Skip to content
Cărțile Maestrului Interior

Iubiri perfecte, relaţii imperfecte

Totul în viaţa noastră este relaţie, iar calitatea relaţiilor pe care le avem dă în cele din urmă culoarea întregii noastre vieţi. Măsura în care relaţiile noastre sunt pline de iubire, de înţelegere, de compasiune, de non-judecată, este măsura în care suntem, sau nu, fericiţi.
Şi totuşi, dacă iubirea este sursa bucuriei de a trăi, cum se face că, de multe ori „în ciuda iubirii”, relaţiile noastre, şi mai ales relaţiile de cuplu, sunt atât de tumultoase şi ne aduc, de atâtea ori, suferinţă?

 

58.00lei

În stoc

Totul în viaţa noastră este relaţie, iar calitatea relaţiilor pe care le avem dă în cele din urmă culoarea întregii noastre vieţi. Măsura în care relaţiile noastre sunt pline de iubire, de înţelegere, de compasiune, de non-judecată, este măsura în care suntem, sau nu, fericiţi.
Şi totuşi, dacă iubirea este sursa bucuriei de a trăi, cum se face că, de multe ori „în ciuda iubirii”, relaţiile noastre, şi mai ales relaţiile de cuplu, sunt atât de tumultoase şi ne aduc, de atâtea ori, suferinţă? John Welwood, care este un psihoterapeut vizionar, trecut nu numai prin şcolile gândirii occidentale dar şi prin iniţieri budhiste, descoperă pentru noi rădăcinile spirituale ale nefericirii. El arată cum se naşte în adâncul nostru rana aceea universală, starea aceea de izolare şi de absenţă a iubirii şi sentimentul profund că nu suntem demni de a fi iubiţi aşa cum suntem. Marele adevărdespre care scrie Welwood este acela că dificultăţile în relaţiile noastre exterioare, provin de fapt din relaţia fundamentală pe care o avem cu noi înşine. Tânjim după iubire din partea celorlalţi pentru că noi înşine ne refuzăm iubirea, necrezându-ne demni de ea.
Iubiri perfecte, relaţii imperfecte este o carte scrisă de un maestru al iubirii. Este ca o călătorie intensă de vindecare şi transformare, în care învăţăm că imperfecţiunea relaţiilor noastre nu este decât măsura în care ne lăsăm prinşi în voalurile iluziei. Noi suntem, cu adevărat, iubire, doar că rareori credem acest lucru. Această carte este pentru aceia care vor să se întoarcă Acasă, la adevărata natură a fiinţei lor.

HEFT (Horia & Elena Francisc – Țurcanu)

Citate

“Rana din Suflet

Dacă aruncăm o privire sinceră în interiorul nostru , vom observa o platoșă în jurul inimii. Pentru unii oameni, este o baricadă groasă, impenetrabilă. Pentru alții, este un scut protector mai subțire, mai subtil sau o contracție care nu apare decât în circumstanțe amenințătoare. Și nimic  nu sporește mai mult sentimentul de amenințare decât suspiciunea  că nu suntem cu adevărat iubiți sau acceptați așa cum suntem. Reducând inima la tăcere sau închizând-o, încercăm să eliminăm durerea.

Neștiind că putem fi iubiți pentru ceea ce suntem, devenim neîncrezători în iubirea însăși și acest lucru, la rândul lui, ne determină  să întoarcem spatele vieții și să ne îndoim de bunăvoința ei. Ne putem spune că iubirea nu este cu adevărat disponibilă, însă adevărul profund este că nu-i acordăm încredere și astfel ne este greu să ne deschidem față de ea sau să o lăsăm să ne penetreze. Acest lucru  ne deconectează de propria inimă, exacerbând sentimentul că iubirea e greu de găsit.”

„Marea Iubire

Este adevărat, avem dreptul la iubirea perfectă. Este dreptul nostru din naștere. Dar problema este că o căutăm în locurile nepotrivite – în afara noastră, în relațiile imperfecte cu oameni imperfecți care sunt răniți asemenea nouă. Toate acestea ne frustrează în mod inevitabil și ne dezamăgesc. Deși iubirea perfectă poate străluci în relații în anumite momente, nu putem să ne bazăm pe alți oameni ca sursă consistentă de iubire.


