Ne avem unii pe alții

Fie ca pe mesele noastre luminoase, acum de sărbători, să nu proiectăm întunecimea prezentă în lume, în diferite forme, ci să lăsăm lumina inimilor să strălucească re amintindu-ne că ne avem unii pe alții.

Cineva drag mie, care de foarte mulți ani nu mai locuiește aici în România, mi-a spus zilele trecute: „Când mă gândesc acum, la „cei dragi de acasă” simt că îngheț, pare că nu mai pot simți căldura pe care o simțeam cândva. Parcă mi se strânge corpul … ”

L-am încurajat doar să se uite ce anume judecă și ce gânduri sunt prezente, când se gândește la cei de aici, de „acasă” (el se referea la România). Am făcut această „investigație” chiar atunci, împreună, în timp ce vorbeam. Nu vreau să intru acum în cele ce a înțeles, imediat, că-i sunt judecățile, care-i sunt gândurile și ce anume proiectează el când se gândește la „cei dragi de acasă” ci, mai degrabă, prin această scriere simt să împărtășesc cu tine faptul că vorbele lui m-au atins profund. Aceste vorbe: „pare că îngheț când mă gândesc la cei dragi de acasă” m-au făcut să mă gândesc și eu la ce înseamnă, acum, pentru mine „cei dragi …”. La rândul meu, am reflectat cu sinceritate și la ce este, de fapt, acest ACASĂ? Cine sunt, cu adevărat, „cei dragi”? Și să conștientizez că atunci când  îi avem pe „cei dragi” cu siguranță îi avem și cei … „mai puțin dragi”. Nu-i așa? Ăștia-mi sunt „dragi”, ăștia nu. … Pentru tine, când te gândești acum la cei dragi de acasă… ce simți?

Acum – când toată lumea fierbe în aceste „alegeri”… acum când presa și social-media ne arată iar minciuna și manipularea, duse chiar la grotesc, ce alegi, AmmaRa, să le transmiți oamenilor?

M-am trezit cu această întrebare la început de decembrie.  ?!? Habar nu am ce mesaj aș putea să transmit. Nu cred că asta îmi este misiunea. Să transmit mesaje. Poate, mai degrabă, doar o invitație. O invitație la a recunoaște că, în ciuda a tot și toate, în ciuda minciunii și a manipulării, în ciuda întunecimii prezentă acum în lume, în diferite forme…

… ne avem unii pe alții.

Asta, da, pot să transmit oamenilor. Invitația de a recunoaște că …

… Suntem în viață, oameni buni,  și … ne avem unii pe alții.

Așa cum suntem, în diferențele noastre, ne putem privi în ochi, strălucindu-ne lumina sufletului și șoptindu-ne cu vocea inimii: ne avem unii pe alții.

Suntem împreună în această aventură numită viață și ne avem unii pe alții.

În dansul cosmic – viața noastră ce de toate zilele – de multe ori, uităm de acest mare dar, cum că ne avem unii pe alții și, mai degrabă, ne întoarcem rapid unii împotriva altora. E suficient ca unul din „cei dragi„ să aibă o părere diferită că brusc dispare de pe lista ce poartă numele „cei dragi de acasă”. Ne sunt dragi doar dacă văd lucrurile precum le vedem noi, doar dacă împărtășesc același valori. Doamne feri să nu fie de acord cu … alegerile pe care le facem noi căci le-am și șters eticheta „cei dragi de acasă”. Ce să mai simțim căldura de altădată, dacă nu văd lucrurile cum le vedem noi. Mai bine înghețul, între noi. …

Oameni buni, mesajul meu sau, mai degrabă invitația mea acum la fine de an este o reamintire:

NE AVEM UNII PE ALȚII. Și asta nu ne slăbește ci ne împuternicește.

Ne slăbește doar dacă continuăm să hrănim credința cum că suntem separați. Iar manipularea și minciuna, iată că sunt, din nou, arme folosite pentru a întări separarea. Ceea ce trăim acum, nu este nimic altceva decât o nouă oportunitate de a vedea, cu mai mare claritate, că puterea de a alege ne a aparține.

CE VREM MĂI OAMENI BUNI? Știm ce vrem să trăim? Tu, care citești acum, tu știi ce vrei?

Eu nu știu multe și nu mi-e jenă să recunosc asta. Nu pretind că știu. Ba, dimpotrivă, din ce în ce mai mult recunosc că … habar nu am cum stau, de fapt, lucrurile. Însă știu sigur că  …

Împreună, ne împuternicim. Prin separare ne slăbim.

Forța lui împreună e iluzorie dacă o folosim invers, adică a ne împotrivi unii altora. Fie să ne aducem aminte că nu există ceilalți. SUNTEM UNA!

Poate că doar copiii ce caută de mâncare prin gunoaie ne pot hrăni propria noastră „foame” de tot felul … Foame pe care nu ne-o recunoaștem ne(re)cunoscută chiar de noi înșine.

Poate că doar copiii îngroziți sub ploaia de bombe și, în același timp, piloții înfricoșați ce cară bombele distrugătoare, pot să ne elibereze de propriile noastre frici. Însă, e nevoie să recunoaște că SUNTEM UNA CU EI.

Poate că doar cerșetorii ne pot restaura încrederea dacă am recunoaște demnitatea lor și dacă ne-am asuma responsabilitatea că noi înșine suntem cei care, de multe ori, cerșim călcându-ne în picioare propria demnitate.

Acesta este, de fapt, mesajul meu acum, în prag de Sărbători de iarnă:  

Oameni buni, ne avem unii pe alții. Suntem una.

Fie să aprindem Lumina Maestrului Interior făcând loc la masa noastră luminoasă pentru întreaga umanitate, recunoscând că SUNTEM UNA.

Fie să cultivăm încrederea căci aici, acasă – în inima noastră, acum, în dansul și-n alchimia acestei vieți … ne avem unii pe alții. Și asta este un mare DAR pe care-l putem împărtăși, acum, de sărbători.

AmmaRa