Skip to content
Cărțile Maestrului Interior

Ceea ce nimeni nu îți spune

Sarcina este una dintre cele mai transformatoare experiențe prin care poate trece corpul uman, iar schimbările pe care le implică nu sunt niciodată doar fizice. Când ești însărcinată, corpul pe care îl știi de ani buni se transformă și hormoni neobișnuiți îți vor curge prin vene. În același timp, rolul tău în familie – în relația de cuplu și cu propriii părinți – se schimbă, la fel și modul în care te vede societatea. Este o călătorie unică și provocatoare și, cu toate acestea, există puține cărți care să te ghideze și care să te pună pe tine – femeia care îți dorești să devii mamă – în centrul atenției.

Audio, video, articole scrise de autoare:
Ted Talk – Alexandra Sakcs
The birth of a mother– New York Times, Alexandra Sacks
Aparitii TV Catherine Birndorf

89.00lei

În stoc

Cele mai multe cărți despre sarcină vorbesc despre cum poți avea o sarcină uşoară și sfaturile pe care ți le oferă se concentrează asupra modului de îngrijire a copilului. Desigur, ai nevoie de aceste informații. Dar sarcina nu înseamnă doar a da naștere unui copil, ea reprezintă, totodată, procesul prin care te re-naști pe tine însăți, din perspectiva rolului de mamă. Iar acest proces nu este întotdeauna plăcut și nici nu se petrece cu ușurință.

Majoritatea femeilor însărcinate și a proaspetelor mame se simt presate să afișeze o imagine exterioară de dezinvoltură, când, de fapt, în interiorul lor, se confruntă cu emoții puternice și ambivalente. Chiar dacă maternitatea a fost o dorință de o viață, odată împlinită, multe femei se simt pierdute undeva între persoana care erau înainte de a da naștere și cea care ele consideră că ar trebui să fie după ce au născut.

Multor femei le este rușine să vorbească deschis despre momentele dificile ale vieții de mămică, împărtășind rareori despre acestea cu restul familiei și cu prietenii, și aproape deloc în medii publice, din teama de a fi judecate și etichetate drept mame rele sau nerecunoscătoare. Și tocmai pentru că aceste sentimente ambivalente sunt rareori discutate în mod deschis, multe femei trăiesc cu impresia că doar lor li se întâmplă asta și că este din vina lor. De cele mai multe ori însă, nu experiențele în sine, ci această rușine și ținere sub tăcere a experiențelor pe care ele le trăiesc reprezintă adevărata problemă.

Cu toate acestea, cultura și societatea actuale par să fie încremenite într-un „mit al fericiriiˮ, în ideea că bucuria este emoția primară și omniprezentă a maternității și că viața de proaspătă mamă ar trebui să fie una fără îndoieli, incertitudine sau amărăciune. Acest mit a devenit însă foarte periculos pentru sănătatea mintală a femeilor. De aceea, a sosit timpul să reconsiderăm perioada de sarcină și să privim viața de mamă – și de părinte dintr-o perspectivă mai apropiată de realitate.

  • Este normal să mă simt confuză sau panicată atunci când aflu că sunt însărcinată, chiar și după mai multe încercări nereușite de a rămăne însărcinată?
  • Este normal să nu simt dragoste la prima vedere pentru bebelușul meu?
  • Este normal să apară certuri între mine și partenerul meu sau între mine și părinții/rudele mele și ale partenerului meu după nașterea copilului meu?
  • Este normal să mă simt vinovată atunci când întâmpin dificultăți în alăptare?
  • Este real sindromul ”mommy brain”?

În Cartea-ghid Ceea ce nimeni nu îți spune, doi psihoterapeuți și medici psihiatri americani de top, specializați în lucrul cu femeile înaintea, în timpul și după sarcină – autoarele cărții  – te asigură că răspunsul la toate întrebările de mai sus este: DA! Însumând împreună 30 de ani de experiență în consilierea femeilor însărcinate și a celor ce devin pentru prima dată mame, precum și a celor care se pregătesc să rămână însărcinate, autoarele dezvăluie secretele de ordin psihologic și hormonal ce stau în spatele emoțiilor complicate și provocatoare pe care le trăiesc femeile în această perioadă importantă a vieții lor. Și arată totodată de ce este firesc ca sarcina –  care reprezintă nu doar nașterea unui copil, ci și nașterea unei mame sau, altfel spus, procesul prin care devii mamă– să fie o perioadă de tranziție la fel de stresantă și transformatoare precum adolescența.

