A învăța să lucrezi cu Roata Medicinei Shamanice este a învăța să te regăsești atunci când simți că ai pierdut direcția
Noțiunea despre Roata Shamanică, cu cele patru direcții, ne-a fost introdusă nouă, occidentalilor, de către învățători din cultura Nativ Americană. Însă Roata cu cele patru direcții a fost, de-a lungul vremii, și încă mai este prezentă în multe alte culturi. Triburile shamanice din Siberia și Mongolia, de exemplu, au propria lor versiune despre Roata Medicinei Shamanice. În Europa, Druizii din triburile Celtice aveau și ei propria lor cunoaștere despre cele patru direcții. Cunoaștere pe care chiar și școlile moderne, Druide, o recunosc încă. Toate culturile pre-industriale și pre-creștine dețineau această cunoaștere despre cele patru direcții ca și puteri spirituale.
Nu atât cunoașterea despre cât, dar mai ales, conexiunea cu atributele și calitățile celor patru direcții a fost atât de comună cândva, în trecut, încât de aceea simțim atât de profund rezonanța adevărului codat în Roata Medicinei Shamanice.
Cum am învățat eu despre Roată?
Prima mea experiență a avut loc pe vremea când încă locuiam în Canada și am vizitat un trib Nativ. Era, de fapt, o rezervație. Ceea ce credeam că va fi doar o simplă vizită formală s-a dovedit a fi, pentru mine, o mare deschidere. Nu am conștientizat asta chiar atunci, ci câțiva ani mai târziu aflată fiind în Mexic, zona Oaxaca, pregătindu-mă pentru o Ceremonie Sweat Lodge. Însă, în acea rezervație din Canada, am mai revenit de vreo câteva ori la intervale destul de scurte. M-au lăsat să mă alătur în rugăciunile și cântecele lor dar nu mi-au explicat, niciodată, nimic. Iar eu am învățat, rapid, să nu mai pun întrebări. Șeful tribului mi-a spus că e mai important pentru mine să fiu atentă la Natură și să văd singură cum pot învăța de la ea. Mi-a fost evident că nu intenționa să mă învețe nimic despre cultura lor, oricât de mult am insistat la început. Mi-am dat seama, chiar de la prima vizită, cât de oropsită ajunsese să fie cultura lor Nativă, ținuți fiind acolo, în acea biată rezervație. Majoritatea bărbaților intoxicați cu alcool.
Șeful tribului își păstrase demnitatea în ciuda înjosirilor evidente la care era supus și el și întregul trib. Nu m-a învățat nimic, la modul concret, dar m-a primit la câteva ceremonii de rugăciune dedicate celor patru direcții. Unii dintre occidentalii care erau prezenți făceau mișto însă, pentru mine, acele ceremonii au reprezentat un fel de cotitură în modul meu de a mă conecta cu Natura. Rugăciuni în care sufletul meu a fost zguduit profund. O imensă deschidere care m-a pus pe calea ce-am început apoi, încet, dar sigur, să urmez.
Învăță despre propriii tăi străbuni
Am fost primită în acele ceremonii ce păreau, la prima vedere, a fi ceva formal pentru noi occidentalii, dar pentru ei aveau un sens. M-au primit printre ei să mă alătur în cântec și în rugăciune dar nu mi se explica nimic. Oricât de curioasă eram la început, m-am prins repede că nu trebuie să întreb nimic. Nu pentru că nu eram interesată ci pentru că era mai înțelept doar să ascult și să observ. În felul aceasta am început să fac conexiuni profunde care, apoi, de-a lungul vieții, m-au ajutat enorm în procesul meu de vindecare, de transformare și de evoluție.
Dacă vrei să înveți despre cele patru direcții, mi-a spus Șeful de trib într-o zi, de ce mă întrebi pe mine? De ce nu le întrebi direct pe ele? Îți vor răspunde! De ce vrei să afli despre cultura mea și străbunii mei? Du-te înapoi în țara ta și învăță despre propriii tăi străbuni. Așa că, m-am întors. Aparent, pentru altceva dar în timp mi-am adus aminte de acel îndemn. Du-te înapoi în țara ta și învăță despre propriii tăi străbuni.
