Trăiește cum vrei! Dar… cum vrei?

Trăiește cum vrei! Dar… cum vrei?

Un timp liniar foarte îndelungat, umanitatea a trăit într-un sertar. Doar sacerdoții acestei lumi asigurau conexiunea umanității cu dimensiunile vaste ale existenței, în marile ceremonii sacre ce se desfășurau în momente cosmice. În astfel de momente, mulțimile trăiau sentimentul copleșitor al Adevărului, se simțeau parte din Frumusețea, Măreția și Armonia universală, experiența vieții căpăta nu numai sens, ci semnificație, splendoarea se dezvăluia magic și lacrimile recunoașterii curgeau pe obraz.

Apoi însă, ea se întorcea pe coridoarele înguste ale labirintului său mental, reintra în mecanica strâmtă a experienței de a fi doar un om, divinitatea părea să se retragă înapoi în cerurile sale, mâinile oamenilor apucau din nou sabia, scutul sau coarnele plugului, după caz, privirile se stingeau și redeveneau oarbe, lacrimile se uscau și chipurile redeveneau măști. Îndoiala renăștea din propria gândire, lupta redevenea singura realitate, această dimensiune a materiei și a trupului redevenea închisoare și ispășire a unei vinovății ancestrale.

A percepe lumea ca pe o închisoare se naște din neputința de a simți. Considerăm real ceea ce putem percepe, și ignorăm cu desăvârșire ceea ce scapă percepției. Am construit o lume pornind de la propriile noastre percepții despre realitate, iar acestea sunt limitate la forme, la contururi, la densitate, și ignoră cu desăvârșire dimensiunile rafinate din care se naște forma. Asta făceau sacerdoții altor timpuri. Dezvăluiau percepției directe aceste dimensiuni rafinate, în experiențe menite să reseteze, cel puțin pentru moment, perspectiva asupra vieții. Oamenii puteau simți mai mult.

Școlile mistice din toate timpurile erau școli ale percepției. Elevii acestora se antrenau pentru a simți mai mult din realitate și pentru a împărtăși cu cei orbi, prin experiență, această simțire mai largă.

A simți mai mult, mai profund, mai larg, mai rafinat realitatea vieții, este totuna cu a trăi un grad mai mare de adevăr, frumusețe, libertate și armonie în propria viață, a vedea mai clar minunăția vieții.

Conștiența se referă în mod fundamental la ceea ce putem percepe.

Căutarea mistică era o bătălie pentru a simți, pentru a vedea dincolo de cortinele dimensiunii liniare, pentru a arunca o privire în afara sertarului în care părea zăvorâtă de creator.

În multe privințe, sertarul există și acum și se dovedește a fi un sertar psihic, alcătuit din ceea ce gândim despre realitate. Umanitatea și-a inventat instrumente extraordinare prin care poate privi în adâncurile realității și vedea mai clar natura acesteia. În interiorul atomilor se dovedește a fi un spațiu gol și sensibil care reacționează la gândirea, emoțiile, așteptările ființei umane. Cea mai uluitoare descoperire a umanității este dimensiunea sa de creator al realității. Numai că nu este încă pregătită complet să o accepte. Psihismul creaturii cedează greu. Ne este greu să renunțăm la ideile vechi despre noi înșine și despre natura realității.

Sistemele acestei lumi sunt expresia exterioară a propriei noastre lumi interioare, ale capacității noastre de a simți și ale încrederii în natura noastră creatoare de realitate.

