Ascult vântul rece și freamătul din adâncurile zăpezii, privind acum, cu încredere, în viitor. Știu că ceea ce gândesc acum, creează viitorul pe care-l voi trăi mâine. Aleg ca pentru câteva clipe să nu gândesc nimic. E posibil? Da. Am practicat destul să pot acum doar asculta. Vântul, zăpada, plecăciunile copacilor. Chiar dacă nu ai această practică a ascultării, te invit să faci la fel, acum. Să asculți pentru câteva clipe, înainte de a continua să citești mai departe, ce se petrece în tine și împrejurul tău.

Curaj
Și tu poți auzi, la fel ca mine, greutatea milioanelor de ani de vânt și de zăpadă. Și tu poți auzi, la fel ca mine, mișcarea din miezul aparentei nemișcări din adâncul pământului. Și tu poți auzi, la fel ca mine, vibrația energiei care prinde viață atunci când un nou început este îmbrățișat. Și tu poți auzi, la fel ca mine, ascultând acum cu mare atenție, cum e prezent în tine curajul în ciuda aparentei frici de a face pasul către transformare.
Curaj, da! Eu asta am ales pentru mine anul acesta, curajul de merge mai departe pe calea transformării.
Curajul de a-mi reseta modul de gândire, știind că de aici pornește totul. De la modul în care gândim. Curajul de a fi la cel mai înalt potențial al meu în fiece clipă și în fiece creație. În lucrurile cele mai mărunte dar și în cele mărețe de care, de multe ori, m-am temut. În relațiile apropiate, cu cei dragi, dar și cu cei pe care abia îi întâlnesc. Poate că și tu poți auzi, la fel ca mine, prezența celorlalți care aleg să simtă că nu suntem niciodată singuri. Ceea ce pare a fi un moment de profundă singurătate – un nou început – și de necunoscut, are nevoie de curaj și de încredere că nu suntem singuri.
Curaj. Relații. Transformare. Sinceritate. Reflecție de sine. Încredere
Încredere în puterea transformatoare a iubirii, revizuirea unor relații pe care le simțim că au un imens potențial și pe care, din varii motive, le-am păstrat în aceeași energie ani de-a rândul. Nu putem decât privi direct în față la acest an ce deja prevestește multe surprize, de tot felul și în toate aspectele vieții. Un an în care, datorită semnelor pe care ni le-am lăsat peste tot – în astre, în vorbele (blânde sau ferme) ce le vom auzi de la cei dragi și chiar de la necunoscuți, în scrierile pe care le vom citi, ne vom reaminti că în orice turnură neașteptată, în orice moment de criză și de tensiune, în orice context dificil ne putem găsi centrul ființei și ne putem reconecta la încrederea în puterea noastră de a fi, de a simți și de a emana iubire.
Cu siguranță vor fi și momente în care vom mai uita și ni se va părea, din nou, că „e degeaba”, că „nu merită”, că „n-avem cu cine a face saltul transformator”. Și vom trăi astfel de momente mai ales când vom crede că ceea ce facem este pentru ceilalți, când vom uita că a face se naște din a fi, sau când ne vom iluziona că am terminat cu transformarea, că suntem iluminați de gradul 17! Când vom fi uitat că acesta – procesul de transformare – este unul permanent și că, întotdeauna, ne oferim doar ceea ce putem duce, vom simți dezamăgire. Și când uităm că de fiecare dată primim doar ceea ce emanăm. Vom mai trăi, cu siguranță, momente de profunde și neliniștite incertitudini dar și nenumărate posibilități neînfrânate și oportunități magistrale. Și, de fiecare dată, va ține numai de noi cum alegem să le privim și ce alegem să creăm din toate aceste surprize ce se aștern în fața noastră.

Marea provocare a Relațiilor
Abia a început anul și pare că tema principală are de a face cu relațiile. Am ales eu curajul de a merge mai departe pe calea transformării dar realitatea îmi arată că este, în primul rând, despre relații. De jur împrejurul meu tot ce văd și tot ce aud este despre relații. Uită-te, la rândul, în jurul tău și ascultă cu atenție! Subiectul principal –relațiile! Și dacă tot pornirăm cu relațiile ca fiind factorul cheie anul acesta, atunci acestea merită toată atenția pe care le-o putem acorda. Merită să creăm și să rezervăm timp și spațiu pentru revizuirea relațiilor noastre. Pentru a ne repoziționa în aceste relații. Nu doar cele intime, relațiile de cuplu, de iubire, ci și cele de familie (mama, tata, frați, surori), de prietenie, de parteneriate, de apartenență.
