Împărtășire despre Divergență și Alchimie

Viața este un proces alchimic, prin care Lumea Interioară devine Experiență și Lume. Pentru ca o nouă Lume să se coaguleze din Alchimia lăuntrică, este nevoie de permitem gândurilor și emoțiilor, relațiilor și acțiunilor noastre vechi, să intre în disoluție. Aceasta este Divergența.

Om drag,

Consider un DAR acest mod de a mă conecta, prin scris, cu tine. Mă bucur că te oprești să citești, oferindu-ți un moment de răgaz, de introspecție, de ascultare și de privire lăuntrică. Am scris mai rar, în ultima vreme, ce-i drept. Și asta pentru că, de multe ori, pur și simplu, nu găsesc cuvintele potrivite să descrie ceea ce trăiesc, ceea ce simt, în această perioadă. O alchimie profundă în lumea mea interioară dar și în tot ceea ce mă înconjoară. Relații, creații. Mi se pare, din ce în ce mai des, că nu mai am cuvinte să pot exprima frumusețea și profunzimea trăirilor. Doar … recunoștință.

Ieri a fost o mare furtună, aici, la noi. Tunete și fulgere ce păreau că se nasc și mor chiar aici, pe Colina Lunii. Totul se cutremura, în doar câteva secunde după fiecare fulger ce spărgea norii grei ce ne-au învăluit de jur împrejur.

Un vânt puternic, care și-a schimbat brusc direcția de vreo câteva ori, m-a făcut să-mi reamintesc de celebrul cântec The Winds of Change din albumul Crazy World.

Acest vânt al schimbării pare că se amplifică, din ce în ce mai mult, peste tot în lume. O schimbare uriașă la nivel de umanitate ce ne conduce către un salt în conștiință.

Multe schimbări au fost, de-a lungul istoriei, în umanitatea noastră. Se pare, însă, c-a trecut ceva vreme de când am avut parte de o schimbare precum aceasta. Sau, poate, n-a fost niciodată de o asemenea anvergură. Și am sentimentul că această schimbare nu este doar pentru noi, oamenii, ci pentru toate ființele vii de pe acest pământ. Și cine știe ce alte ființe …

Mă tot opresc, din ce în ce mai des, din facerile de peste zi, să-mi ofer momente de stop, de pauză, de ascultare lăuntrică, să-mi pun întrebări și să-mi creez o stare de pace, de liniște (în ciuda provocărilor). Căci dacă suntem în vârf de deal sacru nu înseamnă că nu avem provocări. Da de unde? Chiar mari, de multe ori. Unele dintre ele parcă mă forțează să mă opresc și să mă întreb: ce îmi aduce această provocare, această criză? Cât despre saltul de conștiință, pe care-l simt a fi această schimbare la nivel de umanitate, mă obligă să mă întreb:

Ce este, de fapt, un salt în Conștiință? În ce fel simt acest salt? Cât îmi dau voie să-l simt sau, mai degrabă, mă las pradă vechilor condiționări? Mă pierd în îngrijorare sau cultiv încrederea că această criză este o mare oportunitate?

Când, la nivel colectiv, trăim un salt de conștiență, un fel de upgrade precum se petrece acum, începem să percepem într-un alt fel țesătura lumii ce ne înconjoară. Și asta pentru că ea se transformă. Țesătura se schimbă în așa fel încât începe să ne reveleze o altă realitate. Vechile condiționări se dizolvă, în urma unor alegeri conștiente ce își au rădăcina în sentimentul libertății. Încrâncenările și poziționările se mai înmoaie, lăsând loc bunătății și îngăduinței, tensiunile și grijile se topesc și ies la lumină căldura și luminozitatea inimii. Iar sensibilitatea începem a ne-o recunoaștem precum o sursă de putere creatoare. Relațiile noastre se transformă. Sentimentul divergenței devine din ce în ce mai pregnant. Îl simți și tu?

Pare că un alt fel de realitate începe a se desfășura în jurul nostru. Greu de pus în cuvinte însă o simțim cum se instalează iar vechea realitate, cu ale sale convingeri și condiționări, se duce undeva în spate, topindu-se încet, încet.

