”Respiră adânc. Privește împrejurul tău obiecte, forme, suprafețe, situații, configurații de realitate. În mijlocul lor sunt oameni care la fiecare respirație creează toate acestea. Situațiile vieții emană din noi toți. Suntem izvoare de experiență. Devenim experiența, ne identificăm cu ea, pentru ca apoi să devenim mai largi, mai profunzi și să o conținem. Descoperim că se petrece în interiorul nostru. Realitatea se naște continuu din noi. Din tine.
Ești la o singură respirație de orice dimensiune a ființei tale pentru că toate se petrec aici și acum. Dansul vieții, lumea așa cum o cunoaștem, orizontală, colorată, uneori splendidă alteori teribilă, este spațiul de interferență al tuturor dimensiunilor existenței. Tu ești ființa care face conexiunile între aceste dimensiuni. Tu ești elementul creator care poate unifica sau despărți, poate modela paradisul sau iadul, trăindu-l. A trăi înseamnă a crea și a simți, orice am alege.
Chiar în acest moment tu ești întâlnirea dintre spirit și materie, dintre trecut și viitor, dintre interiorul tău și exteriorul tău. Eu și ceilalți, eu și restul lumii, eu și restul existenței, eu și universul. Ești întâlnirea dinamică a tuturor dualităților, chiar în această clipă. Ești un vârtej de Conștiință din care se nasc viața și moartea, plăcerea și durerea, emoția și compasiunea, percepția și gândirea, cuvântul și tăcerea, partea și întregul. Respirația ta sferică le unifică și le creează, le naște și le trăiește, le emană din centru și le experimentează ca realitate. Orice mișcare, oricât de fină a Atenției tale din Centru, naște lumea.
Poate că nu înțelegi cu claritate încă toate acestea, dar cu siguranță le poți simți. Permite Maestrului din tine să se nască în experiență, făcând chiar acum alegerea de a avea încredere în ceea ce simți. A simți este natura ta profundă. Fiecare inspirație prăbușește în particula de Conștiință din pieptul tău întreaga realitate și o renaște pe următoarea expirație. Nu poți să nu faci asta, pentru că asta ești.
Creează chiar acum cea mai fină și cea mai atentă respirație, cea mai lungă și atentă. Dacă citești aceste cuvinte, calea ta către percepția profunzimii și a vastității este începută. Fă în așa fel încât Centrul tău să fie acela care respiră. O respirație unificatoare, care conține și traversează toate spațiile ființei tale, conștiente sau inconștiente, interioare și exterioare, rafinate sau dense. Nu face nimic. E un fel de contemplare a pulsației rafinate pe care o numim, împreună, respirație sferică. Ridică-ți ochii uneori din Carte, din cuvintele scrise, privește împrejur. Tot ceea ce poți privi, atinge, auzi se petrece în această respirație care cuprinde totul, care pătrunde totul. Nu tu respiri. Tu ești Centrul respirației care este pretutindeni.
Conștiența ta creează Centrul și miracolul se produce instantaneu. Respirația, marea pulsație universală, devine respirația ta.
Maestrul din tine nu are nevoie de un mediu special în care să se manifeste și nu are nevoie de timp. Aceasta din pricină că este deja aici, acum. Pentru el, trecutul și viitorul sunt dimensiuni ale propriei sale ființe. E nevoie doar să te acordezi prin Conștiență cu această identitate foarte largă și foarte fluidă a ta, pe care o expiri din Inimă. El are nevoie pentru a fi manifestat doar un centru stabil de atenție defocalizată, iar această stabilitate o dă energia lentă a corpului fizic. El este ancora Atenției tale. Maestrul are nevoie de corp fizic pentru a trăi starea de Integritate a tuturor dimensiunilor. Fără corp nu numai că nu există ancoră, dar Întregul nu mai este întreg dacă lipsește fie chiar și o singură dimensiune. Respiră deci și ascultă realitatea, oricare ar fi ea, din corp. ” (Cartea Maestrului Interior)
Au trecut 5 ani de când Cartea Maestrului Interior a curs din Conștiință în Lume, prin mine, Scribul său, Horia Francisc Țurcanu. Cuvântul său atemporal a atins mii de oameni și o mai face încă. Cu cât un Adevăr este mai profund și mai vast, cu atât el scapă mai mult timpului liniar și este valabil pentru mai mulți oameni. Adevărul fundamental al acestei Cărți este acela că toți suntem pe Cale. Maestrul Interior face parte din Conștiința noastră și toți suntem pe cale de a-L întrupa.
Maestrul din noi este un potențial cu care ne-am născut ca Suflete, înainte să fi ales coborârea în dimensiunile dense ale Existenței. Experiența umană încarnată este o Școală în care învățăm cum să întrupăm dimensiunea înaltă a Maestrului din noi înșine. Obstacolele pe care le întâlnim în experiența de a fi în această dimensiune încarnată nu sunt o pedeapsă, și nu au fost niciodată. Realitatea vieților noastre este o oglindă holografică în care prinde formă întreaga noastră lume interioară.
Așa învățăm despre calitatea noastră de Creatori. Pentru asta suntem aici, în această lume, în acest corp, în aceste situații din viețile noastre și mai ales în acest moment al Umanității. Pentru a transcende separarea și frica, neputința și rătăcirea care ne separă de adevărata noastră natură și Maestrul care trăiește în noi. Din această perspectivă, niciodată nu a fost un moment mai potrivit pentru Cartea Maestrului Interior și pentru întoarcerea acasă, în propria noastră Inimă.
Consideră această Carte ca fiind scrisă de către Maestrul din tine, pentru cel sau cea care ești în această clipă. Te vei regăsi pe tine în fiecare cuvânt, în fiecare explorare a propriei tale Conștiințe și în fiecare exemplu.Toate scopurile pe care noi le-am avut vreodată și toate dorințele, toate relațiile pe care le-am creat și toate situațiile au fost expresia căutării inevitabile a ceva ce pare că am pierdut în călătoria Sufletului nostru. Această Carte conduce pe fiecare în felul în care are nevoie, către această dimensiune profundă și vastă a propriei sale ființe, numită Maestrul Interior.
Cartea Maestrului Interior împlinește 5 ani.
De aceea, timp de 5 zile, îți dăruim 50% din valoarea Cărții, astfel încât să o poți împărtăși cu aceia despre care simți că au nevoie de ea. Folosește codul de discount 5423570642
Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.