Ne putem păstra independența, ne putem onora alegerile de a merge pe calea noastră chiar și dacă, de exemplu, cei din familiile biologice nu ne înțeleg și nu rezonează cu modul nostru de a privi lumea? Cu modul nostru de a crea și de a ne trăi viața? Putem avea încredere în ceea ce am ales să facem chiar dacă mama urlă: „Ești un nimic! Ești un ratat”, sau dacă fratele te acuză de egoism, sau dacă soțul crede că ai intrat într-o sectă pentru că tu continui să faci parte din Comunitatea Practica Puterii Feminine? Putem avea încredere? Putem combina dragostea și respectul pentru ei, și al lor nivel de înțelegere (fără a ne lăsa încolăciți de limitările inconștienței în care încă își trăiesc viața), cu independența și claritatea asupra direcției în care noi dorim să ne îndreptăm?
Nu este deloc ușor mai ales când e vorba de mama, de frate, de tata și de tot ceea ce am fost învățați că trebuie să facem pentru ei. Însă, dacă vrem transformare este nevoie să renunțăm la toate acele ipoteze și scenarii pe care le-am făcut despre ceilalți (mama, tata, frați, surori, prieteni…) și despre poveștile pe care ni le-am tot spus în legătură cu modul în care „ar trebui” să se poarte ei cu noi. Și, de asemenea, trebuie să renunțăm la felul în care gândim despre cum ar trebui noi să ne purtăm cu ei și ce ne datorăm, sau nu, unii altora. Să ne reamintim că sunt doar povești la care putem renunța.
Povești. Povești. Povești.
Dacă vrem transformarea pe care o tot pretindem e momentul să refuzăm să mai jucăm jocul unor înțelegeri nerostite și doar asumate cum că „așa se face” și „așa trebuie…doar e mama/tata/fratele/sora…”. E momentul să renunțăm la a mai fi tributari acelor aranjamente morale făcute habar nu avem când și cum, făcute undeva pe ascuns fără acordul nostru conștient. Și asta nu înseamnă deloc să nu ne pese. Ba da, ne pasă.
Ajutăm. Contribuim. Susținem. Conținem. Însă cu Conștiență că facem pentru că vrem să facem asta și pentru că alegem asta, nicidecum pentru că „trebuie”. Poate că a venit momentul să renunțăm la co-dependențele care ne conduc inevitabil la compromisuri. Pare ușor de zis și greu de făcut, chiar imposibil, însă nu este deloc așa. Ceea ce este cel mai greu este primul pas. Începutul într-o direcție ce pare a fi necunoscută și cu o atitudine nouă, alta decât cea a co-dependenței, ne deschide către puterea noastră de creatori ai propriei realități. O atitudine a încrederii și a deschiderii în fața a tot ceea ce ne oferă viața, se instalează în noi odată cu acceptarea unui nou început
Dacă, în ceea ce privește relațiile noastre cele mai importante, am început anul pe teren minat, trăind poate cutremure zguduitoare și chiar tzunami-uri tulburătoare, avem o imensă oportunitate – chiar acum la început de an – să reconstruim, din temelii, aceste relații. Asta, bineînțeles, doar dacă vrem, cu adevărat, să le păstrăm pe termen lung. Nu va fi deloc ușor căci e vorba de un dans în doi și doar eforturi susținute și curajoase ne vor elibera din condiționările vechi, din obișnuințele vechi, din rănile la fel de vechi (chiar ancestrale), din comportamentele total nesănătoase, ce ne țin – pe noi și pe cei ce-i iubim sau pretindem că-i iubim – în cutia mică, strâmtorată și sufocantă, de-a dreptul înăbușitoare, a unei disperări învăluite însă în straie de confort. Confort! Confort? Hmm..