Totuși, chiar dacă iubirea umană se manifestă de obicei în mod imperfect, există o altă dimensiune a ei care este perfectă, întreagă și mereu disponibilă. Ea curge direct în inimă din sursa principală a tuturor lucrurilor – fie că numim această sursă Dumnezeu, Tao sau natura lui Buddha. Aceasta este marea iubire, iubirea absolută – deschidere și căldură necondiționată și pură – care se află chiar în nucleul ființei noastre.”

“Totuși, deși inima umană este un canal prin care iubirea puternică se revarsă în lume, canalul inimii este de obicei înfundat cu moloz – tipare de frică, defensive care s-au dezvoltat din faptul că nu ne-am știut cu adevărat iubiți. Drept rezultat, deschiderea firească a iubirii, pe care o putem gusta în momentele scurte de fericire supremă ale unei conexiuni pure cu o altă persoană, rareori ne pătrunde în totalitate relațiile. Într-adevăr, cu cât doi oameni se deschid mai mult unul către celălalt, cu atât mai mult această deschidere aduce la suprafață obstacolele ridicate împotriva ei: cele mai profunde și mai întunecate răni ale partenerilor, disperarea, neîncrederea și rădăcinile lor emoționale. Așa cum căldura soarelui determină apariția norilor făcând pământul să-și elibereze umezeala, deschiderea pură a iubirii activează norii groși ai rănilor noastre emoționale, locurile în care suntem închistați, în care trăim cu teamă și ne împotrivim iubirii.

Există un motiv întemeiat pentru care se întâmplă asta: înainte de a deveni un canal curat prin care iubirea să poată curge liber, rănile trebuie să iasă la suprafață, să fie expuse. Iubirea, ca forță vindecătoare, poate opera doar asupra lucrurilor care se vor vindecate. Atât timp cât rănile rămân ascunse, nu pot decât să supureze.”

“… tânjim după iubirea perfectă doar dacă am gustat deja din ea. Și de vreme ce nu am localizat-o în lumea din exterior, cunoștințele noastre despre iubirea perfectă nu puteau veni decât de undeva din interiorul nostru. Dorința de iubire perfectă se naște din iubirea perfectă însăși, care sălășluiește în inima umană. 

Este ca și cum am avea un panteon de zei și zeițe închis în noi înșine, ascunși în adâncimile ființei noastre. Acolo se află zeul iubirii, zeița frumuseții, zeul adevărului, zeița înțelepciunii.

Dacă ascultăm cu atenție, îi auzim strigându-ne. Ei vor să ne fie alături și să ne ofere totul, dar noi ne-am îndepărtat de ei atât timp, încât ne este greu să le auzim și să le recunoaștem strigătele stinse. Totuși, strigătul lor încă mai poate fi auzit în vocea dorinței noastre.”

“Dacă ne deschidem către dorințele noastre, descoperim cea mai subtilă dintre toate formele dorinței: rugăciunea. La fel cum dorul este o formă mai subtilă de dorință decât tânjirea, rugăciunea este și mai subtilă. Este o conexiune  pură cu cel mai real lucru – deschiderea și căldura din care curge orice binecuvântare.

Dorința pură de a fi una cu iubirea este rugăciunea eternă care trăiește în inimă. Această rugăciune este, de asemenea, ascunsă în dorința noastră de a primi iubirea unei alte persoane. Dorind să fim iubiți, vrem ca experiența iubirii să vină spre noi. Adevărul este că bunăvoința din acest univers vine mereu spre noi și strălucește asupra noastră asemenea  luminii soarelui. Nenumărați oameni au descoperit aceasta găsind grație și binecuvântare în circumstanțele cele mai dificile, chiar și cele mai îngrozitoare. Elementul-cheie este să lăsăm iubirea să vină spre noi. La asta se referă Rumi când spune: “Pentru a-l descoperi pe cel iubit, trebuie să devii cel iubit”. Și o facem deschizându-ne spre a lăsa iubirea să intre în noi.”

„Iubirea care te eliberează

Dreptul nostru din naștere, ca ființe umane, este de a avea acces direct la iubirea perfectă, iar privilegiul nostru este de a servi drept canal prin care ea curge. Conștientizând acest lucru, putem vedea că este o prostie să încercăm să câștigăm iubirea prin eforturi, aspect exterior sau reușite. Este posibil să câștigăm aprobare, laude sau recompense astfel, dar nu iubirea care ne îmbrățișează așa cum suntem, cea care ne eliberează, care luminează lumea. În loc să încercăm să câștigăm iubirea, trebuie să o lăsăm să pătrundă cu totul în noi.

