Roata Medicinei Shamanice – shamanismul, această străveche practică spirituală, nu are nici scripturi și nici vreo dogmă de urmat ci doar o cale simplă și naturală prin care ne conectăm cu marea Creație. O practică spirituală care pentru mine este, mai degrabă, conștientizarea și întruparea faptului că noi – oamenii – suntem gardienii pământului și nicidecum aruncați din Eden, aici pe pământ, pentru a ne ispăși păcatul prin care am pierdut grația lui Dumnezeu. O practică spirituală, simplă, prin care am învățat să recunosc conexiunea noastră profundă cu marele Spirit. O practică prin care am învățat să-mi onorez trupul și să simt, adânc în mine, conexiunea cu Mama Pământ, cu Mama Natură.
În inima Shamanismului rezidă câteva credințe de bază pe care îmi clădesc fiecare zi.
Iată doar câteva:
* Tot ce mă înconjoară este viu și are o forță vitală.
* Lumea materială, concretă, în care ne trăim viețile este doar un început din marele tot și doar făcând acest shift conceptual putem deschide noi posibilități de a ne conecta cu tărâmurile spirituale.
* Totul – absolut totul – și fiecare ființă pe care o întâlnesc îmi poate fi învățător.
* Realitatea îmi oglindește mereu.
* Existența îmi servește chiar și când este extrem de dureros.
* Compasiunea și o conexiune profundă cu natura îmi permite să văd cu ochii inimii și să trăiesc onorând-mi pământul – trupul – și onorând Mama Pământ
Ce este o Roată a Medicinei Shamanice?
O putem numi tehnologia sacră ce ne ajută să pășim în a noastră putere infinită cu care să co-creăm, în mod conștient, împreună cu Marea Sursă.
Roata Medicinei Shamanice mai poate fi trăită precum un vehicul de energie cu o putere incredibilă de a ne re-conecta la puterea personală.
Roata Medicinei Shamanice este o călătorie inițiatică pe care oricine își dorește vindecarea, transformarea, întregirea, trebuie s-o parcurgă în felul său unic. O roată cu patru cadrane toate conducând către libertate, întregire, viziune, putere personală. În Shamanism „puterea” nu se bazează pe Ego, pe agresivitate, pe competiție, pe dominare ci, mai degrabă, este vorba despre puterea infinită de a co-crea cu natura și cu forțele universului. Energia, pe Roata Medicinei Shamanice, corespunde celor patru direcții (Nord, Est, Sud, Vest) fiind însă toate interconectate și fiecare oferindu-ne a sa unicitate cu ale sale atribute particulare.
În ShamaniA Retreat învățăm să dansăm cu aceste direcții cărora le corespunde un arhetip universal existent în fiecare dintre noi. Războinicul. Vizionarul. Vindecătorul. Învățătorul. A le aduce în echilibru înlăuntrul nostru – simțind a lor înțelepciune născută din rădăcinile mitologice înfipte în istoria umanității – ne vindecăm pe noi și lumea fragmentată în care trăim.
De ce să parcurgem Roata Medicinei Shamanice?
Suntem deja, fiecare în felul său, pe această Roată. Poate că n-o numim așa dar fiecare își visează lumea în care trăiește. Prin fiecare gest, prin fiecare vorbă, prin fiecare acțiune. Cu cât devenim mai conștienți cu atât putem recunoaște sacralitatea în fiecare ființă pe care o întâlnim, în fiecare pasăre pe care o auzim, în fiecare stea pe care o percepem. De la mic la mare, suntem toți co-creatori în această lume. Pentru a simți conexiunea cu tot, este principalul motiv pentru care eu continuu a parcurge, cu respect, sacralitate și conștiență, Roata Medicinei Shamanice.
În ShamaniA Retreat, parcugând-o la rândul tău, poți simți că faci un salt cuantic în a ta vindecare, transformare, întregire. În a ta devenire. Pas cu pas, îți readuci aminte că tu, de fapt, crezi în magie. Și, astfel, având încredere că magia există, începi s-o trăiești. Îți readuci aminte de sacralitatea vieții și a fiecărui moment, reconectându-te cu adevăruri profunde ce zac în tine și cu străvechea cunoaștere ascunsă înlăuntrul tău. Îți readuci aminte de a ta divinitate, celebrându-ți umanitatea și simplitatea.
Un Retreat în care te reconectezi la magia sincronicității care este, nimic mai mult, decât chiar principiul organizatoric al întregului Univers. Rupându-te de timpul liniar, în ShamaniA, îți trăiești deplin dimensiunea sferică a ființei tale. O dimensiune în care miracolele sunt simțite și trăite în fiecare privire, îmbrățișare, rostire. Magia este reală, acolo… sus, pe Colina Lunii. Și o poți oricând recrea apoi, revenit în dimensiunea vieții de zi cu zi. Parcurgând Roata Medicinei Shamanice și întrupând în mod conștient atributele celor patru arhetipuri universale care sunt și în tine, ca în noi toți, îți onorezi trecutul – integrându-l, ancorându-te cu iubire și respect în al tău adevărat destin.
Un vehicul simplu, o tehnologie sacră, o hartă lăuntrică: ShamaniA – Psihologie. Spiritualitate. Magie. O invitație să devii, din nou, întreg. În al tău Centru din miezul ființei sferice care ești. Daruri uriașe și foarte bogate, îți oferă acest Retreat, dacă alegi a te deschide și a intra total în al tău uriaș potențial.
Putere Personală. Viziune. Claritate. Adevăr. Libertate. Iubire. Bucurie. Înțelepciune. Împreună toate acestea într-un dans al co-creației cu marele Spirit.
Te invit pe Colina Lunii la o incursiune care-ți schimbă viața.
AmmaRa
Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.