Iată, așadar – într-o splendidă premieră -, prima Carte – ghid practic care le ajută pe viitoarele și proaspetele mame să experimenteze mai multă stimă de sine și mai puțină vinovăție, mai puțină însingurare și izolare și mai multă apartenență și comuniune, mai puține ranchiuni și mai multă intimitate, mai puțină extenuare și mai multă bucurie. Și care le oferă, totodată, cu mare deschidere și blândețe, o mulțime de explicații și sfaturi practice de-a lungul acestui drum palpitant și provocator deopotrivă.

Citate

“Majoritatea cărților despre sarcină vorbesc despre cum să ai o sarcină ușoară, în viziunea acestora singurul scop al sarcinii fiind acela de a da naștere unui copil sănătos. Cele mai multe sfaturi despre viața ta de proaspătă mămică se concentrează pe  modul de îngrijire a copilului, a acestei ființe ciudate și vulnerabile de care devii brusc responsabilă. Desigur, femeile au nevoie de aceste informații. Dar sarcina nu înseamnă doar să dai naștere unui copil, ea reprezintă, totodată, procesul prin care se naște și mama din tine, iar tu devii o altă persoană decât cea care erai înainte de naștere. Iar acest tip de proces nu este întotdeauna plăcut și nici nu se petrece cu ușurință.”

„Mama suficient de bună

Una dintre cele mai puternice idei din psihologia maternală a luat naștere în urmă cu peste jumătate de secol, în anii 1950, atunci când psihanalistul Donald Winnicott a lansat în materialele și cercetările sale sintagma „mamă suficient de bună”. Winnicott a observat că dorința de a fi o mamă perfectă sau chiar „cea mai bună posibil” nu este doar dăunătoare, ci și inutilă. Nu trebuie să fii „cea mai bună” mamă pentru a-ți crește bine copilul. Este nevoie doar să fii o mamă suficient de bună.

Unele femei consideră că „suficient de bună” nu este acceptabil, pentru că sună ca și cum te mulțumești cu puțin. Ele muncesc din greu pentru meseria de mamă (au făcut sacrificii, iar unele poate că au renunțat chiar la cariera lor pentru a rămâne acasă cu copiii); așadar, ținând cont de toate acestea, ele se gândesc că rezultatele ar trebui să fie mai bune decât doar suficient de bune.

Ideea lui Winnicott nu reprezintă o ștachetă scăzută către care să țintești, ci, mai degrabă, o modalitate de a accepta un adevăr: acela că poți face doar atât cât poți face.”

„Descoperirea propriilor puncte oarbe

Pe măsură ce maternitatea se apropie, te vei afla nu numai în situația de a-ți renegocia relația cu părinții, ci și în aceea de a reevalua abilitatea ta de a-i înțelege, precum și modul în care ei îți influențează viața. Cum te simți atunci când te compari cu mama ta? Te simți deja ca și cum ai eșuat sau te simți rușinată pentru defectele pe care le-ai observat la tine? Îți dai oare seama că modul în care a înțeles ea să se comporte cu tine ca mamă te-a transformat în femeia care ești astăzi? Sau gândindu-te la acest lucru mai degrabă te întristezi, dându-ți seama cât de dezamăgită te-ai simțit în privința mamei tale?

Poate că, prin ochii tăi de copil, ai văzut-o pe mama ta ca fiind perfectă. Părea că știe mereu ce să facă și ce să-ți spună și te-a făcut mereu să te simți protejată și în siguranță. Dacă ai crescut având alături o astfel de mamă, consideră-te norocoasă: ai un model de urmat. Odată ce copilul s-a născut, te poți afla în situația de a-l legăna ca să adoarmă și s-ar putea să te surprinzi fredonându-i același cântec de leagăn care pe tine te făcea cândva să te simți atât de calmă. Chiar dacă plânge și refuză să se liniștească, te poți simți împăcată cu tine însăți știind că, urmând exemplul mamei tale, te îndrepți în direcția potrivită.