Da, sunt mulți ani deja de când m-am întors să-mi întreb străbunii și să descopăr aici, pe aceste dragi meleaguri, energia celor 4 direcții. Da, am întrebat direcțiile și apele și râurile și pădurile și colinele și pietrele și păsările și norii și ploaia și stelele. Și tot învăț. Pun întrebări și-apoi ascult. În ultima vreme, de fapt, mai mult ascult. Mi-am adus aminte că, de multe ori, este mai înțelept nici să nu mai pun întrebări ci doar să ascult. Și când ascult, mintea tace iar răspunsurile pe care le primesc sunt, de fiecare dată, uluitoare. Sunt foarte conștientă că mai am încă foarte multe de învățat. Însă am căpătat înțelesuri și am făcut multe legături despre tiparele de bază ale acestei extraordinare unelte, Roata Medicinei Shamanice, cu ale sale patru direcții cărora le sunt atribuite cele patru arhetipuri universale aflate în fiecare dintre noi.
Am împletit firul conductor pe care l-am găsit în toate culturile, triburile Shamanice de la care am avut onoarea și privilegiul să învăț, cu care am experimentat, cu care am interacționat de-a lungul ultimilor 27 de ani de la acea primă experiență în rezervația menționată mai sus. L-am împletit cu un fir conductor din psihologia occidentală care mi-a servit și pentru care sunt foarte recunoscătoare. Am creat, deci, un numitor comun din care s-a născut
ShamaniA – Cele 4 Temeiuri ale Firii
O Călătorie pe Roata Medicinei Shamanice
la întâlnirea cu cele patru direcții
și cele patru Arhetipuri Universale:
Războinicul, Vizionarul, Vindecătorul, Învățătorul.
De-a lungul anilor, am auzit multe opinii diferite despre natura celor patru direcții și relațiile dintre ele. Unii oameni chiar au încercat să mă convingă că înțelegerea lor personală este singura validă și perspectiva lor unica prin care putem privi Roata.
Mi-am dat seamă însă că fiecare versiune despre Roata Medicinei Shamanice este adevărată și completă în felul ei. Toate au fost testate, în felul lor, de generații și generații. Și multe observații, viziuni și revelații au fost traduse în simboluri și concepte care puteau fi înțelese de oameni într-un anumit context.
De aceea, există foarte multă diversitate între noțiunile diferitelor vechi culturi despre Roata Medicinei Shamanice. Și, cu toate astea, fiecare are propriul ei adevăr.
În ShamaniA Retreat – O Călătorie pe Roata Medicinei Shamanice – evit descrierile tradiționale tocmai din respect pentru ele. Pur și simplu, nu pot pretinde, așa cum fac foarte mulți occidentali, cum că înțeleg cunoașterea care nu este a mea în mod direct. Nu mă pot folosi decât de o cunoaștere pe care am trăit-o. Cunoașterea prin experiență directă. Firul conductor pe care l-am extras din ceea ce am găsit a fi comun în toate triburile și culturile shamanice cu care am avut ocazia să experimentez, l-am împletit cu un fir comun din psihologia occidentală. Suprapuneri extraordinare. Doar noțiunile par diferite, esența însă este aceeași.
Pe măsură ce am învățat despre cele patru direcții mi-am dat seama că oricât de mult aș putea învăța de la alți oameni doar propriile-mi observații și experiențe mă puteau conduce către o înțelegere adevărată. Am păstrat mereu viu acest adevăr. Că ceea ce spun sau scriu trebuie să se bazeze pe experiență personală, o experiență directă, și că trebuie să fie, întotdeauna, ceva viu și adevărat pentru mine. Recunoscând însă că cele patru direcții, în sine, sunt adevărați învățători, m-am deschis în fața lor și mi-am dat voie să le simt. Mai ales de când ne-am mutat aici, sus, pe Dealul Zmeului și Colina Lunii.
Roata Medicinei Shamanice este precum o hartă
Întotdeauna, în ShamaniA Retreat, îi încurajez pe participați să aibă propria lor experiență directă cu fiecare din aceste patru direcții. Îi învăț să simtă calitățile, atributele, elementele fiecărei direcții și, mai presus, atributele Arhetipurilor aflate în fiecare. Îi conectez cu fiecare element atribuit fiecărei direcții în parte.
Roata Medicinei Shamanice este precum o hartă. Fiecare direcție are rolul său specific și fiecare le susține pe celelalte trei prin propriile ei caracteristici. Cele patru direcții – cele patru temeiuri ale Firii, cum le-am numit -, aparțin una alteia și împreună creează un întreg.
Învățarea părților luminoase dar și umbroase ale fiecărei Arhetip, te va ajuta să-ți găsești echilibrul optim din punct de vedere al sănătății fizice, emoționale, psihice. A învăța să lucrezi cu Roata Medicinei Shamanice este a învăța să te regăsești atunci când simți că ai pierdut direcția, când te simți în confuzie sau dezechilibru la nivelul sănătății. Este o unealtă practică care te ajută să-ți înțelegi, să-ți direcționezi viața ta de zi cu zi și dezvoltarea ta spirituală.
Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.