Nimic nu ”ni se întâmplă”

Eclipsa, Alchimie și Creație

M-am bucurat și minunat de spectacolul oferit de eclipsă, recunoscând, încă o dată, magia acestei lumii în care trăim. Am făcut o punte, prin a mea imaginație, între portul (plin de vapoare și de oameni) în care mă aflam și Colina Lunii.  Priveam, prin ochelarii luați de la farmacia din colțul străzii, cum Luna acoperă Soarele și îmi imaginam că această eclipsă are puterea de a sparge ceva din teatrul – uneori grotesc – pe care-l trăim acum la nivel global. Uneori acest teatru pare chiar un coșmar la care, într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin, mai conștient sau nu, contribuim fiecare în parte.

Fiecare moment al vieții noastre este diferit în funcție de semnificația pe care i-o dăm, și asta creează realitatea, sau mai bine zis experiența pe care o trăim. Semnificația pe care o dăm lucrurilor, oamenilor, situațiilor, asta ne este adevărata putere. Numai că nu prea ne amintim că lucrurile și situațiile sunt neutre. Le interpretăm, rapid, prin filtrul condiționărilor vechi. Și, astfel, repetăm trecutul la nesfârșit. Dacă ne-am aminti că noi dăm semnificație oamenilor, lucrurilor, situațiilor, recunoscând că în aceasta o expresie a puterii noastre de creatori, ar fi mult mai puțină durere în viețile noastre.

Semnificație…

Momentul de eclipsă totală de soare eu l-am trăit a fi unul plin de Potențial și de aceea l-am semnificat precum „luminița de la capătul tunelului”.  Din perspectiva alchimică, eclipsa reprezintă Conjuncția, cel de-al patrulea nivel al experienței, în care, după Calcinarea unei vechi realități, după Dizolvarea unor situații și Separarea de diferite atitudini și reprezentări ale trecutului, în sfârșit, apare Potențialul unei noi realități, interioare și exterioare. Aceasta este Eclipsa, aceasta este ”luminița de la capătul tunelului”.

Priveam cum Luna acoperă Soarele și mă minunam. Aproape că mi-au dat și lacrimile la momentul când Soarele era acoperit în proporție de 85% (aici, în locul în care eram, eclipsa nu a fost totală). Ce minune! Luna este de … 400 de ori mai mică decât Soarele, de 400 de ori mai aproape de Pământ și, totuși, iat-o acum aflându-se în acest punct precis ca ea să eclipseze însuși Soarele iau eu să pot avea parte de acest spectacol… semnificativ. Nimic nu este întâmplător. Eclipsa reprezintă sincronic momentul de Potențial, pentru mine și pentru noi toți. Este semnul posibilității care apare acum, individual și colectiv.

Priveam spectacolul ceresc și înlăuntrul meu curgeau multe … semnificații. Sau, mai bine zis, eu resemnificam multe din înțelesurile pe care le primeam.

În locul în care mă aflu la momentul eclipsei, canalul Nyhavn din Copenhaga, sunt foarte mulți oameni. Turiști și localnici, deopotrivă. Mulți, la fel ca mine, cu ochelari, privind eclipsa. Mult mai mulți însă, veseli, își văd mai departe de berile lor menite să dilueze simptomele ..crizei.  Iar alții par să fie total scufundați în propriile lor eclipse interioare, fără să facă vreo legătură cu ceea ce se petrece în cer.

Dar cine zice că toată lumea trebuie să fie conștientă de acest moment? Cine zice că toată lumea trebuie să se oprească, pentru câteva minute, și să dea – acestui moment de eclipsă – vreo semnificație, alta decât o curiozitate pe cer  ? Cine zice că toată lumea trebuie să se minuneze de această incredibilă coregrafie cerească și să facă vreo conexiune cu cerul interior al gândurilor și emoțiilor? Cine zice că toată lumea trebuie să recunoască în soarele de pe cer, marele Soare al Inimii ? Cine zice că toată lumea trebuie să recunoască Viața precum cel mai prețios dar pe care-l primim? Și cine zice că toată lumea trebuie să simtă aceste momente cerești ca fiind o reamintire a Adevărului, magiei vieții și a Prezenței care ne animă pe toți?