Ceva profund se schimbă în percepția noastră și în felul în care ne raportăm la experiența vieții. Tot mai mulți oameni ajung să descopere că pot lărgi măsura în care simt realitatea, că pot aduce un fel de transparență în zidurile închisorii și asta schimbă întregul raport cu experiența vieții. A simți mai mult din realitate permite o nouă calitate a răspunsurilor pe care noi le dăm vieții. Acțiunile noastre care se nasc dintr-o conștiență mai largă și mai profundă sunt mai adecvate și, dintr-o dată, nu mai este vorba doar despre a percepe mai mult din adevărul și frumusețea vieții, dar și despre a participa prin gesturile, acțiunile și creațiile noastre la acest adevăr. Nu mai este vorba doar despre creatura însetată să se reconecteze cu dimensiuni mai vaste și mai profunde ale existenței, ci și despre complementul său creator.

A simți mai mult nu valorează nimic dacă nu putem crea mai mult în viețile noastre.

Adevărul, Frumusețea, Măreția, Armonia sunt atribute fundamentale ale Existenței.

Ce folos însă să le putem percepe uneori, în marile noastre călătorii interioare, dacă nu le putem aduce în viețile noastre de fiecare zi, în corp, în relații, în gândirea și în lumea noastră? Descoperim astfel dimensiunea noastră de creatori ai propriei realități. Nu ne mai ajunge o experiență din când în când a Adevărului și a Frumuseții, ci ne dorim să trăim pe măsura Revelației despre noi înșine. Și atunci nu ne mai rămâne decât să creăm în viețile noastre gesturi care se nasc din această Revelație.

Descoperim că gestul nu este doar corporal, fizic. Atitudinile noastre față de noi înșine, de ceilalți și de realitate, sunt gesturi, sunt creații, emoțiile noastre sunt creații, gândurile noastre sunt creații care influențează profund experiența vieții noastre. Începem să ne asumăm încetul cu încetul responsabilitatea propriei noastre vieți și statura de creatori, nu numai de creaturi. Sertarul începe să se dizolve. Propria noastră viață se dezvăluie încetul cu încetul, pe măsură ce practicăm percepția lărgită și conștiența gestului, ca fiind cea mai mare creație a noastră. Ne redescoperim pe noi înșine ca surse de experiență în propriile noastre vieți.

Acesta este lucrul care schimbă în timpurile noastre. Înainte era doar despre a percepe mai mult. Oamenii erau mânați de uriașe forțe interioare să exploreze și miza lor era aceea de a arunca o privire dincolo de cortină. Erau fericiți dacă trăiau o stare extinsă de conștiență. Acum nu le mai este destul. Vor să ducă acea frumusețe, acel adevăr mai larg, acea luminozitate splendidă în viețile lor, să o împărtășească cu cei pe care îi iubesc, să trăiască în relații care să oglindească armonia. Vor să trăiască fluiditatea, plăcerea, căldura, conexiunea proprie expansiunii de conștiență, în propriile lor corpuri, în fiecare zi. Nu le mai ajunge o explorare din când în când.

Și astfel descoperă în mod natural și firesc calea de a dizolva sertarele și zidurile labirintului. Descoperă că acestea sunt alcătuite din propria lor gândire, emoție, închidere, din poziționări vechi și obiceiuri. Și mai ales că, în sfârșit, pot alege cu adevărat cum să-și trăiască viața. Nimic nu este prestabilit, nimic nu este bătut în cuie, totul este în curgere, în transformare, totul este o creație necontenită.

Lumea și propriile noastre vieți, corpurile noastre și realitățile pe care le trăim sunt un dans între percepțiile noastre și răspunsurile pe care le dăm realității.

Subsemnatul Horia Francisc Țurcanu alias Agnis, așa cum mă cunosc unii dintre voi, am privilegiul și bucuria imensă de a fi zi de zi în mijlocul acestei extraordinare transformări de Conștiință. Sunt nu numai centrul unor explorări în care lărgim baza de percepție a realității, ci și martorul unor uluitoare procese de transformare a unor vieți. Particip cu minunare și susțin cu recunoștință oameni care transformă totul prin ceea ce devin. Își schimbă relația cu corpurile lor și devin mai sănătoși și mai puternici. Schimbă cele mai importante relații ale vieții lor, relații de cuplu, relații cu părinții și cu copiii lor, relația cu job-urile lor și cu viața.

