Crizele din viețile noastre sunt momente fundamentale de transformare. Ne pun față în față cu alegerile noastre mai vechi, cu moduri de gândire, emoție, atitudine și relaționare. Ele ajung la rezoluție și ne conduc către alegeri noi. Primejdie și oportunitate. Primejdia este de a rămâne în modelele vechi de experiență. În acest caz, criza se adâncește și cuprinde tot mai multe dimensiuni ale vieții. Oportunitatea constă în a percepe faptul că noi înșine suntem aceia care au creat cândva contextul și de a schimba, acum, perspectivele și poziționările vechi. Singurul lucru care ne împiedică este frica. Când durerea devine mai mare decât frica, atunci schimbăm. Aceasta este dimensiunea transcendentă a vieții, este Inițiere. Tehnologia interioară a transformării, pas cu pas.

Templele vechi și noi ale Inițierii

În vremuri străvechi, Inițierile constau în încercări menite să ne pună față în față cu lumea noastră interioară, cu propriile limitări, prejudecăți, frici și demoni. Discipolul era pus în situații dificile, ce scoteau la suprafață din apele adânci ale inconștientului, cele mai vechi și profunde identificări, cele mai puternice condiționări. Față în față cu frica, trebuia să aleagă și aceasta făcea parte din inițiere. La capătul diferitelor probe se petrecea o renaștere. Cel care ieșea din parcursul inițiatic nu mai exista. Devenea altcineva.

În vremurile noastre, Templul este propriul nostru corp și propria noastră viață, cu situațiile ei. Crizele din viețile noastre joacă același rol de Inițiere ca și probele pe care trebuia să le treacă discipolul. La fel ca și atunci, situațiile de criză sunt încercări care ne pun față în față cu propriile noastre limitări, frici, prejudecăți și sisteme de referință vechi. Suntem puși în situații dificile în care trebuie să alegem într-un fel nou. Numai că este mai greu, căci situațiile nu sunt create de un maestru al unei școli, ci de către noi înșine. Ele sunt rezultatul alegerilor noastre, pe orice nivel, din trecut. Noi înșine le-am creat, în mod inconștient. Ele persistă până când alegem în mod diferit decât în trecut.

Ba mai mult decât atât, tind să se generalizeze în toate dimensiunile vieții dacă nu schimbăm. La început tensiunea se manifestă în moduri de gândire compulsive, în furtuni emoționale, în sentimentul neputinței, al înghețării și rigidității, dar în cele din urmă coboară în corpul fizic și afectează starea de sănătate. Se manifestă în relația de cuplu, relațiile cu ceilalți oameni, cu job-ul, cu banii, cu întreaga realitate. Toate sunt forme ale crizei. Și toate sunt inițieri, probe care ne pun față în față cu ceea ce am creat noi înșine și ne obligă să schimbăm. 

Viața este un templu al Conștiinței care ne obligă să transcendem identificările vechi, rolurile vechi ce devin prea strâmte. Ne confruntăm cu consecințele propriilor noastre alegeri și descoperim prin intermediul lor ceva despre noi înșine. Este un proces transcendent în care ne depășim limitele, ne extindem în profunzime și anvergură pentru a ne apropia tot mai mult de esența noastră.

Situațiile de ACUM sunt expresia gândirii, emoțiilor, atitudinilor noastre din trecut 

Un timp foarte îndelungat am încercat să schimbăm situațiile dificile din viețile noastre prin luptă, prin intervenție în exterior. Ne-am luptat cu realitatea. Am încercat să schimbăm oamenii din viețile noastre, contextele, diferitele configurații de realitate care nu ne conveneau. Au fost vremurile în care nici nu bănuiam că noi înșine suntem creatorii acestora, și nici că realitatea este o oglindă a propriei lumi interioare. A schimba oamenii și situațiile prin luptă nu a mers prea bine, și nu va merge niciodată. Este alergare după vânt.

Între ceea ce numim ”eu” și ”lumea exterioară” există o ruptură care ne împiedică să vedem că fiecare gând, emoție, atitudine și gest al nostru se transformă în context al vieții noastre. Precum copiii, credem că lumea există pur și simplu, creată de ceva sau cineva, ca o mașinărie imensă care funcționează independent de noi. Dar pe măsură ce creștem și ne maturizăm în interiorul nostru, ajungem să observăm conexiunea profundă între lumea noastră interioară și fenomenele din exterior. Încetul cu încetul descoperim că gândirea, emoțiile și atitudinile noastre, care toate se manifestă în relație cu tot ceea ce există, determină experiența vieții. Începem să devenim conștienți.