Nimeni. Pare că sunt doar eu și … așteptările mele ca un magnitudinea acestui fenomen din cer să declanșeze o conștientizare interioară, fie chiar și pentru o clipă

Însă, apoi m-am întrebat, în legătură cu cei care chiar s-au oprit și au privit eclipsa.
Cum ar putea cineva să vadă o asemenea eclipsă, să-i recunoască semnificația și să continue să creadă că lucrurile „se întâmplă”, pur și simplu, ca rezultat al hazardului..?

Nimic nu (ni) se întâmplă. Realitatea este sincronică.

Sunt aici, la Copenhaga, unde am venit să petrec câteva zile cu Richard Moss.
Unii dintre voi l-ați cunoscut, cu ani în urmă, când ne-a vizitat. A fost cu noi, în România, de câteva ori. Mulți dintre voi, însă, cu siguranță, i-ați citit cărțile pe care i le-am publicat la editura noastră. Despre reîntâlnirea cu Richard am să scriu într-un viitor editorial.

Eclipsa și trecutul par să facă parte din aceeași sincronicitate. Umbra și noile alegeri. Cine am fost și cine pot fi. Eclipsa ca moment de conștientizare a potențialului mereu proaspăt care se naște necontenit din Soarele interior pentru a fi manifestat și trăit ca realitate. O nouă alchimie interioară care devine posibilă odată ce umbra trecutului este privită ca resetare.

Da, putem privi eclipsele (și multe alte lucruri din viața noastră) doar din punct de vedere logic și rațional, mecanic, științific. Și, totuși … nimic nu „se întâmplă” doar mecanic, științific, logic și rațional. Întotdeauna există dimensiunea interioară care percepe, înțelege, semnifică și trăiește … evenimentele formale.

Când începem să vedem și să recunoaștem că Existența ne vorbește prin sincronicități, să vedem și să recunoaștem frumusețea și magia vieții … nu ne mai oprim la calcule logice și raționale, ci ne dăm voie să ne bucurăm să ne minunăm, să fim curioși, fără să mai credem că gata știm despre ce e vorbă. Această minunare în fața magiei vieții este cea care ne ține spiritul viu și proaspăt.

Multe provocări au fost prezente în viața mea. Toate devin eclipsă și oportunitate a schimbării.  Și dacă te-ai oprit să citești aceste rânduri, cu siguranță, și în viața ta. Eu, în câteva rânduri, puteam să nu mai fiu în viață. Poate că și tu. Și, totuși, suntem. Provocările ne pot duce către niveluri profunde ale umanității și divinității noastre,  căci totul este divin, totul are sens, totul este frumos, chiar și atunci când nu pare a fi așa. Un dans al detaliilor semnificative în toată această frumusețe ce rezidă în multiplicitate.

Da, chiar și distrugerile oribile pe care ni le producem, chiar și teatrul grotesc pe care-l creăm pe scena lumii, chiar și toate aceste tragedii și violențe și barbarisme și judecăți aspre, toată această furie și lăcomie și mizerie, toate, toate sunt divine. Căci sunt expresii ale umbrei, ale eclipsei fără de care  nu am putea remodela din Lumină o nouă experiență. Greu mi-a fost să recunosc asta. La nivel de concept, da, înțelegeam asta. Însă, nu puteam simți acest adevăr în mine, la nivel de senzații. Abia acum pot spune că am putut integra, la nivelul senzațiilor, vibrația acestui adevăr.

Totul este divin. Totul este creație. Totul ne oglindește. Totul este din și pentru noi.