Sunt martorul evadării din sertare, al dizolvării zidurilor, al ieșirii din singurătate și din rolurile de victimă a realității, sunt martorul ridicării în picioare și al ieșirii din platitudine, din mediocritate și din întuneric, al redobândirii puterii personale, al ieșirii de sub imperiul emoțiilor distructive, al fricii, furiei, rușinii și vinovăției. Fiecare om din cercurile la mijlocul cărora mă aflu, care reușește să se elibereze de neputință în viața lui, este pentru mine izvorul unei uriașe bucurii.

Ne dorim cu toți pentru noi înșine aceleași lucruri, iar ceea ce ne-a împiedicat mereu să le trăim sunt străvechea neputință de a simți mai mult din realitate și de a crea liber experiența vieții. Am crezut mereu că trăim într-o lume predefinită și că trebuie să ne ducem viața cum putem. Iar acum vechea perspectivă asupra existenței se topește în fața capacității de a simți mai mult și de a crea mai conștient realitate. Vrem să trăim Bucuria în viețile noastre.

Am crezut că pentru a ne bucura avem nevoie să obținem, să facem, să luăm ceva din afară. Acum descoperim că Bucuria este o chestiune de deschidere și de creație interioară, și asta schimbă complet felul în care experiența vieții noastre curge din noi. Bucuria de a trăi nu este posibilă fără sănătate corporală, energetică, emoțională și mentală, fără relații deschise și armonice cu noi înșine și cu ceilalți, fără exprimarea liberă a frumuseții și creativității noastre lăuntrice. După cum nu este posibilă trăirea abundenței, a frumuseții, adevărului și măreției, a libertății și a grației. Și toate acestea devin accesibile pe măsură ce gradul nostru de conștiență se schimbă.

Cum facem asta?

Mă bucur dacă ai formulat întrebarea în felul acesta, căci tu, doar tu poți face pentru tine însuți această transformare în viața ta. Eu pun la dispoziție instrumentele fundamentale pe care tu să le folosești și un spațiu de conștiință în care nenumărați oameni asemenea ție exersează o nouă perspectivă asupra ființei și a propriei vieți. De-asemeni o uriașă experiență a transformării interioare și o hartă a teritoriilor lăuntrice pe care le vei străbate. Am formulat această cunoaștere în Cartea Maestrului Interior și am creat unul dintre cele mai grozave instrumente de explorare și transformare a percepției în retreat-ul  Practica Prezenței & Respirație Holotropică.

Dar cel mai prețios lucru pe care l-am creat este spațiul de experiență numit Școala Maestrului Interior. Este desigur un spațiu fizic, în care se petrece experiența, dar cea mai importantă dimensiune a Școlii sunt oamenii, cei care trăiesc tot mai mult din Adevărul, Iubirea, Frumusețea, Libertatea și Măreția proprii naturii noastre profunde. Ei sunt Școala, acesta este cel mai prețios instrument pe care ți-l pot oferi ca răspuns la acest cum facem asta.

Cel mai tulburător aspect al acestui proces de transformare interioară și a vieții este descoperirea că putem trăi așa cum dorim și putem alege experiența propriei vieți. Această alegere este posibilă după ce porțile percepției au fost deschise. După ce începe să se nască încrederea în propriile noastră experiență și în ceea ce simțim. Aceasta este etapa în care ne aflăm și aceasta este tema acestei perioade extraordinare. Cât percepi din realitatea profundă a ființei tale, și câtă încredere ai în percepția ta? Știi cum vrei să trăiești?

Această întrebare face parte dintre întrebările noii umanități, cea care se naște chiar acum prin tine, prin mine și prin noi toți. Rămâi conectat. Răspunsurile se nasc chiar acum, în spațiul pe care îl crem împreună.

(from Agnis, with gratitude)