În acest stadiu de evoluție lăuntrică, descoperim că Viața este o Inițiere sacră, un proces al Conștiinței care devine materie și gest și situație, prin noi înșine.

Momentul acum și întregul context al vieții noastre, ca și toate situațiile provocatoare, sunt rezultatul gândirii, atitudinilor, identificărilor noastre din trecut. Pentru a schimba contextul este nevoie să schimbăm noi înșine ceea ce credeam că suntem. Crizele sunt întotdeauna confruntări între noi cei care am fost și noi cei care devenim. Dificultatea lor constă în identificarea noastră cu trecutul, pe care îl considerăm ”eu”, în conflict cu clipa prezentă și curgerea vieții. Durerea se naște din perspectiva noastră structurată asupra existenței față în față cu natura în eternă schimbare a vieții și a conștiinței.

Crizele sunt momente în care, pentru a schimba o situație care ne provoacă durere, trebuie să schimbăm felul în care gândim, relaționăm, atitudinile noastre, felul de a fi care credeam că ne reprezintă și că este… ”eu”. În acest sens, orice criză este o inițiere și expresia unui proces transcendent.

Cum privim o criză? Radiografia spațiului interior

Modul vechi de a privi crizele, cel imatur, este separarea, respingerea, proiectarea cauzelor acesteia în exterior. Nu am ce să fac, alții sunt de vină, ghinion, așa e viața, aștept să treacă. Crizele nu trec singure. În cel mai bun caz se diluează pentru a reveni apoi cu o forță sporită. Nu dispar în neant pentru că noi suntem sursa lor, și noi suntem aceia care trebuie să schimbe ceva.

Și atunci cum putem privi o criză astfel încât să știm ceea ce putem schimba?

Primul pas este a ne pune întrebarea simplă

Ce mă doare?

Pare evident, dar am constatat într-un îndelungat lucru cu oamenii din Școala Maestrului Interior, cât de dificilă este această clarificare. Avem cu toții un talent extraordinar de a disimula, de a ne ascunde durerea, de a găsi explicații, de a învălui durerea în nori de fum, ca și cum asta ne-ar putea proteja.

Răspunsul are nevoie de simplitate, claritate, concizie. Trebuie formulat la modul extrem de condensat.

Un exemplu sugestiv. Am lucrat într-o sesiune ARC (Arta Respirației Conștiente)  – care este un curs avansat al Școlii – cu o femeie care în prima fază a localizat durerea în relația sa cu sine. Se critica pentru că nu poate să accepte unele lucruri în relația de cuplu, că nu este suficient de detașată. În cele din urmă a reieșit faptul că se află într-o relație în care a intrat cândva dintr-o frică – aceea de a nu se putea descurca singură financiar. Au trecut anii, copii, viață, iar relația eșuează nu doar în platitudine, ci într-un trai împreună dar în care nu mai este nici un fel de relație între parteneri. Criză. În spatele criticii de sine, durerea consta de fapt într-un conflict interior. Pe de-o parte ar fi vrut să iasă din această relație, pe de-altă parte era prezentă frica de a ieși. Plus sentimentul cercului vicios, al labirintului care nu pare să aibă ieșire. Falsa problemă a relației cu sine nu era decât un văl care ascundea adevărata durere și obiectul real al crizei. Formularea scurtă în acest caz a fost, cu simplitate: sunt nefericită în relația de cuplu.

În același fel, printr-o mică investigație interioară pot fi formulate în propoziții simple esențele diferitelor situații de criză indiferent dacă este vorba despre relații, bani, job, stări de sănătate etc. De multe ori, crizele se manifestă în mai multe dimensiuni ale vieții care sunt legate între ele printr-un mod de gândire, de reacție, de poziționare față de situații. Ele sunt expresii ale unei singure crize.

Privește deci situația și determină cu precizie ce anume te doare. Formulează în cei mai simpli termeni posibil. Ideal – într-o singură propoziție.