Am avut, zilele trecute, aici pe Colina Lunii – locul unde frumusețea vindecă, Anam Cara Retreat. 25 de femei, venite din toate părțile țării, care au simțit, fiecare în felul său, acest salt de conștiință menit să ne ajute a ne modela viața în acord cu ce suntem cu adevărat. Pentru unele din aceste femei, saltul de conștiință are de a face cu retrezirea focului lăuntric, focul pasiunii pentru viață și pentru creație. Pentru altele, schimbarea are de a face cu a fi mai active și mai încrezătoare în intuiție, mai curajoase în depășirea limitelor. Pentru unele dintre ele, saltul de conștiință are de a face cu puterea de a se desprinde din relații toxice, din job.uri care nu le mai aduc nicio bucurie și de a se aventura în noi proiecte, noi creații, noi relații. Pentru unele, saltul de conștiință înseamnă renunțarea la vechile povești pe care și le-au tot spus pentru a menține o anumită realitate separatoare. Iar altele (îmi vine să scriu „din păcate”, dar dacă aș face asta nu aș accepta ceea ce este așa cum este) încă se mai agață de drame … și folosesc modurile vechi de exprimare, judecătoare, răutăcioase …

Însă, mai toate, au împărtășit dorința de o autentică comunitate, o conexiune ancorată în adevăr și în iubire. Dorințe precum aceea de a împărtăși iubirea și de a cultiva compasiunea, de a practica bunătatea și generozitatea, fac și ele parte din această mare schimbare. Pacea lăuntrică și starea de bine ca priorități de top în viețile noastre.

Puterea de a recunoaște divinitatea din noi și din ceilalți, de asemenea, face parte din noua vibrație în care suntem îmbăiați toți. Oriunde ne-am afla acum în lumea asta. Tot ce contează este să ne dăm voie să simțim toate acestea. Ele sunt deja prezente. Doar că nu le simțim dacă rămânem prizonierii vechilor condiționări și dacă continuăm să menținem vii credințele limitative.

Dacă confundăm responsabilitatea cu obligativitatea. Asumarea responsabilității, la nivel personal, este total diferită decât a mă simți obligată să fac ceva ce nu îmi doresc să fac. Obligația vine atât de la așteptarea pe care o are celălalt cât și din incapacitatea mea de a spune nu.

Luna iulie cred că este o lună numai bună să ne investigăm adevăratele responsabilități și să recunoaștem obligațiile în care ne trezim și care, de fapt, sunt responsabilitățile altcuiva.

Am învățat, de-a lungul anilor, să fiu mai blândă și în compasiune când mai tai câte un cordon al obligativității, știind că, mai mult ca sigur, nu-i pică bine celuilalt care are așteptări.

Divergența despre care am menționat mai sus este, în primul rând, în legătură cu desprinderea de vechi atitudini și credințe. Are de a face și cu desprinderea din anumite relații și moduri de a relaționa. Căci schimbări în afara noastră, nu doar în lumea noastră lăuntrică, sunt prezente de asemenea.

Știința și spiritualitatea se întrepătrund din ce în ce mai mult, prin noi descoperiri care le unesc și nu le mai separă ca și până acum. Lucruri care au tot fost ascunse și necunoscute umanității ies la suprafață pentru a fi revelate și adresate. Unele dezvăluiri par să producă frică și îngrijorare. Altele, aduc un elan creator. Ține de noi, întotdeauna, ce semnificație dăm situațiilor și lucrurilor.

Vechea paradigmă ce promova frica și separarea începe să se năruiască, nu mai are aceeași forță asupra umanității. Înțelegem, din ce în ce mai mulți, că rana pe care o avem de vindecat este credința că suntem separați. Această credință a creat multă frică, multă dezbinare, multă închidere și violență.  A condus la dezechilibre fizice, emoționale, psihice și mentale.

Concepte noi, invenții noi, rezoluții noi, sunt introduse din cu intenția de a crea unitate și de a cultiva un sacru împreună.

Chiar și industriile uriașe (mâncare, medicină, suplimente…) încep să facă pași în direcția unei schimbări ce susține sănătatea. Sau, poate, doar visez la așa ceva? Oamenii din toate culturile, domeniile, vârstele, religiile, găsesc căi de a celebra ceea ce-i unește și, împreună, creează schimbări ce ne ajută pe noi toți.

