Minte Nemuritoare

Oare conștiința noastră – mintea, sufletul sau spiritul – ia sfârșit odată cu moartea corpului? Sau continuă să existe undeva, poate pe alte tărâmuri sau în alte dimensiuni ale universului? Aceasta este „marea întrebare” pe care oamenii și-au pus-o de-a lungul timpului.

Să intrăm direct în problemă. Suntem pe de-a-ntregul muritori? Sau există elemente sau aspecte ale existenței noastre care supraviețuiesc morții trupului? Este o întrebare de maximă importanță pentru viața și viitorul nostru.

Contactul cu o persoană decedată este un fenomen răspândit; se întâmplă în mai toate culturile și epocile istorice. Pentru multe populații indigene, contactul cu rudele moarte este viu: cultura lor celebrează și venerează strămoșii morți de parcă ar fi încă în viață. În lumea modernă acest fenomen este considerat o anomalie: nu are nici o explicație plauzibilă. Afirmații cum că o persoană decedată poate avea conștiință și că poate fi contactată sunt considerate „esoterice”.

Pentru mintea modernă, aparițiile și comunicarea de dincolo de moarte sunt lucruri aflate sub semnul întrebării, dacă nu chiar vise iluzorii, deoarece ele sugerează credința în comunicarea cu un suflet sau spirit nemuritor. O explicație credibilă a modului în care conștiința persistă dincolo de moartea creierului i-ar convinge pe sceptici și ar depăși ideile preconcepute religioase. Multe alte apariții, viziuni și cazuri de comunicare de după moarte ar fi trăite și povestite de oameni, fără a fi nevoie de explicațiile doctrinelor religioase.

Însă chiar dacă ar exista o explicație seculară credibilă, aceste fenomene vor apărea doar în anumite cazuri, nu tot timpul. Poate că sunt rare situațiile în care atât entitatea decedată care dorește să comunice, cât și omul viu care trebuie să recepționeze mesajul se află în starea potrivită. Fenomenele „spirituale” și „transpersonale” se întâmplă de obicei în stări modificate de conștiință, iar acestea nu sunt deloc obișnuite în lumea modernă.

Dar nu frecvența comunicărilor de după moarte ne interesează, ci faptul că aceasta se produce. Există dovezi solide că este un fenomen real. Există dovezi care arată că există „ceva” care manifestă un simț al sinelui și care mai poartă amintiri ale existenței fizice și care uneori apare „îmbrăcat” cu un trup fizic – entitatea care comunică cu cei vii. Acest „ceva” poate fi ceea ce tradițiile spirituale și religioase numesc „suflet”, iar poveștile populare „fantomă”. O putem considera o formă de conștiință. Putem concluziona că există dovezi solide că uneori „ceva” ce pare înzestrat cu conștiința unei persoane care nu mai trăiește se manifestă indivizilor vii.

Dacă conștiința este o manifestare holografică a conștiinței unitare a cosmosului, atunci ea este prezentă pe tot cuprinsul spațiului și timpului. Conștiința este prezentă în regnul mineral, în cel vegetal și animal, în sistemele sociale și ecologice constituite de oameni și alte organisme. Ea este prezentă la nivelul unei singure cuante sau la nivelul unei galaxii, dacă este să mergem la celălalt spectru al dimensiunii și complexității.

Dar conștiința se află în alt plan al realității față de sistemele și organismele cu care ea este asociată. Particulele și entitățile pe care ele le alcătuiesc fac parte din lumea manifestă, în timp ce conștiința asociată cu ele face parte din dimensiunea profundă.

Această concepție rezolvă problemele rămase fără răspuns. Spre exemplu, clarifică una dintre cele mai dificile probleme puse de cercetătorii conștiinței: Cum este posibil ca ceva material, precum creierul, să producă ceva imaterial, precum conștiința? Această întrebare nu necesită rezolvare, căci se bazează pe o premisă falsă. Nu trebuie să ne străduim să ne dăm seama cum produce creierul conștiința, pentru că aceste două lucruri se află în planuri diferite ale realității. Creierul nu produce conștiința; o transmite și o expune.