Al doilea pas, după identificarea durerii, este răspunsul la întrebarea

Cum mă simt? Care sunt gândurile, emoțiile, atitudinile care sunt asociate cu această durere?

În cazul femeii despre care am pomenit mai sus, ca exemplu, această radiografie arăta cam așa: simt neputință, lipsa oricărei ieșiri, sentimentul că sunt condamnată fără scăpare la această situație. Gândirea asociată: nu am încotro, pentru că dacă aș ieși din relație, atunci nu aș mai avea bani suficienți pentru mine și copiii mei. Judecată de sine pentru neputință și slăbiciune.  Emoțiile: frică de viitor, rușine, vinovăție. Atitudine: închidere față de celălalt, de viață, față de orice posibilitate. Aspră cu sine. Fizic, tendința de a mânca prea mult, de a nu se mișca, luare în greutate, neglijare și minimalizare de sine.

Organizează răspunsul pe categorii: gândire, emoție, atitudine, corp.

Un exemplu. Să spunem că situația dificilă este rezumată în modul

Nu am destui bani.

Răspunsurile la întrebarea cum mă simt, gânduri, emoții, atitudini asociate:

Mă simt limitat, legat, neputincios.

Gânduri care se nasc în raport cu situația: nu pot să fac nimic, nu găsesc soluții, nu reușesc.

Emoții în raport cu situația: mi-e frică să plec, mi-e frică să încep ceva nou, simt furie în fața blocajului, frustrare, rușine și vinovăție că nu reușesc să rezolv.

Atitudini: mă închid, mă izolez, prefer să nu vorbesc despre asta, îmi vine să fug undeva dar nu am unde, mă înfurii, apoi mă apucă depresia.

Corp fizic: inerție, nu am chef de nimic, înțepenire, rigiditate

Al treilea pas:

Inversarea. ”Consecințele” crizei sunt de fapt cauzele lăuntrice ale acesteia

Aici e partea cea mai tulburătoare și uneori greu de acceptat. Dar aici este transformarea pe care o aduce criza și dimensiunea ei inițiatică. Aici momentul poate deveni inițiere.

Pare că toate simptomele enumerate mai sus în termeni de gândire, emoție, atitudine, relaționare sunt urmarea situației dureroase. Iar cauza situației este plasată în exterior: celălalt este vinovat, viața, lumea, contextul, ghinionul, sistemul. Durerea ce derivă din situație este a unei victime care nu poate face nimic.

Și totuși, privind atent descoperim că toate aceste nuanțe care se referă la lumea interioară sunt tocmai acelea care au născut situația de criză. În cazul pe care l-am folosit ca exemplu, femeia a descoperit în această investigație lăuntrică faptul că în  vremurile în care ea a ales să intre în relație, a fost mânată tocmai de sentimentul neputinței, că nu poate face altfel, că nu s-ar putea descurca singură și că cea mai potrivită soluție este tocmai intrarea în relație. Pentru a avea bani suficienți. Aceeași frică de viitor, neîncredere în sine, vinovăție, aceeași judecată de sine și tendință de a compensa disconfortul interior prin mâncare. Cu alte cuvinte, criza din relație scoate la suprafață exact poziționările, gândirea, emoțiile și atitudinea din care s-a născut relația. Este ceea ce are nevoie de schimbare.

La fel, în exemplul nu am destui bani. Dacă vrem să vedem ceea ce avem de schimbat, privim către gândurile, emoțiile, atitudinile care par să derive din situație. Vom descoperi negreșit că acestea sunt de fapt sursa ei. Nu mă simt limitat, neputincios, legat pentru că nu am bani. Este invers. Faptul că nu am bani este urmarea tendinței mele de a mă simți limitat, neputincios și legat. Gândirea de tipul nu pot să fac nimic, nu găsesc soluții, nu reușesc este cauza lipsei de bani, nu efectul.

Primejdia și oportunitatea

Orice criză este o răscruce, un punct în care putem schimba ceva fundamental și învăța ceva despre noi înșine. Este un pas uriaș înainte, dacă alegem acest lucru. Dar pentru a face alegeri este nevoie să fim conștienți de faptul că situația în care suntem are o singură sursă: propriile noastre alegeri vechi, modurile noastre de a gândi despre noi înșine, oameni sau situații, emoțiile asociate și atitudinile care credem că ne reprezintă. Situația de criză s-a născut din acestea. Este manifestarea lor directă. Pentru a o schimba este nevoie să schimbăm sursa acestei realități.

