De ce ar vrea stăpânii acestei planete, cei care dețin deja totul, mai mult? Nu e vorba despre bani. Au inventat banii. Ei sunt producătorii banilor, noi suntem consumatorii. Jocul banilor este jocul proprietății asupra materiei. Asta presupunând că materia poate fi … deținută.
Continue readingDincolo de Nori. Ridică-te deasupra Umbrei!
Există două voci în interiorul nostru. Vocea umbrei, care vorbește în numele fricii și al separării, și vocea Adevărului, care vorbește despre Iubire, Frumusețe, Pace și Armonie.
Vocea umbrei și vocea Adevărului
Și pentru că lumea așa cum o cunoaștem este o reflexie a interiorului, în afara noastră regăsim aceleași voci, unele înrădăcinate în umbră și unele în Adevăr.
Vocile umbrei îndeamnă umanitatea la frică, predică separarea și ne conduc către însingurare, luptă și durere.
Vocea Adevărului a existat dintotdeauna și a fost exprimată de marii Maeștrii ai Umanității. Această voce vorbește despre măreția ființei umane, despre puterea înnăscută de ne ridica deasupra umbrei și mai ales despre faptul că există o singură Cale: aceea de
a schimba înăuntru pentru a transforma lumea din afară.
Lumea așa cum o cunoaștem pare stăpânită de umbră, pentru că în interiorul nostru vocile umbrei par mai puternice.
De mii de ani, umanitatea trăiește ca o turmă de vite, stăpânită prin ignoranță și frică, în ciuda Adevărului rostit și trăit de mii de ori de marii săi Maeștri.
Acest Adevăr formulat simplu sună așa:
cunoaște-te pe tine însuți și vei descoperi ce ești cu adevărat.
Iar această descoperire lăuntrică ne va elibera de umbră și va schimba lumea în care trăim, căci ea nu este decât o imagine exterioară a lumii interioare.
La nivel personal și colectiv, întreaga dramă se petrece între aceste două voci lăuntrice, reflectate în exterior prin vocile lumii. Le putem recunoaște cu ușurință. Vocile umbrei perpetuează frica, separarea și închiderea, sistemele egoiste și limitate, oprimarea, nedreptatea, lupta și suferința.
Iar vocile Adevărului spun că puterea este în noi înșine, că suntem creatorii propriei vieți și ai propriei lumi, că suntem una și putem trăi în iubire, frumusețe și adevăr. Dar, din nou, ele sunt reflexia vocilor interioare. Nu le putem auzi, dacă nu ascultăm vocea Adevărului din propria inimă.
Pentru ce suntem aici
Trucul celor care stăpânesc lumea e simplu. Cu cât mai mult suntem în exterior, încercând cu disperare să schimbăm reflexia din oglindă, cu atât mai puțin suntem înăuntru, acolo unde am putea cu adevărat să schimbăm ceva în viețile noastre.
Cel mai mare pericol la adresa ordinii stabilite a acestei lumi este ca oamenii să afle adevărul despre ei înșiși. Despre divinitatea, măreția și omniprezența ființei umane, despre anvergura ei spirituală și universală. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, ordinea umbrei s-ar dizolva ca un fum.
Astfel, cea mai eficientă cale de a păstra ordinea, este frica. Și de a ne ține cu atenția în exterior. Ca niște cățeluși care aleargă după mingi colorate, ne lăsăm distrași de la singurul lucru care contează: lumea interioară, care este sursa experienței noastre de viață și a realității noastre.
Singurul motiv pentru care suntem aici, în experiența umană, în corp din carne și sânge, în gândire, emoții și senzații, în relații cu ceilalți și cu lumea, este acela de a învăța să creăm realitate în acest mediu dens, în care puterea iluziei pare de neînfrânt.
Dar nu este. Cunoașterea este aici dintotdeauna, ca și mijloacele, la îndemâna noastră, gata pentru a fi folosite. Și acum este momentul. Pentru tine personal, pentru mine și pentru noi toți.
Ascensiunea
De zile întregi, privesc pe deasupra pădurilor, către crestele însorite ale Retezatului. Jos în vale, ceața groasă înfășoară lumea. Dar aici, sus, cerul este de cristal, soarele arzător deși suntem în noiembrie. În nopțile nemișcate cu lună nouă, stelele ard înfipte ireal în boltă. Suntem deasupra norilor.
