Timpul – stres sau creație?!

Am auzit de foarte multe ori aceste cuvinte: „n-am timp  de mine”, „n-am timp să stau”, …și, cea mai tare „n-am timp nici să mor”.   Poate că și tu le-ai auzit sau ți le-ai spus de multe ori. Mi le-am spus și eu, mie însămi – în capul meu, de mult prea multe ori, fără să realizez că, cu cât le spun mai des, cu atât mai mult le alimentez, le hrănesc și în acest fel creez lipsa de timp.

Mă mai grăbesc și acum uneori, însă de cele mai multe ori mă …joc cu timpul și experimentez crearea lui. Chiar zilele trecute într-o sesiune de reflexoterapie cu AmmaRa, aveam limită de timp disponibil, aparent mai mică decât de obicei ( și la noi curgerea timpului liniar are programări), chiar insuficientă aș fi putut spune. Iată-mă în această situație cu două posibilități ( sigur erau o mulțime, însă pentru mine acestea două erau de explorat acum)

• ori urmăresc ceasul pentru a mă încadra în timp,
• ori  setez cu încredere și creez timpul necesar pentru împlinirea sesiunii.

Cu mare bucurie împărtășesc că mi-a ieșit a doua variantă. Fără să privesc ceasul întregul timp alocat unui picior, prezentă în atingere, rezonantă în pulsația și vibrația ce s-a acordat între noi, am terminat sesiunea cu 2 minute înainte de limita maximă disponibilă.

Nu este prima dată, când, aparent, sunt „forțată” de realitate să creez timpul, dar, mai ales să devin conștientă de acest instrument de creație.

Și pentru că într-o sesiune de reflexologie este vorba deopotrivă de atingere și vibrație în întreg microcosmosul corpului omenesc, pornesc de-aici în deslușirea acestui mecanism de creație – timpul.

În corpul nostru toate organele, fluidele, toți nervii, toate celulele și atomii sunt creați și funcționează cu precădere în prezent. Noi înșine le impregnăm cu „memoria trecutului” sau cu „imaginea viitorului”. În acest fel prin vibrația rezonantă  dată de fluxul gând-emoție-senzație, le „abatem” într-un fel de la momentul acum (conștient sau nu), de la funcționalitatea lor atemporală.

„N-am timp” rostit acum (fie în capul nostru sub forma unui gând, fie materializat în cuvânt), poartă în el vibrația, înmulțită exponențial, a tuturor momentelor trecute în care am crezut/gândit că nu am timp, și, propag în viitor exact această lipsă de timp. Această vibrație de gând, de cuvânt și, mai apoi, de emoție și senzație rezonează instant în toate celulele, în toți atomii corpului nostru și creează o surescitare, o grabă la nivelul impulsurilor neuronale, la nivelul tensiunii arteriale, creează o „deviere” de la normalitatea funcționării întregului organism. În acest fel, moment de moment de „n-am timp” se imprimă mișcării atomilor din corpul nostru care „uită, n-au timp” de spațiul liber nemișcat dintre ei, din care se naște o nouă mișcare, de întunericul fertil din care nasc orice vreau, din care nasc … timpul.

Acest spațiu liber, nemișcat, tăcut dintre atomi, este plin cu o infinitate de posibilități de mișcare, este totuna cu întunericul ființei în care germinează orice sămânță de creație (nouă: “eu îmi creez timpul acum”, sau veche: „n-am timp” este o sămânță veche reînsămânțată de mii și mii de ori), și, este totuna cu PAUZA dinaintea oricărui nou început. Are legătură intrinsecă, cu principiul feminin, cu ale lui calități de creator.

La Anam Cara Retreat Magic de Sânzâiene, ne reamintim împreună de această PAUZĂ, de acest STOP neapărat necesar înaintea oricărei expirații și/sau emanații în lume. Ne reamintim de Întunericul fertil care există în fiecare dintre noi, și este, de altfel singurul spațiu din care putem Re-Cunoaște și Re-Naște Lumina Ce Suntem.

Astfel, de îți este teamă de întuneric, vreau să îți reamintesc că doar uitarea pulsației momentelor de-Acum  te-a făcut să-l investești cu timp trecut, să-l îmbrobodești cu frici și povești nespuse, cu temeri și poveri. Poate că ACUM este și pentru tine momentul Re-Amintirii a Ceea Ce Ești, o îngemănare de întuneric și lumină, o coagulare a spațiului infinit în AICI, și a timpului etern în ACUM.

Poate ca „Pauza fizică” a acestor zile, cu totul altfel decât orice de până acum, petrecute împreună pe Colina Lunii, femei între femei, îți Re-Amintesc și ție de PAUZA Sacră din care naști o nouă expirație, o nouă emanație a lumii tale lăuntrice, a timpului ce  se petrece Acum, acordat ființei tale, corpului tău, celulelor tale, întunericului tău, feminității tale, Celei Ce Ești cu Adevărat.

Ți se pare mult? Este incomensurabil, n-are margini și opreliști decât propriile-ți gânduri de „n-am timp pentru mine acum”.

Creează nou, creează timpul pentru tine, căci stresul l-ai creat de mult prea multe ori, îl știi deja pe dinafară. Resuscitează-ți gândurile, emoțiile, nervii și organele, sângele și senzațiile cu această nevoie intrinsecă de scufundare în Întuneric, în PAUZĂ.

Răspunsul acestui pas, acestui mers și demers, n-are valoare materială, decât în viața ce-o trăiești și în timpul pe care ți-l creezi.

Cu timp și viață și cu Recunoștință,

Luna