A rămâne în vechea poziționare nu face altceva decât să adâncească criza. Aceasta este aspectul de primejdie al crizei.

A schimba este oportunitatea și șansa care privesc nu numai rezolvarea situației, ci transformarea noastră interioară. Acesta este darul cel mai mare pe care ni-l aduc situațiile de criză.

Poate vă întrebați de ce este nevoie de durere pentru a schimba. De ce este nevoie de încleștare pentru a depăși modele de gândire, frică și închidere.

Ei bine, nu este, sau mai bine zis, nu mai este nevoie de durere, în măsura în care devenim conștienți. Încetul cu încetul, prin experiența vieții, înțelegem felul în care am făcut din gândire, emoție și atitudine veche, care de cele mai multe ori nici nu sunt ale noastre, o identitate. Adică am devenit una cu ele. Am crezut că eu sunt această gândire, această emoție, această atitudine. Am devenit felul în care gândesc și astfel am ajuns să trăiesc mereu aceleași emoții și să privesc realitatea vieții în același fel. Aceasta este o restrângere a marii anverguri naturale a ființei, și de-aici se naște durerea.

Realitatea ne servește.

Crizele sunt momente în care realitatea ne trage de mânecă: hey, ai uitat ce ești, cine ești cu adevărat, ai uitat că poți alege, că tu ești creatorul gândurilor tale, nu sclavul lor. Ai uitat că tu ești cel care creează emoția și măsura în care ești închis sau deschis în fața vieții. În zadar ne supărăm pe celălalt, pe viață, pe ghinion sau pe dumnezeu, în vreme ce noi suntem de fapt creatorii experienței. Situațiile vor continua până când, mai devreme sau mai târziu, vom redescoperi acest adevăr fundamental despre noi înșine. De fapt, aceasta este miza experienței umane încarnate. Devenim trup și uităm ce suntem, pentru a redescoperi acest lucru prin experiență directă a creației. Prin viață.

Privită din această perspectivă, viața și realitatea ne servește drept oglindă perfectă a spațiului nostru lăuntric. Nu avem unde să fugim de noi înșine, pentru că întreaga realitate este o oglindire, oriunde am fi. Recreăm lumea noastră interioară, oriunde am pleca, ca și context al vieții noastre.

Ceea ce ne rămâne de făcut este un singur lucru: cu recunoștință pentru ceea ce suntem, să recunoaștem măreția și frumusețea ființei și să schimbăm ceea ce vrem să schimbăm. A privi experiența vieții ca pe o Inițiere sacră nu este o metaforă sau o filosofie, ci un act de conștiență, până la urmă inevitabil, căci aceasta este natura profundă a ființei noastre și a întregii existențe. Pur și simplu, suntem Conștiință în expresia ei umană, suntem totul, dar credem că suntem nimic. Viața este desfășurarea acestei aventuri a Întregului care devine nimic, și a drumului său de întoarcere către Întreg.

Spiritualitatea de fiecare zi

Umanitatea a căutat adevărul în cer și în pământ, în locurile cele mai ascunse, ca și cum dumnezeu ar fi un copil jucăuș, pus pe șotii, care joacă un joc de-a ascunselea. De fapt, copilul este chiar umanitatea. Nu se poate percepe pe sine ca universală și divină, și nici ca pe o expresie perfectă a Întregului, și atunci caută pretutindeni această divinitate universală, dar nu în interior. Pe sine se exclude ca loc în care ar putea exista perfecțiunea.

Întregul parcurs Școala Maestrului Interior este întemeiat pe redescoperirea adevărului despre noi înșine prin experiență directă, prin lucru cu expansiunea conștienței, și pe integrarea acestui adevăr în viața de fiecare zi. Spiritualitatea nu este pentru a fi trăită în peșteri, ci în lume, în relații, în ceea ce facem, în ceea ce gândim, simțim, înfăptuim. Spiritualitatea este a fi conștient de adevărata natură a propriei ființe și a existenței. Este a ne reaminti ce suntem și cum să creăm realitățile pe care le dorim în viețile noastre.