Cum putem lăsa acest lucru să se întâmple, pentru a putea ști că suntem iubiți în mod absolut, pentru a o ști cu certitudine, până în măduva oaselor?”

Să trăiești în Iubire

… La fel cum peștii nu văd apa din jurul lor, nici noi, de cele mai multe ori, nu reușim să recunoaștem oceanul de iubire care ne înconjoară și ne susține. Deși iubirea este în noi și peste tot în jur, este atât de delicată și de transparentă încât, asemenea apei, pare de multe ori invizibilă. Așadar, toată viața am încercat să câștigăm iubirea, fără să ne dăm seama că marea iubire este chiar aici, disponibilă, la discreție. Am încercat să stăm drepți, fără să realizăm că iubirea este pământul omniprezent care ne susține întreaga existență. Am încercat să demonstrăm că merităm iubire, dar nu am realizat că natura noastră este în sine deja demnă de iubire.

Atât timp cât încă mai menții fixația din copilărie, legată de a nu fi iubit, indiferent cât de mult te-ar iubi ceilalți, nu va fi niciodată de ajuns. Rana va acționa asemenea unei fisuri în tine.

Indiferent cât de  multă iubire ți-ar oferi cineva, va curge întotdeauna prin fisura respectivă. Iar tu vei continua să te concentrezi asupra iubirii care nu este acolo, în loc de cea care există. De aceea practica de sincronizare cu iubirea absolută este atât de importantă. Este o cale de a ieși din încercarea fără sfârșit, fără sens, de a repara fisura din exterior.

Odată ce-ți conștientizezi complet setea, apele iubirii găsesc o deschidere și încep să curgă spre tine. La început pare că iubirea ar veni spre tine de undeva din exterior. Dar, pe măsură ce lași prezența subtilă a iubirii să te pătrundă, nu mai poți spune că eu sunt aici și iubirea este acolo, ca două lucruri separate, nu există separare.

Să știi că ești iubit înseamnă, așadar, să știi că ești iubire. Când renunți la scuturi și-i permiți iubirii să curgă în tine, devii una cu ea, asemenea unei bucăți de gheață care se topește în râul din care a provenit. La fel cum gheața nu a fost niciodată separată de râu, și înghețarea inimii a creat o separare temporară de natura ta ca iubire.

Sufletul a dorit întotdeauna să se topească în iubire. Ușurarea pe care o aduce această topire ajunge mult mai profund decât durerea din copilărie. Vindecă rana spirituală universală a separării de iubire.

De obicei asta căutăm, fie că o știm sau nu, în fantezia noastră despre partenerul perfect – cineva în brațele căruia să renunțăm la tot și să ne relaxăm. Ce este orgasmul, până la urmă, dacă nu asta? Pur și simplu, nu putem evita să căutăm iubirea perfectă, pentru că este cea care ne va topi în expansiunea caldă a deschiderii ce este propria noastră natură. „Pentru a-l găsi pe cel iubit trebuie să devii cel iubit”, înseamnă să devii una cu iubirea care ne iubește mereu.”

“Dacă știm că suntem susținuți de marea iubire, ne eliberăm de statutul de cerșetori care așteaptă cu nerăbdare următoarea pomană. Și astfel putem acționa mai creativ și mai eficient în lume. Când nu mai încercăm în secret să câștigăm iubirea prin muncă, devenim artiști, oameni de afaceri, politicieni, părinți, studenți sau profesori mult mai buni. Suntem liberi să facem ce facem, ca o formă de joc creativ, și nu ca o formă de autovalidare. 

Același principiu este valabil în orice sferă, de la conducerea politică până la practica spirituală. Date fiind marile provocări cu care se confruntă Planeta, este mare nevoie de lideri înțelepți care pot, prin dragostea lor pentru umanitate, să pună beneficiile pe termen lung ale Planetei mai presus de interesul lor pe termen scurt de a avea mulți alegători ori mulți adepți.”

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Iubiri perfecte, relaţii imperfecte”

Newsletter

Abonează-te la newsletter și primești un cupon de reducere de 10% pentru prima ta comandă pe site-ul Călătoria Inimii