Unii zic că traversăm noaptea neagră a sufletului colectiv și că avem responsabilitatea să-i jeluim pe cei răniți și pe cei ce nu mai sunt. Da, noaptea neagră, da eclipsa. Același lucru.  Întunericul se transformă în frumusețe atunci când realizăm că acesta ca și lumina, este o expresie a propriei noastre Inimi. Ce poate fi mai frumos decât recunoașterea faptului că întunericul și lumina sunt aspecte arhetipale ale propriei noastre ființe? Pentru ce am putea fi mai recunoscători decât această revelație?

Avem responsabilitatea propriilor noastre Stări.

Așadar, să cântăm, să ne dansăm în dansul vieții și să ne deschidem inimile din care să curgă Recunoștința. Doar așa ne putem înnoi, împrospăta, capacitatea noastră de a iubi, de a ne bucura, de a ne minuna de frumusețea și magia vieții ce ne-a fost oferită.

Da, chiar și acum când sunt atâtea incendii în lume, când apa nu mai este, aproape deloc, în unele țări, când teatrul lumii este dus la cote grotești. Nu știm ce și cum va fi. Doar ego crede că știe și că poate deține controlul, pentru a descoperi mereu, inevitabil, că ceva mai mare și mai adânc creează experiența de a fi în mod sincronic și fără greș.

Da, pare că totul arde. În Procesul Alchimic, această ardere ce are de-a face cu crizele prin care trecem, o numim Calcinare.  Este însă o ardere care înlătură ceea ce are nevoie de schimbare, pentru ca ceva nou să se poată naște. Calcinarea prin care trece umanitatea este o criză de transformare și de renaștere. Pentru noi înșine și pentru Lumea pe care am creat-o.

Viața ca o alchimie a realității

Se dărâmă multe din cele ce le știam a fi într-un anume fel. Dar știm acum că toate sunt oglindiri a ceea ce noi suntem pe dinăuntrul nostru. Nu știm, ce și cum va fi. Dar știm că putem alege Atitudinea și Semnificația pe care o dăm lucrurilor și situațiilor și asta schimbă totul. Nu va mai fi niciodată precum a fost sau am crezut că trebuie să fie, pentru că fiecare clipă este unică și este o creație. Și mai știm acum că avem fiecare responsabilitatea de schimba înlăuntrul nostru condiționări vechi precum aceea a separării, care ne împiedică să vedem frumusețea și magia vieții.

O criză este vasăzică o mare oportunitate din care avem de învățat despre noi înșine. Cu condiția să vrem să învățăm lecțiile pe care o criză ni le aduce. Să privim disoluția unor situații care nu ne mai servesc ca pe o Calcinare necesară pentru a renaște, pe noi și lumea noastră. Aceasta conduce la o Dizolvare, la o Separare  și în cele din urmă la o re-Coagulare unei noi … identități, relații, situații, creații … Viața este un permanent Proces Alchimic în care realitățile se nasc și se topesc într-o necontenită curgere, din interior către exterior.

Alchimia este viața însăși, iar mișcarea pulsatorie a Conștiinței este chiar Procesul Alchimic.

Când devenim conștienți de acestea, devenim și responsabili pentru propria noastră experiență a realității în acest Proces Alchimic numit Viață. Și mai contează, poate mai mult decât oricând, să recunoaștem că avem nevoie unii de alții, avem nevoie să fim împreună, căci acesta este adevărul: suntem împreună în acest proces de mare transformare. Unii pot simți și pot recunoaște că suntem una și că este nevoie de un nou fel de a ne privi pe noi înșine și experiența vieții. Un împreună înrădăcinat în Adevăr, în Iubire, în Frumusețe, în co-operare, în respect (adică, bunăvoința de a privi din nou și din nou și din nou… fără a pretinde că știm cum stau lucrurile…). Unii oameni aleg acest Împreună iar alții vor continua să mențină vie credința că suntem separați. Lumi diferite se nasc acum prin alegerile noastre mai mult sau mai puțin conștiente.

Totuși, nimic nu (ni) se întâmplă. Totul este sincronic. Totul este o Creație. O Școală a Ființei. Un Proces Alchimic. Noi suntem sursa. Lumea este modelată din Răsuflarea noastră.

AmmaRa