împreună cu celălalt (cu ceilalți), cum să fiu împreună cu ceilalți, fără a renunța să fiu eu, cea care sunt cu adevărat, eu cel care sunt cu adevărat?

Și cu această ocazie, te invit la o călătorie în … ARTA Comunicării Conștiente. O comunicare ce nu poartă povara condiționărilor și a vechilor noastre reflexe, a ecranelor și a imaginilor noastre virtuale, a zâmbetelor false și a butaforiei.

Cadoul meu pentru tine, la această ediție de toamnă, este un Voucher CADOU în valoare de 75 lei. Folosește codul 75ACC la înscriere.

Cadoul tău pentru tine este sinceritatea. Adică, intri în această călătorie, doar dacă îți dorești relații adevărate, autentice, libere și responsabile.

Ooopaaaa… stai puțin, măi AmmaRa, că nu-i chiar cușer ce îmi ceri tu.

Păi, asta îmi inspiră teamă pentru că îmi este frică să nu mă pierd pe mine în relațiile astea… adevărate, autentice, libere și … auzi, tu … responsabile. Doar am devenit maestru/maestră la a mă decupla de mine, de sentimentele mele, de nevoile mele (de fapt, care nevoi? eu nici nu am nevoi!!), pentru a fi cu ceilalți.

Ei bine, da! Cușer sau ne cușer, eu la asta te invit. Vezi tu înlăuntrul tău câtă determinare este să înveți a comunica mai conștient.

Când eu îmi afirm propriul adevăr, respectându-i pe ceilalți și respectându-mă pe mine însămi, pătrund până în miezul modului meu de a dialoga cu mine însămi. Uneori, pe celălalt îl doare adevărul meu – cel care este în acel moment, căci și adevărul este mereu în curgere. Însă, n-o să-ți vină să crezi! Când mă rostesc din adevărul meu, fără să judec sau să învinovățesc, pătrund până în miezul celui mai autentic mod de a dialoga cu mine dar și cu ceilalți, ori de câte ori îmi afirm propriul adevăr, respectându-mă și respectându-i.

Atunci când comunicăm conștient renunțăm, de fapt, la confuziile comode cu care ne mulțumim deseori în loc să pătrundem într-un univers al alegerii și al libertății.

• Dacă ești obosită, obosit, de incapacitatea ta de a te exprima cu adevărat …
• Dacă simți că vrei, cu adevărat, să-l asculți pe celălalt și să-l și înțelegi (atenție! Asta nu însemnă că trebuie și să fii de acord cu celălalt. Însă ne simțim al naibii de bine când descoperim la ce reacționăm noi înșine și la ce reacționează celălalt. Ne simțim super bine atunci când ne înțelegem sentimentele și nevoile și când le înțelegem și pe ale celuilalt)…
• … atunci, cu siguranță, această călătorie este potrivită pentru tine acum.

Dacă în tine există tandrețea și eleganța Micului Prinț a lui Saint-Exupery, atunci …

ARTA Comunicării Conștiente este Călătoria care te atrage pentru că vrei să înveți să-l accepți pe celălalt fără să încetezi să fii tu însuți, tu însăți!

Cu încredere în Adevărul pe care se construiește Iubirea autentică, te aștept în călătoria ARTA Comunicării Conștiente.

AmmaRa

PS. ilustrația de mai sus este o creație semnată Alex Grey și a fost aleasă de Agnis. Ea reprezintă ideea centrală că o comunicare conștientă este o comunicare din Prezență.

Pentru noi, Elena și Horia (AmmaRa și Agnis), comunicare înseamnă Relație. Comunicare Conștientă este Relație conștientă. A pune Relația, adică spațiul comun, înaintea dimensiunii personale, este a ne ridica deasupra relației/comunicării tradiționale, proiective. Diferența este … iubirea, adică ceea ce ne unește mai degrabă decât ceea ce ne separă. A comunica adevărul, din iubire, este o vindecare.