Poate că ne apropiem de o civilizație planetară ce ne permite să ne unim precum într-un arhaic NOI -ÎMPREUNĂ renunțând la noi și ei, adică la separare.

O nouă mentalitate care ne ajută să ne pese mai mult unii de alții și să recunoaștem valoarea divinității prezente în fiecare. Însă, eu percep această schimbare (și mulți sunt cei care o percep la fel) ca pe o despărțire de toate civilizațiile care au fost în trecut. Poate că acesta este și unul din motivele pentru care Călătoria Inițiatică ce are loc la începutul anului viitor, are ca temă O LUME NOUĂ . Nu doar asistăm ci chiar contribuim la nașterea unei noi civilizații planetare. Sau poate că sunt în continuare, cum am fost toată viața, o visătoare …

Ce vreau de fapt să spun este faptul că, deși există mult haos la nivel global, un mare circ grotesc politic, economic, toate acestea fac parte din schimbarea de conștiință ce pavează calea către ceva măreț ce se pregătește să emeargă.

Multe din cele trăim acum, cu 10 ani în urmă erau chiar de neconceput. Nu mai zic că pe vremea când se lansa  Winds of Change, multe din ziua de azi, am fi zis că sunt de domeniul SF-ului.

Sunt convinsă că următoarele luni vom vedea, vom simți, vom trăi din ce în ce mai mult în direcția acestei civilizații planetare.

În aceste următoare săptămâni tot ce avem de făcut este să ieșim din coaja energetică în care ne-am băgat fiecare prin propriile condiționări și credințe limitative. Sunt convinsă că și tu simți, la fel ca mine, nevoia de a ieși din rutina predictibilă și de a încerca ceva diferit. Chiar și dacă ești mai introvertit tot o să simți nevoia să ieși și să faci lucrurile altfel, să spargi armura ce ți-ai clădit-o în jurul tău.
Armura asta, pe care, într-un fel sau altul toți ne-am creat-o, a avut un sens. Ne-a protejat în vechea paradigmă. Însă, nu mai avem nevoie de ea. Sau poate că alegi să-ți repeți aceleași gânduri și credințe limitative. Sau poate că te convingi că trebuie să lași în mintea ta aceleași gânduri, aceleași repetiții, care știi deja că te împiedică să-ți modelezi viața precum visezi.

Poate că alegi să le permiți acelorași butaforii să-ți decidă felul în care te prezinți lumii. Poate că lași, în continuare, să predomine „cum se cade”, „cum dă bine”, „cum se face” … și, astfel, să devii nu ceea ce îți dorești cu adevărat ci ceea ce îți tot repeți.

Mintea noastră se deschide în această perioadă, într-o expansiune inimaginabilă, pentru a înțelege pe deplin …   Infinita inflorescență creatoare a Sufletului – tema ediției a 12 a din Școala Maestrului Interior

Mintea noastră se deschide și pentru a simți forța Spiritului care,  întotdeauna ne-a protejat. Nu am avut, de fapt, niciodată nevoie de armuri. E timpul să o dăm jos.

Felul în care trăim acum procesele de vindecare (emoțională, psihică și chiar și fizică) pare să fie, mai degrabă, precum o Călătorie Inițiatică în care curgem cu râul vieții, din ce în ce mai liberi și mai încrezători, învățând să răspundem schimbărilor cu o atitudine bună și rămânând în prezență dar cu focus pe destinație.

În trecut, Vindecarea o știam ca fiind ceva ce trebuia să facem, ceea ce implica un și mai mare efort și un consum mai mare de energie. Acum este mult mai mult despre A Fi.  Pur și simplu, a fi în momentul prezent, cu o atitudine deschisă care vine dintr-un spațiu al acceptării. Îmi dau voie să fiu, să las lucrurile să fie, le las să se desfășoare așa cum sunt ele menite, în mod natural, să se desfășoare. Fără să mai controlez sau să mai cred că știu eu „mai bine”. Habar nu am, de fapt. Într-un fel, mă dau la o parte din calea vindecării (cu ale mele vechi condiționări și credințe că trebuie să fac ceva într-un fel anume…) căci ea se petrece de la sine, dacă rămân în prezență și cu încredere. Lăsând totul să curgă prin mine, recunosc Sursa care este întotdeauna mai mare.