Oamenii se întreabă de ce își doresc una, iar viața le oferă alta. Exclud această nuanță numită Conștiență, care are de-a face cu profunzimea percepției mai mult decât cu dimensiunea mentală. Credem că suntem gândirea noastră, dar suntem cu mult mai mult. Gândirea liniară este doar o linie în marea sferă a Existenței. Creăm realitatea mai degrabă din spațiile inconștiente ale propriei noastre ființe.

Pentru a putea schimba contextul vieții noastre este nevoie să privim în interiorul nostru, în spațiile adânci ale ființei, să conștientizăm modurile vechi de a funcționa – straturi de identitate, și să alegem într-un mod diferit. Schimbând lumea interioară, contextul se schimbă.

Legea Atracției reloaded

Sigur, toată lumea a auzit de Legea Atracției, care spune că atragem în viața noastră ceea ce suntem în interiorul nostru. E perfect valabil. Puțini reușesc să facă însă magia. Pare că realitatea exterioară nu ascultă. Nu este suficient să declarăm la nivel mental schimbarea, pentru că lumea noastră lăuntrică este cu mult mai profundă decât doar nivelul gândirii liniare. Iar realitatea cea mare dimprejurul nostru oglindește toate aceste straturi. Iar majoritatea lor sunt inconștiente.

La asta folosește în principiu acest parcurs Școala Maestrului Interior: la a aduce în conștiență, adică în percepție, straturile profunde ale propriei ființe, a descoperi prin experiență proprie felul în care am creat această realitate și a putea opera schimbări. A alege din nou. Ce? De pildă atitudini vechi față de noi înșine, de ceilalți, de realitate, structurate în mecanisme de gândire, comportament, poziționare și relaționare. Abia acest proces profund de transformare a lumii interioare conduce la schimbarea contextului și la atragerea în viețile noastre a unei noi realități.

Conștiența, capacitatea de a percepe tot mai adânc și mai vast, tot mai rafinat realitatea interioară și exterioară deopotrivă, ne permite să dăm noi răspunsuri existenței, tot mai adecvate. Procesul nu se termină niciodată, căci Viața este infinită, și ne provoacă să rămânem mereu în flux, în curgere. Transformarea interioară conduce întotdeauna la schimbarea vieții, a relațiilor, a gândirii, emoțiilor și exprimărilor, dar nu există un prag dincolo de care să putem spune gata… m-am iluminat, acum nu mai există nici o provocare.

Dimensiunea spirituală a acestui proces este în oglindă necontenită cu profunzimea umanității noastre. Ele sunt aspecte ale unei singure realități, ale unei singure experiențe, în care divinul și umanul se întrepătrund și se creează unul pe celălalt.

Pentru mulți, spiritualitatea este o fugă din fața propriei umanități, încercarea de a scăpa de compulsiile gândirii și emoției, o fugă din fața celorlalți și a dimensiunii liniare. Aceasta nu este adevărata spiritualitate, căci exclude dimensiunea umană. În realitatea cea mare, ele coexistă. Nu ne putem deschide față de propria noastră divinitate, fără ca înainte să ne fi deschis în fața propriei profunzimi.

Crizele și Maestrul Interior

Nu putem transforma decât dimensiuni de care suntem conștienți, pe care le percepem. Și nu le putem percepe dacă le ignorăm sau le respingem. Corpul, energia vitală, emoția și gândirea sunt spații de o extraordinară profunzime. Negarea sau ignorarea oricăreia dintre aceste dimensiuni anulează orice încercare de a schimba lumea interioară din care se naște contextul vieții.

Și orice criză își are originile în acest univers interior.

Cu alte cuvinte, dacă nu ne asumăm responsabilitatea realității pe care o trăim, nu o putem schimba. De asemeni, dacă nu avem curajul de a plonja în conținuturile propriului nostru psihism, dacă nu avem curajul de a deschide sertarele în care am ferecat în trecut tot felul de lucruri, acestea ne vor controla viața, ne vor influența alegerile și vor crea contextul.

În acest sens, o criză nu este o nenorocire, ci o oportunitate de a ne vindeca spațiul lăuntric și de a ne elibera de frică. Dacă nu o facem, conținutul sertarelor va continua să decidă în locul nostru ce fel de realitate trăim.