Am ales să ne mutăm din București, definitiv, de curând. În acest paradis înalt și împădurit. Singurul lucru care ne împiedica, de mulți ani, să facem acest lucru era ceea ce gândeam despre această mutare, și emoțiile asociate cu gândirea.
Gândeam că e prea sus, prea frig, prea multă ploaie, prea întunecat, prea izolat, prea departe, etc
Emoția consecutivă a fost reținerea, frica și neputința de a face mișcarea.
Iar acum privesc de la înălțimea însorită, de deasupra norilor, către lumea de jos, înăbușită în ceață rece, și orbire, asfixiată de măști, asaltată de viruși. Îmi spun că lucrurile stau tocmai invers decât am crezut ani de zile.
Soarele, claritatea, puritatea rece a aerului, viziunea largă asupra lumii, toate sunt aici, sus. În vreme ce jos a rămas numai ceața. Așa a fost întotdeauna. Dar nu puteam vedea acest lucru. A trebuit să schimbăm ceva înlăuntrul nostru pentru a face pasul. Și mai precis să mergem dincolo de frică.
Doar așa a fost posibil gestul ascensiunii la 1200 m înălțime. A fost urmarea unei ascensiuni interioare, deasupra umbrei, deasupra propriilor umbre. Căci realitatea exterioară, a contextului vieții noastre, urmează întotdeauna realitatea lăuntrică, a inimii.
Viața mea, a ta și a noastră, a tuturor este o continuă Ascensiune. Un proces de șlefuire lăuntrică, de transmutare a gândurilor, emoțiilor și energiilor din spațiul interior, de scoatere din inerție a corpului fizic, care are o singură direcție și un singur scop: transformarea identității pe care ne-o asumăm.
Singurul lucru care ne împiedică este umbra. Umbra este alcătuită din frică și este, în esență, identitate veche. Cine am crezut că suntem.
Ascensiunea este un proces lăuntric în care trebuie să alegem mereu între cine am fost și cine devenim. Și astfel identitatea devine tot mai rafinată și mai cuprinzătoare până când ne descoperim adevărata natură: suntem Conștiință.
Și atunci suntem eliberați. Suntem deasupra norilor și a umbrei și putem să devenim în această lume o voce a Adevărului. Experiența vieții se apropie de Iubire, Frumusețe și Pace care sunt atributele universale ale Divinității din care ne-am născut.
Tehnologia interioară a Ascensiunii
Orice miracol devine tehnologie atunci când descoperim legile care guvernează acea realitate. La fel este cu lumea interioară și cu procesul Ascensiunii.
Sigur cunoști oameni pe care Existența pare să-i servească. Și nu mă refer aici la ticăloși. Sunt aceia care au descoperit tehnologia lăuntrică care permite transformarea vieții. Sunt cei luminoși și liberi.
În esență este despre ceea ce facem în interior cu Atenția, care este energie sacră, creatoare. Gândul, cuvântul, atitudinile, emoțiile, vitalitatea și corpul nostru sunt Atenție modelată necontenit. Relațiile și creațiile noastre la fel. Situațiile vieții, la fel.
A stăpâni Atenția este începutul Ascensiunii.
Cel mai mare dușman este frica și formele ei numite furie, frustrare, rușine, vinovăție sau tristețe. Toate sunt emoții distructive și sunt forme de separare față de noi înșine și de Existență.
De foarte mulți ani în această viață și de foarte multe vieți, această tehnologie interioară menită eliberării ființei umane din iluzie, este consacrarea noastră.
Călătoria de la inconștiență la Ascensiune, o numim Călătoria Inimii.
Școala Maestrului Interior este în întregime despre Ascensiune și despre tehnologia interioară care permite accelerarea procesului și schimbarea vieții.
Trăim pe măsura visului nostru despre noi înșine. Și asta este și calea ta.
Te poți ridica deasupra umbrei, deasupra norilor și trăi în Cerul tău interior.
Singurul lucru care te împiedică este frica și formele ei corozive de manifestare. Vălul care-ți acoperă ochii este alcătuit din frică.
Dar tehnologia lăuntrică a eliberării și a Ascensiunii este aici.
Ia-ți Cartea Maestrului Interior, care este în sine o călătorie a Inimii către Ascensiune, și o dezvăluire, pas cu pas, a tehnologiei lăuntrice a eliberării.
Totul este în puterile tale. Nu crede pe nimeni care-ți spune altceva.
Fă un pas, chiar acum.
Agnis