Prin Conștiență către echilibru

Calea Conștienței …

În această perioadă, toți traversăm ceva care, într-un fel sau altul, ne zdruncină, ne scoate de pe șinele vechilor tipare de gândire, de rostire și de comportament. Pare că suntem împrăștiați într-o mie de direcții, tot căutând să găsim un „rost” în nebunescul circ grotesc ce-l trăim la nivel global. Păi și când a fost altfel? Nu a fost mereu, la nivel de umanitate, într-un fel sau altul, un circ grotesc? Și, oare, acest circ e doar la nivel global din punct de vedere economic și politic? Cum stăm cu circul gândurilor și credințelor vechi care se hlizesc în fața alegerilor noastre de a ne schimba, de a fi mai conștienți? Cum stăm cu circul stărilor lăuntrice? Cum stăm cu circul butaforiilor și a compromisurilor pe care le menținem vii?

… către Echilibru

De cele mai multe ori, ne simțim copleșiți, epuizați, dezamăgiți, plini de regrete, anxietate, depresie, nesiguranță, confuzie, nerăbdare, frică, disconfort, în legătură cu situațiile – multe dintre ele chiar neașteptate – ce le trăim la nivel personal și colectiv. Relațiile noastre, chiar și cele mai solide, sunt în dezechilibru acum, zdruncinându-se din temelii. Unele dispar, alte se reașază pe un nou fundament. Emoții de tot felul, care mai de care mai corozive, ne împiedică să trăim starea de Prezență. Mai ales, îndoiala în legătură cu …viitorul. Cât despre atitudinea închisă, totalitară, separatoare, ce duce dezechilibre majore atât la nivel psihic cât și relațional, nu mai zic nimic.

Atât de mulți oameni se închid, justificându-și această atitudine cu tot felul de credințe. Folosesc această enormă putere subiectivă a ființei ca mijloc de a cultiva stările interioare pe care, de fapt, pretind că nu doresc să le mai trăiască. Nimic și nimeni nu poate interfera cu puterea subiectivă a credinței cuiva. E suficient un cuvânt și gata, închidere totală. Toată frumusețea relației, toate trăirile pline de bucurie de până atunci, dispar. Închiderea este cea care otrăvește cel mai mult relațiile și lumea în care trăim.

A fi responsabili

de starea pe care o trăim, de stările pe care le trăim și pe care le cultivăm este cel mai mare pas în direcția vindecării. Mă refer la o vindecare față de vechile condiționări care ne țin într-un veșnic prizonierat. Această închisoare a condiționărilor, care ne împiedică să vedem și să trăim frumusețea, să ne asumăm statul de creatori ai stărilor noastre, este foarte ademenitoare pentru mulți oameni.

Conștiența, pentru mine acum, are mult de a face cu de responsabilitatea de a fi atentă la ce stări cultiv, de a fi prezentă acolo unde mă aflu și în ceea ce fac, de a mă alinia, mereu și mereu, cu ceea ce vreau să trăiesc, de a mă reîntoarce în Centrul ființei mele, ori de câte ori simt că alunec pe șleauri vechi. A fi conștientă de ceea ce este, așa cum este, mă aduce mai aproape de mine însămi.

Când nu suntem prezenți, când suntem deconectați de noi înșine și de ceilalți, adică într-o atitudine închisă, ne simțim lipsiți de putere creatoare și incapabili de a vedea frumusețea din jurul nostru. Anxietatea apare, întotdeauna, când gândim despre un viitor improbabil și creat dintr-o permanentă reciclare a unui trecut dureros. Acest sacru moment ACUM, oricum ar fi el și oricât de provocator ar putea părea, trăit în pură prezență, este vindecarea de credințe vechi, limitative, de condiționările ce ne sugrumă puterea creatoare.

Starea de Prezență …

… îmi oferă, întotdeauna, sentimentul de a fi vie, mulțumită, împăcată, centrată. Sunt convinsă că așa este și la tine. La noi toți este la fel, când trăim starea de Prezență. Ne simțim luminoși, vii, deschiși, împăcați și plini de recunoștință, în ciuda provocărilor. Când suntem, însă, într-o atitudine închisă, căpoasă, judecătoare, separatoare, suntem deconectați de la  noi înșine și de la cei din jurul nostru, oricât de dragi ne-ar fi ei. Și, cu siguranță, în acea stare nu mai suntem disponibili, nu mai avem discernământ, nu mai putem recunoaște frumusețea și generozitatea vieții.

Relațiile noastre cu ceilalți și cu lumea din jurul nostru sunt, întotdeauna, o oglindă pentru relația cu noi înșine. Și cu cât suntem mai conectați cu ceea ce vrem, cu adevărat, să trăim, cu cât suntem mai dispuși a cultiva disciplina stărilor lăuntrice, cu atât suntem mai profund conectați cu ceilalți și cu recunoștința pentru acest prețios dar numit viață.

Cea mai mare anxietate este născută dintr-un viitor care nu s-a petrecut încă, iar cele mai multe regrete, dezamăgiri, descurajări au de-a face cu un trecut pe care-l menținem viu doar printr-un gând. Trecutul este doar un gând.

Cum aleg să văd și să semnific al meu trecut, asta este Puterea mea.

Când devin conștientă de starea mea emoțională sau fizică, pot vedea cu mai multă claritate ceea ce este dezechilibrat în realitatea vieții mele. A-mi asuma responsabilitatea față de propriul meu proces este prima cheie în a trăi starea de prezență și primul pas către echilibrul de care am nevoie în acel moment în viața mea.