Poate că merită să investim ceva practică (de fapt, nu se poate altfel) în a cultiva o stare de acceptare în fața a ceea ce este, practică în a permite lucrurilor, oamenilor, situațiilor să fie  – așa cum sunt – dacă vrem, cu adevărat, să ne menținem focusul pe ce vrem să creștem.
Lasă să fie, așa cum este, și astfel îi permiți lui Dumnezeu să aibă grijă de tot.

Când ne trăim viața cu această atitudine, fără să ne atașăm de niciun rezultat, onorăm dimensiunea Învățătorului dinlăuntrul nostru. Învățătorul este unul din cele 4 arhetipuri pe Roata Medicinei Șamanice (anul viitor, ofer din nou această Călătorie frumoasă și mult așteptată căci are loc doar o dată la 2 ani). Când nu ne atașăm de un rezultat anume și curgem precum apa limpede, devenim martori la vindecări pe care le-am putea considera chiar miraculoase. Curgi cu viața fără a te atașa de niciun rezultat. Curgi, fără așteptări.

Azi aleg să las, să dau drumul la așteptări și să mă deschid și mai mult în fața frumuseții și a iubirii, lăsându-le să curgă prin mine – este ceva ce îmi spun în fiecare dimineață.  De multe ori, curg, da, fără să mă atașez. Alteori, mai uit. Însă, ori de câte ori uit, și cred că trebuie să fie într-un fel anume, îmi semnez singură condamnarea la suferință. Însă, o voce lăuntrică îmi șoptește (mă rog, uneori mai și urlă):  Curgi, Femeie, curgi!

Atașamentele pe care mintea gânditoare de cele mai multe ori le creează sunt pentru a continua să ne îmbătăm cu energia lui „a face” care nu este altceva decât un blocaj în calea viziunii lăuntrice. Toată facerea compulsivă, cu care ne tot amăgim, ne împiedică să fim deschiși în fața noului, să inspirăm potențial nou, să primim binecuvântări și să observăm oportunitățile.

Intenția: „aleg să las, să dau drumul la cum cred eu că trebuie, la cum cred eu că se cuvine, cum dă bine, cum vor ceilalți, cum se face, cum se cade… … și doar îi permit adevărului și iubirii să curgă..” Este ceva simplu. Și totuși pentru mintea gânditoare este ceva destul de complicat. Și asta pentru că atunci când mintea încercă să renunțe la ceva despre care crede că încă mai are nevoie, ea de fapt se teme că pierde ceva important. Însă, dând drumul la ceva ce nu ne mai servește, ceva ce nu mai este în acord cu ce suntem acum, mai ales când dăm drumul la un atașament de un anumit rezultat care ne ține în frică, în îngrijorare, în lipsă, în judecată, de fapt, nu pierdem nimic. Dimpotrivă, câștigăm totul.

Câștigăm libertatea.

Cum adică? Întreabă mintea. Păi, dând drumul, de fapt dăm drumul la o iluzie. O putem numi iluzia căutării. Toți am tot căutat. Ba chiar ne-am căutat și pe noi înșine. Am auzit această expresie de sute de ori: „mă caut pe mine însumi” ?!?
Când dăm drumul credințelor limitative, ce se întâmplă?
Pășim într-o realitate a posibilităților infinite, ne deschidem în fața potențialelor, dăm drumul la credința că suntem limitați. Ne deschidem în fața măreției și frumuseții vieții. Asta nu înseamnă că nu mai avem provocări. Provocările vor continua să fie. Felul în care ne așezăm în fața lor și semnificația pe care o dăm acestor provocări, este dovada măiestriei noastre.

Am fost învățați să căutăm în afara noastră tot ce vrem să creăm și să experimentăm. Această condiționare a creat iluzia unei veșnice căutări.  Asta se întâmplă când mintea a decis să obțină ceva, prin mult efort și multă atenție, deci, energie, investite în afară. Am fost învățați să facem din greu și cu convingerea că totul este complicat, pentru a obține ceea ce credeam că vrem, să avem și să fim. Însă, această căutare în exterior nu are nimic de a face cu o reală Călătorie Inițiatică, așa cum este chiar experiența Vieții noastre.