Dezavantajul acestui tip de moștenire este că mama ta poate reprezenta un standard perfect, imposibil de atins. În loc să te compari cu amintirea ei perfectă, aceasta ar putea reprezenta o ocazie ideală pentru a o întreba pe mama ta cum a resimțit ea primii ei ani de maternitate. Probabil, va recunoaște că improviza și că se îndoia de ea mai mult decât părea din afară.”

“Majoritatea sfaturilor de parenting din această carte reflectă perspectiva noastră profesională și anume: nu există doar una, ci mai multe modalități sănătoase – din punct de vedere psihologic – pentru a crește un copil. Îți recomandăm să îți urmezi inima și instinctul. De asemenea, îți putem împărtăși din ceea ce știm noi despre atașament, privit ca un principiu psihologic, în cazul în care aceasta te ajută să cataloghezi câteva dintre instinctele părintești și observațiile tale și să reflectezi asupra propriului istoric al copilăriei tale. 

Psihanalistul John Bowlby a fost unul dintre primii cercetători ai teoriei atașamentului. El credea că un copil are o nevoie înnăscută de a se atașa de cele dintâi persoane care au grijă de el, ceea ce va crea un prototip, un „model intern de lucru”, care va sta la baza construirii relațiilor viitoare ale bebelușului. Bowlby credea că acest model devine fundația stimei de sine a copilului și că îi conferă reperul în ceea ce privește încrederea în alți oameni. În timp ce cercetările, referitoare la modul în care tipul de atașament manifestat în copilărie influențează relațiile adulte, au continuat să se dezvolte și să avanseze, pornind de la munca lui Bowlby de la mijlocul secolului XX, noi încă suntem de acord cu principiul său de bază: modul în care stabilim conexiunea cu părinții noștri constituie o parte importantă a modului în care învățăm să iubim.”

“Sperăm  să poți găsi un moment liniștit pentru a-ți analiza noua viață. Nu trebuie să îți iei rămas-bun pentru totdeauna de la persoana care erai înainte de nașterea bebelușului. Fă-i cunoștință cu tine, cea care ești acum, în această versiune nouă. Lasă-le să petreacă puțin timp împreună și să se cunoască una pe cealaltă. Mai devreme decât crezi, copilul tău va începe să-și dezvolte propria lui viață. Va avea nevoie de tine din ce în ce mai puțin sau, cel puțin, în moduri diferite, iar tu vei avea ocazia să recâștigi anumite părți din tine, pe care le-ai lăsat deoparte,  și chiar să creezi altele noi.”

“Bebelușii au o nevoie înnăscută de a comunica, de a vedea și de a fi văzuți, cu mult înainte de a învăța să vorbească  sau să înțeleagă limba vorbită. Copilul nu îți poate citi gândurile, dar, într-un fel, îți poate citi fața. Și, la fel ca oricine care a fost vreodată capabil șă își dea seama că altcineva minte, și asta doar din privirea sa, micromișcarile feței noastre dezvăluie cu ușurință emoțiile noastre. Așadar, starea emoțională a unei mame ( care va influența animarea expresiilor feței sale și căldura afecțiunii sale fizice) este esențială pentru dezvoltarea copilului precum laptele.”

“Odată cu prima zi de naștere a copilului, vine și sfârșitul dulce-amărui al bebelușiei. El nu va mai fi niciodată atât de dependent de tine, din punct de vedere fizic. Acest fapt poate să fie o ușurare, dar, totodată, îți poate aduce o mică tristețe pentru că îți dai seama că a trecut vremea când el era doar un bebeluș. Așa cum celebrezi prima lui aniversare, te încurajăm să te celebrezi, de asemenea, și pe tine însăți.

Ai trecut cu brio prin sarcină și prin primul an al vieții copilului tău, precum și al vieții tale de mămică! Ai trecut prin unele dintre cele mai dramatice schimbări, fizice și emoționale, pe care o persoană le poate suferi și ai, acum, o nouă familie și o nouă identitate. Ai avut grijă de o altă ființă umană și acest proces te-a transformat …”

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Ceea ce nimeni nu îți spune”

Newsletter

Abonează-te la newsletter și primești un cupon de reducere de 10% pentru prima ta comandă pe site-ul Călătoria Inimii