Așa cum a început anul, se pare că energiile acestuia ne vor susține dacă avem curajul să facem pasul și să ne eliberăm din astfel de condiționări și comportamente. Încrederea rămâne însă cheia principală în procesul transformării. Proces care continuă. Încredere chiar și în cele mai tulburătoare momente când am fi tentați, mai degrabă, să alunecăm în îndoială, în „nu merită” și „e degeaba”. Încrederea este, întotdeauna, ingredientul secret care deblochează forța alchimică a dorinței de vindecare, de transformare, de întregire. Iar alegerea de a ne transforma pe noi înșine și viața pe care o trăim are, de asemenea, la bază tot încrederea. ÎN CRE DE RE.
Acest an este anul în care toți vom simți că avem nevoie de curaj, de mult curaj, pentru a trăi o viață în Conștiență și cu încredere în puterea creatorilor care suntem. Căci a trăi în mod conștient, asumându-ne responsabilitatea realității pe care o trăim, este un proces permanent care necesită curaj.
Curajul de a curge cu viața și cu tot ce aceasta ne aduce. Absolut tot. Pentru că ceea ce continuăm să evităm ne va lovi, din plin, când ne e lumea mai dragă.

Dincolo de nu pot, Măreția
Curajul de a înțelege că subconștientul nostru este sediul obișnuințelor și că tot ceea ce repetăm foarte des devine ceva mecanic. A crede, de exemplu, și a spune la nivel conștient că „nu pot” face ca acest „nu pot” să continue să alunece în subconștient și să se transforme într-o convingere și o obișnuință. Și întreaga realitate din jurul nostru ne va demonstra că nu putem. Pentru că asta emanăm.
Așa că, este nevoie de curaj pentru a începe să ne spunem, de exemplu, POT. Fără acest curaj nu ne putem trăi viața la adevăratul nostru potențial. Ne-am tot jucat cu „nu pot”, „nu merit”, „cine sunt eu să cred că pot crea ceva măreț în viața mea”. Ne-am tot jucat cu a rămâne doar în zona de confort a vieții noastre indiferent de compromisurile făcute. Ne-am tot jucat pretinzând că suntem în siguranță dacă nu ne rostim din adevăr, dacă nu ne exprimăm autentic ci așa cum credem că vor ceilalți să ne audă. A venit momentul să rupem legăturile cu care ne-am ținut singuri pe loc și să avem curajul de a descoperi, cu încredere, care este adevărata noastră putere.
Curajul de a privi mereu în față, pas cu pas, și având încredere că ne putem îndrepta gândirea, atenția și energia către ceea ce ne dorim cu adevărat. Dacă rămânem focusați pe credința că sunt prea multe cele ce le considerăm a fi greșite, și mult prea multe rele și prea urâte, în lumea în care trăim, nu facem altceva decât să dăm energie acestei credințe. Dacă am putea să le acceptăm și chiar să le îmbrățișăm, ne-am da seama ce gust are și cum se simte întregul. Îmbrățișându-le, cu totală încredere, ca fiind parte din noi, doar așa putem simți că există mai multe cele ce ne unesc decât cele ce ne separă.
Lupte, războaie, crize, tensiuni, discordii, gelozii, tensiuni, crize, dezacorduri. A le îmbrățișa nu înseamnă nici pe departe a fi de acord cu ele și a le hrăni, a le menține vii, ci, mai degrabă, înseamnă a ne dovedi că avem curajul de a accepta că am contribuit și noi la toate acestea. Înseamnă de a avea curajul să vedem acea Inima comună care ne unește și că în noi toți și în fiecare există toate acestea. Și că, de fapt, orice luptă este o dorință disperată de conexiune, de iubire, de comunicare, de comuniune. Nu putem continua să ignorăm ceea ce se petrece în lume dar nici să ne erijăm în salvatorii ei. Nu este misiunea noastră să salvăm lumea dar fiecare dintre noi avem misiunea ultimă de a ne trăi viața în Conștiență. Ce ne oprește, oare, să pornim pe calea Conștienței în primul rând de la acceptarea, fără judecată, a tot ceea ce am creat până acum? Căci toți am contribuit la ceea ce trăim acum. Pe tine ce te oprește să accepți, fără nicio judecată, întregul tău trecut? Îndrăznește, ai curajul, și răspunde mai jos la comentarii.
Tot vrem transformare și o viață mai bună însă uităm că doar asumându-ne responsabilitatea propriei creații de până acum, și doar cu puterea iubirii pe care avem curajul să o descoperim în noi, putem schimba ceva major în lumea în care trăim. Doar așa. Altfel, doar ne păcălim. Doar ne șuntăm spiritual.