Ce înseamnă pentru tine echilibrul?

Habar nu am ce este pentru tine echilibrul. Ce ai nevoie? Ce îți dorești? Echilibru înseamnă, pentru fiecare om, altceva. Zilele trecute, într-o discuție cu cineva drag, pentru ea echilibrul părea că are de a face cu nevoia ei de conexiunea cu mai mulți oameni, cu a socializa mai mult. Pentru altcineva, însă, echilibrul poate fi despre a sta mai mult în solitudine, în tăcere, sau a dormi mai mult. Pentru alții, de ce nu, este despre a face mai mult sport, mai multă mișcare. Pentru mulți, însă, în această perioadă, este despre creație. Da, CREAȚIE și puterea de a-și modela viața. Adică, despre a-și întrupa puterea de creatori, despre a duce în viața de zi cu zi învățăturile, revelațiile, conștientizările, alegerile, deciziile.

Echilibrul

pentru mine, este foarte mult și despre exprimarea din adevăr și din CE SUNT, fără a mai face compromisuri sau a face „cum se cade”, „cum dă bine”. Pentru unii oameni, echilibrul mai este și despre a renunța la tot felul de obiceiuri toxice. Iar pentru alții este despre ierta căci au conștientizat că asta îi eliberează (am trăit asta în ultimul retreat: EU SUNT IUBIREA când un participant a împărtășit că recunoaște puterea vindecării prin iubire și că se simte liber de un trecut dureros).

Fără Prezență, nu putem trăi echilibrul.

Atât de mult ne pierdem în exterior încât, de cele mai multe ori, ignorăm importanța ascultării lăuntrice. Nu ne oprim, chiar și o clipă, pentru a inspira, conștient, în inimă, și a ne întreba: ce simt acum? Ne grăbim să blamăm, să judecăm sau să dăm vina pe ceva sau cineva, pentru disconfortul nostru. Această abordare nu va aduce niciodată echilibru, nici vindecarea și nici deschiderea de a simți recunoștință, căci nu ne aduce în centru, în acum, în prezență. A nu ne asuma responsabilitatea pentru stările lăuntrice, nu face decât să ne arunce cât mai departe de centrul ființei, de starea de prezență, în inconștiența vechilor condiționări. Prizonieri, din nou, incapabili să recunoaștem frumusețea vieții și nici vorbă să ne asumăm puterea de creatori, ori de câte ori nu ne asumăm responsabilitatea pentru stările noastre.

Răsplata

este uriașă, atunci când decidem să practicăm disciplina în ceea ce privește cultivarea stării de prezență. A merge pe Calea Conștienței este o decizie zilnică. De fapt, asta este „disciplina”. O decizie zilnică! Cu cât suntem mai determinați să practicăm Prezența, fiind atenți la procesul stărilor lăuntrice, cu atât mai mult echilibru începem să trăim. Și dacă vrem o sănătate optimă avem nevoie de echilibru. Atașându-ne de anumite rezultate, având așteptări (chiar și de la cei dragi … mai ales de la ei!), ne semnăm singuri condamnarea la suferință. Acel ar trebui să … (facă, să nu facă, să zică, să nu zică…), ne conduce, inevitabil, la suferință. Perspectivele noastre, întotdeauna, sunt subiective. Totul este, de fapt, subiectiv.

Când putem vedea un lucru sau o situație fără să punem repede „asta înseamnă că …”, atunci, cu adevărat, ne întrupăm puterea. Noi avem puterea de a da semnificația pe care o decidem. Nimeni nu poate face asta în locul nostru. Când ne cramponăm de niște interpretări, bazate doar pe condiționări din trecut, acest „asta înseamnă că…” , nu facem altceva decât să ne întunecăm claritatea în ceea privește ce ne dorim cu adevărat. Nu știm în ce dimensiune a vieții noastre avem nevoie să aducem echilibru, dacă suntem încrâncenați, închiși, obtuzi, totalitari.

Acest echilibru despre care vorbesc aici, dacă-l vrem în viețile noastre, începe cu puterea de a ne asuma responsabilitatea pentru stările interioare. Apoi, musai trebuie să renunțăm la proiecții și la judecată, la închidere și la a tot rumega, la nesfârșit, gândurile și credințele vechi. Însă, de multe ori, este dificil căci nu am fost învățați să relaționăm, sănătos, cu noi înșine, cu sentimentele și emoțiile noastre. Nu ne putem accepta, de multe ori, stările noastre lăuntrice. Darămite să le conținem, privindu-le cu bunăvoință, ca apoi să le schimbăm precum decidem. Fără capacitatea noastră de a fi conștienți, nu putem face alegeri, nu putem lua decizii, în acord cu adevărată noastră putere de creatori. Și, în niciun caz, nu putem trăi în echilibru, fără conștiență.

Conștiența

este intrinsec transformatoare pentru că oricare lucru sau om de care sunt conștientă, într-un fel, face parte din mine. Pe Calea Conștienței, trăind echilibrul, ne eliberăm de închisoarea vechilor condiționări și ne smulgem din șleaurile tiparelor vechi de gândire. Poate că acest „echilibru” este, pur și simplu, decizia de a ne oferi un stop, o pauză, o întoarcere în Centrul ființei, în Prezență, fără a mai da crezare vechilor povești, convingeri și credințe limitative.

AmmaRa