Maestrul Interior este o stare a conștiinței în care percepem direct faptul că noi înșine creăm, în fiecare clipă, cu fiecare alegere pe care o facem, jocul propriei noastre vieți. Maestrul nu este scutit de provocări. Dimpotrivă. Dar alegerile sale sunt mai rapide și mai clare. Se nasc dintr-o claritate interioară a straturilor vieții, din Atenția centrată și pulsatorie care îi permite să danseze odată cu viața. Maestrul nu fuge din calea vieții, dimpotrivă, se află mereu în centrul ei.

Cu cât această stare de conștiință este mai stabilă, cu atât alegerile sale sunt mai rapide și mai clare. Maestrul folosește orice situație a vieții ca pe un punct în care evaluează din nou răspunsul la întrebarea cine aleg să fiu eu acum? Iar implicațiile acestei capacități de a alege au o uriașă importanță în calitatea experienței sale de viață. A putea alege este, cu adevărat, atributul măiestriei interioare.

Calea Conștienței

Mulți oameni vin să lucreze cu noi în workshop-urile care au ca bază starea de Prezență, atunci când dificultățile se acumulează în viețile lor. Adică… crizele relaționale, de situație, financiare, emoționale sau mentale. Ei speră să scape din menghina situațiilor printr-o magie. Să o uite, să o ignore. Dar adevăratul lucru interior nu face altceva decât să sape și mai adânc în profunzime și să descopere rădăcinile interioare ale crizei. Ba de multe ori, o amplifică și pe alte niveluri, înainte de posibilitatea de a alege diferit.

Această posibilitate se naște numai odată cu creșterea gradului de conștiență.

Suntem toți pe această cale sacră a Conștienței, în diferite puncte, spații și niveluri. Nu e important. Conștiința curge prin noi Viața însăși. Suntem conștienți de acest lucru în grade diferite, dar ceea ce contează este inevitabilitatea procesului. Oriunde am fi, viața curge spre Conștiență. Transcendem diferite identități și dobândim prin experiența vieții, mereu și mereu, un nou grad de conștiență. Oricât de mult ne-am agăța de un mod de a fi, de o identitate, de un mod de a gândi sau relaționa, oricât am încerca să ne opunem vieții, într-o bună zi o vom face. Nu contează când. Acum sau peste o sută de vieți.

Dar tot răstimpul în care ne opunem vieții este durere.

Calea Conștienței este eternă precum viața, se manifestă pretutindeni, în toate timpurile și spațiile umanității universale. Dar și în viața ta. Poți alege această cale acum, sau mai târziu. Nu contează decât pentru tine. A deveni mai conștient este a putea alege, este despre mai multă bucurie, despre mai multă creație conștientă în viața ta, despre relații mai deschise și mai armonice, despre mai multă abundență, adevăr și frumusețe.

Experiența de a fi oameni în carne și oase este un privilegiu. A trăi Conștiența aici, acum, în această lume și această viață, a crea ceea ce dorim în viețile noastre a simți totul, a putea alege totul, a avea curajul de a ne deschide, de a merge dincolo de ceea ce am crezut că suntem – aceasta e calea regală a Conștienței.

Ea începe cu Practica Prezenței și are vârful în trăirea Maestrului Interior. Este destinația mea, a ta și a umanității. Crizele sunt doar jaloane ale transformării. Ne spun pe unde să o luăm și ce avem nevoie să transformăm. Poți să mai amâni, sau poți să faci primul pas pe Cale, acum, dacă rezonezi cu ceva din toate acestea.

Ia-ți Cartea Maestrului Interior, fă Inițiere în Practica Prezenței, ascultă o meditație on-line. O călătorie uriașă începe cu acest prim pas. 

Take a look: www.maestrulinterior.ro

Agnis

PS. Aceasta este o pictură a prietenului nostru, marele pictor italian Gianfranco Cadarelli. Se numește Sintesi și exprimă impecabil dimensiunea inițiatică a Vieții și crizelor prin care trecem pentru a descoperi dimensiuni noi ale propriei noastre ființe. Aruncă un ochi pe siteul acestui pictor extraordinar: www.gianfrancocaldarelli.eu