Pretindem că-i cunoaștem pe ceilalți. Că știm cum sunt ei când, de fapt, habar nu avem ce zace înăuntrul fiecăruia. În orice clipă putem fi surprinși cu fapte bune și blânde și pline de iubire din partea celor pe care nu i-am crezut în stare de așa ceva, dacă am alege, la rândul nostru să-i vedem cu alți ochi. Întotdeauna, orice este posibil! Să nu ne amăgim niciodată că știm totul despre cineva. Habar nu avem. Tot de curaj este nevoie și pentru a privi, mereu și mereu, cu ochi buni și cu privire blândă fără a mai pretinde că știm noi mai bine cum stau lucrurile.
Și tot despre curaj e vorba când ne hotărâm, iată, de a ieși din prizonieratul cuștilor în care ne-am ținut închiși. Cuștile gândirii, ale obiceiurilor, ale relațiilor toxice, ale convingerilor care nu se mai potrivesc cu ceea ce suntem acum. Dar a face acest gest, a ieși din propria închisoare, ne obligă să gustăm libertatea pe care, deși este un drept al nostru din naștere, am tot pretins că n-o avem. Și am făcut asta pentru că a fi liberi și a ne manifesta cu libertate, cu încredere și curaj, cu putere de creație și adevăr, înseamnă implicații majore ce țin de responsabilitate. RESPONABILITATE.
Oricât ne plângem de limitările pe care ni le pune viața în calea noastră, de fapt, adevărul este că ne-am cam folosit de ele pentru a ne simți mai în siguranță. Ne-am folosit de aceste îngrădiri pentru a nu ne asuma responsabilitatea propriei creații, a vieții pe care o trăim. Ceilalți sunt de vină. A ne folosi de limitări și de constrângeri, de relații de co-dependență, plângându-ne însă întruna de ele și tot prefăcându-ne că nu ne plac, este un obicei toxic la care a venit vremea să renunțăm. Doar dacă vrem, cu adevărat, transformarea.
Poate că ne vom simți obligați în acest an să ne eliberăm de acele circumstanțe, situații, contexte și relații (oricât de apropiate ar fi acestea) în care ne-am tot zbătut în zadar. Pentru unii va fi foarte ușoară decizia de a ne rupe din aceste legături. O decizie rapidă, urmată de o acțiune imediată. A da foc punților și a nu mai privi niciodată înapoi va fi însă mai dificil pentru alții. Dar a continua să tot privim înapoi nu face decât să hrănească exact ceea ce ne dorim să transcendem.
A ne elibera din ceea ce nu ne aduce nicio bucurie este un mod de a ne reaminti că avem puterea de a face altfel, de a onora un nou început. Uneori însă nu este nevoie să renunțăm la o relație pe care o credem a fi sufocantă, în care nu ne simțim liberi, dacă recunoaștem că, de fapt, este propria noastră frică de angajament total în acea relație, cea la care ar trebui să renunțăm. Nu la relație. Ci la frica de a trăi o relație profundă și conștientă.
La fel, un job ni se poate părea mult prea plictisitor acum și mult prea depășit pentru ființa spirituală care credem că suntem când, de fapt, noi înșine, zi de zi, continuăm a ne complace în obiceiuri plictisitoare și depășite. Pe acestea ar trebui să le lăsăm. Când ne simțim frustrați de factori dinafara noastră, să ne reamintim că trebuie să ne întoarcem toată atenția în interior, să ne ascultăm cu atenție și să vedem ce se petrece acolo, în lumea noastră lăuntrică. Fără această lume interioară cea din exteriorul nostru nu ar putea exista. Să ne reamintim că tot ceea ce trăim în afara noastră am creat, mai întâi, în interior.

Libertate și Conștiență
Da, avem nevoie de curaj anul acesta. De mult curaj și de o inimă îndrăzneață care să ne reamintească că oricare ar fi riscul pe care ni-l asumăm, ne va conduce cu siguranță către îmbogățirea vieții. Și tot de curaj avem nevoie să ne îmbrățișăm propriul adevăr și propria autenticitate – învățând să coborâm în lumea interioară descoperindu-i, mereu și mereu, bogățiile. A o transforma într-o practică zilnică – ascultarea lăuntrică – ne conduce către abundență, către măreție și către descoperirea adevăratelor noastre potențiale și nicidecum către micime și sărăcie.