Structura ritualică a unei transformări autentice urmează arhetipul unei Călătorii Inițiatice universale ce are 4 etape: Chemarea, Coborârea, Alchimia, Renașterea. Însă, acesta este un subiect pe care merită să-l dezvolt într-un viitor editorial.

Întorcându-mă la această iluzie a căutării vin și te întreb: nu ai obosit de atâta căutare în afara ta? Nu ai obosit să te tot cauți pe tine? …
Sigur, vei spune, am obosit însă știu acest proces prea bine. Și ceea ce este familiar devine ceva ce vrem să repetăm.  Și ceea ce repetăm devine viața noastră, devine realitatea pe care o trăim. Nu este nimic mistic despre asta. Este doar conștiența repetiției.

Sigur că avem nevoie și de structură, de rațiune, de logică … de căutare… însă, dacă ne trăim viața doar din acest spațiu, creăm limitări și ne epuizăm pe toate nivelurile ființei.

Cheia către bucurie, stare de bine, abundență și recunoștință și către toate binecuvântările pe care viața ni le oferă, este de a recunoaște că Lumea este o oglindire a stării lăuntrice, a gândurilor noastre și a acțiunilor pe care le întreprindem zi de zi. Lumea este oglindire, dar Experiența de A Fi este reală. Dacă vrem o reală transformare, tot ce avem de făcut este să fim atenți la ce cultivăm înlăuntrul nostru, căci aceasta devine Lume și Experiență.

Sunt convinsă că știi deja acest adevăr: energia pe care o emanăm este precum un magnet care aduce către sine, toate experiențele pe care deja le avem înlăuntrul nostru. Nu acțiunile noastre, nu ceea ce declarăm că suntem sau că vrem să fim, ci ceea ce emanăm.

De la frică la iubire prin curaj

Când suntem într-un cerc, precum a fost acesta la Anam Cara Retreat, multă mișcare lăuntrică și multe schimbări, unele imperceptibile, se petrec necontenit. Multă frică neprocesată apare la suprafață, multe condiționări și tipare vechi ies pentru a fi văzute, recunoscute, adresate și vindecate, alchimizate.

Când frica vine la suprafață ca și rezultat al schimbării, mintea noastră face tot ce poate, se agață cu dinții și cu ghearele să rămână ancorată în vechi, căci nu vrea schimbarea. Chiar dacă declarăm că „tocmai ce am lăsat …”.  Nu am fost învățați să îmbrățișăm și să onorăm sentimentele pe care le-am asociat cu frica. De fapt, vocabularul nostru în legătură cu sentimentele pe care le trăim este chiar foarte limitat.

De multe ori, mintea noastră ne convinge că ne pierdem identitatea dacă nu ne luptăm să rezistăm schimbărilor, dacă nu ne închidem în fața fricilor.

Vedem foarte bine la nivel global această rezistență, în fața schimbării, ce pare că a ajuns la punctul culminant. Dar mai greu o vedem la noi înșine. Și, atenție!! Să ne așteptăm la multe descoperiri, dezvăluiri … curând!! Foarte curând!! Dacă rămânem în închidere, nu ne va fi prea ușor.

Poate însă ai practicat în ultimii ani disciplina minții și ai învățat să îmbrățișezi schimbarea, să onorezi frica, știind că doar așa poți descoperi în tine curajul. Poate că acum este momentul. Nu știu. Tu știi cel mai bine pentru tine.

Intrăm într-un nou ciclu, ca și umanitate, o nouă energie, o nouă vibrație. Și ne putem foarte ușor pierde sau prinde în tacticile fricii creată de mintea colectivă și condiționată. ne putem pierde de tot în dualitatea „noi vs ei”.

Dacă te prinzi că ai alunecat în valuri de emoție, oferă-ți blândețe. E e ok să plângi, să cureți, să fii OM. Dă-ți voie să curgi prin emoțiile pe care le trăiești, fără însă a te identifica cu ele. Totul vine, totul pleacă. Adu-ți aminte de că pulsația este o lege universală. O să dezvolt acest subiect în parcursul Alchimia Vieții. Când accepți că totul este pulsatoriu, îți dai voie să te miști prin toate provocările cu mai multă bunătate și iubire de sine. Și asta este o uriașă contribuție la procesul macro de transformare prin care trecem toți.

 AmmaRa