Poate că înainte de curaj avem nevoie să înțelegem ce înseamnă, de fapt, o viață trăită în Conștiență. Dacă nu avem claritate asupra a ceea ce poate reprezenta pentru noi înșine o viață cât mai conștientă, va fi greu să ne asumăm curajul. Să ne reamintim că a trăi în Conștiență înseamnă a fi în Prezență, în vibrație, în percepție, în spontaneitate, în momentul acum, în iubire, în compasiune, în comunicare, în ascultare, în tăcere, în gândire disciplinată. A alege Calea Conștienței înseamnă și a simți, uneori, mai multă frică, mai multă deschidere și simțire chiar și în fața lucrurilor pe care instinctiv, în trecut, le-am tot evitat. Nu înseamnă deloc să fim de acord cu toți și toate cele ce se petrec în lume sau în familiile noastre, dar înseamnă să putem asculta, în non-judecată, înseamnă să putem simți compasiune în fața durerii, înseamnă a putea emana iubirea din inimă chiar și pentru acele situații, relații, persoane cu care nu rezonăm. Căci emanând judecăți aspre, critici, vorbe grele, ironii acide, nu vom face decât să amplificăm exact ceea ce pretindem că nu ne place.
Poate că, acum la început de an, este și momentul în care putem alege să ne schimbăm perspectiva asupra a ceea ce numim iubire și natura ei. Cum ar fi să ne interogăm, și să ne răspundem cu cea mai mare sinceritate, ideile și convingerile despre iubire. Ce așteptări avem de la cei pe care îi iubim? Ce continuăm să proiectăm pe cei dragi pe care spunem că-i iubim? Ce așteptări avem de la noi înșine într-o relație de iubire? Doar sinceritatea ar putea aduce puțin mai multă claritate, Conștiență și lumină asupra a ceea ce considerăm a fi „probleme” în relațiile noastre de iubire. Să ne repoziționăm puțin în fața a ceea ce am tot crezut că a fost adevărat (sau fals) despre iubire. Și dacă tot e anul curajului și al transformării, al repoziționării noastre în relațiile la care ținem cu adevărat, atunci să ne pregătim a fi surprinși, șocați, minunați, speriați, uluiți, dați pe spate, zguduiți, extaziați de această nouă formă de iubire născută din Grația Conștienței.
Este doar mijloc de ianuarie și eu am fost, deja, șocată, minunată și chiar speriată în dansul din unele relații din viața mea. Cineva foarte drag mi-a spus zilele trecute, în timpul unei frumoase dar tulburătoare întâlniri Anam Cara: „anul acesta simt că lucrurile se vor liniști și la mine în familie”. Nu am simțit atunci că era momentul potrivit să-i spun, direct în față, că niciodată nu sunt lucrurile cele care se liniștesc ci noi, oamenii, ne liniștim și-apoi vedem lucrurile ca fiind liniștite. Și că este la fel și în familia ei. Lucrurile nu se vor liniști până când ei, ea și soțul ei, nu se vor liniști și nu vor schimba pașii dansului născând o nouă dinamică a familiei. Ține de noi toți, și de fiecare în parte, să contribuim la liniștirea lucrurilor, liniștindu-ne pe noi înșine mai întâi, căci prea explozive fură toate anul trecut. Ține de noi toți să învățăm să ne întoarcem în centrul Ființei, în Centrul propriei noastre Mandale, gustând magia momentului ACUM din care, în fiecare clipă, putem renaște.
Înțelepciune. Curaj. Încredere. Împărtășire. Comuniune. Comunitate. Responsabilitate. Prezență. Conștiență. A trăi viața din plin, și nu doar a ne descurca și a supraviețui, înseamnă a ne întrupa Puterea de Creatori Conștienți și a contribui la schimbarea lumii.
Te invit la o privire în viitor, din acest acum al începutului de an. Și te provoc la sinceritate și curajul de a împărtăși despre ceea ce ai ales pentru tine în acest an știind că poți transpune în manifestare alegerea.
Cu recunoștință,
AmmaRa
Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.